Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 127/15.11.2016 a Judecătoriei Rupea, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. (1969). În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Prin Decizia penală nr. 501/AP pronunţată în 9 iunie 2017 de către Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea împotriva Sentinţei penale nr. 127 din 15 noiembrie 2016 a Judecătoriei Rupea, pronunţată în dosarul nr. x/2015, pe care a desfiinţat-o şi rejudecând:
În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 10 ani, a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
În baza art. 71 C. pen. din 1969, i-au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
A atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 501/AP pronunţată în 9 iunie 2017 de către Curtea de Apel Braşov, secţia penală, la data de 22 iunie 2017, a formulat recurs în casaţie inculpatul A..
În motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat a susţinut că a fost condamnat prin decizia penală nr. 501/Ap din 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese cu suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani.
Având în vedere dispoziţiile art. 65 C. pen. 1969 conform cărora pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, a susţinut că aplicarea pedepsei complementare este nelegală şi se încadrează în cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi înlăturarea pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 aplicată pe o durată de 10 ani.
Prin încheierea din 20 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 501/AP pronunţată în 9 iunie 2017 de către Curtea de Apel Braşov, secţia penală, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.
Examinând recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A., se constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) - caz invocat de inculpatul A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta este incident în cauza dedusă judecăţii.
Inculpatul A. a fost achitat de către instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. (1969), ulterior, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Braşov, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 10 ani, a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
În baza art. 71 C. pen. din 1969, i-au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.
De asemenea, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Recurentul inculpat a atacat decizia instanţei de apel motivat de faptul că dispoziţiile art. 65 C. pen. 1969 prevăd că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, iar aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 10 ani este nelegală întrucât pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese este de 1 an închisoare.
Art. 65 C. pen. din 1969 prevede că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
În alin. (2) se prevede că aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Având în vedere că infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. pentru care a fost condamnat inculpatul nu întruneşte condiţiile prev. de la art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, rezultă că inculpatului i se putea aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi numai dacă pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese era de cel puţin 2 ani închisoare, conform art. 65 alin. (1) C. pen.
În cauză, se constată că instanţa de control judiciar, admiţând apelul formulat în cauză, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969.
În consecinţă, având în vedere disp. art. 65 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel nu putea aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Astfel, cum pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 aplicată pe o durată de 10 ani este nelegală, se constată că motivele invocate de recurentul inculpat se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 501/AP din data de 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, va casa în parte decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, va dispune înlăturarea din conţinutul deciziei atacate pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 aplicată pe o durată de 10 ani.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Va dispune emiterea de noi forme de executare în baza prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de recurentul inculpat A. vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 501/AP din data de 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, casează în parte decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, dispune:
Înlătură din conţinutul deciziei atacate pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 aplicată pe o durată de 10 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Dispune emiterea de noi forme de executare în baza prezentei decizii.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de recurentul inculpat A. rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2017.
Procesat de GGC - CL