Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SRL, SC C. SRL şi SC D. SRL, solicitând instanţei recunoaşterea dreptului său de autor asupra creaţiei muzicale "E.", constatarea încălcării acestui drept de autor de către pârâţi şi obligarea acestora, în solidar, la despăgubiri ca urmare a încălcării acestui drept de autor, în cuantum de 15.000 euro la cursul BNR la data plăţii, obligarea paraţilor la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 138 alin. (1), (2) lit. b), c), d), alin. (3) lit. a), art. 139 din Legea nr. 8/1996.
Pârâta SC B. SRL a formulat cerere reconvenţională împotriva reclamantului iniţial şi împotriva pârâtei SC D. SRL, solicitând să se constate încălcarea dreptului de autor privind utilizarea neautorizată a secvenţelor din filmul F. în videoclipul realizat pentru piesa muzicală "E." şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor de autor în cuantum de 16.000 euro echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii.
Pârâta SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC B. SRL şi SC C. SRL.
Prin Încheierea de la data de 7 aprilie 2015 au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin Sentinţa civilă nr. 1739 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele SC B. SRL, SC C. SRL şi SC D. SRL şi a obligat pe pârâta SC B. SRL la plata sumei de 3.988 euro, în echivalent RON la data plăţii la cursul BNR, reprezentând despăgubiri pentru încălcarea dreptului de autor al reclamantului de către această pârâtă, asupra creaţiei muzicale "E.". Totodată, a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a obligat pe pârâta SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată în suma de 1.500 RON.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâta SC B. SRL şi reclamantul A.
Prin Decizia nr. 1147A din data de 8 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B. SRL, a fost admis apelul formulat de reclamantul A.; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată parţiale în faţa primei instanţe, în cuantum de 5.400 RON, reprezentând taxa de timbru, onorariu de expert şi parţial onorariu de avocat. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Instanţa de fond a reţinut eronat situaţia realizării videoclipului "E." ce conţine scene din creaţia audiovizuală "F." proprietatea SC B. SRL precum şi atribuirea videoclipului ca responsabilitate născută dintr-un fapt ilicit în sarcina exclusivă a SC B. SRL.
Iniţial acţiunea promovată de reclamantul A. urmăreşte obligarea în solidar la plata de despăgubiri referitoare la drepturile de autor asupra creaţiei muzicale "E.". Din probatoriul administrat în cauză a rezultat în mod clar faptul că recurenta nu a utilizat piesa în filmul F. şi nu a avut nici o contribuţie la realizarea unui videoclip al melodiei "E." acesta fiind realizat de reprezentantul legal al SC D. SRL dl. G.. Instanţa de fond şi apel în mod eronat au reţinut încălcarea de către recurenta a dreptului de autor pe de o parte, motivare ce intră în contradicţie cu respingerea cererii reconvenţionale ce are ca argument faptul că a pus cu titlu gratuit la dispoziţie scene din film pentru realizarea videoclipului şi aspectul reţinut în etapa procesuală a apelului anume ideea plăţii doar a drepturilor de autor pentru creaţia muzicală a reclamantului fără a fi reţinută vreo răspundere civilă delictuală pe linia utilizării fără drept a creaţiei muzicale în sensul Legii nr. 8/1996.
Atât prima instanţă de fond cât şi instanţa de apel nu au coroborat sub aspect cronologic faptele pentru care se pretind drepturile de autor. Astfel, creaţia muzicală "E." a fost înregistrată drept creaţie muzicală a reclamantului la UCMR-ADA la data de 9 septembrie 2010 prin declaraţia muzicală nr. 5451. Deci, creaţia muzicală a fost realizată anterior videoclipului şi nu a fost special creată pentru filmul F., singura atribuire fiind cea a numelui F. între cele două creaţii.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect, în considerentele deciziei criticate faptul că reprezentantul legal al SC D. SRL, prin contribuţia sa la modul de realizare al videoclipului prin însuşirea facilităţilor date atât de SC B. SRL, de reclamant şi interpreţii melodiei în organizarea şi realizarea filmărilor, are calitatea de autor principal al videoclipului în sensul prevăzut de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Or, chiar această calitate de autor principal exclude obligaţia SC B. SRL de a suporta vreo plată de drepturi de autor către reclamant tocmai datorită implicării totale şi efective a reprezentantului legal SC D. SRL dl. G..
Instanţa de apel în mod greşit a analizat contribuţia reprezentantului legal al SC D. SRL dl. G. ca fiind cea a unei persoane fizice. Prin folosirea email-ului de serviciu al SC D. SRL precum şi faptul că toate părţile implicate cunoşteau calitatea de reprezentant legal al SC D. SRL a dlui G. au creat în mod indubitabil ideea implicării persoanei juridice SC D. SRL în crearea şi finalizarea videoclipului "E". Nu reiese din nici o împrejurarea faptul că dl. G. a acţionat ca persoană fizică făcând videoclipul ca pe un hobby în mod dezinteresat din lipsă de activitate personală.
Tezele stabilirii remuneraţiei/prejudiciului în cauză, a modului cum s-a realizat videoclipul, a ideii de comandă a creaţiei muzicale "E.", sunt eronate şi chiar contradictorii cu situaţia cronologică a evenimentelor.
Astfel, la premiera filmului "F.", nu s-a folosit videoclipul. Contribuţia piesei muzicale în film nu există.
Faptul că reprezentantul legal al SC D. SRL dl. G. nu a avut şi acordul reclamantului la realizarea videoclipului "E." nu obligă SC B. SRL la plata costurilor către reclamantă deoarece dl. G. nu a fost mandatarul în nici un fel a SC B. SRL.
Prima instanţă de fond şi instanţa de apel au omis a reţine faptul că reprezentantul legal al SC D. SRL dl G. în egală măsură a folosit de la fiecare dintre părţile din litigiu materiale necesare realizării videoclipului. De la reclamant a preluat creaţia muzicală anterior înregistrată la UCMR- ADA, deci nefiind special creată pentru film, de la SC B. SRL a preluat aparatura şi scene din film fără acordul expres al SC B. SRL. Pentru toate acestea nu poate fi răspunzător SC B. SRL.
Din contră, videoclipul a preluat în mod abuziv scene din filmul F. pentru promovarea melodiei "E. fără acordul recurentei. Astfel, pârâta SC D. SRL prin dl. G. a realizat toate aceste încălcări ale dreptului de autor punând în conflict pe reclamant şi recurenta SC B. SRL. În atare situaţie, respingerea cererii reconvenţionale este nesusţinută de argumente juridice directe având în vedere raţionamentul faptului că, dacă instanţa de fond şi apel au înţeles că utilizarea melodiei "E." reprezintă un fapt ilicit, trebuia să reţină în egală măsură şi faptul că videoclipul realizat cu scenele din filmul F. este de asemenea un fapt ilicit şi nu poate prin utilizare să-i creeze reclamantului vreun beneficiu.
În continuare a arătat că reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC B. SRL şi SC C. SRL
Recurenta a fost chemată în judecată de reclamantul A. pe considerentul realizării comunicării publice a piesei muzicale ce îi aparţine reclamantului în promovarea producţiei cinematografice "F.", film realizat de recurenta - pârâtă SC B. SRL Reclamantul invocă utilizarea piesei muzicale pentru promovarea filmului F. considerând prin aceasta negarea dreptului său de autor asupra creaţiei muzicale pe care şi-a intitulat-o "E.".
Dat fiind faptul că producţia cinematografică "F." nu cuprinde sub nici o formă linia melodică a piesei "E." dar şi faptul că comunicarea publică a unui videoclip realizat cu secvenţe din filmul "F." aparţinând recurentei recurente - pârâte SC B. SRL nu poate conduce la încălcarea pretinsă de reclamant la capetele 1 şi 2 ale cererii introductive de instanţă privind recunoaşterea dreptului de autor respectiv constatarea încălcării acestui drept de către pârâte.
În atare situaţie, reclamantul invocă neîntemeiat concursul dispoziţiilor art. 138 alin. (1), (2) lit. b), c), d), alin. (3) lit. a) şi art. 139 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare cu privire la dreptul de furnizarea a informaţiilor privind mărfuri pirat precum şi a serviciilor furnizate în activităţi de acest gen având în vedere faptul că reclamantul chiar prin acţiunea introductivă de instanţă recunoaşte antamarea unor relaţii contractuale cu SC D. SRL. Din acest motiv pârâtele nu au nici o calitate, respectiv contribuţie la încălcarea vreunui drept de autor derivând din utilizarea melodiei reclamantului.
