Plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Plângere formulată de procuror. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
C. proc. pen., art. 340
Plângerea formulată de procurorul care a întocmit rechizitoriul, împotriva ordonanţei prin care a fost infirmată dispoziţia de trimitere în judecată şi s-a dispus clasarea, este inadmisibilă, întrucât procurorul nu are calitatea de persoană vătămată în interesele sale legitime, ci de autoritate competentă să instrumenteze cauza, iar dispoziţiile art. 340 C. proc. pen. reglementează exclusiv dreptul justiţiabilului de a formula plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, prin care au fost vătămate interesele sale legitime.
I.C.C.J., Secţia penală, judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 68 din 14 februarie 2019
A. Prin rechizitoriul nr. X./P/2016 din 31 octombrie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus, între altele:
I. Trimiterea în judecată a inculpaților: A., B., C., D., E., F., G., H., I., Î., J., K., L., M. şi N.
II. Renunțarea la urmărirea penală față de suspectul O.
Prin ordonanţa nr. Y./II-1/2018 din 9 noiembrie 2018 a procurorului şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul art. 327 lit. b) şi art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., art. 304 alin. (2) C. proc. pen., art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, între altele:
1. A fost infirmată în totalitate dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., Î., J., K., L., M. şi N. şi s-a dispus clasarea cauzei față de aceştia.
2. S-a infirmat în totalitate dispoziţia de renunţare la urmărirea penală faţă de suspectul O. şi s-a dispus clasarea cauzei faţă de acesta.
Soluţia de infirmare a fost menţinută prin ordonanţa nr. Z./C2/2018 din 28 decembrie 2018 a procurorului şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
B. Împotriva ordonanţei de infirmare a rechizitoriului, petenta P. a formulat plângere, solicitând, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi dispunerea începerii judecăţii, întrucât ordonanţa criticată este nelegală şi netemeinică.
În ce priveşte admisibilitatea plângerii formulate de petenta P., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este fundamentată pe dispoziţiile art. 336-340 C. proc. pen., procedură care îndrituieşte orice persoană ale cărei interese sunt vătămate prin măsurile şi actele de urmărire penală să recurgă la acest remediu procesual.
Din cuprinsul rechizitoriului, precum şi al ordonanţei de infirmare a rechizitoriului rezultă că petenta este procurorul care a întocmit actul de sesizare infirmat, neavând, aşadar, calitatea cerută de lege pentru a formula plângere, conform dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.
Posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a infirmat actul prin care s-a apreciat că este sau nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să se dispună trimiterea sau nu în judecată a persoanei cercetate are esențialmente un caracter privat, dedus din cerința unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiției, în drepturile sau interesele sale legitime.
Or, procurorul care a întocmit rechizitoriul, infirmat ulterior, nu are calitatea de persoană vătămată în interesele sale legitime. În acest sens, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 345/2006, a subliniat că, atacând în justiţie măsura de infirmare de către procurorul ierarhic superior a soluţiei adoptate într-o cauză, procurorul autor al soluţiei infirmate nu îşi apără un drept subiectiv propriu, pentru că el nu este parte în cauza pe care o soluţionează, ci autoritate competentă să instrumenteze şi să soluţioneze cauza.
În cuprinsul plângerii, cu privire la calitatea procesuală, petenta a precizat că are un interes legitim în promovarea prezentului demers judiciar determinat de faptul că infirmarea unui rechizitoriu este imputabilă procurorului care l-a întocmit, împrejurare determinantă în evaluarea profesională a acestui magistrat.
Maniera în care legiuitorul a conceput şi reglementat procedura plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală vizează exclusiv dreptul justiţiabilului supus unei proceduri judiciare de a contesta o măsură sau un act de urmărire penală care i-ar fi cauzat o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime. Dreptul procurorului de a contesta o măsură dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la o soluţie dată nu a fost niciodată reglementat prin Codul de procedură penală, ci doar prin legea de organizare judiciară. De altfel, calificativul primit în urma evaluării poate fi contestat de magistrat separat, evident prin procedura prevăzută de Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, Capitolul IV.
Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta P. împotriva ordonanţei nr. Y./II-1/2018 din 9 noiembrie 2018 a procurorului şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, menţinută prin ordonanţa nr. Z./C2/2018 din 28 decembrie 2018 a procurorului şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca inadmisibilă.