Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi pârâtul C., a solicitat să se constatate încălcarea de către pârâţi a drepturilor exclusive de autor asupra a două fotografii document realizate în 22 decembrie 1989, obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 400.000 Euro, în echivalent în RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, din care 100.000 Euro reprezintă prejudiciu moral, obligarea pârâţilor să nu mai folosească pe viitor reproduceri electronice sau de alt fel ale fotografiilor şi să înlăture copiile acestora aflate pe paginile de internet ale televiziunii D., precum şi pe conturile reţelelor sociale deţinute, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate Decretul nr. 321/1998, Legea nr. 8/1996, Noul C. proc. civ.
Pârâta S.C. B. S.A., a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtului C..
În drept, art. 205 şi urm. C. proc. civ., art. 15 şi 141 Legea nr. 8/1996, art. 72 şi urm. C. proc. civ., art. 7 şi 8 din Decretul nr. 321/1956.
Prin Sentinţa civilă nr. 423 din 8 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului C., a fost respinsă, pentru acest motiv, acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva acestui pârât, a fost admisă în parte acţiunea formulată împotriva pârâtei S.C. B. S.A. (J40/8139/2006), s-a constatat încălcarea drepturilor de autor, a fost obligată pârâta la plata sumei de 5000 RON, despăgubiri pentru prejudiciul material, a fost interzisă folosirea reproducerilor şi a fost obligată pârâta la înlăturarea acestora de pe paginile de internet ale televiziunii D.. A fost respinsă acţiunea în rest, ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiată, au fost respinse cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..
Prin Decizia nr. 798/A din data de 5 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civil a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A.. A fost obligat apelantul la plata sumei de 3328,49 RON către intimatul C., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.
Împotriva deciziei menţionate anterior a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
I. Decizia atacată este nelegală deoarece a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 raportat la art. 10 lit. a) şi d) şi art. 13 lit. a), b), f), g), h) şi art. 15 din aceeaşi lege.
Chestiunea de drept supusa analizei constă în a şti dacă prezentarea operelor fotografice fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 de către intimatul-parat C. a avut caracter licit, şi anume dacă intimatul-pârât C. avea dreptul să prezinte fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 operele fotografice pe care le scanase cu 5 ani în urma în vederea publicării în revista "F.".
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 atunci când a reţinut că < dreptul de distribuire cu privire la copiile celor doua fotografii fusese epuizat prin transferul către paratul C. a dreptului de proprietate asupra copiilor scanate ale celor doua fotografii, transfer care a avut loc înainte de primului număr al F.. De asemenea, cu privire la copiile în format tipărit dreptul de distribuire fusese epuizat odată cu vânzare primului număr din 2006 al revistei "F.">.
Textul legal este greşit aplicat deoarece dreptul de distribuire reglementat de dispoziţiile art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se epuizează cu privire la modalitatea de utilizare convenită. Pentru alte modalităţi dreptul de distribuire nu se considera epuizat. În consecinţa, dreptul de distribuire poate fi considerat epuizat doar în ceea ce priveşte publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." din anul 2006 şi nu poate fi considerat epuizat în ceea ce priveşte distribuirea operelor fotografice în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011.
Art. 141 alin. (2) din Legea 8/1996 şi art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996 nu pot fi interpretate în sensul extinderii dreptului persoanei de a distribui în orice modalitate doreşte (fără acordul autorului) opera originală de care a luat cunoştinţa prin publicare. Textele legale menţionate, art. 10 lit. a) şi d), art. 13 lit. a), b), f) g, h, art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 8/1996, nu reglementează în mod expres un drept al persoanei care a luat cunoştinţa de opera originala pentru o publicare sa folosească acea opera ori de cate ori doreşte şi sa o prezinte unde doreşte.
Publicarea operei în alta modalitate decât cea convenită reprezintă o atingere adusa operei şi o încălcare a dreptului de distribuire care aparţine autorului operei. În consecinţa, publicarea operei în primul număr al revistei "F." din anul 2006 nu conferă intimatului-parat C., dreptul de a prezenta opera în cadrul unei emisiuni TV.
Deci, este evidentă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 10 lit. a) şi d) şi art. 13 lit. a), b), f) g, h din Legea nr. 8/1996 de către instanţa de apel prin aprecierea greşita a noţiunilor de atingere adusa operei şi distribuire a operei.
II. Aspecte specifice ale aplicării greşite a normelor de drept material de către instanţa de apel.
În speţa nu se contesta calitatea sa de autor al operelor fotografice ci dreptul de distribuire al intimatului-parat C.. Acesta a pus la dispoziţia pârâtei B. S.A. copiile scanate ale operelor fotografice în vederea folosirii lor în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011. Aceste opere fotografice au fost prezentate în cadrul emisiunii, aşa cum se arata şi în situaţia de fapt reţinuta de către instanţa de apel.
II. 1. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 lit. a) şi d)
Instanţa de apel a aplicat greşit aceste dispoziţii legale deoarece în aplicarea corecta a acestor dispoziţii legale nu interesează modul în care intimatul-parat C. a intrat în posesia operelor fotografice şi nici comportamentul reclamantului după publicarea acestora în revistă. Ceea ce interesează este dacă intimatul-pârât C. avea dreptul sa prezinte fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 operele fotografice pe care le scanase cu 5 ani în urmă în vederea publicării în primul număr al revistei "F.".
Astfel, stabilirea împrejurării că după publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." nu a avut niciun fel de obiecţie este lipsită de relevanţă întrucât nu a avut cunoştinţa despre acest aspect, revista distribuindu-se peste hotare.
În opinia sa, după trecerea unei perioade atât de mari de timp putea fi pusă în discuţie şi aplicarea art. 10 lit. e) din Legea nr. 8/1996, referitoare la dreptul de a retracta opera deoarece nu a existat un contract iar pârâtul-intimat C. nu putea fi în niciun fel prejudiciat.
Cert este ca nu a acordat niciodată paratului-intimat C. dreptul de a distribui operele fotografice în nici o modalitate.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, se arată că s-a adus o atingere operei prin modul în care a fost prezentata iar situaţia premisa referitoare la prejudicierea onoarei şi reputaţiei sale este îndeplinită. În timpul prezentării imaginilor fotografice pe video wall (ecranul din platoul emisiunii) au aplicat imaginea altei persoane (G.) într-un medalion peste una din imaginile sale. Aceasta era afişată în split screen (cadrul ecranului împărţit în două) în acest fel efectuându-se un crop (tăierea imaginii originale) realizându-se astfel o atingere adusa operei originale. în continuare, pe ambele imagini au fost plasate nişte cerculeţe şi numele lui H. prin care se dorea marcarea unei zone aflate în discuţie. Prezentarea folosind tehnica zoom (mărirea excesiva a cadrului) a dus la scăderea calităţii imaginilor privite şi la tăierea cadrului (crop).De asemenea au clonat partea superioară a cadrului să se potrivească formatului ecranului video wall. În clipul de promovare a emisiunii (de 26 sec.) prezentat pe facebook cu mai mult timp înainte de începerea emisiunii au introdus o imagine din care au tăiat prin crop şi au rezultat alte două imagini total 3) cu calitate îndoielnică aducând din nou atingere operei fotografice.
II.2. În ceea ce priveşte aplicare dispoziţiilor art. 13 lit. a), b), f) g, h şi art. 141 alin. (1) şi (2), situaţia premisă reţinută de instanţa de apel în aplicarea textelor legale este aceea ca pârâtul-intimat C. nu a realizat vreun act de reproducere a fotografiilor deoarece le avea scanate încă din anul 2005. Astfel, acest pârât-intimat ar fi pus la dispoziţia pârâtei B. S.A. copiile scanate.
Pornind de la aceasta situaţie premisă în aplicare corectă a dispoziţiilor art. 13 lit. a), b), f) g, h şi art. 141 alin. (1) şi (2) instanţa de apel ar fi trebuit sa analizeze dacă paratul-intimat C. avea dreptul de a distribui copiile scanate pârâtei-intimate B. S.A.
Pentru a ajunge la o concluzie contrara legii, şi anume ca paratul-intimat C. a dobândit nu doar dreptul de proprietate asupra copiilor scanate dar şi dreptul de a le reproduce, instanţa de apel face analiza relaţiilor dintre reclamant şi acest pârât (pag. 27 alin. (5). Contrar celor reţinute de către instanţa de apel între reclamant şi pârâtul-intimat nu au existat niciun fel de relaţii după publicarea operelor fotografice în revistă, chiar mai mult, pârâtul-intimat afirma că i-a pierdut numărul de telefon şi că nu a avut niciun dialog cu el. În acest context, rezultă cu puterea evidenţei că nu i-a acordat pârâtului niciun drept în ceea ce priveşte reproducerea sau distribuirea operei.
Hotărârea atacata dă dreptul intimatului-pârât C. de a distribui fără acordul său opera fotografica în orice modalităţi doreşte, ceea ce, în mod evident, nu poate corespunde scopului urmărit de legiuitor.
IL3. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 15, în mod greşit instanţa de apel a considerat că responsabilitatea difuzării operelor fotografice în emisiune aparţine doar pârâtei B. S.A.
