Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 27 noiembrie 2017, reclamantul A. - cetăţean român domiciliat în Canada - a solicitat înregistrarea hotărârii străine nr. E074079 din 10 martie 2009, hotărâre prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamant şi pârâta B., căsătorie înregistrată în Registrul stării civile din cadrul Primăriei Târgu Ocna.
Prin Sentinţa civilă nr. 362 din data de 13 aprilie 2018, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa materială, litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. - potrivit cărora cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
Dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile însă, întrucât doamna B., care a figurat în Dosarul nr. x 074079 în calitate de pârâtă şi care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii pronunţate, nu figurează cu domiciliul în România, motiv pentru care tribunalul a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti a pronunţat Sentinţa nr. 1613 din data de 10 septembrie 2018 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a arătat că, în speţă, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la sediul autorităţii care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine în condiţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind Primăria Târgu Ocna - Oficiul de stare civilă al oraşului Târgu Ocna - autoritate administrativă locală al cărei sediu se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Bacău.
Reţinând că este posibilă stabilirea instanţei competente, ţinând cont de precizarea expresă a reclamantului care a indicat neechivoc autoritatea ce refuză recunoaşterea hotărârii străine, Tribunalul Bucureşti a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ. - ce atrag competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti numai în situaţia în care nu se poate stabili instanţa română competentă să judece cauza, ci sunt incidente dispoziţiile alin. (1) din acelaşi text de lege, în temeiul căruia competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a prezentei pricini ar aparţine Tribunalului Bacău.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă a fost interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o dispoziţiilor referitoare al recunoaşterea hotărârilor străine.
Prin acţiunea introductivă, reclamantul A. a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea Supremă din Columbia Britanică - Oficiul de stare civilă Vancouver, instanţă din Canada care a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamant şi pârâta B., căsătorie înregistrată în Registrul stării civile din cadrul Primăriei Târgu Ocna.
Pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat, o hotărâre străină trebuie să parcurgă procedura recunoaşterii. Potrivit dreptului intern - C. proc. civ. Cartea a VII-a Cap. I - intitulat "Recunoaşterea hotărârilor străine" - dispoziţiile art. 1095 - 1102 C. proc. civ., calitate procesuală activă pentru recunoaşterea hotărârii străine are doar partea care se prevalează de respectiva hotărâre, scopul pentru care se solicită recunoaşterea fiind acela prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ. - spre a beneficia de autoritatea de lucru judecat.
Coroborând dispoziţiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează părţile dintr-o anumită cauză şi nu se stabileşte în raport de o terţă persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă, astfel cum dispune art. 435 alin. (2) C. proc. civ. - hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atâta timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.
Aşadar, nu se poate pune problema recunoaşterii unei hotărâri în raport de o terţă persoană, părţi ale acestei proceduri fiind exclusiv părţile din hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, acesta fiind şi sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. - cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege, prevede că în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
În conformitate cu textele legale anterior enunţate, competenţa pentru soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii străine aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Competenţa teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituţiei competente a opera modificările intervenite în starea civilă a reclamantului, întrucât soluţionarea cererii adresate acestei instituţii este condiţionată de recunoaşterea hotărârii şi subsecventă acestei proceduri.
În speţă, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii aparţine doamnei B., care a figurat ca pârâtă în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită.
Întrucât această parte nu figurează cu domiciliul în România, devin aplicabile dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât, pentru considerentele anterior prezentate, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT