Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 3/F din data de 10 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 septembrie 2018 de Parchetul Bad Kreuznach.
A refuzat executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A..
În baza art. 98 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei penale cu referinţă nr. Ls 1025 Js 8763/13 din data de 28 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Idar - Oberstein, rămasă definitivă la data de 8 martie 2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 697 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt săvârşit în coautorat într-un caz deosebit de grav, prevăzut de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) teza 2 numărul 1, art. 25 alin. (2) din C. pen. german.
A dispus ca persoana solicitată A. să execute într-un penitenciar din România, pedeapsa de 697 zile închisoare.
A dedus din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada de 34 zile executată în statul emitent precum şi perioada în care aceasta a fost arestată în vederea predării începând cu data de 6 noiembrie 2018 şi până la data de 10 ianuarie 2019.
În baza art. 98 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării prezentei hotărâri.
În baza art. 107 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, a solicitat Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza mandatului european de arestare sus-menţionat.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că faţă de persoana solicitată A. a fost emis un mandat european de arestare la data de 18 septembrie 2018 de Parchetul Bad Kreuznach, Germania, mandatul fiind emis pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu un rest de executat de 1 an, 10 luni şi 26 zile.
Raportând situaţia din cauza de faţă la dispoziţiile art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI şi art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a reţinut că persoana solicitată A. este cetăţean român şi a declarat, în mod expres, că nu este de acord să execute pedeapsa privativă de libertate ce i-a fost aplicată în mod definitiv în statul emitent al mandatului european de arestare. Întrucât persoana solicitată a consimţit să execute pedeapsa în considerarea căreia a fost emis mandatul european de arestare într-un penitenciar din România, iar autoritatea judiciară germană emitentă a acelui mandat a fost informată cu privire la această împrejurare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a respins cererea de punere în executare a mandatului respectiv, urmând să recunoască, pe cale incidentală, în condiţiile art. 107 alin. (1) raportat la art. 98 alin. (3) raportat la art. 150 şi art. 155 şi art. 154 alin. (6) lit. a) din aceeaşi lege, hotărârea străină de condamnare.
Astfel, Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală cu referinţa nr. Ls 1025 Js 8763/13 pronunţată de Judecătoria Idar - Oberstein la data de 28 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 08 martie 2014, în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare din data de 18 septembrie 2018, s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt deosebit de grav în grup organizat, prevăzută de art. 242, 243 I şi 25 II din C. pen. german. În fapt, în hotărârea anterior menţionată s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate că în după - amiaza zilei de 28 iunie 2012, cel puţin 14 persoane de sex masculin au plecat din Duisburg, Germania, cu intenţia de a fura cupru de la compania B. din Idar - Oberstein. Locul faptei fusese iscodit anterior de "C.", acest pseudonim referindu-se probabil la D. Bărbaţii s-au deplasat cu cel puţin 4 vehicule. La această dată, firma B. se afla în cursul unei ample renovări, iar anexa aflată între fabrică şi stradă era înconjurată de schelă. Fără a fi înregistraţi de camera aflată de cealaltă parte a fabricii, o parte dintre autori au pătruns prin efracţie în fabrică prin schela aflată în anexă, deschizând cu forţa o fereastră aflată acolo. Apoi a fost deschisă din interior poarta de la hala fabricii, iar autorii au încărcat cele două vehicule E. cu role de tablă de cupru, în total 5,275 tone în valoare de achiziţie de aproximativ 48.000 euro. Vehicul E. de culoare albă a fost condus de inculpatul A., care s-a deplasat în continuare către F., Olanda, cu scopul de a vinde metalul acolo. Potrivit propriilor declaraţii, acolo metalul a fost pus sub sechestru de agenţii vamali olandezi. Conform certificatului prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate, în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transmis de autorităţile judiciare germane, durata totală a pedepsei aplicată persoanei solicitate A. este de 697 zile, din care aceasta a executat 34 de zile în arest preventiv, astfel: 18 august 2013 - 28 august 2013: 11 zile, 26 noiembrie 2013 - 28 noiembrie 201: 3 zile şi 20 decembrie 2013 - 8 ianuarie 2014: 20 zile .
