Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 247/2019

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub numărul x/245/2018 la data de 02 mai 2018, reclamanta CN CF CFR SA Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 1.388 RON reprezentând sumă nedatorată, obligarea la plata dobânzii legale de la data pronunţării sentinţei şi până la achitarea efectivă a debitului şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 10201 din 08 octombrie 2018 Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reţinând că prin capătul 1 al cererii reclamanta a solicitat restituirea unei sume de bani despre care menţionează că a fost achitată în baza Sentinţei civile nr. 1770 din 11 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2014 (modificată prin Decizia civilă nr. 433 din 24 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi fără să fi fost restabilită situaţia anterioară), de unde rezultă că instanţa a fost învestită să soluţioneze o acţiune având ca obiect întoarcerea executării.

Din înscrisurile ataşate cauzei, s-a reţinut că sediul reclamantei este în Bucureşti, b-dul x, nr. 38.

Potrivit art. 622 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie; în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Potrivit art. 724 alin. (3) C. proc. civ., dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.

Aşadar, deşi procedura executării silită este specifică fazei de executare silită, iar dispoziţiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, competenţa de soluţionare a unei cereri privind executarea silită va fi stabilită în raport cu dispoziţiile legale aplicabile acestei faze procesuale.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care dispoziţiile art. 622 C. proc. civ. reglementează ca modalităţi de punere în executare a obligaţiilor stabilite prin hotărârea unei instanţe, executarea de bună voie şi executarea silită, rezultă că dispoziţiile referitoare la întoarcerea executării se aplică inclusiv în situaţia executării de bună voie a obligaţiilor stabilite printr-un titlu executoriu.

Întrucât prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instituie în materia întoarcerii de executare un caz de competenţă teritorială exclusivă, deci de ordine publică, având în vedere că faţă de sediul reclamantei, respectiv Bucureşti, b-dul x, nr. 38, instanţa de executare este Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în temeiul art. 724 alin. (3) coroborat art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

În determinarea instanţei competente în soluţionarea cauzei, nu prezintă relevanţă faptul că acţiunea introductivă a fost formulată de reclamanta CN CF CFR SA Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi, sucursală al cărei sediu este în municipiul Iaşi, deoarece în stabilirea instanţei competente, trebuie avut în vedere sediul/domiciliul reclamantului, iar nu sediul procedural ales sau sediul reprezentantului reclamantului, (care ar fi prezentat relevanţă doar în situaţia în care acţiunea ar fi fost formulată de sindicat în numele membrilor), concluzie susţinută inclusiv de art. 1 din H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR - SA prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, potrivit căruia "se înfiinţează Compania Naţională de Căi Ferate CFR - SA, denumită în continuare CFR, societate comercială pe acţiuni, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. x, prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române; CFR este persoană juridică română, se organizează şi funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu statutul prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; CFR poate înfiinţa sucursale, reprezentanţe, agenţii şi alte asemenea subunităţi, în ţară şi în străinătate, în condiţiile legii; Filiale ale CFR pot fi înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea adunării generale extraordinare a acţionarilor".

Prin Sentinţa nr. 7404 din 14 noiembrie 2018 pronunţată în Dosar nr. x/2018 Judecătoria Sector I Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a reţinut că pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a litigiului prezintă relevanţă dispoziţiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., art. 724 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.

Conform art. 724 alin. (3) C. proc. civ., dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prin urmare, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 622 C. proc. civ. reglementează, ca modalităţi punere în executare a obligaţiilor stabilite prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu, executarea de bunăvoie şi executarea silită, înseamnă că, pe cale de consecinţă, şi dispoziţiile referitoare la întoarcerea executării se aplică inclusiv în situaţia executării de bună voie a obligaţilor stabilite printr-un titlu executoriu.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că pentru determinarea competenţei în materia întoarcerii executării silite este relevant domiciliul debitorului, acesta fiind pârâtul A., care domiciliază în comuna Mirceşti, judeţul Iaşi, sens în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Iaşi.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CN CF CFR SA Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi la data de 2 mai 2018 are ca obiect restituirea unei sume de bani (1388 RON şi dobândă legală până la restituire) achitată de către societate numitului A., în baza Sentinţei civile nr. 1770 din 11 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2014.

Această hotărâre a fost ulterior modificată prin Decizia civilă nr. 433 din 24 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2014 (în sensul diminuării sumei pe care A. era îndreptăţit să o primească, rezultând o diferenţă de 1388 RON plătiţi în plus de societate), fără să fi fost restabilită situaţia anterioară, sens în care rezultă că instanţa a fost învestită cu o acţiune având ca obiect întoarcere executare, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2) din acelaşi articol, cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare.

Reclamanta din prezenta cauză a încheiat cu A. convenţia de eşalonare la plată nr. x din 02 februarie 2015 şi a achitat către acesta suma de 2338 RON (tranşa I conform convenţiei) însă, aşa cum s-a arătat, din acest cuantum 1388 RON au fost plătiţi în plus, urmând a fi restituiţi pe calea prezentei acţiuni.

Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, art. 622 alin. (1) C. proc. civ. reţine că "obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", iar alin. (2) al aceluiaşi articol reţine că "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Raportând dispoziţiile art. 622 alin. (2) şi (2) C. proc. civ. la dispoziţiile art. 723 - 724 din acelaşi cod, se constată că debitorul care şi-a executat voluntar obligaţia beneficiază de acelaşi mijloc procesual, precum debitorul care a fost supus executării silite în situaţia în care debitul devine creanţă, iar raportul juridic obligaţional se inversează ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare.

De altfel, legiuitorul a creat instituţia întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziţia fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei acţiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situaţiei anterioare şi al recuperării prestaţiei efectuate către creditorul devenit, la rândul său, debitor.

Prin urmare, rezultă că în cererea de întoarcere a executării silite de faţă, reclamanta CN CF CFR SA Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi are calitatea de creditoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul din cererea de întoarcere a executării.

Întrucât debitorul din prezenta cerere, respectiv A., are domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei Iaşi, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, potrivit celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT