Contestaţie în anulare. Invocarea motivului vizând nelegalitatea compunerii completului de judecată pentru prima dată în calea extraordinară de atac. Neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate
C,proc.civ., art. 503 alin. (2)
În situaţia în care se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în recurs, condiţia de admisibilitate neputând fi înlăturată de susţinerea că nu a fost cunoscută compunerea completului de judecată anterior sau la momentul pronunţării hotărârii, aceasta cu atât mai mult cu cât pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost publicat „Comunicatul de presă privind alegerea membrilor Completelor de 5 judecători pentru anul 2018”, în cuprinsul acestuia fiind menţionate numele şi calitatea membrilor completului de judecată ce a soluţionat recursul contestatoarei.
În raport cu cele reținute de Curtea Constituțională prin decizia nr. 685/2018, contestatoarea avea deschisă calea extraordinară de atac numai în situaţia în care ar fi invocat în cursul judecăţii recursului în faţa Completului de 5 Judecători al instanţei supreme că acesta a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, aspect care nu s-a realizat, neputându-se susţine că prin pronunţarea deciziei nr. 685/2018 a instanței de contencios constituțional nu mai trebuie dovedite ca fiind îndeplinite condiţiile instituite de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
ICCJ, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr. 38 din 18 februarie 2019
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia nr. 150 din 10 septembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/1/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători a respins ca nefondat recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14P din 18 decembrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/P/2017, precum şi a încheierilor pronunţate în acelaşi dosar la datele de 25 octombrie 2017 (în camera de consiliu şi în şedinţă publică), 15 noiembrie 2017 şi 13 decembrie 2017.
Cu privire la încheierea din camera de consiliu de la 25 octombrie 2018, s-a reţinut că aceasta a fost adecvat motivată, iar dispoziţiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 cu referire la art. 44 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă au fost în mod corect interpretate şi aplicate de Secţia pentru procurori în materie disciplinară, nefiind incidente dispoziţiile sancţionatorii ale art. 179 alin. (3) din actul normativ anterior menţionat, invocate de autoarea recursului.
Referitor la încheierile din 25 octombrie, 15 noiembrie şi, respectiv, 13 decembrie 2017 pronunţate în şedinţă publică, s-a apreciat că nu se poate reţine că s-ar fi produs vreo vătămare prin faptul că, pentru soluţionarea excepţiei invocate, Secţia pentru procurori a dispus din oficiu administrarea unei probe, date fiind, pe de o parte, dispoziţiile art. 391 din Codul de procedură civilă, care permit o atare măsură, iar pe de altă parte, faptul că, în raport cu înscrisurile nou depuse la dosar, părţilor le-a fost acordat din nou cuvântul, la termenul din 13 decembrie 2017, cu privire la excepţia nulităţii rezoluţiei.
Totodată, din conţinutul încheierii rezultă că la termenul din 13 decembrie 2017 părţile au pus concluzii atât cu privire la probele nou solicitate, cât şi pe excepţia de nulitate a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, instanţa disciplinară dispunând amânarea pronunţării în condiţiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar prin hotărârea finală s-a pronunţat mai întâi asupra probelor, pe care le-a respins şi apoi asupra nulităţii rezoluţiei.
Prin urmare, nu se poate reţine, ca motiv de nulitate, faptul că respingerea unor probe solicitate de titularul acţiunii disciplinare şi considerentele acestei măsuri au fost expuse în cuprinsul hotărârii, iar nu al încheierii prin care s-a amânat pronunţarea.
În ceea priveşte hotărârea nr. 14P/18 decembrie 2017, s-a învederat că instanţa disciplinară este competentă să examineze validitatea actului de sesizare a instanţei şi validitatea actelor anterioare pe care acesta se întemeiază, aplicarea dispoziţiilor art. 174 şi art. 176 din Codul de procedură civilă fiind corect constatată, raportat la natura actului examinat şi la dispoziţiile de trimitere ale art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată.
Nici în privinţa soluţiei de nulitate a actului de sesizare a instanţei, criticile titularului acţiunii disciplinare nu pot fi reţinute, întrucât, în mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, coroborate cu art. 22 alin. (2), art. 255 şi art. 258 din Codul de procedură civilă, instanţa de disciplină nu a încuviinţat probele propuse de titularul acţiunii disciplinare cu ocazia discutării excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, dovezile referitoare la situaţii de fapt propuse pentru a proba temeinicia rezoluţiei nefiind apte să ducă la soluţionarea excepţiei.
Pe fondul excepţiei, susţinerile formulate în recurs de către Inspecţia Judiciară nu sunt de natură a infirma concluziile instanţei de disciplină rezultate din analiza detaliată a cadrului legal aplicabil.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut corect nelegalitatea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare întocmite de un singur membru al echipei de control, în condiţiile în care cel de-al doilea membru a fost înlăturat fără temei legal, nedându-i-se posibilitatea să-şi expună punctul de vedere cu privire la soluţionarea sesizării, după ce participase efectiv la toate etapele cercetării.
În concluzie, s-a apreciat că admiterea excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare este o soluţie legală, astfel încât s-a respins, ca nefondat, recursul dedus judecăţii.
2. Contestaţia în anulare formulată de Inspecţia Judiciară
Împotriva deciziei nr. 150 din 10 septembrie 2018 Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate şi rejudecarea procesului, iar în urma rejudecării, admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierilor şi hotărârii atacate ca fiind nelegale, respingerea excepţiei nulităţii rezoluţiei prin care s-a dispus în cauză exercitarea acţiunii disciplinare, admiterea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva domnilor procurori A., B. şi C. şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2014, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv art. 505 alin. (1), art. 506 alin. (1) şi (2) şi art. 508 din Codul de procedură civilă.
În susţinerea acesteia, s-a arătat că în compunerea Completului de 5 judecători a intrat si vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie; or, în aceste condiţii, alcătuirea completului de judecată s-a realizat într-o modalitate care contravine prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, în vigoare la 10 septembrie 2018, nelegala alcătuire vizând însăşi instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea atacată.
S-a menţionat de către contestatoare faptul că nu a avut deschisă calea invocării excepţiei nelegalei alcătuiri în faţa instanţei de recurs, raportat la faptul că, pe de o parte, de compunerea efectivă a completului de judecată a luat cunoştinţă numai la momentul comunicării Hotărârii civile nr. 150/2018 pronunţate la 10 septembrie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, iar pe de altă parte, ulterior datei de 10 septembrie 2018 a luat cunoştinţă despre refuzul explicit al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aplica dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, în raport cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natura constituţională între Parlamentul României, pe de o parte şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, ce a format obiectul dosarului nr. 1417E/2018 al Curţii Constituţionale a României, finalizat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1021 din 29 noiembrie 2018.
Prin aceeaşi decizie s-a statuat şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 207/2018.
3. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea depusă, s-a solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea Inspecţia Judiciară ca inadmisibilă, arătându-se că reprezentanţii Inspecţiei Judiciare nu au invocat excepţia referitoare la compunerea instanţei de judecată pe durata soluţionării dosarului nr. x/1/2018, iar lipsa de diligenţă a acesteia nu poate fi suplinită prin invocarea în cadrul aceleiaşi contestaţii în anulare a unui motiv extrinsec celor stabilite limitativ de lege, mai precis faptul că s-ar fi luat cunoştinţă despre refuzul explicit al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aplica dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, în raport cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natura constituţională între Parlamentul României, pe de o parte şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, ce a format obiectul dosarului nr. 1417E/2018 al Curţii Constituţionale a României.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 din Codul de procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 503 din Codul de procedură civilă, „(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale;
3. când instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin.(2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.
În motivarea contestaţiei în anulare, se susţine faptul că decizia atacată a fost pronunţată de un complet alcătuit într-o modalitate care contravine prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată; potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, pot fi atacate cu contestaţie în anulare acele hotărâri pronunţate de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia necorespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.
Din analiza motivelor prezentate de contestatoare se observă că se invocă teza a II-a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la alcătuirea completului de judecată.
Prin raportare la textul de lege incident, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la invocarea excepţiei în cursul judecării recursului, pe de-o parte şi omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la aceasta, pe de altă parte.
În situaţia în care se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în recurs, condiţia de admisibilitate neputând fi înlăturată de susţinerea că nu a fost cunoscută compunerea completului de judecata anterior sau la momentul pronunţării hotărârii.
Astfel, în cauză, se constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 februarie 2018, completul desemnat aleatoriu fiind Completul civil 1.
Potrivit art. 194 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile Colegiului de conducere al instantei privind stabilirea compunerii completurilor de judecată se publică pe pagina de internet a instanţei.
La 30 octombrie 2017, pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost publicat „Comunicatul de presă privind alegerea membrilor Completelor de 5 judecători pentru anul 2018”, în cuprinsul acestuia menţionându-se numele şi calitatea membrilor completului de judecată ce a soluţionat recursul contestatoarei.
Ca urmare, chiar de la 8 februarie 2018, dar cel mai târziu la 10 septembrie 2018, contestatoarea putea cunoaşte completul căruia i-a fost repartizată cauza şi alcătuirea acestuia, la data soluţionării cauzei compunerea completului nefiind modificată.
Pentru aceste considerente, va fi înlăturată susţinerea contestatoarei potrivit căreia nu a avut deschisă calea invocării excepţiei nelegalei alcătuiri a completului, deoarece ar fi luat cunoştinţă de compunerea efectivă a acestuia la momentul comunicării deciziei atacate.
Cu privire la decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament, pe de o parte şi Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, pe de altă parte, la paragraful 161 al acesteia, s-a reţinut că „în privința Completurilor de 5 judecători extrapenale, neexistând vreun aspect care să vizeze procesele în curs, nu se poate invoca faptul că Hotărârea Colegiului de conducere nr. 89/2018 ar fi fost justificată/întemeiată pe dispozițiile art. 25 alin.(1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora <<Procesele în curs de judecată [...] începute sub legea veche rămân supuse acelei legi>>. Curtea reține că nelegala compunere a instanței reprezintă o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, ceea ce, în esență, exprimă nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, din moment ce s-a încălcat o normă care ocrotește un interes public [a se vedea art.174 alin.(2) și art.176 pct.4 din Codul de procedură civilă]. De asemenea, Curtea reține că nelegala alcătuire a instanței constituie motiv de casare; în acest sens, art. 488 alin.(1) pct.1 din Codul de procedură civilă prevede: <<Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale>>. Mai mult, hotărârea dată în recurs este supusă contestației în anulare, dacă a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, în condițiile în care se invocase excepția corespunzătoare, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia [art. 503 alin.(2) pct.1 din Codul de procedură civilă]. Se mai reține că o asemenea normă este de ordine publică și nu poate fi, astfel, acceptată în niciun fel încălcarea normelor legale referitoare compunerea instanței”.
Aşadar, raportat la decizia nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale, recurenta avea deschisă calea contestaţiei în anulare doar în situaţia în care ar fi invocat în cursul judecăţii recursului în faţa Completului de 5 Judecători al instanţei supreme, că acesta a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, aspect care nu s-a realizat.
Ceea ce a vrut legiuitorul să sancţioneze este însăşi inacţiunea părţii, pasivitatea acesteia, neputându-se susţine că prin pronunţarea deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale nu mai trebuie dovedite ca fiind îndeplinite condiţiile instituite de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, din moment ce Curtea Constituţională le-a reţinut expres în considerentele deciziei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Inspecţia Judiciară împotriva deciziei nr. 150 din 10 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.