Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1733 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2016 în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. proc. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen., a achitat inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. proc. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II -a C. proc. pen., a achitat inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. proc. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. proc. pen. a condamnat inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale faptă prev. de art. 320 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 374 C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 83 alin. (1), (3) C. proc. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii şi a pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. proc. pen. de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. proc. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-au impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. proc. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-a dispus comunicarea Serviciului de Probaţiune Bacău.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
Au fost respinse, ca nefondate pretenţiile civile formulate de părţile civile.
În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea parţială a fişei UPU întocmită la data de 17 decembrie 2011 pe numele minorei D., respectiv a menţiunilor completate în fals de către inculpata A.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi apelanţii - părţi civile E. şi F.
Prin Decizia penală nr. 775 din 6 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi apelanţii - părţi civile E. şi F. împotriva Sentinţei penale nr. 1733 din data de 2 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2016.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată, respectiv latura penală cu privire la inculpaţii A. şi B., precum şi latura civilă, a fost reţinută cauza spre rejudecare şi, în fond:
În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A. din art. 192 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 320 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) şi art. 288 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.
A condamnat inculpata A., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- Ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) C. pen..(1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
- Fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen. (1969) în condiţiile şi pe durata art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).
În temeiul art. 81 C. pen. (1969) a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În temeiul art. 82 C. pen. (1969) s-a stabilite termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.
A condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) în condiţiile şi pe durata art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).
În temeiul art. 81 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În temeiul art. 82 C. pen. (1969) s-a stabilit termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 1349, 1373 şi 1382 C. civ.:
- s-au admis, în parte, acţiunile civile exercitate de părţile civile F. şi E., şi a obligat partea responsabilă civilmente SC G. SA să plătească părţilor civile 30.000 RON cu titlu de daune materiale şi câte 80.000 RON pentru fiecare dintre părţile civile cu titlu de daune morale;
- s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Sf. Paraschiva - Iaşi şi a obligat partea responsabilă civilmente SC G. SA să plătească acesteia 396,21 RON contravaloarea cheltuielilor de spitalizare;
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. să plătească statului 500 RON cheltuieli judiciare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 276 C. proc. pen. a fost obligată partea responsabilă civilmente SC G. SA să plătească părţilor civile suma de 9.000 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat fond şi apel.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 27 august 2018, inculpatul B., prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prin încheierea din 31 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 12 decembrie 2018, cu citarea părţilor.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 440 alin. (1) Cod procedură este admisibilă, motivele invocate încadrându-se în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.
În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.
Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat B. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În esenţă, a arătat că, în mod incorect, Curtea de Apel Bacău a apreciat, faptul că inculpaţii au încercat pe parcursul întregii desfăşurări a cauzei penale să "paseze culpa, între ei.
Dimpotrivă, inculpatul a arătat că a încercat lămurirea cauzei pentru stabilirea persoanei, a medicului din spital, care în data de 17 decembrie 2011 avea obligaţia de examinare a pacientei D. şi a stabilirii tratamentului de urmat al acesteia.
Totodată, s-a precizat că este întemeiat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. în sensul că acesta a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care nu îi revenea acestuia obligaţia de a stabili tratamentul medical al pacientei, astfel că nu se poate reţine realizarea elementului material al infracţiunii prin omisiune, lipsind deopotrivă culpa acestuia în realizarea actului medical.
De asemenea, s-a subliniat faptul că, potrivit dispoziţiilor legale şi a modalităţii de desfăşurare a activităţii în cadrul Spitalului Judeţean Bacău, incluzând Unitatea de Primiri Urgenţe, pacienta D. trebuia să fie examinată şi trebuia să îi fie stabilit un tratament de urmat de către medicul de gardă de la Unitatea Primiri Urgenţe din data de 17 decembrie 2011.
Faptul că, din lipsa medicilor cărora le reveneau aceste atribuţii de serviciu, inculpatul B. i-a acordat pacientei un prim consult, pentru înlăturarea urmelor vizibile la nivel facial, cu indicarea de a se adresa unui medic oftalmolog pediatru pentru salvarea globului ocular, nu transferă răspunderea penală asupra acestuia.
Aşadar, a arătat că fiecare medic îşi îndeplineşte atribuţiile în limita specializării pe care o are şi cu respectarea organizării activităţii din spital, existând un anumit parcurs al pacientului de la momentul prezentării la Unitatea Primiri Urgenţe şi până la părăsirea spitalului.
În aceste condiţii, a menţionat că medicul de gardă de la Unitatea Primiri Urgenţe este cel care examinează pacientul şi îi stabileşte tratamentul, urmând a direcţiona pacientul către medicii de gardă din spital din secţiile specializate.
Faptul ca medicul de gardă de la Unitatea Primiri Urgenţe - A. nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu în data de 17 noiembrie 2011, nu transferă aceste obligaţii către ceilalţi medici din spital, care aveau obligaţia doar de a aplica tratamentul stabilit de către A.
În acelaşi sens a precizat că faptul că pacienta a fost consultată de către inculpatul B. a fost rezultatul unui concurs de împrejurări, şi anume lipsa indicaţiilor medicului de gardă de la Unitatea Primiri Urgenţe şi lipsa medicului pediatru oftalmolog au făcut necesară intervenţia inculpatului, fără a exista obligaţia acestuia potrivit specializării sale.
A mai subliniat faptul că mamei pacientei i-a fost recomandat de către acesta că este necesară internarea în spital în vederea continuării investigaţiilor, lucru refuzat de către aceasta.
Drept urmare, a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie împotriva Deciziei Curţii de Apel Bacău nr. 775 din 6 iunie 2018, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului şi respingerea pretenţiilor civile faţă de acesta.
Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.
Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul B. constată că recursul în casaţie este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:
Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.
Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.
Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul B. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.
În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului B. că, la data de 17 decembrie 2011, a procedat la examinarea pacientei D., în Unitatea de Primiri Urgenţe a S.J.U. Bacău şi deşi a constatat mecanismul de apariţie al plăgii, nu a recomandat un consult şi un tratament de specialitate Boli Infecţioase, pentru protecţia antirabică, nu a contactat medicul de gardă Unitatea de Primiri Urgenţe, căruia să-i aducă la cunoştinţă despre diagnosticul stabilit şi despre faptul că pacienta minoră a fost trimisă din Unitatea de Primiri Urgenţe la un consult oftalmologic la un cabinet privat, omisiuni ce au condus la decesul pacientei D. din data de 27 februarie 2012, cu diagnosticul de Rabie, fără profilaxie postexpunere, confirmată prin imunoinflorescenţă - faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.. Situaţie de fapt care rezultă din actele medicale existente în cauză, respectiv rapoartele de constatare medico legală, certificatul medico legal constatator al decesului, avizele comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale.
Analizând criticile inculpatului din perspectiva cazului de casare invocat, Înalta Curte reţine că potrivit art. 75 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 1706/2007, rezultă că obligaţiile privitoare la externarea pacientului şi la asigurarea informării cu privire la afecţiunea lui şi la tratamentul ce se impune revin, în principal, medicului de gardă din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe dar şi unui alt medic de gardă din spital.
Din prevederile menţionate rezultă că, inculpatul B., la data de 17 decembrie 2011 era medic de gardă în cadrul Spitalului de pediatrie Bacău, secţia Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, s-a substituit medicului de gardă din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, a examinat victima i-a recomandat doar tratament oftalmologic, nu şi tratament antirabic, astfel cum impuneau normele Ordinului nr. 1706/2007 iar, ulterior a permis pacientei să părăsească unitatea de primiri - urgenţe fără acordul final al medicului responsabil de tură din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe şi, fără asigurarea unui tratament specific pentru boli infecţioase.
În acest sens sunt şi declaraţiile martorului H., care a arătat că procedura standard la vremea respectivă era ca în cazul pacienţilor minori să fie înştiinţat medicul pediatru de gardă, în speţă acesta fiind chiar inculpatul B..
Se reţine astfel că, lipsa de diligenţa a medicului de gardă de la Spitalul de Pediatrie, inculpatul B., conjugată cu neexercitarea atribuţiilor de serviciu de către inculpata A., care ar fi trebuit să prescrie tratamentul antirabic faţă de minora D. a condus la infectarea acesteia cu virusul rabie şi, în final decesul minorei.
Totodată, lipsa de diligenţă a inculpatului B. ar fi putut fi suplinită de informarea medicului de gardă, potrivit dispoziţiilor conţinute în cap. VI şi VII din ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1706/2007, obligaţii neîndeplinite de către inculpat care contrar apărărilor sale, trebuia să le îndeplinească având în vedere că a examinat victima, substituindu-se medicului de gardă din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe.
Ca atare, conduita ilicită a inculpatului, materializată în încălcarea obligaţiilor prevăzute de actele normative care reglementează conduita actului medical la Serviciul de primiri urgenţe a avut drept rezultat decesul victimei D. şi se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de ucidere din culpă.
Astfel, Înalta Curte, reţine că acţiunea imputată inculpatului B., în sensul că a încălcat dispoziţiile legale la care s-a făcut referire anterior, constituie o încălcare a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul funcţiei de medic şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen..(1969).
Înalta Curte constată în raport de celelalte argumente ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.
Prin urmare, solicitarea inculpatului B. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de apel are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.
Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.
Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Sub aspectul laturii civile, având în vedere fapta comisă de inculpatul B., în mod corect, prin decizia recurată, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului, precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 260 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 februarie 2019.
Procesat de GGC - LM