Prin sentinţa civilă nr. 464 din 1 martie 2017, Judecătoria Motru a admis în parte cererea aşa cum a fost precizată de reclamantul A. împotriva pârâţilor B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. A obligat pârâta B. să lase reclamantului A. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 22 mp, identificată conform raportului de expertiză. A. obligat pârâta C. să lase reclamantului A. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 142 mp, identificată conform raportului de expertiză, A obligat pârâtul G. să lase reclamantului A. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 37 mp, identificată conform raportului de expertiză - a obligat pârâta H. să lase reclamantului A. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 290 mp, identificată conform raportului de expertiză. A obligat pârâta I. să lase reclamantului A. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 95 mp, identificată conform raportului de expertiză, A obligat pârâta J. să lase reclamantului A. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 103 mp, identificată conform raportului de expertiză. A admis excepţia prescripţiei achizitive invocată de pârâţii D., F. şi a respins cererea faţă de aceştia. A respins excepţia prescripţiei achizitive invocată de pârâta E.. A obligat pârâta E. să lase reclamantului A. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 140 mp, identificată conform raportului de expertiză. A obligat pârâţii B., C., G., H. şi I., E. să ridice de pe suprafeţele identificate conform raportului de expertiză construcţiile edificate. A respins în rest cererea şi a obligat pârâţii B., C., G., H., E. şi I. la plata sumei de 1.620 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi pârâta E., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj, secţia I civilă, la data de 21 iunie 2017, sub nr. x/263/2015.
Prin decizia civilă nr. 1619 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta E.. A admis apelul reclamantului A. împotriva sentinţei civile nr. 464 din data de 1 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Motru, în Dosarul nr. x/263/2015, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B., C., D., F., G., H., I. şi J. A schimbat sentinţa civilă, în sensul că a respins excepţia prescripţiei achizitive invocată de pârâţii D. şi F. şi, în consecinţă, a admis acţiunea şi faţă de aceşti pârâţi. A obligat pârâtul D. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 455 mp (78 mp construcţii provizorii) şt pe pârâtul F. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului suprafaţa de 128 mp (12 mp construcţii provizorii), suprafeţe identificate în raportul de expertiză. A obligat toţi pârâţii, inclusiv pârâţii F., D. şi J., să ridice construcţiile edificate pe terenurile revendicate de reclamant, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză, A înlăturat soluţia privind excepţia prescripţiei achizitive privind pe E., a înlăturat obligarea pârâtei E. la plata cheltuielilor de judecată şi i-a obligat pe toţi ceilalţi pârâţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 1.620 Iei, A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile şi a obligat pârâţii intimaţi D. şi F. la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 1.500 RON - onorariu avocat, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul D., Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă.
La data de 19 ianuarie 2018, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în vederea soluţionării căii de atac.
Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluţionare, Completului C12NCPC.
Prin rezoluţia completului din data de 23 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.
La acest termen de judecată, înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale în soluţionarea căii de atac formulate.
Examinând competenţa materială de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie si Justiţie reţine următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţata de către tribunal într-un litigiu înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru la data de 15 iunie 2015, având ca obiect evacuare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 94 lit. d) C. proc. civ.
Din perspectiva dispoziţiilor ce reglementează obiectul recursului, este incidenţă prima teză a normei din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căreia " în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până Ia data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. l lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şl de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
Această prevedere din art. XVIII alin. (2) al Legii nr. 2/2013 nu a făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate soluţionate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, prin care excepţia a fost admisă exclusiv în privinţa sintagmei " precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
Drept urmare, efectele deciziei menţionate nu sunt aplicabile în cauză, fiind irelevant faptul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu recurs după data publicării acesteia în Monitorul Oficial, motiv pentru care nu se impune, pe aspectul competenţei Înaltei Curţi, vreo referire la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.
Înalta Curte mai reţine, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor intitulate recurs declarate în prezenta cauză împotriva unei hotărâri pronunţate în apel de către tribunal, că este lipsită de relevanţa împrejurarea că, potrivit legii în vigoare, respectiv dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) prima teză din Legea nr. 2/2013, hotărârile date de instanţele de apel în această materie nu sunt supuse recursului.
Aceasta, întrucât, determinarea competenţei pe baza normelor de drept incidente este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii recursului, chestiune care va fi cercetată chiar de către instanţa competentă.
Aşadar, urmează a se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. l C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apei, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege ", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.
Totodată, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. l C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres,
Pornind de la această premisa, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
De asemenea, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar " în cazurile anume prevăzute de lege".
Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că " recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului şi scopului recursului.
Această verificare a legalităţii se realizează, însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. l C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).
Cum, în speţă, reclamantul a învestit, în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. I C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie " competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege " ) şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ( " reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod " ).
Pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Craiova, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Gorj, secţia 1 civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei nr. 1619 din data de 11 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova,
Fără caie de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2018.