Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 140 din data de 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

De asemenea, a fost obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

PENTru a se dispune astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

La data de 06 aprilie 2017 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, contestaţia la executare formulată de petentul A.

În motivarea contestaţiei petentul a solicitat să se constate în temeiul art. 4 teza a II-a C. pen., că fapta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală a Curţii de Apel Craiova cu nr. 140/2016, pronunţată în Dosarul x/2015, soluţie rămasă definitivă prin Decizia nr. 403/2016, a fost dezincriminată, solicitând anularea formelor de executare emise în baza sentinţei cu numărul mai sus indicat, cu consecinţa încetării executării pedepsei de 3 ani închisoare şi a pedepsei complementare aplicată.

În fapt, a arătat că a fost condamnat de către instanţa de fond la o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu reţinerea dispoziţiilor art. 132 din Legea 78/2000. Astfel, s-a reţinut că, în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, desemnând o persoană apropiată în calitate de administrator judiciar provizoriu în cauza cu numărul x/3/2009. Prin această faptă, s-a susţinut că a vătămat interesele celorlalţi practicieni în insolvenţă participanţi la procedură, acţionând coordonat în interesul direct al martorului B. căruia i-ar fi facilitat obţinerea de foloase materiale şi nepatrimoniale, respectiv dobândirea unui portofoliu de experienţă şi accederea pe piaţa insolvenţei din Bucureşti.

Împotriva soluţiei de la fond a declarat apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar respingând, în data de 21.10.2016, apelul ca nefondat.

A arătat că, având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. în urma pronunţării Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, este exclusă posibilitatea comiterii acestei infracţiuni prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanţă.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora "Dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

A arătat că, în motivarea soluţiei de condamnare se face o trimitere generică la dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în cadrul căruia sunt descrise unele atribuţii ale judecătorului-sindic privind:

"desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, stabilirea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. în vederea desemnării provizorii a administratorului judiciar, judecătorul-sindic va ţine cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori şi, după caz, de debitor, dacă cererea introductivă îi aparţine". În acest sens a arătat că nu a încălcat nicio dispoziţie a Legii nr. 85/2006, ci doar o Hotărâre a colegiului de conducere a Tribunalului Bucureşti.

Având în vedere că, prin decizia anterior amintită a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acesteia prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă era deosebit de important a se indica în concret modalitatea în care aceste dispoziţii au fost încălcate.

Trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 85/2006 nu a fost făcută aşadar cu referire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat contestatorul, ci pentru a se indica urmarea imediată a acesteia, instanţa de fond reţinând că a nesocotit o normă legală "în considerarea valorificării unui interes patrimonial şi nepatrimonial al unei persoane apropiate".

A mai arătat că, în acest sens a apreciat şi Curtea de Apel Alba Iulia care, într-o speţă similară a admis contestaţia formulată de contestatorul C., împotriva Încheierii penale nr. 154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/2016 (Decizia penală nr. 20/A/2017). Astfel, s-a constatat că, a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc. prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă.

Prin prisma argumentelor învederate a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi în consecinţă să se dispună încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare şi a pedepsei complementare aplicată prin sentinţa mai sus indicată.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 597 rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

La data de 30 mai 2017 petentul, prin apărător ales, a depus la dosar o completare a motivelor de contestaţie, solicitând admiterea contestaţiei la executare, astfel cum a fost formulată şi completată.

A solicitat să se constate în temeiul art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen., ca fiind dezincriminată fapta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 140/2016, pronunţată de Curtea de Apei Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasa definitivă prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul penal nr. x/2015.

Totodată a solicitat să se dispună anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale menţionate mai sus, cu consecinţa încetării executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de magistrat, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., dar şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În fapt, a arătat că, prin rechizitoriul din data de 31 martie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul penal nr. x/2014 a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 140/2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost condamnat la 3 ani închisoare.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, iar prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21.10.2016, apelul a fost respins ca nefondat.

