Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 mai 2015 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit în lucrarea nr. 23223/A din 20 aprilie 2015 de către Inspecţia de Integritate din cadrul A.N.I.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 112 din 18 aprilie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului.
3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii de fond
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
4. Excepţia de neconstituţionalitate invocată
În dosarul de recurs, la termenul de judecată din 7 noiembrie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza I şi art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
5. Încheierea recurată
Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza I şi art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, reţinându-se inadmisibilitatea excepţiei astfel invocate.
6. Cererea de recurs ce face obiectul prezentului dosar
Împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, a declarat recurs recurentul A., solicitând admiterea recursului, admiterea excepţiei invocate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza I şi art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010.
În motivarea recursului arată că excepţia invocată este admisibilă, deoarece a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti şi are legătură cu cauza dedusă judecăţii, fiind îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra acesteia şi nici nu a fost constatată neconstituţionalitatea acestor dispoziţii.
Critică soluţia dată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că din interpretarea dispoziţiilor legale, cererea este inadmisibilă doar dacă nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, ceea ce nu este cazul în speţă.
Consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, solicitând ca instanţa să aibă în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi cele statuate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că legea trebuie să fie acccesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale, respectiv să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor, pentru a oferi persoanelor o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Arată că prin faptul că legiuitorul a statuat că inspectorul de integritate "evaluează conflicte de interese" se înlătură prezumţia de nevinovăţie, pornindu-se de la premisa că persoana a săvârşit respectiva faptă.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza I şi art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, susţine că, în ceea ce priveşte prevenţia, scopul legii nu este atins, normele legale criticate fiind interpretate şi aplicate în scopul pedepsirii, contrar scopului A.N.I., de prevenire.
De asemenea, consideră că aceste dispoziţii au un caracter ambiguu, lăsând loc arbitrariului şi conduc la situaţii ce nu pot fi anticipate de către persoana evaluată, încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul mai susţine că viciile de redactare a normei criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie, principiile contradictorialităţii, egalităţii armelor şi prevenţiei.
7. Apărările intimatei Agenţia Naţională de Integritate
Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei în etapa procesuală a recursului, iar pe de altă parte, recurentul nici nu a formulat în recurs motive de nelegalitate a căror aplicare să se raporteze la dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza I şi art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010.
De asemenea, arată că prima instanţă a reţinut în mod corect că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate a textelor de lege de fac obiectul excepţiei.
II. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit în lucrarea nr. 23223/A din 20 aprilie 2015 de către Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Acţiunea a fost respinsă de către Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 112 din 18 aprilie 2016, împotriva căreia reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 7 noiembrie 2018, în dosarul de recurs, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza I şi art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, soluţie împărtăşită în cauză şi de către instanţa de control judiciar.
Potrivit art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992:
"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."
Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Instanţa de control judiciar constată că, într-adevăr, excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv nu îndeplineşte condiţia existenţei unei legături între soluţionarea cauzei deduse judecăţii şi soluţia pe care instanţa de contencios constituţional ar urma să o dea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate sub acest aspect, textele de lege invocate a fi neconstituţionale - art. 8 alin. (1) teza I şi art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010 - vizând scopul Agenţiei Naţionale de Integritate şi atribuţia inspectorilor de integritate referitoare la evaluarea conflictelor de interese sau incompatibilităţilor persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice.
Or, aceste prevederi nu au legătură cu soluţia în ceea ce priveşte conflictul de interese reţinut pe seama recurentului şi întemeiat pe prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, astfel cum reiese din Raportul de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu este generată de simpla tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei de judecată.
Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
În consecinţă, lipsa unei condiţii cerute de legiuitor a fi îndeplinită în mod cumulativ, conduce la inadmisibilitatea excepţiei invocate cu nerespectarea condiţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
De altfel, criticile formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs vizează aspecte de fond privind excepţia de neconstituţionalitate şi nu critici concrete de nelegalitate aduse hotărârii pronunţate de prima instanţă, apte să determinarea casarea acesteia şi pronunţarea unei alte soluţii de către instanţa de recurs.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT