Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu Ia data de 31.01.2018, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite în toate formele de executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1084/23.02.2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2016, împotriva debitoarei B., prin reprezentant C., cu sediul în Bucureşti, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată şi a cheltuielilor de executare silită în dosarul de executare nr. x/2018.
Prin sentinţa civilă nr. 471 din 6 februarie 2018, Judecătoria Sibiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti competenţa de soluţionare a pricinii.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut ca fiind relevante dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, dacă legea nu dispune altfel - art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere că debitorul indicat în cererea de încuviinţare a executării silite are sediul în Bucureşti, rezultă că cererea privind încuviinţarea executării silite nu este de competenţa judecătoriei Sibiu.
Faptul că executorul judecătoresc a solicitat ca executarea să se facă prin poprire asupra terţului Societatea Civilă de Executori Judecătoreşti D., cu sediul în Sibiu, nu are nicio influenţă asupra stabilirii competenţei instanţei, întrucât terţul ce urmează a fi poprit nu este debitor în procedura de încuviinţare a executării silite asupra titlului executoriu originar, şi anume sentinţa civilă nr. 1084/2017 din data de 23.02.2017.
Prin sentinţa civilă nr. 3057 din 9 martie 2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sibiu. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În pronunţarea soluţiei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., evocate anterior, precum şi ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, dacă legea nu dispune altfel. De asemenea, în continuare, se menţionează că dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.
S-a reţinut că, în speţă, debitoare este societatea B., iar creditoare este E., în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti aflându-se doar sediul mandatarei creditoarei, respectiv a societăţii C. S.R.L.
În ceea ce o priveşte pe debitoare, instanţa a constatat că aceasta nu are sediul social în România, având în vedere că nu este organizată conform vreuneia dintre formele de organizare a societăţilor prevăzute în legislaţia românească.
Cum sediul debitoarei nu se află în România, devine incidentă competenţa subsidiară, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului. Potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei, creditoarea are domiciliul în municipiul Sibiu, urmând a se va declina competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea judecătoriei Sibiu.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Sibiu, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe roiul Judecătoriei Sibiu s-a cerut încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1084/23.02.2017, pronunţată de judecătoria Sibiu, secţia civilă în dosar nr. x/2016, la solicitarea creditoarei E., privind pe debitoarea B.
Potrivit prevederilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc va solicita instanţei de executare încuvinţarea executării silite.
În conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Textul legal evocat instituie o competenţă în care prioritatea este acordată succesiv instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.
Înalta Curte reţine că debitoarea B. nu îşi are sediul social în România, aceasta nefimd constituită în conformitate cu formele de organizare a societăţilor, reglementate de legislaţia românească. Într-o atare situaţie, respectând ordinea instituită de către dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii revine instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte domiciliul creditoarei E., în speţă, Sibiu, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Sibiu.
Este fără relevanţă în stabilirea competenţei sediul social al reprezentantului debitoarei, din Bucureşti, indicat atât în cererea de executare silită, cât şi în titlul executoriu, în condiţiile în care sediul debitoarei B. nu se află în România, iar dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. prevăd expres că în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.
Faţă de aceste considerente, competenţa de soluţionare a pricinii va ti stabilită în favoarea Judecătoriei Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.