A mai arătat şi faptul că, în sarcina sa a fost reţinută, prin rechizitoriu, apoi prin Sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, respectiv prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21.10.2016, în Dosarul penal nr. x/2015, săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

În concret, s-a reţinut că în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, desemnând o persoană apropiată (B.) în calitate de administrator judiciar provizoriu în Dosarul nr. x/2009, încălcându-se dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Textul legal criticat statuează că "judecătorul sindic desemnează motivat, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili, care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei".

Acţionând în acest mod, organele judiciare au considerat că, ar fi blocat derularea procedurii de desemnare a administratorilor judiciari provizorii şi pe cale de consecinţă, ar fi împiedicat toţi ofertanţii să ia parte la o selecţie reală, vătămând astfel drepturile tuturor practicienilor în insolvenţă care şi-au manifestat intenţia, disponibilitatea şi capacitatea de a dobândi calitatea de administrator judiciar. Activitatea descrisă a avut ca urmare şi obţinerea unui folos necuvenit de către administratorul judiciar B., constând în numirea în calitate de administrator judiciar, remunerarea acestuia şi dobândirea unei reputaţii care să îi permită accesul şi în alte dosare considerate importante.

A solicitat admiterea contestaţiei la executare, având în vedere că în considerentele Deciziei nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională s-au statuat următoarele:

• dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii (pct. 55);

• neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţiile de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului (pct. 60);

• în concluzie, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale. Pentru aceste argumente "Curtea constată că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie". Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma, "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii" (pct. 62).

• infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată constând în cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane fizice sau juridice (pct. 75);

• modalitatea de interpretare a noţiunii de "act" poate determina o aplicare a legii care interferează cu procedurile judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislaţie distinctă celei penale cum ar fi procedura excepţiei de nelegalitate sau a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti (pct. 79).

A mai arătat că, având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., în urma pronunţării Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, este exclusă posibilitatea comiterii acestei infracţiuni prin încălcarea unui act normativ, altul decât o lege sau o Ordonanţă.

Ca urmare a modificării elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. a avut loc, în baza art. 5 din Legea nr. 187/2012, o modificare identică a conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere prevederile Deciziei nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională menţionată mai sus, cât şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, motivarea prezentei contestaţii la executare se axează pe inexistenţa elementului material al infracţiunii şi inexistenţa rezultatului imediat al infracţiunii, constând în prejudiciul cauzat în urma consumării ei.

La data de 12 septembrie 2017, petentul A., prin intermediul apărătorului ales, a depus la dosar note scrise, ca urmare a repunerii cauzei pe rol în vederea punerii în discuţie a calificării cererii formulată iniţial la data de 06 aprilie 2017, completată la data de 11 mai 2017.

Cu privire la calificarea cererii, care are ca obiect contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 140/2016, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2015 de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a arătat că, cererea formulată de petent şi înregistrată la data de 06.04.2017, completată la data de 11.05.2017, este întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la Decizia nr. 405/2016 pronunţată la data de 15 iunie 2016, de Curtea Constituţională a României.

S-a arătat că, şi prin notele scrise depuse la data de 11.05.2017, a solicitat admiterea contestaţiei la executare, astfel cum a fost formulată şi completată, şi în consecinţă a solicitat să se constate în temeiul art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. proc. civ. fiind dezincriminată fapta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 140/2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunţată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul penal nr. x/2015

S-a solicitat totodată să se dispună anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale menţionate mai sus, cu consecinţa încetării executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de magistrat, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. dar şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

A arătat că în mod corect a precizat faptul că cererea care face obiectul prezentului dosar este întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen. şi raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, mijlocul procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare, este contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 C. proc. pen.

Incidenţa Deciziei nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 15 iunie 2016 - în sensul verificării existenţei ori a inexistenţei încălcării unei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă - poate fi examinată în procedura reglementată în dispoziţiile art. 595 C. proc. pen.

Cu privire la faptul că mijlocul procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare, este contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 C. proc. pen., în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 110/A din data de 04 aprilie 2014.

Analizând contestaţia dedusă judecăţii, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a constatat că aceasta este nefondată şi respingând-o ca atare.

