Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererile înregistrate la data de 19.06.2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, referitor la Cererea nr. x/15.06.2018, A. şi B., acţionare la S.C. C. S.A., în temeiul art. 71 din O.U.G. nr. 116/2009 şi art. 61 C. proc. civ., au formulat cerere de intervenţie cu privire la Cererea nr. x/15.06.2018 de îndreptare eroare materială depusă de S.C. C. S.A., prin care s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu şi respingerea cererii ca nelegală, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 89/2018 din 10 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, s-a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie formulată de intervenienta A., nr. 15387/19.06.2018.
S-a dispus introducerea în cauză a semnatarului cererii de depunere şi menţionare documente, D., şi s-a constatat că procedura de citare cu acesta este realizată, acesta fiind prezent în sală.
S-a admis cererea de intervenţie a intervenientei B., nr. 15288/18.06.2018.
S-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al societăţii a semnatarului cererii de depunere şi menţionare documente.
S-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de depunere şi menţionare documente (îndreptare eroare materială în Registrul Comerţului cu privire la înregistrarea hotărârii AGA din 31.08.2016), nr. 15217/15.06.2018.
S-a respins cererea de depunere şi menţionare documente (îndreptare eroare materială în Registrul Comerţului cu privire la înregistrarea hotărârii AGA din 31.08.2016), nr. 15217/15.06.2018.
A fost obligat petentul D. la plata sumei de 3882,69 RON către S.C. C. S.A.
Împotriva Sentinţei nr. 89/2018 din 10 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a declarat apel pârâtul D.
În faţa instanţei de apel, au formulat cerere de intervenţie în interes propriu petenţii E. şi F., prin care au solicitat anularea Cererii nr. x/15.06.2018.
Prin încheierea din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de petenţii E. şi F., ca inadmisibilă.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în raport cu dispoziţiile art. 61 - 62 C. proc. civ. şi având în vedere că intimata-pârâtă S.C. C. S.A. şi-a exprimat poziţia cu privire la cererea de intervenţie, în sensul că nu este de acord cu formularea acesteia în faza de judecată a apelului, cererea este inadmisibilă.
Împotriva încheierii din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, au declarat recurs intervenienţii E. şi F., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea încheierii recurate şi admiterea cererii de intervenţie principală.
În argumentarea motivului de casare invocat, recurenţii au arătat că, prin încheierea recurată, instanţa a respins cererea de intervenţie, reţinând lipsa acordului expres al celorlalte părţi, respectiv a apelantului-reclamant, D. şi a intimatei-pârâte, C. S.A.
Apreciază recurenţii că încheierea este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 62 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că acestea nu se aplică izolat, ci doar coroborat cu dispoziţiile art. 13 acelaşi cod, care reglementează dreptul la apărare, precum şi cu dispoziţiile art. 8 C. proc. civ., care reglementează principiul egalităţii.
Au mai arătat recurenţii că aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ. a condus la încălcarea gravă a dispoziţiilor art. 13 acelaşi cod, care reglementează expres dreptul la apărare în faţa instanţei de judecată (indiferent că este vorba despre prima instanţă sau de instanţa de apel), întrucât instanţa de apel a apreciat că dreptul acestora de a interveni în proces depinde de voinţa altor părţi.
Acest lucru este de natură a transforma dreptul de intervenţie într-un drept teoretic şi iluzoriu, fiind lăsat la voinţa discreţionară a părţilor, limitând astfel terţilor posibilitatea de a formula pretenţii proprii şi de a interveni în apel, cu atât mai mult, având în vedere că această cale de atac are caracter devolutiv, la fel ca şi acţiunea în primă instanţă.
De asemenea, au susţinut recurenţii că încheierea recurată este nelegală, fiind pronunţată atât cu încălcarea dreptului la apărare cât şi cu încălcarea principiului egalităţii, în contextul în care se limitează exercitarea dreptului terţului de a interveni în calea de atac a apelului, prin condiţionarea acestuia de voinţa exclusivă a părţilor din proces, stabilind astfel un tratament juridic diferenţiat între terţii care primesc acordul părţilor de a interveni şi terţii care nu primesc acest acord.
Dreptul de a interveni în proces trebuie exercitat în acelaşi mod, indiferent de acordul sau lipsa acordului părţilor din proces, prin asigurarea egalităţii în ceea ce priveşte formularea cererii de intervenţie principală, drept pe care legiuitorul le-a recunoscut, faţă de imperativul realizării unui act de justiţie temeinic şi legal.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate de recurenţii-intervenienţi, referitoare la încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia se subsumează, recurenţii invocând eronat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât norma legală a cărei încălcarea/aplicarea greşită se invocă nu este o normă de drept material.
Conform dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din C. proc. civ., intervenţia voluntară principală se poate face în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. De la această regulă există o singură excepţie, cea prevăzută la alin. (3) al aceluiaşi text legal, când cererea de intervenţie voluntară principală poate fi formulată în faţa instanţei de apel, cu acordul părţilor.
Limitarea intervalului de timp în care poate fi depusă cererea de intervenţie principală la faza judecării cauzei în primă instanţă îşi are justificarea în însăşi natura juridică de veritabilă cerere de chemare în judecată, în privinţa căreia trebuie respectate toate gradele de jurisdicţie legale, părţile iniţiale putând fi prejudiciate, spre exemplu, prin imposibilitatea atacării cu apel a eventualei soluţii de admitere a cererii de intervenţie depuse direct în apel. Această problemă nu se mai ridică, evident, în situaţia în care părţile consimt expres, potrivit art. 62 alin. (3) din C. proc. civ., la formularea cererii de intervenţie principală în instanţa de apel.
Prin urmare, critica recurenţilor, referitoare la faptul că instanţa de apel nu a interpretat dispoziţiile art. art. 62 alin. (3) din C. proc. civ. prin coroborare cu dispoziţiile art. 8 şi art. 13 din C. proc. civ., nu poate fi primită.
În condiţiile în care părţile în litigiu nu şi-au exprimat acordul în legătură cu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de E. şi F. şi, mai mult decât atât, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a exprimat în mod expres o poziţie procesuală de opoziţie la introducerea direct în apel a cererii, este corectă aprecierea instanţei de apel, în sensul că aceasta este inadmisibilă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-intervenienţi E. şi F. împotriva încheierii din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - NN