Asupra cererii de recurs de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 113 din 22 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, au fost respinse ca tardive excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată; au fost respinse ca neîntemeiate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei obiectului cererii; a fost admisă în parte acţiunea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D.; au fost obligaţi pârâţii, în solidar, către reclamantă la plata sumei de 171.723,71 RON cu titlu de despăgubiri civile, cât şi la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei susmenţionate instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, invocate de reclamantul B., instanţa de fond a arătat că sunt tardiv formulate, respectiv nu au fost invocate prin întâmpinare, în condiţiile art. 115 C. proc. civ. că nu sunt de ordine publică, fapt pentru care nu pot fi invocate după mai mult de zece termene de judecată, fiind administrate probe, inclusiv proba cu expertiza în specialitate contabilă.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de toţi pârâţii, excepţia lipsei calităţii procedurale pasive şi excepţia lipsei obiectului cererii, invocate de către pârâţii D. şi C., excepţii unite cu fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că se impune prezentarea, mai întâi a stării de fapt, în contextul căreia se analizează condiţiile răspunderii civile delictuale, temeiul prezentei acţiuni în pretenţii. Astfel, s-a reţinut că din consemnările experţilor judiciari desemnaţi în cauză, materializate în cele două rapoarte de expertiză depuse la dosar, din referatul de necesitate nr. x/11.07.2007 Biroul Mecanic din cadrul E., a solicitat conducerii CE. Turceni achiziţionarea, în sistem de urgenta, a doua motoferăstrae si a unui utilaj terasier pe senile, multifuncţional, care să fie folosite pentru dotarea formaţiei de defriseri a unei mase lemnoase de pe o suprafaţa de 46 ha, referatul respectiv a fost aprobat da către Directorul Direcţie Bugete Financiar Contabil si Directorul General din cadrul F. Direcţia Investiţii si Achiziţii Terenuri din cadrul CE. Turceni, prin adresele nr. x/18.07.2007, x/09.08.2007 a făcut cunoscut Direcţiei Comerciale modificările necesare a fi operate in Programul Anual de Achiziţii, printre modificări figurând suplimentarea valorii utilajului terasier pe senile multifuncţional cu 6732,4 RON, valoarea noua a acestuia devenind 703.185,48 RON; printr-o alta adresa interna valoarea utilajului terasier a fost suplimentată la 735.185 RON, ca mai apoi prin adresa x/04.10.2007, deci după achiziţia utilajului, valoarea acestuia in P.A.A. sa fie diminuata la valoarea de 703.000 RON. Ca atare, instanţa de fond a reţinut că achiziţia utilajului a fost prevăzută in Programul Anual de Achiziţii si s-a încadrat in suma prevăzuta pentru acest scop in programul de investiţii; a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x/07.09.2007 între F., în calitate de cumpărător, şi G. S.R.L., în calitate de vânzător, pentru achiziţionarea utilajului terasier la preţul de 836.570 RON fiind emisă factura fiscală x/27.09.2007. Livrarea efectiva a utilajului s-a făcut in 26.09.2007, încheindu-se Procesul Verbal de predare - primire intre G. prin administratorul sau H. si Directorul Adj. Mecanic de la E., Ing. I., din care reiese la punctul 2 ca,, utilajul a fost testat si corespunde cu cerinţele tehnice si calitative pentru care a fost achiziţionat", iar la punctul 4 se arata ca,, prezentul proces-verbal consfinţeşte livrarea, recepţia, testarea si inspecţia tehnica a utilajului"; în data de 02.10.2007 comisia de recepţie de la E. întocmind Nota de recepţie si constatare de diferenţe x. Tot in data de 02.10.2007 comisia de recepţie de la E. a întocmit Nota de Constatare nr. x in care se arata ca "utilajul nu este nou, a mai fost folosit" si prezintă mai multe deficiente, iar comisia de recepţie a propus sa nu se accepte la plata factura pana ce defecţiunile nu vor fi remediate. In data de 29.10.2007 intre comisia de recepţie de la E. si reprezentantul legal al G. S.R.L. Mediaş se încheie Procesul-verbal x prin care furnizorul prin reprezentantul sau, administrator H., garantează remedierea eventualelor defecţiuni ce pot apărea in timpul funcţionarii, urmând ca în data de 26.11.2007, Direcţia Investiţii si Achiziţii Terenuri din cadrul E., solicita Serviciului Financiar - Contabilitate restituirea către G. S.R.L. a sumei de 41.828,50 RON, reprezentând contravaloarea garanţiei de buna execuţie constituita la factura x/27.09.2007 motivând ca,, sunt întrunite condiţiile de restituire". Prin urmare, s-a concluzionat că din analiza actelor menţionate mai sus reiese ca utilajul terasier achiziţionat de J. de la G. S.R.L. Mediaş nu a fost nou, a mai fost folosit si a prezentat mai multe defecţiuni la primire, care ulterior au fost remediate de furnizor.
Prin sentinţa nr. 292 pronunţată la data de 11 iunie 2008 de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă conform menţiunii, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F. S.A. împotriva pârâtei G. S.R.L. MEDIAŞ şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 07 septembrie 2007 încheiat între părţi şi repunerea acestora în situaţia anterioară, reclamanta urmând să predea pârâtei bunul achiziţionat, iar pârâta să restituie reclamantei preţul plătit de 836.570 RON; iar în vederea recuperării preţului bunului, creditoarea F. S.A. a formulat cerere de executare silită fiind înregistrat dosarul nr. x/2008 la Biroul Executorului judecătoresc K., iar conform procesului-verbal de sechestru definitiv din 16.02.2009 preţul utilajului de expertiză este de 588.688 RON fără TVA.
Creditoarea F. S.A. a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei G. S.R.L. MEDIAŞ la data de 07.06.2011, creanţa sa în valoare totală de 859.674,44 RON, conform sentinţei nr. 292/2008, a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanţe asupra debitoarei G. S.R.L.
Prin sentinţa nr. 274 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2012 s-a dispus condamnarea inculpaţilor B., C., D., pârâţi în prezenta cauză civilă, precum şi a altor inculpaţi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Lege anr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen. Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la suma de 836.570 RON cu dobânda legală aferentă părţii vătămate A., succesoare în drepturi a societăţii F. S.A.
Prin decizia nr. 237 din 24 februarie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012 a fost desfiinţată în parte sentinţa anterior menţionată, dispunând-se înlăturarea dispoziţiilor primei instanţe privind soluţionarea acţiunii civile, s-a luat act că persoana vătămată A., succesoarea în drepturi a societăţii F. S.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Faţă de cele reţinute în fapt, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a considerat în acest sens că momentul naşterii dreptului material la acţiune este momentul în care s-a constatat că achiziţionarea utilajului cu nerespectarea regulilor din Programul anual de achiziţii creează un prejudiciu societăţii, cel mai devreme acest moment fiind punerea în funcţiune a utilajului, respectiv 12.12.2007, având în vedere faptul că în acest moment se putea observa că utilajul achiziţionat nu era unul nou, conform cerinţelor PAA, putându-se aprecia asupra prejudiciului. Referitor la această excepţie, instanţa de fond a reţinut că pârâţii au deţinut funcţii de directori în cadrul societăţii reclamante, conform fişei postului depusă la dosar, iar răspunderea directorilor societăţii pe acţiuni este o răspundere contractuală, dar care împrumută din particularităţile răspunderii delictuale, determinat de faptul că temeiul juridic este legea societăţilor care stabileşte o răspundere a administratorilor/directorilor societăţii în cazul neîndepliniriri unor atribuţii din contractul de mandat sau îndeplinirea defectuoasă, creând prejudiciu societăţii (răspundere contractuală), dar şi pentru neîndeplinirea obligaţiilor special prevăzute de legea societăţilor (răspundere delictuală).
