Mandat european de arestare. Motiv opţional de refuz al executării. Recunoaşterea hotărârii penale care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare. Recunoaştere pe cale incidentală
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (2) lit. c), alin. (3) şi alin. (4)
În cazul în care este incident exclusiv motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 - mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate, persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi declară că refuză să execute măsura de siguranţă în statul membru emitent -, instanţa de judecată care optează pentru aplicarea dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 are obligaţia de a iniţia, din oficiu, procedura recunoaşterii hotărârii penale care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pe cale incidentală, conform art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
Numai în ipoteza în care autoritatea judiciară emitentă nu transmite documentele solicitate pentru recunoaşterea hotărârii penale pe baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, în termenul de 20 de zile de la data primei solicitări prevăzut în art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, instanţa de judecată poate refuza executarea mandatului european de arestare pentru motivul reglementat în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, fără a dispune recunoaşterea hotărârii penale, pe cale incidentală. În această ipoteză, instanţa de judecată constată că procedura recunoaşterii hotărârii penale care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pe cale incidentală, nu poate fi urmată şi informează autoritatea judiciară emitentă, în temeiul art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, cu privire la posibilitatea de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru emitent sau, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 959 din 17 decembrie 2018
Prin sentinţa nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a respins ca nefondată cererea formulată de autoritățile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare 5313 Js 8342/16 - 5051 VRs din data de 15 august 2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) faţă de persoana solicitată A., întrucât persoana solicitată este cetățean român, are o rezidență continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani şi a precizat în mod explicit că refuză să execute măsura de siguranță în Germania.
A luat act de renunţarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinţei cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz), ca urmare a refuzului autorităților germane de comunicare a copiei certificate a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric faţă de persoana solicitată A., a copiei certificate a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă, a certificatului prevăzut de Anexa 1 a Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene şi a copiei certificate a raportului de expertiză psihiatrică întocmit cu privire la persoana solicitată A.
În baza art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus informarea autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare cu privire la soluţia dispusă în cauză, precum şi asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
Pentru a se pronunţa asupra cererii de executare a mandatului european de arestare de faţă, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa de fond a constatat, în principal, următoarele:
Instanţa de fond a reţinut că mandatul a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranță privative de libertate, că persoana solicitată este cetățean român, are rezidenţă continuă pe teritoriul României de la naştere până în prezent, deci mai mult de 5 ani, iar aceasta nu și-a dat acordul pentru a fi predată autorităților judiciare germane în vederea executării măsurii de siguranţă.
De asemenea, curtea de apel a constatat că, așa cum rezultă și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, persoana solicitată păstrează legăturile cu familia sa, mama sa fiind prezentă la majoritatea termenelor de judecată, a avut domiciliul la aceeași adresă mai mult de 5 ani de zile şi că, în ceea ce priveşte măsura de siguranţă a internării medicale, în clinica din Germania, persoana solicitată nu urmează niciun tratament psiho-farmacologic, deoarece nu a mai prezentat simptomele afecţiunilor psihotice de circa 21 de luni, în condiţiile în care verificarea diagnosticului psiho-patologic se face prin controale regulate cu terapeuta referentă, medicul staţiei şi personalul îngrijitor. Deopotrivă, din înscrisurile medicale depuse la dosar de persoana solicitată, rezultă că aceasta nu a avut antecedente medicale psihotice.
Tot astfel, curtea de apel a mai observat că autorităţile judiciare din Germania au comunicat că, pe baza derulării pozitive de până acum a tratamentului, persoana solicitată va intra într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea şi restabilirea condiţiilor de viaţă normale, iar funcţia de structurare a detenţiei pe motive psihiatrice va intra în plan secundar, dar nu se va renunţa la ea complet. Şi în această fază vor avea loc controale regulate pentru a se constata abstinenţa la alcool şi droguri. Autorităţile judiciare din Germania au mai arătat că planurile concrete din această fază se referă la construirea şi dezvoltarea contactelor de încredere şi susţinere cu familia şi cu alte persoane ajutătoare, asistenţa la elaborarea unei structuri a zilei în afara instituţiei prin reîncadrarea în viaţa profesională şi de lucru şi structurarea comportamentului din timpul liber, ajutor la căutarea unei locuinţe adecvate şi consilierea pentru asigurarea financiară.
