Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Judeţean Prahova şi Comisia de plată a despăgubirilor - Comuna Păuleşti, au solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea Hotărârii nr. 42 din 29 mai 2009 emisă de Comisia de plată a despăgubirilor, judeţul Prahova, să se stabilească o justă şi echitabilă despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 23.612 mp situat în judeţul Prahova, tarlaua x, parcela x, număr cadastral x, număr carte funciară x, expropriat în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Prahova nr. x din 29 aprilie 2009, respectiv 100 euro/mp, ce urmează a fi plătiţi în moneda naţională la cursul BNR, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1549 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanţi, a fost anulată Hotărârea nr. 42 din 29 mai 2009 emisă de intimata Comisia de plată a despăgubirilor din cadrul comunei Păuleşti şi s-a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri în cuantum de 5.076.107 RON.
Instanţa de fond a reţinut ca prin Hotărârea nr. 42 din 27 octombrie 2009, Comisia de plată a despăgubirilor din cadrul comunei Păuleşti a stabilit pentru contestatori, cu titlu de despăgubire, suma de 1.898.879 RON, pentru terenul în suprafaţă de 23.612 mp, situat în comuna Păuleşti, jud. Prahova, tarlaua x, parcela x, lot C, număr cadastral x, număr carte funciară 2048, teren expropriat în baza Hotărârii nr. 55 din 29 aprilie 2009 a Consiliului judeţean Prahova, ce a fost dobândit de reclamanţi în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 7 iulie 2006 şi a Actului de dezmembrare autentificat nr. x din 30 august 2006.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia de trei experţi, au fost stabilite valori diferite reprezentând despăgubirea terenului expropriat, iar la stabilirea valoni despăgubirilor au fost avute în vedere aspectele legate de amplasarea terenului, ieşire la DN 1, vecinătatea zonelor comerciale din partea de nord a municipiul Ploieşti, existenţa utilităţilor, caracteristicile tehnice ale terenului, suprafaţa totală a terenului şi suprafaţa expropriată precum şi existenţa planului urbanistic zonal.
Instanţa de fond a tăcut aplicare în cauză dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel reclamanţii şi pârâţii Consiliul Judeţean Prahova prin Preşedinte şi Judeţul Prahova prin Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, iar prin Decizia civilă nr. 101 din data de 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admis apelul contestatorilor, a fost schimbată în parte hotărârea instanţei de fond în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, care au fost stabilite la suma de 7.309.708 RON, fiind menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, iar în ce priveşte apelul declarat de Consiliul Judeţean Prahova prin Preşedinte şi Judeţul Prahova, prin preşedintele Consiliului Judeţean, acesta a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Consiliul judeţean Prahova şi Judeţul Prahova.
Prin Decizia civilă nr. 2661 din 6 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a. admis recursul declarat de pârâţi, a casat hotărârea instanţei de apel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât a apreciat că suma de bani stabilită de instanţa de apel, cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamanţilor, este rezultatul interpretării greşite şi al încălcării dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a reţinut că instanţa de apel şi-a însuşit valoarea stabilită de expertul F., respectiv suma de 7.309.708 RON, care însă nu a avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială şi care este rezultatul acordului de voinţă între vânzător şi cumpărător, exprimat într-un contract autentic de vânzare-cumpărare, ci diverse oferte de vânzare, publicate în reţeaua internet, după cum nu a avut în vedere nici criterii referitoare la amplasarea terenului, existenţa utilităţilor, caracteristicile tehnice ale terenului ş.a.
Deşi a reţinut că experţii au efectuat demersuri la Camera Notarilor Publici şi la Primăria comunei Păuleşti pentru a obţine comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri de acelaşi fel, instanţa de apel a considerat că, în absenţa obţinerii unui răspuns, aceştia erau îndreptăţiţi să apeleze la celelalte criterii de evaluare. Însă, la dosar nu s-a confirmat existenţa unor asemenea demersuri, neexistând niciun înscris în acest sens, fiind vorba doar despre o simplă afirmaţie a experţilor, în lipsa verificării, de către instanţă, a existenţei sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel, s-a apreciat ca în mod greşit aceasta şi-a însuşit valoarea stabilită de expertul F. pentru terenul în litigiu, în afara criteriului menţionat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 decizia atacată fiind, astfel, pronunţată cu încălcarea textului de lege menţionat.
În ce priveşte concluzia instanţei de apel vizând inexistenţa unui spor de valoare a terenului rămas în proprietatea reclamanţilor, s-a apreciat că reprezintă o simplă deducţie, fără suport probator, fiind încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Ca atare instanţa de casare a statuat că era necesar a se verifica şi criteriul referitor la sporul de valoare al terenului rămas, în condiţiile textului de lege sus-menţionat, sens în care instanţa de apel trebuia să solicite, sub acest aspect, completarea răspunsului dat de experţi la obiecţiunile formulate de pârât în dosarul primei instanţe, instanţa de control neprocedând însă astfel.
