Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi B. SA, a solicitat anularea în parte, respectiv în ceea ce priveşte constatările faţă de activitatea sa, a Raportului de control al Curţii de Conturi nr. 133.129 din data de 17 decembrie 2014 privind pe B. SA şi a Deciziei Curţii de Conturi nr. 4 din data de 19 ianuarie 2015.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta B. SA a invocat excepţiile lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul A. a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 101, 103, 105 şi 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi din 29 mai 2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 547 din 24 iulie 2014 (denumit în cele ce urmează "Regulamentul Curţii de Conturi") aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Curţii de Conturi a Românei.
Pârâta Curtea de Conturi a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, în raport de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pentru considerentul că actul vizat de respectiva excepţie are caracter normativ. De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 3441 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta Curtea de Conturi şi, în consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, ca inadmisibilă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta B. SA, ca neîntemeiată şi a admis excepţia lipsei interesului, invocată de pârâte, respingând acţiunea formulată de reclamant, ca lipsită de interes.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2, a declarat recurs (intitulat apel) reclamantul A., solicitând casarea, în parte, a sentinţei atacate, iar în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată şi admiterea cererii, aşa cum a fost formulată.
În motivare arătă că instanţa de fond a menţinut actele administrative a căror anulare a solicitat-o în cauză, apreciind în mod nelegal asupra lipsei sale de interes în promovarea acţiunii.
Or, interesul reclamantului în anularea parţială a Raportului şi Deciziei Curţii de Conturi întruneşte toate condiţiile prevăzute de lege (este legitim, născut, direct şi actual), anularea acestor acte reprezentând singura modalitate de reparare a prejudiciului de imagine suferit de reclamant, dar şi de eliminare a fundamentului juridic pentru iniţierea unor eventuale acţiuni în justiţie împotriva sa, de către B..
Recurentul arată că are un puternic interes legitim de a contesta Raportul şi Decizia, întrucât aceste acte administrative se referă la activitatea B. într-o perioadă în care a deţinut funcţia de director general în cadrul acestei entităţi, fiind direct răspunzător pentru rezultatele activităţii pe care a condus-o. În plus, actele Curţii de Conturi au fost emise cu încălcarea dreptului său de a exprima un punct de vedere asupra constatărilor, iar entitatea controlată, B. SA, aflată în procedură de reorganizare, nu a utilizat, prin administratorul special şi/sau administratorul judiciar, dreptul conferit de Regulamentul Curţii de Conturi, de a contesta decizia prin care s-au dispus măsuri de stabilire a întinderii prejudiciului şi de recuperare a acestuia, în măsura în care sunt identificate terţe persoane pretins vinovate pentru abaterea de la legalitate şi regularitate.
Instanţa de fond face o confuzie nepermisă între caracterul executoriu al actului administrativ şi caracterul său vătămător.
Este evident că Raportul şi Decizia nu au caracter executoriu faţă de reclamant, întrucât sunt acte administrative care creează obligaţii în sarcina entităţii auditate. Astfel, caracterul executoriu faţă de B. este conferit de emiterea actului în realizarea puterii de stat şi de prezumţia de legalitate de care beneficiază actele administrative şi care are ca efect producerea imediată a consecinţelor juridice ale acestora. Însă, prin actele administrative adresate altui subiect de drept, pot fi vătămate drepturile şi interesele unui terţ, astfel cum s-a întâmplat în speţa de faţă.
Greşit este şi raţionamentul instanţei de fond, potrivit căruia, reclamantul ar putea să conteste Raportul şi Decizia la momentul în care interesul va deveni actual, pe calea excepţiei de nelegalitate ori chiar pe cale de acţiune, cu condiţia să se mai afle în termenul prevăzut de lege pentru aceasta.
În momentul de faţă, singura cale legală pe care reclamantul o are la îndemână este prezenta acţiune în anulare, întrucât excepţia de nelegalitate a celor două acte administrative a fost respinsă, ca inadmisibilă, în prezentul dosar de către Curtea de Apel Bucureşti, iar pe cale de acţiune, termenele prevăzute de lege pentru contestare s-au împlinit, orice eventuală acţiune promovată în viitor, urmând a fi respinsă, ca tardivă.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului (greşit intitulat apel), ca nefondat, arătând că s-au aplicat corect de către instanţa fond prevederile art. 33 C. proc. civ., reţinându-se că reclamantul nu are un interes determinat, născut şi actual să atace Decizia Curţii de Conturi nr. 4 din 19 ianuarie 2015 şi Raportul care a stat la baza acesteia. Recurentul-reclamant, în calitate de fost angajat al B. SA, nu are calitatea de persoana vătămată, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât Decizia nr. 4/2015 nu produce efecte juridice în ceea ce-l priveşte, măsurile fiind dispuse în sarcina conducerii actuale a societăţii verificate.
