Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâtul la plata sumei de 35.392 RON reprezentând drepturi de natură salarială.
Prin sentinţa civilă nr. 6197/20.09.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă revine tribunalului în raza căruia îşi are domiciliul reclamantul, precum şi prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd faptul că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Tribunalul Bucureşti nu a reţinut susţinerile reclamantei referitoare la locuinţa în fapt, cu motivarea că, încheierea contractului de comodat în anul 2014 nu poate conduce la prezumţia că reclamanta locuia în mod efectiv în Bucureşti la momentul introducerii acţiunii, respectiv în anul 2017, în absenţa altor înscrisuri (adeverinţe de la asociaţia de proprietari, chitanţe referitoare la suportarea cotelor de întreţinere a spaţiilor comune) care să ateste că aceasta locuia în mod statornic la adresa menţionată în contract.
Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a apreciat că reclamanta nu a probat faptul că, la momentul introducerii acţiunii, locuia efectiv în Bucureşti, motiv pentru care s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Astfel învestit, Tribunalul Olt, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 115/7.02.2018, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Olt a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la solutionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale este locul unde reclamantul locuieşte efectiv.
Ca atare, în măsura în care domiciliul înscris în actul de identitate (în speţă, situat în judeţul Olt) nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt - care în speţă se află pe raza municipiului Bucuresti, unde reclamanta are încheiat din data de 07.01.2014 un contract de comodat privind o locuinţă situată în Sectorul 2, pe o perioadă nedeterminată, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanţa competentă teritorial este Tribunalul Bucureşti.
Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 martie 2018, fiind fixat termen pentru soluţionare la 19 aprilie 2018.
Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele care succed.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit în dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".
Coroborând prevederile art. 210 şi 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde îşi are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.
Din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.
Normele din Codul muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al acestuia.
În acest sens, Curtea Constitutională a României, prin decizia nr. 945 din 07.07.2011 a stabilit că "reglementarea diferită a Codului muncii faţă de cea a C. proc. civ., referitoare la competenţa teritorială a instanţelor de judecată, este justificată de specificul şi necesităţile ce decurg din raporturile de muncă; în acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmăreste facilitarea accesului la justitie şi a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant".
Aşa fiind, având în vedere că reclamanta locuieşte efectiv în Municipiul Bucureşti, sector 2, într-o locuinţă pentru care a încheiat un contract de comodat pe durată nedeterminată, în raport cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanţa competentă teritorial este Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.