Pentru stabilirea datei la care se calculează despăgubirile în cazul contestaţiei înregistrate la instanţă sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar data relevantă este cea a întocmirii raportului de expertiză, cum prevede în mod expres textul de lege, dată care, în mod greşit, nu a fost avută în vedere de Curtea de Apel.
Apreciind că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 33/1994, în ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor şi, că niciuna dintre opiniile celorlalţi experţi nu poate fi însuşită de instanţă, deoarece, la rândul lor, acestea nu respectă dispoziţiile legale enunţate, instanţa de recurs a statuat că în rejudecare urmează a se reface probatoriul sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 33/1994, impunându-se efectuarea unei expertize pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză", preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare, care, aparţinând vânzătorului, prezuma o valoare mai mare decât cea care se poate obţine în baza unei tranzacţii finalizate.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanţă în legătură cu existenţa unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacţii, instanţa poate avea în vedere alte metode propuse de experţi.
De asemenea, s-a statuat că data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), iar nu data exproprierii, urmând a se stabili şi eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere, dar şi, dacă este cazul, sporul de valoare dobândit de terenul rămas în proprietatea persoanelor expropriate, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza în zonă.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 225 din 4 martie 2014 a. Curţii de Apel Ploieşti, a fost admis apelul pârâtului Judeţul Prahova, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a fost schimbată în parte Sentinţa civilă nr. 1549 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova, în sensul stabilirii cuantumului la suma de 4.020.754 RON, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei. De asemenea, a fost respins apelul declarat de reclamanţi, aceştia fiind obligaţi la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată către apelantul intimat.
Dispunând efectuarea unui nou raport de expertiză, instanţa de apel a reţinut că expertul G., desemnat la solicitarea expropriaţilor a depus la dosarul cauzei dovezi în sensul că a efectuat diligente pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială, respectiv adrese emise către Camera Notarilor Publici Ploieşti, către ANCPI - Ploieşti, către Primăria comunei Păuleşti, prin care a solicitat informaţii referitoare la preţuri reale de tranzacţionare a unor terenuri situate pe raza comunei Păuleşti. Din răspunsurile la aceste adrese rezultă că în bazele de date ale instituţiilor respective, nu există astfel de evidenţe.
Nici pârâtul Consiliul Judeţean Prahova, nu a depus la dosarul cauzei acte de vânzare-cumpărare de comparaţie pentru a evidenţia preţul real de tranzacţionare pentru un teren similar cu cel în litigiu, deşi o parte din instituţiile aflate în subordinea acestuia efectuează înregistrări în temeiul unor astfel de contracte (de ex. ANCPI).
În legătură cu categoria de folosinţă a terenului în litigiu, instanţa de apel a reţinut, din examinarea cuprinsului hotărârii Consiliului local Păuleşti nr. 63/2008 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal de extindere a intravilanului localităţii, că "suprafeţele de teren care fac parte din Planul Urbanistic Zonal aprobat la art. 1, necesare amenajării DJ 236 şi care sunt supuse pentru expropriere, vor rămâne în extravilanul localităţii", iar pentru restul terenului proprietatea contestatorilor s-a aprobat introducerea acestuia în intravilanul localităţii Păuleşti.
Expertul H., desemnat de instanţă, a solicitat relaţii privind categoria de folosinţă a terenului, iar prin adresa nr. x/2014 i s-a răspuns că în anul 2013 terenul în cauză este teren intravilan, categoria de folosinţă arabii. Expertul a întocmit o variantă de evaluare a terenului expropriat, la solicitarea instanţei şi, în funcţie de categoria de folosinţă, extravilan - agricol. Din declaraţia expertului H., instanţa de apel a reţinut că, nu poate concluziona dacă este vorba de restul proprietăţii contestatorilor, după expropriere, sau chiar de terenul expropriat (care a fost proprietatea acestora), iar momentul la care trebuie stabilită categoria de folosinţă este cel al exproprierii, nu anul 2013.
Pe de altă parte, instanţa de apel a mai reţinut ca, având în vedere ca suma datorată ca despăgubire pentru expropriere, se calculează în funcţie atât de valoarea reală a terenului, cât şi de prejudiciul cauzat proprietarului, iar pentru restul terenului adiacent celui expropriat s-a aprobat trecerea în intravilanul localităţii, în lipsa exproprierii, fiind probabil că acesta ar fi fost regimul juridic şi al terenului de faţă, instanţa a considerat că terenul este intravilan.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat ca fundamentată corespunzător, pentru stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanţilor, lucrarea întocmită de expertul desemnat de instanţă, H., prin care terenul expropriat, de 23.612 mp, situat în jud. Prahova, Tarlaua x, Parcela x, categoria de folosinţă - agricol, a fost evaluat prin metoda comparaţiei directe (în lipsa unor date privind preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială respectivă, rezultate din contracte de vânzare-cumpărare) la data întocmirii raportului de expertiză (6 august 2013) la suma de 4.020.754 RON (33,50 mp). În această abordare, valoarea de piaţă fiind estimată de expert prin compararea proprietăţii analizate cu proprietăţi imobiliare similare vândute/ofertate recent, propuse pentru vânzare sau contractate.