Raportul de control, de altfel, nu întruneşte caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind un act premergător Deciziei.
4.2. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. SA solicită respingerea recursului. în principal, ca lipsit de interes iar în subsidiar, ca nefondat.
În motivarea excepţiei lipsei de interes în promovarea recursului, ca şi pe fondul acestui recurs, arată că actele Curţii de Conturi atacate în cauză vizează în mod direct pe B. SA care, aflată în procedură de reorganizare, nu a înţeles să conteste actele Curţii de Conturi. ci a promovat, conform recomandării autorităţii de audit, acţiuni judiciare pentru recuperarea prejudiciului înregistrat, în contradictoriu cu traderii de energie, pentru contractele vizate de controlul Curţii de Conturi.
Interesul manifestat de reclamant nu întruneşte cumulativ condiţiile de a fi: determinat, legitim, personal, născut şi actual întrucât numai B. SA, în calitate de entitate auditată, era îndreptăţită să conteste Raportul şi Decizia. Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că, prin admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, nu este negat sau suprimat accesul liber la justiţie al reclamantului, care se consideră vătămat prin constatările şi măsurile dispuse de Curtea de Conturi întrucât acesta are posibilitatea contestării actelor, pe calea excepţiei de nelegalitate, în eventualele litigii declanşate pentru antrenarea răspunderii sale. În prezent, interesul de a acţiona nu este determinat, născut şi actual, în sensul art. 33 C. proc. civ.. Un interes moral, raportat la afectarea imagini reclamantului prin constatările Curţii de Conturi nu poate fi apărat pe calea acţiunii judecătoreşti.
5. Recurentul-reclamant a înregistrat la dosar răspuns la întâmpinările pârâtelor, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei sale de interes în promovarea căii de atac, invocată de B. SA, iar pe fond, a solicitat admiterea recursului (înţelegând să califice calea de atac declarată în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004), casarea, în parte, a sentinţei atacate, iar în rejudecare, respingerea excepţiei lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi admiterea acţiunii.
6. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
7. Aspecte procesuale
La termenul de judecată din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte a constatat că B. SA a ieşit din insolvenţă şi figurează în cadrul procesual în calitate de intimată-pârâtă, prin reprezentanţi săi legali - membrii Directoratului societăţii, fără a mai fi reprezentată de către administratorul judiciar.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Asupra excepţiei lipsei de interes în formularea recursului
Intimata B. SA a opus recursului declarat de reclamant excepţia lipsei de interes în formularea căii de atac, susţinând-o pe temeiul aceloraşi argumente pentru care a invocat în faţa instanţei de fond excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii.
Or, aceste argumente urmează a fi analizate în cadrul statuărilor asupra legalităţii sentinţei pronunţate în fond, neputând fi transpuse, ca excepţie procesuală, prin care se urmăreşte respingerea căii de atac fără a se intra într-o analiză de fond.
Argumentele vizează, în mod evident, lipsa de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, iar nu a căii de atac a recursului, în cadrul căruia urmează a fi controlată soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes în promovarea cererii.
Pentru exercitarea căii de atac recurentul justifică un interes dată fiind respingerea cererii pe care a promovat-o, pe temeiul neîndeplinirii uneia dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, respingere pe care o critică prin prisma greşitei aplicări de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 32 şi 33 C. proc. civ., precum şi a art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac.
2. Asupra fondului recursului
Cu titlu preliminar, se impune constatarea că instanţa de fond s-a pronunţat, prin sentinţa recurată, deopotrivă asupra excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 101, 103, 105 şi 204 din Regulamentul Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014, excepţie invocată de reclamant şi asupra cererii principale, prin care reclamantul a solicitat anularea în parte a Deciziei Curţii de Conturi nr. 4/19.01.2015 şi a Raportului de control premergător din 17.12.2014. Excepţia de nelegalitate a fost respinsă, ca inadmisibilă, iar cererea principală a fost respinsă, ca lipsită de interes.
Recurentul-reclamant critică numai soluţia asupra cererii principale şi, deşi nu indicat formal motivele de nelegalitate a hotărârii pronunţate în fond, raportat la criticile formulate, recursul poate fi încadrat în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Astfel, ceea ce invocă recurentul este greşita aplicare a prevederilor art. 32 şi 33 din C. proc. civ., referitoare la una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi anume justificarea unui interes. Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Recurentul-reclamant arată că, date fiind referirile din cadrul Raportului şi Deciziei Curţii de Conturi la neîndeplinirea în mod corect a atribuţiilor sale de director general al B. SA şi în lipsa acordării de către echipa de control a dreptului de a-şi prezenta în mod efectiv punctul de vedere asupra aspectelor care i se impută, este evidentă vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, respectiv întrunirea calităţii de persoană vătămată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva atingerii aduse onoarei şi reputaţiei sale, precum şi din perspectiva posibilei atrageri a răspunderii sale patrimoniale pentru prejudiciul la care se referă actele autorităţii de audit.
Înalta Curte constată că persoană vătămată, în sensul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ anterior citate este persoana ale cărei drepturi sau interese legitime sunt atinse de efectele pe care le produce actul administrativ, odată intrat în ordinea juridică.
Or, reclamantul nu dovedeşte o vătămare a unui drept sau interes legitim şi, din această perspectivă, este nefondată critica sa referitoare la o aşa-zisă confuzie pe care instanţa de fond ar fi făcut-o între caracterul executoriu al actului administrativ şi caracterul său vătămător.
Instanţa de fond a reţinut, cu aplicarea corectă a normelor de drept substanţial anterior citate, că reclamantul nu este vătămat într-un drept sau interes legitim prin actele Curţii de Conturi atacate pe calea cererii principale întrucât, pe de o parte, acestea sunt apte să creeze obligaţii exclusiv în sarcina entităţi auditate, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit antrenarea răspunderii reclamantului în baza constatărilor din Decizia Curţii de Conturi.
Este adevărat că un act administrativ adresat altui subiect de drept poate fi apt, în anumite situaţii, să vatăme drepturile şi interesele unui terţ. Însă, nu este cazul Deciziei nr. 4/2015 a Curţii de Conturi, care, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi ale pct. 174 din Regulamentul Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Curţii de Conturi, stabileşte măsuri exclusiv în sarcina B. S.A .
Acesta este motivul pentru care, potrivit prevederilor pct. 204 şi 227 din Regulamentul Curţii de Conturi, măsurile dispuse prin deciziile Curţii de Conturi pot fi atacate pe calea contestaţiei administrative, urmată de calea acţiunii în contencios administrativ, numai de către entitatea verificată.
Instanţa de fond a reţinut, într-o riguroasă logică juridică, că interesul reclamantului de a acţiona nu este determinat, născut şi actual câtă vreme urmăreşte preîntâmpinarea unei viitoare acţiuni, care ar putea fi promovată de entitatea verificată, în raport de statuările Curţii de Conturi şi îndreptată împotriva reclamantului, în calitate de persoană responsabilă de neregulile constatate. În egală măsură, a reţinut corect că, în ipoteza atragerii răspunderii sale patrimoniale, reclamantul ar putea cere controlul de legalitate al actelor autorităţii de audit pe calea excepţiei de nelegalitate.
De altfel, prin Decizia şi Raportul Curţii de Conturi nu s-au stabilit vinovăţii pentru abaterile constatate, ci au fost consemnate numele persoanelor cu atribuţii în domeniile în care s-au constatat erori/abateri, printre aceste persoane numărându-se şi reclamantul, în calitate de director general al B. SA
Recurentul-reclamant se raportează la o vătămare cu caracter viitor şi eventual, nesigură sub aspectul producerii sale, întrucât nu se poate anticipa concluzia la care va ajunge conducerea societăţii în privinţa identităţii persoanelor vinovate de prejudiciul care trebuie recuperat, conform recomandărilor autorităţii de audit.
Totodată, eventuala vătămare decurgând din atragerea răspunderii pentru pierderile financiare ale societăţii nu s-ar datora, în mod direct, măsurilor dispuse de autoritatea de audit, ci concluziilor verificărilor efectuate de conducerea societăţii.
Cât priveşte invocata atingere adusă onoarei şi reputaţiei, de principiu, nu poate fi afirmată o vătămare de această natură, care să se fi produs prin exercitarea, în cadrul limitelor legale, a atribuţiilor autorităţii de audit.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac, invocată de intimata-pârâtă B. SA, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3441 din 14 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - LM