Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 17.11.2014, reclamanta Asociaţia Culturală X a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei, prevăzute de art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 asupra operei cinematografice "Calul din Torino", prin proiecţie publică neautorizată; să fie obligată pârâta la plata, cu titlu de daune materiale, a sumei de 500 euro, în echivalent RON la data plăţii, în favoarea reclamantului, în temeiul art. 139 din Legea nr. 8/1996, coroborat cu art. 1349-1371 C. civ.; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 199 din 17.02.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea, a constatat încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei privind opera film "Calul din Torino" prin proiecţie publică neautorizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 euro, echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2834,20 RON.
Prin Decizia nr. 676/A din 05.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 199 din 17.02.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata Asociaţia Culturală X, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.
Împotriva deciziei menţionate anterior a declarat recurs Asociaţia Culturală X, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996.
În mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că recurenta-reclamantă Asociaţia Culturală X este titulara dreptului de a autoriza proiecţia publică a filmului "Calul din Torino" prevăzut de art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 însă, în mod greşit, a reţinut că în prezenta speţă sunt aplicabile prevederile art. 33 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996.
În mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că elementul esenţial pentru a evalua incidenţa art. 33 din Legea nr. 8/1996 este existenţa sau nu a unui beneficiu material, în loc sa observe că elementul esenţial este dacă pârâta este sau nu "instituţie de învăţământ".
În mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamantul avea sarcina de a proba că site-ul de pe care s-a făcut proiecţia publica nu este un site autorizat. Ar însemna ca reclamantul sa facă proba faptului negativ. Reclamantul este singurul titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra filmului în dispută şi nu a autorizat comunicarea publică a acestuia pe internet pentru teritoriul României, situaţie din care se prezumă în mod valabil că site-ul de pe care s-a făcut proiecţia publică este un site neautorizat, pirat.
În plus, greşit a reţinut curtea de apel că site-ul putea avea autorizaţie valabilă de la organismele de gestiune colectivă. Acest tip de autorizaţie este exclus, întrucât comunicarea publică a operelor cinematografice nu face obiectul gestiunii obligatorii, ci a gestiunii facultative prevăzute de art. 123 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, iar singura persoană care putea acorda mandat organismelor de gestiune colectivă era reclamanta, ceea ce nu este cazul.
Ulterior, în cuprinsul deciziei recurate, curtea de apel mai reţine, în mod eronat, că dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, au în vedere noţiunea de "instituţie de învăţământ" în sens larg, fără a distinge între activităţi acreditate şi activităţi cu caracter informal, incidental, cum sunt atelierele, seminariile workshop-urile, întrucât scopul normei este de a delimita utilizările aducătoare de profit de cele utile social şi caracterizate prin lipsa scopului patrimonial, intrarea publicului fiind liberă (fără plată).
Interpretarea textului de lege dată de curtea de apel este nelegală, din mai multe motive:
1) În dreptul românesc, excepţiile sunt de stricta interpretare. Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 8/1996 fixează nişte excepţii de la utilizarea unei opere, fără acordul autorului şi fără plată de remuneraţie, motiv pentru care aceste dispoziţii legale comportă numai interpretări stricto sensu, nu şi lato sensu.
2) Dacă legiuitorul ar fi dorit să excepteze de la autorizarea autorului şi de la plata remuneraţiei activităţile de învăţământ, indiferent de forma de desfăşurare, care au o utilitate socială, ar fi spus-o în mod expres, iar în cuprinsul art. 33 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 s-ar fi folosit expresia "activităţi de educare, formală sau informală" şi nu expresia "activităţile instituţiilor de învăţământ". Este limpede că legiuitorul român a vrut să excepteze de la autorizare şi de plata remuneraţiei numai activităţile care se desfăşoară în cadrul unei "instituţii de învăţământ", instituţiile de învăţământ fiind cele reglementate de legea învăţământului şi nu de legea societăţilor comerciale, cum greşit a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.
3) Pentru a se aplica dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, nu este relevant dacă instituţia de învăţământ este o instituţie cu plată sau finanţată de la bugetul de stat, ci este relevant ca să fie o "instituţie de învăţământ" şi proiecţia publică să fie pentru ilustrare în învăţământ sau pentru cercetare ştiinţifică, adică proiecţia să fie destinată unor cursanţi ai instituţiei de învăţământ şi nu unor persoane nedeterminate, invitate public prin intermediul reţelelor de socializare.
