Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
La data de 24.09.2014, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea lui B. la plata sumei de 500.000 RON despăgubiri, reprezentând daune morale; obligarea S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale; obligarea celor doi pârâţi să publice conţinutul dispozitivului sentinţei ce se va pronunţa în săptămânalul "D.", precum şi într-un ziar de largă circulaţie; obligarea celor doi pârâţi să procedeze la eliminarea articolelor postate în formatul electronic al ziarului "D." cu referire la persoana reclamantului şi obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în prezentul dosar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3 CEDO, art. 22, 23 şi 26 din Constituţia României şi art. 70-74 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 99/10.11.2014 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă cererea de strămutare formulată de către pârâtul B. şi s-a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Dolj.
Prin sentinţa civilă nr. 125/10.03.2015 Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L. şi B.
A obligat pe pârâtul B. în solidar cu S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale.
A obligat pe pârâţii să publice, pe cheltuiala lor, dispozitivul sentinţei, în săptămânalul "D.".
A obligat pe pârâţi să procedeze la eliminarea articolelor postate în formatul electronic al săptămânalului "D." cu referire la persoana reclamantului.
A obligat pe pârâţi în solidar către reclamant la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 125/2015 a Tribunalului Dolj au formulat apel B. şi S.C. C. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin decizia nr. 71/2016 a Curţii de Apel Craiova a fost anulată sentinţa şi trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş.
La data de 16.03.2016, S.C. C. S.R.L. şi B. au formulat cerere de chemare în garanţie a E. S.R.L., post local de televiziune la nivelul judeţului Mehedinţi.
La data de 16.03.2016 B. şi S.C. C. S.R.L. au formulat cerere de chemare în garanţie a ziarului F. - Cotidian Naţional.
Pârâţii au mai formulat o cerere de chemare în garanţie a G. - deţinătorul H. şi I., precizând că şi aceştia au mediatizat filmările realizate de către pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 88 din data de 8 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2014, a fost admisă în parte actiunea reclamantului A. şi a fost obligat pârâtul B. în solidar cu S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 100.000 RON daune morale; au fost obligaţi pârâţii să publice, pe cheltuiala lor, dispozitivul sentinţei în Săptămânalul "D.", fiind respinse celelalte capete de cerere.
Împotriva sentinţei primei instanţe, în termen legal, a declarat apel B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 2800 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul B. susţine, în primul rând, că decizia recurată nu este motivată.
Astfel, din considerentele deciziei atacate nu reiese că instanţa de apel a analizat într-un mod punctual toate criticile aduse sentinţei atacate, nedezvoltând argumentele juridice conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. apelul pârâtului este nefondat.
Mai mult, instanţa de apel nu a reţinut, nu a înlăturat susţinerile sale şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât hotărârea să creeze transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul graţie căruia să poată fi realizat controlul judiciar.
În dezvoltarea raţionamentului juridic, instanţa de apel se rezumă numai la înşiruirea unor extrase şi pasaje din unele decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, unele chiar neaplicabile în cauza pendite.
În acest sens, invocă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Bodea vs România conform căreia instanţele de judecată trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi.
Se mai susţine de către recurent că instanţa de apel a depăşit limitele investirii sale, întrucât s-a substituit unui alt organ cu activitate jurisdicţională, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, deoarece a analizat şi unele aspecte ce ţin de deontologia profesiei de magistrat şi prin prisma acestor concluzii, în mod nepermis, a reţinut faptul că dl. procuror nu a încălcat principiile de etică profesională.
Chiar dacă, prin Hotărârea nr. 461/03.04.2014, pronunţată de Plenul CSM, s-a admis cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de domnul procuror A. consideră că această soluţie nu poate conduce de plano şi la răspunderea civilă pe tărâm delictual.
În al doilea rând, conform motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel, în mod greşit şi-a însuşit argumentele primei instanţe, date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, potrivit art. 1349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
În motivarea acţiunii sale, numitul A. a înţeles să reclame faptul că prin reportajele şi articolele recurentului, i s-a adus atingere onoarei, demnităţii, vieţii private şi de familie.
