Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din data de 20 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1991 din 6.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), f) din C. pen., întrucât fapta nu există.
În baza art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată prevăzute de art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), întrucât fapta nu există (fapta din mai 2015).
În baza art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice prevăzute de art. 359 din C. pen., întrucât fapta nu există (fapta din mai 2015).
În baza art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 359 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale şi cele două pedepse complementare mai sus aplicate, stabilindu-se pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, în total inculpatul A. având de executat pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 45 alin. (5) în referire la art. 45 alin. (3) lit. a) raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului A. pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din data de 23.05.2017.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa finală mai sus aplicată perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, respectiv de la data de 22.01.2016 până la data de 26.04.2017, inclusiv.
În baza art. 25 alin. (1) în referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de către partea civilă B..
S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 112 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a bunului aflat la societatea D. S.A. - Sucursala Comchim.
În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor aflate la camera de corpuri delicte a IGPR, potrivit dovezii seria x nr. x
Onorariul interpretului de limbă engleză, cuvenit pentru un număr de 3 ore, în regim normal, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, a fost admisă în parte cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana vătămată C. şi s-a dispus majorarea onorariului apărătorului din oficiu, la suma de 300 RON.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 13.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul A. şi partea civilă B.
Prin decizia penală nr. 1111/A din 20.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 1991/06.10.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală.
Împotriva deciziei penale nr. 1111/A din 20.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 06 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din data de 20 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii şi a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Înalta Curte a reţinut că, prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Recurentul inculpat a solicitat casarea deciziei penale nr. 1111/A din 20.09.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), pentru infracţiunile de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Codul vamal şi trafic de produse sau substanţe toxice prevăzută de art. 359 C. pen., considerând că situaţia de fapt nu se suprapune cu cea prevăzută de dispoziţiile legale indicate, lipsind elementele de tipicitate ale infracţiunilor din perspectiva materializării sintagmei "fără drept".
În esenţă, a susţinut că nu a încălcat nicio interdicţie dintre cele prezentate de legea penală română ori extrapenală sau de Regulamentele Europene în materie, deoarece niciunul dintre Regulamentele invocate de instanţă şi nicio altă lege extrapenală română nu prevede vreo interdicţie referitoare la deţinerea substanţei toxice dimetilmercur de către persoanele fizice, dacă sunt respectate cerinţele de etichetare şi ambalare.
Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat a menţionat, prin apărător ales, că instanţele au adăugat la lege atunci când au considerat că substanţa dimetilmercur a fost deţinută fără drept, prin invocarea caracterului nerestrictiv şi nelimitativ al legii extrapenale pentru definirea sintagmei "fără drept" din conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de legea penală şi C. pen., în baza cărora s-a dispus condamnarea.
S-a mai arătat că interdicţiile din normele nepenale indicate în cauză au fost greşit interpretate de cele două instanţe.
Astfel, s-a apreciat că s-a indicat în mod greşit pct. 18 al Anexei XVII din Regulamentul EU nr. 1907/2006, astfel cum a fost modificat de Regulamentul nr. 453/2010, ca argument al materializării sintagmei "fără drept" din conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, deoarece nu există nicio altă interdicţie de a deţine sau a importa compuşii de mercur în vreo altă situaţie decât cele menţionate în Anexa XVII pct. 18, iar situaţiile de interdicţie instituite de temeiul de drept indicat nu au nici legătură cu situaţia de fapt din prezenta cauză.
Apărarea a învederat că, prin lecturarea Regulamentului nr. 1907/2006 şi a Regulamentului nr. 1272/2008, nu a identificat nicio interdicţie referitoare la persoanele fizice de a deţine substanţa dimetilmercur, iar instanţa de fond sau cea de control judiciar ar fi trebuit să indice expres articolul şi paragraful care constituie temeiul de drept al acestei interdicţii.
S-a mai susţinut că, deşi instanţa face trimitere la pct. 18 din Anexa XVII din Regulamentul nr. 1907/2006, nu se arată care dintre restricţiile (condiţiile ori formalităţile speciale) ar fi fost încălcate ori dacă a lipsit o anumită autorizaţie specială, cu alte cuvinte, nu este indicată acţiunea sau inacţiunea incriminată şi săvârşită în prezenta cauză, fiind precizat doar actul normativ care stabileşte restricţiile, temei de drept în baza căruia s-a pronunţat soluţia de condamnare.
În motivarea cazului de casare s-a mai invocat faptul că, potrivit Titlului VII art. 67 alin. (3) din Regulamentul nr. 1907/2006 şi în raport de data săvârşirii pretinselor fapte din noiembrie 2015, niciun stat membru nu putea să menţină restricţii mai severe decât cele prevăzute de Regulament, relevante fiind cele dispuse prin Anexa XVII pct. 18.
S-a precizat că nici din perspectiva dispoziţiilor cuprinse în Anexa I şi a celor din Regulamentul nr. 453/2010, indicate ca temei de drept, nu există vreo interdicţie de a deţine substanţa dimetilmercur în forma livrată de furnizor, ambalată şi sigilată, astfel cum a fost recepţionată de la furnizor conform Regulamentului nr. 1272/2008.
Deopotrivă, s-a menţionat că substanţa dimetilmercur a fost deţinută în România în aceeaşi stare în care a fost transportată şi a circulat pe teritoriul altui stat membru al UE, Germania, fără ca produsul toxic să fi suferit vreo modificare fizică sau chimică, fără ca ambalajul acestuia să fi fost deteriorat, fără ca frazele de risc înscrise pe produs să fie alterate.
În lipsa indicării articolului avut în vedere de către instanţă, s-a considerat că nu se poate desprinde existenţa vreunei restricţii impuse inculpatului, de conţinut normativ indicat la modul general, restricţii despre care curtea de apel să poată afirma că au fost încălcate în legătură cu săvârşirea presupuselor infracţiuni.
Totodată, apărarea a susţinut că era necesar ca instanţa să stabilească mai întâi calitatea inculpatului, în sensul definit de Regulamentul nr. 1907/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 453/2010, şi doar după definirea acestei calităţi să concluzioneze că inculpatului îi revin obligaţiile şi modalitatea de îndeplinire stabilite prin Anexa I a Regulamentului.
În acest sens, s-a motivat că domeniul de aplicare este stabilit prin dispoziţiile art. 1 alin. (3), respectiv că Regulamentul nr. 1907/2006 se aplică producătorilor, importatorilor şi utilizatorilor din aval, iar în sarcina lor se nasc o serie de obligaţii, art. 3 din acelaşi regulament definind noţiunile de utilizator în aval, distribuitor, consumator, solicitant al înregistrării, furnizor, operator.
Făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din Regulamentul nr. 1907/2006, apărătorul ales a susţinut că inculpatul nu poate avea decât calitatea de consumator, în raport de care nu-i revenea obligaţia de a solicita înregistrarea şi, în consecinţă, nici obligaţia de a completa o fişă sau un raport de securitate.
S-a învederat că, în conformitate cu actele dosarului, inculpatul a cumpărat 40 de grame din această substanţă de la societatea E. şi că, potrivit Regulamentul nr. 1907/2006, nici acestui importator nu-i reveneau acele obligaţii de înregistrare, reţinute în mod greşit de Tribunalul Bucureşti, în sarcina inculpatului.
Apărarea a apreciat că s-a precizat, în mod eronat, temeiul de drept în baza căruia s-ar fi materializat sintagma "fără drept", condiţie esenţială ca faptele, în modalitatea săvârşită, să reprezinte infracţiuni.
Recurentul inculpat a susţinut că, la curtea de apel, nu a fost analizat niciunul dintre aspectele dezvoltate în motivele de apel, motivându-se sumar că judecătorul fondului a reţinut în mod just "că din reglementărilor naţionale şi europene, pe larg analizate în considerentele sentinţei, rezultă că achiziţionarea substanţei dimetilmercur trebuie să se facă în anumite condiţii, prevăzute de lege, fiind strict limitată comercializarea şi exceptate persoanele particulare".
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen.. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului şi, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.
În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.. invocate în cererea de recurs în casaţie.
Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.
În cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.
Modul de legiferare a cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen... conferă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie posibilitatea de a examina, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală care include şi aspectul lipsei elementelor de tipicitate ale infracţiunii.
Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurentul inculpat A. a invocat motive de recurs în casaţie care pot fi evaluate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În acord cu prima instanţă, curtea de apel a reţinut că, la sfârşitul lunii noiembrie 2015 - începutul lunii decembrie 2015, recurentul inculpat A. a introdus în România, fără drept, cantitatea de 10 grame de dimetilmercur, pe care o achiziţionase anterior, în mod fraudulos, din Germania, depozitând substanţa toxică în imobilul situat în mun. Bucureşti, închiriat pentru sora sa, F.
Instanţa de apel a reţinut că faptele constituie infracţiunile de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006) şi trafic de produse sau substanţe toxice prevăzută de art. 359 din C. pen., considerând că nu prezintă relevanţă împrejurarea că inculpatul nu a desigilat substanţa toxică sau că a respectat condiţiile de securitate impuse de furnizor.
Astfel, curtea de apel a împărtăşit argumentele judecătorului fondului în susţinerea concluziei potrivit căreia inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând consecinţele produse prin acţiunile sale şi urmărind producerea acestora, apreciind că forma de vinovăţie reiese din modalitatea de trecere a dimetilmercurului peste frontieră, utilizarea titulaturii de doctor şi plasarea comenzii pe numele spitalului din Germania la care acesta lucra.
Instanţa de apel şi-a însuşit motivarea tribunalului, pe care a apreciat-o ca fiind coerentă, clară şi conţinând o analiză detaliată a elementelor constitutive ale infracţiunilor (pentru care inculpatul a fost condamnat) şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Or, instanţa de fond, în baza interpretării coroborate a probelor administrate, în cauză, a reţinut că inculpatul "a comandat de la compania de farmaceutice E., cantitatea de 10 grame de "dimetilmercur 95%", o substanţă foarte toxică, indicând în acest scop în mod arbitrar un cont de client deschis pe numele Spitalului G., precum şi adresa spitalului anterior menţionat. Livrarea cantităţii de 10 grame de dimetilmercur s-a efectuat la Spitalul G. din Wallerfangen, persoana de contact fiind dr. A., inculpatul primind astfel produsul solicitat".
Deopotrivă, s-a reţinut în baza probatoriului administrat (între care relaţiile furnizate de reprezentanţii spitalelor G. din Wallerfangen şi H. - Germania, reprezentantul companiei E., contabilul financiar al spitalului G. din Wallerfangen, numita I.) - a cărui interpretare nu cade în atribuţiile instanţei de recurs în casaţie, şi a dispoziţiilor legale naţionale şi europene că "dimetilmercurul este o substanţă care are restricţii de introducere pe piaţă şi utilizare, vânzarea se face în anumite condiţii şi numai persoanelor juridice, operatorilor economici, nu şi persoanelor fizice".
Instanţa de recurs în casaţie constată că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că, fără drept, inculpatul A. a introdus pe teritoriul României şi a deţinut substanţa toxică dimetilmercur, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare, prin care se va realiza o analiză proprie a dispoziţiilor legale extrapenale, avute în vedere şi de instanţa de apel care a împărtăşit motivarea primei instanţe.
Astfel, Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei (în vigoare de la 23.04.2015), prevede prin expunerea de motive, că urmăreşte să asigure un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane şi a mediului, precum şi libera circulaţie a substanţelor, ca atare, în preparate sau în articole, îmbunătăţind totodată competitivitatea şi inovaţia; Uniunea Europeană având ca obiectiv ca, până în 2020, produsele chimice să fie produse şi utilizate astfel încât să fie reduse la minim efectele adverse grave asupra sănătăţii umane şi a mediului.
Potrivit art. 1 din Titlul I - Capitolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, acest regulament se bazează pe principiul că este în sarcina producătorilor, a importatorilor şi a utilizatorilor din aval să se asigure că produc, introduc pe piaţă sau utilizează substanţe care nu au efecte adverse asupra sănătăţii umane sau asupra mediului.