B. S.A. este responsabila în ceea ce priveşte stocarea emisiunii pe site-ul postului D. şi a operelor fotografice pe pagina de facebook. Pentru difuzarea operelor fotografice în cadrul emisiunii ambele pârâte au aceeaşi responsabilitate deoarece este absurd că persoana care a pus la dispoziţie opera pentru a fi difuzată să nu răspundă.
Este imposibil de admis o ipoteza în care cineva vine într-o emisiune TV cu o operă originală şi pretinde că este autorul operei iar după ce se descoperă că nu este autorul operei, pentru fapta sa ilicită să răspundă societatea de televiziune.
Astfel, în aplicarea dispoziţiilor legale din Legea nr. 8/1996, consideră ca instanţa de apel nu a stabilit în mod complet şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente situaţia de fapt a cauzei, astfel încât nu poate fi exercitat controlul de legalitate presupus de aceasta etapa procesuala.
Pentru aplicarea corectă a textelor legale, instanţele inferioare ar fi trebuit să cerceteze: de ce pârâtul-intimat C. susţine în apel că a pus la dispoziţie doar revista deşi, la fond, în întâmpinare, a susţinut că cei de la D. au descoperit singuri revista înainte de emisiune în 2011, acesta nu a prezentat revista sau fotografii în calitate de invitat doar a comentat, dacă în timpul emisiunii prezentatorul emisiunii a făcut referire la persoana reclamantului ca autor al operelor fotografice, dacă scanarea a fost efectuată doar pentru publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." din anul 2006, dacă a existat "acordul" de scanare pentru publicarea în revista sau şi pentru distribuirea operei, dacă a existat vreun acord sau vreo înţelegere în sensul distribuirii operei printr-o altă modalitate, dacă pârâtul avea vreun drept asupra operelor scanate şi dacă pârâtul avea dreptul să prezinte operele scanate în cadrul emisiunii "E." din 29 noiembrie 2011 şi să explice dacă decizia a fost luată după vizionarea CD-ului conţinând emisiunea.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel a aplicat greşit art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 raportat la art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996 întrucât dreptul de distribuire reglementat de dispoziţiile art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 s-ar epuiza cu privire la modalitatea de utilizare convenită, iar în cazul de faţă s-ar putea considera epuizat doar în ceea ce priveşte publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." din anul 2006 şi nu ar putea fi considerat epuizat în ceea ce priveşte distribuirea operelor fotografice în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011.
După cum se poate observa din considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a reţinut, cu privire la pretenţia reclamantului de încălcare de către paratul C. a dreptului de distribuire a copiilor fotografiilor în cauză, următoarele:
< Potrivit art. 141 din Legea nr. 8/2996, " (1) Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înţelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora.
(2) Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul de drepturi sau cu consimţământul acestuia."
Corect a reţinut Tribunalul că primul transfer de drepturi asupra copiilor celor două fotografii a avut loc în condiţiile situaţiei de excepţie prevăzută de art. 42 din Legea nr. 8/1996, astfel că nu era necesară forma scrisă a contractului. Existenţa contractului este dovedită de posesia de către pârâtul C. a copiilor scanate ale celor două fotografii, de publicarea lor în numărul 1/2006 al revistei "F." fără nicio reacţie de opoziţie din partea reclamantului. Din modul în care s-au derulat raporturile între reclamant şi pârât, rezultă că acesta din urmă a dobândit nu doar dreptul asupra copiilor scanate ale fotografiilor, dar şi dreptul de reproducere a acestor copii în formatul necesar tipăririi, precum şi în format tipărit şi, de asemenea, dreptul de distribuire asupra copiilor tipărite în cadrul revistei "F.", precum şi orice drepturi în legătură cu orice modalitate de utilizare a revistei respective.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a reţinut că dreptul de distribuire cu privire la copiile celor două fotografii fusese epuizat prin transferul de către reclamant către pârâtul C. a dreptului de proprietate asupra copiilor scanate ale celor două fotografii, transfer care a avut loc înainte de apariţia primului număr din 2006 al revistei "F.". De asemenea, cu privire la copiile în format tipărit dreptul de distribuire fusese epuizat odată cu vânzarea primului număr din 2006 al revistei "F.". De altfel, pentru acestea din urmă, dreptul de distribuire fusese transferat către pârâtul C. din moment ce scanarea fotografiilor cu acordul reclamantului fusese realizată în vederea apariţiei acestora în revista "F.".
Nici în privinţa pârâtei nu se poate reţine încălcarea acestui drept, întrucât utilizarea copiilor fotografiilor de către aceasta nu s-a realizat sub forma distribuirii, în sensul dat acestei noţiuni de art. 141 din Legea nr. 8/1996.>
De asemenea cu privire la situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate, curtea de apel a reţinut următoarele:
- "Reclamantul a realizat în 22 decembrie 1989 câteva fotografii care surprind scene de la un moment premergător aducerii lui H. la I.. Calitatea reclamantului de autor al celor două fotografii nu a fost contestată de către pârâţi.
- Două dintre aceste poze au fost scanate de pârâtul C. şi stocate pe suport digital în vederea publicării lor. Această operaţiune a fost realizată cu acordul şi din iniţiativa reclamantului, în vederea publicării lor într-o revistă. Fotografiile au fost publicate în numărul 1 din anul 2006 al revistei "F.".
- Ulterior, în anul 2011, pârâtul a pus la dispoziţia pârâtei copiile scanate ale celor două fotografii, în vederea folosirii lor de către pârâtă într-o emisiune TV care avea ca temă elucidarea unor aspecte mai mult sau mai puţin controversate legate de H., printre care şi momentele care au precedat aducerea sa la sediul I. în 22 decembrie 1989, inclusiv provenienţa rănii pe care acesta o avea la momentul aducerii sale la sediul I.. Nu există vreo dovadă că pârâtul ar fi primit de la pârâtă vreo sumă de bani în schimbul puneri la dispoziţie a acestor copii scanate de pe cele două fotografii.
- Cele două poze au fost difuzate de pârâtă în emisiunea "E." din 21 septembrie 2011, în cadrul căreia s-a menţionat în mod repetat că autorul fotografiilor difuzate este reclamantul."
În susţinerea acestui motiv de recurs recurentul a arătat că < chestiunea de drept supusă analizei constă în a şti dacă prezentarea operelor fotografice fără acordul recurentului în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 de către intimatul-parat C. a avut caracter licit, adică dacă intimatul-pârât C. avea dreptul să prezinte fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 operele fotografice pe care le scanase cu 5 ani în urmă în vederea publicării în revista "F.">.
Or, instanţa de apel a reţinut chiar cu privire la pârâta B. S.A. că în privinţa acesteia nu se poate reţine încălcarea dreptului de distribuire, întrucât utilizarea copiilor fotografiilor de către aceasta nu s-a realizat sub forma distribuirii, în sensul dat acestei noţiuni de art. 141 din Legea nr. 8/1996.
Această concluzie a instanţei de apel nu a fost recurată de către reclamant şi ca atare a intrat sub efectul autorităţii de lucru judecat.
Instanţa de apel a mai reţinut că "responsabilitatea pentru cele difuzate în cursul emisiunii revine pârâtei".
Pârâtului C. i se impută în susţinerea încălcării dreptului de distribuire tocmai prezentarea operelor fotografice fără acordul recurentului în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011, deci utilizarea lor în cadrul acestei emisiuni.
Această utilizare a fost calificată de către instanţa de apel, în funcţie de modalităţile de utilizare, dat fiind formatul emisiunii, "şi de comunicare publică şi de radiodifuzare, astfel cum aceste noţiuni sunt definite în art. 15 şi 151 din Legea nr. 8/1996 (...). Astfel, în locul realizării emisiunii, precum şi prin postarea fotografiilor pe pagina de facebook şi apoi prin stocarea emisiunii pe site-ul postului D., s-a realizat comunicarea publică a copiilor fotografiilor, fără a exista acordul reclamantului pentru acest tip de utilizare. De asemenea, prin difuzarea emisiunii în cadrul căreia au fost prezentate copiile celor două fotografii, s-a realizat utilizarea lor sub forma radiodifuzării."
Or, atâta timp cât instanţa de apel a reţinut, legat de aceeaşi faptă imputată altui pârât, că utilizarea copiilor fotografiilor fără acordul recurentului în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011, nu reprezintă o încălcare a dreptului patrimonial al autorului de a autoriza sau interzice distribuirea operei, ci a altor drepturi patrimoniale ale autorului, constatare necontestată în recurs, nu se impune a se analiza dacă instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 142 din Legea nr. 8/1996 referitoare la epuizarea dreptului de distribuire.
De altfel, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a reţinut că a fost epuizat dreptul patrimonial al autorului de a autoriza sau interzice distribuirea operei sub orice modalitate de utilizare ci doar cu privire la copiile în formatul tipărit în primul număr din 2006 al revistei "F." şi cu privire la copiile scanate ale fotografiilor. Mai mult, cu privire la această ultimă operaţiune instanţa de apel a reţinut că scanarea fotografiilor (reproducerea acestora) cu acordul reclamantului a fost realizată în vederea apariţiei acestora în revista "F.".
Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine încălcarea art. 10 lit. a) şi d) de către instanţa de apel.
Astfel, în ceea ce priveşte problema dacă fotografiile în cauză au fost publicate în revista "F." în 2006 cu încălcarea sau nu a dreptului de distribuire, aceasta nu face obiectul cererii de chemare în judecată. Ca atare, acest argument nu poate fi susţinut nici în recurs.
În aceeaşi situaţie se află şi problema dreptului la retractarea operei prevăzut de art. 10 lit. e) din Legea nr. 8/1996, legat de care de altfel nici nu s-a susţinut că ar fi fost exercitat.
Referitor la criticile privind aplicarea prevederilor art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, în cadrul acestora recurentul susţine o altă situaţie de fapt (modul cum a fost prezentată imaginea pe ecranul din platoul emisiunii, modul cum a fost tăiată fotografia etc.) decât cea menţionată în cererea de chemare în judecată în argumentarea acestei pretenţii (calitatea de autor a fost asociată cu un scandal public). Ca atare, aceste critici nu pot fi analizate în recurs întrucât reprezintă o altă cauză (situaţie de fapt calificată juridic) a cererii de chemare în judecată. Mai mult, prin aceste critici recurentul nu s-a raportat la considerentele instanţei de apel reţinute pentru constatarea ca nefondată a acestei pretenţii.
Pe de altă parte, din ansamblul recursului rezultă că acesta vizează respingerea cererii faţă de pârâtul C.. Or, prima instanţă a respins cererea formulată împotriva acestuia pentru lipsa calităţii procesuale pasive, astfel că nu se pune problema analizării fondului pretenţiilor formulate împotriva acestuia în prealabil stabilirii calităţii sale procesuale.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se susţine greşita aplicare dispoziţiilor art. 15 (comunicarea publică), în sensul constatării calităţii procesuale pasive doar a paratei B. S.A., şi astfel nu şi a pârâtului C., sunt de reţinut următoarele.
În susţinerea acestui motiv de recurs recurentul a arătat pe de o parte că "pentru difuzarea operelor fotografice în cadrul emisiunii ambele parate au aceeaşi responsabilitate deoarece este absurd ca persoana care a pus la dispoziţie opera pentru a fi difuzata sa nu răspundă".
Or, instanţa de apel a reţinut sub acest aspect următoarele: "Faţă de conţinutul drepturilor de comunicare publică, radiodifuzare şi retransmitere prin cablu, Curtea constată, în consens cu cele reţinute de Tribunal, că pârâtul C. nu a realizat, în legătură cu emisiunea incriminată de reclamant, nicio acţiune care să poată fi calificată ca fiind un act de utilizare sub forma comunicării publice, radiodifuzării sau retransmiterii prin cablu. Responsabilitatea pentru cele difuzate în cursul emisiunii revine pârâtei, tot acesteia revenindu-i responsabilitatea pentru conţinutul postărilor pe pagina de facebook a postului D. şi pentru stocarea emisiunii pe site-ul de internet al postului menţionat."
Trecând peste faptul că simpla calificare de către recurent ca fiind absurdă a uneia dintre concluziile instanţei de apel nu poate fi calificată ca reprezentând o motivare care să întrunească cerinţele legale, aceste considerente ale deciziei, legate de conţinutul dreptului de comunicare publică, nu au fost combătute în cadrul recursului, şi ca atare au intrat sub efectul autorităţii de lucru judecat.
Pe de altă parte, recurentul a mai susţinut în cadrul aceluiaşi motiv de recurs că "instanţa de apel nu a stabilit în mod complet şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente situaţia de fapt a cauzei, astfel încât nu poate fi exercitat controlul de legalitate presupus de aceasta etapa procesuala".
În continuare, recurentul a prezentat nelămuririle sale referitoare la situaţii care ar fi reieşit din atitudinea pârâtului manifestată în cadrul actelor procesuale în cauză şi din probele administrate, fără a face referire la cele reţinute de către instanţa de apel din interpretarea în mod coroborat a probelor administrate în cauză şi existenţa unor eventuale contradicţii sau omisiuni în analiza acesteia.
Astfel, nu se poate reţine ca fiind motivată nici susţinerea recurentului privind nelămurirea deplină a situaţiei de fapt în cauză de către instanţele de fond.
În consecinţă, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.613 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat şi cheltuieli aferente fotocopierii unor acte ale cauzei, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs) către intimatul-pârât C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 798/A din data de 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.613 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - MM