Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 340 din 30 iunie 2015 prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, precum şi dispoziţiile art. 70 şi 97 alin. (6) şi (9) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual, şi publicarea hotărârii de anulare a deciziei în trei cotidiene (A., B. şi C.), pe cheltuiala CNA.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 767 din 8 martie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Recurenta-reclamantă Societatea Română de Televiziune a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, invocând totodată dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă consideră că, în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că sancţiunile primite anterior emiterii Deciziei nr. 340 din 30 iunie 2015 sunt Deciziile nr. 120/2015 şi nr. 159/2015, care au fost indicate prin întâmpinare.
Aceste decizii ar fi trebuie să fie indicate prin decizia prin care recurenta-reclamantă a fost sancţionată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Intimatul-pârât avea obligaţia să justifice, pentru fiecare sancţiune aplicată, vinovăţia, legătura de cauzalitate, încadrarea legală, existenta unor sancţiuni anterioare cu acelaşi obiect pentru a justifica aplicarea gradată a unei sancţiuni.
Mai arată recurenta-reclamantă că fapta şi cuantumul amenzii nu au fost individualizate pentru fiecare emisiune în parte.
Recurenta-reclamantă critică soluţia primei instanţe prin faptul că cele două sancţiuni primite anterior nu puteau fi reţinute, deoarece nu aveau ca obiect încălcarea disp. art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 70 din Decizia nr. 220/2011 sau art. 97 alin. (6) şi (9) din Decizia nr. 220/2011.
Prin Decizia nr. 159/2015, recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu somaţie publică pentru încălcarea dispoziţiilor privind difuzarea publicităţii, iar prin Decizia nr. 120/2015 a fost sancţionată pentru fapta prevăzută de art. 97 alin. (7) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
În cuprinsul deciziei administrative atacate, susţine recurenta-reclamantă, nu se invocă situaţia conform căreia radiodifuzorul se găseşte la a doua abatere, respectiv la încălcarea aceloraşi prevederi, neindividualizându-se niciun fel de sancţiune primită anterior.
Cu privire la emisiunea "D.", se arată că aceasta nu este un program de ştiri/dezbatere, ci este un magazin religios, însă prima instanţă a reţinut în mod greşit incidenţa disp. art. 70 din Decizia nr. 220/2011 referitoare la emisiunile de ştiri şi dezbateri.
În cadrul emisiunii s-a difuzat un interviu cu autorii volumului "Faţa nevăzută a homosexualităţii", s-au abordat elemente privind conţinutul cărţii dar şi discuţii despre valorile familiei tradiţionale şi despre riscul trimiterii în derizoriu a valorilor creştine.
Emisiunea "În culisele energiei" a fost realizată respectându-se regulile în vigoare pentru sponsorizare, neputând fi vorba despre 58 secunde de publicitate.
A doua critică se referă la încălcarea disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căreia instanţa de fond nu a motivat şi nu a făcut nicio menţiune expresă cu privire la judecarea celui de-al doilea capăt al cererii, respectiv publicarea hotărârii de anulare a deciziei în trei cotidiane, pe cheltuiala pârâtului.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare, intimatul-pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare.
1. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 340 din 30 iunie 2015 privind amendarea cu 10.000 RON a Societăţii Române de Televiziune s-a reţinut încălcarea disp. art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi a disp. art. 70 şi 97 alin. (6) şi (9) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului:
"toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să furnizeze libera formare a opiniilor".
Conform art. 70 din Decizia nr. 220/2011:
"în cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora".
În fine, conform art. 97 alin. (6) şi (9) din Decizia nr. 220/2011:
"anunţurile de sponsorizare difuzate în interiorul programului nu pot depăşi 30 de secunde pentru fiecare perioadă de 30 de minute a duratei programate" şi "în anunţul sponsorului nu trebuie să existe nicio conexiune cu publicitatea difuzată ori cu plasarea de produse referitoare la bunurile sau serviciile sponsorului".
Recurenta-reclamantă consideră că, în speţă, instanţa de fond a aplicat greşit disp. art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, potrivit cărora "individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an".
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că deciziile prin care a fost sancţionată anterior au fost indicate prin întâmpinare şi nu prin decizia atacată.
Critica este nefondată, iar afirmaţia făcută de judecătorul fondului la finalul considerentelor, în sensul că "în ce priveşte sancţiunea primită anterior de reclamantă au fost indicate prin întâmpinare şi depuse la dosar Deciziile nr. x/2015 şi nr. 159/2015", nu afectează legalitatea sentinţei pronunţate.
Înalta Curte constată că, prin acţiunea introductivă, însăşi reclamanta a afirmat că nu s-a individualizat în cuprinsul Deciziei nr. 340 din 30 iunie 2015 niciun fel de sancţiune primită anterior de SRTV.