Câta vreme recurentul a relatat faptul că acesta se ocupă cu comercializarea unor pui de labrador, aspect ce ulterior a devenit de notorietate, nu se identifică niciun motiv pertinent care să poată să susţină că prin expunerea în media a unei astfel de afirmaţii i-ar fi lezat integritatea morală, probitatea, corectitudinea, demnitatea şi cinstea reclamantului.
Mai mult, din articolele jurnalistice incriminate nu reiese faptul că recurentul ar fi avut un limbaj calomnios sau denigrator la adresa reclamantului.
Privitor la cea de-a doua valoare pretins încălcată, respectiv demnitatea, nu se poate conchide că prin articolele jurnalistice recurentul ar fi pus la îndoială autoritatea morală sau prestigiul profesional al intimatului-reclamant, relatând doar un fapt în virtutea profesiei de jurnalist, cu totală bună-credinţă.
Faptul că reclamantul s-a simţit lezat prin publicarea articolelor jurnalistice nu poate conduce de plano şi la răspunderea recurentului pe tărâm delictual.
Cu privire la ultima valoare ce susţine a fi lezată, respectiv cea a vieţii private şi de familie, recurentul apreciază că din cele relatate în media nu se poate nici măcar presupune că ar fi încercat să aducă atingere vieţii private şi de familie a reclamantului.
În raport de cele de mai sus, aplicând la situaţia de fapt principiile rezultate din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10 din Convenţie, recurentul susţine că dreptul la liberă exprimare, în calitate de jurnalist, a fost manifestat în forma cerută de art. 10 din CEDO şi, pe cale de consecinţă, nu a acţionat cu rea-credinţă, sens în care invocă jurisprudenţa CEDO.
În speţa de faţă, reclamantul A. nu şi-a dovedit susţinerile referitoare la fapte prin elemente de probă, nefurnizând o bază factuală suficientă afirmaţiilor din articolele publicate, în cuprinsul cărora s-a făcut referire la înscrisuri sau declaraţii ale persoanelor implicate, care să susţină punctul de vedere exprimat, ceea ce duce la concluzia că un particular care se încrede în informaţia publicată nu poate să fie tras la răspundere pentru folosirea respectivei informaţii.
În aceste condiţii, caracterul moderat al afirmaţiilor făcute, faptul că susţinerile din articolele publicate au fost însoţite de documente justificative, chiar şi probe video, dar faţă de punctul de vedere exprimat de reclamant întăreşte convingerea şi atestă buna credinţă a recurentului şi, implicit, a persoanei juridice care a editat publicaţia în care respectivele articole au apărut.
Aşadar, nu se poate susţine că informaţiile furnizate în articolele de presă (altele decât judecăţile de valoare) sunt lipsite de orice bază factuală, iar subiectele tratate sunt unele de interes public, deoarece se referă la activitatea unui profesionist al dreptului.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la imagine, prin publicarea unor articole în care se fac aprecieri cu privire la calităţile umane şi profesionale ale reclamantului, recurentul solicită a se reţine maniera oarecum ironică în care a prezentat publicului anumite aspecte, dar a expus consideraţiile într-o manieră specifică presei.
În acest mod, nu se poate susţine că reclamantului i-au fost aduse acuzaţii defăimătoare, de natură a-i afecta dreptul la propria imagine şi nu există rea-credinţă în modul în care cititorii au fost informaţi despre faptele prezentate.
Este de reţinut în plus că, tot cu valoare de principiu, tonul ironic, exagerările sunt specifice adeseori jurnaliştilor, fără a fi condamnate ca atare de instanţe, în condiţiile în care faptele prezentate pot fi dovedite, iar în speţă, se constată fără putinţă de tăgadă că a fost expusă o stare de fapt bazându-se pe informaţii verificate, respectiv faptul că reclamantul deţine un site care se ocupă cu comercializarea unor pui de labrador, precum şi faptul că a vândut către două persoane doi câini din rasa menţionată.
Judecata de valoare a fost expusă cu aspecte care nu priveau activitatea strict profesională a reclamantului, însă această judecată nu trebuie să fie confundată cu informaţia bazată sau nu pe aspecte factuale.
Din cuprinsul articolelor de presă incriminate de reclamant, contrar susţinerii acestuia, nu se poate deduce că au fost prezentate cu rea-credinţă aspecte profesionale din activitatea sa de magistrat, care să nu fi fost dovedite sau cel puţin însoţite de anumite acte considerate de ziarist ca doveditoare.
În plus, imaginea reclamantului nu a fost atinsă în afara limitelor dreptului constituţional la liberă exprimare.
Potrivit jurisprudenţei constante a CEDO, presa joacă un rol deosebit într-o societate democratică, iar garanţia oferită de articolul 10 jurnaliştilor este subordonată condiţiei ca toţi cei interesaţi să acţioneze cu bună-credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice, întrucât, în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când este informată de malversaţiuni prezumate ale terţilor.
Concluzionând, recurentul susţine că în cauză nu a fost săvârşită cu vinovăţie vreo faptă ilicită, unul dintre elementele răspunderii civile delictuale constituindu-1, potrivit art. 1357 şi 1373 C. civ., existenţa faptei ilicite, a cărei săvârşire este strâns legată de buna-credinţă a pârâtului, aspect de drept care a fost lămurit mai sus.
Or, în absenţa faptei ilicite, instanţa nu mai trebuie să stabilească dacă sunt întrunite celelalte condiţii ale angajării răspunderii civile delictuale, motiv pentru care recurentul solicită, în baza art. 493 C. proc. civ., admiterea în principiu a recursului şi, pe fond, respingerea acţiunii formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs, însă intimaţii nu au formulat întâmpinări.
La data de 19 ianuarie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termen de 30 de zile de la comunicare, fiind motivat şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, însă s-a opinat că în cauză nu este deschisă calea de atac a recursului.
Cu toate acestea, faţă de opiniile divergente exprimate în practica recentă a instanţelor, ca şi pentru preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, s-a apreciat, în cuprinsul raportului, că se impune a se recurge la declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţioale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017 din perspectiva art. 27 C. proc. civ., în vederea lămuririi admisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului în procesele înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al Românei.
Completul de filtru C7, la data de 29 ianuarie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţile cauzei.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 2 februarie 2018, conform dovezilor aflate la filele 49 - 55 din dosar.
Potrivit rezoluţiei completului de judecată din 29 ianuarie 2018, părţilor li s-a pus în vedere atât posibilitatea formulării, în termen de 10 zile de la comunicare, a punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cât şi a formulării unui punct de vedere în condiţiile art. 520 alin. (1) C. proc. civ., asupra admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept enunţate în cuprinsul raportului, precum şi asupra fondului chestiunii de drept invocate.
Recurentul-pârât B. a depus concluzii scrise prin care a solicitat, în principal, admiterea în principiu a recursului şi fixarea unui termen în şedinţă publică, iar în subsidiar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, urmată de suspendarea soluţionării prezentului recurs, în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ., cu efecte pentru dezlegarea prioritară a chestiunii legalităţii căii de atac.
Intimata-chemată în garanţie - E. S.R.L. - a depus un punct de vedere prin care a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea recursului, dar şi sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată conform dovezilor de plată depuse la dosar.
Prin încheierea din 23 martie 2018, judecata pricinii a fost suspendată, în baza dispoziţiilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ., până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate în cauză.
Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 la care s-au conexat dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014 şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."
Drept urmare, prin rezoluţia din 25 iunie 2018 a fost stabilit termen de judecată, la data de 12 iulie 2018, fără citarea părţilor (recursul fiind încă în procedura de filtrare, potrivit stadiului procesual dinaintea incidentului procedural al suspendării de drept generate de mecanismul hotărârii prealabile), în vederea discutării repunerii dosarului pe rol şi pentru analizarea admisibilităţii recursului, în complet de filtru, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.
