Asupra cererii constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4018 din 20 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 124 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Se reţine că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia atacată nu este supusă niciunei căi de atac.
Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
Totodată, din formularea art. 503 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, reiese că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă, nepermiţând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac şi împotriva altor hotărâri.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Pentru toate aceste considerente, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4018 din 20 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT