Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Local al municipiului Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea acesteia la plata debitului principal în valoare de 210709,13 RON reprezentând valoarea energiei electrice consumate, acciză, certificate verzi, contribuţia la cogenerare pentru perioada aprilie 2015 - iunie 2016, precum şi a sumei de 21669,26 RON reprezentând penalităţi convenţionale de întârziere.
Prin încheierea de şedinţă din 15 februarie 2017 Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, raportat la valoarea cererii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.03.2017 sub nr. x/2017.
Prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2017 Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reţinând că litigiul nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru a atrage competenţa specializată a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la data de 08.05.2017 sub nr. x/2017*.
Prin încheierea de şedinţă din 5 iulie 2017 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, reţinând că litigiul este de competenţa secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi, raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 63/18.11.2011, prin care s-a stabilit menţinerea competenţei funcţionale a secţiei I civile şi respectiv a II-a civile, aşa cum a fost anterior intrării în vigoare, la data de 01.10.2011, a noului C. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă la data de 02.08.2018 sub nr. x/2017.
Prin Sentinţa nr. 231 din 12 septembrie 2017 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că în contextul abrogării Codicelui de comerţ din 1887, prin articolul 230 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011, calitatea de profesionist a uneia dintre părţi nu mai reprezintă un criteriu legal de atribuire a competenţei instanţelor judecătoreşti.
Distincţia între competenţa în soluţionarea litigiilor cu profesionişti ce desfăşoară activitate economică (foşti comercianţi) şi aceea în soluţionarea litigiilor cu alţi profesionişti nu are vreo bază legală în dreptul civil substanţial, întrucât acesta nu distinge între "profesioniştii-comercianţi" şi "profesioniştii-necomercianţi".
Competenţa tribunalelor/secţiilor specializate presupune, prin ipoteză, existenţa unor materii specializate (societăţi, insolvenţă, concurenţă neloială etc.), iar nu simpla calitate a părţilor.
Aşadar, toţi profesioniştii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică, ce desfăşoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba despre regii autonome, societăţi, companii naţionale, asociaţii, fundaţii, societăţi agricole, liber-profesionişti ori societăţi profesioniste), sunt supuşi regulilor de drept civil, şi nu unor reguli speciale.
În consecinţă, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei.
În acelaşi sens, sunt statuările cu caracter obligatoriu (în sensul art. 517 alin. (4) C. proc. civ.) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din Decizia nr. 18/17.10.201, privind recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 287/2009. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Iaşi a constatat că litigiul dedus judecăţii vizează un raport juridic civil.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2017* la data de 26.09.2017.
Prin Sentinţa nr. 2157 din 21 noiembrie 2017 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că, întrucât reclamantul a învestit instanţa cu o cerere prin care invocă un drept contractual (evaluabil la peste 200.000 RON), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., cu sediul în Municipiul Bucureşti, litigiul este de competenţa Tribunalului Bucureşti, potrivit art. 107 C. proc. civ., conform căruia "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. (2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul."
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce reglementează competenţa teritorială alternativă, potrivit cu care poate fi sesizată şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiilor, în cazul cererilor privind executarea unui contract, deoarece în contract nu s-a prevăzut un loc al plăţii. În art. 14 din Contractul nr. x/2005 este reglementată doar modalitatea de plată şi nu locul plăţii, plata fiind prin urmare cherabilă, adică la sediul debitorului, iar nu portabilă.
În contract s-a prevăzut că plata se face trimestrial, prin virament în conturile reclamantei, deci nu s-a stabilit un loc al plăţii pe raza de competenţă a Tribunalului Iaşi, ci doar modalitatea de plată, respectiv prin virament bancar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 17.05.2018 sub nr. x/2018.
Prin Sentinţa nr. 1823 din 19 octombrie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că aspectele privind necompetenţa, atât materială cât şi funcţională, au fost analizate prin regulatorul de competenţă al Curţii de Apel Iaşi, care a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, situaţie faţă de care în mod nelegal a fost sesizat Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."
Textul legal se referă la obligaţia de verificare a competenţei, indiferent de natura dispoziţiilor procedurale încălcate, fără a distinge între competenţa de ordine privată sau publică, teritorială sau materială.
Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată că Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost învestit cu soluţionarea cauzei prin declinarea competenţei de către Tribunalul Iaşi, secţia a II-a, iar la termenul din 05.07.2017, s-a dezînvestit exclusiv în considerarea necompetenţei materiale.
Or, termenul din 05.07.2017, la care Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a constatat că nu este competent să soluţioneze cauza, trebuie considerat primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa avea obligaţia să-şi verifice, la unul şi acelaşi termen, competenţa sub toate aspectele, inclusiv competenţa teritorială, neputând a se accepta stabilirea succesivă a competenţei, pe măsură ce instanţa procedează la verificări cu acest obiect.
Se mai constată că prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul Consiliul Judeţean Iaşi a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata debitului principal în valoare de 210709,13 RON reprezentând valoarea energiei electrice consumate, acciză, certificate verzi, contribuţia la cogenerare pentru perioada aprilie 2015 - iunie 2016, precum şi a sumei de 21669,26 RON reprezentând penalităţi convenţionale de întârziere.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, 1350 C. civ., Contractul de asociere nr. x/23.02.2005, Actele adiţionale ale contractului.
În capitolul V al contractului de asociere, art. 14 reţine că "Plata datorată de către Consiliul Local se va face trimestrial, prin virament în conturile Consiliului Local Iaşi, deschise la Trezoreria Municipiului Iaşi".
Conform art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ. privind locul plăţii, în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor "obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii".
Textul legal menţionat, coroborat cu menţiunea inserată în contractul de asociere privind modalitatea de plată (în aplicarea dispoziţiilor art. 1266 alin. (1) C. civ. conform cărora "contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor"), determină ca locul plăţii să rezulte din contract, ca fiind acela de la sediul creditorului, reclamantul din prezenta cauză (Consiliul Local Iaşi).
Referitor la competenţă, în acest context devin incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente "instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract."
Cum în cauză, potrivit contractului de asociere indicat drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, locul executării obligaţiei (plata sumei de bani datorată de pârât în temeiul contractului) se află la sediul creditorului din municipiul Iaşi, instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii este Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
În ce priveşte competenţa materială, aceasta a fost stabilită de Curtea de Apel Iaşi, prin regulatorul de competenţă pronunţat prin Sentinţa nr. 231/12.09.2017, hotărâre definitivă în raport de care instanţa de trimitere (Tribunalul Iaşi, secţia I civilă) nu mai poate lua în discuţie aceste aspect.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2019.
Procesat de GGC - NN