Având în vedere dispoziţiile art. 520 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, coroborate cu prevederile art. 521 alin. (3) care stabilesc că dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, Înalta Curte, titulară - între alţii - a se sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile utile în soluţionarea prezentului recurs, a dispus repunerea cauzei pe rol.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiză este prioritară excepţiei nulităţii recursului, şi având în vedere Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte urmează a-l respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede astfel: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) din acelaşi Cod: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 si O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Date fiind prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 27 C. proc. civ., precum şi dezlegarea obligatorie dată Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/2018, instanţa de recurs apreciază că efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale nu se pot produce în litigiul de faţă, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.
În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor - ex nunc, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tunc, aşadar, asupra situaţiilor juridice trecute.
De aici decurge consecinţa că, până la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât, dacă s-a făcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluţionate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivităţii legii civile ce se reflectă şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie, impune respectarea securităţii raporturilor juridice cu privire la aceste situaţii juridice finalizate - facta praeterita.
În ceea ce priveşte efectele deciziei de neconstituţionalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. şi art. 147 din Constituţia României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituţionale.
Aşadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi-a încetat efectele, anume acea parte a textului care include sintagma declarată neconstituţională - "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
Consecinţele pe care le produce ieşirea din vigoare a normei, în privinţa sintagmei constatate ca fiind neconstituţionale, sunt similare celor ale abrogării parţiale a normei.
În această situaţie, se pune problema existenţei unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă.
Regulile după care se soluţionează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 - 27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.
Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situaţii juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportare la legea fundamentală.
Cât priveşte considerentul nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, se observă absenţa oricărei referiri în conţinutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenţia instanţei constituţionale de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituţionalitate, decât aceea de a se tranşa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă şi doar prin raportare la legea fundamentală.
Mai mult decât atât, se constată că instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabileşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:
"(2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare."
În condiţiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepţie de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi în privinţa hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme Curtea Constituţională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.
În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data iniţierii procesului (în speţă, 24 septembrie 2014) - conţinutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ignoră intenţia explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătoreşti căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite şi dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.
În acest sens a fost dezlegată şi chestiunea de drept invocată în prezenta cauză, prin decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, statuându-se că:
"efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".
În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea anterioară intervenţiei Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.
Astfel, în speţa pendinte, potrivit circumstanţelor cauzei, anterior expuse, cu observarea prevederilor art. 99 alin. (1) şi art. 100 alin. (2) C. proc. civ., litigiul de faţă - iniţiat pe rolul instanţei la data de 24 septembrie 2014 - are ca obiect o cerere evaluabilă în bani cu o valoare de până la 1.000.000 RON, având în vedere că prima instanţă, respectiv Tribunalul Mehedinţi, a fost sesizat cu o acţiune în răspundere civilă delictuală prin care reclamantul a solicitat obligarea fiecărui pârât chemat în judecată la plata unor despăgubiri de câte 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru săvârşirea unor pretinse fapte ilicite, acestor două cereri principale fiindu-le alăturate şi cererile accesorii arătate în petitul cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, cum valoarea pretenţiei deduse judecăţii la data de 24.09.2014, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de faţă este inadmisibil.
Faţă de considerentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 27, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (forma în vigoare la data iniţierii procesului), având în vedere şi paragraful 32 din Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, precum şi constatând cele dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că decizia civilă nr. 2800 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2014, nu poate fi atacată cu recurs, întrucât este pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, raportat la data declanşării procesului.
Văzând şi dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", Înalta Curte nu va proceda şi la analizarea criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.
În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 833 RON cheltuieli de judecată către intimata-chemată în garanţie E. S.R.L., reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii de la fila 59 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Repune cauza pe rol.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2800 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 833 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-chemată în garanţie E. S.R.L.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.07.2018.