Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 211 din 13 octombrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, pronunţată de Judecătoria Zalău în temeiul art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b) a acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară din Zalău şi a Bibliotecii Judeţene Ioniţă Scipione Bădescu Zalău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 RON cheltuieli judiciare către stat.
B. Prin Decizia penală nr. 28/A din 10 ianuarie 2018, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 211 din 13 octombrie 2017 a Judecătoriei Zalău.
Împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 10 ianuarie 2018, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
C. Prin încheierea din 9 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 10 ianuarie 2018, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în Dosarul nr. x/2017.
A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 20 iunie 2018, reţinându-se că aspectele antamate de inculpat în susţinerea cererii de recurs în casaţie pot fi valorificate pe calea recursului în casaţie în temeiul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pen.
Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin recursul în casaţie declarat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În susţinerea recursului în casaţie inculpatul a invocat, în esenţă, faptul că a fost condamnat de către instanţa de apel pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, condamnare care a fost dispusă în mod nelegal, deoarece fapta de care este acuzat nu întruneşte condiţiile necesare angrenării răspunderii penale.
De altfel, modalitatea de reglementare a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu îndeplineşte cerinţele de claritate şi previzibilitate cerute de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 7 paragraful 1 din CEDO, cu referire la Decizia CCR nr. 243 din 6 aprilie 2017 în care s-a indicat în mod expres că legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcute în mod organizat.
Pe baza acestei interpretări a apreciat că activităţile de administrare curentă a societăţii comerciale de către inculpat nu antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar, de credit.
În acest sens, faptele, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, nu sunt prevăzute de legea penală, soluţia justă fiind aceea de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.
Din analiza actelor dosarului se constată că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Instanţa de apel a reţinut că inculpatului i s-au imputat doar acele acte efectuate pentru şi în numele S.C. B. S.R.L. ce reprezintă efectiv operaţiuni financiare, acte ce au fost descrise în starea de fapt de către judecătorul cauzei; s-au încadrat astfel în această categorie doar actele ce implică o mişcare de capital, precum semnarea de ordine de plată şi efectuarea operaţiunilor financiare înscrise în acestea, depunerile şi ridicările de numerar în şi din conturile societăţii, dar şi operaţiunile financiare efectuate în aceste conturi de către inculpat, precum viramente bancare şi vânzare cumpărare de valută.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că inculpatul a acţionat pentru şi în numele unei societăţi comerciale, iar natura actelor care a determinat desfăşurarea operaţiunilor financiare a fost una comercială, obiectul de activitate principal al societăţii fiind transportul rutier de mărfuri.
Toate operaţiunile financiare desfăşurate de către inculpat au avut drept scop atingerea obiectivului societăţii comerciale, deci este evident că fiecare operaţiune financiară reprezenta un act de comerţ, iar totalitatea acestora întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni unice, fiind irelevantă apărarea inculpatului referitoare la neîntrunirea unităţii de loc şi timp a activităţii desfăşurate de către inculpat, din moment ce toate operaţiunile financiare au fost realizate în activitatea curentă de atingere a obiectivului statutar al societăţii comerciale.
Potrivit art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului: poliţistului îi este interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar.
Norma precitată interzice poliţiştilor efectuarea oricăror activităţi de comerţ. Interdicţia se raportează la calitatea de poliţist, iar nu la atribuţiile acestuia deduse din fişa postului.
Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de apel a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, din actele dosarului rezultând că inculpatul semna ordine de plată, depunând şi ridicând numerar în şi din conturile societăţii, dar şi realiza viramente bancare ori operaţiuni de vânzare cumpărare de valută.
Or, actele săvârşite de inculpatul A., astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel, constituie operaţiuni comerciale incompatibile cu funcţia, astfel cum au fost definite în doctrină şi jurisprudenţă, precum şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 243/2017 publicată în M. Of. nr. 527 din 6 iulie 2017 care a statuat că efectuarea de operaţiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacţii referitoare la bani şi credite şi vizează desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor.
În egală măsură, Înalta Curte constată că apărarea inculpatului conform căreia operaţiunile financiare desfăşurate ca acte de comerţ trebuie să fie incompatibile cu funcţia sa de dispecer 112 în cadrul IPJ Sălaj nu este întemeiată.
Susţinerea apărării în sensul că operaţiunile la care face referire art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 vizează atribuţiile de serviciu efectiv realizate de funcţionar, excede dispoziţiei legale şi limitează în mod nejustificat sfera elementului material al laturii obiective a infracţiunii.
În acest sens, Înalta Curte, din analiza situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în acord cu aceasta, constată că operaţiunile efectuate de către inculpat (astfel cum au fost reţinute în mod definitiv de către instanţa de apel) se circumscriu elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în sensul că sunt operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, activitatea desfăşurată de către inculpat subsumându-se acestei noţiuni.
Conchizând, Înalta Curte constată că, pe de o parte, mijloacele de probă de la dosarul cauzei relevă săvârşirea faptei de către inculpat, iar pe de altă parte, interdicţia vizează calitatea de poliţist în funcţie fără distincţii legate de atribuţiile deduse din fişa postului.
Faţă de cele anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 10 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins recursul, precum şi protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 10 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 85 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2018.
Procesat de GGC - MM