Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Societatea Comercială de Transport B. SA în calitate de expropriator, să se dispună dreapta despăgubire a reclamantei, ca urmare a exproprierii imobilelor proprietatea sa situate în Bucureşti, şos. x şi str. x prin: exproprierea totală a imobilelor adiacente zonei afectate de expropriere în suprafaţă totală de 20.664,2 mp şi anume imobilele situate în: str. x în suprafaţă de 5.946,63 mp din care suprafaţa construită 1.545,87 mp; imobilul din şos. x format din teren de 5.211,38 mp din care suprafaţa construită de 2.188,57 mp, imobilul situat în şos. x format din teren de 579 mp din care 89,37 mp construiţi şi imobilul situat în şos. x format din teren de 8.909,19 mp din care 3.849,89 mp construiţi şi plata sumei de 49.302,122 EURO plus TVA cu titlu de justă şi prealabilă despăgubire.

Prin Sentinţa civilă nr. 414 din 25 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis excepţia lipsei de obiect şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 17 din 24 iunie 2011. A admis în parte contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 16 din 24 iunie 2011, şi a dispus modificarea acestei Hotărârii în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate expropriatei SC A. SA pentru terenul de 428 mp din şos. x Bucureşti la 1.718.420 RON; a obligat expropriatorul pârât la plata către expropriatul reclamant a diferenţei neachitate din acest cuantum, anume 857.585 RON, şi au fost respinse celelalte capete ale contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 16 din 24 iunie 2011, ca neîntemeiate. S-a dispus compensarea, în întregime, a cheltuielilor de judecată constând în onorarii experţi efectuate de părţi.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta SC A. SRL, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Societatea Comercială de Transport B. SA.

Prin Decizia civilă nr. 105A din 6 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză şi, a dispus majorarea acestui onorariu cu suma de 18.300 RON, sumă care va fi achitată de apelanta-reclamantă SC A. SRL în termen de 15 zile de la data pronunţării prezentei hotărâri.

A admis apelurile. A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a stabilit cuantumul total despăgubirilor acordate reclamantei pentru exproprierea suprafeţei de 428 mp situată în Bucureşti, la suma de 1.840.434,56 RON. A înlăturat dispoziţia privind obligarea expropriatorului la plata către expropriatul reclamant a sumei de 857.585 RON. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei. S-a respins cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.

Cu titlu preliminar, Curtea de apel a subliniat caracteristica apelului de a fi o cale de atac ordinară, devolutivă, în cadrul căreia se realizează un control judiciar relativ la judecata care a fost făcută în prima instanţă asupra cererilor şi apărărilor formulate în faţa sa.

Devoluţiunea care se realizează în etapa apelului este, de regulă, una limitată la aspectele care formează obiectul criticilor formulate - înăuntrul termenului legal - prin apelurile promovate de părţile care au înţeles să uzeze de această cale de atac, limitare care rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 295 alin. (1) raportat la art. 287 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

O altă limită care se impune judecăţii în etapa apelului este cea reglementată prin dispoziţiile art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., normă potrivit căreia "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi".

Acordând eficienţă exigenţelor ce rezidă din dispoziţiile legale enunţate, Curtea de apel a analizat apelurile ce formează obiectul cauzei pendinte exclusiv prin prisma criticilor care au fost formulate ca motive de apel, şi care se referă la aspecte care au format obiect al pretenţiilor şi apărărilor invocate în faţa primei instanţe, fără a proceda la analiza susţinerilor/argumentelor care au fost formulate ulterior termenului procedural prevăzut la art. 287 alin. (2) din C. proc. civ., anume primei zile de înfăţişare în apel, pentru că acestea din urmă sunt lipsite de aptitudinea de a determina legala învestire a instanţei de apel cu evaluarea lor.

Curtea de apel a constatat că atât apelul declarat de reclamantă, cât şi apelurile declarate de pârât şi de Ministerul Public au ca notă comună faptul că, prin ele, se critică expertiza care a stat la baza stabilirii întinderii despăgubirilor acordate reclamantei pentru imobilul expropriat.

În consecinţă, au fost analizate, prin considerentele care urmează, criticile formulate prin cele trei apeluri relativ la concludenţa, pertinenţa şi/sau legalitatea mijlocului de probă astfel criticat.

Sub un prim aspect, reclamanta-apelantă susţine lipsa de temeinicie şi legalitate a judecăţii făcute de prima instanţă prin prisma faptului că raportul de expertiză efectuat în această etapă a procesului nu este complet întrucât instanţa nu i-a încuviinţat obiective ale expertizei care erau concludente pentru soluţionarea pretenţiilor sale.

Această critică nu poate fi privită, în sine, ca un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei apelate în condiţiile în care, potrivit analizei efectuate de instanţa de fond, probatoriul administrat (în ansamblul său) nu a fost de natură a permite reţinerea situaţiei de fapt invocate de reclamantă. Concluzia astfel reţinută confirmă lipsa de concludenţă a obiectivelor care nu au fost încuviinţate, pentru că ele se refereau la o situaţie de fapt afirmată, dar în privinţa căreia s-a apreciat că nu a fost nedovedită. Expertiza judiciară reprezintă un mijloc de probă prin intermediul căruia instanţele solicită părerea unor specialişti relativ la aspecte de fapt, dar aceasta nu înseamnă că o astfel de opinie dovedeşte în mod necesar, prin ea însăşi, şi existenţa situaţiilor faptice la care se referă.

Curtea de apel a notat că atributul de a aprecia cu privire la utilitatea administrării probelor care se propun (de părţi) în derularea procesului revine instanţei, în conformitate cu prevederile art. 167 din C. proc. civ., context în care aprecierea relativă la conţinutul expertizei încuviinţate a fi administrate în primă instanţă apare ca una care se circumscrie acestei reglementări procedurale.

Cum părţile sunt îndreptăţite să completeze, în etapa apelului, probele administrate la judecata în primă instanţă, părţii apelante reclamante i-a fost încuviinţată o expertiză evaluatoare cu obiective complexe, fiind încuviinţate - dintre obiectivele reiterate de reclamanta apelată - cele care au fost apreciate de instanţa de control judiciar, pe de o parte, ca fiind concludente şi utile soluţionării pretenţiilor concret deduse judecăţii în această etapă procesuală, şi, pe de altă parte, că reprezintă chestiuni de fapt care pot forma obiect al exprimării opiniei unor specialişti în materia evaluării imobiliare (în sensul prevederilor art. 201 alin. (1) din C. proc. civ.).

Însă, opinia exprimată de experţi cu privire componentele prejudiciului încercat de reclamanta apelantă ca urmare a exproprierii nu poate fundamenta, în sine, reţinerea de către instanţă a unei concluzii în sensul că prejudiciul concret şi efectiv are o astfel de componenţă.

Reclamanta apelantă a afirmat constant, pe parcursul procesului, că suprafaţa de teren expropriată de la adresa şos. x- de 428 mp - face parte dintr-o suprafaţă mult mai amplă, de 20.664,20 mp, care reprezenta un imobil unitar destinat edificării unui proiect imobiliar de mare anvergură, şi că realizarea acestui proiect nu mai este posibilă din cauza exproprierii celor 428 mp.

În lumina prevederilor art. 129 alin. (1) din C. proc. civ., dar şi a principiului general de drept onus probandi icumbit actori, partea care a făcut aceste susţineri era ţinută să probeze atât faptul efectuării unor demersuri concrete de materializare a proiectului imobiliar astfel afirmat, cât şi împrejurarea că acesta nu mai poate fi finalizat din cauza exproprierii suprafeţei de 428 mp care formează obiectul Hotărârii nr. 16/2011.

Înscrisurile depuse reliefează cumpărarea de către reclamanta apelantă a mai multor imobile învecinate, situate la adresele şos. x, şi respectiv str. x. Dintre acestea, terenul situat în şos. x avea suprafaţa de 5.211,38 mp, terenul situat în str. x avea suprafaţa de 5.946,63 mp, la adresa şos. x terenul avea suprafaţa de 579 mp, iar la adresa şos. x terenul cumpărat avea în suprafaţă de 8909,19 mp.

Simpla împrejurare că aceste imobile au fost achiziţionate prin mai multe contracte încheiate în perioada 2006 - 2008, şi că aparţin aceluiaşi proprietar - reclamanta-apelantă - nu este de natură a dovedi destinaţia afirmată de reclamantă, şi anume aceea de a se construi proiectului imobiliar complex invocat de parte.

Chiar dacă achiziţionarea acestor imobile într-un interval de timp scurt, de o societate comercială, sugerează intenţia acesteia de a le exploata în activitatea comercială - ţinând seama de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, principiu potrivit căruia o societate comercială nu putea desfăşura alte activităţi decât cele menţionate expres în obiectul său de activitate -, din această situaţie poate fi dedusă numai prezumţia că a existat intenţia de a realiza acte de comerţ care presupuneau exploatarea acestor imobile, fără a se configura prin aceasta şi modalitatea de exploatare.

Însă, intenţia are valenţele unei aspiraţii, nefiind echivalentă concretizării ei practice. Ca atare, existenţa unei intenţii reale şi serioase de a deţine şi exploata imobilele învecinate situate în zona şos. x - str. x, nu este de natură a permite instanţei să constate, în speţă, că proiectul imobiliar gândit de reclamantă urma să fie pus în practică, şi cu atât mai puţin că societatea comercială deţinătoare ar fi avut capabilitatea de a-l susţine şi finaliza în condiţiile în care nu ar fi intervenit exproprierea.

Altfel spus, împrejurarea că reclamanta apelantă a dovedit - prin înscrisurile care atestă: achiziţionarea imobilelor, demersurile pregătitoare pentru realizarea acestor achiziţii, plata unor utilităţi aferente imobilelor (în aceeaşi structură divizată în care acestea au fost cumpărate), studiul de trafic referitor la zona în care aceste imobile sunt amplasate şi care a fost realizat în aceeaşi perioadă în care ele au fost cumpărate - intenţia de a deţine şi exploata în activitatea sa imobilele învecinate menţionate nu o exonera pe aceasta de a proba modalitatea de exploatare pretinsă în speţă, şi anume demararea lucrărilor specifice pentru realizarea proiectului imobiliar "The Tower of Heroes". Numai în prezenţa unor dovezi care să ateste fără echivoc atât concretizarea practică a intenţiei la care se raportează, cât şi întrunirea condiţiilor legale şi existenţa suportului material (financiar) necesare finalizării lui s-ar putea reţine că realizarea proiectului imobiliar ar fi fost împiedicată de exproprierea terenului de 428 m.p. - care reprezintă o parte din imobilul pe care acesta l-a cumpărat la adresa din şos. x.

Or, nu numai că apelanta reclamantă nu a depus vreo probă care să ateste efectuarea oricărei acţiuni care ar fi reprezentat un demers specific realizării proiectului imobiliar afirmat - în condiţiile în care s-a scurs o perioadă de peste 2 ani de la data la care a dobândit imobilele şi până la data exproprierii -, dar din expertiza efectuată în cauză rezultă o situaţie care infirmă susţinerile reclamantei, prin răspunsul la obiectivele nr. 4, 5 şi 7 lit. b), d), e) concluzionându-se atât în sensul că nu s-a putut identifica - în teren - vreo investiţie realizată de reclamantă, precum şi în sensul că nu s-a identificat o expertiză topografică sau vreun plan cadastral din care să rezulte că imobilele cumpărate de reclamanta apelantă (situate adiacent, în zona în care este amplasat şi cel din care a fost expropriată suprafaţa de 428 mp) ar putea fi comasate/alipite spre a forma un tot unitar.

Schiţele de proiect depuse de reclamantă nu sunt apte a dovedi demararea pretinsei investiţii imobiliare, pentru că acestea reprezintă simple desene care nu conţin vreo certificare, avizare şi/sau autorizare din partea unor specialişti şi a autorităţilor competente sub aspectul potenţialului de a fi amplasate şi exploatate - construcţiile desenate - pe terenurile menţionate, şi condiţionat de deţinerea de către reclamantă (şi) a terenului expropriat.

Respectivele schiţe nu constituie nici măcar un proiect, această categorie fiind formată din lucrări tehnice care cuprind nu numai desene, ci şi calculele tehnico-economice, instrucţiunile necesare executării unei construcţii.

În aceste condiţii, Curtea de apel a constatat că ansamblul probatoriului administrat în cauză (inclusiv în etapa apelului) nu confirmă susţinerile apelantei reclamante în sensul că terenul expropriat ar reprezenta o componentă a unui suprafeţe ample care este formată din totalitatea terenurilor aferente imobilelor pe care le-a achiziţionat în zona menţionată, şi cu atât mai puţin că terenul expropriat ar fi reprezentat o componentă deosebit de importantă în realizarea unui proiect imobiliar complex, astfel încât în urma exproprierii ei să fi determinat o imposibilitate a finalizării unui atare proiect.

În raport de aceste considerente, Curtea de apel a apreciat ca vădit nefondate argumentele critice prin care apelanta tinde la reformarea sentinţei apelate în sensul de a fi incluse în despăgubirile ce i se acordă pentru exproprierea a 428 de mp - care reprezintă parte din imobilul situat în şos. x -, atât contravaloarea terenurilor pe care le deţine la adrese învecinate acestui imobil, cât şi beneficiul pretins nerealizat derivat din faptul nerealizării proiectului imobiliar The Tower of Heroes.

