Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15.03.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, solicitând obligarea acesteia să-i acorde indicele de corecţie, în baza art. 170 din Legea nr. 263/2010, precum şi să-i plătească diferenţele de drepturi de pensie pe ultimii 3 ani, începând cu 15.03.2014, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2441 din 27 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea reclamantei şi a fost obligată pârâta: să acorde reclamantei indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. x/26.10.2012; să plătească reclamantei diferenţele de pensie începând cu data de 15.03.2014, precum şi suma de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş.
Prin decizia civilă nr. 3721 din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost admis apelul formulat în cauză, fiind schimbată sentinţa atacată, în sensul că, pe fond, a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat "apel", care face obiectul prezentului dosar, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 martie 2018.
Luând în examinare calea de atac exercitată, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată cu "apel" în prezenta cauză, respectiv decizia civilă nr. 3721 din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea apelului declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş împotriva sentinţei civile nr. 2441 din 27 iunie 2017 a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a fost obligată pârâta să acorde acesteia indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 ia punctajul mediu anual, stabilit prin decizia nr. x/26.10.2012, şi să plătească diferenţele de pensie, începând cu data de 15.03.2014, precum şi suma de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Dispoziţiile art. 466 C. proc. civ., care reglementează obiectul apelului, stipulează:
"(1) Hotărârile pronunţate în prima instanţa pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel. (2) Sunt supuse apelului şi hotărârile date în ultimă instanţă dacă, potrivii legii, instanţa nu putea să judece decât în primă instanţă. (3) Hotărârile date în ultimă instanţă rămân neapelahile, chiar dacă în hotărâre s-a arătat că au fost pronunţate în primă instanţă."
Aplicând dispoziţiile legale anterior evocate la speţa de faţă, se constată că numai sentinţa pronunţată în primă instanţă era susceptibilă de a fi atacată pe calea apelului, care a fost, de altfel, exercitat în cauză de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, astfel cum s-a arătat mai sus.
Pe de altă parte, art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Din interpretarea per a contraria a acestor dispoziţii, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile având ca obiect cereri în materie de asigurări sociale, cum este cel din prezenta speţă, sunt supuse numai apelului, care este de competenţa curţii de apel.
Astfel, decizia civilă nr. 3721 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în faza procesuală a apelului nu poate fi supusă unei alte căi de atac, fiind o hotărâre definitivă în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs."
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Faţă de argumentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 466 C.proc. civ. şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel", formulată de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3721 din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel", formulată de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3721 din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.