Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 martie 2018, pe rolul Judecătoriei Tulcea, petentul A., în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie nr. x, întocmit de intimată la data de 20 februarie 2018, prin care petentul a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei de conducere a unui autovehicul pe drumurile din România fără a deţine rovinietă valabilă.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1522 din 22 iunie 2018, Judecătoria Tulcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Tulcea a reţinut că dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 stabilesc competenţa teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Întrucât contravenţia săvârşită de petent a avut loc pe raza localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Feteşti.
2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 1166 din 10 octombrie 2018, Judecătoria Feteşti a admis excepţia necompetentei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.
Motivând soluţia astfel pronunţată, Judecătoria Feteşti a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul petentul, potrivit art. 10 şi art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, dispoziţii derogatorii de la O.G. nr. 2/2001.
Întrucât petentul domiciliază în localitatea Tulcea, judeţul Tulcea, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale revine instanţei din această circumscripţie teritorială, respectiv Judecătoria Tulcea.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Tulcea, pentru următoarele considerente:
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu plângerea contravenţională formulată de petentul A. împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x din 20 februarie 2018, întocmit de intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin care petentul a fost sancţionat întrucât, la data de 17 decembrie 2017, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x în localitatea Feteşti, judeţul Ialomiţa, în locul A2 km 144 + 100 m, fără a deţine rovinietă valabilă.
Această contravenţie este prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 şi sancţionată conform art. 8 alin. (32) din acelaşi act normativ.
Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, procesele-verbale încheiate în vederea constatării şi sancţionării contravenţiilor reglementate de art. 8 din aceeaşi ordonanţă pot fi contestate în condiţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.
Dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 stabilesc că:
"Prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul contravenienţilor cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau îşi are sediul."
Având în vedere caracterul de normă specială, derogatorie, a art. 101 din O.G. nr. 15/2002, Înalta Curte constată că Judecătoria Tulcea a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte instanţa competentă să judece plângerea contravenţională, aceste prevederi având caracter general în raport de dispoziţiile art. 10 şi art. 101 din O.G. nr. 15/2002, care se aplică cu prioritate.
Din actele dosarului rezultă că fapta contravenţională a fost săvârşită pe raza localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, însă, întrucât petentul domiciliază în localitatea Tulcea, judeţul Tulcea, plângerea se află în competenţa de soluţionare a instanţei din circumscripţia teritorială a localităţii de domiciliu, respectiv Judecătoria Tulcea, conform art. 101 din O.G. nr. 15/2002.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. şi pe intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.