Expertul a ţinut seama la stabilirea cuantumului sumei ce se cuvine expropriaţilor, de caracteristicile terenului, starea fizică de exploatare şi folosinţă, construirea unei pasarele de circulaţie ce leagă DN 1 cu viitoarea autostradă Ploieşti - Braşov, categoria de folosinţă a terenului, intravilan, precum şi, de faptul că zona este dotată cu toate utilităţile şi este poluată sonor.
În baza acestei variante de calcul, instanţa de apel a apreciat întemeiată critica adusă de pârâtul Judeţul Prahova, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, privind supraevaluarea terenului prin stabilirea în fond a despăgubirii în sumă de 5.076.107 RON.
În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi contestatorii la 600 RON cheltuieli de judecată către apelantul-pârât Judeţul Prahova, reprezentând onorariu expert.
Prin Decizia civilă nr. 3267/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Judeţul Prahova, prin Preşedintele Consiliului Judeţean împotriva acestei decizii, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
Raportându-se la îndrumările conţinute în precedenta decizie de casare - potrivit cu care, în rejudecare, se impune efectuarea unei expertize pentru determinarea despăgubirilor în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare (admiţându-se ca, doar în cazul în care se va constata că nu există asemenea tranzacţii, să se aibă în vedere alte metode propuse de experţi) - s-a arătat că instanţa de apel nu a dispus administrarea unor probe legate de existenţa unor tranzacţii cu privire la valoarea unor imobile similare cu terenul din litigiu, din aceeaşi unitate administrativ teritorială, la momentul efectuării expertizei, astfel de demersuri fiind tăcute doar de expertul G. care a efectuat o adresă către Primăria comunei Păuleşti.
S-a apreciat că instanţa, în rejudecare, nu s-a conformat recomandărilor obligatorii din decizia de casare, iar expertiza la care s-a raportat (lucrarea efectuată de ing. H.) nu respectă criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, expertul H. nu a avut în vedere pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, tranzacţii efectiv realizate, în ce priveşte preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului, ci au fost avute în vedere preţurile de ofertă publicate pe internet, la care au fost aplicate corecţii privind deprecierea externă, situaţie în care este evidentă încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Constatând că expertiza nu a identificat preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenurile din zonă, de aceeaşi categorie cu cel expropriat, în sensul de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care instanţa de recurs a apreciat că celelalte critici nu se mai impun a fi analizate şi a admis recursul pârâtului, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca, în rejudecare, instanţa de apel sa dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză", preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice.
Pentru identificarea unor atare comparabile, s-a dat îndrumarea să se efectueze adrese către instituţiile care deţin astfel de informaţii, cum ar fi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, primărie, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2009**, iar în rejudecare, prin Decizia nr. 1587 din 13 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi, a admis apelul declarat de pârâţi, s-a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri în cuantum de 2.663.958 RON, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În aplicarea dispoziţiilor instanţei de casare, s-a dispus efectuarea de adrese către Primăria Comunei Păuleşti, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Camera Notarilor Publici, Direcţia Taxe şi Impozite Locale
Păuleşti pentru a se înainta la dosar acte de vânzare cumpărare încheiate în perioada 2009 - momentul exproprierii, 2015 - momentul efectuării expertizei, ce au avut ca obiect terenuri situate în comuna Păuleşti, T36, P791 şi s-a pus în vedere părţilor din dosar să întreprindă şi personal demersuri pentru a depune la dosar astfel de contracte de vânzare-cumpărare.
S-a dispus, de asemenea, refacerea raportului de expertiză de către cei trei experţi desemnaţi în cauză, cărora li s-au pus la dispoziţie contractele de vânzare-cumpărare privind terenurile situate în tarlaua x, parcela x.
Şi reclamanţii au depus la dosar contractul de vânzare cumpărare prin care au înstrăinat o suprafaţă de teren din acelaşi corp de proprietate în anul 2006 şi Contractul de schimb autentificat sub nr. x din 21 martie 2016 prin care reclamantul apelant C. a transferat către reclamanţii A. şi B. totalitatea drepturilor şi obligaţiilor prezente şi viitoare, inclusiv drepturile litigioase decurgând din Dosarul nr. x/2009** aflat pe rolul Curţii de Apei Ploieşti, respectiv cauza de faţă.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 225 din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti s-a stabilit că terenul în litigiu este intravilan în raport de adresele nr. x, x din 14 decembrie 2015 eliberate de Primăria Păuleşti, potrivit cărora terenul era situat în extravilan până la data de 29 septembrie 2008, data de la care a fost introdus în intravilan, iar aceste aprecieri nu au făcut obiectul criticilor în recursul formulat.
