Asupra contestaţiei la executare de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25/F din 12 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis schimbările de încadrare juridică formulate cu privire la faptele din data de 23.04.2010 - A., astfel:
- solicitarea formulată de Ministerul Public privind schimbarea încadrării faptei de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice din art. 321 alin. (1) vechiul C. pen. în art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen.;
- schimbarea de încadrare juridică pusă în discuţie de instanţă din oficiu cu privire la infracţiunea de încăierare din art. 322 alin. (1), (2) vechiul C. pen. în art. 322 alin. (1) vechiul C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins ca neîntemeiată solicitarea Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice din art. 321 alin. (1) vechiul C. pen. în art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen. (faptele din 29.01.2011 - B.).
S-a admis schimbarea de încadrare juridică pusă în discuţie din oficiu de instanţă cu privire la infracţiunea de încăierare din art. 322 alin. (1), (2) vechiul C. pen. în art. 322 alin. (1) vechiul C. pen. (faptele din 29.01.2011 - B.).
S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Ministerul Public şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice din data de 06.01.2008 - C. din art. 321 alin. (1) vechiul C. pen. în art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen.
S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi.
Cu aplicarea art. 5 C. pen.;
Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a hotărât condamnarea mai multor inculpaţi, printre care şi inculpatul D., astfel:
În baza art. 194 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din 31.10.2011 - persoana vătămată E.).
S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior prin sentinţa penală nr. 704/2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 02.11.2012 reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru fapta de mai sus.
În baza art. 39 alin. (2) rap. la art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa menţionată mai sus, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare la care s-a adăugat un spor de 43 zile închisoare, în final inculpatul executând 4 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 61 C. pen. anterior s-a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 13 ani închisoare menţionată mai sus şi s-a contopit restul neexecutat de 1234 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat-.
În baza art. 39 alin. (2) rap. la art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani menţionată mai sus, respectiv 3 ani 10 luni şi 28 zile închisoare şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. anterior s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul executând 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia în cauză, respectiv 22.02.2013 - 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la zi.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata executată, respectiv 01.11.2011-19.12.2011, 13.05.2012-23.11.2012.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea pronunţată în prezenta cauză la data de 11.09.2015, definitivă prin decizia penală nr. 1264/23.09.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, cu privire la inculpatul D., că la data de 31.10.2011, cu ocazia unei convorbiri telefonice cu persoana vătămată E., a formulat în mod indirect ameninţări la adresa acesteia, făcând referire la renumele său şi obişnuinţa sa cu mediul penitenciar, urmărind intimidarea acestuia în scopul diminuării pretenţiilor formulate de persoana vătămată în legătură cu un accident de circulaţie în care fusese implicată şi fiica inculpatului.
S-a reţinut că la data de 29.09.2011, persoana vătămată E. a fost implicată într-un accident de circulaţie care a presupus un impact între modelul folosit de acesta şi autoturismul condus de numita F., din accident rezultând vătămarea corporală a persoanei vătămate, iar pentru a o determina pe aceasta să renunţe la pretenţiile civile, inculpaţii G. şi H., acţionând la solicitarea inculpatului D., au urmărit persoana vătămată, au lovit-o şi au ameninţat-o, transmiţându-i că ar fi bine să nu mai ceară nici un ban sau să fie mulţumit cu suma de 500 RON.
Constatând că persoana vătămată nu este de acord cu suma oferită de inculpaţi, inculpatul I. l-a apelat telefonic pe tatăl său, aflat la acel moment în penitenciarul Jilava, care la rândul său a discutat în mod direct cu persoana vătămată la telefon, recurgând la ameninţări şi folosindu-se de renumele său în lumea interlopă, pentru a-l determina pe E. să renunţe la pretenţiile civile.
În sarcina inculpatului D. s-a reţinut şi infracţiunea de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire. În acest sens, există la dosar convorbiri purtate de inculpatul D. cu alte persoane, din conţinutul cărora reiese implicarea directă în activitatea de dare de bani cu camătă, şi, în plus, la locul acestuia de detenţie a fost identificată agenda în care erau trecuţi datornicii, inclusiv persoanele menţionate în cuprinsul prezentei hotărâri.
Faţă de probele administrate în cauză, Curtea a reţinut că inculpaţii D. şi I., împreună, în perioada 24.11.2011- decembrie 2011, au acordat împrumuturi cu dobândă mai multor persoane fizice, banii aparţinând lui D. care, de la locul de detenţie, exercita controlul acestei activităţi, inculpatul I. fiind cel care preda banii persoanelor solicitante şi proceda la încasarea sumelor datorate de acestea.
În opinia instanţei de fond, caracterul de obişnuinţă al activităţii rezultă din numărul mare de acte realizate într-un interval scurt de timp, dar şi de datele existente la dosar care indică faptul că atât anterior perioadei menţionate cât şi ulterior inculpaţii au desfăşurat activităţi similare.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatului D. că împreună cu inculpaţii J., K., L., M., N., O., I., P., Q., începând cu anul 2010, au făcut parte din gruparea R. condusă de inculpaţii J. şi D., grupare constituită în vederea săvârşirii de infracţiuni grave, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în prezent art. 367 alin. (1) C. pen.
Instanţa a reţinut că, astfel cum rezultă din probele de la dosar, scopul grupului l-a vizat iniţial săvârşirea de infracţiuni de şantaj, respectiv obţinerea de sume de bani, prin constrângere, de la diferite persoane, în strânsă legătură cu activitatea de împrumuturi de bani realizată de liderii grupării. Cu toate acestea, pe fondul dezvoltării relaţiilor de grup dar şi a rivalităţii cu alte grupări de pe raza mun. Bucureşti, activitatea grupului s-a diversificat, trecându-se şi la acţiuni violente, concretizate în scandaluri publice în care s-au folosit inclusiv arme de foc - membrii grupării săvârşind şi infracţiuni vizând nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi infracţiuni contra persoanei, acest tip de infracţiuni trecând şi ele în scopul grupului care a acceptat apelarea la astfel de fapte în vederea obţinerii de foloase materiale.
Împotriva sentinţei penale nr. 25/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel şi inculpatul D., solicitând:
1. Achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. - fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege sau în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. - nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea, de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior (persoană vătămată E.).
În esenţă, apărarea inculpatului a susţinut că instanţa de fond a ignorat, în analiza convorbirii telefonice purtate de inculpat cu persoana vătămată, că inculpatul nu a ameninţat în niciun fel persoana vătămată, nu a exercitat presiuni psihice, intenţia fiind doar de a negocia pretenţiile solicitate de acesta ca urmare a unui incident în trafic în care a fost implicată fiica inculpatului, F., reieşind fără putinţă de tăgada că inculpatul a fost de acord să îi fie oferită persoanei vătămate o contraprestaţie bănească pentru suferinţele sale, iar în cazul în care nu se vor înţelege amiabil va apela la calea legală, afirmând că va angaja 10 avocaţi.
S-a susţinut că demersurile inculpatului nu au fost menite a intimida victima, cum greşit a reţinut prima instanţă, nefiind de natură a insufla persoanei vătămate o stare de temere care să o determine să acţioneze în sensul dorit de inculpat.
2. Pentru infracţiunea de dare de bani cu camătă reţinută în sarcina inculpatului prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
În susţinerea acestui motiv de apel s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011, reţinând că activitatea a fost derulată atât anterior incriminării acestor fapte dar şi ulterior, în perioada 25.11.2011 - decembrie 2011, întrucât împreună cu fiul său I. au acordat mai multe împrumuturi, cu dobândă lui S., T., posibil şi lui U.
3. Pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) (teza a doua) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârşita cu vinovăţia prevăzută de lege sau art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea.
În esenţă, prin motivele de apel se arată că, deşi se reţine că grupul infracţional organizat- s-a constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de şantaj şi dare de bani cu camătă, nu s-a menţionat care este persoana şantajată, care este structura grupării în raport de această infracţiune.
În ceea ce priveşte cea de a doua infracţiune scop a grupului, cea de dare de bani cu camătă, apărarea a susţinut că o atare încadrare nu poate fi reţinuta, în condiţiile în care implicarea a doua persoane, tată şi fiu, nu constituie un grup infracţional organizat-, conform art. 367 alin. (6) C. pen.
Pe de alta parte, s-a învederat că sunt descrise conflicte între cele doua grupări, precum şi alte clanuri, vorbindu-se generic de membrii grupării, fără ca în această succesiune de evenimente violente să fie identificat ca participant numitul D., aspecte care nu au nicio relevanţă în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata.
Apărarea a arătat că, pentru a retine săvârşirea acestei infracţiuni, era necesar ca procurorul să releve existenţa unei rezoluţii infracţionale unice a inculpatului şi aşa-zişilor membrii ai grupării în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj, raportul de subordonare, continuitatea grupării, care erau rolurile şi atribuţiile prestabilite ale membrilor grupării în raport de săvârşirea infracţiunii de şantaj a persoanei vătămate E.
Mai mult, a menţionat avocatul ales al inculpatului, acţiunile inculpaţilor nu s-au desfăşurat după o organizare propriu-zisă care să existe pentru o perioadă şi să acţioneze în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
S-a precizat că, la dosarul cauzei, se afla o serie de transcrieri a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D., dar nu există nici măcar o singură convorbire cu fratele său J., considerat cel de al doilea lider al acestui grup infracţional, sau cu orice alt coinculpat din prezenta cauză.
Argumentele din rechizitoriu, a arătat apărarea, cu care instanţa a fost învestită nu sunt suficiente pentru a creiona cu claritate rezoluţia infracţională unică a membrilor, probele administrate la urmărirea penală şi în mod nemijlocit de instanţa de judecata nu pot conduce către concluzia rezonabilă ca cei doi inculpaţi au constituit sau aderat la un grup infracţional.
S-a apreciat că baza acestor acuzaţii o constituie o serie de transcrieri a convorbirilor telefonice aflate în dosarul de urmărire penala purtate între inculpatul D. şi coinculpatul I. (fiul său) referitoare la o presupusă faptă de şantaj asupra persoanei vătămate E.
Raportat la modalitatea de descriere a infracţiunii de şantaj, inculpatul a arătat că nu există niciun beneficiu financiar sau material care ar fi putut fi obţinut de inculpaţi, negocierea cuantumului pretenţiilor solicitate de persoana vătămată E. fiind singurul aspect vizat în discuţiile avute cu aceasta.
De asemenea, a criticat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33 - art. 35 C. pen. anterior prin reţinerea stării de recidivă raportat la sentinţa penală nr. 114/2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care urma a se constata că faptele sunt săvârşite în concurs.
S-a precizat că, prin sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 13 ani închisoare, iar faţă de această hotărâre trebuie să se reţină starea de recidivă, menţionându-se că instanţa a dispus ca, în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. anterior să fie dedusă durata executată, respectiv 01.11.2011-19.11.2011 şi 13.05.2012 - 23.11.2012, omiţând să deducă şi perioada de la 02.05.2004 până la 19.12.2011.
Totodată, apărarea a solicitat să se constate concursul de infracţiuni întrucât faptele reţinute în sarcina inculpatului se reţin a fi săvârşite anterior datei de 11.05.2012 moment în care a rămas definitivă sentinţa penala nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului Bucureşti, prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând a deduce perioada executată în mandatul anterior şi durata arestului preventiv din prezenta cauză.
Apărarea a criticat argumentul instanţei referitor la reţinerea recidivei raportat la sentinţa penală nr. 114/2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Avocatul ales al inculpatului a menţionat că, ulterior datei de 11.05.2012 nu se poate identifica nici un act material al infracţiunii de camătă, iar în atare situaţie urmează a se constata că toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză sunt săvârşite anterior rămânerii definitive a sentinţei în legătură cu care s-a solicitat a se constata concurenţa.
În subsidiar, inculpatul D. a solicitat redozarea pedepselor aplicate în sensul reducerii cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat- de la 6 ani la 4 ani închisoare, constatând nelegalitatea cuantumului acestei pedepse ce depăşeşte maximul prevăzut de lege pentru infracţiunile scop, în condiţiile în care scopul acestui grup îl constituie infracţiunile de camătă şi şantaj, ambele având un maxim special de pedeapsă de 5 ani închisoare.
Apărarea a învederat că, în mod eronat a reţinut instanţa de fond că, la stabilirea limitelor de pedeapsă, prin raportare la alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu referire la inculpaţii pentru care a fost ales C. pen. din 1969, ca şi lege penala mai favorabil, respectiv D., K. şi L., urmează a se avea în vedere limitele pentru infracţiunea cea mai gravă care a intrat în scopul grupului, respectiv cea prevăzuta de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, sancţionată cu închisoare de la 2 ani la 8 ani închisoare.
Sub acest aspect, s-a arătat că niciun moment nu s-a reţinut în sarcina inculpatului D. o atare infracţiune precum cea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.
Totodată, s-a susţinut că nu există periculozitatea necesară pentru aplicarea unei pedepse exemplare orientate spre maxim, solicitând aplicarea unei pedepse orientate spre minim.
Prin decizia penală nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013 s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii D., K., L., P., V., W., X., Y., I., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. şi avocat UU. împotriva sentinţei penale nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând, cu privire la inculpatul D. s-a dispus următoarele:
S-a descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, aplicată inculpatului D. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din luna octombrie 2011 - persoana vătămată E.).