4) Nu are relevanţă în prezenta cauză obiectul de activitate al intimatei declarat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, ci prezintă relevantă faptul că intimata nu este o "instituţie de învăţământ" acreditată de Ministerul Educaţiei pentru a putea invoca dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 8/1996
5) Prezenţa regizorului B. la proiecţia publică neautorizată nu atrage calificarea intimatei ca " instituţie de învăţământ "
6) Faptul că auditoriul a fost restrâns nu are relevanţă juridică, ci prezintă relevanţă faptul că proiecţia publică a fost adresată publicului larg, şi nu unui număr determinat de cursanţi ai intimatei;
7) Intre publicul prezent la proiecţia publică şi intimată nu exista nici o relaţie contractuală de şcolarizare pentru a putea vorbi de ilustrare în învăţământ sau cercetare ştiinţifică;
8) Proiecţiile publice anterioare şi radiodifuzarea tv anterioară, exploatări autorizate de către reclamantă, nu lipsesc de valoare exploatările ulterioare, astfel încât să deschidă calea liberă unor utilizări ilegale din partea terţilor, în speţă a pârâtei, în acest sens, motivarea Curţii de Apel, în sensul că din cauza exploatărilor anterioare, reclamanta nu ar mai fi putut obţine 500 Euro pentru o proiecţie publică este nu numai nelegală, dar şi nefondată, neexistând nici o probă în acest sens. În plus, ca regulă, exploatarea unei opere intelectuale nu lipseşte de valoare toate exploatările ulterioare, ci din contră fiecare opera are un preţ de exploatare sub care nu se eliberează autorizaţii de utilizare.
9) Interpretarea curţii de apel în sensul că preţul pentru proiecţia filmului "Calul din Torino" nu poate fi echivalentă cu preţul filmului "Winter Sleep", fără a exista un argument juridic este nelegală şi nu poate lipsi de valoarea utilizarea fără autorizaţie a filmului "Calul din Torino".
Condiţiile de aplicare a excepţiei prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 sunt cumulative şi rezultă cu claritate din dispoziţiile textului legal şi nu sunt îndeplinite în prezenta cauză:
a) utilizarea să fie conform bunelor uzanţe şi să nu contravină exploatării normale a operei. Or, proiecţia publică de pe un site unde încărcarea filmului nu a fost făcută cu acordul reclamantei, exclude bunele uzanţe şi exploatarea normală a operei.
b) utilizarea să nu prejudicieze titularii drepturilor de autor. Filmul "Calul din Torino" nu este un film de larg consum, ci un film de artă adresat publicului de nişă, astfel încât orice utilizare în scopul satisfacerii nevoii de consum a publicului de nişă, este prejudiciabilă pentru titularii drepturilor de autor care se văd lipsiţi de posibilitatea de a comercializa filmul către publicul căruia îi este adresat.
c) comunicarea publică să fie în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ. Pârâta nu este instituţie de învăţământ, nefiind acreditată conform legii învăţământului şi neorganizând activităţi de învăţământ către un număr predeterminat de persoane;
d) comunicarea publică să fie în scopuri specifice activităţilor instituţiilor de învăţământ. Pârâta nu a desfăşurat o proiecţie publică către cursanţii săi care urmează o anumită formă de învăţământ în cadrul pârâtei;
c) accesul publicului să fie fără plată;
f) să nu existe un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic. Activitatea de proiecţie a filmului a fost într-o ceainărie şi nu într-o sală de cursuri, ceea ce nu exclude existenţa unui avantaj comercial pentru pârâtă, fie şi indirect; utilizarea să fie pentru ilustrare în învăţământ sau pentru cercetare ştiinţifică. Pârâta nu a utilizat filmul ca ilustrare în învăţământ întrucât nu a probat să fi avut vreo relaţie contractuală de învăţare a publicului prezent la proiecţie, respectiv de cercetare ştiinţifică.
In concluzie, având în vedere că: recurenta-reclamanta deţine drepturile exclusive de exploatare a filmului "Calul din Torino " pe teritoriul României; pârâta a utilizat filmul "Calul din Torino", fără acordul titularului şi fără plata remuneraţiei în cadrul unei proiecţii publice ilegale organizate în cadrul unei ceainării, oferta de proiecţie fiind adresată către un număr nedeterminat de persoane prin intermediul reţelei de socializare X. Curtea de apel a reţinut în mod greşit că, în speţă, sunt întrunite condiţiile legale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 8/1996.
Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat încălcarea dreptului prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, dreptul patrimonial al autorului de a autoriza sau interzice comunicarea publică a operei audiovizuale, în calitate de licenţiat al producătorului filmului în cauză, de către pârâtă prin aceea că a organizat vizionarea publică a filmului pe un site de filme pretins piratate, operaţiune ce presupune descărcarea în prealabil a filmului, ca act provizoriu de reproducere tranzitoriu şi accesoriu.
Pârâta s-a apărat invocând excepţiile de la autorizare şi plata vreunei remuneraţii, prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. g) şi art. 33 alin. (2) lit. d).
Instanţa de apel a reţinut existenţa dreptului reclamantei prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, astfel:
"Intimata-reclamantă Asociaţia Culturală X este licenţiatul titularului dreptului de autor asupra filmului (operei cinematografice) "Calul din Torino", realizat de regizorul C., licenţiatul având dreptul să autorizeze comunicarea publică a operei cinematografice pe teritoriul României (proiecţie cinematografică şi non-cinematografică, drepturi video şi TV), după cum rezultă din acordul de distribuţie din 15.02.2011 . În această calitate, intimatei îi revine prerogativa de a autoriza sau interzice comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public, în condiţiile art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe."
Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat neîntemeiată cererea considerând, pe de o parte, că nu există fapta ilicită întrucât sunt aplicabile excepţiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. g) şi art. 33 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, texte de lege care au fost analizate împreună, punându-se accent pe analiza prevederilor art. 33 alin. (1) lit. g), fără a se distinge specificul fiecăruia, iar, pe de altă parte, că nu a fost dovedită nici condiţia existenţei prejudiciului.
Potrivit art. 33 alin. (1) lit. g): "Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare: (…).
g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată."
Conform art. 33 alin. (1) lit. g), pentru a se ajunge la concluzia existenţei permisiunii utilizării operei fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, trebuie verificată îndeplinirea următoarele condiţii: opera să fie adusă anterior la cunoştinţă publică, utilizarea să fie conformă bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare, utilizarea să constea în reprezentarea şi executarea unei opere, utilizarea să aibă loc în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ şi exclusiv în scopurile specifice învăţământului, atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată.
În primul rând, trebuie remarcat, legat de aplicarea literei g) a art. 33 alin. (1), că aceasta se referă la reprezentarea şi executarea unei opere, activităţi care potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, reprezintă modalităţi de comunicare publică diferite de proiecţia publică a operei cinematografice, în cadrul acestora intrând, de exemplu, reprezentarea scenică sau execuţia muzicală a unei opere.
Or, nu în cadrul acestui gen de activităţi se pretinde a fi fost utilizată opera în cauză.
Ca atare, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative ale literei g) a art. 33 alin. (1), excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare, este nelegală concluzia instanţei că ar fi aplicabilă în speţă această excepţie de la dreptul patrimonial prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.
Cu referire la prevederile acestei litere, ce ar putea influenţa interpretarea noţiunii "învăţământ" care se regăseşte şi la lit. d) a alin. (2) al art. 33, este greşit argumentul instanţei de apel, reţinut pentru a ajunge la concluzia interpretării în sens larg a noţiunii de "învăţământ", că, dacă ar fi fost vorba despre sensul restrâns, textul nu s-ar mai fi referit la reprezentarea, executarea şi accesul publicului fără plată, deoarece o activitate organizată de învăţământ şcolar, liceal ori universitar nu este destinată, respectiv accesibilă publicului.
Precizările din text sunt justificate prin aceea că chiar şi într-o instituţie de învăţământ organizată potrivit legii se desfăşoară spectacole şcolare cu public, unde au loc reprezentaţii teatrale, recitări de poezii, execuţii muzicale.
Ca atare, aceste menţiuni suplimentare din acest text normativ nu reprezintă un argument pertinent în favoarea ideii susţinute de curtea de apel în sensul că prin folosirea termenului învăţământ intenţia legiuitorului ar fi fost de a distinge între utilizările aducătoare de profit şi cele realizate în cadrul unor activităţi utile social, adică învăţământ în sens larg.
Acesta fiind singurul argument adus de instanţa de apel în susţinerea interpretării în sens larg a noţiunii "învăţământ", în contra susţinerii reclamantei de interpretare în sensul restrâns ce rezultă din legislaţia educaţiei naţionale, concluzia instanţei de apel apare ca nemotivată.
Mai mult pentru interpretarea normelor ce constituie excepţii de la regula utilizării operei doar cu acordul autorului şi plata unei remuneraţii trebuie ţinut cont de următoarele.
