Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta SC B. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Prahova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/3711 din 31.07.2017 emisă de DGRFP Ploieşti - AJFP Prahova, până la pronunţarea instanţei de fond.
La data de 11.08.2017, reclamanta a completat acţiunea, ca urmare a emiterii Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 49724/17.08.2017 şi a Deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 49724/17.08.2017, cuantumul obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite în sarcina acesteia fiind majorat cu suma totală de 475.427 RON, înţelegând să solicite şi suspendarea efectelor acestor decizii de accesorii.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 161 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi a suspendat executarea Deciziei de impunere F.PH. 215/3711/31.07.2017 emisă de DGRFP - AJFP Prahova şi a Deciziilor nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere şi nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare emise de acelaşi organ emitent până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de suspendare.
2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
Instanţa a ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia organele fiscale sunt în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară intervenţia justiţiei. Acestea se bucură de prezumţia de legalitate şi de executorialitate, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice într-un stat de drept. Pe de altă parte, legea contenciosului administrativ nu permite suspendarea în orice împrejurări a actelor administrative, ci ca excepţie, suspendarea putându-se acorda doar în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unor pagube iminente.
Deci, prima condiţie care trebuie îndeplinită este aceea ca motivele suspendării să fie bine justificate, ceea ce înseamnă ca acestea să apară de la prima vedere temeinice şi să creeze de la început o îndoială puternică asupra actului administrativ contestat. Se poate reţine existenţa unui caz bine justificat numai dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ. Condiţia este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Recurenta a arătat că în cadrul cererii de suspendare, instanţa efectuează o cercetare sumară a aparenţei dreptului şi nu poate prejudeca fondul litigiului. Având în vedere toate aceste considerente, se arată că nu se creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
O altă condiţie care se cere a fi îndeplinită este aceea de a se preveni producerea unei pagube iminente; în speţă, nu s-a făcut dovada posibilităţii producerii unei pagube iminente şi nici a impactului unei eventuale pagube asupra bunului mers al societăţii.
În concluzie, reclamanta nu a arătat în concret care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa deciziei emise şi nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcţionarea societăţii.
În drept, au fost invocate prev. art. 483 - 490 din C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 şi a art. 229 din C. proc. fisc.
2.2. Întâmpinarea
Intimata-reclamantă SC B. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii, că recurenta nu a indicat, în recursul formulat, niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi nici dezvoltarea vreunuia dintre acestea. De asemenea, recurenta nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentinţa recurată. Prin oferirea, pe de o parte, de motive generice, prin neindicarea cazului de nelegalitate, iar pe de altă parte, prin referirile la netemeinicia hotărârii, se consideră că recursul formulat este nemotivat, solicitându-se constatarea nulităţii acestuia, în baza art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.
Pe fondul recursului, se arată că este întrunită condiţia cazului bine justificat, cu privire la cea mai mare parte a sumelor suplimentare de plată, respectiv cele aferente operaţiunilor de descărcare/transbordare prestate şi facturate de către SC A. SRL Intimata a arătat că, la o examinare sumară a actului de control, nu se găseşte vreo menţiune referitoare la nerespectarea vreunei obligaţii legale, nici măcar de verificare a partenerului contractual; nu se identifică vreo menţiune referitoare la întreg raportul comercial, din care rezultă fără echivoc realitatea prestaţiei.
Intimata a arătat că prezumţia organelor fiscale a plecat de la comportamentul fiscal al unui subcontractor al prestatorului, cu care nu au avut vreun fel de relaţie comercială. Din perspectiva jurisprudenţei europene referitoare la aşa zisele lanţuri de fraudare, în condiţiile în care s-ar admite că prestatorul prestatorului lor ar fi avut un comportament fiscal inadecvat, organele fiscale aveau obligaţia de a demonstra pe bază de probe obiective faptul că ar fi ştiut că suntem implicaţi într-un lanţ de fraudare. Or, în actul de control nu se face vreo menţiune cu privire la elementele (obiective) din care rezultă că ar fi avut cunoştinţă de comportamentul fiscal al subcontractorului prestatorului, organele fiscale neconsiderând necesară prezentarea şi probarea acestora.
Cu privire la sumele aferente contractului de comision încheiat pentru obţinerea unor contrate de valorificare/preluare deşeuri uzate, se arată că în cazul acestui tip de contracte nu este necesară efectuarea dovezii rezultatului contractului, ci prestarea de servicii se consideră realizată prin însăşi activitatea realizată de prestator, prin faptul că acesta se găseşte la dispoziţia intimatei şi desfăşoară activitate de prospectare a pieţei.
Cu privire la amortizarea imobilului şi cheltuielile aferente utilităţilor, se concluzionează în sensul că acestea reprezintă cheltuieli nedeductibile întrucât nu sunt aferente activităţii economice, fără a fi dezbătută ipoteza locuinţei de serviciu. Nu s-a ţinut cont de destinaţia acestui imobil - locuinţă de serviciu şi nici de documentele prezentate, care demonstrau legalitatea operaţiunii de deducere.
Cât priveşte noţiunea de pagubă iminentă, se arată că pe lângă posibilitatea executării bunurilor mobile/imobile ale societăţii şi a popririi conturilor, cea mai gravă consecinţă este executarea garanţiei oferite pentru a obţine calitatea de antrepozit fiscal, care va duce la pierderea acestei calităţi şi la imposibilitatea onorării contractelor, desfăşurării activităţii şi falimentului firmei. Executarea silită ar însemna executarea garanţiei şi anularea autorizaţiei şi închiderea companiei, blocarea achitării creditelor contractate, încetarea raporturilor de muncă cu cei 14 angajaţi, neonorarea contractelor aflate pe rol cu furnizorii şi clienţii, cu obligarea la plata unor importante penalităţi, compromiterea companiei pe piaţa specifică.
Se invocă ca şi factor de luat în considerare durata mare până la soluţionarea pe fond a contestaţiei împotriva actelor de control, precum şi faptul că, în echilibrarea intereselor părţilor- statul nu va suferi un prejudiciu, având o garanţie la dispoziţie - ca măsură asigurătorie, urmează a fi calculate accesorii pentru perioada suspendării, în cazul în care demersul judiciar împotriva actelor de control nu va fi un succes.
2.3. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
3. Procedura de soluţionare a recursului
3.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.
3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă
3.2.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă
Deşi prin cererea de recurs, recurentul nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ de disp. art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancţiunii nulităţii recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.
Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").
Cât priveşte susţinerea intimatei, în sensul că recurenta nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentinţa recurată, ci face afirmaţii generice, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului; atâta timp cât există şi critici privind nelegalitatea sentinţei, formularea şi a unor referiri privind netemeinicia hotărârii nu poate duce la anularea recursului.
Ca urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca nefondată.
3.2.2. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi considerentele primei instanţe privind admiterea cererii de suspendare
Prin Decizia de impunere F.PH. 215/3711/31.07.2017 emisă de DGRFP - AJFP Prahova, au fost stabilite obligaţii suplimentare în sarcina reclamantei în cuantum de 1 060 438 RON, reprezentând 440 868 RON impozit pe profit şi 619 570 RON TVA.
Prin Decizia nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, au fost impuse reclamantei suma de 298 461 RON reprezentând dobânzi şi 172 317 RON reprezentând penalităţi de întârziere, iar prin Decizia nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligaţii fiscale accesorii, a fost impusă reclamantei suma de 4649 RON reprezentând penalităţi de nedeclarare.
În cadrul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi, în consecinţă, s-a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 1362/20.12.2017 şi obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii la soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ - fiscale, reprezentate prin Decizia de impunere nr. x/3711/31.07.2017, emisă de AJFP Prahova, Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 49724/17.08.2017 şi Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 49724/17.08.2017 (Sentinţa nr. 115 din data de 8 iunie 2018, supusă recursului).
3.2.3. Analiza concretă a motivelor de casare invocate
Ca o primă precizare, Înalta Curte a constatat deja că, deşi recurenta nu a indicat care sunt motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. în care se încadrează cererea sa de recurs, din analiza acestora, reiese că sunt incidente prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Deşi nu se poate reţine o nulitate a recursului, se constată că motivele invocate de recurentă sunt generice (fără a putea fi sancţionate din punct de vedere al formei), deoarece pe fond nu indică în concret care sunt raţiunile pentru care sentinţa recurată realizează o greşită aplicare a legii.
În speţă, prima instanţă a reţinut că există o îndoială puternică cu privire la legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, criticile invocate cu privire la temeiurile şi probele avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privinţa modului în care organele fiscale au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în raport cu situaţia de fapt. O dovadă în acest sens este şi faptul că organele antifraudă din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Alexandria, ca urmare solicitării de documente societăţii referitoare la tranzacţiile din perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, cu precizarea operatorilor economici cu care a avut relaţii, inclusiv A., nu au considerat necesare clarificări ulterioare sau efectuarea unui control al societăţii, cu consecinţa existenţei unui motiv serios pentru a pune la îndoială legalitatea dreptului de apreciere al organului administrativ fiscal.
Or, organul fiscal recurent nu aduce în concret nicio critică acestui raţionament, făcând aprecieri teoretice referitoare la noţiunea de caz bine justificat, astfel încât instanţa de recurs nu poate reţine niciun element care să contrazică raţionamentul primei instanţe.
Pe de altă parte, admiterea în primă instanţă a acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe este în măsură să întărească aparenţa de legalitate în favoarea reclamantei.
Cât priveşte paguba iminentă, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că executarea deciziei de impunere ar pune reclamanta în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile contractuale asumate faţă de diverse instituţii bancare şi nebancare, faţă de alţi profesionişti şi clienţi, dar şi faţă de angajaţii societăţii, ceea ce ar conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării societăţii.
Deşi recurenta-pârâtă susţine că intimata-reclamanta nu a arătat în concret care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa deciziei emise şi nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcţionarea societăţii, Înalta Curte constată că această dovadă a fost întărită şi prin ceea ce s-a invocat în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs: posibilitatea executării garanţiei oferite pentru a obţine calitatea de antrepozit fiscal, anularea autorizaţiei şi închiderea companiei, blocarea achitării creditelor contractate, încetarea raporturilor de muncă cu cei 14 angajaţi, neonorarea contractelor aflate pe rol cu furnizorii şi clienţii, cu obligarea la plata unor importante penalităţi, compromiterea companiei pe piaţa specifică. În plus, nu poate fi neglijată nici durata mare până la soluţionarea pe fond a contestaţiei împotriva actelor de control, precum şi faptul că urmează a fi calculate accesorii pentru perioada suspendării, în cazul în care demersul judiciar împotriva actelor de control va duce la confirmarea acestora.
Ca urmare, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că erau îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia pagubei iminente, condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
3.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului
În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului formulată de intimata - reclamantă SC B. SRL.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Prahova împotriva Sentinţei nr. 161 din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC B. SRL, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - GV