Ca atare, pornind de la particularităţile răspunderii directorilor societăţii pe acţiuni, instanţa a apreciat că dreptul material la acţiune pentru repararea prejudiciului creat se naşte în momentul creării unui prejudiciu societăţii sau momentul când trebuia să se constate prejudicierea societăţii, caz în care se analizează cauza, respectiv neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor directorilor societăţii generatoare de prejudiciul societăţii. În acest sens, instanţa de fond a apreciat că în cauză data de 12.12.2007, când a fost pus în funcţiune utilajul, s-a putut constata că acesta nu era nou şi raportându-se la acest moment a apreciat că nu operează prescripţia dreptului material la acţiune şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procedurale pasive, invocată de pârâţii D. şi C., instanţa de fond a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată, deoarece pârâţii au îndeplinit funcţia de directori ai societăţii reclamante şi au fost în raport obligaţional cu societatea prin prisma dispoziţiilor art. 152 şi art. 1442 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la excepţia lipsei obiectului cererii, motivată pe lipsa prejudiciului, instanţa de fond a apreciat, de asemenea că este neîntemeiată, deoarece pârâţii în calitate de directori ai societăţii reclamante au produs un prejudiciu societăţii prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor lor şi ca atare, a fost respinsă şi această excepţie.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a apreciat că este întemeiată în parte acţiunea. Astfel, s-a analizat răspunderea directorilor atât pentru obligaţiile rezultând din mandatul acordat, din dispoziţiile speciale prevăzute de lege ce determină răspunderea directorilor societăţii, cât şi din răspunderea delictuală, fiind supuse analizei următoarele condiţii: existenţa unei legături contractuale între persoana responsabilă şi societate; existenţa unei fapte ilicite constând într-o nerespectare a unei obligaţii contractuale sau legale, prin care se aduce atingere intereselor societăţii; producerea unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; vinovăţia administratorului care a săvârşit fapta ilicită.
Referitor la existenţa unei fapte ilicite a pârâţilor, directori ai societăţii reclamante, precum şi referitor la vinovăţia pârâţilor în săvârşirea faptei ilicite, tribunalul a apreciat că atât fapta ilicită generatoare de prejudiciu societăţii, cât şi vinovăţia au fost reţinute de instanţa penală prin sentinţa nr. 274 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2012 prin care s-a dispus condamnarea inculpaţilor B., C., D., pârâţi în prezenta cauză civilă, precum şi a altor inculpaţi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Lege anr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen. Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la suma de 836.570 RON cu dobânda legală aferentă părţii vătămate A., succesoare în drepturi a societăţii F. S.A.
Instanţa penală a reţinut că faptele inculpatului B., care în calitate de director al S.C. F. S.A. a dat dispoziţii personalului aflat în subordine din cadrul E. - Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Terenuri şi Direcţiei Comerciale, a transmis datele necesare constând în caracteristicile tehnice şi denumirea firmelor care să fie invitate în vederea întocmirii documentaţiei de achiziţie a utilajului oferit de S.C. G. S.R.L., a semnat documentele întocmite, respectiv adresele x/11.07.2007 şi 11706/15.08.2007 emise de E. privind necesitatea şi urgenţa achiziţiei unui utilaj terasier multifuncţional, adresele Direcţiei Investiţii şi achiziţii terenuri nr. x/18.07.2007, nr. x/09.08.2007, nr. x/20.08.2007 şi anexele acestora privind modificarea programului anual de achiziţii produse, privind introducerea achiziţiei utilajului terasier şi majorarea valorii estimate, nota justificativă nr. x/21.08.2007 emisă de Direcţia Comercială privind selectarea procedurii de achiziţie, negocierea fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, raportul procedurii nr. x/05.09.2007 prin care Comisia de Negociere a hotărât acceptarea ofertei S.C. G. S.R.L., contractul de furnizare produse nr. x/07.09.2007, s-a implicat în recepţionarea utilajului şi a aprobat efectuarea plăţii contravalorii acesteia, cauzând prejudicierea S.C. F. S.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen.
Faptele inculpatului C., care în calitate de director al Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Terenuri din cadrul S.C. F. S.A., a dat dispoziţii personalului din subordine pentru întocmirea caietului de sarcini înregistrat sub nr. x/01.08.2007 pe care l-a semnat după efectuarea mai multor modificări, fără a-l transmite pentru însuşire şi semnare de către persoanele semnatare ale variantei iniţiale, a semnat adresa nr. x/15.08.2007 privind necesitatea şi urgenţa achiziţiei utilajului, a dispus introducerea în programul anual de achiziţii produse a achiziţiei utilajului şi majorarea valorii estimate fără a exista vreo fundamentare a acestei valori, semnând adresele nr. x/18.07.2007, nr. x/09.08.2007 şi nr. x/20.08.2007 întocmite în acest sens, încălcându-se legislaţia referitoare la achiziţiile publice, a dat dispoziţii în vederea înştiinţării furnizorului pentru remedierea defecţiunilor şi Comisiei de recepţie pentru efectuarea unei noi recepţii, deşi utilajul nu era corespunzător, nu avea certificate de calitate şi garanţie valabil emise (nefiind semnate şi ştampilate) fapt ce impunea înlocuirea utilajului cu altul nou, prin acestea contribuind la prejudicierea S.C. F. S.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen.
Faptele inculpatului D., care în calitate de director al Direcţiei Comerciale din cadrul S.C. F. S.A., a dat dispoziţii personalului din subordine referitor la procedura de achiziţie care să fie selectată - negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare şi firmele ce vor fi invitate, semnând Nota justificativă înregistrată sub nr. x/21.08.2007 întocmită în acest sens dar şi varianta iniţială a notei din care a fost eliminată una dintre firmele invitate şi anume S.C. L. S.R.L, a semnat contractul de furnizare produse nr. x/07.09.2007, încălcându-se dispoziţiile legale privind achiziţiile publice, prin acestea contribuind la prejudicierea S.C. F. S.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen.
Cu privire la săvârşirea faptelor penale anterior reţinute în sarcina pârâţilor din prezenta acţiune în răspundere, precum şi a vinovăţiei lor în săvârşirea acestor fapte generatoare de prejudiciu societăţii pârâte, sentinţa nr. 274 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2012, a fost menţinută prin decizia nr. 237 din 24 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012.
Potrivit art. 22 din vechiul C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Ca atare, s-a concluzionat că faptele ilicite săvârşite de către pârâţi în prejudicierea societăţii reclamante, precum şi vinovăţia acestora, ca elemente ale răspunderii materiale faţă de societate pentru prejudiciul creat prin faptele respective sunt dovedite în cauză cu sentinţa penală anterior menţionată, care are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză pe aceste elemente ale răspunderii materiale a pârâţilor faţă de societatea reclamantă.
Cu privire la prejudiciul suferit de societatea reclamantă prin faptele ilicite ale pârâţilor s-a reţinut că nu există o soluţie definitivă în instanţa penală, faţă de dispoziţia din decizia nr. 237 din 24 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 prin care a fost desfiinţată în parte sentinţa 274 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2012, dispunând-se înlăturarea dispoziţiilor primei instanţe privind soluţionarea acţiunii civile şi s-a luat act că persoana vătămată A., succesoarea în drepturi a societăţii F. S.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Având în vedere dispoziţiile art. 19 din vechiul C. proc. pen., care prevăd că persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune, societatea reclamantă A. are calitate procesuală activă în formularea unei acţiuni în răspundere faţă de pârâţi, directori ai societăţii, condamnaţi penal pentru faptele ilicite generatoare de prejudiciu societăţii reclamante.
Ca atare, s-a reţinut că în ce priveşte cuantumul prejudiciului creat societăţii reclamante prin faptele ilicite reţinute pârâţilor, acesta urmează a fi apreciat de instanţa civilă.
Prin acţiunea în pretenţii, precizată, reclamanta a indicat prejudiciul în cuantum de 859.674,44 RON, reprezentând preţul plătit pentru utilajul achiziţionat prin faptele ilicite ale pârâţilor reţinute de instanţa penală în prejudiciul societăţii.
Instanţa de fond a apreciat că în speţă prejudiciul produs societăţii reclamante este în sumă de 171.723,71 RON. În acest sens s-a reţinut faptul că din starea de fapt arătată rezultă că actul de vânzare cumpărare nr. x/07.09.2007 între F., în calitate de cumpărător şi G. S.R.L., în calitate de vânzător, pentru achiziţionarea utilajului terasier la preţul de 836.570 RON a fost anulat prin sentinţa nr. 292 pronunţată la data de 11 iunie 2008 de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă conform menţiunii, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F. S.A. împotriva pârâtei G. S.R.L. MEDIAŞ şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 07 septembrie 2007 încheiat între părţi şi repunerea acestora în situaţia anterioară, reclamanta urmând să predea pârâtei bunul achiziţionat, iar pârâta să restituie reclamantei preţul plătit de 836.570 RON. S-a arătat că sentinţa nr. 292/2008 este titlu executoriu în baza căruia creditoarea A., succesoarea în drepturi a societăţii F. S.A. era îndreptăţită la recuperarea sumei de 836.570 RON, însă prin exercitarea căilor juridice date în puterea sa de normele legale în materie.
Instanţa de fond a apreciat faptul că, deşi s-a formulat o cerere de executare silită, A. nu poate fi absolvită de culpa de a nu fi depus toată diligenţa recuperării creanţei de la debitorul principal G. S.R.L., aşteptând o perioadă de 3 ani de la data titlului executoriu în a lua o măsură decisivă faţă de acest debitor, formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei societatea G. S.R.L., procedură în care utilajul terasier a fost vândut la un preţ derizoriu de 16.900 RON, aşa cum menţionează reclamanta în nota de şedinţă depusă la dosar la 17.02.2016. Instanţa de fond a reţinut că valoarea reală a utilajului stabilită în faza executorii silite, prin raport de evaluare de expert autorizat a fost de 588.688 RON fără TVA, conform procesului-verbal de sechestru definitiv din 26.02.2009. În concluzie, instanţa de fond a apreciat că societatea creditoare trebuia să depună diligenţa necesară în recuperarea creanţei din titlul executoriu menţionat, chiar şi numai parţial la valoarea reală a utilajului de 588.688 RON fără TVA şi ca atare i s-a reţinut culpa în nerecuperarea acestei sume.
Ca atare, s-a apreciat că se impune, în vederea calculării despăgubirilor la care ar fi îndreptăţită societatea reclamantă de la pârâţi, ca din prejudiciul total încercat de 836.570 RON să fie scăzută suma de 588.688 RON pentru considerentele arătate anterior, precum şi amortizarea utilajului pentru perioada cât s-a aflat în funcţiune în folosul societăţii reclamante, în cuantum de 76.158,29 RON. Amortizarea de 76.158,29 RON a fost stabilită de către experţii judiciari desemnaţi în cauză regăsindu-se consemnată în rapoartele de expertiză depuse la dosar, dar şi în nota de contabilitate. Prin urmare, a rezultat cuantumul despăgubirilor la care este îndreptăţită societatea reclamantă în sumă de 171.723,71 RON, ce va fi suportată în mod solidar de către pârâţi, neputându-se stabili o cotă parte din vina fiecăruia la producerea prejudiciului.
Împotriva sentinţei nr. 113 din 22 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, au declarat recurs reclamanta A. S.A., cât şi pârâţii B., C. şi D., iar prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2017 Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a recalificat calea de atac ca fiind apel.
Prin decizia nr. 786/2017 din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantul S.C. A. S.A. şi de pârâtul B., împotriva sentinţei nr. 113/2016 din data de 22 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010 precum şi apelurile declarate de pârâţii C. şi D. atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 11.11.2015, cât şi împotriva sentinţei nr. 113/2016 din data de 22 decembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele considerente:
Astfel, în ce priveşte apelurile declarate de către D. şi C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 11.11.2015, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de chemare în garanţie, Curtea a apreciat că sunt nefondate criticile celor doi apelanţi pârâţi şi, ca atare, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva acestei încheieri de şedinţă. În acest sens, s-a constatat că la data de 3.11.2010 a fost înregistrată pe rolul instanţei de fond cererea reclamantei M., iar prin aceeaşi cerere s-a solicitat şi suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. judecata a fost reluată ca urmare a cererii formulate de M., termenul de judecată fiind stabilit la 15.04.2015, când reclamanta a mai depus o precizare ce a fost comunicată pârâtului B., care a solicitat termen pentru observare şi angajare apărător, iar instanţa de judecată a stabilit un nou termen la data de 13.05.2015; la acest termen s-a considerat necesar să se depună înscrisuri în vederea dovedirii valorii utilajului, iar pârâtul D. a solicitat un termen în vederea angajării unui apărător; în urma admiterii cererii sale s-a acordat termen la 27.05.2015, când reclamanta M. a depus un set de acte care au fost înmânate pârâţilor spre observare şi, ca urmare a solicitării acestora, s-a acordat termen la 10.06.2015. În conformitate cu art. 61 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie se depune o dată cu întâmpinarea, iar când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. În cauză, cererea de chemare în garanţie nu a fost formulată în cuprinsul unei întâmpinări şi, în consecinţă, ne raportăm la prima zi de înfăţişare. Referitor la acest aspect, din derularea lucrărilor dosarului, aşa cum a fost anterior descrisă, Curtea a apreciat că prima zi de înfăţişare nu este data de 10.06.2015, aşa cum au invocat cei doi apelanţi pârâţi, căci conform art. 134 din vechiul C. proc. civ., este socotită prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii. Or, în cauză, examinând încheierile la care s-a făcut trimitere anterior, s-a constatat că prima zi de înfăţişare este la o dată anterioară acestui termen invocat de către apelanţi, căci anterior, după ce s-a acordat termen de judecată chiar şi pentru angajare apărător şi s-au depus înscrisuri de către reclamantă, teoretic părţile aveau posibilitatea legală să depună şi concluzii.
Referitor la apelul pârâtului D. împotriva sentinţei nr. 113 din 22.12.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, Curtea a apreciat că sunt nefondate criticile de apel formulate de acest pârât.
Astfel, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, care au fost invocate de altfel şi la instanţa de fond, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a arătat că sunt tardiv formulate, respectiv nu au fost invocate prin întâmpinare, în condiţiile art. 115 C. proc. civ., iar aceste excepţii nu sunt de ordine publică şi, prin urmare, părţile nu aveau posibilitatea legală să le invoce după mai multe termene de judecată, când deja se administraseră probatorii. De altfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 31/1990, invocate de către apelanţii pârâţi, rezultă că legiuitorul se referă la administratorii/directorii în funcţie la data adunării generale, ori în cauză, la data promovării cererii de chemare în judecată niciunul dintre apelanţii pârâţi nu mai deţineau calitatea de directori. În ipoteza în care adunarea generală nu a desemnat persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie îndreptată împotriva altei persoane decât persoanele având drept de reprezentare a societăţii, acţiunea se introduce de către societate prin reprezentantul său legal, de la data introducerii acţiunii, iar în cauză acţiunea a fost promovată de către directorul general al societăţii de la data introducerii acţiunii. S-a făcut trimitere de către apelanţii pârâţi la Hotărârea AGA nr. x din 15.03.2016, prin care nu s-ar fi ratificat acţiunea de antrenare a răspunderii împotriva apelanţilor pârâţi, iar apelanta reclamantă a invocat o hotărâre AGOA nr. x din 23.05.2016, care a ratificat promovarea prezentei acţiuni. Dincolo de analiza valabilităţii în ce priveşte ratificarea promovării prezentei acţiuni, Curtea a apreciat că prioritar este faptul că excepţiile arătate nu au fost invocate în termenul legal şi, prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt tardiv formulate.
Referitor la critica apelantului pârât privind prescripţia dreptului material la acţiune, invocată de altfel de toţi apelanţii pârâţi, Curtea a apreciat că şi acest motiv de apel este nefondat, căci în mod corect instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii invocată, de altfel de către pârâţi şi la instanţa de fond. Astfel, se constată că instanţa de fond în analiza acestei excepţii a apreciat că momentul naşterii dreptului material la acţiune este momentul în care s-a constatat că achiziţionarea utilajului cu nerespectarea neregulilor din Programul anual de achiziţii creează un prejudiciu societăţii, cel mai devreme acest moment fiind punerea în funcţiune a utilajului, respectiv 12.12.2007, având în vedere faptul că în acest moment se putea observa că utilajul achiziţionat nu era unul nou conform cerinţelor PAA putându-se aprecia asupra prejudiciului. Referitor la această excepţie a dreptului material la acţiune s-a constatat că apelanta reclamantă M. a invocat în cadrul criticilor de apel un alt moment de la care începe cursul prescripţiei extinctive respectiv faptul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data pronunţării deciziei penale nr. 237 din 24.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia Penală, considerând că acesta este momentul când s-au cunoscut cu certitudine persoanele vinovate de producerea prejudiciului. Referitor la acest aspect, Curtea a constatat că acţiunea iniţială a fost formulată cu mult înainte de pronunţarea deciziei penale invocate de către apelanta reclamantă, respectiv a fost promovată din anul 2010 şi, prin urmare, analiza prescripţiei dreptului material la acţiune se va raporta la acest moment. În consecinţă, Curtea a dat relevanţă aprecierilor instanţei de fond cu privire la excepţia dreptului material la acţiune, raportându-ne la momentul când s-a pus în funcţiune utilajul, respectiv 12.12.2007, având în vedere că în acest moment s-a observat că utilajul nu era unul nou. Prin urmare, Curtea nu a dat relevanţă aprecierilor apelantului pârât referitor la faptul că momentul naşterii dreptului material la acţiune ar fi altul, respectiv data efectuării ultimei plăţi a utilajului, respectiv octombrie 2007.
Critica apelantului pârât D. referitoare la lipsa obiectului cererii, s-a apreciat ca nefondată, având în vedere că prin decizia penală susmenţionată s-a luat act că persoana vătămată S.C. F. S.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar în conformitate cu art. 19 din vechiul C. proc. pen. persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru recuperarea pagubei materiale pricinuite prin infracţiune.
De asemenea, s-a apreciat că sunt nefondate şi criticile referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, căci, deşi se invocă de către apelantul pârât o serie de aspecte în sensul că acesta nu ar avea calitate procesuală, relevanţă în cauză sub acest aspect o au considerentele deciziei penale nr. 237 din 24.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012. În acest sens, s-a constatat că potrivit deciziei penale sus-menţionate, apelanţii pârâţi, în calitate de directori ai S.C. F. S.A., au procedat la achiziţionarea utilajului multifuncţional x, utilaj care nu era nou, conform contractului de achiziţie şi care a prezentat defecţiuni, iar în calitatea lor de directori la societatea reclamantă, apelanţii pârâţi aveau obligaţia legală să acţioneze în interesul societăţii cu prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar, astfel că prin conduita lor aceştia au creat un prejudiciu societăţii. Prin faptele săvârşite pârâţii au fost traşi la răspundere penală conform deciziei penale arătate, astfel că există autoritate de lucru judecat în ce priveşte existenţa faptei şi a persoanelor care au săvârşit-o, stabilindu-se cine se face prejudiciat de prejudicierea societăţii prin achiziţionarea utilajului. În acest sens, în decizia penală referitor la inculpatul D. s-a reţinut faptul că acesta, în calitate de director al direcţiei comerciale din cadrul S.C. F. S.A. a dat dispoziţii personalului din subordine referitor la procedura de achiziţie, care să fie selectată fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare şi a firmelor ce vor fi invitate, a semnat nota justificativă înregistrată sub nr. x din 21.08.2007, dar şi varianta iniţială a notei din care a fost eliminată una dintre firmele invitate şi anume, S.C. L. S.R.L.; a semnat contractul de furnizare produse nr. 667 din 7.09.2007, încălcându-se dispoziţiile legale privind achiziţiile publice, iar prin aceasta a contribuit la prejudicierea S.C. F. S.A., întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248 C. pen., combinat cu art. 2481 C. pen. În considerentele deciziei penale, referitor la inculpatul D. s-a reţinut interesul acestuia în invitarea şi ulterior desemnarea S.C. G. S.R.L. drept câştigătoare pentru încheierea acestui contract, fapt ce rezultă şi din împrejurarea confirmată de martori că acesta a intrat în sala în care aveau loc negocierile între membrii comisiei şi reprezentantul S.C. G. S.R.L., dar şi din faptul că două dintre firmele ce trebuiau invitate pentru a participa la negociere nu au primit aceste oferte. Ca atare, a fost găsită nefondată critica apelantului pârât referitoare la faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, indiferent de aspectele învederate de către acesta în cadrul cererii sale de apel întrucât decizia penală a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra faptului că apelanţii pârâţi sunt vinovaţi de producerea prejudiciului.
Totodată, s-a apreciat că este nefondată şi critica de apel potrivit căreia s-ar realiza o îmbogăţire fără just temei, în condiţiile în care, potrivit deciziei penale nr. 237 din 27.02.2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012, s-a dispus confiscarea de la inculpatul H., reprezentant al S.C. G. S.R.L. Mediaş, a sumei de 586.570,04 RON, ori măsura confiscării produce cu totul alte efecte juridice, respectiv suma se atribuie statului şi nicidecum nu intră în patrimoniul apelantei reclamante.
Referitor la fondul cauzei, Curtea a apreciat că sunt nefondate criticile apelantului pârât, căci în mod corect instanţa de fond l-a obligat împreună cu ceilalţi apelanţi pârâţi la suma de 171.723,71 RON. În acest sens, s-a constatat că în mod neîntemeiat s-a invocat de către apelantul pârât, cum de altfel s-a invocat şi de către ceilalţi apelanţi pârâţi faptul că nu s-ar fi scăzut amortizarea utilajului, căci din examinarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, s-a constatat că s-a luat în calcul acest aspect, respectiv s-a scăzut valoarea amortizării utilajului în sumă de 76.158,29 RON, aşa cum a fost stabilită de către experţii judiciari desemnaţi în cauză. De asemenea, s-a invocat de către apelantul pârât, cum de altfel s-a invocat şi de către ceilalţi apelanţi pârâţi faptul că nu s-a scăzut valoarea de 16.900 RON obţinută din vânzarea utilajului în procedura insolvenţei debitoarei S.C. G. S.R.L. Mediaş, dar s-a constatat că în cadrul procedurii insolvenţei acestei debitoare suma respectivă nu i-a fost atribuită apelantei reclamante S.C. M. S.A., ci rang de prioritate la distribuire a avut-o creditorul bugetar (fapt susţinut de reprezentantul apelantei şi necontestat în cauză). În condiţiile în care în patrimoniul apelantei reclamante M. nu a intrat această sumă obţinută din valorificarea utilajului în cadrul procedurii insolvenţei S.C. G. Mediaş S.R.L., în mod neîntemeiat s-a invocat de către apelanţii pârâţi faptul că instanţa de fond trebuia să scadă din suma reţinută în sarcina acestora şi suma de 16.900 RON obţinută din valorificarea utilajului în procedura insolvenţei.
Referitor la apelul declarat de apelantul pârât B., Curtea a constatat că în principiu, acesta a invocat acelaşi critici de apel ca şi apelantul pârât D., dar criticile acestui apelant s-au referit strict doar la sentinţa nr. 113 din 22.12.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, dar nu şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 11.11.2015, în cadrul căreia s-a respins ca tardivă cererea de chemare în garanţie.
Referitor la criticile acestui apelant pârât privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, s-a apreciat că din aceleaşi considerente avute în vedere şi la apelul declarat de apelantul pârât D., s-a impus respingerea acestei excepţii. Astfel, deşi s-a invocat de către apelantul pârât o serie de aspecte în sensul că acesta nu ar avea calitate procesuală, relevanţă în cauză sub acest aspect o au considerentele deciziei penale nr. 237 din 24.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012. În acest sens, s-a constatat că potrivit deciziei penale sus-menţionate, apelanţii pârâţi, în calitate de directori ai S.C. F. S.A. au procedat la achiziţionarea utilajului multifuncţional x, utilaj care nu era nou, conform contractului de achiziţie şi care a prezentat defecţiuni, iar în calitatea lor de directori la societatea reclamantă, apelanţii pârâţi aveau obligaţia legală să acţioneze în interesul societăţii cu prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar, astfel că prin conduita lor aceştia au creat un prejudiciu societăţii. Prin faptele săvârşite pârâţii au fost traşi la răspundere penală conform deciziei penale arătate, astfel că există autoritate de lucru judecat în ce priveşte existenţa faptei şi a persoanelor care au săvârşit-o, stabilindu-se cine se face prejudiciat de prejudicierea societăţii prin achiziţionarea utilajului. În acest sens, în decizia penală referitor la inculpatul B. s-a reţinut că acesta, în calitate de director al S.C. A. S.A. a dat dispoziţii personalului din aflat în subordine din cadrul E. - Direcţia Investiţii şi achiziţii terenuri şi direcţia comercială, a transmis datele necesare constând în caracteristicile tehnice şi denumirea firmelor care să fie invitate în vederea întocmirii documentaţiei de achiziţie a utilajului oferit de S.C. G. S.R.L., a semnat documentele întocmite, respectiv adresele nr. x din 11.07.2007 şi x din 15.08.2007 emise de E., privind necesitatea şi urgenţa achiziţiei utilajului terasier, adresele Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Terenuri nr. x din 18.07.2007, nr. x din 09.08.2007, nr. x din 20.08.2007 şi anexele acestora privind modificarea programului anual de achiziţii produse, privind introducerea achiziţiei utilajului terasier, nota justificativă nr. x din 21.08.2007 emisă de Direcţia Comercială privind selectarea procedurii de achiziţie, negocierea fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, raportul procedurii nr. x din 05.09.2007 prin care comisia de negociere a hotărât acceptarea ofertei S.C. G. S.R.L., contractul de furnizare produse nr. x din 07.09.2009; s-a implicat în recepţionarea utilajului şi a aprobat efectuarea plăţii contravalorii acestuia, cauzând astfel prejudicierea S.C. F. S.A.
În considerentele deciziei penale s-a reţinut faptul că în scopul de a se încerca ascunderea intenţiei directe de achiziţionare a utilajului s-a încercat crearea unei aparenţe de legalitate prin întocmirea unor acte sumare, dar care fac referire în mod clar şi precis la utilajul care se dorea a fi achiziţionat.
Curtea a reţinut că sunt nerelevante în cauză criticile invocate de către apelantul pârât B. referitoare la faptul că acesta şi-ar fi exercitat în mod legal atribuţiile de serviciu, că a semnat raportul procedurii nr. x din 15.09.2007 numai după ce comisia de evaluare a hotărât acceptarea ofertei S.C. G. S.R.L. Mediaş sau că, de exemplu, a semnat contractul de furnizare produse nr. x din 07.09.2007 abia după ce comisia de evaluare a hotărât oferta câştigătoare, conform art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 sau că în ce priveşte recepţia utilajului nu ar fi fost implicată în vreun fel.
Referitor la celelalte excepţii invocate de către apelantul pârât B., respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cât şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a arătat că sunt tardiv formulate, respectiv faptul că nu au fost invocate prin întâmpinare şi, cum aceste excepţii nu sunt de ordine publică, părţile nu aveau posibilitatea legală să le invoce după mai multe termene de judecată, când deja se administraseră probatorii. Pe de altă parte, având aceleaşi considerente ca şi cele reţinute în cadrul apelului formulat de pârâtul D., Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990 invocate şi de către acest apelant pârât se referă la administratorii, respectiv directorii în funcţie la data adunării generale, ori în cauză, la data promovării cererii de chemare în judecată niciunul dintre apelanţii pârâţi nu mai deţinea calitatea de director.
Referitor la critica apelantului pârât privind prescripţia dreptului material la acţiune, din aceleaşi considerente avute şi la apelul pârâtului D. referitor la acest aspect, Curtea a apreciat că este nefondată această critică a apelantului privind prescripţia dreptului material la acţiune, căci în cauză în mod corect instanţa de fond s-a raportat la momentul când s-a pus în funcţiune utilajul, respectiv 12.12.2007, având în vedere că în acest moment s-a constatat că utilajul nu era unul nou.
În ce priveşte criticile referitoare la fondul cauzei, Curtea a apreciat că şi aceste critici sunt nefondate, căci în mod netemeinic s-a invocat de către acest apelant pârât, cum de altfel s-a invocat şi de către ceilalţi apelanţi pârâţi, faptul că nu s-ar fi scăzut amortizarea utilajului. Din examinarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea a constatat că s-a luat în calcul acest aspect, respectiv s-a scăzut valoarea amortizării utilajului în sumă de 76.158,29 RON. Totodată, s-a apreciat că în mod corect nu s-a diminuat din suma la care au fost obligaţi apelanţii pârâţi şi valoarea de 16.900 RON obţinută din vânzarea utilajului în procedura insolvenţei debitoarei S.C. G. S.R.L. MEDIAŞ, căci s-a constatat că în cadrul procedurii insolvenţei acestei debitoare suma respectivă nu i-a fost atribuită apelantei reclamante S.C. M. S.A., litigiul în cauză fiind cu această parte.
Referitor la apelul declarat de apelantul pârât C., Curtea a constatat că în principiu, acesta a invocat aceleaşi critici de apel ca şi apelantul pârât D., criticile acestui apelant pârât referindu-se atât la sentinţa nr. 113 din 22.12.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, dar şi la încheierea de şedinţă din data de 11.11.2015, în cadrul căreia s-a respins ca tardivă cererea de chemare în garanţie.
Referitor la criticile acestui apelant pârât privind încheierea de şedinţă din 11.11.2015 în cadrul căreia s-a respins ca tardivă cererea de chemare în garanţie, Curtea a apreciat că sunt nefondate pentru considerentele avute anterior şi, prin urmare, nu se mai impune o nouă examinare a acestora.
Referitor la criticile acestui apelant pârât, C., privind sentinţa nr. 113 din 22.12.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, Curtea a apreciat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea a apreciat ca nefondate criticile acestui apelant pârât privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, din aceleaşi considerente avute în vedere şi la apelul declarat de ceilalţi doi apelanţi pârâţi cu privire la această excepţie. Astfel, deşi s-a invocat de către apelantul-pârât o serie de aspecte în sensul că acesta nu ar avea calitate procesuală, relevanţă în cauză sub acest aspect o au considerentele deciziei penale nr. 237 din 24.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012. În acest sens, s-a constatat că apelanţii pârâţi, în calitate de directori ai S.C. F. S.A. au procedat la achiziţionarea utilajului terasier pe şenile multifuncţional x, utilaj care nu era nou, conform contractului de achiziţie şi care a prezentat defecţiuni, iar în calitatea lor de directori la societatea reclamantă, apelanţii pârâţi aveau obligaţia legală să acţioneze în interesul societăţii cu prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar, astfel că prin conduita lor aceştia au creat un prejudiciu societăţii. Prin faptele săvârşite pârâţii au fost traşi la răspundere penală conform deciziei penale arătate, astfel că există autoritate de lucru judecat în ce priveşte existenţa faptei şi a persoanelor care au săvârşit-o, stabilindu-se cine se face prejudiciat de prejudicierea societăţii prin achiziţionarea utilajului. În acest sens, în decizia penală referitor la inculpatul C. s-a reţinut faptul că acesta, în calitate de director al Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Terenuri din cadrul S.C. F. S.A. a dat dispoziţii personalului din subordine pentru întocmirea caietului de sarcini înregistrat sub nr. x din 01.08.2007, pe care l-a semnat după efectuarea mai multor modificări (eliminarea cerinţelor privind standardele de calitate, includerea unor date tehnice specifice utilajului x), fără a-l transmite pentru însuşire şi semnare de către persoanele semnatare ale variantei iniţiale, a semnat adresa nr. x.706 din 15.08.2007 privind necesitatea şi urgenţa achiziţiei utilajului, a dispus introducerea în programul anual de achiziţii a achiziţiei utilajului şi a majorat valoarea estimată fără a exista vreo fundamentare a acestei valori, a semnat adresele nr. x din 18.07.2007, nr. x din 09.08.2007 şi nr. x din 20.08.2007, încălcând legislaţia referitoare la achiziţii publice, a dat dispoziţii în vederea înştiinţării furnizorului pentru remedierea defecţiunilor şi comisiei de recepţie pentru efectuarea unei noi recepţii, deşi utilajul nu era corespunzător, nu avea certificate de calitate şi garanţie valabil emise şi prin aceasta a contribuit la prejudicierea S.C. A. S.A.
În considerentele deciziei penale nr. 237 din 24 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia Penală, s-a reţinut că deşi utilajul nu întrunea condiţiile stabilite prin contractul de furnizare nr. x din 07.09.2007 pentru a fi achiziţionat, nefiind nou, fiind folosit şi nefiind de ultimă generaţie, "inculpatul C. a insistat asupra membrilor comisiilor de recepţie şi asupra anumitor persoane din cadrul Direcţiei Comerciale să fie înlăturate deficienţele şi să fie acceptată factura de plată".
Prin urmare, având în vedere aspectele sus-menţionate, sunt nerelevante în cauză criticile invocate de către apelantul pârât C. referitoare la faptul că acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu în funcţia de director investiţii, în temeiul contractului individual de muncă şi în conformitate cu fişa de post sau că acesta nu şi-a desfăşurat activitatea în baza unui contract de mandat încredinţat de către acţionari prin actul constitutiv sau prin intermediul Adunării Generale a Acţionarilor sau faptul că acesta nu ar figura în evidenţele contabile ale apelantei reclamante ca debitor.
S-a apreciat că este nefondată şi critica acestui apelant pârât referitoare la faptul că acţiunea ar fi lipsită de obiect, căci în mod nefondat s-a invocat de către acest apelant faptul că prin precizarea de acţiune formulată de către reclamanta M. prin care aceasta a solicitat suma de 836.570 RON nu s-ar fi detaliat sau argumentat în concret ce ar reprezenta această sumă. În condiţiile în care reclamanta a făcut referire la hotărârea penală, iar în cauză valoarea de achiziţionare a utilajului era de 836.570 RON, în mod neîndoielnic apelanta reclamantă s-a referit în precizarea sa de acţiune la valoarea iniţială de achiziţionare a utilajului şi a considerat că prejudiciul societăţii se raportează la această valoare. Prin urmare, în cauză nu se pune problema că acţiunea intentată de către reclamanta M. nu ar avea obiect, în condiţiile în care prin precizarea de acţiune nu s-a realizat decât o majorare a câtimii obiectului supus judecăţii.
Referitor la criticile de apel vizând fondul cauzei, pentru aceleaşi considerente avute de către Curte şi la ceilalţi doi apelanţi pârâţi, Curtea a apreciat că sunt nefondate criticile acestui apelant şi, prin urmare, nu s-a mai impus examinarea din nou a acestora.
Referitor la apelul declarat de către A. S.A., în urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a apreciat că sunt nefondate criticile acestei apelante reclamante împotriva sentinţei nr. 113 din 22.12.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj şi, în consecinţă, va respinge ca nefondat apelul având în vedere următoarele considerente:
Curtea a constatat că, deşi nu s-a dat relevanţă de către instanţe de fond criticilor apelanţilor pârâţi privind prescripţia dreptului material la acţiune, apelanta reclamantă a invocat în cadrul criticilor sale de apel un alt moment de la care ar începe cursul prescripţiei extinctive decât cel reţinut de către instanţa de fond. Astfel, s-a constatat că M. a invocat faptul că termenul de prescripţie ar începe să curgă de la data pronunţării deciziei penale nr. 237/24.02.2015, apreciind că acesta reprezintă momentul în care s-au cunoscut cu certitudine persoanele vătămate de producerea prejudiciului. Referitor la acest aspect, aşa cum de altfel s-a reţinut şi anterior, Curtea a constatat că acţiunea iniţială a fost formulată cu mult înainte de pronunţarea deciziei penale invocate de către apelanta reclamantă, respectiv a fost promovată în anul 2010 şi, prin urmare, dincolo de analiza valabilităţii acestei critici invocată de către apelanta reclamantă, analiza prescripţiei dreptului material la acţiune nu se poate raporta decât la momentul introducerii acţiunii, respectiv anul 2010. Prin urmare, chiar dacă aparent este valabilă argumentarea apelantei reclamante potrivit căreia numai după pronunţarea în mod definitiv a hotărârii penale, respectiv a deciziei penale nr. 237 din 24.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia Penală, se pot cunoaşte în mod cert persoanele vinovate ca moment temporal, analiza prescripţiei dreptului material la acţiune nu se poate realiza decât prin raportare strictă la data introducerii acţiunii prezente, respectiv anul 2010. În consecinţă, Curtea a dat relevanţă aprecierilor instanţei de fond cu privire la excepţia dreptului material la acţiune, considerând că în mod corect aceasta s-a raportat la momentul când s-a pus în funcţiune utilajul, respectiv 12.12.2007, având în vedere că din acest moment s-a constatat că utilajul avea deficienţe de funcţionare şi nu era unul nou.
De asemenea, s-a invocat de către această apelantă reclamantă, în cadrul criticilor sale de apel, faptul că instanţa de fond ar fi pronunţat sentinţa cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 din vechiul C. proc. civ., conform cărora hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Or, în cauză, din examinarea sentinţei se constată că prima instanţă nu a încălcat dispoziţiile imperative statuate de C. proc. pen., respectiv a reţinut, cu putere de lucru judecat, persoanele care se fac vinovate de producerea prejudiciului, respectiv cei trei apelanţi pârâţi în cauză, B., D. şi C.; s-a reţinut vinovăţia acestora având la bază considerentele atât ale sentinţei penale, cât şi ale deciziei penale nr. 237/24.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia Penală şi, totodată, s-a reţinut şi existenţa faptei, având la bază tot considerentele hotărârii penale. Deoarece, aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei penale nr. 237 din 24.02.2015, au fost înlăturate dispoziţiile sentinţei penale privind soluţionarea acţiunii civile în sensul că s-a luat act că persoana vătămată M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, Curtea a apreciat că latura civilă se analizează în prezenta cauză şi, în consecinţă, a analizat şi cuantumul prejudiciului. În condiţiile în care nu a fost soluţionată latura civilă în cadrul procesului penal, rezultă că nu există autoritate de lucru judecat în ce priveşte acest aspect, iar dispoziţiile art. 22 din vechiul C. proc. pen., invocate de către apelanta reclamantă, vizează strict doar persoanele, fapta şi vinovăţia acestora, nu însă şi cuantumul prejudiciului, care va fi analizat în prezenta cauză. Prin urmare, s-a apreciat că este nefondată critica apelantei reclamante A. S.A. referitoare la faptul că instanţa de fond, prin faptul că nu ar fi obligat pârâţii la suma de 836.570 RON reprezentând valoarea de achiziţionare a utilajului terasier, ar fi încălcat dispoziţiile art. 22 din vechiul C. proc. pen.
Referitor la fondul cauzei, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prejudiciul produs societăţii reclamante este în sumă de 171.723,71 RON. În acest sens, referitor la starea de fapt, Curtea a arătat faptul că actul de vânzare-cumpărare nr. x din 7.09.2007 între F., în calitate de cumpărător şi G. S.R.L., în calitate de vânzător, pentru achiziţionarea utilajului terasier la preţul de 836.570 RON a fost anulat prin sentinţa nr. 292 pronunţată la 11 iunie 2008 de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă; fiind admisă acţiunea formulată de reclamantul F. împotriva pârâtei S.C. G. S.R.L. şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare susmenţionat încheiat între părţi şi repunerea acestuia în situaţia anterioară, reclamanta urmând să predea pârâtei bunul achiziţionat, iar pârâta să restituie reclamantei preţul plătit de 836.570 RON. Sentinţa nr. 922/2008 constituie titlul executoriu în baza căruia creditoarea S.C. A. S.A., succesoarea în drepturi a Societăţii F. S.A., era îndreptăţită la recuperarea sumei de 836.570 RON, însă S.C. A. S.A. nu a depus toată diligenţa în vederea recuperării creanţei de la debitorul principal G. S.R.L. Mediaş. Astfel, se constată că abia în septembrie 2010 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea S.C. G. S.R.L. la solicitarea creditorului DGFP Municipiul Sibiu (aspect confirmat şi de apelanta reclamantă A. în cadrul concluziilor sale scrise), iar S.C. F. S.A. s-a înscris la masa credală a debitoarei ulterior, în 2011.
În perioada cuprinsă în intervalul 2008 - 2010, respectiv din momentul pronunţării titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 292/11 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj şi până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei S.C. G. S.R.L. Mediaş (septembrie 2010), apelanta reclamantă S.C. M. S.A. avea posibilitatea legală să execute în mod direct în baza titlului executoriu, dar în cauză nu a făcut dovada că în acest interval de timp a efectuat demersuri în vederea executării titlului. Deşi executorul judecătoresc a instituit sechestru pe acest utilaj, fiind lăsat în custodia M. S.A., conform procesului-verbal de sechestru definitiv din 26.02.2009, se putea proceda la valorificarea bunului. Ca atare, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa acesteia în sensul că nu a depus toată diligenţa în vederea recuperării creanţei de la debitorul principal S.C. G. S.R.L., utilajul terasier fiind vândut la un preţ derizoriu în procedura insolvenţei debitoarei cu suma de 16.900 RON. Cum valoarea reală a utilajului stabilită în faza executării silite prin raportul de evaluare a expertului a fost de 588.688 RON fără TVA, conform procesului-verbal de sechestru definitiv din 26.02.2009, instanţa de fond în mod corect a scăzut această sumă din valoarea de 836.570 RON, reprezentând valoarea de achiziţie, ca urmare a faptului că s-a reţinut, după cum s-a arătat, că apelanta reclamantă nu a depus toată diligenţa necesară în recuperarea creanţei potrivit titlului executoriu menţionat. De asemenea, la diferenţa de sumă rămasă, în mod corect instanţa de fond a scăzut amortizarea utilajului pentru perioada cât s-a aflat în funcţiune, în folosul apelantei reclamante în cuantum de 76.158,29 RON (sumă reţinută conform rapoartelor de expertiză existente la dosar) şi prin urmare a rezultat cuantumul despăgubirilor la care este îndreptăţită apelanta reclamantă, în sumă de 171.723,71 RON, ce va fi suportată în mod solidar de către apelanţii pârâţi.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâţii B., C. şi D.
Recursul reclamantei S.C. A. S.A.
Recurenta indică art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 din vechiul C. proc. pen. conform căruia hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Arată recurenta că în conformitate cu decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 prejudiciul rezultă în totalitate din activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor iar nu ca urmare a culpei reclamantei care nu ar fi depus diligenţa pentru recuperarea creanţei deţinute în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 292/2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2008. Conform deciziei penale amintite anterior prejudiciul este reprezentat de valoarea de achiziţie a bunului.
Printr-o altă critică se arată că instanţa de apel, în mod greşit a apreciat momentul de la care începe cursul prescripţiei extinctive. Recurenta susţine că potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în repararea pagubei începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea. Cum în cauză vinovăţia pârâţilor a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat abia prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, termenul de prescripţie începe să curgă la data pronunţării acesteia, moment la care s-au cunoscut cu certitudine persoanele vinovate de producerea prejudiciului.
Recursul pârâtului B.
Un prim motiv de nelegalitate este reprezentat de art. 304 pct. 5 cu trimitere la art. 181 şi 2821 C. proc. civ., recurentul criticând faptul că instanţa de apel, prin recalificarea căii de atac din recurs în apel, a încălcat normele de procedură ce sancţionează cu nulitatea hotărârea pronunţată de un complet nelegal constituit.
Printr-o altă critică se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe toate excepţiile invocate şi totodată a dat ceea ce nu s-a cerut, sens în care se arată că greşit a fost aplicată sancţiunea tardivităţii invocării excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.
Recurentul susţine că primele două instanţe au respins în mod nelegal excepţia prescripţiei extinctive apreciind fără temei faptul că punerea în funcţiune a utilajului s-ar fi făcut la 12 decembrie 2007 şi că de atunci ar trebui calculat termenul de 3 ani, în condiţiile în care contractul s-a perfectat anterior, în luna septembrie iar plata s-a făcut în luna octombrie 2007. Apreciază recurentul că momentul real al naşterii dreptului material la acţiune s-a născut cel târziu la data efectuării ultimei plăţi a utilajului adică 26 octombrie 2007.
Referitor la fondul pretenţiilor recurentul arată că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală obligându-l în solidar cu ceilalţi pârâţi la plata sumei de 171723,71 RON cu titlu de prejudiciu. Susţine recurentul că utilajul a fost folosit efectiv în producţie şi că din prejudiciu trebuia să fie dedusă valoarea uzurii dar şi suma plătită cu titlu de TVA. Prejudiciul stabilit de instanţe este eronat în opinia recurentului deoarece din întreaga sumă de 836.570 RON au fost deduse doar valoarea de 588.688 RON şi amortizarea de 76.158,29 RON omiţându-se preţul de 16900 RON încasat din valorificarea utilajului în procedura insolvenţei şi în special TVA-ul de 136.570 RON acesta din urmă fiind dedus fiscal de societate. În continuarea susţinerilor se face referire amplă la procedura de achiziţie a utilajului şi la actele normative interne care au guvernat această procedură precum şi la atribuţiile recurentului privind această procedură, solicitându-se instanţei de recurs analiza unor aspecte de fapt care au format obiectul litigiului penal soldat şi cu condamnarea recurentului pentru abuz în serviciu.
Recursurile pârâţilor C. şi D.
Cu toate că recurenţii au formulat distinct cererile de recurs acestea sunt identice sub aspectul conţinutului, motiv pentru care vor fi redate în comun criticile formulate.
Recurenţii critică motivarea instanţei de apel cu privire la soluţia de respingere a apelului împotriva încheierii de şedinţă din 11.11.2015 arătându-se că instanţa a făcut confuzie între primul termen de judecată şi prima zi de înfăţişare acceptând ca fiind în termen cererea precizatoare formulată de reclamantă, soluţia instanţei fiind lapidară şi contradictorie.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii, recurenţii arată că instanţa de apel a reţinut aspecte contradictorii care intră în conflict cu modul de soluţionare a celeilalte excepţii, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale. Aceştia critică şi argumentul reţinut de instanţa de apel conform căruia, în condiţiile în care pârâţii, la momentul introducerii cererii nu mai aveau calitatea de directori, nu se mai poate invoca excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ceea ce ar trebui, în opinia recurenţilor să conducă la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale. Este greşită reţinerea de către instanţa de apel a faptului că excepţia inadmisibilităţii nu ar fi de ordine publică. De asemenea, recurentul critică faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere toate argumentele invocate prin cererea de apel cu referire la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii, la depăşirea de către reclamantă a termenului în care putea să precizeze acţiunea, la faptul că nu au fost respectate prevederile statutare pentru promovarea acţiunii.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenţii susţin că motivarea instanţei de apel se întemeiază doar pe aprecierile făcute de către instanţa de fond, fără să aibă în vedere probele administrate şi argumentele recurentului. Consideră recurenţii că termenul de prescripţie se calculează de la data semnării contractului respectiv 7.09.2007 sau data recepţiei utilajului respectiv 2.10.2007 sau data plăţii respectiv 31.10.2007 iar nu de la data punerii în funcţiune a utilajului (12.12.2007) cum greşit a reţinut instanţa.
Referitor la excepţia lipsei obiectului cererii, recurenţii solicită a fi admisă întrucât nu există vreun titlu de creanţă pe numele acestuia, din actele contabile rezultând că singurul debitor era S.C. G. S.R.L.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurenţii arată că, pentru a putea motiva respingerea acestei excepţii, instanţa de apel se foloseşte de argumente ce depăşesc cadrul procesual stabilit de instanţa de fond, aceasta dând relevanţă deciziei penale dar intrând totodată în contradicţie cu motivarea de la excepţia inadmisibilităţii. Recurenţii susţin că instanţa de apel nu a făcut referire la toate motivele invocate de acesta fapt ce conduce la concluzia că motivul respingerii acestei excepţii este neîntemeiat, decizia penală neputând fi invocată atâta timp cât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este Legea nr. 31/1990.
Cu privire la fondul cauzei, recurenţii susţin că instanţa de apel a reţinut greşit că aceştia au motivat că instanţa de fond nu a scăzut amortizarea utilajului şi valoarea obţinută din valorificarea utilajului. Se mai arată că instanţa de apel nu a avut în vedere sentinţa nr. 113/2016, lipsa culpei recurentului, motivarea cu privire la faptele ilicite reţinute în sarcina sa fiind sumară, culpa apaţinând celor implicaţi în achiziţia utilajului, reclamanta refuzând să depună documentele solicitate de experţi.
În drept a fost indicat art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte, analizând cu prioritate în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului recurentei-reclamante S.C. A. S.A invocată de recurentul-pârât B. o va respinge ca neîntemeiată având în vedere că din cererea de recurs rezultă critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate, le va respinge ca nefondate pentru considerentele ce succed.
Recursul reclamantei S.C. A. S.A. este nefondat.
Recurenta indică art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 din vechiul C. proc. pen. deoarece în conformitate cu decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 prejudiciul rezultă în totalitate din activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor iar nu ca urmare a culpei reclamantei care nu ar fi depus diligenţa pentru recuperarea creanţei deţinute în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 292/2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2008 prin urmare, prejudiciul este reprezentat de valoarea de achiziţie a bunului.
Critica este nefondată. În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din vechiul C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Consecinţa reglementării acestui principiu este aceea că instanţa civilă urmează să judece doar întinderea prejudiciului, celelalte elemente ale răspunderii patrimoniale şi anume: fapta, autorul prejudiciului şi vinovăţia fiind deja stabilite prin hotărârea penală, aceasta având autoritate de lucru judecat sub aspectele menţionate. Contrar susţinerilor recurentei, prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 nu s-a statuat că prejudiciul este reprezentat de valoarea de achiziţie a bunului, instanţa penală nejudecând acţiunea civilă în cadrul procesului penal.
Printr-o altă critică se arată că instanţa de apel, în mod greşit a apreciat momentul de la care începe cursul prescripţiei extinctive, acesta curgând de la data pronunţării deciziei penale nr. 237/24.02.2015 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, moment la care s-au cunoscut cu certitudine persoanele vinovate de producerea prejudiciului.
Înalta Curte, observă că acţiunea care formează obiectul dosarului de faţă a fost promovată în anul 2010. Întrucât analiza momentului începerii curgerii termenului de prescripţie nu se poate realiza decât raportat la data introducerii acţiunii, în mod corect instanţa de apel a reţinut acest moment iar nu data pronunţării deciziei penale nr. 237/24.02.2015 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012.
Recursul recurentului-pârât B. este, de asemenea, nefondat.
Un prim motiv de nelegalitate este reprezentat de art. 304 pct. 5 cu trimitere la art. 181 şi 2821 C. proc. civ., recurentul criticând faptul că instanţa de apel, prin recalificarea căii de atac din recurs în apel, a încălcat normele de procedură ce sancţionează cu nulitatea hotărârea pronunţată de un complet nelegal constituit.
Critica este nefondată. Prin încheierea din 8 iunie 2017 a Curţii de Apel Craiova s-au reţinut în mod corect considerentele pentru care a fost recalificată calea de atac din recurs în apel şi anume: reclamanta a majorat câtimea pretenţiilor la valoarea de 836.570 RON ceea ce atrage incidenţa art. 2821 C. proc. civ. conform căruia sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigiile a căror valoare depăşeşte 100.000 RON, cum este şi litigiul de faţă. De asemenea, s-a reţinut corect că art. 181 C. proc. civ. vizează doar competenţa materială a primei instanţe nu şi valoarea litigiului în raport de care se stabileşte calea de atac, a apelului sau după caz, a recursului.
Printr-o altă critică se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe toate excepţiile invocate şi totodată a dat ceea ce nu s-a cerut, sens în care se arată că greşit a fost aplicată sancţiunea tardivităţii invocării excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.
Nici această critică nu este fondată. Din actele dosarului rezultă că excepţiile au fost invocate cu nerespectarea art. 115 C. proc. civ. motiv pentru care au fost respinse ca tardiv formulate, sancţiune ce intervine în temeiul legii pentru nesocotirea acestor dispoziţii.
Nefondată este şi critica prin care recurentul susţine că primele două instanţe au respins în mod nelegal excepţia prescripţiei extinctive apreciind fără temei faptul că punerea în funcţiune a utilajului s-ar fi făcut la 12 decembrie 2007 şi că de atunci ar trebui calculat termenul de 3 ani, în condiţiile în care contractul s-a perfectat anterior, în luna septembrie iar plata s-a făcut în luna octombrie 2007. Apreciază recurentul că momentul real al naşterii dreptului material la acţiune s-a născut cel târziu la data efectuării ultimei plăţi a utilajului adică 26 octombrie 2007.
Înalta Curte reţine că, momentul efectuării plăţii nu reprezintă un moment la care să fie sesizat prejudiciul în situaţia achiziţiei unui echipament. Acest moment este reprezentat de punerea în funcţiune a acestuia, situaţie în care se poate constata respectarea condiţiilor comerciale agreate, astfel cum s-a întâmplat şi în cauză când, în loc de un produs nou, s-a constatat că a fost livrat un produs folosit. Ca atare, prejudiciul a fost constatat la acest moment iar nu la momentul efectuării plăţii, cum greşit afirmă recurentul.
Referitor la fondul pretenţiilor, recurentul arată că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală obligându-l în solidar cu ceilalţi pârâţi la plata sumei de 171723,71 RON cu titlu de prejudiciu. Susţine recurentul că utilajul a fost folosit efectiv în producţie şi că din prejudiciu trebuia să fie dedusă valoarea uzurii dar şi suma plătită cu titlu de TVA. Prejudiciul stabilit de instanţe este eronat în opinia recurentului deoarece din întreaga sumă de 836.570 RON au fost deduse doar valoarea de 588.688 RON şi amortizarea de 76.158,29 RON omiţându-se preţul de 16900 RON încasat din valorificarea utilajului în procedura insolvenţei şi în special TVA-ul de 136.570 RON acesta din urmă fiind dedus fiscal de societate. În continuarea susţinerilor se face referire amplă la procedura de achiziţie a utilajului şi la actele normative interne care au guvernat această procedură precum şi la atribuţiile recurentului privind această procedură, solicitându-se instanţei de recurs analiza unor aspecte de fapt care au format obiectul litigiului penal soldat şi cu condamnarea recurentului pentru abuz în serviciu.
Criticile sunt nefondate. Înalta Curte reţine că, pe de o parte determinarea valorii prejudiciului este o chestiune de analiză a probelor care nu intră în atribuţiile instanţei de recurs întrucât nu este o chestiune de legalitate iar, pe de altă parte, vinovăţia recurenţilor persoane fizice a fost stabilită prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, prin urmare acest aspect nu mai poate fi analizat.
Recursurile pârâţilor C. şi D. sunt nefondate.
Înalta Curte, cu titlu prealabil reţine că, întrucât recurenţii, deşi au formulat distinct cererile de recurs, acestea sunt identice sub aspectul conţinutului, criticile formulate vor fi analizate în comun.
Recurenţii au criticat motivarea instanţei de apel cu privire la soluţia de respingere a apelului împotriva încheierii de şedinţă din 11.11.2015 prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de chemare în garanţie arătându-se că instanţa a făcut confuzie între primul termen de judecată şi prima zi de înfăţişare, soluţia instanţei fiind lapidară şi contradictorie.
Critica este nefondată. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost aplicat art. 61 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestui text de lege, cererea de chemare în garanţie se depune o dată cu întâmpinarea iar când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. În cauză cererea de chemare în garanţie nu a fost formulată în cuprinsul unei întâmpinări ci la o dată ulterioară, după momentul primei zi de înfăţişare. Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a analizat şi a stabilit prima zi de înfăţişare prin raportare la termenele de judecată acordate în dosar reţinând că momentul depunerii cererii de chemare în garanţie este ulterior primei zi de înfăţişare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii, recurenţii au arătat că instanţa de apel a reţinut aspecte contradictorii care intră în conflict cu modul de soluţionare a celeilalte excepţii, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale. Recurenţii au criticat şi argumentul reţinut de instanţa de apel conform căruia, în condiţiile în care pârâţii, la momentul introducerii cererii nu mai aveau calitatea de directori, nu se mai poate invoca excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ceea ce ar trebui, în opinia recurentului să conducă la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale. Recurenţii au mai arătat că este greşită reţinerea de către instanţa de apel a faptului că excepţia inadmisibilităţii nu ar fi de ordine publică şi că instanţa de apel nu a avut în vedere toate argumentele invocate prin cererea de apel cu referire la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii, la depăşirea de către reclamantă a termenului în care putea să precizeze acţiunea, la faptul că nu au fost respectate prevederile statutare pentru promovarea acţiunii.
Înalta Curte, reţine că analiza acestor excepţii trebuie să se facă prin raportare la efectele obligatorii ale deciziei penale nr. 237/24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 sub aspectul reţinerii calităţii procesuale pasive a recurenţilor-pârâţi dar şi sub aspectul admisibilităţii acţiunii civile care decurge dintr-o acţiune penală.
Astfel cum s-a mai reţinut anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din vechiul C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, ca atare, atât calitatea procesuală cât şi admisibilitatea acţiunii sunt chestiuni care nu mai ot fi puse în discuţie.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenţii au susţinut că motivarea instanţei de apel se întemeiază doar pe aprecierile făcute de către instanţa de fond, fără să aibă în vedere probele administrate şi argumentele recurentului, termenul de prescripţie calculându-se de la data semnării contractului respectiv 7.09.2007 sau data recepţiei utilajului respectiv 2.10.2007 sau data plăţii respectiv 31.10.2007 iar nu de la data punerii în funcţiune a utilajului (12.12.2007).
Şi această critică este nefondată aceasta fiind analizată în cadrul considerentelor referitoare la recursul formulat de B.
Referitor la excepţia lipsei obiectului cererii, recurenţii au solicitat a fi admisă pe motivul că nu există vreun titlu de creanţă pe numele acestuia, din actele contabile rezultând că singurul debitor era S.C. G. S.R.L.
Contrar susţinerilor recurenţilor obligarea acestora la acoperirea prejudiciului este o consecinţă a stabilirii existenţei vinovăţiei în persoana recurenţilor-pârâţi prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, pentru atragerea răspunderii pe latura civilă nefiind necesar un titlu de creanţă anterior, acesta obţinându-se în urma soluţionării litigiului civil.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurenţii arată că, pentru a putea motiva respingerea acestei excepţii, instanţa de apel se foloseşte de argumente ce depăşesc cadrul procesual stabilit de instanţa de fond, aceasta dând relevanţă deciziei penale dar intrând totodată în contradicţie cu motivarea de la excepţia inadmisibilităţii. Totodată se susţine că instanţa de apel nu a făcut referire la toate motivele invocate de acesta fapt ce conduce la concluzia că motivul respingerii acestei excepţii este neîntemeiat, decizia penală neputând fi invocată atâta timp cât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este Legea nr. 31/1990.
Nici aceste critici nu sunt fondate întrucât calitatea procesuală pasivă este stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012.
Cu privire la fondul cauzei, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit că aceştia au motivat că instanţa de fond nu a scăzut amortizarea utilajului şi valoarea obţinută din valorificarea utilajului. Se mai arată că instanţa de apel nu a avut în vedere sentinţa nr. 113/2016, lipsa culpei recurentului, motivarea cu privire la faptele ilicite reţinute în sarcina sa fiind sumară, culpa aparţinând celor implicaţi în achiziţia utilajului, reclamanta refuzând să depună documentele solicitate de experţi.
Înalta Curte, reţine că verificarea modului de stabilire a cuantumului prejudiciului implică analizarea probelor ceea ce excede atribuţiilor instanţei de recurs care este investită de lege doar cu analiza legalităţii deciziei atacate iar nu şi cu temeinicia acesteia, prin urmare nu poate primi aceste critici.
Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., raportat la considerentele reţinute, va respinge excepţia nulităţii recursului recurentei-reclamante S.C. A. S.A invocată de recurentul-pârât B. şi totodată, va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. şi de recurenţii-pârâţi B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 786/2017 din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului recurentei-reclamante S.C. A. S.A invocată de recurentul-pârât B.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. şi de recurenţii-pârâţi B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 786/2017 din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.09.2018.