Obiectivul principal al Legii nr. 8/1996 privind dreptul autor şi drepturile conexe, ale cărei prevederi transpun directivele Uniunii europene în materie, este acela de a institui un nivel ridicat de protecţie, în special în favoarea autorilor, protecţie care este esenţială pentru creaţia intelectuală.
Dispoziţiile ce constituie derogări de la principiul general al necesităţii unei autorizări din partea titularului dreptului de autor pentru reproducerea sau comunicarea publică a unei opere protejate trebuie, potrivit unei jurisprudenţe constante a Comisiei Juridice a Consiliului Europei/Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, să facă obiectul unei interpretări restrictive, cu menţinerea efectului util al excepţiei şi respectarea finalităţii sale.
Trebuie observat că restricţiile prevăzute în aceste texte normative de excepţie garantează că o astfel de limitare rămâne aplicabilă în cazuri speciale care nu aduc atingere exploatării normale a operelor şi nu cauzează un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului de autor.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 33 alin. (2) lit. d), potrivit acestui text de lege: "În condiţiile prevăzute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic: (…).
d) de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învăţământ sau pentru cercetare ştiinţifică.
Expresia "în condiţiile prevăzute la alin. (1)" din alin. (2) al art. 33 înseamnă că pentru situaţiile prevăzute la alin. (2), pentru a se ajunge la concluzia existenţei permisiunii utilizării operei fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, trebuie îndeplinite de asemenea condiţiile prevăzute la alin. (1), şi anume opera să fie adusă anterior la cunoştinţă publică, utilizarea să fie conformă bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.
Ca atare, pe lângă aceste condiţii de la alin. (1), pentru a fi aplicabilă excepţia de la alin. (2) lit. d) mai trebuia să se verifice inexistenţa unui avantaj direct sau indirect, comercial sau economic, faptul că opera a fost utilizată exclusiv pentru ilustrare şi faptul că opera a fost utilizată în învăţământ, în speţă nepunându-se problema utilizării pentru cercetarea ştiinţifică.
Toate aceste condiţii sunt cumulative iar verificarea îndeplinirii lor trebuia realizată separat, pentru fiecare condiţie în parte, raportat la situaţia de fapt specifică fiecăreia, ceea ce instanţa de apel nu a făcut.
În mod evident formularea instanţei de apel: "Chiar dacă opera a fost prezentată în întregime, toate circumstanţele de fapt expuse referitoare la sfera participanţilor, spaţiul restrâns al proiecţiei, explicaţiile-cadru oferite de regizor relevă îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. g) şi ale alin. (2) lit. d) din L. nr. 8/1996, neputându-se susţine în mod întemeiat că prin această proiecţie publică s-ar fi adus atingere drepturilor patrimoniale licenţiate intimatei-reclamante", nu respectă această cerinţă.
Proiecţia publică a operei cinematografice, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, reprezintă o modalitate de comunicare publică, utilizare căreia nu i-a fost rezervat un text special în cadrul literelor de la alin. (1) al art. 33, astfel că se regăseşte în reglementarea generală de la alin. (2) al art. 33, pentru a verifica aplicabilitatea excepţiei trebuind analizată îndeplinirea şi a celorlalte condiţii cumulative menţionate mai sus.
Instanţa de apel nu a analizat expres îndeplinirea condiţiilor de la art. 33 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, reţinând că sunt îndeplinite şi condiţiile acestui text de lege raportat la situaţia de fapt reţinută, după trimiterea în mod expres la prevederile art. 33 alin. (1) lit. g).
Or, pe lângă condiţiile comune acestor dispoziţii legale, care se regăsesc în alin. (1), şi la noţiunea de învăţământ, care se regăseşte în ambele norme, dar cu privire la interpretarea căreia, aşa cum s-a reţinut mai sus, instanţa de apel nu a furnizat argumente pertinente, alin. (2) lit. d) reglementează câteva condiţii suplimentare, de exemplu, inexistenţa unui avantaj direct sau indirect, comercial sau economic şi faptul că opera a fost utilizată exclusiv pentru ilustrare.
În ceea ce priveşte avantajul obţinut de către pârâtă din comunicarea publică a operei, instanţa de apel a reţinut că intrarea la proiecţia filmului a fost liberă, iar numărul de participanţi redus, dar nu a menţionat nimic legat de faptul că aceasta s-a desfăşurat într-o ceainărie, aşa cum a susţinut reclamanta, ceainărie care potrivit asociatelor pârâtei ar fi deţinută tot de către pârâtă, care ar fi putut obţine anumite avantaje ca urmare a prezenţei publicului la proiecţia filmului prin comercializarea acestor produse.
