Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Cameră preliminară. Măsuri de supraveghere tehnică

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- cameră preliminară

 

                       C. proc. pen., art. 142, art. 281, art. 347

Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017 şi nr. 91/2018 

 

1. În conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 - potrivit căreia este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, inclusiv din punct de vedere al concursului tehnic realizat de alte organe specializate, se sancţionează cu nulitatea absolută, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 poate fi invocată în condiţiile art. 281 C. proc. pen., care reglementează nulităţile absolute.

2. Decizia Curţii Constituţionale nr. 91/2018 - prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate și s-a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională - are aplicabilitate numai în cazul probelor obţinute prin intermediul mandatelor de interceptare emise în baza Legii nr. 51/1991, iar nu şi în cazul probelor obţinute prin intermediul măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în temeiul art. 138 şi urm. C. proc. pen.

 

I.C.C.J., Secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 31/C din 27 septembrie 2018

 

1). Prin încheierea din 12 februarie 2018, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a admis, în parte, cererile şi excepţiile de cameră preliminară formulate de inculpaţii societatea A., B. şi C. şi, în consecinţă:

A constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. X./P/2014 din 18 decembrie 2017, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, încadrarea juridică, indicarea şi analiza mijloacelor de probă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., copia încheierii a fost comunicată organului de urmărire penală, la data de 15 martie 2018, pentru a remedia, în termen de 5 zile, neregularitățile constatate şi pentru a preciza dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor.

Prin ordonanţa nr. X./P/2014 din 21 martie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a completat rechizitoriul şi a comunicat judecătorului de cameră preliminară că menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor.

2). Prin încheierea nr. 235 din 17 aprilie 2018, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a constatat legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. X./P/2014 din 18 decembrie 2017, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum a fost regularizat prin ordonanţa nr. X./P/2014 din 21 martie 2018 şi a dispus începerea judecăţii faţă de inculpaţii:

1. B. pentru săvârşirea infracţiunii de:

- evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

2. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la evaziune fiscală prevăzută în art. 48 C. pen. raportat art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005;

- efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ de o persoană aflată în incompatibilitate, prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

3. societatea A. pentru săvârşirea infracţiunii de:

- evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Împotriva încheierilor din 12 februarie 2018 și din 17 aprilie 2018, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a formulat contestație, între alţii, inculpatul C.

Examinând contestaţia formulată de inculpatul C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată, în principal, următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea competenţei, a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a legalităţii efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin reglementarea procedurii camerei preliminare s-a urmărit rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond şi înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. În acest sens, revine judecătorului de cameră preliminară competenţa de verificare a conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.

Legalitatea administrării probelor presupune examinarea incidenţei cazurilor de nulitate absolută sau relativă reglementate în art. 281 şi art. 282 C. proc. pen., prin coroborarea dispoziţiilor alin. (2) şi alin. (3) ale art. 102 C. proc. pen. rezultând că sancţiunea excluderii probelor operează doar prin intermediul sancţiunii nulităţii.

Nelegalitatea măsurilor de supraveghere tehnică - excepţie invocată de inculpatul C.:

Această critică a fost formulată de către inculpatul C., pentru prima oară în faza contestației, fără să o fi invocat în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura finalizată prin încheierile contestate. Cu toate acestea, critica trebuie analizată, fiind vorba despre situația de excepție reglementată de dispoziţiile art. 347 alin. (4) teza ultimă C. proc. pen., când, la soluționarea contestației, se invocă o nulitate absolută.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, se constată că măsurile de supraveghere nu au fost dispuse în temeiul Legii nr. 51/1991, așa încât Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018 (publicată în M. Of. nr. 348 din 20 aprilie 2018), prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională, decizie invocată de apărare, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât nu au fost administrate și folosite probe obținute prin intermediul unor mandate de interceptare emise în baza Legii nr. 51/1991.

Măsurile de supraveghere tehnică constând în interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice și a comunicărilor, precum și interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental, respectiv localizarea şi urmărirea prin GPS sau prin alte mijloace electronice de supraveghere au fost încuviinţate, după caz, prelungite, în temeiul art. 138 și urm. C. proc. pen., prin:

- încheierea nr. 109 din 4 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 127 din 3 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 147 din 31 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 170 din 1 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 189 din 15 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 211 din 1 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 274 din 14 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform art. 142 alin. (1) C. proc. pen.: „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.”

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicată în M. Of. nr. 190 din 14 martie 2016), a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională.

Având în vedere că toate mandatele de supraveghere tehnică au fost emise și puse în executare înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, se pune problema efectelor în timp pe care le produce Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016.

Conform opiniei parchetului, deoarece dispoziţiile Deciziei Curţii Constituționale nr. 51/2016 au efecte numai pentru viitor, iar interceptarea și înregistrarea au avut loc anterior, în temeiul art. 142 alin. (1) teza finală C. proc. pen., care erau în vigoare şi se bucurau de prezumţia de constituționalitate, decizia nu poate produce efecte în cauza de față.

Opinia parchetului este apreciată ca nefondată.

Se constată că în cuprinsul Deciziei nr. 51/2016 (paragraf 52), cu privire la efecte, Curtea Constituţională reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, astfel cum este prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie, arătând că, „pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se însă în mod corespunzător în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, (paragraf 28)].”

Rezultă, astfel, că însăşi Curtea Constituţională stabileşte efectele pentru Decizia nr. 51/2016, explicitate prin trimitere la considerentele unei alte decizii. Drept urmare, pentru stabilirea efectelor pe care le produce Decizia nr. 51/2016, se impune a înțelege mai întâi ce s-a stabilit conform paragrafului 28 din Decizia nr. 895/2015.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 895/2015, a fost admisă excepţia şi s-a constatat că dispoziţiile art. 666 C. proc. civ. - potrivit cărora încuviințarea executării silite se dispunea de către executorul judecătoresc și nu de către instanță, sunt neconstituţionale. Conform paragrafului 28, după reafirmarea prezumţiei de constituţionalitate a unei dispoziții legale pe perioada de activitate a actului normativ, având drept consecinţă inaplicabilitatea Deciziei nr. 895/2015 în privinţa procedurilor de executare silită încuviinţate până la data publicării sale, Curtea Constituţională stabileşte că respectiva decizie se aplică, „în schimb, în privinţa contestaţiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data publicării prezentei decizii, precum şi în cele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată.”

Curtea Constituţională nu a precizat că Decizia nr. 51/2016 se aplică în privinţa tuturor măsurilor de supraveghere puse în executare în temeiul art. 142 alin. (1) C. proc. pen. (declarat în parte neconstituţional), nici că se va aplica măsurilor de supraveghere dispuse după publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Însă, conform paragrafului 52, decizia se aplică de la momentul publicării, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, ceea ce implică, în mod evident, că se aplică și în ce privește măsuri de supraveghere tehnică deja dispuse și puse în executare până la data publicării deciziei în Monitorul Oficial (14 martie 2016).

Faţă de cele reţinute, se constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 este aplicabilă şi în speţa de faţă.

În ce privește existența unei încălcări a dispozițiilor legale privind punerea în executare a mandatului de interceptare, se constată:

Prin încheierea din data de 4 septembrie 2018, s-a încuviinţat cererea formulată de către contestatorul inculpat C., prin apărător ales, de efectuare a unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru ca această instituţie să comunice cine a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică din prezenta cauză şi dacă actele de urmărire penală privind interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice sau ale comunicărilor, după caz, interceptările şi înregistrările audio-video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental, au fost realizate cu implicarea Serviciului Român de Informaţii, iar în caz afirmativ, să se indice punctual care sunt respectivele acte de urmărire penală.

La data de 12 septembrie 2018, a fost înregistrată adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie nr. X./P/2014, prin care s-a comunicat faptul că mandatele de supraveghere tehnică, emise de instanţa competentă urmare a solicitărilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul nr. X./P/2014 al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au fost puse în executare cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii, însă procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică au fost întocmite, în conformitate cu prevederile art. 143 C. proc. pen., de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. pen., „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.” S-a arătat că art. 142 alin. (1) C. proc. pen. a fost în vigoare la data dispunerii metodelor speciale de supraveghere tehnică, punerii în executare a supravegherii tehnice, prelungirii acesteia, la data încetării supravegherii tehnice şi în toate momentele în care rezultatele supravegherii tehnice au fost valorificate în cauză.

S-a mai precizat că în dosarul nr. X./P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, toate înregistrările convorbirilor telefonice sau ale comunicărilor, după caz, interceptările şi înregistrările audio-video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental au fost realizate cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Parchetul a mai arătat că, în prezenta cauză, Serviciul Român de Informaţii nu a efectuat acte de urmărire penală, activitatea desfăşurată cu privire la interceptarea comunicațiilor telefonice fiind una pur tehnică, prin care a asigurat Direcţiei Naţionale Anticorupţie infrastructura necesară punerii în aplicare a respectivelor măsuri de supraveghere tehnică, procurorul şi ofiţerii de poliţie judiciară realizând, după caz, toate actele de urmărire penală ce au implicat ascultarea, selecția şi redarea în procese-verbale a rezultatelor măsurii, imprimarea pe suporţi optici a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică selectate şi, pe cale de consecinţă, au decis ce anume din cele obţinute prin folosirea mijloacelor tehnice va fi utilizat la formularea acuzaţiei în materie penală.

Rezultă, astfel, implicarea Serviciului Român de Informații în punerea în executare a măsurilor de supraveghere dispuse în cauză. Or, Serviciul Român de Informații are atribuții exclusiv în ce privește mandatele de interceptare emise în baza Legii nr. 51/1991, așa încât nu putea să participe la activitățile de urmărire penală, nici chiar dându-și concursul tehnic la punerea în executare a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și în mediul ambiental autorizate de judecător în temeiul art. 138 și urm. C. proc. pen.

Nu se poate susține că această implicare este nerelevantă pentru urmărirea penală și că nu influențează legalitatea probelor astfel obținute.

Conform răspunsului transmis de către Direcția Națională Anticorupție prin adresa nr. X./P/2014 din 10 septembrie 2018, toate măsurile de supraveghere au fost puse în executare cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii, în sensul că Serviciul Român de Informaţii a asigurat infrastructura necesară punerii în aplicare a respectivelor măsuri de supraveghere tehnică, ceea ce echivalează cu implicarea Serviciului Român de Informaţii în activitatea de cercetare penală, mai precis, în etapa obținerii probelor prin procedeul probatoriu de interceptare și înregistrare a convorbirilor/comunicărilor telefonice și în mediul ambiental.

Trecând peste faptul că Direcția Națională Anticorupție avea la dispoziție propriul serviciu tehnic, se constată că legalitatea punerii în executare de către Serviciul Român de Informaţii a mandatelor de interceptare are legătură cu procedeul probatoriu și cu calitatea probelor astfel obținute, ceea ce constituie chiar activitatea vizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51/2016 (paragraf 34).

Astfel, așa cum s-a arătat, prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională.

Prin această decizie s-a statuat în sensul că „actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua C. proc. pen. reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) C. proc. pen., respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale” (paragraf 34).

De asemenea, Curtea reține că organele specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală și că, potrivit art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 14/1992 şi art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 51/1991, Serviciul Român de Informaţii are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală (paragraf 37).

Suplimentar acestor argumente, se constată că potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992, în vigoare la momentul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică (iunie-noiembrie 2014): „organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de arest.”

Rezultă, astfel, că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică trebuia să se realizeze numai de către procuror sau de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Drept urmare, în cauza de față, se constată încălcarea dispozițiilor legale privind executarea măsurilor de supraveghere tehnică, deoarece a fost realizată de un organ fără atribuţii de cercetare penală, ceea ce constituie și o încălcare a normelor de competență.

Trebuie stabilite consecințele unei asemenea încălcări a dispozițiilor legale.

Măsura interceptării și înregistrării convorbirilor și altor comunicări este, în mod evident, una coercitivă, căci aduce atingere unui drept fundamental reglementat atât de art. 26 și art. 28 din Constituţia României, cât şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Interceptarea sau înregistrarea audio-video reprezintă un procedeu special de supraveghere ce aduce atingere dreptului la viață privată și dreptului la corespondență, procedeu prin intermediul căruia organele judiciare urmăresc obţinerea de probe pentru fundamentarea acuzaţiei penale, trimiterea în judecată şi, în final, condamnarea acuzatului.

În speţă, parchetul îşi întemeiază acuzaţia penală şi dispoziţia de trimitere în judecată şi pe asemenea mijloace de probă, așa încât se impune a examina legalitatea procedeului probator prin care au fost obținute și modul în care le influențează valabilitatea.

Din perspectiva organului care a pus în executare măsura, legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor realizate în temeiul art. 138 şi urm. C. proc. pen. trebuie examinată prin prisma regimului nulităţilor, întrucât, potrivit art. 102 alin. (3) C. proc. pen., excluderea unei probe nu este o sancțiune de sine-stătătoare, ci este consecința constatării nulității actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea acelei probe ori prin care aceasta a fost administrată.

În Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016, prin care s-a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională, se face referire la nulitatea absolută sau relativă a probei obținute prin implicarea altor organe decât procurorul sau organul de urmărire penală (paragrafele 31-32).

Potrivit Codului de procedură penală, nerespectarea dispozițiilor referitoare la măsurile de supraveghere tehnică, la fel ca și a celor privind competența organului care a efectuat acte de urmărire penală, nu se regăsește printre cazurile de nulitate absolută, expres prevăzute în art. 281.

Drept urmare, s-ar putea considera că nerespectarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. ar trebui evaluată conform art. 280 raportat la art. 282 C. proc. pen., deci din perspectiva nulităţilor relative.

Cu toate acestea, se constată că, în prezent, încălcarea normelor procedurale ce reglementează competența de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică este sancționată cu nulitatea absolută.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 2 judecători de cameră preliminară are în vedere faptul că, mai înainte de finalizarea urmăririi penale prin întocmirea rechizitoriului în prezenta cauză, în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că „soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.”

Luând în considerare efectul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, statuat de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 11 alin. (3) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se constată că, și în absența intervenției legiuitorului - conform art. 147 alin. (1) din Constituția României - asupra textului de lege constatat neconstituțional, respectiv în absența unei dispoziții legale exprese, nulitatea absolută nu mai poate fi aplicată decât în conformitate cu decizia instanței de control constituțional.

În acest sens trebuie precizat că, prin numeroase decizii, chiar Curtea Constituțională a stabilit, cu valoare de principiu, că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (cu titlu de exemplu: Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în M. Of. nr. 291 din 4 mai 2010; Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în M. Of. nr. 294 din 5 mai 2010; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în M. Of. nr. 392 din 14 iunie 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 482 din 7 iulie 2011; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014).

Se observă că, prin toate aceste decizii, s-a constatat neconstituționalitatea integrală sau parțială a unor dispoziții legale (decizii simple) sau, după caz, prevederilor legale supuse controlului li s-a dat o anumită interpretare în acord cu Constituția (decizii interpretative sau intermediare), fiind vorba despre decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a statuat în mod expres și obligativitatea deciziilor interpretative: „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare” (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 482 din 7 iulie 2011; în același sens, paragraful 55 din Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014).

Rezultă, astfel, că în prezent, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale, nerespectarea dispozițiilor de competență a organului de urmărire penală este sancționată cu nulitatea absolută, efectele fiind cele reglementate în art. 281 C. proc. pen.

Pe cale de consecință, încălcarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere de către alte organe decât procurorul sau organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, atrage nulitatea absolută a actelor astfel efectuate, prin aplicarea art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - în forma stabilită ca fiind constituțională prin Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale. Această concluzie se regăsește și în jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia penală nr. 92 din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători).

În consecință, constatarea nulității nu mai este condiționată de celelalte cerințe prevăzute în art. 282 C. proc. pen. în cazul nulității relative (prin nerespectarea cerinţei legale să se aducă o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali; vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului; vătămarea să privească un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate; nulitatea să fie invocată în termenul prevăzut de lege).

În cazul nulității absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure. Din acest motiv, nu mai trebuie analizată existența și calitatea vătămării procesuale cauzate prin punerea în executare a măsurii interceptării de către serviciile de informații, așa încât rămâne fără relevanță împrejurarea precizată în adresa nr. X./P/2014 din 10 septembrie 2018, în sensul că Serviciul Român de Informaţii a asigurat doar suportul tehnic pentru realizarea supravegherii tehnice și că toate celelalte activități de supraveghere tehnică au fost efectuate de către procuror ori de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (ascultarea, selecția şi redarea în procese-verbale a rezultatelor măsurii, respectiv imprimarea pe suporţii optici a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică selectate).

Urmare a constatării nulității procedeului probator, se va constata și nulitatea probelor astfel obținute, așa încât, în temeiul art. 102 alin. (2)-(4) C. proc. pen., se impune excluderea din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică.

Având în vedere că acuzaţiile penale şi dispoziţia de trimitere în judecată nu se întemeiază doar pe mijloacele de probă excluse, se constată că nu se impune restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 346 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.

Legat de soluția de excludere a probelor, se mai constată că, prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 177 din 26 februarie 2018), a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) C. proc. pen. și s-a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei” din cuprinsul lor se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.

Referitor la efectele acestei decizii și necesitatea aplicării sale chiar în absența unei norme de procedură care să reglementeze, în concret, modalitatea de excludere fizică a probelor, sunt valabile argumentele expuse în cazul Deciziei nr. 302/2017.

Drept urmare, în conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale, se va dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă și a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menționate.

Totodată, se va dispune și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. X./P/2014 din 18 decembrie 2017 și din ordonanța nr. X./P/2014 din 21 martie 2018 de remediere a neregularităților actului de sesizare.

Eliminarea respectivelor mențiuni din conținutul actelor procesuale se impune în egală măsură și pentru aceleași rațiuni avute în vedere în Decizia nr. 22/2018 a Curții Constituționale, căci, în caz contrar, se anulează chiar efectul excluderii fizice a mijloacelor de probă, în condițiile în care despre existența și chiar conținutul acestora se face mențiune expresă și detaliată în rechizitoriu și în ordonanța de regularizare a actului de sesizare. Altfel spus, contrar rațiunilor ce determină îndepărtarea mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată, s-ar ajunge ca faptele și împrejurările relevate prin probele excluse să fie în continuare cunoscute și evidențiate prin acte esențiale pentru soluționarea cauzei.

În acest sens, afirmând necesitatea excluderii fizice a probelor constatate nule, prin Decizia nr. 22/2018, Curtea Constituțională a statuat și asupra necesității eliminării oricărei urme a acestor probe, reținând următoarele:

- „procesul dovedirii acuzației în materie penală, dincolo de orice îndoială rezonabilă, este unul complex (...) care trebuie finalizat prin pronunțarea unei soluții, bazate pe un raționament juridic ce trebuie să facă abstracție de informațiile furnizate de probele declarate nule” (paragraf 20);

- „excluderea probelor obținute în mod nelegal din procesul penal, ca o consecință juridică a nulității mijloacelor de probă/procedeelor probatorii, presupune o simplă eliminare a posibilității dezvoltării unor raționamente juridice pe baza acestora, în scopul soluționării cauzei, fără a putea determina și pierderea din memoria magistratului a informațiilor cunoscute în baza acestor mijloace de probă” (paragraf 21);

- „accesul permanent al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei penale la mijloacele materiale de probă declarate nule nu poate avea ca efect decât o readucere în atenția judecătorului, respectiv o reîmprospătare a memoriei acestuia cu informații care pot fi de natură a-i spori convingerile referitoare la vinovăția/nevinovăția inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, în soluționarea cauzei. Astfel, fiecare nouă potențială examinare a unor probe declarate nule, de către instanța de judecată, determină un proces psihologic caracterizat prin contradicția informațiilor cunoscute de judecător cu cele pe care el este obligat să le aibă în vedere la soluționarea raportului juridic penal de conflict ce face obiectul cauzei” (paragraf 22);

- „cu toate că excluderea juridică a probelor obținute în mod nelegal din procesul penal apare ca fiind o garanție suficientă a drepturilor fundamentale anterior menționate, această garanție este una pur teoretică, în lipsa îndepărtării efective a mijloacelor de probă obținute în mod nelegal din dosarul cauzei. Mai mult, menținerea acestora în dosar, pe parcursul soluționării eventualelor căi ordinare și extraordinare de atac, ce pot fi invocate, nu poate produce decât același efect cognitiv contradictoriu, de natură a afecta procesul formării convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, referitoare la vinovăția sau nevinovăția inculpatului” (paragraf 23);

- „excluderea juridică a probelor obținute în mod nelegal în procesul penal, în lipsa înlăturării lor fizice din dosarele penale constituite la nivelul instanțelor, este insuficientă pentru o garantare efectivă a prezumției de nevinovăție a inculpatului și a dreptului la un proces echitabil al acestuia” (paragraf 24);

- „menținerea mijloacelor de probă în dosarele cauzelor penale, după excluderea probelor corespunzătoare acestora, ca urmare a constatării nulității lor, este de natură a influența percepția judecătorilor învestiți cu soluționarea acelor cauze, asupra vinovăției/nevinovăției inculpaților și de a-i determina să caute să elaboreze raționamente judiciare într-un sens sau altul, chiar în lipsa posibilității invocării, în mod concret, a respectivelor probe în motivarea soluțiilor, aspect de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție a persoanelor judecate” (paragraf 26);