Raportat la aspectele anterior menţionate, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, republicată întrucât:
- hotărârea străină de condamnare este definitivă şi executorie, fapta reţinuta în sarcina persoanei solicitate A. (cetăţean român) este incriminată şi în cazul în care ar fi fost săvârşită de acesta pe teritoriul României, realizând, în concret, conţinutul constitutiv al infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., şi sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani, şi de constituire de grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi,
- persoana condamnată are cetăţenia română şi este de acord să execute pedeapsa cu închisoarea în România,
- nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din aceeaşi lege.
De asemenea, Curtea a constatat că natura şi durata pedepsei aplicate de instanţa străină corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei respective, conform art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea, în parte, a sentinţei penale criticate cu privire la cuantumul pedepsei recunoscute.
Astfel, Ministerul Public a apreciat că instanţa de fond ar fi trebuit să dispună recunoaşterea, pe cale incidentală, a unei pedepsei în cuantum de 2 ani care se compunea dintr-un rest de pedeapsă neexecutat din 697 de zile plus 34 de zile care fuseseră deja executate în arest preventiv, cuantumuri care însumate totalizează o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. Or, instanţa fondului a dispus recunoaşterea restului de pedeapsă rămas de executat, doar a celor 697 de zile, ceea ce în opinia parchetului echivalează cu o dublă deducere.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că este fondată contestaţia, însă pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Critica pe care Ministerul Public o aduce hotărârii instanţei de fond se referă strict la cuantumul pedepsei aplicate persoanei condamnate de autorităţile judiciare germane, precum şi la modalitatea în care s-a făcut deducerea perioadei de arest preventiv.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că potrivit sentinţei penale nr. Ls 1025 Js 8763/13 pronunţată de Judecătoria Idar - Oberstein la data de 28 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 8 martie 2014, A. a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 2 ani închisoare. Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că perioada care a rămas de executat este de 1 an 10 luni şi 26 de zile.
Curtea de Apel, prin sentinţa apelată, a recunoscut pedeapsa de 697 de zile din care a scăzut perioada de 34 de zile ca fiind deja executate în arest preventiv.
Ministerul Public a apreciat că prima instanţa ar fi făcut o dublă deducere din pedeapsa totală de executat, a duratei arestului preventiv.
Înalta Curte constată critica întemeiată, întrucât din actele dosarului, dar şi din hotărârea atacată, nu rezultă cu claritate pedeapsa care se recunoaşte, perioada care trebuie dedusă, precum şi pedeapsa care urmează a fi executată. Astfel, conform hotărârii atacate din pedeapsa de executat de 2 ani, conform mandatului european de arestare, urmează a se executa 1 an, 10 luni şi 26 zile, adică 425 zile, în condiţiile în care din cele 697 zile, pedeapsa recunoscută, curtea a dispus deducerea doar a 34 zile, astfel că apar diferenţe majore privind durata pedepsei care se recunoaşte.
În aceste condiţii, Înalta Curte urmează a fi admisă contestaţia, desfiinţată sentinţa penală contestată şi trimisă cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
În rejudecare, curtea va trebui să clarifice aspectele privitoare la durata totală a pedepsei la care a fost condamnat intimatul-persoană solicitată A., respectiv durata pedepsei de executat totală după transformarea în zile, durata considerată ca executată din pedeapsă pe baza arestului preventiv din Germania, restul pedepsei ce urmează a fi executat în România prin transformarea în zile, sens în care va efectua adresă către autorităţile judiciare germane pentru clarificarea acestor aspecte.
Instanţa de apel nu poate să dea o hotărâre în acest sens, hotărâre care ar echivala cu soluţionarea pentru prima dată a acestor aspecte juridice, întrucât ar răpi persoanei solicitate dublul grad de jurisdicţie, drept recunoscut prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Principiul disponibilităţii în calea de atac a apelului presupune analizarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii instanţei de fond în limitele motivelor de apel invocate, adică ale criticilor aduse de apelant.
O interpretare per a contrario ar fi contrară spiritului legii în a impune instanţei ierarhic superioare să judece direct în apel o cauză, iar nu să exercite, în primul rând, un control judiciar al hotărârii.
Drept urmare, se impune desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a o soluţiona cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite părţilor şi prin clarificarea tuturor aspectelor de care depinde completa şi legala soluţionare a acesteia.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 3/F din data de 10 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală, va desfiinţa sentinţa penală contestată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană solicitată A., în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 3/F din data de 10 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II Penală.
Desfiinţează sentinţa penală contestată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană solicitată A., în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2019.
Procesat de GGC - LM