Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 555/PI din data de 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în baza art. 585 alin. (1) C. proc. civ. pen.., s-a respins cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A..
S-a reţinut că prin cererea formulată, condamnatul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin: Hotărârea nr. 2170 a Tribunalului de Mare Instanţă din Derdemonde din data de 27.06.2011, rămasă definitivă la data de 09.02.2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 730 zile închisoare (2 ani) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (2 fapte), prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 229 C. pen. Hotărârea nr. DE. 17. LE.7474/12/14 a Tribunalului de Prima Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Derdemonde din data de 18.03.2015, rămasă definitivă la data de 18.04.2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 540 zile închisoare (1 an şi 6 luni) pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 229 C. pen. şi participare la un grup infracţional organizat- prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 367 C. pen. Hotărârea nr. 17. L3.4201/14 a Tribunalului de Prima Instanţă a Regiunii Liege - Diviziunea Verviers din 09.09.2015, rămasă definitivă la data de 07.10.2015 prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 180 zile închisoare (6 luni) pentru săvârşirea infracţiunii de furt prin efracţie, prevăzută de legea penală română la dispoziţiile art. 229 C. pen. Hotărârea nr. 1123/2015 a Tribunalului de Prima Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Oudenaarde din 18.12.2015, rămasă definitivă la data de 18.01.2016, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 1080 zile închisoare (3 ani) pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie, prevăzută de legea penală română la dispoziţiile art. 229 C. pen. şi participarea la un grup infracţional organizat- prevăzută de legea penală română la dispoziţiile art. 367 C. pen.. A mai solicitat să se deducă din pedeapsa aplicată perioada executată în arest de 244 zile din data de 25.03.2011 până în data de 24.11.2011 şi din data de 09.02.2015 (data începerii executării pedepsei) până în prezent; anularea vechiului mandat de executare şi punerea de îndată în libertate având în vedere că a executat întreaga perioadă prevăzută de lege ca urmare a contopirii celor patru hotărâri de condamnare.
În esenţă, s-a reţinut că în motivarea cererii condamnatul a arătat că prin sentinţa penală nr. 412/PI/ CC pronunţata la data de 15.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 29.06.2018, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus recunoaşterea hotărârilor, după cum urmează:
1. Hotărârea nr. 2170 a Tribunalului de Mare Instanţă din Derdemonde din data de 27.06.2011, rămasă definitivă la data de 09.02.2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 730 zile închisoare (2 ani) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (2 fapte), prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 229 C. pen.
2. Hotărârea nr. DE. 17. LE.7474/12/14 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Derdemonde din data de 18.03.2015, rămasă definitivă la data de 18.04.2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 540 zile închisoare (1 an şi 6 luni) pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 229 C. pen. şi participare la un grup infracţional organizat- prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 367 C. pen.
3. Hotărârea nr. 17. L3.4201/14 a Tribunalului de Primă Instanţă a Regiunii Liege - Diviziunea Verviers din 09.09.2015, rămasă definitivă la data de 07.10.2015 prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 180 zile închisoare (6 luni) pentru săvârşirea infracţiunii de furt prin efracţie, prevăzută de legea penală romană la dispoziţiile art. 229 C. pen.
4. Hotărârea nr. 1123/2015 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Oudenaarde din 18.12.2015, rămasă definitivă la data de 18.01.2016, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 1080 zile închisoare (3 ani) pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie, prevăzută de legea penală română la dispoziţiile art. 229 C. pen. şi participarea la un grup infracţional organizat- prevăzută de legea penală română la dispoziţiile art. 367 C. pen.
S-a mai reţinut că prin aceeaşi hotărâre s-a dispus transferarea într-un Penitenciar din România în vederea executării pedepsei totale de 2530 zile închisoare şi deducerea unui număr de 244 zile închisoare, reprezentând perioada în care condamnatul s-a aflat în arest 25.03.2011-24.11.2011, respectiv de la data începerii executării pedepsei şi anume - 09.02.2015 la zi.
Apoi, s-a reţinut că ulterior, rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 412/PI/ CC pronunţată la data de 15.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018 s-a emis M.E.P.I nr. x2018 din 29.06.2018.
Totodată, s-a arătat că la data depunerii cererii se afla încarcerat în Penitenciarul Bucureşti-Rahova, urmând a fi transferat într-un penitenciar din judeţul Timiş sau Arad la data de 11.10.2018, întrucât comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepsei închisorii a avizat favorabil transferul acestuia încă de la data de 03.09.2018.
În continuare, s-a arătat că toate condamnările din cele patru hotărâri recunoscute prin sentinţa penală nr. 412/PI/ CC pronunţată la data de 15.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018 sunt pronunţate pentru fapte concurente:
1. Hotărârea nr. 2170 a Tribunalului de Mare Instanţă din Derdemonde din data de 27.06.2011, rămasă definitivă la data de 09.02.2015, se referă la două infracţiuni de furt din data de 11 martie 2011-15 martie 2011 şi 24 martie 2011-25 martie 2011.
2. Hotărârea nr. DE. 17. LE.7474/12/14 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Derdemonde din data de 18.03.2015, rămasă definitivă la data de 18.04.2015, se referă la infracţiunea de furt şi participare la un grup infracţional organizat- din data de 15 august 2012-16 august 2012.
3. Hotărârea nr. 17. L3.4201/14 a Tribunalului de Primă Instanţă a Regiunii Liege - Diviziunea Verviers din 09.09.2015, rămasă definitivă la data de 07.10.2015, se referă la o infracţiune de furt din data de 19 iunie 2014 - 20 iunie 2014.
4. Hotărârea nr. 1123/2015 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Oudenaarde din 18.12.2015, rămasă definitivă la data de 18.01.2016, se referă la infracţiunea de furt din data de 7 februarie 2015 - 8 februarie 2015 şi grup infracţional organizat- din data de 1 iulie 2014 - 9 februarie 2015.
Astfel, s-a reţinut că a solicitat a se constata că ultima hotărâre judecătorească nr. 1123/2015 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Oudenaarde din 18.12.2015, rămasă definitivă la data de 18.01.2016, s-a pronunţat în ceea ce îl priveşte pentru infracţiunea de furt din data de 7 februarie 2015 - 8 februarie 2015 şi grup infracţional organizat- din data de 1 iulie 2014 - 9 februarie 2015, astfel cum se reţine şi la punctul 1 şi la punctul 2.8 din hotărârea menţionată anterior.
Totodată, a arătat că toate faptele pentru care a fost condamnat sunt săvârşite înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, prima hotărâre de condamnare pronunţându-se la data de 9 februarie 2015, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. ţinând cont de prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012.
Având în vedere faptul ca infracţiunile pentru care a fost condamnat sunt concurente, astfel cum prevede art. 38 din C. pen., apreciază ca sunt incidente prevederile art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. pen.., respectiv existenţa concursului de infracţiuni.
Prin urmare, condamnatul a solicitat admiterea cererii, întrucât infracţiunile pentru care a fost condamnat prin hotărârile menţionate sunt concurente şi, în consecinţă, a solicit descontopirea pedepselor aplicate prin acestea, să fie aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1080 zile închisoare (3 ani) la care să se adauge un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse care echivalează un număr de 484 zile (730 zile + 540 zile + 180 zile=1450 zile, 1/3 din 1450 zile=484 zile), având în total de executat un număr de 1564 zile. Astfel, a solicitat a se deduce din pedeapsa aplicata perioada executată în arest de 244 zile din data de 25.03.2011 până în data de 24.11.2011 şi din data de 09.02.2015 (data începerii executării pedepsei) la zi, respectiv anularea vechiului mandat de executare şi punerea de îndată în libertate având în vedere că a executat întreaga perioadă prevăzută de lege ca urmare a contopirii celor patru hotărâri de condamnare.
În final, curtea a arătat că s-a precizat de către condamnat că între data începerii executării pedepsei 09.02.2015 şi până la 09.10.2018, condamnatul a executat un număr de 1339 zile, adăugându-se cele 244 zile executate în arest din 25.03.2011 până la 24.11.2011, în total fiind 1583 zile astfel, depăşindu-se cu mult durata stabilită în urma contopirii pedepselor, respectiv 1564 zile.
S-a mai arătat că au fost ataşate următoarele înscrisuri: certificat naştere condamnat, răspuns Penitenciarul Bucureşti-Rahova, certificat privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală în scopul executării lor în Uniunea Europeană, sentinţa penală nr. 412/PI/ CC pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. x29.06.2018, hotărârea nr. 2170 a Tribunalului de Mare Instanţă din Derdemonde din data de 27.06.2011, hotărârea nr. DE.17. LE.7474/12/14 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Derdemonde din data de 18.03.2015, hotărârea nr. 17. L3.4201/14 a Tribunalului de Primă Instanţă a Regiunii Liege - Diviziunea Veriners din 09.09.2015, hotărârea nr. 1123/2015 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Oudenaarde din 18.12.2015
Analizând materialul probator administrat în cauză, curtea de apel a reţinut că cererea este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penala nr. 412/PI/ CC pronunţata la data de 15.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018 definitivă prin neapelare la data de 29.06.2018 s-a admis sesizarea formulata de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus recunoaşterea hotărârilor privind pe condamnatul A., astfel:
1. Hotărârea nr. 2170 a Tribunalului de Mare Instanţă din Derdemonde din data de 27.06.2011, rămasă definitivă la data de 09.02.2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 730 zile închisoare (2 ani) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (2 fapte), prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 229 C. pen.
2. Hotărârea nr. DE. 17. LE.7474/12/14 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Derdemonde din data de 18.03.2015, rămasă definitivă la data de 18.04.2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 540 zile închisoare (1 an şi 6 luni) pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 229 C. pen. şi participare la un grup infracţional organizat- prevăzută de legea penală română în dispoziţiile art. 367 C. pen.
3. Hotărârea nr. 17. L3.4201/14 a Tribunalului de Primă Instanţă a Regiunii Liege - Diviziunea Verviers din 09.09.2015, rămasă definitivă la data de 07.10.2015 prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 180 zile închisoare (6 luni) pentru săvârşirea infracţiunii de furt prin efracţie, prevăzută de legea penală romană la dispoziţiile art. 229 C. pen.