Dispoziţiile regulamentului se bazează pe principiul precauţiei, astfel că prin dispoziţiile Titlului VIII din acelaşi regulament sunt prevăzute Restricţii la fabricarea, introducerea pe piaţă şi utilizarea anumitor substanţe, preparate şi articole periculoase, iar Titlul XI reglementează Inventarul clasificărilor şi al etichetărilor.
Totodată, Anexa I din acelaşi regulament, denumită Dispoziţii generale pentru evaluarea substanţelor chimice şi elaborarea raportului de securitate chimică, prevede, printre altele, că scopul anexei este de a defini modalităţile prin care producătorii şi importatorii trebuie să evalueze riscurile pe care le prezintă substanţele pe care le produc sau le importă şi să demonstreze cu documente faptul că aceste riscuri sunt controlate în mod corespunzător în timpul producerii şi al uzului propriu, precum şi că ceilalţi operatori din avalul lanţului de aprovizionare pot controla riscurile în mod corespunzător.
De asemenea, este menţionat că: evaluarea securităţii chimice efectuată de un producător are în vedere producerea unei substanţe şi toate utilizările identificate. Evaluarea securităţii chimice efectuată de un importator are în vedere toate utilizările identificate. Evaluarea securităţii chimice ia în considerare utilizarea substanţei ca atare (inclusiv eventualele impurităţi şi aditivi importanţi), în preparat sau în articol, în conformitate cu utilizările identificate. Evaluarea ia în considerare toate stadiile ciclului de viaţă al substanţei care decurg din producere şi utilizările identificate. Evaluarea securităţii chimice se bazează pe compararea efectelor adverse potenţiale ale unei substanţe cu expunerea cunoscută sau predictibilă în mod normal a omului şi/sau a mediului la substanţa respectivă, luând în considerare măsurile de administrare a riscurilor aplicate şi recomandate, precum şi condiţiile de exploatare.
În Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, la Anexa XVII sunt prevăzute explicit, Restricţiile la producerea, introducerea pe piaţă şi utilizarea anumitor substanţe, preparate şi articole periculoase, printre acestea, la pct. 18 fiind indicaţi compuşii de mercur.
Prin Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16.12.2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor, au fost modificate şi abrogate Directivele 67/548/CEE, 1999/45/CE, şi a fost modificat Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, substanţa dimetilmercur fiind identificată prin CAS 593-74-8, CE 209-805-3 şi cuprinsă în Anexa VI din acest regulament, în Tabelul 3.1 denumit Lista clasificărilor şi etichetărilor armonizate ale substanţelor periculoase. Conform criteriilor de clasificare, dimetilmercurul este foarte toxic, fiind mortal în caz de înghiţire, în contact cu pielea, în caz de inhalare, poate provoca leziuni ale organelor interne în caz de expunere prelungită sau repetată, este foarte toxic pentru organismele acvatice cu efecte pe termen lung.
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, a armonizat dispoziţiile şi criteriile pentru clasificarea şi etichetarea substanţelor, a amestecurilor şi a anumitor articole în cadrul Comunităţii, luând în considerare criteriile de clasificare şi regulile privind etichetarea ale Sistemului Global Armonizat de Clasificare şi Etichetare a Produselor Chimice, denumit J.
Scopul urmărit a fost, în continuare, protejarea sănătăţii umane şi a mediului, motiv pentru care, prin Regulamentul (UE) nr. 453/2010 al Comisiei, din 20 mai 2010, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), s-a relevat, o dată în plus, că există restricţii privind modalitatea de furnizare a substanţelor periculoase, fiind arătat că fişele cu date de securitate/raporturile de securitate constituie o metodă larg acceptată şi eficientă pentru furnizarea de informaţii privind substanţele şi amestecurile din Comunitate şi fac parte integrantă din sistemul instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.
Potrivit Regulamentului(UE) nr. 453/2010 al Comisiei, acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre, intrând în vigoare la 31.05.2010.
Succesiunea în timp a legislaţiei în materie, pe plan intern (pornind de la H.G. nr. 1408/2008 în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, modificată şi completată prin Legea nr. 263/2005 şi Legea nr. 254/2011), a evidenţiat că dimetilmercurul este o substanţă foarte toxică prin inhalare, în contact cu pielea şi prin înghiţire, foarte toxic pentru organismele acvatice.