- „eliminarea fizică a mijloacelor de probă din dosarele penale, cu ocazia excluderii probelor aferente, prin declararea lor ca fiind nule, conform prevederilor art. 102 alin. (3) C. proc. pen., excludere ce presupune atribuirea unei duble dimensiuni sensului noțiunii de excluderea probei - respectiv dimensiunea juridică și cea a eliminării fizice - este de natură a garanta, de o manieră efectivă, drepturile fundamentale mai sus invocate, asigurând, totodată, textului criticat un nivel sporit de claritate, precizie și previzibilitate. Prin urmare, Curtea reține că doar în aceste condiții instituția excluderii probelor își poate atinge finalitatea, aceea de a proteja atât judecătorul, cât și părțile de formarea unor raționamente juridice și de pronunțarea unor soluții influențate, direct sau indirect, de potențiale informații sau concluzii survenite ca urmare a examinării sau reexaminării empirice, de către judecător, a probelor declarate nule” (paragraf 27).

Or, în speță, se constată că, pe lângă simpla indicare a acestor mijloace de probă și a modului în care s-a dispus autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică, în cuprinsul rechizitoriului se procedează la analiza detaliată a acestora și la o amplă redare a conținutului probelor obținute prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică.

De asemenea, în cuprinsul ordonanței nr. X./P/2014 din 21 martie 2018, se procedează la înlăturarea neregularității actului de sesizare prin referire la conținutul mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate și prin redarea unor părți din conținutul acestor probe, declarate nule prin prezenta hotărâre.

Luând în considerare rațiunile ce au stat la baza Deciziei nr. 22/2018 a Curții Constituționale, păstrarea acestor mențiuni în cuprinsul celor două acte procesuale ar anula consecințele excluderii probelor nelegale și ar genera efectul invers celui urmărit de Curtea Constituțională prin decizia menționată, conducând, implicit, la afectarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la un proces echitabil al inculpatului.

Cererile și excepțiile invocate în faza contestației nu au vizat regularitatea actului de sesizare și, pe cale de consecință, nici dispoziția de începere a judecății. Cu toate acestea, dată fiind succesiunea celor două încheieri pronunțate în prima fază a camerei preliminare, care fac corp comun, faptul că, prin încheierea din 12 februarie 2018, judecătorul de cameră preliminară a decis și asupra cererilor și excepțiilor referitoare la legalitatea probelor, dar și faptul că, prin încheierea de finalizare a procedurii din data de 17 aprilie 2018, s-a constatat legalitatea administrării probelor, se impune desființarea în parte a ambelor încheieri, rejudecarea în contestație având în vedere doar legalitatea măsurilor de supraveghere.

Drept urmare, dispoziția de începere a judecății cuprinsă în încheierea de finalizare a procedurii din data de 17 aprilie 2018 nu este afectată, iar trimiterea cauzei la parchet are o natură administrativă, fiind dispusă exclusiv pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de excludere fizică a probelor declarate nule.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 2 judecători de cameră preliminară, în temeiul art. 347 C. proc. pen. raportat la art. 345 şi art. 346 C. proc. pen.:

A admis contestația formulată de inculpatul C. împotriva încheierilor din 12 februarie 2018 și din 17 aprilie 2018, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A desființat în parte încheierile menționate și, rejudecând:

A admis excepţia invocată de inculpatul C. şi a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate, după caz, prelungite prin:

- încheierea nr. 109 din 4 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 127 din 3 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 147 din 31 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 170 din 1 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 189 din 15 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 211 din 1 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- încheierea nr. 274 din 14 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

și efectuate în baza mandatelor din 4 iunie 2014, 3 iulie 2014, 1 septembrie 2014 şi 15 septembrie 2014.

În temeiul art. 102 alin. (2)-(4) C. proc. pen., a exclus din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică sus-menționate.

În conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale, a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă și a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menționate, precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. X./P/2014 din 18 decembrie 2017 și din ordonanța nr. X./P/2014 din 21 martie 2018 de remediere a neregularităților actului de sesizare (excludere fizică). A dispus ca măsura să fie dusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, căruia i s-a trimis dosarul de urmărire penală, urmând a fi restituit instanței de judecată.

A menținut celelalte dispoziții ale încheierilor atacate.