În ce priveşte restul terenului din corpul de proprietate situat la aceeaşi adresă cu cel expropriat (şos. x), Curtea de apel a constatat că nici în privinţa acestuia nu se poate reţine - prin prisma aceloraşi aspecte legate de nedovedirea afectaţiunii lui la realizarea proiectului imobiliar de mare anvergură, astfel cum a fost evocat prin motivele de apel, şi chiar prin cererea de chemare în judecată - o scădere a valorii economice.

Curtea de apel a notat că reclamanta apelantă nu a afirmat afectarea valorică a terenului rămas neexpropriat din imobilul situat în şos. x din punctul de vedere al căilor de acces la calea publică, ci susţinerile relative la afectarea acestui teren au privit exclusiv chestiunea potenţialului de a fi utilizat în scopul realizării menţionatului proiect imobiliar. Astfel, expertiza de evaluare dispusă în cauză a avut obiective de natură a permite stabilirea prejudiciului cauzat terenului rămas neexpropriat prin prisma pretenţiilor concret formulate de reclamantă, condiţii în care opinia experţilor în sensul că respectivul teren ar fi devenit înfundat în urma exproprierii celor 428 mp este una care excede însărcinării stabilite de instanţă.

Dincolo de faptul că apelanta nu a reclamat lipsa unei căi de acces, sau orice altă dificultate spre a-şi asigura accesul către terenul rămas neexpropriat, Curtea de apel a constatat că schiţa ce reprezintă Anexa la expertiza extrajudiciară în specialitatea topografie (depusă de reclamantă - întocmită de exp. B. reliefează împrejurarea că acest teren se învecinează pe latura de sud-vest cu str. x, astfel că el are ieşire la calea publică.

Pe de altă parte, chiar experţii desemnaţi în litigiul pendinte au opinat în sensul că accesul la acelaşi teren se poate realiza pe terenul situat pe şos. x, iar acesta din urmă este deţinut de acelaşi proprietar, şi anume reclamanta apelantă, precizând experţii că propunerea de despăgubire prin prisma nevoii de cumpărare a terenului de la nr. 79, ori de constituire a unei servituţi de trecere pe acesta a fost făcută din prudenţă şi în considerarea unei situaţii ipotetice, "în caz contrar însemnând certificarea unei situaţii juridice care nu este de competenţa noastră".

Curtea de apel a notat că situaţia juridică a proprietăţilor învecinate situate pe şos. x, la numerele poştale 79 şi 81 este confirmată şi de actele din dosar.

În aceste condiţii, ţinând seama de prevederile art. 616 din C. civ. din 1864 - în vigoare la data exproprierii - care permite proprietarilor terenurilor ce reprezintă loc înfundat, "care nu are nicio ieşire la calea publică", să beneficieze de servitute de trecere asupra terenului unui alt proprietar (vecin) -, Curtea de apel a apreciat că nu există niciun temei spre a se reţine că terenului rămas neexpropriat i s-a redus valoarea prin prisma accesibilităţii sale la calea publică.

Având în vedere considerentele expuse în precedent, relativ la lipsa dovezilor care să ateste faptul că, la data exproprierii, se afla în derulare proiectul imobiliar afirmat de reclamanta apelantă şi că finalizarea lui ar fi fost împiedicată de exproprierea pentru care s-au contestat despăgubirile în litigiu, Curtea de apel a constatat că nu se poate reţine că situaţia concretă de la data exproprierii ar putea reprezenta "speranţa legitimă" a apelantei de a finaliza un edificiu imobiliar, în condiţiile în care aceasta nu a dovedit cel puţin întocmirea unui proiect real care să fi fost apt a fi pus în aplicare şi susţinut (din punct de vedere material şi juridic). Astfel, apar ca vădit nefondate şi criticile prin care partea susţine greşita apreciere făcută de instanţa de fond în privinţa pretenţiei sale de a fi despăgubită cu sumele ce reprezintă cheltuielile făcute cu achiziţia, şi în vederea achiziţionării imobilelor aflate în vecinătatea expropriat, şi/sau cheltuielile pentru utilităţile aferente exploatării acestor imobile în configuraţia (structura) fizică şi juridică pe care ele au avut-o la momentul cumpărării.

Cât priveşte cheltuielile efectuate pentru angajarea unor consultanţi şi evaluatori în cadrul procedurii de expropriere, nici în privinţa acestora nu se poate reţine ca fiind unele apte a fi circumscrise despăgubirilor ce pot fi acordate pentru terenul expropriat, pentru că demersurile pentru care reclamanta a efectuat asemenea cheltuieli nu sunt unele specifice procedurii reglementate prin lege.

În lumina dispoziţiilor art. 22 raportat la 19 alin. (5) şi (11) din Legea nr. 255/2010, dezacordul persoanei expropriate faţă de despăgubirea propusă de expropriator se poate materializa în promovarea unei acţiuni în justiţie.

În cadrul unui astfel de demers judiciar, persoana expropriată are dreptul de a beneficia de asistenţă juridică şi de a administra probe - printre care şi expertiză pentru evaluarea prejudiciului ce trebuie acoperit de despăgubire -, iar cheltuielile pentru acestea pot fi recuperate cu titlu de cheltuieli de judecată, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 274 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel fiind, cheltuielile pe care apelanta a înţeles să le facă pentru obţinerea unor consultaţii, şi respectiv evaluări, în timpul etapei administrative a procedurii de expropriere nu pot fi privite ca unele inerente (deci impuse de) actului juridic al exproprierii şi, ca atare, nu există temei spre a fi incluse în categoria prejudiciului cauzat prin actul de autoritate al exproprierii.

În ce priveşte scăderea valorii imobilului expropriat la data exproprierii, prin raportare la data achiziţionării lui, Curtea de apel a reţinut că nu există nici un temei spre a se reţine că a fost determinată de expropriere.

Pe de o parte, intervalul de timp de peste 2 ani care s-a scurs între cele două date, şi, pe de altă parte, particularităţile pieţei imobiliare, constituie elemente obiective care pot afecta preţul de vânzare a imobilelor.

Curtea de apel a notat că este de notorietate împrejurarea că în anul 2008 - deci la relativ scurt timp de la data la care reclamanta a cumpărat imobilul - România a fost afectată de o criza economică semnificativă, aceasta având un puternic impact în piaţa imobiliară în sensul că a determinat un declin important al preţurilor de tranzacţionare a bunurilor imobile, dar şi o diminuare considerabilă a numărului tranzacţiilor cu astfel de bunuri.

În condiţiile în care, în materia exproprierii, criteriul legal pentru stabilirea despăgubirilor îl reprezintă "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" - conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 -, iar momentul la care se raportează o atare evaluare îl reprezintă data exproprierii - în conformitate cu dezlegările ce rezultă din Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, care se aplică mutatis mutandis şi în legătură cu prevederile Legii nr. 255/2010 - Curtea de apel a reţinut că o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale nu permite a se include în cuantumul despăgubirilor şi diferenţa de valoare înregistrată de terenul expropriat între data achiziţionării şi data exproprierii lui.

Despăgubirea ce se acordă în condiţiile stabilite prin normele juridice menţionate nu contravine prevederilor art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, această reglementare fiind în sensul că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

Din norma enunţată reiese în mod neechivoc atât dreptul autorităţilor publice de a prelua proprietăţile persoanelor fizice sau juridice de drept privat pentru cauze de utilitate publică, cât şi dreptul statelor de a reglementa prin lege condiţiile în care se realizează asemenea preluări. Or, reglementarea naţională recunoaşte dreptul la o despăgubire care să acopere preţul pe care proprietarul expropriat l-ar fi putut obţine, dacă ar fi vândut din proprie voinţă terenul, în condiţiile pieţei imobiliare de la data la care acesta a ieşit efectiv din proprietatea sa.

În condiţiile în care legea specială - art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994 - conţine repere unice de stabilire a prejudiciului încercat în urma exproprierii, fără a face vreo distincţie după cum este expropriată o persoană fizică sau o persoană juridică, afirmaţia apelantei în sensul că nu se poate pune semnul egalităţii între prejudiciul încercat de o persoană fizică şi cel încercat de o persoană juridică în urma exproprierii este una care nu poate fi primită, prin ea tinzându-se la înlăturarea fără temei a dispoziţiilor legale speciale a căror aplicare se impune prin prisma exigenţelor ce rezidă din principiul general de drept specialia generalibus derogant. Împrejurarea că o parte a despăgubirilor acordate de expropriator unei persoane juridice "se întoarce în bugetul de stat/al unităţii administrativ-teritoriale sub formă de taxe directe şi indirecte" ţine de executarea obligaţiilor fiscale grefate pe calitatea de subiect de drepturi şi obligaţii, iar îndeplinirea obligaţiilor fiscale nu este de natură a conferi persoanelor juridice drepturi mai largi (decât în cazul persoanelor fizice, care au şi ele obligaţii fiscale) în materia exproprierii.

Curtea de apel a apreciat că este corectă susţinerea de principiu a apelantei în sensul că beneficiul nerealizat de persoana expropriată poate constitui o componentă a despăgubirilor ce se acordă în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, însă acordarea unei compensaţii pentru acest tip de prejudiciu impune dovedirea producerii lui - aspect care reiese cu evidenţă din însuşi textul de lege care prevede că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

În concret, în litigiul pendinte, reclamanta apelantă nu a făcut dovada prejudiciului pretins în asemenea coordonate - astfel cum s-a reţinut prin considerentele expuse în analiza precedentelor motive de apel -, situaţie faţă de care pretenţia reclamantei apelante de a i se acorda despăgubiri cu acest titlu apare ca fiind nefondată.

Cât priveşte solicitarea apelantei reclamante de a fi obligat expropriatorul să îi plătească TVA (taxa pe valoarea adăugată) aferentă despăgubirii, Curtea de apel a apreciat că nu poate fi privită ca fondată în condiţiile în care legea specială - care stabileşte criteriile după care se stabilesc asemenea despăgubiri - nu conţine dispoziţii în acest sens.

Obligaţia de a plăti TVA este specifică persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi economice şi se înscriu, din punctul de vedere al legislaţiei fiscale, în categoria persoanelor impozabile. Acest din urmă statut juridic este determinat de caracterul economic al activităţii respectivelor persoane - care presupune desfăşurarea unor activităţi ce generează valoarea adăugată care se supune impozitului indirect reprezentat de TVA - şi el antrenează obligaţiile fiscale specifice, în condiţiile legislaţiei care guvernează această materie.

În condiţiile în care exproprierea operează cu privire la bunuri din patrimoniul persoanei ce desfăşoară astfel de activităţi economice, şi despăgubirea care se acordă reprezintă o valoarea care înlocuieşte în respectivul patrimoniul atât bunul expropriat cât şi diminuarea de valoare a altor bunuri afectate de expropriere, obligaţia de a plăti TVA pentru despăgubirea încasată - conform prevederilor invocate de apelantă, respectiv art. 126 alin. (1) coroborat cu art. 128 alin. (3) lit. c) din C. fisc. - reprezintă expresia unui tratament fiscal similar aplicat atât valorii care se substituie bunului ce era destinat exploatării economice, cât şi valorii care ar fi fost obţinute din exploatarea (adecvată naturii sale) a bunului care avea aptitudinea de a susţine activităţile din care se realizau veniturile taxabile. Altfel spus, plata TVA pentru suma primită cu titlu de despăgubire nu reprezintă un prejudiciu cauzat de expropriere, pentru că, în situaţia în care imobilul nu ar fi fost expropriat, el era destinat exploatării în activitatea comercială a societăţii reclamante şi, astfel, constituia sursa unor venituri ale acesteia care ar fi antrenat în egală măsură obligaţia de a plăti respectiva taxă pe valoarea adăugată.

Însă, în privinţa cuantificării despăgubirii, Curtea de apel a apreciat ca relevante înscrisurile noi administrate în etapa apelului, din acestea reieşind că, distinct de suprafaţa de teren expropriată, realizarea proiectului care a determinat exproprierea a determinat ca o altă suprafaţă de 85 mp din terenul rămas neexpropriat (din acelaşi corp de proprietate de la nr. poştal 81) să aibă afectaţiunea de zonă minimă de siguranţă (ZSM) a reţelei de metrou.

Referitor la terenul care, deşi nu a fost expropriat, i s-a acordat în concret menţionata destinaţie de către autorităţi, s-a stabilit prin expertiza efectuată în apel că zona minimă de siguranţă este afectată de restricţii în sensul că rămâne la dispoziţia B. 24 h din 24 h/7 zile din 7 zile.

Având în vedere destinaţia astfel stabilită pentru menţionata suprafaţă de teren neexpropriată, Curtea de apel a apreciat că restricţiile pe care le antrenează o atare afectaţiune de fapt restrâng atributele dreptului de proprietate într-o măsură atât de mare încât îl lipsesc practic de conţinut, reclamanta fiind pusă în situaţia de nu mai putea exploata în mod util terenul respectiv atâta vreme cât este ţinută de obligaţia de a asigura accesul permanent şi deplin al oricărei persoane ce are ca atribuţie asigurarea siguranţei de exploatare a metroului.

Din perspectiva prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu pot fi incluse în cuantumul despăgubirilor ce se acordă pentru terenul expropriat prin Hotărârea nr. 16/2011, şi prejudiciile cauzate prin destinaţia similară dată unei părţi a terenului situat la nr. poştal x (din şos. x), pentru că acest din urmă teren face parte dintr-un corp de proprietate distinct şi, ca atare, nu există temei spre a se reţine că reprezintă o daună adusă părţii de imobilul de la nr. poştal 81 care a rămas neexpropriată după desprinderea din acest corp de proprietate a suprafeţei de 429 mp ce constituie fundamentul despăgubirilor supuse controlului judecătoresc.

Critica prin care apelanta susţine că, în dispozitivul sentinţei apelate a fost eronat inserată menţiunea privind obligarea pârâtului de a plăti reclamantei diferenţa între cuantumul despăgubirii stabilite în urma judecăţii, şi cea stabilită prin hotărârea emisă de pârât este justă, respectiva menţiune fiind de natură a genera confuzie.

Demersul procesual al reclamantei este unul care se circumscrie prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, reglementare prin prisma căreia instanţa sesizată este chemată să se pronunţe cu privire la corectitudinea cuantumului despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către expropriator.

Pe de altă parte, prin art. 19 alin. (11) din acelaşi act normativ se stabileşte că "hotărârea judecătorească de stabilire a despăgubirii" reprezintă actul doveditor în temeiul căruia persoana îndreptăţită poate solicita eliberarea despăgubirii din contul bancar deschis de expropriator pe numele proprietarului expropriat, astfel că o asemenea hotărâre trebuie să conţină în dispozitiv cuantumul final al despăgubirii pe care beneficiarul este îndreptăţit să o primească, iar nu numai diferenţa între cuantumul stabilit de instanţă şi cel stabilit de expropriator.

În ce priveşte apelurile declarate de pârât, şi de Ministerul Public, în sensul că valoarea terenului expropriat a fost stabilită cu neobservarea exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea de apel a apreciat că ele sunt întemeiate.

Prima instanţă a dat eficienţă unei evaluări care a fost realizată de experţii care au formulat opinia majoritară în raport de oferte de vânzare, şi nu în raport de vânzări reale şi efective.

Procedând astfel, instanţa făcut o greşită aplicarea a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, această normă prevăzând că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia". Rezultă cu evidenţă, din cuprinsul acestei prevederi legale, că legiuitorul a stabilit că "preţul la care se vând în mod obişnuit … imobilele" reprezintă reperul ce trebuie avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor în cazul exproprierii, iar în condiţiile în care existau la dosar contracte care priveau tranzacţii efective cu privire la terenuri situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, nu exista temei spre a se adopta soluţia evaluării pe baza oferte de vânzare.

Având în vedere că în etapa apelului s-a realizat o expertiză cu obiective complexe, printre care s-a numărat şi acela al evaluării terenului în condiţiile stabilite prin norma juridică menţionată, şi ţinând seama că răspunsul comisiei de trei experţi a fost unanim în privinţa evaluării, răspunzând astfel rigorilor stabilite prin art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, Curtea urmează a da eficienţă evaluării ce s-a realizat prin această expertiză, neexistând temei spre a se valorifica opinia singulară a unuia dintre experţii ce au făcut parte din comisia de experţi numită de prima instanţă - astfel cum solicită apelantul pârât şi apelantul Ministerul Public.

În aceste condiţii, urmează a se constata că prin raportul de expertiză s-a stabilit o valoare a terenului expropriat - cu suprafaţa de 428 mp - de 1.535.470 RON (echivalent a 364.200 euro).

Din perspectiva prevederilor art. 26 alin. (2) din C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat că se impune a fi avut în vedere preţul integral, efectiv achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare valorificat ca şi comparabilă, legea nefăcând vreo distincţie relativ la componentele preţului de vânzare. Ca atare, este lipsit de relevanţă dacă preţul consemnat în Contractul de vânzare-cumpărare nr. 481/2011 include, sau nu include TVA.

Ţinând seama că, din terenul rămas neexpropriat, o suprafaţă de 85 mp a căpătat - din partea expropriatorului - o afectaţiune specială care comportă restricţii ce lipsesc de conţinut atributele specifice dreptului de proprietate al reclamantei, Curtea de apel a dispus ca reclamantei să i se acorde despăgubiri şi pentru această suprafaţă la acelaşi preţ unitar (de 851 euro/mp) ca şi în cazul terenului expropriat, astfel că i se va plăti cu acest titlu suma de 304.964,36 RON.

Pe cale de consecinţă, cuantumul final al despăgubirilor ce se vor plăti ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 16/2011 este de 1.840.434,56 RON.

Curtea de apel a notat că actul de vânzare cumpărare (contractul nr. x/2011) pe care experţii l-au avut în vedere pentru a determina cuantumul despăgubirilor reprezintă un document care a fost înaintat de o autoritate publică, respectiv de DITL sector 5, în forma în care acesta îl deţine, iar documentul astfel înaintat conţine menţiuni certe referitoare la preţul pentru care a fost vândut imobilul - comparabilă, în partea finală a acestuia. În condiţiile în care este neechivoc faptul că prin acest act juridic s-a realizat o vânzare efectivă, perfectată de un notar public, iar în cuprinsul lui se regăseşte o menţiune privind elementul care interesează expertiza, respectiv preţul, împrejurarea că din acest înscris lipsesc două pagini nu constituie temei pentru a fi înlăturat din probatoriul relevant soluţionării cauzei.

Recomandarea comisiei de experţi de a fi reţinută această comparabilă în determinarea despăgubirilor ce formează obiectul litigiului a fost apreciată de Curtea de apel ca una care corespunde rigorilor stabilite prin art. 26 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că priveşte un teren care este situat pe aceeaşi stradă cu cel expropriat, şi actul de vânzare cumpărare este încheiat la o dată apropiată, respectiv la interval de mai puţin de o lună diferenţă faţă de momentul exproprierii.

În ce priveşte solicitarea experţilor de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 18.300 RON, Curtea de apel a apreciat că este întemeiată, având în vedere complexitatea obiectivelor expertizei, volumul materialului documentar necesar a fi studiat pentru a răspunde acestora, precum şi împrejurarea că pe parcursul realizării expertizei li s-au solicitat lămuriri suplimentare prin prisma actelor noi depuse de părţi în apel.

A fost, astfel, încuviinţată cererea de majorare a onorariului cu suma menţionată, sumă care urmează a fi plătită şi suportată integral de către apelanta reclamantă, ţinând seama că pârâta apelantă a achitat deja suma de 4.000 RON cu titlu de onorariu provizoriu de expertiză, şi această sumă a fost apreciată de Curtea de apel ca fiind un onorariu adecvat şi suficient a fi achitat de această parte, prin prisma unicului obiectiv (referitor la evaluarea terenului expropriat în raport de vânzări efective) ce justifica administrarea probei prin prisma criticilor din apelul pe care l-a promovat.

Caracterul complex al expertizei, şi implicit efortul mare depus de membrii comisiei de experţi spre a răspunde tuturor obiectivelor încuviinţate la propunerea apelantei reclamante au constituit fundamentul admiterii cererii de majorare a onorariului, astfel că onorariul suplimentar va fi pus în sarcina părţii care a înţeles să propună aceste obiective.

Solicitarea apelantei reclamante, privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de expertiză pe care aceasta l-a avansat a fost respinsă, avându-se în vedere împrejurarea că singurul obiectiv ce a fost valorificat ca util soluţiei pronunţate în apel (de admitere a tuturor apelurilor) a fost cel privitor la evaluarea despăgubirilor, în timp ce restul obiectivelor la care au răspuns experţii nu şi-au dovedit eficienţa în planul soluţiei adoptate. Nu există temei spre a fi puse în sarcina părţii adverse nici cheltuielile aferente obiectivului valorificat, pentru că apelanta pârâtă nu se află în poziţia procesuală de parte căzută în pretenţii, în sensul prevederilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care şi apelul acesteia (ca şi cel al Ministerului Public) au fost admise, determinând schimbarea în parte a sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SRL, pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Societatea Comercială de Transport B. SA şi Ministerul Public.

1. În motivarea recursului recurenta-reclamantă SC A. SRL a arătat următoarele.

Decizia civilă nr. 105A din 6 februarie 2017 cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.); instanţa de apel a pronunţat decizia cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.) şi interpretând greşit actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora (art. 304 punctul 8 din C. proc. civ.).

În primul rând în pronunţarea hotărârii atacate, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prin raportare la prevederile 23 alin. (2) din acelaşi act normativ şi la prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat şi prevederile Constituţiei României republicată, care prevede în art. 44 alin. (3) că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire", dar şi prevederile C. civ. [art. 481 din C. civ. din 1864 statua că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire; iar art. 562 alin. (3) din C. civ. nou prevede că exproprierea se poate face numai cu justă şi prealabilă despăgubire] şi prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, conform cărora:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

Cele mai importante critici se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează nelegalitatea modului în care instanţa de apel a determinat cuantumul despăgubirii aferente imobilului expropriat.

Prin decizia sa, instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit criteriile înscrise în dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în considerarea cărora trebuia stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei în urma exproprierii imobilului situat în Bucureşti, Sos. Panduri nr. 81, sector 5. Textul legal menţionat prevede, în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problema de în calcare a legii.

Legea impune ca la determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite, instanţa de judecată, precum şi comisia de experţi să ţină seama de doua criterii legale (instituite ca atare prin lege în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii) şi anume: valoarea reală de piaţă a imobilului şi, respectiv daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a realizat o aplicare şi interpretare greşită a textului normativ sus-menţionat deoarece nu a avut în vedere criteriile de determinare a despăgubirii impuse de acest text legal, înlăturând, în mod eronat şi nelegal, prin hotărârea pronunţată, din valoarea despăgubirii, cuantumul unor daune suferite care reprezintă o consecinţă directă a exproprierii de natură a atrage acoperirea acestora prin despăgubirea acordată. Procedeul folosit de instanţa de apel contravine dispoziţiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, din perspectiva celui de-al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite expropriatului - prejudiciul -, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie să includă şi prejudiciul creat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite ca o consecinţă a exproprierii. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că această componentă a despăgubirii trebuie să acopere întreaga pierdere suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanţa are obligaţia să examineze toate componentele despăgubirii pentru expropriere şi să stabilească întinderea acesteia pe baza tuturor dovezilor administrate.

În acest sens, critică decizia recurată sub aspectul legalităţii sale din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la stabilirea greşită a despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu întrucât, în mod eronat în acestea nu au fost incluse elemente constituind componente ale justei despăgubiri pentru motive pur procedurale şi eronate.

Astfel, ignorând prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care îi impuneau să stabilească justa despăgubire pentru expropriere potrivit criteriilor menţionate de acest text legal, instanţa de apel se îndepărtează de prevederile normative imperative şi reţine în mod eronat că devoluţiunea sa în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii pentru expropriere este limitată la aspectele care formează obiectul criticilor formulate - înăuntrul termenului legal - prin apelurile promovate şi care se refera la aspecte care au format obiect al pretenţiilor şi apărărilor invocate în faţă primei instanţe, limitare care ar rezulta din dispoziţiile art. 295 alin. (1) raportat la art. 287 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., cu înlăturarea susţinerilor/argumentelor care au fost formulate ulterior termenului procedural prevăzut la art. 287 alin. (2) din C. proc. civ., anume primei zile de înfăţişare în apel, pentru ca acestea sunt lipsite de aptitudinea de a determina legala învestire a instanţei de apel cu evaluarea lor.

Cu această motivare, instanţa de apel înlătură din componenta prejudiciului prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994 afectarea valorică a terenului rămas neexpropriat din imobilul situat în Sos. x pe motiv că nu ar fi afirmat această afectare valorică şi din punctul de vedere al căilor de acces la calea publică, ci doar din perspectiva potenţialului acestui teren de a fi utilizat în scopul realizării proiectului imobiliar afirmat. În mod similar, instanţa de apel, cu aceeaşi motivare, înlătură din componenta prejudiciului scăderea valorii economice a restului de teren proprietatea recurentei adiacent corpului de proprietate al acesteia de la aceeaşi adresă cu cel expropriat.

Aşadar, instanţa de apel, deşi optează pentru realizarea devoluţiunii cauzei, constatând greşita stabilire a cuantumului despăgubirii pentru expropriere de către instanţa de fond, motiv pentru care admite apelurile formulate şi stabileşte un alt cuantum al despăgubirii, nu înţelege să respecte prevederile legale incidente modului de stabilire a despăgubirii pentru expropriere, făcând o greşită aplicare a legii în acest sens.

Astfel, în mod eronat, instanţa de apel consideră că stabilirea despăgubirii pentru expropriere se realizează exclusiv prin prisma criticilor formulate - înăuntrul termenului legal - prin apelurile promovate şi care se referă la aspecte care au format obiect al pretenţiilor şi apărărilor invocate în faţă primei instanţe, cu înlăturarea susţinerilor/argumentelor care au fost formulate ulterior primei zile de înfăţişare în apel pentru ca acestea sunt lipsite de aptitudinea de a determina legala învestire a instanţei de apel cu evaluarea lor.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel consideră că dacă anumite categorii de pierderi suferite de expropriat rezultă din dezbateri, ulterior primei zile de înfăţişare în apel, acestea, deşi certe, dovedite şi în legătura cu exproprierea, nu mai trebuie şi nu mai pot fi acordate prin despăgubirea pentru expropriere, expropriatul urmând să le suporte.

Această abordare este nelegală. Astfel, în materia specială a exproprierii, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 prevăd că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti, acţiunea formulata urmând a se soluţiona conform dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa astfel sesizată este chemată să realizeze stabilirea cuantumului despăgubirilor. Conform Constituţiei României, CEDO dar şi C. civ., instanţa este chemata să stabilească justa despăgubire, numai acordarea justei despăgubiri conferind caracter legitim exproprierii.

Legea nr. 33/1994 stabileşte atât procedura pe care instanţa trebuie să o urmeze pentru a ajunge să stabilească justa despăgubire pentru expropriere, cât şi criteriile pe care aceasta trebuie să le aibă în vedere. Pe de o parte, din punct de vedere procedural, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa de judecată este obligată să constituie o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Pe de altă parte, din punct de vedere al criteriilor pe care trebuie să le aibă în vedere la stabilirea despăgubirilor atât instanţa de judecată, cât şi comisia de experţi desemnată, acestea sunt prevăzute clar de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Textul legal evocat prevede, în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problema de încălcare a legii.

Legea impune că, la determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului, instanţa de judecată, precum şi comisia de experţi să ţină seama de cele criterii legale (instituite ca atare prin lege în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii) şi anume: valoarea reală de piaţă a imobilului şi, respectiv "daunele" aduse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi.

Or, cel de-al doilea criteriu legal ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite expropriatului se refera la stabilirea şi acoperirea integrală a daunelor aduse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite ca o consecinţa a exproprierii.

Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că această componentă a despăgubirii trebuie să acopere întreaga pierdere suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanţa are obligaţia să examineze toate componentele despăgubirii şi să stabilească întinderea acesteia pe baza tuturor dovezilor administrate.

Or, instanţa de apel, realizează o aplicare şi o interpretare greşită a textului normativ deoarece nu are în vedere criteriile de determinare a despăgubirii impuse de acest text legal, înlăturând, în mod eronat şi nelegal din valoarea despăgubirii, cuantumul unor daune suferite de reclamantă pe motiv ca este împiedicată de motive procedurale să o facă, devoluţiunea sa fiind limitată.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel refuză să analizeze şi să stabilească justa despăgubire pentru expropriere, deşi o atare obligaţie îi incumbă cu titlu imperativ prin lege (Constituţie, CEDO, Legea nr. 33/1994, C. civ.).

În acest sens, decizia recurată apare ca nelegală din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel stabilind greşit despăgubirile acordate cu titlu de prejudiciu (daune) întrucât, în mod eronat, în acestea nu au fost incluse elemente constituind componente ale justei despăgubiri pentru motive pur procedurale.

Astfel, instanţa de apel înlătură din componenţa prejudiciului prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994 afectarea valorică a terenului rămas neexpropriat din imobilul situat în Sos. x pe motiv că reclamanta nu ar fi solicitat stabilirea şi acordarea contravalorii scăderii valorii economice a restului de teren din corpul de proprietate situat la aceeaşi adresă cu cel expropriat şi din punctul de vedere al căilor de acces la calea publică, ci doar din perspectiva potenţialului acestui teren de a fi utilizat în scopul realizării proiectului imobiliar afirmat.

De fapt, reclamanta a invocat generic prin motivele de apel pierderea de valoare înregistrata de partea neexpropriată din corpul de proprietate situată la aceeaşi adresă cu suprafaţa expropriată, însă fără a detalia toate aspectele care au condus la pierderea de valoare întrucât acestea aveau un caracter pur tehnic, de resortul experţilor tehnici judiciari.

De asemenea, trebuie avut în vedere ca reclamanta a solicitat permanent, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele de apel, ca expropriatorul să fie obligat nu numai la restituirea valorii de piaţă a imobilelor expropriate, dar şi la repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei ca urmare a exproprierii (atât a prejudiciului efectiv, cât şi a beneficiului nerealizat, aşa cum impun dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994), învederând că reclamanta a suferit daune importante ca urmare a acestei exproprieri, pe unele dintre aceste daune identificându-le expres.

A învederat permanent atât instanţei de fond, cât şi instanţei de apel, prin motivele de apel, ca legislaţia română consacră principiul reparării integrale şi prompte a prejudiciului, care se traduce prin înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale actului sau faptului cauzator al prejudiciului, fie acestea patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul restabilirii situaţiei anterioare producerii acestuia.

Aşadar, se înţelege din toate solicitările reclamantei ca ceea ce a solicitat a fost stabilirea şi repararea integrala a prejudiciilor suferite şi înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare pe care aceasta expropriere le-a produs reclamantei, prin orice modalitate potrivită astfel încât să fie restabilită situaţia anterioară producerii acestora.

Pentru aceasta, a solicitat să fie avute în vedere toate interesele cu valoare economică pierdute sau care nu mai pot fi concretizate de reclamantă în urma exproprierii (cauza Buchen contra Cehiei), pentru a se asigura un "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, având în vedere ca, aşa cum a statuat CEDO, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă care nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie decât în împrejurări excepţionale.

Constatând că reclamanta nu ar fi solicitat stabilirea şi acordarea contravalorii scăderii valorii economice a părţii de teren rămasă neexpropriată, deşi în mod evident a făcut-o, consideră, dincolo de încălcarea legii mai sus menţionată, că instanţa de apel a realizat şi o interpretare greşită a actelor juridice deduse judecăţii, schimbând astfel natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, ceea ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ.

Modul de afectare concret a părţii de proprietate rămasă neexpropriată a reieşit din dezbateri, fiind stabilit de comisia de experţi desemnata conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994. Comisia de experţi, în mod corect, a evidenţiat în raportul de expertiza toate daunele produse de procedura exproprierii pe care le-a putut determina, acesta fiind rolul său conferit de Legea nr. 33/1994.

Instanţa de apel, însă, interpretând şi aplicând greşit, printr-o abordare fundamental greşită, prevederile Legii nr. 33/1994, a apreciat ca experţii au procedat greşit, cu depăşirea "însărcinării stabilite de instanţa", în realitate, chiar instanţa fiind cea care a procedat greşit. în materia exproprierii, "însărcinarea" la care face referire instanţa de judecată, ce revine comisiei de experţi, decurge din lege şi nu din dispoziţia instanţei, acesteia din urma nefiindu-i conferit un drept legal de a o limita,

Instanţa de apel se regăseşte în aceeaşi eroare de interpretare şi aplicare a legii ca şi prima instanţă de fond în ceea ce priveşte scopul expertizei ce trebuie dispusă pentru stabilirea despăgubirii pentru expropriere. Astfel, instanţa de apel a apreciat ca prima instanţă de fond a procedat corect atunci când a respins ca neutile şi neconcludente toate obiectivele expertizei având drept scop stabilirea "daunelor" suferite de expropriat, cu consecinţa limitării comisiei de experţi în stabilirea tuturor componentelor despăgubirii pentru expropriere.

Această abordare nu face decât să întărească concluzia erorii de interpretare şi aplicare a legii în care se găseşte şi instanţa de apel.

Este adevărat ca, în general, atributul de a aprecia cu privire la utilitatea administrării probei cu expertiza revine instanţei de judecată însă, în cazul special al exproprierii, utilitatea administrării probei cu expertiza este stabilita prin lege şi se impune instanţei de judecată cu titlu imperativ, acesteia fiindu-i înlăturat, în aceasta situaţie, cu titlu de excepţie, dreptul procedural prevăzut de art. 167 C. proc. civ.

În mod similar, aprecierea relativă la conţinutul expertizei urmând a fi administrate este limitată instanţei de judecată, prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 trasând coordonatele în acest sens cu adresare directă atât experţilor, cât şi instanţei de judecată, de la care aceasta din urmă nu poate deroga.

Aşadar, experţii sunt obligaţi în virtutea legii să ţină seama şi de toate daunele determinate sau determinabile pe care expropriaţii le încearcă în urma exproprierii atunci când calculează cuantumul despăgubirii.

Având în vedere situaţia specială a dreptului de proprietate, drept fundamental ocrotit cu prioritate la nivel constituţional şi internaţional, legiuitorul a lăsat mai putina libertate de apreciere judecătorului impunând un set de reguli menit a evita ca expropriatul să nu primească justa despăgubire pentru bunurile ce i-au fost luate forţat. Aceasta întrucât acordarea unei juste despăgubiri în caz de expropriere este un principiu imperativ afirmat, aşa cum am arătat deja, la nivel naţional şi internaţional.

Aşadar, atunci când limitează comisia de experţi, prin obiectivele stabilite, doar la stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat, instanţele încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, arogându-şi puteri mai mari decât le permit dispoziţiile legale, aceasta fiind exact situaţia pe care legiuitorul a vrut să o evite atunci când a instituit procedura şi criteriile pentru stabilirea despăgubirii pentru expropriere.

În cazul din speţă, instanţa de apel arată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a reţinut lipsa de concludenţă a obiectivelor referitoare la componenta prejudiciului, acestea nefiind încuviinţate pe motiv că se refereau la o situaţie de fapt afirmată dar pe care instanţa de fond a apreciat-o ca fiind nedovedită. Aceasta este încă o interpretare şi aplicare greşită a legii atât de către prima instanţă de fond, cât şi de către instanţa de apel. Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 arată că la calcularea daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, experţii, precum şi instanţa vor lua în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Folosirea particulei "şi" indică faptul că experţii şi instanţa trebuie să verifice existenţa şi să evalueze daunele suferite de expropriat chiar şi în absenţa unor dovezi aduse de către expropriat, cu atât mai mult trebuie ţinut seama de astfel de dovezi atunci când acestea sunt prezentate.

De altfel, argumentaţia instanţei de apel în sensul caracterului corect al măsurilor instanţei de fond este contrazisă de propria sa conduită şi constatări, aceasta alegând să încuviinţeze în etapa apelului efectuarea unei expertize ou obiective complexe vizând şi evaluarea daunelor suferite ca urmare a exproprierii, obiective pe care instanţa de control judiciar le-a considerat ca fiind concludente şi utile soluţionării pretenţiilor deduse judecaţii. Cum în etapa apelului nu au apărut elemente noi faţă de etapa fondului, rezultă că aceleaşi obiective pe care instanţa de apel le-a considerat drept utile şi concludente pentru soluţionarea cauzei trebuie să fi avut caracter util şi concludent şi la judecarea fondului cauzei, deci rezultă clar că măsura instanţei de fond de respingere a acestora a fost greşită şi ca instanţa de apel se contrazice singura când afirmă corectitudinea abordării instanţei de fond.

Pe de o parte, arată că instanţa de fond a respins în mod corect obiectivele respective ale expertizei ca fiind neconcludente şi neutile cauzei iar, pe de altă parte, admite aceleaşi obiective pentru expertiza pe care o încuviinţează în apel motivând că acestea au caracter concludent şi util. Or, această contradictorialitate în motivare atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În aceeaşi notă, învederează şi prevederile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

Deşi s-au administrat probe din care au reieşit clar pierderile suferite de reclamantă prin diminuarea valorii părţii de proprietate rămase neexpropriate, dar şi din afectarea altor proprietăţi ale reclamantei adiacente zonei exproprierii, ca o consecinţă directă a exproprierii (comisia de experţi a constatat acest aspect, au fost depuse şi certificate de urbanism demonstrând acest lucru etc.), acestea nu au fost acordate de către instanţa de apel, în virtutea faptului ca instanţa nu poate avea în vedere "susţineri/argumente care au fost formulate ulterior termenului procedural prevăzut la art. 287 alin. (2) din C. proc. civ., anume primei zile de înfăţişare în apel, pentru că acestea sunt lipsite de aptitudinea de a determina legala învestire a instanţei de apel cu evaluarea lor", anume pentru faptul ca reclamanta nu ar fi afirmat afectarea valorica a terenului rămas neexpropriat din imobilul situat în Sos. x din punctul de vedere al căilor de acces la calea publică. Or, acest din urmă aspect a fost constatat de către comisia de experţi desemnată în cauză, fiind o chestiune absolut tehnică.

Conduita instanţei de apel reprezintă o încălcare flagrantă a dispoziţiilor Constituţiei României, CEDO, C. civ. şi Legii nr. 33/1994.

Instanţa de apel a analizat aceste pierderi exclusiv prin "prisma aspectelor legate de nedovedirea afectaţiunii lui la realizarea proiectului imobiliar de mare anvergura, astfel cum a fost evocat prin motivele de apel şi chiar prin cererea de chemare în judecată", refuzând să ia în considerare toate celelalte dovezi administrate în cauza, unele dintre acestea reieşind din dezbateri.

Deşi, cu privire la aceste daune, instanţa de apel constată ca nu le poate lua în considerare pentru că nu ar fi fost evocate prin motivele de apel şi cererea de chemare în judecată, cu privire la daunele suferite în legătură cu suprafaţa de 85 mp din terenul rămas neexpropriat, inclusă în zona minimă de siguranţă, instanţa de apel consideră că le poate avea în vedere, deşi situaţia este absolut similară, existenţa acestor daune reieşind din dezbateri şi din dovezi administrate în cauza ulterior primei zile de înfăţişare în apel, fără să fi fost evocate în mod specific prin motivele de apel şi prin cererea de chemare în judecată, iată cum, din nou, decizia instanţei de prim control judiciar conţine motive contradictorii care afectează însăşi legalitatea deciziei pronunţate (art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.).

Afectarea valorii părţii de proprietate ramase neexpropriate a fost constatată de către comisia de experţi desemnata în cauza şi probata şi cu înscrisuri. Comisia de experţi desemnata în cauza a constatat că: "terenul rămas în proprietatea A. în urma exproprierii nu mai are valenţa de folosinţa având în vedere ca nu mai are acces direct la stradă/calea publică, astfel încât se poate considera că exproprierea este totala.

Rezulta ca la valoarea despăgubirii se adaugă valoarea restului de teren, la data despăgubirii".

De asemenea, din certificatul de urbanism emis pentru suprafaţa de teren rămasă neexpropriată din imobilul situat în str. x, rezultă clar că acesta a devenit neconstruibil din cauza sistematizării zonei deşi, anterior, fusese construibil, acest aspect fiind dovedit cu înscrisuri.

Apare clar prejudiciul suferit fie şi doar având în vedere obiectul de activitate al reclamantei - dezvoltarea (promovarea) imobiliară -, pentru reclamantă, ca o consecinţa directa a exproprierii, acest teren rămânând complet fără valoare economică.

Pe de alta parte, instanţa de apel îşi arogă competente tehnice pe care nu le are, apreciind în contra experţilor şi a evidenţei că, în fapt, terenul, prin simplul fapt că se învecinează pe latura de sud-vest cu str. x, ar avea ieşire la calea publică; or, comisia de experţi a arătat clar în expertiză că accesul nu poate fi realizat pe calea respectivă din cauza liniei de tramvai existente pe latura respectiva.

Mai mult, din nou în contra concluziilor experţilor, instanţa apreciază ca, oricum, reclamanta beneficiază de servitute de trecere conform art. 616 din C. civ. din 1864 pe propriul teren de la nr. 79 din Sos. x. Or, experţii au constatat clar că, în contextul actual, "având în vedere ca prin adresele depuse la dosar de B., din suprafaţa aferentă imobilului de la x, pe suprafaţa de 99 mp, cu o deschidere de 6,2 m, se instituie zona de siguranţă, (...) Este posibil ca fluxul sus-indicat să nu poată fi realizat pe aceasta cale (...)."

Instanţa de apel reţine în aceeaşi hotărâre ca dovedit faptul că prin includerea unei suprafeţe de teren în zona de siguranţă se restrâng atributele dreptului de proprietate într-o măsură atât de mare încât îi lipsesc practic de conţinut, reclamanta fiind pusă în situaţia de a nu mai putea exploata în mod util terenul respectiv.

Aceste motive contradictorii în decizia instanţei - pe de o parte, aceasta admite ca terenurile incluse în zona minima de siguranţa nu mai pot fi exploatate în mod util, însă, pe de altă parte, arată că, pe un astfel de teren, se poate institui servitute de trecere - afectează însăşi legalitatea deciziei recurate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), impunându-se admiterea recursului şi modificarea deciziei şi pentru acest motiv de recurs.

Deşi situaţia imobilului rămas neexpropriat de la nr. 81 este clară, ca o consecinţa a proiectului B., acesta fiind scos din circuitul civil definitiv şi pentru viitor, rămânând fără acces la calea publică, deci neconstruibil şi nefolosibil, atât pentru scopul edificării de construcţii, cât şi pentru utilizarea acestuia ca parcare, de exemplu, instanţa, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de expropriere refuză să acopere această pierdere printr-o despăgubire corespunzătoare.

Deşi admite că includerea unui imobil în zona minimă de siguranţă a proiectului de utilitate publică generează o daună în legătură directă cu exproprierea şi chiar ia în considerare la stabilirea despăgubirii pentru expropriere finale suprafaţa de 85 mp de la nr. poştal 81 încadrată în această categorie, instanţa refuză să acopere şi daunele similare Încercate de reclamantă prin includerea definitivă în zona minimă de siguranţă a suprafeţei de 99 mp din terenul situat în Sos. x. Pentru a înlătura această daună, instanţa face din nou o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Or, textul normativ menţionat trebuie interpretat atât în literă, cât şi în spiritul sau, astfel încât toate daunele în legătură de cauzalitate directa cu exproprierea să fie acoperite, numai astfel exproprierea căpătând legitimitate. Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impun despăgubirea proprietarului şi a oricărei persoane îndreptăţite, în această categorie putându-se încadra reclamanta sau chiar alţi proprietari ai unor imobile învecinate, chiar neexpropriate, însă afectate de expropriere.

De altfel, toate terenurile ramase în proprietatea reclamantei au rămas fără acces la drumul public, rămânând izolate şi, în mod evident, nu mai au valoarea pe care au avut-o când reclamanta le-a achiziţionat, când aveau deschidere pe toate laturile, acces auto şi pietonal, aceasta constituindu-se în daune aflate în legătură de cauzalitate directă cu exproprierea, impunându-se, prin urmare, acordarea acestora. Neacordarea lor constituie o încălcare a prevederilor legale în materie de expropriere (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Consideră, totodată că, în mod cu totul eronat, a înlăturat instanţa de apel din categoria daunelor suferite de proprietarul expropriat pierderile suferite decurgând din scopul edificării unui complex imobiliar pe terenurile achiziţionate, incluzând valoarea efortului investiţional total al reclamantei expropriate, pierderi efective directe suferite de reclamanta expropriată prin cheltuielile efectiv făcute în vederea realizării complexului imobiliar, cheltuielile efectuate ca urmare a anunţării intenţiei de expropriere, precum şi pierderi din dobânzi plătibile ca urmare a contractării de credite în vederea plăţii preţului terenurilor achiziţionate, dar şi efectuării cheltuielilor menţionate, având în vedere că au fost dovedite atât demersurile concrete în vederea materializării proiectului, sursele financiare pentru realizarea acestuia (împrumuturile cu dobândă), dar şi faptul ca proiectul nu mai poate fi realizat din cauza exproprierii, ceea ce conduce la pierderea tuturor sumelor investite şi cheltuite, precum şi la imposibilitatea de restituire a împrumuturilor contractate şi de plata a dobânzilor aferente. Necuprinderea acestor daune în despăgubirea pentru expropriere constituie o încălcare a prevederilor legale în materie de expropriere (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.),

Şi scăderea de valoare a terenului expropriat, tradusă în diferenţa dintre preţul plătit pe mp la data achiziţionării acestuia şi valoarea pe mp acordată de instanţa de apel a fost cauzată de proiectul B. şi de lucrările la acesta, şi nu fluctuaţiei pieţei imobiliare. Aşa cum rezultă din certificatul de urbanism depus de reclamantă la dosar, în urma demarării proiectului de utilitate publică, terenul a devenit neconstruibil din cauza sistematizării zonei, aceasta anulând practic valoarea sa de piaţă şi capacitatea acestuia de a fi valorificat, astfel încât, în aceste condiţii, diferenţa dintre preţul sau de cumpărare şi valoarea stabilită ca despăgubire pentru expropriere se traduce într-o dauna suferita de expropriat a cărei acoperire prin despăgubirea pentru expropriere se impune în virtutea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a celorlalte prevederi în materie de expropriere care impun justa despăgubire a persoanei expropriate. Astfel, neacordarea acestei daune constituie o încălcare a prevederilor legale în materie de expropriere (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

De altfel şi valoarea reală de piaţă stabilită de instanţa de judecată pentru imobilul expropriat la data exproprierii este mai mică decât cea reală, aceasta situându-se în jurul valorii de 1.000 euro/mp. Această valoare rezultă din însăşi comparabila de referinţa avuta în vedere de către comisia de experţi şi de către instanţa la stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat, respectiv Contractul 481/2011, deoarece, în realitate, pentru preţul de vânzare care a fost reţinut corect de către experţi şi de către instanţă, s-a vândut o suprafaţa mai mică de teren (suprafaţa de teren vândută fiind redusă printr-un act adiţional ulterior pe care experţii şi instanţa nu l-au avut în vedere).

Instanţa de apel realizează o interpretare eronată şi a dispoziţiilor ari. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prin raportare la art. 26 din Legea nr. 33/1994 atunci când reţine ca afirmaţia reclamantei în sensul că nu poate fi pus semnul egalităţii intre persoanele fizice şi cele juridice ar echivala cu o solicitare de aplicare discriminatorie a prevederilor sus-menţionate, acestea conţinând repere unice de stabilire a prejudiciului în urma exproprierii, fără a face vreo distincţie după cum este expropriată o persoana juridice sau o persoană fizică. Or, textele legale sus-menţionate conţin repere unice în sensul că, în cazul unei exproprieri, despăgubirea pentru expropriere trebuie să cuprindă atât valoarea reală a imobilului pierdut, cât şi daunele cauzate expropriatului, însă, în acelaşi timp, din acest text legal se desprinde ideea ca daunele trebuie acoperite integral iar, din acest punct de vedere, între persoanele fizice expropriate şi persoanele juridice expropriate pot apărea diferenţe, fără ca aceasta să însemne o discriminare ci, dimpotrivă. Numai acoperirea integrală a daunelor suferite de expropriat, daune care trebuie analizate din toate punctele de vedere, asigura un tratament nediscriminatoriu şi corect în materia exproprierii.

De asemenea, în ceea ce priveşte analiza aplicabilităţii TVA, instanţa de apel o interpretare şi aplicare eronată a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, în primul rând, instanţa de prim control judiciar reţine în mod eronat ca "legea speciala - care stabileşte criteriile după care se stabilesc asemenea despăgubiri - nu conţine dispoziţii în acest sens."

De asemenea, arată că "obligaţia de a plăti TVA pentru despăgubirea încasată - conform prevederilor invocate de apelantă, respectiv art. 126 alin. (1) coroborat cu art. 128 alin. (3) lit. c) din C. fisc. - reprezintă expresia unui tratament fiscal similar aplicat atât valorii care se substituie bunului ce era destinat exploatării economice, cât şi valorii care ar fi fost obţinută din exploatarea (adecvata naturii sale) a bunului care avea aptitudinea de a susţine activităţile din care se realizau veniturile taxabile. Altfel spus, plata TVA pentru suma primită cu titlu de despăgubire nu reprezintă un prejudiciu cauzat de expropriere, pentru ca, în situaţia în care imobilul nu ar fi fost expropriat, el era destinat exploatării în activitatea comercială a societăţii reclamante şi, astfel, constituia sursa unor venituri ale acesteia care ar fi antrenat în egală măsură obligaţia de a plăti respectiva taxă pe valoarea adăugată."

În realitate, legea specială conţine dispoziţii de excepţie referitoare la taxe, tarife şi orice alte sume datorate bugetului de stat în art. 27 din Legea nr. 255/2010. În ceea ce priveşte interpretarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mai multe decizii de speţă, că:

"având în vedere că operaţiunile privind exproprierea sunt scutite de orice taxe datorate bugetului de stat, despăgubirea cuvenita persoanei expropriate nu poate constitui baza de impunere pentru aplicarea taxei pe valoarea adăugata,"

De asemenea, contrar interpretării Curţii de Apel Bucureşti din decizia recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut "inaplicabilitate dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal în materie de expropriere. Codul fiscal, în art. 128 alin. (3) lit. c), prevede ca trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, potrivit legii, în schimbul unei despăgubiri (compensaţie) este considerata livrare de bunuri, iar potrivit art. 137 din Cod, într-o astfel de situaţie, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din compensaţia aferentă bunului care a ieşit din patrimoniul societăţii în domeniul fiscal, aceste dispoziţii legale, reprezintă dreptul comun în materie şi nu sunt incidente în privinţa bunurilor supuse exproprierii. Legea nr. 255/2010, pentru operaţiunile pe care le reglementează are, în raport cu actul normativ sus evocat, caracterul unei legi speciale, aplicabilă cu prioritate, conform principiului de drept "specialia generalibus derogant".

Dincolo de cele de mai sus, şi în contextul în care sunt considerate aplicabile despăgubirii pentru expropriere stabilita pe cale judiciara dispoziţiile de drept comun din dreptul fiscal, interpretarea dată de către instanţa de apel modului de aplicare a acestora este complet eronată deoarece taxa pe valoarea adăugată este o taxă ce se colectează de la cel care primeşte bunurile livrate (în speţă terenul expropriat), nu o taxa a cărei plata incumba celui care livrează bunurile. Cu alte cuvinte, dacă taxa pe valoarea adăugată este aplicabilă, cel care o datorează este expropriatorul, şi nu expropriatul, acestuia din urma revenindu-i doar obligaţiile de colectare şi virare a acesteia către bugetul de stat în lumina regimului juridic al taxei pe valoarea adăugată, interpretarea instanţei de apel în sensul ca TVA nu reprezintă un prejudiciu cauzat de expropriere, cu alte cuvinte, ca suma TVA nu trebuie achitată de expropriator pentru acest motiv, apare drept complet eronată şi ilegală, fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu referire la soluţia dată de instanţa în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată şi suportarea onorariului experţilor, de asemenea, soluţia instanţei este eronată, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. conform cărora partea care cade în pretenţii trebuie să suporte cheltuielile de judecată. În speţă, intimatul expropriator căzut în pretenţii, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel constatând că despăgubirea oferită de acesta pentru expropriere nu a fost justă. Aplicarea eronată a dispoziţiilor legale în materia acordării cheltuielilor de judecată de către instanţă de prim control judiciar porneşte, în mod evident, de la interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale în materie de expropriere. Astfel, instanţa de apel consideră că onorariul solicitat de experţii membri ai comisiei trebuie suportat în cea mai mare parte de către reclamantă pe motiv ca toate obiectivele referitoare la stabilirea daunelor suferite ca o consecinţă a exproprierii au fost solicitate de reclamantă şi ca efortul mare depus de membrii comisiei a fost cauzat de reclamantă. În realitate, stabilirea daunelor cauzate de expropriere este un obiectiv care deriva din Legea nr. 33/1994, legea însăşi impunând cercetarea şi evaluarea acestora. În acest context, onorariul experţilor trebuie suportat măcar în proporţii egale de către părţi, reclamanta nefiind "vinovată" de necesitatea cercetării şi evaluării tuturor componentelor despăgubirii pentru expropriere.

Chiar dacă apelul expropriatorului s-a admis trebuie avut în vedere ca admiterea s-a făcut pentru aceea că instanţa de fond nu a stabilit corect valoarea reală de piaţă a imobilului expropriat, însă, trebuie în acelaşi timp văzut că nu s-a dat eficienţă pretenţiilor intimatului apelant pârât expropriator care a solicitat, prin apelul formulat, să se dea eficienta evaluării expertei C., care stabilise o valoare foarte mică pentru imobilul expropriat, favorizând în mod evident pe expropriator. Cu alte cuvinte, constatarea instanţei de apel în sensul că intimatul nu ar fi căzut în pretenţii deoarece şi apelul sau a fost admis este eronată pentru că, în realitate, acesta este căzut în pretenţii, valoarea invocata de acesta fiind înlăturată de către instanţa, instanţa reţinând apărările reclamantei împotriva acesteia.

2. În motivarea recursului pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Societatea Comercială de Transport B. SA a arătat următoarele.

Instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 304 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a acordat despăgubiri şi pentru suprafaţa de 85 mp - zona de siguranţă, suprafaţa de teren neexpropriată, nedeclarată de utilitate publică de interes naţional şi nesolicitată de către societatea reclamantă A. SRL. Astfel, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, prin adăugarea la obiectul cererii de chemare în judecată şi a acestei suprafeţe, pe care reclamanta nu a solicitat-o şi pentru care implicit nu a solicitat nici despăgubiri.

Suprafaţa de 85 mp nu a fost determinată prin măsurători ci pe baza unui plan pus la dispoziţie de către societatea reclamantă, nu face parte din proprietatea expropriată de la nr. x din Sos. x, nu s-a stabilit cu certitudine din ce proprietate face parte, la baza deciziei instanţei de apel stând o adresă emisă de către o terţă persoană, SC B. SA, care nu este una şi aceeaşi persoană cu expropriatorul SC B. SA, şi care nu are nici o calitate în proces, cu atât mai puţin calitatea conferită de către instanţa apelului, aceea de autoritate. SC B. SA este o societate privată care la solicitarea societăţii reclamante a înţeles să furnizeze acesteia o serie de informaţii relative la construirea Magistralei 5 de Metrou, informaţii pe care ulterior le-a retractat recunoscând faptul că au furnizat informaţii prin raportare la datele puse la dispoziţie de către SCA. SRL. Din planurile de amplasament transmise societăţii B. SA de către reclamanta A. SRL, rezultă faptul că aşa zisa zonă de siguranţă la care se referă societatea face parte mai degrabă din imobilul situat în Bucureşti str. x, sector 5 şi care a aparţinut tot acestei societăţi, proprietate care a fost de altfel expropriată integral.

Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa instanţei de apel prin adresa înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 februarie 2016.

Aşadar, aprecierile instanţei de apel relative la "restricţiile pe care le antrenează o atare afectaţiune de fapt" nu au fost dovedite în cauză, nefiind puse în discuţie nici cu ocazia dezbaterilor de fond şi nici în calea de atac a apelului, aceste chestiuni excedând cererii de chemare în judecată cu care au fost învestite pentru soluţionare atât prima instanţă de fond cât şi instanţa de apel, aspect ce încalcă prevederile art. 294 alin. (1) din C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, a acordat în cauză şi ceea ce nu s-a cerut, situaţie faţă de care sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., sens în care solicită casarea deciziei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, pentru a pune în discuţia părţilor aspectele legate de zona de protecţie în suprafaţa de 85 mp şi pentru a da posibilitatea administrării de către părţile litigante a probatoriului necesar pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, inclusiv expertiza topografică.

Decizia atacată este în parte nelegală, în cauză fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce priveşte apelurile declarate în cauză de către Ministerul Public şi de către expropriator, instanţa de apel le-a apreciat ca fiind întemeiate în sensul că valoarea terenului expropriat a fost stabilită cu neobservarea exigentelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 prima instanţă dând eficienţă unei evaluări care a fost realizată de experţi în raport de oferte de vânzare şi nu în raport de vânzări reale şi efective.

La data de 20 octombrie 2014 la dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză întocmit de către domnii experţi D., E. şi doamna expert F.

Potrivit obiectivului nr. 1 încuviinţat de către instanţă, experţii aveau de evaluat imobilul expropriat, conform criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la următoarele, momente: data exproprierii, data expertizei efectuate la fond, data expertizei efectuate în apel.

Acest obiectiv a fost menţinut de către instanţa de apel pe tot parcursul expertizei cu încălcarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 12/2015 şi nr. 380/2015 potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

În cauza pendinte, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, "transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii".

Data consemnării la dispoziţia societăţii expropriate a sumei propuse cu titlu de despăgubire este data de 4 aprilie 2011 aceasta fiind şi data transferului dreptului de proprietate şi nu data de 24 iunie 2011 cum au stabilit experţii desemnaţi în cauză.

Potrivit raportului de evaluare întocmit în cauza, pct. 1.a - valoarea terenului la data exproprierii este 477,67 E/mp (curs de schimb valutar la 24 iunie 2011,1 Euro = 4,2106);

Celelalte date de referinţă, anume data expertizei efectuate la fond, şi data expertizei efectuate în apel, nu trebuiau în opinia recurentului menţinute în cauză, prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale anterior menţionate.

Prin raportare la data Hotărârii nr. 16 din 24 iunie 2011, experţii raportului de evaluare au stabilit un cuantum al despăgubirilor în valoare totală de 1.277.450 RON (708 E/mp inclusiv TVA - 570 E/mp fără TVA). Aceeaşi comisie de experţi au stabilit faptul ca un număr de 23 de comparabile existente la dosarul cauzei "sunt insuficiente pentru o analiză".

Ca urmare a admiterii obiecţiunilor formulate în cauză, prin încheierea de şedinţă din data de 24 noiembrie 2015 instanţa de apel a dispus refacerea raportului de expertiză de către comisia de experţi. La data de 8 februarie 2016 comisia de experţi a depus un raport preliminar potrivit căruia din nou un număr de 23 comparabile au fost înlăturate, solicitându-se instanţei de judecată să dispună în raport cu situaţia prezentată de către experţi. La data de 4 aprilie 2016 experţii D. şi F. au depus Raport de Expertiza REFACERE - opinie majoritară. Potrivit raportului de expertiză refăcut valoarea terenului în suprafaţa de 428 mp la data exproprierii este de 477,67 euro/mp adică 204.443 euro prin rotunjire, calculaţi "la un curs valutar de 4,2106 RON la data de 24 iunie 2011", adică 860.827 RON. Potrivit grilei de calcul a valorii despăgubirilor a raportului refăcut, valoarea unui mp de teren "exclusiv TVA" a fost stabilita la 851 E/mp în timp ce valoarea unui mp teren "cu TVA" a fost stabilita la 646 E/mp adică 276.490 E/mp (1.164.189 RON).

Această modalitate de calcul, şi anume stabilirea unei valori pentru un metru pătrat fără TVA la o sumă mai mare decât valoarea unui metru pătrat de teren "cu TVA" este o greşeală a experţilor, sesizată instanţei de apel cu ocazia obiecţiunilor - situaţie lăsata însă neclarificată de către experţi şi care în final a condus instanţa de apel la stabilirea unei sume nejustificate, profund denaturată, şi care implicit determină obţinerea de către reclamanta-intimată a unei sume de bani nedatorată de către expropriator.

La data de 12 septembrie 2016 în cauză a fost depus suplimentul expertizei tehnice - şi împotriva acestuia fiind formulate obiecţiuni. Prin răspunsul la obiecţiuni, experţii opinie majoritara au înţeles să justifice coeficientul de corecţie de + 200 % acordat pentru localizare şi care a influenţat în mod substanţial valoarea despăgubirilor prin majorarea lor în mod artificial, pe baza unor tabele, tabele care cuprind exclusiv anunţuri din ziare şi de pe internet. La data de 7 noiembrie 2016 comisia de experţi a răspuns parţial la obiecţiunile încuviinţate la suplimentul expertizei tehnice repetând aceeaşi greşeală, anume aceea de a stabili o valoare mai mare a unui mp de teren cu TVA exclus - faţă de un mp de teren cu TVA inclus. Fila 8 a Răspunsului la obiecţiunile încuviinţate la Suplimentul la Raportul de expertiza refăcut: "prin urmare, valoarea terenului la data de 24 iunie 2011, este de: varianta II - ...1.535.470 RON pentru cazul în care preţul tranzacţiei cvc 481 din 14 iulie 201 nu cuprinde TVA; varianta I - ... 1.165.680 RON pentru cazul în care preţul tranzacţiei cvc 481 din 14 iulie 2011 cuprinde TVA"

În concluzie, în opinia experţilor valoarea unui mp de teren la data de 24 iunie 2011 cu TVA inclus este de 802 E şi de asemenea valoarea unui mp de teren la data de 24 iunie 2011 tot cu TVA inclus este de 646 E.

La data de 7 noiembrie 2016 societatea B. SA, a formulat note şi obiecţiuni prin care a solicitat instanţei să pună în vedere experţilor să explice cum au stabilit valoarea terenului ca fiind mai mare când preţul tranzacţiei selectate ca şi comparabilă nu cuprinde TVA decât valoarea selectată pe baza aceleiaşi comparabile care cuprinde TVA. Au fost formulate şi susţinute de către Ministerul Public obiecţiuni similare celor formulate de către apelanta pârâta SC B. SA, instanţa de apel la data de 23 februarie 2017 constatând cauza în stare de judecată, "urmând a se pronunţa prin hotărâre asupra tuturor aspectelor invocate".

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelului, s-au reiterat instanţei aspectele referitoare la stabilirea greşită a valorii despăgubirilor de către experţii opinie majoritară, aspecte sesizate atât de către pârâtul Statul Român prin SC B. SA cât şi de către Ministerul Public.

Prin Decizia civilă nr. 105A din 6 februarie 2017 instanţa de judecată a constatat în mod cu totul eronat faptul că experţii opinie majoritară au stabilit pentru terenul în suprafaţă de 428 mp o valoare de 1.535.470 RON (851 E/mp) valoare calculată de către experţi cu TVA inclus (24 %), valoarea fără TVA calculată de către aceştia fiind de 646 E/mp.

Valoarea de 851 E/mp cu TVA inclus a fost avută în vedere de către instanţa de apel în mod greşit valoarea stabilită de către experţi fiind în realitate, în final, de 802 E/mp cu TVA inclus, şi aceasta valoare fiind greşită.

În ceea ce priveşte valoarea de 646 E/mp "cu TVA inclus" a fost stabilită de către experţi în mod nelegal, prin aplicarea unui coeficient de majorare de + 200 % calculat exclusiv pe baza unor anunţuri din ziar şi a unor postări de pe internet.

Prin această metodă de evaluare haotică şi prin repetarea greşelilor referitoare la modalitatea de aplicare a TVA, asupra cărora instanţa de apel a omis să se pronunţe prin decizia recurată, experţii au indus în eroare Curtea de Apel Bucureşti care a pronunţat o decizie în parte nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât prin aplicarea unui coeficient de majorare de + 200 % a valorii, stabilit pe baza anunţurilor din ziar şi a ofertelor de pe internet, dar şi prin calcularea unei valori pe mp mai mari fără TVA decât valoarea unui mp teren calculata cu TVA.

3. În motivarea recursului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a arătat următoarele.

I. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

1) Curtea nu a motivat soluţia adoptată, în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 428 mp, în funcţie de valoarea stabilită în raportul de expertiză-refacere depus la dosar în data de 4 aprilie 2016 (respectiv 364.200 euro, 851 euro/mp), în condiţiile în care, ulterior, în urma întocmirii unui supliment la raportul de expertiză refăcut şi a formulării răspunsului la obiecţiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză, a rezultat o valoare inferioara a terenului (343.300 euro, 802 euro/mp), aspect care atrage imposibilitatea verificării raţionamentului instanţei şi implicit imposibilitatea exercitării controlului judiciar în privinţa soluţiei adoptate.

Astfel, analizând considerentele hotărârii, se poate observa ca în privinţa suprafeţei de teren expropriate, de 428 mp, opţiunea Curţii de Apel Bucureşti a fost în sensul acordării de despăgubiri în funcţie de valoarea indicată în raportul de expertiză refăcut (din data de 4 aprilie 2016), respectiv 1.535.470 RON (echivalent a 364.200 euro, preţul unitar/mp fiind stabilit la valoarea de 851 euro), deşi în răspunsul la obiecţiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză refăcut, s-a stabilit o valoare inferioară a terenului, respectiv 802 euro/mp (în total 343.300 euro), valoare care de altfel este cea corectă.

În succinta expunere a soluţiei instanţei de apel nu se regăseşte nicio detaliere a motivelor care au determinat Curtea să aprecieze că preţul de 851 euro/mp (indicat în cuprinsul raportului de expertiză refăcut) este cel care reflectă valoarea reală a terenului.

Împrejurarea că instanţa nu şi-a motivat în niciun fel opţiunea, atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar, în cuprinsul considerentelor lipsind expunerea şi detalierea motivelor care au fundamentat concluzia instanţei în sensul ca s-ar impune acordarea de despăgubiri în funcţie de valoarea indicată în raportul de expertiză refăcut şi nu în funcţie de valoarea indicată de experţi în cuprinsul răspunsului la obiecţiunile la suplimentul de expertiză.