Instanţa a făcut aplicare Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 3 martie 2015 (care are prioritate în raport de decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 206/2013 Curtea Constituţională a statuat asupra priorităţii deciziilor sale în raport de deciziile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.) arătând că este relevantă în ceea ce priveşte data evaluării despăgubirilor cuvenite reclamanţilor data transferului dreptului de proprietate, respectiv data exproprierii şi cea a stabilirii despăgubirilor, 25 mai 2009, iar nu celelalte date indicate de reclamanţi.
Reţinând ca valoarea despăgubirii stabilită în raport de preţul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii prin vânzarea terenului la data transferului dreptului de proprietate către expropriator era de 2.663.958 RON, potrivit opiniei a doi dintre experţii desemnaţi în cauză, valoare mai mare decât cea stabilită prin Hotărârea nr. x din 29 mai 2009 emisă de Comisia de plată a despăgubirilor comuna Păuleşti, dar mult mai mică decât cea acordată de prima instanţă prin sentinţa criticată de ambele părţi cu apel, în raport de prevederile art. 296 C. proc. civ., raportat la art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004, curtea de apel a respins, ca nefondat, apelul formulat de contestatorii reclamanţi şi a admis apelul formulat de Consiliul Judeţean Prahova şi Judeţul Prahova prin Preşedintele Consiliului Judeţean împotriva Sentinţei civile nr. 1549 pronunţată la 23 noiembrie 2010 de Tribunalul Prahova.
Curtea de apel a modificat în parte această sentinţă, în sensul că a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri în cuantum de 2.663.958 RON, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei cu privire admiterea cererii, anularea Hotărârii nr. 42/2009 şi reţinerea faptului că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de reclamanţi şi de pârâtul Judeţul Prahova.
Prin decizia nr. 162 pronunţată la data de 26 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţii A., B., D., E. şi de pârâtul Judeţul Prahova prin Preşedintele Consiliului Judeţean, a casat Decizia nr. 1587 din 13 septembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, reţinând următoarele:
Sub un prim aspect, Înalta Curte a constatat ca fiind nefondat motivul de recurs încadrat de recurenţii-reclamanţi în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., relativ la încălcarea principiului contradictorialităţii, faţă de împrejurarea că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor aplicarea în speţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, relativ la momentul stabilirii despăgubirilor ca urmare a exproprierii. Prin aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015 nu se poate reţine că a fost încălcat dreptul la apărare al acestora, deoarece problema efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale nu constituie o excepţie procesuală, ci o problemă de fond, ce are consecinţe asupra normei de drept substanţial aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii.
Obligativitatea generală a deciziilor Curţii Constituţionale dezleagă în cauza de faţă chestiunea priorităţii efectelor Deciziei nr. 12/2015, publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, în concurs cu cele statuate prin decizia de casare» astfel cum corect a stabilit şi instanţa apel în rejudecare, având în vedere că decizia instanţei contenciosului constituţional a intervenit şi a fost publicată până la pronunţarea unei hotărâri definitive în acest dosar.
Urmarea celor statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, rezultă că verificarea cuantumului despăgubirilor şi a daunelor ce se cuvin reclamanţilor, ca efect ai exproprierii, trebuie să se facă în raport cu data transferului dreptului de proprietate, iar nu cu data efectuării raportului de expertiză, astfel cum se stabilise prin decizia de casare.
Cu atât mai mult nu se poate susţine încălcarea principiului contradictorialităţii, astfel cum susţin reclamanţii, având în vedere că la termenul din 4 noiembrie 2015, la care reclamanţii au fost prezenţi prin avocat, instanţa a stabilit obiectivele expertizei în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, respectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor la data emiterii hotărârii de expropriere (mai 2009), iar în concluziile orale susţinute cu ocazia dezbaterii apelurilor, apărătorul reclamanţilor a solicitat aplicarea criteriului stabilit prin decizia Curţii Constituţionale.
În ce priveşte criticile din ambele recursuri relative la criteriile avute în vedere de instanţă la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor ca efect al exproprierii, astfel cum sunt prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi de Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a reţinut că acestea sunt fondate.
În cel de-al doilea ciclu procesual, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 225 din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti s-a stabilit în mod corect că terenul în litigiu este intravilan de la data de 29 septembrie 2008, în raport de adresele nr. 15906 şi 15907 din 14 decembrie 2015 eliberate de Primăria Păuleşti şi, întrucât această constatare nu a format obiectul criticilor formulate de recurenţi, a rămas statuat, în mod irevocabil, cu privire la categoria de folosinţă a terenului expropriat, respectiv aceea de teren intravilan.
Deşi la dosar au fost depuse mai multe contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare, din raportul de expertiză efectuat în rejudecare nu rezultă comparabilele avute în vedere de experţi, respectiv dacă comisia de experţi a avut în vedere preţuri ale imobilelor cu parametrii şi caracteristici similare celui în litigiu, ce rezultă din contractele de tranzacţionare şi dacă au fost aplicate corecţiile impuse de caracteristicile proprii terenului expropriat, respectiv poziţionare, utilităţi, cai de acces, etc.
În aceste circumstanţe, s-a constatat că procedeul uzitat de instanţa de rejudecare, prin preluarea necritică a concluziilor experţilor H. şi G., relativ la valoarea terenului intravilan expropriat în cuantum de 2.663.958 RON, contravine dispoziţiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi statuărilor obligatorii reţinute în deciziile de casare pronunţate în ciclurile procesuale anterioare.
Aşa fiind, reţinând nelegalitatea hotărârii atacate şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că se impune refacerea expertizei, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, urmând ca instanţa de trimitere să administreze în mod nemijlocit dovezile necesare, inclusiv contractele de vânzare cumpărare încheiate în apropierea momentului exproprierii, urmând a stabili astfel valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, în raport de toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate.
Pentru a determina valoarea de piaţă a imobilului expropriat, se vor avea în vedere toate caracteristicile imobilului, aplicându-se corecţiile ce se impun, în raport de amplasamentul acestuia, poziţionare, existenţa sau nu a utilităţilor, a căilor de acces, etc.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2009***.
Prin Decizia nr. 2649 din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 1549 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova şi a fost admis apelul declarat de pârâţii Consiliul Judeţean Prahova şi Judeţul Prahova împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite contestatorilor la suma de 3.062.333 RON (conform concluziilor expertului I.), celelalte dispoziţii ale sentinţei fiind menţinute.
În baza art. 274 C. proc. civ., apelanţii - reclamanţi au fost obligaţi să plătească apelanţilor-pârâţi suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariile experţilor în faza judecăţii de apel.
Instanţa de rejudecare a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte momentul evaluării terenului expropriat care trebuie să fie contemporan realizării transferului dreptului.
S-a reţinut că prin raportul de expertiză întocmit, în urma documentării extinse, a informaţiilor primite de la OCPI Prahova, de la Primăria Păuleşti, a analizei contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar, s-a stabilit lipsa tranzacţiilor la nivelul anului 2009, când s-a realizat exproprierea, astfel că toţi experţii au estimat valoarea de piaţă cea mai probabilă a terenului expropriat prin metoda comparaţiei directe pentru terenuri similare, utilizându-se ajustarea de timp aferentă pieţei imobiliare.
Actele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, pe parcursul judecăţii, au fost apreciate ca nerelevante întrucât se referă la tranzacţii privind terenuri situate în extravilanul localităţii, ori terenul în litigiu a figurat ca extravilan până la data de 29 septembrie 2008, rezultând din adresele nr. 15906, 15907 din 14 decembrie 2015 eliberate de Primăria Păuleşti că s-a schimbat categoria de folosinţă în teren intravilan.
Despăgubirea a fost determinată inclusiv în baza acestui criteriu definitoriu, respectiv categoria de folosinţă a imobilului la momentul exproprierii.
În determinarea valorii de despăgubire a imobilului experţii au realizat o analiză de piaţa pe baza ofertelor supuse tranzacţionării, efectuându-se corecţiile de rigoare. Totodată, raportul a menţionat că în perioada de referinţă nu s-au încheiat tranzacţii imobiliare, piaţa imobiliară fund în stagnare.
Toţi experţii au utilizat metoda comparaţiei directe, însă instanţa de apel a validat opinia expertului I. deoarece a apreciat concluziile acestuia ca fiind rezultatul unor date şi raţionamente precise şi verificabile, ce ţin seama de criteriile instituite de Legea nr. 33/1994 şi de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale. De asemenea, în această variantă de calcul, expertul a ţinut seama de datele privind parcelele din zona limitrofă terenului de evaluat în Tarlaua x cu aceleaşi reglementări urbanistice, pe o rază de 500 - 1000 mp de parcela evaluată, toate având unul dintre fronturi la drumul public DM şi DJ 236.
Instanţa de apel a înlăturat argumentat punctul de vedere al expertului desemnat de expropriator deoarece a reţinut că a utilizat comparabile tranzacţii având ca obiect terenuri cu altă categorie de folosinţă, respectiv din extravilan, după cum a înlăturat şi opinia expertului desemnat de contestatori întrucât acesta nu s-a raportat la terenuri similare, cu aceleaşi caracteristici, cum ar fi deschiderea la drumul judeţean, ci la alte terenuri agricole.