Astfel, condiţia inexistenţei unui avantaj, cel puţin indirect, comercial sau economic nu a fost cercetată prin raportare la toate circumstanţele relevante.
Numărul redus de participanţi a fost reţinut de către instanţa de apel pentru a susţine lipsa avantajului economic, iar nu legat de caracterul public al comunicării, condiţia comunicării publice fiind reţinută ca fiind îndeplinită de către instanţa de apel, şi nici legat de calificarea noţiunii de "învăţământ".
Instanţa de apel va verifica în rejudecare şi în ce măsură faptul că proiecţia publică a fost adresată publicului larg ar putea influenţa aprecierea condiţiei lipsei avantajului indirect, comercial sau economic, condiţie apreciată mai sus ca nefiind cercetată de către instanţa de apel.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că opera a fost prezentată în întregime şi că pe marginea filmului au fost oferite explicaţii referitoare la calitatea artistică, muzicală şi narativă a filmului de către lectorul-regizor, asociat al pârâtei, dar nu a arătat argumentele pentru care a considerat că această modalitate de utilizare îndeplineşte condiţia utilizării operei "exclusiv pentru ilustrare".
În ceea ce priveşte argumentul reclamantei legat de proiectarea filmului de pe un site de filme pirat, adică de pe un site unde a fost postat fără autorizarea autorului, instanţa de apel a înlăturat această apărare prin două argumente nepertinente, şi ca atare această dispoziţie apare ca nemotivată.
În primul rând, instanţa de apel a reţinut că era "posibil ca filmul să fi fost accesat de pe un site al cărui operator plăteşte drepturi organismelor de gestiune colectivă", în condiţiile în care comunicarea publică a operelor cinematografice nu face obiectul gestiunii obligatorii, ci al gestiunii facultative prevăzute de art. 1232 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, iar în speţă recurenta a negat existenţa unui astfel de mandat.
În al doilea rând instanţa de apel a apreciat această apărare nerelevantă pe motivul că "intimata-reclamantă a solicitat, doar, să se constate că a fost lezată prerogativa privitoare la comunicarea publică (art. 13 lit. f), prin proiecţie publică neautorizată de către apelantă, iar nu că sursa proiecţiei publice ar fi, la rândul ei, ilicită".
Or, această apărare putea fi relevantă, aşa cum susţine recurenta, în aprecierea îndeplinirii condiţiei utilizării operei conform bunelor uzanţe.
Pe de altă parte, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor cumulative de la alin. (1) instanţa de apel a reţinut că " intimata nu poate susţine cu temei că proiecţia publică ar contraveni bunelor uzanţe ori normalei exploatări a operei - întrucât, la o distanţă de 3 ani de la comunicări publice gratuite şi la mai mult de 1 an de la comunicarea publică televizată, nu se poate susţine în mod verosimil că intimata-reclamantă ar mai fi putut obţine remuneraţii de 500 de euro pentru comunicări publice în spaţii cinematografice ori asimilate, astfel cum susţine."
Astfel, instanţa de apel în analiza îndeplinirii condiţiilor utilizării operei conform bunelor uzanţe şi fără a contraveni normalei exploatări a operei se raportează la valoarea prejudiciului susţinut de către reclamantă, condiţie diferită a răspunderii civile delictuale, faţă de existenţa faptei ilicite.
Ca atare, aceste condiţii apar de asemenea ca nefiind analizate de către instanţa de apel, trecând peste faptul că şi condiţia ca utilizarea să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare din cadrul alin. (1) al art. 33 din Legea nr. 8/1996 este diferită de condiţia răspunderii civile delictuale a existenţei prejudiciului.
În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, instanţa de apel a apreciat că nu a fost dovedit cuantumul prejudiciului, condiţie a răspunderii civile delictuale, întrucât " comparaţia cu filmul "Winter Sleep", mult mai recent şi distins cu premiul Palme d’Or la Cannes chiar în 2014, nu este una relevantă pentru stabilirea prejudiciului, situaţia acestui film fiind una semnificativ diferită din punctul de vedere al atractivităţii sale comerciale faţă de filmul Calul din Torino, mult anterior şi deja comunicat public", dar nu a avut în vedere alte modalităţi de determinare a prejudiciului prin raportare la celelalte probe administrate în cauză de către reclamantă, dar şi la prevederile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
În consecinţă, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Asociaţia culturală X împotriva Deciziei nr. 676/A din data de 5 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2017.