Drept aspect preliminar, se învederează că din cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare 481/2011, depus în copie la dosarul cauzei, lipsesc două file, aspect care ar fi trebuit să determine Curtea să constate imposibilitatea utilizării acestui contract drept comparabilă. Cu toate acestea, nu numai că acest contract a fost utilizat cu ocazia efectuării expertizei pentru stabilirea valorii terenului expropriat, dar a şi avut un caracter decisiv în stabilirea preţului unitar al terenului evaluat de către comisia de experţi, raportat la împrejurarea ca a fost aplicată cea mai mică corecţie tocmai în cazul acestei comparabile.

Analiza considerentelor deciziei civile atacate relevă faptul că instanţa a apreciat că la stabilirea despăgubirii pentru terenul expropriat, se impune a fi avut în vedere preţul integral, efectiv achitat în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 481/2011, neavând relevanţă dacă preţul menţionat include sau nu TVA. Or, în cuprinsul raportului de expertiză-refacere, depus la data de 4 aprilie 2016, este specificat faptul că, pentru comparabila nr. 3, reprezentată de Contractul de vânzare-cumpărare nr. 481/2011, preţul unitar este de 801,60 euro/mp (802 euro/mp).

Calculele aferente evaluării terenului la data exproprierii - 24 iunie 2011, evidenţiate de către experţi în tabelele inserate în cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză-refăcut, cuprind menţiuni eronate, generate de faptul că este specificată drept preţ unitar al terenului valoarea de 851 euro/mp (atât pentru varianta de calcul în care preţul Contractului 481/2011 conţine TVA, cât şi pentru ipoteza în care preţul aceluiaşi contract nu conţine TVA.). Greşita menţionare a preţului unitar de 851 euro/mp a generat astfel eroarea de calcul în privinţa valorii totale a terenului expropriat (428 mp x 852 euro/mp =364 200 euro).

În cuprinsul răspunsului la obiecţiunile formulate la suplimentul de expertiză pentru ambele variante de calcul a valorii terenului expropriat la data exproprierii - 24 iunie 2011 (cu TVA/fără TVA), este menţionat preţul corect, de 802 euro/mp, astfel încât valoarea terenului la data exproprierii a fost de asemenea corect stabilită la suma de 343 300 euro .

Curtea nu a înlăturat concluziile experţilor din cuprinsul răspunsului la obiecţiunile formulate la suplimentul de expertiză, optând în schimb pentru acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 428 mp de teren expropriată, în funcţie de valoarea indicată în raportul de expertiză-refăcut depus la dosarul cauzei în data de 4 aprilie 2016, fără a-şi justifica în vreun fel opţiunea.

Or, în raport de împrejurarea că s-a dispus suplimentarea raportului de expertiză şi de faptul că în urma răspunsului întocmit de către experţi la obiecţiunile formulate la suplimentul raportului de expertiză s-a stabilit o altă valoare a terenului expropriat decât cea indicată în concluziile raportului de expertiză-refacere, s-ar fi impus ca instanţa să expună în cuprinsul considerentelor hotărârii raţionamentul avut în vedere la adoptarea soluţiei.

2) În cuprinsul hotărârii instanţei de apel nu se regăseşte motivarea opţiunii instanţei, în sensul ne acordării despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat apelantei-reclamante ca urmare a includerii unei suprafeţe de 99 mp de teren neexpropriat în zona minimă de siguranţă a reţelei de metrou.

Astfel, din adresa emisă de SC B. SA, rezultă că suprafeţele de 99 mp şi 85 mp, sunt incluse în zona minimă de siguranţă a reţelei de metrou.

Sub acest aspect, se arată că prin încheierea de şedinţă din data de 9 mai 2016, s-a dispus admiterea obiecţiunilor formulate de apelanta-reclamantă şi, în consecinţă, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză-refăcut din 4 aprilie 2016, vizând, printre altele şi calcularea contravalorii a două suprafeţe de teren neexpropriate (de 99 mp, respectiv 85 mp).

Analizând considerentele şi dispozitivul deciziei civile atacate, se constată că instanţa a acordat despăgubiri doar pentru suprafaţa de 85 mp de teren neexpropriat, utilizând drept criteriu referenţial în stabilirea valorii despăgubirii, preţul unitar de 851 euro/mp, stabilit pentru terenul expropriat în raportul de expertiză-refăcut, din 04 aprilie 2016. Soluţia instanţei de apel a fost justificată de faptul că expertiza efectuată în apel a concluzionat că zona minimă de siguranţă e afectată de restricţii în sensul că rămâne la dispoziţia B. 24 h din 24 h/7 zile din 7.

Nu există în cuprinsul considerentelor nicio detaliere referitoare la motivele care au format convingerea Curţii în sensul că nu ar fi necesară acordarea de despăgubiri şi pentru suprafaţa de 99 mp de teren neexpropriat, dar inclus în zona minimă de siguranţă a reţelei de metrou. Apreciem ca pentru identitate de raţiune, raportat la faptul că ambele suprafeţe de teren sunt afectate de zona minimă de siguranţa, iar pentru suprafaţa de 85 mp teren neexpropriat au fost acordate despăgubiri, s-ar fi impus acordarea de despăgubiri şi pentru suprafaţa de teren de 99 mp, inclusă în zona minimă de siguranţă a reţelei de metrou.

O alta eroare a instanţei de apel constă în acordarea de despăgubiri pentru terenul de 85 mp, inclus în zona minimă de siguranţă în funcţie de valoarea stabilită în raportul de expertiză, de 851 euro/mp, valoare care, aşa cum am detaliat în considerentele ce preced, este eronată, valoarea corectă fiind cea de 802 euro/mp.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din adresa emisă de S.S. Metroul SA, din 23 decembrie 2015 rezultă că în interiorul zonei minime de siguranţă, execuţia oricărei construcţii provizorii sau definitive se poate face numai cu avizul B. SA şi acordul Ministerului Transporturilor. în concluzie, nu se exclude posibilitatea construirii pe suprafeţele respective, astfel încât acordarea unor despăgubiri şi pentru suprafeţele rămase în proprietate la aceeaşi valoare ca şi în cazul terenului expropriat este nejustificată.

II. Hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, nefiind respectat criteriul similitudinii sub aspectul mărimii suprafeţelor evaluate, devenind astfel incident cazul de casare reglementat de dispoziţiile 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Astfel, valoarea terenului expropriat fost în mod eronat stabilită prin raportarea comparabilelor utilizate la un teren expropriat subiect cu o suprafaţă de 5.380 mp, deşi terenul expropriat are o suprafaţă de 428 mp. Terenurile folosite drept comparabile având dimensiuni mult mai mari decât terenul expropriat, respectiv de 8.000 mp, 3.788 mp, 8.020 mp, se impunea aplicarea unor corecţii corespunzătoare.

Deşi la termenul de judecată din data de 9 mai 2016 a fost încuviinţată drept obiecţiune la raportul de expertiză refăcut, efectuarea unei variante de calcul al prejudiciului în raport de suprafaţa de teren expropriată de 428 mp, nici în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiza-refăcut (din 12 septembrie 2016), nici în cuprinsul răspunsului întocmit la obiecţiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză (depus în data de 7 noiembrie 2016) experţii nu au raportat comparabilele utilizate la suprafaţa de 428 mp, cât are terenul expropriat, ci tot la o suprafaţă de teren de 5.380 mp. Se constată astfel lipsa răspunsului la obiecţiunea încuviinţată de instanţă prin încheierea din 9 mai 2016 şi, implicit, existenţa unei neclarităţi în privinţa stabilirii valorii terenului expropriat în suprafaţă de 428 mp. Eliminarea acestei neclarităţi necesită formularea unui răspuns la obiecţiunile la răspunsul la obiecţiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză refăcut, aspect incompatibil cu structura recursului, fiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte a constatat fondate recursurile în limitele şi pentru considerentele expuse mai jos.

Având în vedere că recursurile conţin anumite critici asupra unor probleme de drept comune, acestea vor fi analizate simultan, urmând ca motivele ce vizează aspecte diferite să fie abordate separat.

În ceea ce priveşte limitele apelului, reclamanta a susţinut că prin interpretarea eronată a prevederilor legale ce reglementează această problemă de drept instanţa de apel a înlăturat "din componenţa prejudiciului prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994 afectarea valorică a terenului rămas neexpropriat din imobilul situat în şos. x pe motiv că nu ar fi afirmat această afectare valorică şi din punctul de vedere al căilor de acces la calea publică, ci doar din perspectiva potenţialului acestui teren de a fi utilizat în scopul realizării proiectului imobiliar afirmat" şi " scăderea valorii economice a restului de teren proprietatea recurentei adiacent corpului de proprietate al acesteia de la aceeaşi adresă cu cel expropriat."

Sub acelaşi aspect, pârâta a susţinut că instanţa de apel a stabilit şi a acordat despăgubiri şi pentru suprafaţa de 85 mp - zona de siguranţă, nesolicitată de către societatea reclamantă A. SRL.

Pe de altă parte, Ministerul Public a susţinut că instanţa de apel nu a motivat de ce nu a acordat despăgubiri pentru suprafaţa de 99 mp din imobilul situat în Sos. Panduri nr. 79, neexpropriată, dar aflată în zona de siguranţă a metroului ca şi suprafaţa de 85 mp pentru care s-au acordat despăgubiri.

Aceste motive de recurs vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Recurenta reclamantă a invocat şi prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a realizat şi o interpretare greşită a actelor juridice deduse judecăţii, schimbând astfel natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora când a constatat că reclamanta nu ar fi solicitat stabilirea şi acordarea contravalorii scăderii valorii economice a pârtii de teren rămasă neexpropriată.

Or, actele juridice deduse judecăţii la care se referă pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. sunt cele care stau la baza raportului juridic ce constituie fundamentul pretenţiei, iar nu cererea de chemare în judecată sau cererea de apel. Pentru reţinerea greşită a cauzei cererii de chemare în judecată sau a cererii de apel prin raportare la motivarea în fapt a acestor cereri sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru a determina limitele apelului, în primul rând, trebuie analizată cererea de chemare în judecată, sub aspectul obiectului, cauzei şi părţilor (art. 294 C. proc. civ.), iar în al doilea rând, motivele de apel (art. 292 C. proc. civ.).

Inclusiv în cazul contestării hotărârii date în procedura exproprierii sub aspectul stabilirii despăgubirii, cauza cererii de chemare în judecată este dată de situaţia de fapt calificată juridic. Aşa cum se reţine în doctrină, pentru a defini cauza cererii de chemare în judecată nu se poate face abstracţie nici de fapte, nici de drept.

În apel nu se poate schimba cauza cererii conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu aduce modificări acestor dispoziţii din procedura civilă, în cererea de chemare în judecată trebuind să fie menţionat, dacă este cerut, în ce constă, în viziunea reclamantului, prejudiciul cauzat prin expropriere, menţiuni care fac parte din situaţia de fapt.

Pe baza acestei situaţii de fapt menţionate în cererea de chemare în judecată comisia de experţi evaluează prejudiciul, ţinând cont şi de alte probe administrate în cauză.

Ceea ce reiese din dezbateri potrivit C. proc. civ. nu este o nouă situaţie de fapt care să ducă la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, ci necesitatea administrării unor noi probe pentru dovedirea situaţiei de fapt menţionate deja în cererea de chemare în judecată sau în cadrul motivelor de fapt ale apelului (art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.)

Doar cu privire la imobilul expropriat legiuitorul prezumă prejudiciul ca fiind dat de valoarea reală a imobilului expropriat, dar şi în acest caz în cererea de chemare în judecată reclamantul trebuie să arate dacă este nemulţumit de modul de evaluare a imobilului prin hotărârea de expropriere.

Nu se poate considera că aceste dispoziţii procedurale ar aduce atingere dreptului de proprietate, atâta timp cât este la aprecierea reclamantului dacă cere sau nu acoperirea tuturor prejudiciilor rezultate din expropriere, acesta fiind cel mai în măsură să aprecieze în ce constau acestea şi în ce modalitate îi sunt afectate drepturile.

Deşi a făcut trimitere la limitele efectului devolutiv al apelului, instanţa de apel nu a motivat, prin raportare la cele susţinute în mod concret în cadrul motivelor de fapt atât ale cererii de chemare în judecată, cât şi ale apelului reclamantei, de ce a considerat, pe de o parte, că face obiectul apelului suprafaţa de 85 mp rămasă neexpropriată din terenul aflat în str. x, dar aflată în zona de siguranţă, iar pe de altă parte că suprafaţa de 99 mp din imobilul situat în şos. x, neexpropriată, dar aflată în zona de siguranţă a metroului, nu face obiectul apelului.

În ceea ce priveşte aceste două terenuri, despre care s-a reţinut că s-ar afla în zona de siguranţă a metroului, instanţa de apel le-a tratat diferit, acordând despăgubiri doar pentru suprafaţa de 85 mp ce face parte din suprafaţa rămasă neexpropriată din terenul aflat în str. x, pe considerentul că se află la aceeaşi adresă cu suprafaţa de teren expropriată care face obiectul hotărârii contestate, spre deosebire de suprafaţa de 99 mp care face parte din imobilul situat în str. x, care nu a făcut obiectul exproprierii.

Cu privire la aceste suprafeţe de teren neexpropriate, despre care s-a reţinut că ar fi afectate zonei de siguranţă a metroului, instanţa de apel nu a analizat dacă un astfel de prejudiciu a fost invocat prin motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată şi în cadrul motivelor de apel.

În schimb, instanţa de apel a reţinut că reclamanta apelantă nu a susţinut afectarea valorică a terenului rămas neexpropriat din imobilul situat în şos. x din punctul de vedere al căilor de acces la calea publică, ci susţinerile relative la afectarea acestui teren au privit exclusiv chestiunea potenţialului de a fi utilizat în scopul realizării proiectului imobiliar.

Într-adevăr, din perspectiva apartenenţei la adresa din care face parte terenul expropriat, criteriu reţinut de către instanţa de apel pentru acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 85 mp, hotărârea este contradictorie, legat de faptul că nu s-au reţinut aceleaşi argumente pentru susţinerea privind afectarea terenului rămas neexpropriat de la aceeaşi adresă pentru pierderea accesului la calea publică, deşi, aşa cum susţine chiar recurenta reclamantă, nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin apel nu a invocat concret nici prejudiciul decurgând din afectarea suprafeţei de 85 mp zonei de siguranţă a metroului.

Ca atare, sub aspectul efectului devolutiv al apelului motivarea instanţei de apel este incompletă, nereferindu-se la ambele limite prevăzute de art. 292 şi art. 294 C. proc. civ., şi contradictorie, aşa cum s-a reţinut mai sus.

Nefiind lămurită problema limitelor efectului devolutiv al apelului cu privire la afectarea valorică a terenului rămas neexpropriat din imobilul situat în şos. x din punctul de vedere al căilor de acces la calea publică, nu se impune analizarea motivelor de recurs ce privesc fondul acestei pretenţii.

Pentru aceleaşi considerente nu se impune analizarea motivelor de recurs formulate de către pârâtă şi Ministerul Public privind fondul pretenţiilor legate de suprafaţa de teren de 85 mp din terenul din şos. x, despre care s-a reţinut că ar fi afectată zonei de siguranţă a metroului.

În cazul în care, în rejudecare, instanţa de apel va ajunge la concluzia formulării acestor pretenţii în limitele prevăzute de art. 292 şi art. 294 C. proc. civ., deşi potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ. după casarea instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, este util ca instanţa de apel (la rândul său instanţă de fond) să verifice şi motivele formulate în recurs legat de fondul acestor cereri pentru a preîntâmpina, în cazul temeiniciei lor, o nouă casare.

În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs formulate de către reclamant sunt de reţinut următoarele.

Sunt nefondate criticile reclamantei privind constatările instanţei de apel în sensul legalităţii respingerii de către prima instanţă de fond a anumitor obiective ale expertizei.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, din prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu rezultă că instanţa de judecată nu mai are dreptul procedural prevăzut la art. 167 alin. (1) C. proc. civ. de a aprecia concludenţa şi pertinenţa probelor solicitate.

Faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia" nu înseamnă că, din oficiu, fără a fi cerute şi menţionate concret în cererea de chemare în judecată, expertul trebuie să identifice tot ce i se pare a fi o posibilă daună cauzată de expropriere, şi eventual posibilele persoane vătămate, şi nici că reclamantul are dreptul să formuleze orice obiective ale expertizei care nu au legătură cu situaţia de fapt menţionată în cererea de chemare în judecată, fără a putea fi cenzurate de către instanţa de judecată sub aspectul concludenţei şi pertinenţei.

Aşa cum s-a reţinut în cadrul motivelor ce vizau limitele devoluţiunii apelului, instanţa de judecată este ţinută de cauza cererii de chemare în judecată, care este reprezentată de situaţia de fapt calificată juridic. Or, prin administrarea probelor se tinde tocmai la dovedirea situaţiei de fapt pretinsă în cererea de chemare în judecată, în funcţie de aceasta apreciindu-se pertinenţa şi concludenţa probelor.

Contrar susţinerii recurentei reclamante, faptul că acest text de lege prevede luarea în considerare la efectuarea expertizei şi de către instanţă "şi" a dovezilor prezentate de proprietar şi alte persoane îndreptăţite cu privire la daunele aduse prin expropriere nu înseamnă că pentru dovedirea oricărei situaţii de fapt pretinse prin cererea de chemare în judecată este concludentă proba cu expertiză.

Proba cu expertiză reglementată de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 are drept principal scop evaluarea unor daune. Pentru a dovedi existenţa prejudiciului poate fi necesară administrarea altor probe, cu înscrisuri sau martori eventual.

Acesta este motivul pentru care sunt nefondate susţinerile recurentei reclamante privind motivarea contradictorie a instanţei de apel care ar fi apreciat, pe de o parte, că în mod legal prima instanţă de fond ar fi respins ca neconcludente şi nepertinente anumite obiective ale expertizei, iar pe de altă parte ar fi admis aceleaşi obiective în apel.

Instanţa de apel şi-a justificat opţiunea, arătând, de altfel, că expertiza a avut ca obiectiv evaluarea prejudiciului, iar nu dovedirea componentelor prejudiciului, care au fost apreciate prin coroborarea cu celelalte probe administrate în cauză.

De altfel, atâta timp cât recurenta susţine că obiectivele neîncuviinţate de prima instanţă au fost admise de către instanţa de apel, nu se poate reţine existenţa interesului de a critica în continuare dispoziţiile primei instanţe de fond legat de acest aspect.

În ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la neacordarea de către instanţa de apel a pierderilor decurgând din scopul edificării unui complex imobiliar pe terenurile achiziţionate, incluzând valoarea efortului investiţional total, şi din scăderea de valoare a terenului expropriat, constând în diferenţa dintre preţul plătit pe metru pătrat la data achiziţionării acestuia şi valoarea pe metru pătrat la data exproprierii acordată de instanţa de apel, prin acestea se critică modul de interpretare şi coroborare a probelor de către instanţa de apel pentru stabilirea situaţiei de fapt în cauză, astfel că vizează temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia, neputând fi analizate în recurs, conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Nu se poate reţine o interpretare eronată a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prin raportare la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 a instanţei de apel atunci când a reţinut ca afirmaţia reclamantei în sensul ca nu poate fi pus semnul egalităţii între persoanele fizice şi cele juridice ar echivala cu o solicitare de aplicare discriminatorie a prevederilor sus-menţionate. Această afirmaţie a reclamantei a reprezentat doar un argument nedeterminant pentru soluţia instanţei de apel, recurenta reclamantă fiind de altfel de acord cu faptul că scopul acestor texte de lege este acelaşi, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi al celor juridice, şi anume acoperirea integrală a daunelor suferite prin expropriere, iar tipul de daune specifice nu are efect asupra egalităţii sub acest aspect.

În ceea ce priveşte motivele de recurs legate de aplicabilitatea TVA sunt de reţinut următoarele.

Dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 255/2010, invocate de către reclamantă nu pot fi calificate ca prevederi derogatorii de la cele de drept comun ce reglementează plata TVA, şi anume art. 126 alin. (1) coroborat cu art. 128 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal

Potrivit art. 27 din Legea nr. 255/2010: "Sunt scutite de la plata taxelor, tarifelor, precum şi a oricăror altor sume datorate bugetului de stat sau bugetelor locale serviciile privind înregistrarea, recepţionarea documentaţiilor cadastrale şi serviciile aferente procedurii de intabulare pentru terenurile necesare realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local."

Astfel, prin această normă legală au fost scutite de la plata taxelor menţionate anumite servicii strict determinate de lege şi anume serviciile privind înregistrarea, recepţionarea documentaţiilor cadastrale şi serviciile aferente procedurii de intabulare.

Taxa pe valoare adăugată nu se încadrează în niciunul dintre aceste servicii, astfel că această reglementare nu poate fi interpretată în sensul instituirii unor reguli speciale derogatorii de la dreptul comun al TVA.

Or, potrivit dreptului comun, art. 128 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003, este considerată livrare de bunuri trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

Totuşi, pentru a determina dacă operaţiunea cu terenul în speţă este supusă sau nu TVA, trebuie verificat dacă acesteia îi este aplicabilă vreo scutire prevăzută de lege, de exemplu, art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, analiză implicând verificări de fapt ce nu a fost făcută de instanţa de apel, fapt ce atrage casarea hotărârii şi sub acest aspect.

În speţă nu se pune problema dacă plata TVA este sau nu o daună cauzată de expropriere, întrucât taxa pe valoare adăugată este un impozit pe consum, suportat de către consumatorul final al unui bun sau serviciu, iar conform legislaţiei, persoana înregistrată în scopuri de TVA colectează TVA de la clienţii săi, după care virează taxa către Ministerul de Finanţe.

Motivele de recurs privind cheltuielile de judecată nu vor fi analizate în această fază procesuală, având în vedere soluţia de casare a deciziei şi faptul că acest capăt de cerere este accesoriu, depinzând de soluţia dată pe fondul apelurilor.

Referitor la recursul formulat de către pârâtă, în afară de cele menţionate în cadrul motivului de recurs privind limitele apelului, sunt de reţinut următoarele.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că determinarea valorii imobilului expropriat trebuia să se facă în raport de data consemnării sumelor aferente despăgubirii, iar nu în raport de data hotărârii de expropriere, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010.

Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, iar potrivit alin. (2) decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil.

Ca atare, în mod corect s-a raportat instanţa de apel pentru stabilirea valorii reale a imobilului la data transferului de proprietate care potrivit legii este data emiterii deciziei de expropriere.

Este nefondată critica prin care se susţine contradictorietatea din raportul de expertiză, preluată astfel de către instanţa de apel, cu privire la determinarea valorii terenului în sensul că valoarea terenului cu TVA ar fi mai mică decât valoarea terenului fără TVA.

Valoarea terenului a fost determinată în două moduri, întrucât cu privire la una dintre comparabile, contractul nr. x/2011, nu se putea determina cu certitudine dacă preţul din contract conţine sau nu TVA. Astfel, în mod logic, valoarea imobilului prin raportare la situaţia în care s-ar considera că preţul din acest contract ar conţine şi TVA (caz în care valoarea TVA a fost scăzută pentru a se determina valoarea reală, de piaţă, a imobilului), este mai mică decât valoarea imobilului prin raportare la situaţia în care s-ar considera că preţul din acest contract nu ar conţine şi TVA.

În ceea ce priveşte corecţia de localizare de 200%, în considerentele hotărârii atacate nu se regăseşte nicio motivare sub acest aspect, deşi a constituit o obiecţiune la expertiză admisă prin încheierea din 9 mai 2016, punctul C, la care experţii nu au răspuns prin suplimentele la expertiză ulterioare. Atâta timp cât instanţa de apel nu a analizat această apărare a pârâtei care vizează temeinicia hotărârii, aspect care nu poate face obiectul recursului conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu a insistat în obţinerea răspunsului la această obiecţiune încuviinţată, concluzia este în sensul nelămuririi pe deplin a situaţiei de fapt în cauză de către instanţa de apel.

Referitor la recursul formulat de către Ministerul Public, în afară de cele menţionate în cadrul motivului de recurs privind limitele apelului, sunt de reţinut următoarele.

Este fondat motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel nu a motivat alegerea sumei de 851 euro/mp în loc de 802 euro/mp din raportul de expertiză refăcut depus la 7 noiembrie 2016, instanţa de apel făcând doar referire la opinia unui expert care a participat la efectuarea expertizei în faţa primei instanţe, iar nu la raportul efectuat în faţa instanţei de apel.

În faţa instanţei de recurs a fost depus contractul nr. x/2011 integral, din care rezultă că preţul din contract nu conţine TVA, în consecinţă, menţionarea eronată a instanţei de apel în sensul că nu ar conta dacă preţul din contract conţine sau nu TVA în sine nu afectează sub acest aspect hotărârea atacată.

Este fondat motivul de recurs prin care se susţine nerespectarea criteriului similitudinii sub aspectul mărimii suprafeţei evaluate.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.

Sintagma "imobile de acelaşi fel" priveşte toate caracteristicile imobilului care sunt de natură să determine valoarea reală a imobilului, intravilan sau extravilan, construibil sau neconstruibil etc., dar şi suprafaţa imobilului expropriat.

Ţinând cont că trebuie stabilită valoarea imobilului expropriat este logic că raportarea trebuie să se facă la imobile de acelaşi fel ca suprafaţă cu a acestuia iar nu cu imobile cu aceeaşi suprafaţă cu a imobilului din care acesta face parte, în cazul în care are loc o expropriere parţială.

Astfel, în speţă, determinarea valorii reale a imobilului expropriat în suprafaţă de 428 mp trebuia să se facă prin raportare la imobile de acelaşi fel şi sub aspectul acestei suprafeţe, iar nu al suprafeţei de 5390 mp a întregului teren, aşa cum a fost dobândit în proprietate de către reclamant.

Dacă reclamanta pretinde că terenul rămas neexpropriat a suferit o scădere de valoare ca urmare a exproprierii parţiale, atunci aceasta reprezintă o altă categorie de daune care pot fi evaluate şi care nu poate fi confundată cu determinarea valorii reale a imobilului expropriat.

Într-adevăr, aşa cum corect susţine recurenta, la data de 9 mai 2016 instanţa de apel a încuviinţa obiecţiunea la raportul de expertiză, solicitând experţilor să efectueze conform obiectivelor stabilite prin încheierea din 1 octombrie 2014, o variantă de calcul al prejudiciului (inclusiv în ce priveşte aplicarea corecţiilor) în raport de suprafaţa de teren expropriată de 428 mp, ţinând cont că experţii au raportat comparabilele utilizate la un teren expropriat subiect de 5.380 mp, obiecţie la care nu s-a răspuns nici prin suplimentul la raport din 12 septembrie 2016 şi nici prin cel din 7 noiembrie 2016.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ. interpretat per a contrario, Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL, de pârâtul Statul român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin SC "B." SA şi de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei nr. 105A din data de 6 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iulie 2017.

Procesat de GGC - LM