Prin urmare, în baza variantei de calcul întocmite de expertul desemnat de instanţă, a fost apreciată ca întemeiată critica adusă de pârâtul Judeţul Prahova, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, privind supraevaluarea terenului prin stabilirea de către instanţa de fond a despăgubirii la suma de 5.076.107 RON.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii A., B., D. şi E. şi pârâţii Judeţul Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova.
1) Recursul reclamanţilor a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct,9 C. proc. civ., cu trimitere la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, susţinându-se că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii apelului declarat de pârâţi, schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe şi constatarea dreptului lor la despăgubiri în cuantum de 7.309.708 RON, în principal, respectiv în cuantum de 6.091.423 RON, în subsidiar, conform Raportului de expertiză nr. 664 din 7 septembrie 2010 întocmit de expertul F., cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea recursului declarat, după prezentarea din nou a situaţiei de fapt a cauzei şi a istoricului litigiului, recurenţii-reclamanţi au arătat că prin raportul de expertiza tehnică comun întocmit de experţii F., J., K. (înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 664 din 7 septembrie 2010), întocmit în prima instanţa, expertul F. a stabilit următoarele valori de despăgubire pentru terenul expropriat: 7.309.708 RON - valoarea de despăgubire la momentul lunii mai 2009 (momentul exproprierii) şi 6.091.423 RON - valoarea totală a terenului la momentul lunii mai 2009 (momentul exproprierii).
La stabilirea acestei valori, expertul F. a avut în vedere următorii factori relevanţi pentru evaluare:
- suprafaţa expropriata se află în centrul suprafeţei întregului teren;
- prin decuparea suprafeţei de 23.512 mp s-au creat probleme serioase privind exploatarea corespunzătoare a restului terenului: accese modificate, reţele utilitare deviate prin ocolire.
Valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafaţa de 23.612 mp, este mai mare decât cea stabilită de către instanţa de fond, având în vedere caracteristicile terenului expropriat, respectiv localizarea foarte bună a acestuia şi utilităţile de care beneficiază, terenul expropriat având deschidere la DN 1 şi DN 1A, utilităţi edilitare, fiind situat în intravilan şi în aproprierea mun. Ploieşti, precum şi a unor mari centre comerciale din mun. Ploieşti (e.g. Metro, L., M. etc.).
Aşadar, terenul expropriat, prin dimensiuni, categoria de folosinţa (intravilan) şi poziţionarea extrem de favorabilă (acces DÎSH şi DN 1A, aproprierea fata de mun. Ploieşti şi de marile centre comerciale din mun. Ploieşti) era adecvat unor investii mari industriale sau comerciale.
În acelaşi timp, trebuie avut în vedere ca terenul expropriat a făcut parte dintr-un lot mai mare de teren, în suprafaţa de 464.100 mp, iar exproprierea a afectat utilitatea terenului rămas în proprietatea reclamanţilor.
De aceea, susţin recurenţii, valoarea de 7.309,708 RON, respectiv de 6.091.423 RON, stabilită de expertul F. prin Raportul de expertiză tehnică comun nr. 664 din 7 septembrie 2010, respectă cel mai adecvat principiul unei "drepte despăgubiri" şi solicită ca instanţa de recurs să stabilească despăgubirile cuvenite lor în acest cuantum.
În drept, au fost indicate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2) Recursul Consiliul Judeţean Prahova şi Judeţului Prahova a fost, de asemenea, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se modificarea hotărârii atacate fie prin admiterea apelului propriu şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, fie prin omologarea raportului de expertiză în varianta de calcul N., cu stabilirea despăgubirilor la suma de 2.633.918 RON.
În motivarea recursului declarat, recurenţii-pârâţi au reamintit că, în rejudecarea cauzei, a fost efectuata expertiza cu 3 variante de calcul, astfel: expertul desemnat de instanţa, I., a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 3.062.333 RON, expertul consilier desemnat de reclamanţi, G., a stabilit valoarea despăgubirilor la 3.388.957 RON, iar expertul consilier desemnat de expropriator a stabilit valoarea despăgubirilor la 2.633.918 RON.
Deşi în mod corect nu a omologat varianta de calcul G., deoarece, contrar îndrumărilor instanţei de casare, evaluarea a fost făcută exclusiv pe baza ofertelor publicate pe situl de internet, recurenţii susţin că instanţa de apel a omologai în mod greşit raportul de expertiza în varianta de calcul I. pentru suma de 3.062.333, în condiţiile în care şi aceasta este contrara îndrumărilor instanţei deoarece expertul a avut în vedere numai contracte de vânzare din perioada 2010 - 2015 (deşi existau contracte de vânzare-cumpărare la dosar şi din perioada de referinţă, respectiv anul 2009).