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 17 zile închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 3 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat- prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 3 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul D. urmând să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei în cauză, respectiv de la 22.02.2013 la 11.11.2013 şi de la 23.09.2015 la 07.04.2016.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără nicio îndoială că inculpaţii G., H., I. şi D. sunt persoanele care au săvârşit infracţiunea de şantaj împotriva persoanei vătămate E., fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, a constatat că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond privind faptele de dare de bani cu camătă a fost corect stabilită pe baza probatoriului administrat, care dovedeşte fără echivoc că, în perioada 25.11.2011 - decembrie 2011, inculpatul D., deşi se afla în penitenciar în executarea unei pedepse a desfăşurat activităţi de acordare de împrumuturi cu dobândă mai multor persoane fizice prin intermediul fiului său I.
Înalta Curte a mai constatat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă în ceea ce priveşte acţiunile inculpaţilor J., D., K., L., M., N., O., VV., Q. (gruparea R.), respectiv a inculpaţilor V., W., X., Y., AA., BB. (gruparea WW.) de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat- este susţinută de materialul probator administrat în cauză.
În ce priveşte individualizarea pedepsei pentru infracţiunile săvârşite de inculpatul D., instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a dat eficienţa cuvenită criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. anterior, pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj din octombrie 2011 şi, respectiv, 4 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire, reflectând gradul de pericol social al faptelor ce derivă din modalitatea de comitere, scopul urmărit şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist.
Având în vedere aceleaşi criterii, Înalta Curte a apreciat, că pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat-, raportat la scopul acestui grup şi perioada în care acesta a acţionat, în pofida rolului inculpatului în cadrul grupului, o pedeapsă de 5 ani închisoare este aptă să asigure scopul preventiv-educativ şi punitiv al pedepsei.
De asemenea, instanţa de apel a redus sporul de pedeapsă de un an închisoare, aplicat de prima instanţă, la 6 luni închisoare, apreciind că un spor de pedeapsă în acest cuantum exprimă gravitatea concursului de infracţiuni dată de numărul acestora, varietatea lor, perioada relativ scurtă în care au fost comise.
Analizând antecedentele penale ale inculpatului care atrag starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi datele comiterii infracţiunilor pentru care inculpatul D. este cercetat în prezenta cauză, instanţa de apel a constatat că apelul inculpatului D. se impune a fi admis pentru a se stabili, în mod corect, regimul sancţionator.
Astfel, faţă de antecedentele penale ale inculpatului şi data comiterii infracţiunilor de şantaj (31.10.2011), dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire (07.12.2011) şi constituirea unui grup infracţional organizat- (14.06.2012), instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, a constatat că aceste infracţiuni au fost comise în timpul executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsă care a fost ulterior contopită cu pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin sentinţa penală nr. 704/16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă tot de 13 ani închisoare. Totodată, a reţinut că, din această pedeapsă, inculpatul a executat perioadele 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-19.12.2011, 13.05.2012-23.11.2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.
În consecinţă, a apreciat că, prima instanţă a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 13 ani închisoare.
Ţinând seama de tratamentul sancţionator prevăzut pentru recidivă în conţinutul art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de şantaj săvârşită împotriva persoanei vătămate E., la data de 31.10.2011, cu restul din pedeapsa de 13 ani neexecutat la momentul comiterii noii infracţiuni, respectiv 4 ani şi 17 zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-31.10.2011), şi a apreciat că restul neexecutat a fost calculat corect de prima instanţă, astfel că inculpatul a urmat să execute pedeapsa de 4 ani şi 17 zile închisoare.
Având în vedere data comiterii ultimei acţiuni de dare de bani cu dobândă, respectiv 07.12.2011, instanţa de apel a contopit, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, pedeapsa aplicată pentru această infracţiune în cuantum de 4 ani închisoare cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare la data comiterii noii infracţiuni, respectiv restul de 3 ani, 11 luni şi 10 zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-07.12.2011), şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
De asemenea, faţă de data comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat- (14.06.2012), pedeapsa de 5 ani închisoare ce a fost aplicată pentru această infracţiune a fost contopită, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare la data comiterii noii infracţiuni, respectiv restul de 3 ani, 9 luni şi 26 de zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-19.12.2011, 13.05.2012-14.06.2012), stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
În aceste condiţii, s-a constatat ca fiind nefondată apărarea inculpatului care a solicitat să se constate că prezentele infracţiuni sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, săvârşite în perioada 2002-2003 şi la 15.11.2005.
Astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au contopit pedepsele aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate anterior prin sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmare a reţinerii concursului de infracţiuni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 704/16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 114/03.02.2009 au fost contopite cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, precum şi cu pedepsele vizate prin sentinţa de contopire nr. 3332/2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin sentinţa penală nr. 204/2003 şi sentinţa penală nr. 2089/1995).