Potrivit legii menţionate, principiile care stau la baza activităţilor ce implică substanţe şi preparate chimice periculoase sunt principiul precauţiei în gestionarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, în vederea prevenirii pagubelor faţă de sănătatea populaţiei şi de mediu, precum şi principiul securităţii operaţiunilor de gestionare a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase. De asemenea, la art. 7 din acelaşi act normativ, se prevede că producătorii, importatorii, distribuitorii şi utilizatorii sunt obligaţi să respecte toate restricţiile privind introducerea pe piaţă şi utilizarea substanţelor şi a preparatelor chimice periculoase prevăzute în actele normative specifice acestui domeniu.
În acord cu aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a reţinut datele comunicate de compania E. că substanţa dimetilmercurul se vinde numai unor instituţii, cum ar fi laboratoarele de cercetare şi spitalelor, a căror existenţă şi competenţă a fost verificată de către E. la înfiinţarea unui cont de client, iar persoanele fizice ar putea să comande substanţa în numele instituţiei, cu informarea unui scop de utilizare plauzibil pentru E. şi pentru o utilizare în sensul activităţii acestei instituţii.
Instanţa de recurs în casaţie consideră că inculpatul nu a fost în eroare cu privire la gradul ridicat de toxicitate al substanţei dimetilmercur, după cum nu a fost în eroare cu privire la condiţiile şi restricţiile de circulaţie şi deţinere a acestei substanţe, aspecte ce rezultă din pregătirea sa, modul în care a ales să comande substanţa prin intermediul unei unităţi spitaliceşti din Germania, în condiţiile în care ar fi urmat să fie folosită într-o unitate medicală ce urma să înceapă a funcţiona în Nigeria, maniera în care a recomandat manipularea şi păstrarea substanţei în România.
În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat, poate fi subiectiv activ al infracţiunii de contrabandă prev. de art. 271 din Codul vamal şi al infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice prev. de art. 359 C. pen., orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale, context în care nu are relevanţă împrejurarea evocată de apărătorul ales al inculpatului că nu s-a realizat o corelare cu dispoziţiile art. 3 din Regulamentul CE nr. 1907/2006 care defineşte noţiunile de producător, importator, utilizator în aval, distribuitor, intermediar, furnizor, beneficiar domeniile de reglementare a celor două acte normative fiind evident diferite. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi cele ale art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 şi Regulamentul (UE) nr. 453/2010, nu impun cerinţe de tipicitate pentru cele două infracţiuni mai sus enunţate, ci vizează un domeniu de reglementare ce excede normei de incriminare din perspectiva calităţii subiectului al activ al infracţiunilor pentru care recurentul a fost condamnat.
Ca urmare, solicitarea recurentului inculpat A. de a fi achitat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este neîntemeiată.
Înalta Curte reiterează că starea de fapt reţinută de instanţa de apel, concordanţa acesteia cu probele administrate, încadrarea juridică dată faptelor, respectarea dispoziţiilor privind asigurarea apărării şi a exercitării dreptului la apărare nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
Se menţionează, totuşi, în ceea ce priveşte lipsa de apărare invocată de inculpat - respectiv, apărătorul ales din faza de urmărire penală, numitul K., nu ar avea calitatea de avocat, că această situaţie nu se referă la faza judecăţii, cu atât mai puţin la judecata în apel, când asistenţa juridică i-a fost asigurată de apărătorii aleşi L. şi M., fiind desemnaţi şi avocaţi din oficiu, obiectul recursului în casaţie fiind decizia pronunţată de curtea de apel, ca instanţă de apel.
Pornind de la motivul inculpatului A. prezentat în dezbaterea recursului în casaţie, referitor la principiul ne bis in idem, Înalta Curte arată - dincolo de faptul că verificarea respectării acestui principiu nu este proprie căii extraordinare de atac a recursului în casaţie raportat la cazurile strict şi limitativ prev. de art. 438 C. proc. pen., că aspectul poate fi valorificat în contextul declarării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare (art. 426 lit. i) C. proc. pen.).
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de lege la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din 20 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă engleză se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din 20 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă engleză se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2019.