Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 900/A din 23 octombrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 519 din 13 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B. şi A.
Investită cu soluţionarea căii extraordinare de atac, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 7 februarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la 12 februarie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
Nu s-au depus puncte de vedere la raport.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 13 martie 2018, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 21 martie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul, înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
În fapt, prin cererea introductivă de instanţă formulată la 21 aprilie 2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013, au solicitat anularea/modificarea deciziei nr. 6984 din 3 februarie 2016 şi obligarea pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii, în principal, conform valorii indicate prin Grila Notarială din anul 2016, iar în subsidiar, conform valorii indicate prin Grila Notarială din anul 2013.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 519 din 13 aprilie 2017 a respins contestaţia formulată de reclamanţi împotriva pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 900/A din 23 octombrie 2017, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, In temeiul căreia a fost formulată acţiunea, la art. 35 alin. (1) stipulează în sensul ca " deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii ", iar la alin. (4) al articolului se prevede că hotărârile judecătoreşti pronunţate sunt supuse numai apelului.
Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 900/A din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacată în prezenta cauza, nu este supusă recursului.
Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la legalitatea căii de atac, legiuitorul a statuat în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele prevăzute de aceasta.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în aite situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soiuţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 900/A din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2018.