În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 599 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 10 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 5 iunie 2015 pronunţată de ÎCCJ.
În acest sens, a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 8 februarie 2018 sub nr. y/2/2018, petentul condamnat A. - deţinut în Penitenciarul Bucureşti - Jilava - a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să se constate că a intervenit o cauză de micşorare a pedepselor aplicate, în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile în baza cărora a fost condamnat şi se află în prezent în executarea pedepsei.
În motivarea contestaţiei petentul condamnat A. a arătat că, prin Sentinţa penala nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost condamnat în temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi b), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Prin Decizia nr. 209/A din 5 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţionala Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 a desfiinţat, în parte, sentinţa mai sus menţionata, a înlăturat dispoziţiile de schimbare a încadrării juridice din cuprinsul sentinţei de fond şi rejudecând a menţinut inculpatului pedepsele aplicate prin sentinţa iniţiala acesta urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
A mai învederat petentul că la data de 5 februarie 2013, anterior condamnării în prima instanţa, A. a formulat un denunţ cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mita, prev. de art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. şi şantaj prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că primarul comunei Jilava numitul B. i-a pretins, în repetate rânduri sume de bani pe care a fost nevoit sa i le remită pentru a-şi putea derula operaţiunile comerciale cu terenuri pe care le realiza prin intermediul firmei sale. La sfârşitul acestui denunţ acesta a arătat ca doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Petentul a arătat că datorită faptului că dosarul în care a formulat denunţul a presupus o activitate de urmărire penală complexă, până la momentul la care a fost condamnat în mod definitiv nu a putut beneficia de aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv pentru care solicită a se constata că a intervenit o cauză de reducerea a pedepselor şi a se dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei ţinând cont de limitele de pedeapsă reduse cu ½.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În cadrul cercetării judecătoreşti, Curtea de Apel a dispus efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA prin care s-a solicitat să se comunice dacă există cauze înregistrate ca urmare a unui denunţ formulat de petent şi, în caz afirmativ, stadiul cercetărilor efectuate.
Prin adresa înaintată la dosar la data de 2 martie 2018, Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA a confirmat denunţul formulat de petent şi faptul că acesta a facilitat identificarea şi tragerea la răspunderea penală a persoanelor ce au fost trimise în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2013 din 30 octombrie 2017.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri, când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Practica instanţelor judecătoreşti este constantă în a considera că instituţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este o cauză legală de reducere a pedepsei cu caracter personal. Această practică a fost confirmată prin considerentele Deciziei nr. 3 din 28 februarie 2018 pronunţate de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
De asemenea, în mod constant s-a apreciat de doctrină, dar şi de jurisprudenţă că momentul până la care această atitudine activă a martorului trebuie să intervină este oricând până la finalizarea judecăţii. ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept confirmă această practică în aceleaşi considerente amintite mai sus, arătând că recunoaşterea efectelor cauzelor de atenuare reclamă intervenirea atitudinii active, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracţiunea comisă de martorul însuşi.
Cu alte cuvinte, această cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei va fi analizată până la judecarea definitivă a cauzei având ca obiect infracţiunea comisă de martorul însuşi, din perspectiva individualizării pedepsei aplicate în limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu ½, iar după judecarea definitivă a cauzei având ca obiect infracţiunea comisă de martorul însuşi, din perspectiva principiului legalităţii pedepsei aplicate, potrivit art. 2 C. pen. şi art. 7 alin. (1) teza a II-a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.
Având în vedere aceste consideraţii de ordin teoretic, Curtea a constatat că, contestaţia la executare este admisibilă, în sensul că disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 invocate de petent reprezintă o cauză de reducere a pedepsei şi aceasta a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform adresei Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA, cu toate că atitudinea activă a petentului (în sensul denunţului şi al facilitării la tragerea la răspunderea penală) nu a depăşit reperul temporal maximal prevăzut de lege şi anume, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Cu privire la temeinicia contestaţiei la executare, Curtea a stabilit, din perspectiva art. 7 alin. (1) teza a II-a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care erau pedepsele aplicabile, în cazul în care atitudinea activă a petentului (în sensul denunţului şi al facilitării la tragerea la răspunderea penală) s-ar fi materializat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prin reducerea cu ½ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile la care a fost condamnat şi le va compara cu cele la care inculpatul a fost condamnat pentru a stabili dacă sunt mai severe.
Petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală definitivă prin Decizia nr. 209/A din 5 iunie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la următoarele pedepse:
- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din legea nr. 78/2000;
- 10 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969;
- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969;
- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Nici una din pedepsele la care a fost condamnat petentul nu depăşeşte limita de ½ din maximul prevăzut de lege pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat şi anume: 7 ani şi 6 luni pentru luare de mită (limite închisoare 3 - 15 ani), 3 ani şi 6 luni pentru dare de mită (limite închisoare 6 luni - 7 ani), 2 ani şi 6 luni pentru fals intelectual (limite închisoare 6 luni - 5 ani), 7 ani şi 6 luni pentru grup infracţional organizat (limite închisoare 3 - 15 ani), 7 ani şi 6 luni pentru spălare de bani (limite închisoare 3 - 15 ani).
Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că pedepsele aplicate petentului condamnat nu sunt mai severe decât limita maximă redusă cu ½ a pedepselor aplicabile în cazul în care, în timpul judecăţii, s-ar fi valorificat art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Împotriva Sentinţei penale nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a formulat contestaţie condamnatul A.
Examinând sentinţa penală aplicată, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia la executare este mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penala sau procesual penala ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.
Contestaţia la executare priveşte numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispoziţiilor din hotărârea instanţei care au intrat în puterea lucrului judecat.
Prin Decizia penală nr. 209/A din 5 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, prin altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Din analiza considerentelor Deciziei penale nr. 209/A din 5 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală se observă că prin încheierea din 20 martie 2015, s-a admis cererea în probaţiune formulată de apelantul inculpat A. şi s-a încuviinţat proba testimonială constând în ascultarea martorului C., proba cu înscrisuri pe situaţia de fapt şi în circumstanţiere precum şi solicitarea de a se emite o adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a se comunica dacă, în raport cu denunţurile formulate, poate beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În acest sens, s-a menţionat că:
"prin adresa din 16 aprilie 2015, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a comunicat că pe baza denunţurilor formulate de inculpatul A. au fost formate Dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2015, în care se efectuează acte de urmărire penală, însă nu a fost pusă în mişcare acţiunea şi nu s-a dispus trimiterea în judecată, nefiind, aşadar, îndeplinită condiţia tragerii la răspundere penală a vreunei persoane pentru infracţiuni atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002 în competenţa sa ".
Totodată, Înalta Curte observă că, instanţa de apel a constatat că "inculpatul A. nu poate beneficia de aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, nefiind îndeplinite condiţiile textului de lege menţionat, întrucât prin adresa din 16.04.2015, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a comunicat că pe baza denunţurilor formulate de inculpatul A. au fost formate Dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2015, în care se efectuează acte de urmărire penală, însă nu a fost pusă în mişcare acţiunea şi nu s-a dispus trimiterea în judecată, nefiind, aşadar, îndeplinită condiţia tragerii la răspundere penală a vreunei persoane pentru infracţiuni atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002 în competenţa sa ".
În această ordine de idei, din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa înaintată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, se constată că în cuprinsul acesteia se menţionează că, Dosarul nr. x/2013 al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a format ca urmare a denunţului formulat la data de 5 aprilie 2013 de numitul A., că la data de 23 noiembrie 2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii B. şi D. iar la data de 30 octombrie 2017 s-a emis rechizitoriul şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.
Astfel, se observă că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii B. şi D. s-a dispus la data de 23 noiembrie 2016, iar Decizia penală nr. 209/A a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală din 5 iunie 2015. Totodată, s-a reţinut că instanţa de apel a avut în vedere faptul că inculpatul a formulat un denunţ, chiar dacă, soluţia oferită de instanţă a fost în sensul neaplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Înalta Curte reţine că aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 68/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsa este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecinţe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în sensul reducerii la jumătate a acestora şi stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.
Înalta Curte constată că, pe calea contestaţiei la executare, contestatorul urmăreşte practic reducerea pedepsei în a cărei executare se află, prin aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce, în mod evident, nu este posibil, pe această cale, a contestaţiei la executare neputând fi modificată soluţia dispusă printr-o hotărâre definitivă întrucât, în caz contrar, prin pronunţarea unei soluţii diferite, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate contestatorului, prin reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. Aplicabilitatea cauzei de reducere a pedepsei la care contestatorul a făcut referire poate fi analizată cu ocazia soluţionării pe fond a dosarului, neputând fi examinată ulterior pronunţării hotărârii definitive de condamnare, pe calea unei contestaţii la executare fundamentate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Astfel, în raport cu aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 (408/2018).
Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2018.
Procesat de GGC - LM