Întrucât consideră că varianta de calcul N. este singura care corespunde obiectivului dispus de instanţa, precum şi realităţii, solicită omologarea acesteia şi stabilirea despăgubirii cuvenită reclamanţilor pe baza acestei evaluări, în drept, au fost indicate dispoziţiile art. 304, alin. (1) pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitându-se şi judecarea cauzei în lipsă.
La data de 20 martie 2018, numitul O. a solicitat să se reţină transmiterea pe cale convenţională a calităţii sale de parte în litigiu (către reclamantul A.) şi să se dispună scoaterea sa din proces, solicitare căreia Înalta Curte i-a dat curs pe calea rectificării citativului, constatând că din eroare persoana în cauza a fost din nou menţionată şi citată pentru judecarea recursurilor, în condiţiile în care măsura scoaterii sale din proces fusese dispusă încă din faţa instanţelor de fond.
La data de 28 martie 2018, recurenţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul recurenţilor-pârâţi, solicitând respingerea acestuia ca nefondat întrucât, observând fiecare din cele trei valori determinate prin ultimul raport de expertiză, se constată că acestea sunt superioare valorii despăgubirii oferită reclamanţilor în procedura administrativă a. exproprierii, ceea ce demonstrează temeinicia demersului lor.
Cât priveşte solicitarea subsidiară a acestui recurs, de validare a evaluării realizată de expert N., se arată că aceasta nu poate fi primită deoarece expertul în cauză a utilizat comparabile ce nu respectă categoria de folosinţă a terenului expropriat, respectiv contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri extravilane, în condiţiile în care s-a reţinut, necontestat, că terenul în litigiu avea categoria de folosinţă intravilan (la data exproprierii). Consideră că varianta de evaluare însuşită de instanţa de apel, cea a expertului I. este cea mai adecvată în raport cu caracteristicile terenului şi cu îndrumările date instanţei de rejudecare prin deciziile de casare.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând recursurile formulate, Înalta Curte apreciază că acestea deduc judecăţii critici nefondate, potrivit celor ce urmează:
Atât recurenţii-reclamanţi, cât şi recurenţii-pârâţi au invocat, în legătură cu soluţia hotărârii de apel atacate, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la norma art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiecare dintre aceştia susţinând că varianta de despăgubire pe care o susţine corespunde cel mai bine exigenţelor legale ale textului de lege menţionat.
În ceea ce îi priveşte pe recurenţii-reclamanţi, aceştia au susţinut că varianta de evaluare aparţinând expertului F. din primul raport de expertiză întocmit în primă instanţă în acest litigiu este cea care asigură o corectă punere în practică a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în raport cu terenul supus exproprierii, deoarece a avut în vedere toate elementele particulare ale acestuia, cum ar fi, pe de o parte, amplasarea sa în mijlocul proprietăţii întregului teren, dificultăţile generate în exploatarea restului proprietăţii rămase, iar pe de altă parte, localizarea bună a terenului (cu deschidere la DN 1 şi DN 1A, apropierea faţă de municipiul Ploieşti şi de marile centre comerciale ale oraşului), utilităţile de care dispune, categoria de folosinţă (intravilan).
Separat de aspectul inexistenţei unor critici explicite de nelegalitate îndreptate împotriva soluţiei atacate la nivel formal, se remarcă în legătură cu acest prim memoriu de recurs că el se rezumă în a prezenta valoarea de despăgubire agreată de reclamanţi şi argumentele care, în opinia acestora, pledează pentru însuşirea sa.
Această abordare a recurenţilor-reclamanţi scapă însă din vedere, în primul rând, aspectul că, pentru a se putea însuşi o altă variantă de evaluare a despăgubirii trebuie ca, mai întâi să fie înlăturată, pentru argumente de nelegalitate, cea validată de instanţa de apel, care a apreciat că opinia expertului I. este rezultat al unor "date şi raţionamente precise şi verificabile, ce ţin seama de criteriile instituite de Legea nr. 33/1994 şi de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale", ca şi de "datele privind parcelele din zona limitrofa terenului de evaluat în tarlaua x cu aceleaşi reglementări urbanistice, pe o rază de 500 - 3.000 mp de parcelă evaluată, toate având unul dintre fronturi la drumul public DN 1 şi DJ 236".
Or, această statuare a instanţei de apel a rămas necombătută în recursul reclamanţilor, dar, în acelaşi timp, a fost susţinută prin întâmpinarea aceloraşi părţi formulată la recursul pârâţilor.
