Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157/F din data de 23 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de emis la data de 04.05.2018 de către Tribunalul de prima instanţă şi investigaţii preliminare numărul 7 din Alcorcon, Madrid privind pe persoana solicitată A. A dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23.07.2018 până la data 21.08.2018 inclusiv, şi predarea acestuia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile din Spania cu privire la infracţiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialităţii. A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare de la data de 10.07.2018 până la zi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pe durată de 15 zile, conform art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole faţă de numitul A. urmărit internaţional.
Prima instanţă a procedat la identificarea persoanei solicitate şi la informarea acesteia despre motivul reţinerii, iar persoana solicitată iniţial a arătat că doreşte să fie predată în Spania, pentru ca la un termen ulterior să declare că nu este de acord cu predarea sa şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii, întocmindu-se proces-verbal în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Curtea a constatat că a fost emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare spaniole faţă de numitul A. urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală prevăzute de art. 180 alin. (1) pct. 5 din C. pen. spaniol la data de 04.05.2018 de către Tribunalul de prima instanţă şi investigaţii preliminare nr. 7 din Alcorcon, Madrid, iar durata maximă a pedepsei pentru infracţiunea ce constituie obiectul mandatului, este închisoarea (pedeapsă cu privare de libertate) de până la 15 ani.
În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată, la data de 30.09.2006, în jurul orei 07.00, a ameninţat cu o armă victima să se urce în maşina condusă de acesta, a condus-o în spatele unui mall şi a forţat-o pe victima să întreţină raporturi sexuale.
Curtea a apreciat că nu este incident în cauză niciun impediment la predare, iar faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în C. pen. spaniol şi pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 15 ani închisoare, deşi nu se încadrează în vreuna din categoriile de infracţiuni enumerate la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie infracţiune şi potrivit legii române, circumscriindu-se infracţiunii de viol.
Din examinarea actelor dosarului Curtea a constatat că nu este incidentă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate, dându-şi consimţământul la predare. În ceea ce priveşte motivul opţional de refuz al punerii în executare al mandatului european de arestare invocat, respectiv prescripţia răspunderii penale, prima instanţă a constatat că termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunea ce face obiectul mandatului european de arestare nu este împlinit nici conform legislaţiei interne şi nici legislaţiei statului emitent, acesta fiind un termen de 20 de ani conform C. pen. spaniol.
Curtea nu a constatat incidenţa niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, iar mandatul cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie persoana solicitată A., motivele fiind arătate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri astfel că ele nu vor mai fi reluate.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 101 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, semnalarea în vederea arestării echivalează cu un mandat european de arestare.
Art. 84 din Legea nr. 302/2004 prevede că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. (2) al acestui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002."
Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, constată că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare din Spania constituie infracţiune şi potrivit legii române, circumscriindu-se infracţiunii de viol .
Faţă de natura infracţiunii menţionate în semnalarea emisă pe numele persoanei solicitate, gravitatea ei, modalitatea de comitere (a ameninţat victima cu o armă ca să se urce în maşina condusă de acesta, a condus-o în spatele unui mall şi a forţat-o pe victima să întreţină raporturi sexuale), Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond de a dispune arestarea acesteia este întemeiată, înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă nefiind oportună, existând temerea că ar putea încerca să se sustragă de la executarea mandatului european de arestare.
În acelaşi timp, se are în vedere şi faptul că măsura arestării provizorii se impune şi pentru soluţionarea cu celeritate a solicitării autorităţii judiciare spaniole . Sub acest aspect, se reţine că scopul bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare poate fi atins doar prin dispunerea arestării provizorii în vederea predării, circumstanţele personale ale persoanei solicitate (respectiv faptul că are doi copii care în prezent au probleme de sănătate), nejustificând luarea unei măsuri provizorii mai puţin grave, în condiţiile în care predarea autorităţilor străine a persoanei solicitate se poate face doar în stare de arest preventiv.
În ceea ce priveşte lipsa acordului la predare, se constată că persoana solicitată personal, în faţa instanţei de control judiciar a arătat că este de acord cu predarea către autorităţile judiciare spaniole, singura solicitare fiind de înlocuire a măsurii arestării provizorii cu o alta mai puţin restrictivă de drepturi.
În consecinţă, având în vedere toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 157/F din data de 23 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limba spaniolă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 august 2018.