II. Pretenţiile reclamantului sunt nefondate pentru următoarele aspecte:
1. videoclipul piesei muzicale "E." nu este realizat de SC B. SRL şi SC C. SRL ci de pârâta SC D. SRL cu scene din filmul "F." neautorizate în prealabil de recurenta apelantă - pârâtă SC B. SRL, videoclip realizat ca urmare a înţelegerii dintre reclamantul A. şi SC D. SRL;
2. piesa muzicală nu a fost comandată de pârâtele SC B. SRL şi SC C. SRL neexistând între acestea şi reclamant contract de comandă, ci de pârâta SC D. SRL care împreună cu reclamantul s-au folosit de scene din filmul "F. pentru realizarea videoclipului şi postarea acestuia pe internet;
3. netemeinicia acţiunii reclamantului faţă de pârâtele SC B. SRL şi SC C. SRL constă şi în faptul că acesta s-a folosit de notorietatea filmului şi de buna credinţă a provider-ului SC C. SRL, ce îşi desfăşoară activitatea prin postarea pe internet a informaţiilor audiovizuale de noutate cu privire la activitatea SC B. SRL, în scopul valorificării superioare a melodiei "E."
4. un alt aspect de netemeinicie a acţiunii îl reprezintă şi faptul că reclamantul A. încearcă prin cererea introductivă de instanţă să substituie un eşec contractual purtat cu SC D. SRL cu repararea unui pretins prejudiciu solicitat chiar de la principalii prejudiciaţi în cauză respectiv SC B. S.R.L şi SC C. SRL care au realizat şi promovat filmul "F.", secvenţe din care sunt utilizate şi în videoclipul piesei muzicale realizate de A. intitulată "E.". Învederează faptul că în cadrul creaţiilor muzicale punerea în valoare maximă a unei compoziţii muzicale o reprezintă alăturarea acesteia unui videoclip care să capteze atât interesul cât şi afinitatea emoţională a publicului asupra melodiei prin asocierea secvenţelor vizuale în mişcare cu linia melodică. Or, prin realizarea videoclipului nu s-a adus nici o vătămare piesei muzicale ci dimpotrivă piesa muzicală a căpătat o valorificare superioară datorită notorietăţii secvenţelor din filmul "F." utilizate în videoclip.
Având în vedere cele precizate mai sus dar şi faptul că reclamantul a comunicat eşecul negocierilor contractuale cu SC D. SRL doar în momentul notificării retragerii de pe internet a videoclipului conţinând piesa muzicală ce îi aparţine, nu se poate reţine vreo culpă procesuală sau de altă natură recurentei recurente-pârâte SC B. SRL
Singura responsabilitate pentru realizarea videoclipului aparţine exclusiv persoanei care s-a ocupat de realizarea acestuia, dl. G., reprezentant legal al SC D. SRL şi motiv pentru care instanţa de apel i-a reţinut calitatea de autor principal în sensul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 pag. 17 din decizia atacată.
III. Pe aspectul cererii reconvenţionale recurenta a arătat că a dovedit prin probatoriul administrat în cauză utilizarea neautorizată a unor secvenţe din filmul F. în videoclipul de promovare al melodiei "E.".Instanţa de fond în mod nejustificat nu a admis pretenţiile din cererea reconvenţională deşi a constatat utilizarea secvenţelor din filmul F. în videoclipul E..
Producţia cinematografică "F." s-a realizat de recurenta recurentă-pârâtă SC B. SRL în anul 2009, premiera filmului având loc în noiembrie 2009, filmul realizându-se anterior premierei şi înregistrării creaţiei muzicale a reclamantului la UCMR-ADA. Astfel, reţinerea de către instanţa de fond şi apel a unei comenzi pentru crearea melodiei de către recurenta este eronată. De la data premierei filmul a fost popularizat şi apreciat de critica de specialitate ca un film de referinţă al regizorului şi scenaristului H..
Piesa muzicală realizată de reclamantul - pârât A. s-a creat şi înregistrat la 9 septembrie 2010 conform declaraţiei înregistrată la UCMR-ADA sub nr. x din 9 septembrie 2010, după un an de la data premierei filmului "F." produs de SC B. SRL.
Folosindu-se de notorietatea filmului "F.", A. şi SC D. SRL au realizat un videoclip muzical ce utilizează secvenţe din film fără a încheia vreun contract de drepturi de autor asupra secvenţelor din film conform Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cu recurenta pârâtă-reclamantă SC B. SRL şi fără să plătească drepturile de autor. Mai mult decât atât, videoclipul foloseşte secvenţe reprezentative din film care imprimă şi completează piesa muzicală cu notorietatea şi valoarea artistică transmisă de creaţia cinematografică transpusă în filmul "F.". Astfel, cum precizează şi reclamantul pârât A. videoclipul a circulat pe internet ca act de comunicare către public, fapt pentru care piesa muzicală a devenit cunoscută datorită secvenţelor din filmul "F." aparţinând recurentei S.C B. SRL.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Sunt nefondate motivele de recurs referitoare la modul de soluţionare a cererii reconvenţionale.
Prin cererea reconvenţională recurenta a solicitat în principal constatarea încălcării dreptului de autor privind utilizarea neautorizată a secvenţelor din filmul F. în videoclipul realizat de SC D. SRL şi A. pentru piesa muzicală "E.".
Prin criticile formulate în recurs sub acest aspect se susţine că prin probele administrate a dovedit utilizarea neautorizată a unor secvenţe din filmul F. în videoclipul de promovare al melodiei "E.".
Recurenta a susţinut în esenţă că reţinerea de către prima instanţă de fond şi de către instanţa de apel a unei comenzi pentru crearea melodiei din parte recurentei este eronată, întrucât melodia E. a fost creată după un an de la data creării filmului "F.".
Prin interpretarea probelor administrate instanţa de apel a ajuns la concluzia că a existat acordul producătorului filmului pentru utilizarea unor secvenţe din filmul F. în videoclipul de melodiei "E.".
Sub aspectul menţionat anterior instanţa de apel a reţinut, în principal din interpretarea probei cu martori, în concluzie, că ‹‹(…) folosirea secvenţelor din filmul "F." în videoclipul în discuţie a fost una autorizată chiar de B., care are calitatea de producător atât pentru film, cât şi pentru videoclipul de promovare a acestuia. Împrejurarea că, urmare a unor întârzieri în înregistrarea melodiei, videoclipul a fost finalizat după momentul premierei filmului nu este de natură să anuleze acordurile de voinţă în baza cărora a fost realizat videoclipul, în condiţiile în care nu s-a încheiat un contract scris prin care să se stabilească eventuale clauze de rezoluţiune şi din probele administrate nu rezultă că, după punerea la dispoziţie a scenelor din film pentru realizarea videoclipului, B. să fi adus la cunoştinţă reclamantului, direct sau prin intermediul dlui G., că s-a răzgândit în ce priveşte realizarea videoclipului convenit. Dimpotrivă, d-na I., care are calitatea de producător al filmului "F.", şi-a exprimat acordul pentru postarea videoclipului pe internet de către C..››
În recurs pot fi formulate, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar motive de nelegalitate. Solicitarea de a se reinterpreta probele administrate în faţa instanţelor de fond vizează temeinicia deciziei atacate, iar nu legalitatea acesteia, astfel că nu poate fi încadrată în vreun motiv de recurs.
Sunt nefondate motivele de recurs prin care se critică modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC B. SRL şi SC C. SRL.
În ceea ce o priveşte pe SC C. SRL se observă pe de o parte că aceasta nu a declarat recurs, astfel că este lipsită de interes formularea de către recurenta SC B. SRL a unor critici ce o vizează, iar pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut cu privire la aceleaşi critici formulate în apel de către recurenta de faţă că "că apelanta B. nu are un interes legitim pentru a critica modul în care a fost soluţionată această excepţie în ce o priveşte pe intimata-pârâtă SC C.. În plus, critica este lipsită de interes şi din perspectiva faptului că prima instanţă a reţinut că pârâta C. nu răspunde pentru conţinutul încărcat pe internet, aşa încât în privinţa acestei pârâte cererea a fost respinsă pe fond." Or, prin motivele de recurs nu s-au formulat critici care să vizeze aceste considerente ale instanţei de apel, aceste susţineri fiind astfel şi nemotivate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SRL, curtea de apel a reţinut că "având în vedere calitatea de producător al videoclipului avută de B., în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC B., calitatea de producător implicând şi obligaţia de punere la dispoziţie a mijloacelor financiare necesare plăţii drepturilor cuvenite celor angrenaţi în realizarea videoclipului, ca autori, artişti interpreţi sau prestatori de alte servicii care nu implică drepturi de autor sau conexe."
Reclamantul a chemat-o în judecată pe recurenta pârâtă pentru recunoaşterea dreptului său de autor asupra creaţiei muzicale "E.", constatarea încălcării acestui drept de autor şi obligarea la despăgubiri ca urmare a încălcării acestui drept de autor, întrucât fără a avea acordul său şi fără a exista vreun contract între reclamant şi pârâta SC B. SRL, aceasta a început să folosească piesa muzicală "E." pentru promovarea filmului F., postând-o pe site-ul - oficial al filmului, la adresa de internet www.x.ro. începând cu data de 19 octombrie 2010, fără a-i fi adus la cunoştinţă acest lucru.
Ca atare, reclamantul nu a susţinut că piesa muzicală în cauză a fost folosită în cadrul producţiei cinematografice "F.", fiind fără relevanţă susţinerile recurentei în acest sens.
În cadrul acestui motiv de recurs recurenta a mai susţinut că nu poate conduce la încălcarea pretinsă de reclamant la capetele 1 şi 2 ale cererii introductive de instanţă comunicarea publică a unui videoclip realizat cu secvenţe din filmul "F." aparţinând recurentei recurente - pârâte SC B. SRL, fără a justifica în vreun fel această concluzie.
Aşa cum s-a reţinut anterior, instanţa de apel a reţinut calitatea procesuală pasivă a recurentei prin raportare la calitatea acesteia de producător al videoclipului, considerent care nu a fost criticat în cadrul motivului de recurs ce vizează acest aspect. De asemenea, pe fondul cauzei despăgubirile au fost acordate pentru neplata de către producător a drepturilor cuvenite celor angrenaţi în realizarea videoclipului, ca autori, iar nu pentru comunicarea publică a videoclipului.
Din acest motiv nu are vreo relevanţă cu privire la stabilirea calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte nici faptul că reclamantul prin acţiune ar fi recunoscut antamarea unor relaţii contractuale cu SC D. SRL.
În ceea ce priveşte faptul că reclamantul ar fi invocat eronat ca temei al cererii de chemare în judecată dreptul de furnizarea a informaţiilor privind mărfuri pirat precum şi a serviciilor furnizate în activităţi de acest gen (art. 138 alin. (1), (2) lit. b), c), d), alin. (3) lit. a) din Legea nr. 8/1996), această susţinere nu poate reprezenta o critică a deciziei atacate, având în vedere că potrivit alin. (22) alin. (4) C. proc. civ. instanţa dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, iar instanţa de apel a precizat expres dispoziţiile de drept material aplicabile litigiului. Recurenta nu a formulat critici cu privire la această calificare care să poată face obiectul analizei în recurs.
Referitor la fondul cererii principale recurenta a susţinut în esenţă că pretenţiile reclamantului sunt nefondate întrucât videoclipul "E." nu este realizat de B., ci de SC D., ca urmare a înţelegerii cu reclamantul A., cu scene din filmul "F." neautorizate de B.; piesa muzicală nu a fost comandată de B., neexistând un contract de comandă în acest sens, ci de pârâta SC D. SRL care împreună cu reclamantul s-au folosit de scene din filmul "F. pentru realizarea videoclipului şi postarea acestuia pe internet; reclamantul s-a folosit de notorietatea filmului şi de buna-credinţă a provider-ului SC C. în scopul valorificării superioare a melodiei "E.".
Aceste susţineri au fost formulate şi în apel.
În analiza acestora instanţa de apel a reţinut următoarele.
‹‹Contrar acestor susţineri, aşa cum s-a reţinut mai sus, scenele din filmul "F." au fost incluse în videoclipul în discuţie cu acordul B., care le-a pus la dispoziţie în vederea montajului. Totodată, B. a asigurat realizarea filmărilor cu artiştii interpreţi ai melodiei "E.", scopul iniţial al realizării videoclipului fiind promovarea filmului "F.", aspect menţionat de altfel şi în conţinutul proiectului de contract trimis de B. reclamantului prin intermediul dlui G..
Nu s-a făcut nicio dovadă a implicării SC D. SRL în realizarea videoclipului în discuţie. Împrejurările că G. este şi reprezentant al acestei societăţi şi foloseşte pentru corespondenţa electronică e-mailul de serviciu nu pot conduce prin ele însele la concluzia că acesta a acţionat în numele şi pe seama acestei societăţi. Dimpotrivă, modul de implicare a acestuia în realizarea videoclipului prin punerea în legătură a producătorilor filmului şi ai videoclipului cu reclamantul şi artiştii interpreţi ai melodiei, organizarea în vedere filmărilor, transmiterea prin intermediul lui a proiectelor de contract de la producător la reclamant şi artiştii interpreţi conturează calitatea acestuia de autor principal în sensul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Totodată, Curtea constată că este nefondată susţinerea potrivit căreia reclamantul s-ar fi folosit de notorietatea filmului pentru a-şi promova melodia, în condiţiile în care din probele administrate rezultă fără dubiu că muzica a fost creată special pentru promovarea filmului şi înţelegerea dintre părţi cu privire la crearea melodiei şi videoclipului a fost anterioară premierei filmului, moment la care nu se punea problema unei notorietăţi a filmului.
Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia postarea pe internet a videoclipului ar fi fost făcută în scopul promovării melodiei, din moment ce din probele administrate rezultă că videoclipul a fost postat fără ştirea reclamantului şi, mai mult, a fost postat pe site-ul de promovare a filmului, cu acordul B., acord dat chiar de producătorul filmului, dna I., aspect recunoscut în declaraţia de martor a acesteia.››
Din aceste considerente se observă că instanţa de apel, prin raportare la probele administrate în cauză, a ajuns la concluzii contrare susţinerilor recurentei referitoare la netemeinicia cererii de chemare în judecată.
În recurs recurenta a reluat susţinerile din apel legate de fondul cauzei fiind nemulţumită de modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi a stabilit situaţia de fapt, critici care nu întrunesc condiţiile pentru a fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât vizează temeinicia deciziei iar nu legalitatea acesteia.
Sunt nerelevante susţinerile recurentei în sensul că prin realizarea videoclipului nu s-ar fi "adus nici o vătămare piesei muzicale ci dimpotrivă piesa muzicală a căpătat o valorificare superioară datorită notorietăţii secvenţelor din filmul "F." utilizate în videoclip", având în vedere că despăgubirile nu au fost acordate pentru eventuale atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului.
Recurenta a mai susţinut că nu ar exista culpa acesteia întrucât reclamantul ar fi comunicat eşecul negocierilor contractuale cu SC D. SRL doar în momentul notificării retragerii de pe internet a videoclipului conţinând piesa muzicală ce îi aparţine. Or, în calitate de producător trebuia să se asigure că sunt încheiate toate contractele necesare realizării operei audiovizuale şi că sunt plătite toate drepturile celor implicaţi, obligaţie a cărei existenţă nu este condiţionată de vreo notificare prealabilă a titularilor drepturilor.
Contrar susţinerilor recurentei, faptul că instanţa de apel i-a reţinut calitatea de autor principal, în sensul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, lui G., nu exclude obligaţia SC B. SRL de a suporta plata de drepturi de autor către reclamant, având în vedere că potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 producătorului îi revine obligaţia furnizării mijloacelor financiare necesare pentru realizarea operei audiovizuale.
Recurenta a mai arătat că ar exista contradicţie în considerentele instanţei de apel, care a reţinut pe de o parte încălcarea de către recurenta a dreptului de autor şi în acelaşi timp respingerea cererii reconvenţionale cu argumentul că a pus cu titlu gratuit la dispoziţie scene din film pentru realizarea videoclipului şi cu aspectul că s-a reţinut ideea plăţii doar a drepturilor de autor pentru creaţia muzicală a reclamantului fără a fi reţinută vreo răspundere civilă delictuală pe linia utilizării fără drept a creaţiei muzicale în sensul Legii nr. 8/1996.
Este nefondat şi acest motiv de recurs, ce va fi analizat prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere pe de o parte că reţinerea punerii la dispoziţie de către recurentă a scenelor din film pentru realizarea videoclipului nu intră în contradicţie cu reţinerea încălcării dreptului de autor al reclamantului prin neplata drepturilor patrimoniale aferente compunerii şi înregistrării melodiei, atâta timp cât recurenta are şi calitatea de producător al operei audiovizuale, căruia îi revin obligaţiile prevăzute de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Pe de altă parte, reţinerea încălcării dreptului de autor al reclamantului prin neplata drepturilor patrimoniale aferente compunerii şi înregistrării melodiei (art. 13 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 8/1996) nu intră în contradicţie cu nereţinerea încălcării dreptului de autor al reclamantului pentru comunicarea publică (art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996), atâta timp cât este vorba despre drepturi patrimoniale distincte.
În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 1147A din data de 8 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - LM