Curtea de apel a apreciat că sunt întrunite condiţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 pentru refuzarea predării persoanei solicitate A. către autorităţile germane. Acest articol permite o derogare de la obligaţia generală de a executa mandatul european de arestare [consacrată la articolul 1 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre]. Astfel, temeiul de neexecutare este explicit transpus în legislația națională, fiind respectate exigenţele impuse prin hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene [în special hotărârile pronunțate în Cauza C-123/08, Wolzenburg, punctul 57 și în Cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU, Aranyosi și Căldăraru, punctul 80].
Curtea de apel a motivat soluţia conform următoarelor elemente de fapt:
a. durata, natura și condițiile prezenței persoanei solicitate A. și a familiei și legăturilor economice cu statul român. Astfel, curtea de apel reţine că persoana solicitată A. este cetăţean român, are rezidenţă permanentă în România de peste 5 ani, păstrează legătura cu membrii familiei sale care se află în România, nu are legături de familie sau alte contacte de încredere şi susţinere în Germania. Deopotrivă, persoana solicitată învederează că a prestat activităţi lucrative în România şi doreşte să muncească în continuare pentru a se întreține şi a-şi întreţine familia;
b. persoana solicitată a refuzat explicit să fie predată autorităţilor germane, considerând că se impune continuarea executării măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital penitenciar din România. O astfel de măsură nu a putut fi însă dispusă de instanţa de judecată faţă de refuzul autorităţilor germane de a transmite copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric faţă de persoana solicitată A., copia certificată a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă, precum şi certificatul prevăzut de Anexa 1 a Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene. În aceste condiţii nu se poate proceda la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii instanţei germane. În plus, faţă de poziţia autorităţilor germane, persoana solicitată a renunţat la susţinerea cererii de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii care a stat la baza mandatului european de arestare;
c. din actele medicale rezultă că persoana solicitată A. nu a mai urmat niciun tratament psiho-farmacologic, deoarece în ultimele 21 de luni nu a mai prezentat simptomele unor afecţiuni psihotice, urmând să intre într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea şi restabilirea condiţiilor de viaţă normale. Or, potrivit legislației române, pentru a se dispune menţinerea internării medicale trebuie să existe probe din care să rezulte că persoana internată prezintă în continuare pericol pentru societate din cauza unei boli şi că prin menţinerea măsurii internării medicale starea de pericol poate fi înlăturată. Deopotrivă, trebuie observată şi analiza efectuată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Plesó c. Ungariei (Hotărârea din 2 octombrie 2012, paragraf 64) şi în Cauza Ivinović c. Croaţiei (Hotărârea din 18 septembrie 2014, paragraf 40) cu privire la necesitatea evaluării riguroase cu privire la un aspect esențial al internării, respectiv periculozitatea reclamantului prin raportare la starea de boală;
d. din actele medicale administrate în cadrul prezentei proceduri nu rezultă existenţa unor afecţiuni de natură psihiatrică de care să sufere persoana solicitată A. Astfel, curtea de apel notează că din adeverinţa medicală eliberată de cabinetul medical B., în calitate de medic de familie, rezultă că persoana solicitată nu figurează în evidenţa cabinetului cu boli psihice. Deopotrivă, curtea de apel reţine că autorităţile germane nu au comunicat copia certificată a raportului de expertiză psihiatrică întocmit cu privire la persoana solicitată A. pentru a putea fi evaluat de instanţa română, din perspectiva motivelor opţionale de refuz al predării.
Împotriva sentinţei nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018 a declarat contestaţie procurorul, care a reţinut motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei penale atacate, prin care a fost respinsă punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe seama persoanei solicitate, nefiind incident niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării mandatului european de arestare.
Analizând contestaţia formulată în speţă, instanţa o consideră întemeiată pentru considerente de legalitate, care ţin de modalitatea în care instanţa de fond a ajuns la soluţia pronunţată.
Astfel, instanţa de fond a fost învestită cu executarea de către autorităţile române a mandatului european de arestare 5313 Js 8342/16 - 5051 VRs din data de 15 august 2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) faţă de persoana solicitată A., iar respingerea cererii s-a întemeiat pe art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Conform dispoziţiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opţionale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
a) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent: (i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.
(3) În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107.
(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 103 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
Instanţa de fond a întemeiat refuzul de a executa mandatul european de arestare pe textul de lege care vizează situaţia mandatului european de arestare emis în scopul executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate, atunci când persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. În art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 se prevede că, pentru cazul de refuz al executării mandatului european de arestare pe care s-a fundamentat soluţia instanţei de fond, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107.
Cu toate acestea, așa cum reiese din considerentele sentinței atacate, instanţa de fond a evaluat cererea autorităților germane și în raport cu încetarea motivelor care au stat la baza luării măsurii de siguranţă privative de libertate, instanţa explicându-şi soluţia și pe considerente care decurg din competenţe care nu îi aparţin, respectiv din competenţele specifice unei instanţe care efectuează controlul judiciar al soluţiei care a determinat emiterea mandatului european de arestare.
Nu poate fi refuzată recunoaşterea pe care incidentală a hotărârii care stă la baza mandatului european de arestare:
- pentru considerente ce ţin de aprecierea instanţei de executare cu privire la caracterul fondat al măsurii de siguranţă privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanţa statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european;
- pentru considerente ce ţin de aprecierea persoanei solicitate cu privire la faptul că circumstanţele care au stat la baza măsurii de siguranţă privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanţa statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european, au încetat;
- pentru considerente ce ţin de refuzul persoanei solicitate de a executa măsura de siguranţă privativă de libertate cu caracter medical, dispusă de instanţa statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european.
Conform dispoziţiilor legale incidente în materie, art. 98 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european în situaţiile în care nu primeşte din partea autorităţilor judiciare străine informaţiile solicitate pentru a pune în executare hotărârea pe teritoriul României. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele în termen de 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaştere şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
Voinţa persoanei solicitate, respectiv acordul acesteia cu privire la punerea în executare a unei hotărâri pronunţate într-un stat străin pe teritoriul statului român, nu poate produce consecinţe asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către autorităţile române. În cauza de faţă, persoana solicitată a fost găsită vinovată de săvârşirea unor infracţiuni pe teritoriul Germaniei, iar măsura de siguranţă dispusă de către autorităţile germane este consecinţa acordului persoanei solicitate de a se supune măsurii respective pentru a evita pronunţarea unei hotărâri cu privire la executarea unei pedepse. În cursul executării măsurii de siguranţă pe teritoriul Germaniei, persoana solicitată s-a sustras de la executarea acesteia, a părăsit teritoriul Germaniei, a ajuns pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene (Franţa), s-a prezentat la Ambasada României de pe teritoriul acelui stat şi a solicitat emiterea unui document de călătorie de către ambasadă, cu ajutorul căruia a revenit pe teritoriul României, unde a fost identificată de autorităţile germane şi adusă în faţa instanţei la cererea acestora, a refuzat să execute în continuare măsura de siguranţă dispusă de către autorităţile străine şi de sub puterea căreia se sustrăsese anterior.
Cooperarea internațională în materie penală cu privire la punerea în executare a unei măsuri de siguranţă pe teritoriul statului solicitat, prin recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii străine, nu poate fi blocată de lipsa acordului persoanei care s-a sustras de la executarea unei măsuri de siguranţă dispusă pe teritoriul statului solicitant.
Scopul măsurii de siguranţă a fost evaluat de către autorităţile străine, iar necesitatea acesteia nu mai poate fi reevaluată de către autorităţile statului solicitat. Autoritățile statului solicitat, fie admit cererea şi trimit persoana să execute măsura de siguranţă pe teritoriul statului solicitant, fie pun în executare măsura de siguranță pe teritoriul statului solicitat. Cu privire la această din urmă soluţie, instanţa statului solicitat nu are competenţa de a reanaliza caracterul necesar al punerii în executare a măsurii de siguranță. Autoritățile statului solicitat pot doar să constate, fie că din punct de vedere administrativ au toate datele necesare pentru punerea în executare a acestei măsuri pe teritoriul său, fie că aceste date lipsesc. În consecinţă, instanţa de fond a dat o soluţie în considerarea unor temeiuri pe care legea nu le dădea în competenţa sa. Practic, instanţa de fond a acţionat ca o instanţă de control al temeiniciei soluţiei pronunţată de către instanţele germane, aspect care excede cererii cu care aceasta a fost învestită, de recunoaştere a hotărârii pronunţate de autoritățile judiciare ale statului solicitant.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține, astfel, că motivul de refuz prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ și este condiționat de îndeplinirea mai multor cerințe, iar în situația în care sunt întrunite toate condițiile pentru incidența sa, instanța română trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, dispunând în final ca pedeapsa ori măsura de siguranţă să fie executată în România. Legea prevede o singură excepție, și anume situația în care autoritatea emitentă nu transmite într-un anumit termen documentele necesare recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine, caz în care instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare.
Voinţa persoanei solicitate este relevantă doar din perspectiva motivului de refuz, constituind una din condițiile prevăzute în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (este necesar ca, alături de alte condiții, persoana solicitată să declare că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent).
Recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate, deși consecința mai sus-menționatei manifestări de voință a persoanei solicitate, se desfășoară însă din oficiu, și nu la cererea persoanei solicitate, acordul sau lipsa de acord a acesteia din urmă în privința recunoașterii hotărârii străine de condamnare, cu consecința executării pedepsei sau a măsurii de siguranță în România, fiind lipsită de relevanță. În caz contrar, persoana solicitată ar putea dispune ea însăși asupra cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, blocând pur și simplu procedura de recunoaștere pe cale incidentală, ceea ce nu poate fi acceptat.
Drept urmare, instanța nu poate lua act de renunţarea de către persoana solicitată la cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinţei definitive pronunțată de autoritățile străine.
În speță, se constată că, procedând în acest mod, instanța de fond a conferit manifestării de voință a persoanei solicitate valențe neprevăzute de lege, lăsând impresia că respingerea cererii formulată de autoritățile judiciare din Germania s-ar datora tocmai renunțării persoanei solicitate la continuarea procedurii de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii emise de autoritatea solicitantă.
Or, din conținutul hotărârii atacate reiese că instanța de fond a constatat în mod corect că autoritățile germane nu au transmis copia certificată a hotărârii definitive prin care a fost aplicată măsura de siguranță, hotărâre în considerarea căreia a fost emis mandatul european de arestare. Aceasta este împrejurarea care atrage incidența dispoziţiilor art. 98 alin. (3) și (4) din Legea nr. 302/2004, cu consecința respingerii cererii formulate de autoritățile germane.
În concluzie, motivul facultativ de refuz prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu poate fi analizat independent de dispoziţiile art. 98 alin. (3) și (4) din aceeași lege și nu poate constitui unicul temei al refuzului de executare a mandatului european de arestare, fiind necesar să se constate și faptul că procedura de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare nu se poate desfășura din culpa autorității solicitante, care nu comunică într-un anumit termen documentele necesare.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia formulată de procuror împotriva sentinţei nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
A înlăturat menţiunea de a se lua act de renunţarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinţei cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).
În temeiul art. 98 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, a constatat că nu poate fi urmată procedura de recunoaştere pe cale incidentală a sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).
În temeiul art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a dispus informarea autorităţii judiciare emitente asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.