Pe de altă parte, în mod evident, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat- din 14.06.2012, este săvârşită după data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului Bucureşti(11.05.2012), situaţie care împiedică constatarea concursului de infracţiuni între această infracţiune şi infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea prin sentinţa penală nr. 114/03.02.2009.
Împotriva deciziei nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, inculpatul D. a formulat contestaţie la executare solicitând lămurirea dispozitivului deciziei contestate în sensul în care se menţin dispoziţiile instanţei de fond prin care "în baza art. 36 alin. (3) din C. pen. anterior deduce din pedeapsă durata executată, respectiv 01.11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012- 23.11.2012".
În motivarea contestaţiei la executare s-a arătat că prin sintagma "menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei hotărâri", acestea nu înlătură dispoziţiile instanţei de fond cuprinse în sentinţa penală nr. 25/F din data de 12.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ci este în acord cu dispoziţiile acesteia.
S-a arătat că, la data de 21.11.2018 a fost înregistrat dosarul nr. x/2018 ce avea ca obiect îndreptare eroare materială a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2016 din data de 11.12.2017 emis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2013, întrucât din eroare nu s-au menţionat în Mandatul de executare a pedepsei închisorii, perioadele deduse prin sentinţa penală nr. 25/F din data de 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi, anume, 01.11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012, în baza art. 36 alin. (3) din C. pen. anterior, deducându-se doar perioadele 22.02.2013 - 11.11.2013 şi 23.09.2015 - 07.04.2016, deduse în baza art. 88 C. pen.
S-a apreciat că judecătorul delegat are calitatea de a îndrepta eroarea strecurată în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2016 din data de 11.12.2017 în sensul reţinerii ca fiind deduse şi perioadele 01-11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012, aşa cum au fost ele reţinute atât prin sentinţa penală nr. 25/F din 12.02.2016 pronunţată de Curtea de el Bucureşti, secţia I penală, cât şi prin decizia penală nr. 424/A din 11.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.
Examinând contestaţia la executare formulată de condamnatul D. în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se invoca decât aspecte ce ţin exclusiv de executarea hotărârilor judecătoreşti definitive, fără a se putea modifica dispoziţiile din hotărâre care au intrat în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte, având în vedere motivele invocate de contestatorul condamnat şi întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciază, contrar celor susţinute de reprezentantul parchetului, că ne aflăm în prezenţa unei cauze de lămurire a înţelesului hotărârii întrucât împrejurările invocate nu au apărut după pronunţarea hotărârii contestate dar şi în raport de menţiunile făcute de apărătorul condamnatului în sensul că instanţa de apel nu a menţionat nimic în legătură cu perioadele ce urmează a fi deduse pentru D., în condiţiile în care în dispozitiv s-a precizat că s-au menţinut celelalte dispoziţii care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Prin urmare, ceea ce se solicită este lămurirea înţelesului deciziei în sensul că menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei se referă şi la deducerea perioadei de timp executată din durata pedepsei aplicate, în contextul în care, în opinia apărătorului contestatorului, faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
Analizând contestaţia din această perspectivă a lămuririi dispozitivului deciziei, Înalta Curte a precizat prin hotărârea contestată că, faţă de antecedentele penale ale inculpatului şi data comiterii infracţiunilor de şantaj (31.10.2011), dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire (07.12.2011) şi constituirea unui grup infracţional organizat- (14.06.2012), acestea sunt fapte comise în timpul executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsă care a fost ulterior contopită cu pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin sentinţa penală nr. 704/16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă tot de 13 ani închisoare. În acest context, instanţa de apel a constatat că inculpatul a executat perioadele 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-19.12.2011, 13.05.2012-23.11.2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.
Prin urmare, instanţa de apel a stabilit ca fiind îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 13 ani închisoare.
Raportat la cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este clară şi neechivocă şi nu necesită vreo lămurire suplimentară în condiţiile în care nu a stabilit existenţa unui concurs de infracţiuni, aşa cum se invocă de apărare şi a constatat că inculpatul a executat perioadele astfel cum au fost menţionate anterior, sens în care a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Astfel, argumentele apărătorului ales al contestatorului privind la existenţa unei nelămuriri a înţelesului hotărârii în sensul că ar trebui deduse din pedeapsa aplicată şi alte perioade deja executate, nu pot fi primite.
Prin urmare, contestaţia la executare formulată de condamnatul D. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2013 este nefondată, urmând a fi respinsă.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. va fi obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat D. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2013.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.