În ai doilea rând, atunci când pledează pentru validarea evaluării realizată în anul 2010 de expertul F., recurenţii-reclamanţi scapă din vedere istoricul şi evoluţia litigiului, în legătură cu care trebuie amintit că prin Decizia de apel nr. 101 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti (pronunţată în primul ciclu procesual al cauzei) a fost stabilită valoarea despăgubirii cuvenită pentru expropriere tocmai pe baza expertizei întocmită de acest expert, evaluare care a fost însă infirmată ulterior prin Decizia nr. 2661 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca fiind rezultat al unei încălcări a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a nesocotirii caracteristicilor terenului expropriat.
În sfârşit, mai trebuie menţionat că atât Decizia de casare nr. 2261 din 6 aprilie 2012, care a invalidat evaluarea realizată de expertul F., cât şi cele pronunţate în ciclurile procesuale ulterioare, au ordonat de fiecare dată administrarea de noi expertize care să corespundă exigenţelor legale apreciate a fi fost încălcate de instanţe cu ocazia cercetării fondului, motiv pentru care, în mod evident, proba pe baza căreia solicită recurenţii-reclamanţi să fie determinată valoarea despăgubirii cuvenită lor, odată ce a fost invalidată, nu ar mai putea fundamenta soluţia prezentei cauze.
Cât priveşte recursul pârâţilor, acesta a susţinut omologarea variantei de calcul efectuată de expertul N., ca fiind singura ce corespunde obiectivului dispus de instanţă şi realităţii deoarece a utilizat comparabile contracte de vânzare-cumpărare din perioada de referinţă (cea a realizării exproprierii, respectiv anul 2009), spre deosebire de expertul I., a cărui evaluare însuşită de instanţă, a utilizat comparabile contracte de vânzare-cumpărare din perioada ulterioară exproprierii, respectiv 2010 - 2015.
Instanţa de recurs reţine că, atunci când a validat opinia expertului I. ca fiind cea mai adecvată din punct de vedere al exigenţelor legale (impuse de prevederile Legii nr. 33/1994 şi de Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale) şi al raportării la caracteristicile tehnice al terenului evaluat, instanţa de apel a înlăturat motivat punctele de vedere ale celorlalţi doi experţi. Astfel, în legătură cu varianta de evaluare a expertului desemnat de expropriator (expertul N., a cărui evaluare a fost susţinută prin recursul declarat de pârâţi), s-a reţinut, pe bună dreptate, că nu poate fi validată în condiţiile în care acesta a utilizat comparabile constând în tranzacţii cu terenuri de altă categorie de folosinţă (respectiv din extravilan) decât cea a terenului subiect.
Or, prin ultima decizie de casare pronunţată în cauză (Decizia nr. 162 din 26 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) se reţinuse că a intrat în puterea lucrului judecat statuarea instanţei de apel din al doilea ciclu procesual - Decizia nr. 225 din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti - în legătură cu categoria de folosinţă a terenului expropriat ca fiind intravilan, iar îndrumarea dată instanţei de rejudecare a fost aceea de a se efectua o nouă expertiză care să corespundă exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi care sa ţină seama de toate caracteristicile tehnice ale terenului, aşadar, inclusiv de categoria de folosinţă a acestuia.
Prin urmare, chiar utilizând comparabile mai adecvate din punct de vedere temporal (respectiv, realizate mai aproape de momentul exproprierii), întrucât acestea sunt relative la terenuri ce nu sunt similare terenului subiect din punct de vedere al categoriei de folosinţă, nu se poate reţine că evaluarea expertului N. răspunde exigenţelor impuse prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi prin decizia de casare, astfel că, după cum corect a apreciat şi instanţa de apel, aceasta nu ar putea fundamenta soluţia adoptată în prezenta cauză.
Cât priveşte cealaltă solicitare a acestui recurs - de modificare a soluţiei din apel prin schimbarea sentinţei apelate şi respingerea contestaţiei ca neîntemeiate - se dovedeşte a fi nefondată prin simpla observare a împrejurării că oricare din variantele de evaluare a despăgubirii, regăsite în raportul de expertiză administrat în ultima rejudecare a apelului, cu toate diferenţele de opinie ale experţilor, acestea sunt net superioare valorii despăgubirii oferite reclamanţilor în faza administrativă a exproprierii, ceea ce demonstrează caracterul întemeiat al pretenţiilor lor.
Întrucât în mod legitim şi argumentat instanţa de apel a apreciat că varianta de evaluare realizată de expertul I. asigură cel mai bine respectarea criteriilor legale de evaluare în raport cu caracteristicile tehnice ale terenului expropriat şi întrucât această concluzie a instanţei de apel nu a fost infirmată prin criticile din recursurile declarate în cauză, Înalta Curte va respinge ca nefondate atât recursul reclamanţilor, cât şi pe cel al pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A., B., D. şi E. şi de pârâţii Judeţul Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova împotriva Deciziei nr. 2649 din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2018.
Procesat de GGC - LM