La această susţinere, prin întâmpinare, au fost indicate Deciziile nr. 120/2015 şi nr. 159/2015, însă analizarea legalităţii deciziei administrative se face în conformitate cu motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acesteia, iar aspectele învederate nu au fost avute în vedere de intimatul-pârât.
Individualizarea sancţiunii, potrivit art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, are la bază anumite criterii, iar neindicarea, de exemplu, a sancţiunilor primite anterior, nu constituie un motiv de anulare a actului, deoarece recurenta-reclamantă nu este vătămată prin acerată omisiune, care în sens contrar, ar fi putut conduce la aplicarea unei sancţiuni mai drastice.
Tot cu referire la dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2004, recurenta-reclamantă susţine aplicarea greşită a acestora, de către prima instanţă, din perspectiva neindividualizării sancţiunii pentru fiecare faptă săvârşită.
Potrivit disp. art. 94 din Legea audiovizualului, contravenţiilor constatate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu excepţia prevederilor art. 28 alin. (1) şi ale art. 32.
În speţă, contravenţiile au fost constatate de Consiliul Naţional al Audiovizualului, de unde rezultă că dispoziţiile O.G. nr. 2/2011 nu sunt aplicabile.
Aşadar, în lipsa unei prevederi exprese a Legii nr. 504/2002, în ceea ce priveşte aplicarea de sancţiuni distincte pentru fiecare faptă contravenţională constatată, o asemenea interpretare a dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din lege ar adăuga la aceasta, ceea ce nu este permis.
În concret, cuantumul amenzii de 10.000 RON pentru cele două fapte contravenţionale nu depăşeşte maximul amenzilor prevăzute de lege, raportate la faptele contravenţionale reţinute, neexistând nicio vătămare sub acest aspect, a recurentei-reclamante.
În ceea ce priveşte încălcarea de către prima instanţă a disp. art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, conform cărora "în cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON", Înalta Curte apreciază că este nefondată critica formulată.
Dispoziţiile art. 91 alin. (3) trebuie coroborate cu disp. art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, acestea referindu-se strict la contravenţiile prevăzute la alin. (1) pentru care Consiliul va emite o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate şi nu au legătură cu faptele contravenţionale analizate în prezenta cauză.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 144 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, acestea explicitând numai disp. art. 90 alin. (4) din lege.
Cu privire la incidenţa disp. art. 70 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual, Înalta Curte va constata că, deşi emisiunea "D." a fost încadrată în categoria "magazin religios", în fapt, ceea ce s-a difuzat în data de 22.02.2015 la rubrica "Dialogurile dimineţii" a depăşit cadrul acesteia şi a abordat probleme de interes public privind minorităţile sexuale, astfel că era necesar şi obligatoriu şi un punct de vedere al acestora.
De asemenea, se apreciază că nu are relevanţă faptul că emisiunea s-a realizat sub forma unui interviu cu autorii volumului "Faţa nevăzută a homosexualităţii", cât timp atât opiniile enunţate de invitaţi, cât şi ale moderatorului, au depăşit cadrul unor informaţii cu caracter general şi sunt de natură să influenţeze telespectatorii.
Afirmaţii de tipul "căsătoria nu a fost făcută pentru homosexuali" conduc la concluzia, în acord cu prima instanţă, că au fost aplicate în mod corect disp. art. 70 din Decizia nr. 220/2011.
În plus, se constată că nu are relevanţă dacă s-a cerut sau nu s-a cerut dreptul la replică sau rectificarea celor afirmate în cuprinsul emisiunii, avându-se în vedere că legea incidentă nu conţine astfel de prevederi, în ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională.
Referitor la criticile aduse celei de-a doua fapte, săvârşită în cadrul emisiunii "În culisele energiei", Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Astfel, disp. art. 97 alin. (6) şi (9) din Legea audiovizualului impun ca pentru fiecare 30 de minute a duratei programate, anunţurile de sponsorizare să nu depăşească 30 de secunde şi să nu existe nicio conexiune cu publicitatea difuzată/plasarea de produse referitoare la produsele sau serviciile sponsorului.
Or, emisiunea a avut o durată de 22 de minute, iar informaţiile prezentate au constituit de asemenea un anunţ al sponsorului, care au totalizat 58 de secunde, recurenta-reclamantă necombătând prin motivele de recurs cele reţinute de prima instanţă.
2. Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi la nemotivarea instanţei de fond asupra celui de-al doilea capăt de cerere, urmează să se reţină că solicitarea era subsidiară în măsura în care acţiunea formulată era admisă, iar judecătorul fondului dispunea anularea actului administrativ atacat.
Or, în speţă, primul capăt al acţiunii a fost respins, nemaifiind necesar a se motiva respingerea capătului de cerere subsidiar, ce depindea de o soluţie favorabilă asupra acţiunii în anulare a actului administrativ.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Televiziune împotriva Sentinţei nr. 767 din 8 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL