Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 iulie 2018, petenta SC A. SRL, în calitate de recurentă-reclamantă în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 146 lit. d) teza I din Constituţia României, republicată şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanţa supremă a statuat: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în M. Of. , în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018, cerere formulată de petenta SC A. SRL, în dosarul nr. x/2016.
În motivare, instanţa a reţinut că, în speţă, petenta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018.
Prin Decizia nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 528 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra conformităţii cu prevederile constituţionale a dispoziţiilor cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi a statuat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" este neconstituţională.
Aşadar, dispoziţiile legale cu privire la care a fost invocată excepţia au făcut obiect al controlului constituţionalităţii, iar aspectele dezlegate de Curtea Constituţională în cuprinsul hotărârilor pronunţate produc efecte definitive şi general obligatorii de la data publicării deciziilor în Monitorul Oficial.
Pe de altă parte, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurentă îl reprezintă sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească cerinţele imperative stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale, aşa cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, prima dintre aceste condiţii imperative este aceea ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să fie o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate, nu şi actele administrative sau hotărârile pronunţate de instanţe.
Neîndeplinirea acestei condiţii constituie cauză de inadmisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate astfel ridicate. Dacă excepţia priveşte o hotărâre a Guvernului, un ordin al unui ministru sau alt act emis în aplicarea legii, ea este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol din lege instanţa de judecată trebuie să o respingă ca fiind inadmisibilă, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.
Sesizarea Curţii Constituţionale trebuie să fie făcută de instanţă cu respectarea acestor condiţii, verificându-se cu atenţie existenţa cazurilor de inadmisibilitate care dau nu numai dreptul, dar creează şi obligaţia instanţei de a respinge motivat excepţia, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.
Aşa fiind, solicitarea petentei de sesizare a Curţii Constituţionale cu referire la interpretarea dată unei dispoziţii legale printr-o decizie pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs petenta SC A. SRL.
În motivarea recursului, petenta a arătat că, Curtea Constituţionala a stabilit că "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare" (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 482 din 7 iulie 2011). Mai mult, "în interpretarea legii, instanţele judecătoreşti, între care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să respecte cadrul constituţional, iar sancţionarea depăşirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curţii Constituţionale." (a se vedea în acest sens Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011).
Având în vedere aceste aspecte, chiar dacă textul a fost declarat neconstituţional, şi această condiţie este îndeplinită, întrucât reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege în interpretarea data acestuia prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52/2013, ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.
În măsura în care instanţa de judecată a apreciat că recursul este ab initio inadmisibil, aceasta este, totuşi, obligată să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate formulată, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională în speţe similare.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 244 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din C. proc. pen., Curtea a reţinut, inter alia, următoarele;
"26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile ce sunt supuse controlului de constituţionalitate sunt cele ce determină respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei formulate. Astfel în ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 324 din 14 mai 2012 sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 86 din 31 ianuarie 2017, a statuat, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauza ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Curtea a reţinut, însă, că în măsura în care sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determina soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia, aceasta are legătura cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate.
27. Aşa fiind, Curtea constată că legătura cu soluţionarea cauzei a excepţiei de neconstituţionalitate este circumstanţiată de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiţie. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziţia criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibile, a cererii formulate de petent în fata instanţelor de drept comun, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, aceste dispoziţii având legătura cu soluţionarea cauzei. Curtea apreciază că această concluzie este susţinută şi de faptul că singurul efect al unei decizii de admitere pronunţate într-o astfel de speţă este acela al creării posibilităţii accederii în faţa unui judecător care va analiza pe fond cererea respectivă, fără însă ca decizia de admitere să aibă vreo influenţă asupra soluţiei dispuse de judecător, din perspectiva temeiniciei cererii.
28. Or, raportat la elementele ce configurează speţa dedusă controlului de constituţionalitate în prezenta cauza. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din C. proc. pen. are legătura cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens. Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, precitată, par. 4, 15). [...]"
Analizând recursul formulat, Înalta Curte urmează să îl respingă, pentru considerentele ce succed:
În motivarea încheierii recurate, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale cu privire la care a fost invocată excepţia au făcut obiect al controlului constituţionalităţii, iar aspectele dezlegate de Curtea Constituţională în cuprinsul hotărârilor pronunţate produc efecte definitive şi general obligatorii de la data publicării deciziilor în M. Of.
Totodată, instanţa a reţinut că solicitarea petentei de sesizare a Curţii Constituţionale cu referire la interpretarea dată unei dispoziţii legale printr-o decizie pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Or, în susţinerea recursului, petenta SC A. SRL a citat din Deciziile Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011 şi nr. 244 din 6 aprilie 2017, menţionând, totodată, că a fost declarată neconstituţională norma legală în legătură cu care a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Aceste susţineri, însă, nu pot forma obiect al analizei în prezenta fază procesuală, în care instanţa a fost învestită cu recursul exercitat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât criticile recurentei nu se referă la argumentele reţinute de instanţă în pronunţarea acestei soluţii.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurenta SC A. SRL nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 4 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.
Intimatele B. şi C. au solicitat plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 3.000 RON, aferente fazei procesuale a recursului.
În conformitate cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei."
În aplicarea dispoziţiilor legale redate, Înalta Curte va reduce la suma de 1.500 RON cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, un cuantum rezonabil, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, având în vedere că formularea apărărilor nu a prezentat un grad ridicat de dificultate, faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii şi recursul a fost soluţionat la primul termen de judecată fixat. Cheltuielile de judecată vor fi acordate intimatei intimata B., potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii de şedinţă din data de 4 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.
Obligă recurenta-reclamantă către intimata B. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.
Procesat de ED