4. Hotărârea nr. 1123/2015 a Tribunalului de Primă Instanţă din Flandra de Est - Departamentul Oudenaarde din 18.12.2015, rămasă definitivă la data de 18.01.2016, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1080 zile închisoare (3 ani) pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie, prevăzută de legea penală română la dispoziţiile art. 229 C. pen. şi participarea la un grup infracţional organizat- prevăzută de legea penală română la dispoziţiile art. 367 C. pen.
De asemenea, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un Penitenciar din România în vederea executării pedepsei totale de 2530 zile închisoare şi deducerea unui număr de 244 zile închisoare reprezentând perioada în care condamnatul s-a aflat în arest 25.03.2011-24.11.2011, respectiv de la data începerii executării pedepsei şi anume - 09.02.2015 la zi.
În baza acestei sentinţe, s-a emis M.E.P.I. nr. x2018 din 29.06.2018.
S-a reţinut că hotărârea definitivă a instanţei are autoritate de lucru judecat, cu efect erga omnes, în condiţiile art. 2 alin. (2) raportat la art. 430, art. 435 C. proc. civ., obligând autorităţile competente la executarea ei în toate dispoziţiile sale şi fiind obligatorie prin efectele sale părţii faţă de care s-a pronunţat. Ca atare, s-a apreciat că nu mai este posibilă o nouă analiză a unei cereri care vizează o judecată a unui aspect dezlegat odată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, decât în mod excepţional.
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii reglementat în art. 2 C. proc. civ. pen.., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Mai mult, s-a reţinut că instanţele naţionale, în cauzele supuse judecăţii pe fond ce implică atragerea răspunderii penale în operaţiunea de determinare concretă a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni parcurg două etape. În prima etapă are loc stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune concurentă în parte, ca şi cum ar fi singură, folosind în acest scop criteriile generale de individualizare a pedepsei şi, eventual, criteriile speciale, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei. În cea de-a doua etapă se aplică pedeapsa pe care infractorul urmează să o execute pentru toate infracţiunile, aşadar pedeapsa rezultantă sau pedeapsa de ansamblu. A doua etapă în procesul de individualizare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni se desfăşoară, în prezent, după regulile instituite de dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din C. pen., care prevăd două momente ce trebuie parcurse până la aplicarea pedepsei finale rezultante, respectiv aplicarea pedepsei celei mai grele dintre cele stabilite pentru infracţiunile concurente şi adăugarea sporului fix, obligatoriu.
S-a mai observat că în cazul recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate, Legea nr. 302/2004 a instituit norme derogatorii de la dreptul comun, acceptând în executarea pedepselor pronunţate în străinătate, pentru infracţiuni concurente, existenţa cumulului aritmetic, cu anumite limitări.
De asemenea, s-a reţinut că soluţia legislativă de la art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, aşa cum a fost introdusă prin Legea nr. 236/2017 privind pedeapsa maximă ce se poate aplica pentru sancţionarea concursului de infracţiuni se regăseşte şi în Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, care în dezlegarea unui recurs în interesul legii a stabilit:
"Instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român."
În raport cu cele de mai sus s-a reţinut că în cazul de faţă contopirea pedepselor din cele patru hotărâri judecătoreşti străine a fost realizată prin sentinţa penala nr. 412/PI/ CC pronunţata la data de 15.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018 cu autoritate de lucru judecat şi mai mult decât atât, în speţă, nu se aplică regulile generale ale art. 39 C. pen. privind cumulul juridic la sancţionarea concursului de infracţiuni, ci regulile speciale de la art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 ce preved că adaptarea pedepsei aplicate în străinătate are loc în cazul concursului de infracţiuni numai dacă durata pedepsei rezultante depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în raport cu actele şi lucrările din dosar dar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa fondului a stabilit că prin sentinţa penala nr. 412/PI/ CC pronunţata la data de 15.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018 s-a realizat contopirea pedepselor din cele patru hotărâri judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare din Belgia, recunoscute de către autorităţile judiciare competente din România, contopirea realizându-se sub forma cumulului aritmetic, astfel că pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului, reprezentând suma aritmetică a pedepselor din cele patru hotărâri străine recunoscute.
De aceea o nouă analiză a aceluiaşi aspect nu s-ar putea realiza fără încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale anterior menţionate.
De asemenea, principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi, de aceea nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Aşa fiind, contopirea pedepselor din cele patru hotărâri judecătoreşti străine a fost realizată prin sentinţa penala nr. 412/PI/ CC pronunţata la data de 15.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018 cu autoritate de lucru judecat.
Totodată, în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu se aplică regulile generale ale art. 39 C. pen. privind cumulul juridic la sancţionarea concursului de infracţiuni, ci regulile speciale de la art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că adaptarea pedepsei aplicate în străinătate are loc în cazul concursului de infracţiuni numai dacă durata pedepsei rezultante depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Pentru aceste considerente, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 555/PI din data de 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, urmează să fie respinsă, ca nefondată
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 555/PI din data de 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2018.