Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 23.03.2015, reclamanta x S.A a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând următoarele:
- obligarea pârâtei la încetarea imediată a utilizării în activitatea comercială, inclusiv în mediul online, în orice formă sau mod a semnelor "x", "y", precum şi orice semn care încalcă drepturile exclusive ale reclamantei asupra mărcilor x;
- obligarea pârâtei la îndepărtarea imediată a oricăror semne conţinând denumirea sau reprezentarea grafică a elementelor "x" şi "y" de la sediul pârâtei, din cadrul staţiilor de alimentare cu combustibil, precum şi din orice loc unde pârâta desfăşoară activităţi comerciale;
- obligarea pârâtei la retragerea imediată a tuturor ofertelor şi materialelor de promovare, inclusiv în mediul online, care conţin denumirea sau reprezentarea grafică a elementelor "x" şi "y";
- obligarea pârâtei la închiderea (dezactivarea) paginii de x (https://www.x.com/pages/x];
- obligarea pârâtei la înlăturarea imediată a semnelor "x" şi "y" din conţinutul site-urilor profesionale sau de socializare online ori domeniilor de internet utilizate de pârâtă;
- obligarea pârâtei la distrugerea tuturor obiectelor/materialelor inscripţionate sau care conţin semnele "x", "y" precum şi orice altă formă similară care încalcă drepturile exclusive ale reclamantei asupra mărcilor x, aflate în posesia pârâtei sau în posesia/detenţia unor terţi sau, în caz de refuz al pârâtei, distrugerea de către reclamantă sau de către un terţ desemnat de reclamantă, pe cheltuiala pârâtei, a obiectelor sus-menţionate;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv taxa de timbru şi onorarii avocaţiale, conform documentelor justificative ce vor fi depuse la dosar.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin sentinţa civilă nr. 260/03.03.2016, a obligat pârâtele la încetarea folosirii neautorizate în activitatea comercială a oricăror semne identice sau similare cu mărcile comunitare combinate x nr. x şi y aparţinând reclamantei. A fost obligată pârâta S.C.A. S.R.L. la dezactivarea/modificarea paginii de x, prin înlăturarea referirilor la "x" Au fost respinse celelalte capete de cerere. Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON şi a sumei de 9.081 euro în echivalent RON la data plăţii.
2. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel.
Prin decizia civilă nr. 550A din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 260/03.03.2016, a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a dispus obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de 1.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.
3. Cererea şi motivele de recurs.
Recursul declarat de pârâta B. S.R.L. a fost încadrat de recurentă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea memoriului de recurs, intervenienta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, cuantumul de 9.081 euro, echivalentul a 40.864,5 RON, nu este doar unul însemnat, ci exagerat de mare, nejustificat, raportat la gradul de complexitate a cauzei şi la activitatea concretă desfăşurată de către avocat. Gradul de complexitate a cauzei nu justifică onorariul avocaţial în cuantum atât de mare.
Instanţa de apel nu a făcut o analiză a circumstanţelor pricinii, care ar atrage concluzia unei complexităţi mai reduse a cauzei şi, implicit, a activităţii avocatului, nesocotind în acest mod dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Durata procesului a fost una relativ scurtă, respectiv 4 termene de judecată, dintre care trei amânări pentru comunicare/studiu înscrisuri/întâmpinări.
În concluzie, susţine recurenta, onorariul este în mod evident disproporţionat faţă de munca avocatului şi complexitatea speţei, iar decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Se susţine că decizia recurată este nelegală şi pentru că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestui text legal, se impune admiterea parţială a cheltuielilor de judecată, aşadar, în măsura admiterii acţiunii.
În condiţiile în care acţiunea nu a fost admisă în totalitate ei, ci, în mare parte, respinsă ca neîntemeiată, contrar celor arătate de instanţa de apel, obligarea pârâtelor la plata integrală a cheltuielilor de judecată este nelegală, instanţa făcând o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.
Fiind admis faţă de recurentă doar un singur capăt de cerere din cele 6 formulate, este evident că soluţia legală era de admitere a cheltuielilor de judecată doar raportat la acest capăt de cerere (1/6 din cuantumul total al cheltuielilor).
Decizia atacată este nelegală şi în privinţa obligării pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, prin interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 455 C. proc. civ. şi ale art. 1382 C. civ. Solidaritatea obligaţiilor nu se prezumă, aceasta trebuind stipulată în mod expres, deoarece divizibilitatea drepturilor şi obligaţiilor constituie regula comună în materia obligaţiilor cu pluralitate de subiecte, excepţia de la această regulă constituind-o obligaţiile solidare şi obligaţiile indivizibile.
Recurenta susţine că raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia "câtă vreme pârâtele au comis o faptă ilicită, solidaritatea proprie materiei delictuale (art. 1382 C. civ.) face ca obligarea lor în solidar la plata cheltuielilor de judecată să nu fie contrară art. 453 alin. (2) C. proc. civ.", este greşit.
Atitudinile diferite ale celor două pârâte exclud săvârşirea unui demers comun ilicit şi implicit solidaritatea răspunderii, astfel că în mod nelegal instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1382 C. civ. Prin urmare, regula solidarităţii nu este aplicabilă speţei, răspunderea fiind divizibilă, la fel ca şi obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată.
4. Procedura derulată în recurs.
S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 550A din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013.
Recursul formulat de pârâta B. S.R.L. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit menţiunilor din raport, motivele de recurs formulate de recurentă au fost circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din 20 aprilie 2018 s-a admis în principiu recursul declarat, conform art. 493 C. proc. civ. şi s-a acordat termen pentru soluţionarea recursului la data de 18 mai 2018.
6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs ale recurentei vizează eronata aplicare de către instanţă a dispoziţiilor art. 451, 453 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţionarea criticilor privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă, respectiv fără a se fi procedat la reducerea onorariului de avocat atât sub aspectul raportării la gradul de complexitate a cauzei, cât şi sub aspectul aprecierii pretenţiilor admise în parte; de asemenea, recurenta a susţinut şi greşita aplicare a art. 455 şi a art. 1382 C. civ.
Motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. are încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta raportând însă aceste critici la soluţia dispusă de prima instanţă; ca atare, ele vor fi analizate în măsura în care se încadrează în acest temei în ceea ce priveşte decizia recurată; celelalte critici prin care s-a susţinut încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1382 C. civ. vor fi evaluate în baza motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., instanţa are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este "vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei", în timp ce art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede criteriile legale pentru a se putea aprecia asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, stabilind că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, având în vedere şi circumstanţele cauzei.
Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfăşurată de avocat, în ambele cazuri ţinându-se seama de circumstanţele cauzei.
Instanţa de apel a exercitat un control de legalitate şi temeinicie asupra cheltuielilor de judecată acordate reclamantei de către tribunal, raportându-se la dispoziţiile legale incidente pentru soluţionarea acestei cereri accesorii, confirmându-se legalitatea şi temeinicia dezlegării date de prima instanţă şi din acest punct de vedere.
Însă, modalitatea de soluţionare a criticilor privind cheltuielile de judecată acordate de către tribunal, atât cele care vizează reducerea cuantumului prin prisma aprecierii condiţiilor susmenţionate, cât şi prin prisma evaluării acestora în raport de modul de admitere a pretenţiilor reclamantei, nu pot fi analizate în recurs, întrucât aceste aspecte ţin de netemeinicie şi de apreciere a probelor administrate în cauză, neputând forma obiectul controlului de legalitate specific acestei etape procesuale.
Cum nemulţumirile formulate prin prezentul recurs vizează chestiuni de apreciere a primei instanţe, ele sunt circumscrise sferei de soluţionare a cauzei în faţa instanţei de apel, fără a putea face şi obiect al controlului de legalitate în recurs.
În ceea ce priveşte criticile prin care s-a susţinut aplicarea eronată de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. şi a art. 1382 C. civ., încadrate de instanţă în ipotezele reglementate de art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite pentru următoarele argumente:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă acţiunea în contrafacere constând în obligarea pârâtelor la încetarea utilizării neautorizate în activitatea comercială a oricăror semne identice sau similare cu mărcile comunitare combinate aparţinând reclamantei, în temeiul art. 9 alin. (2) lit. b) din Regulamentul CE nr. 207/2009 şi art. 36 din Legea nr. 84/1998.
Această acţiune constituie o aplicare particulară a răspunderii civile delictuale, fiindu-i aplicabile, prioritar, dispoziţiile legii speciale şi, acolo unde legea specială nu dispune, devin aplicabile, în completare, prevederile dreptului comun.
Potrivit dispoziţiilor art. 1382 C. civ.:
"cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat."
Aşadar, C. civ. prevede că obligaţia este solidară între debitori atunci când toţi sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate fi ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalţi faţă de creditor.
Prevederile legale ce vizează solidaritatea pasivă au fost în mod just confirmate de instanţa de apel în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea făcută de tribunal care a considerat că, întrucât s-a reţinut săvârşirea unei fapte ilicite de către pârâte, solidaritatea proprie materiei răspunderii civile delictuale determină ca obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată să nu fie contrară art. 453 C. proc. civ. Acest articol prevede că partea care este în culpă procesuală va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. De asemenea, atunci când cererea este admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, art. 455 Cod procedură dispune că dacă în cauză sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.
Textul citat vizează modalitatea de reglare a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în situaţia coparticipării procesuale.
În sensul textului de lege, pentru a se stabili dacă plata cheltuielilor de judecată se datorează "egal, proporţional sau solidar" este necesar sa se stabilească poziţia procesuală a părţilor, respectiv, natura raportului juridic existent între ele, în aşa fel încât fiecare să fie obligat la plata cheltuielilor provocate prin apărarea sa în proces şi prin sancţionarea propriei culpe procesuale. În cazul solidarităţii sau al indivizibilităţii obligaţiilor, cheltuielile se suportă în solidar, respectiv, in solidum, nefiind aplicabilă regula divizibilităţii.
Or, în speţă, s-a reţinut solidaritatea pasivă a pârâtelor, dat fiind obiectul acţiunii în contrafacere (aplicare particulară a răspunderii civile delictuale), astfel că părţilor obligate în raportul juridic de drept material, le sunt aplicabile regulile solidarităţii şi pentru soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecat, cheltuieli care trebuie suportate în solidar de către pârâte, astfel cum în mod legal a confirmat instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, criticile formulate nu pot fi primite, drept urmare, se va respinge recursul declarat pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 550A din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă x S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 euro, reduse, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:
Textul invocat prevede că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Analizând proporţionalitatea onorariului avocatului intimatei reclamante (în cuantum integral de 1.800 euro) cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această etapă procesuală, determinat de elemente precum complexitatea şi dificultatea litigiului, se apreciază că suma de 600 euro are un caracter rezonabil, raportat inclusiv la durata litigiului în faţa Înaltei Curţi.
Drept urmare, se impune acordarea cheltuielilor de judecată, reduse, în acest cuantum, către intimata-reclamantă x S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L., împotriva deciziei nr. 550A din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 600 euro, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata-reclamantă x S.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.05.2018.