Contestatorul condamnat A. se află în executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 140/2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 403/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cauză, contestatorul a solicitat instanţei de executare să constate că infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată ca urmare a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, cererea acestuia fiind iniţial întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. La art. 4 teza a II-a C. pen., şi ulterior fiind precizată în sensul indicării temeiului juridic ca fiind disp. art. 595 C. proc. pen.

Potrivit art. 595 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.

Verificând aplicabilitatea acestor dispoziţii în raport de situaţia juridică a contestatorului condamnat, Curtea a constatat că solicitarea acestuia nu poate fi primită.

Prin Decizia nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate constatându-se că dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Curtea a constatat că, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 450 din 15 iunie 2016, nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au intervenit în intervalul de timp prevăzut de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie pentru punerea în acord a disp. art. 246 - 248 din C. pen. de la 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. în limitele Legii fundamentale, astfel cum acestea au fost stabilite de către instanţa de contencios constituţional.

În consecinţă, în soluţionarea cauzei trebuie analizat efectul deciziilor Curţii Constituţionale asupra normai de incriminare, pentru a se stabili dacă această situaţie poate fi circumscrisă noţiunii de "lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea".

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale asupra normei de incriminare au fost analizate anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a dat o rezolvare obligatorie acestei probleme prin Deciziile nr. 18/27.09.2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 930/18.11.2016) şi nr. 6/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 284/24.04.2017) pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În considerentele acestor hotărâri, Înalta Curte a statuat că prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia.

Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.

Totodată, Înalta Curte a reamintit că dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei, atât în cazul în care priveşte toate variantele de incriminare, cât şi în cazul în care priveşte o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârşită în varianta respectivă sub imperiul C. pen. anterior sau sub imperiul noului C. pen.".

În cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale, în parag. nr. 88 al considerentelor, aceasta a stabilit expres faptul că "dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. (...) au fost reconfigurate prin prezenta decizie", concluzie ce rezultă şi din analiza disp. art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, care nu disting în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, acestea fiind general obligatorii.

Deciziile prin care Curtea constituţională admite excepţiile de neconstituţionalitate sunt obligatorii şi produc efecte erga omnes, efecte ce se manifestă sub dublu aspect: pe de o parte impun legiuitorului obligaţia de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, în termen de 45 de zile, iar pe de altă parte, la expirarea acestui termen, în cazul pasivităţii legiuitorului, efectele juridice ale dispoziţiilor declarate neconstituţionale încetează.

În cazul deciziilor de interpretare, în lipsa intervenţiei legiuitorului, textul este păstrat în corpul legii sau ordonanţei, dar în conţinutul şi forma stabilită de instanţa de contencios constituţional.

Aplicând aceste considerente în cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, conjugat cu absenţa intervenţiei legiuitorului în termenul prev. de art. 147 alin. (1), disp. art. 246 C. pen. de la 1969 şi art. 297 C. pen. continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituţională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanţe.

Concret, toate celelalte acţiuni sa inacţiuni constând în încălcări ale unor dispoziţii cuprinse în legislaţia secundară (hotărâri ale guvernului, fişa postului, dispoziţii, regulamente, etc.,) nu mai pot primi semnificaţie penală, faptele săvârşite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată.

Ca atare, în aceste circumstanţe, devin aplicabile disp. art. 4 din C. pen. şi ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii", iar mijlocul procedural prin care se dă eficienţă dispoziţiilor sus evocate este cel prevăzut de art. 595 C. proc. pen.

Trecând la analiza incidenţei disp. art. 4 C. pen. în cazul contestatorului condamnat, Curtea a reţinut că aceasta presupune - în acord cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale - verificarea, pe baza hotărârii de condamnare definitive, a împrejurării dacă elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, a constat în concret, în încălcarea unei dispoziţii cuprinse în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă.

În speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite, câtă vreme activitatea ilicită reţinută în sarcina contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare a constat în încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin desemnarea într-un dosar de insolvenţă a unei persoane apropiate în calitate de administrator judiciar provizoriu, vătămând interesele legale ale celorlalţi practicieni în insolvenţă participanţi la procedură, cu consecinţa obţinerii unui folos necuvenit martorului B., activitate despre care s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Acest aspect transpare din întregul corp al considerentelor Sentinţei penale nr. 140/2016, în care se reţine în esenţă că, inculpatul, în calitate de judecător sindic a desemnat în mod nelegal ca administrator judiciar pe martorul B. în lipsa intenţiei acestuia de preluare a unei asemenea poziţii, încălcând disp. art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în scopul obţinerii unui folos necuvenit, constând dobândirea ulterioară a poziţiei de lichidator judiciar, obţinerea de venituri, dar şi dobândirea unei reputaţii pe piaţa insolvenţei în municipiul Bucureşti, care să-i confere posibilitatea de a accede şi la alte dosare.

În aceste condiţii, câtă vreme fapta de abuz în serviciu comisă de inculpat a constat în încălcarea unor dispoziţii cuprinse într-o lege, restrângerea domeniului de aplicare a disp. art. 246 C. pen. de la 1969 privind infracţiunea de abuz în serviciu, nu a scos în afara ilicitului penal fapta săvârşită în concret de acesta, astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 595 C. proc. pen. rap. la 4 C. pen. privind încetarea efectelor hotărârii penale de condamnare la pedeapsa închisorii.

De altfel, Curtea a constatat că soluţia de condamnare a inculpatului a fost pronunţată la 31.07.2016, după publicarea Deciziei nr. 405/2016 de către Curtea Constituţională, îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului fiind verificată atât cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă, cât şi în calea de atac, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta intrând în puterea lucrului judecat.

Drept urmare, nu pot fi primite criticile dezvoltate de inculpat referitoare la inaptitudinea acţiunilor sau inacţiunilor sale de a constitui o încălcare a disp. art. 11 lit. c) din Legea nr. 85/2006, sau cu privire la inexistenţa urmării imediate a infracţiunii, acestea fiind apărări de fond, ce vizează netemeinicia hotărârii de condamnare, fiind evident că o asemenea analiză ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale.

Împotriva Sentinţei penale nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie contestatorul A., la data de 29.01.2018, fără a depune şi motivele contestaţiei.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar constată faptul că, prin cererea de contestaţie la executare, în esenţă, contestatorul solicită să se stabilească că infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată ca urmare a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa fondului a făcut o corectă analiză a efectelor deciziei Curţii Constituţionale stabilind că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, conjugat cu absenţa intervenţiei legiuitorului în termenul prev. de art. 147 alin. (1), disp. art. 246 C. pen. de la 1969 şi art. 297 C. pen. continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituţională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanţe.

Raportând cele anterior menţionate la speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, s-a stabilit că activitatea ilicită reţinută în sarcina contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare a constat în încălcarea dispoziţiilor dintr-o lege primară.

În acest sens, se constată că s-a reţinut în hotărârea de condamnare încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin desemnarea într-un dosar de insolvenţă a unei persoane apropiate în calitate de administrator judiciar provizoriu, vătămând interesele legale ale celorlalţi practicieni în insolvenţă participanţi la procedură, cu consecinţa obţinerii unui folos necuvenit martorului B., activitate care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, atâta timp cât fapta de abuz în serviciu comisă de inculpat a constat în încălcarea unor dispoziţii cuprinse într-o lege, restrângerea domeniului de aplicare a disp. art. 246 C. pen. de la 1969 privind infracţiunea de abuz în serviciu, nu a scos în afara ilicitului penal fapta săvârşită în concret de acesta, astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 595 C. proc. pen. rap. la 4 C. pen. privind încetarea efectelor hotărârii penale de condamnare la pedeapsa închisorii.

Mai mult decât atât, aşa cum reţine şi instanţa fondului, soluţia de condamnare a inculpatului a fost pronunţată după publicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului fiind verificată atât cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă, cât şi în calea de atac, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta intrând în puterea lucrului judecat.

PENTru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 martie 2018.

Procesat de GGC - NN

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj