Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 419/2019

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 18.08.2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., să se constate încălcarea, de către pârâţi, a drepturilor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 64/1991 prin fabricarea şi comercializarea produsului E. protejat de Brevetul de invenţie nr. x.02.2012 eliberat de OSIM; să se constate practicile de concurenţă neloială efectuate de către pârâţi prin fabricarea şi comercializarea produsului contrafăcut la preţuri derizorii şi fără drept; să se dispună interzicerea producerii şi comercializării de către pârâţi a produsului E.; să se dispună încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială efectuate de către pârâţi şi să se dispună publicarea, pe cheltuiala pârâţilor, a hotărârii judecătoreşti, în mijloacele mass-media, pentru atenţionarea cumpărătorilor cu privire la produsul contrafăcut şi a practicii de concurenţă neloială.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 64/1991, dispoziţiile O.U.G. nr. 100/2005, art. 7 din Legea nr. 11/1991, art. 1349 C. civ.

La data de 05.11.2015, reclamanţii au formulat completare la acţiunea introductivă, prin care au solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor constând în prejudiciul produs de aceştia în ultimii trei ani, prin operaţiunile de contrafacere şi comercializare a unui produs cu caracteristici similare produsului inventat de reclamantul A., prejudiciu pe care l-au evaluat provizoriu la suma de 3.000 RON; obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON.

Prin Sentinţa nr. 1464 din 18.10.2017, Tribunalul Prahova, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 836 din 23.11.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis, în parte, acţiunea completată şi a constatat încălcarea, de către pârâţi, a drepturilor protejate de art. 31 din Legea nr. 64/1991, prin fabricarea şi comercializarea produsului E., drepturi protejate de Brevetul de invenţie nr. x/2012, eliberat de OSIM; a constatat practicile de concurenţă neloială efectuate de pârâţi prin fabricarea şi comercializarea produsului contrafăcut; a interzis producerea şi comercializarea produsului contrafăcut de către pârâţi, a practicilor de concurenţă neloială; a dispus publicarea, pe cheltuiala pârâţilor, a hotărârii judecătoreşti; a menţinut, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat pârâţii la plata sumei de 7.620 RON cheltuieli de judecată, către apelantul-reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul A. este Titularul brevetului de invenţie nr. x.02.2012, eliberat de OSIM în baza Hotărârii nr. 4/146/29.07.2011 a OSIM, având ca obiect produsul denumit E., cu următoarele caracteristici: bumerangul este format din două corpuri monolit, legate între ele prin suprapunere, printr-o asamblare elastică, formând două aripi defazate în acelaşi plan la 90 de grade una faţă de alta, ce au extremităţile aripilor sub forma unor suprafeţe curbate netede, caracterizate prin aceea că fiecare dintre aripile formate formează pe extrados o suprafaţă portantă formată din nişte suprafeţe curbilinii, formând un unghi de fugă de 15 grade şi un unghi de atac de 45 de grade, intradosul fiind plan.

Conform Hotărârii emise de OSIM, în baza căreia a fost eliberat Brevetul de invenţie nr. x.02.2012, s-a apreciat că invenţia revendicată, în raport cu documentul GB 718215, reţinut pentru comparaţie ca fiind documentul cel mai apropiat din stadiul tehnicii faţă de soluţia tehnică revendicată, îndeplineşte condiţia de noutate, deoarece suprafaţa portantă a fiecărei aripi a bumerangului este compusă dintr-o primă suprafaţă portantă curbilinie corespunzătoare unui unghi de atac de 45 de grade şi dintr-o a doua suprafaţă portantă curbilinie corespunzătoare unui unghi de fugă de 15 grade, caracteristici care nu sunt regăsite în documentul selectat.

De asemenea, s-a constatat că revendicarea îndeplineşte condiţia privitoare la activitatea inventivă, conform art. 12 din Legea nr. 64/1991 republicată, privind brevetele de invenţie, deoarece niciunul dintre documentele analizate comparativ, nu dezvăluie şi nici nu sugerează prin alcătuire un E. cu o astfel de mişcare de rotaţie şi cu care se poate obţine o traiectorie de zbor circulară combinată cu o mişcare de rotaţie în jurul axei sale de simetrie, invenţia respectivă putând fi realizată industrial şi utilizată în industria producătoare de jucării, fiind considerată ca susceptibilă de aplicare industrială, potrivit art. 13 din Legea nr. 64/1991 republicată, privind brevetele de invenţie.

Ulterior, în cursul anului 2013, a fost încheiat de către apelantul-reclamant, cu firma fiului acestuia, B., Contractul de cesiune a drepturilor de exploatare a invenţiei nr. 1/01.05.2013, pentru exploatarea drepturilor care decurg din brevetul de invenţie sus-menţionat.

În baza contractului de cesiune respectiv, a fost obţinută Autorizaţia de comerţ stradal nr. 3913/06.02.2015, pentru desfăşurarea activităţii de comerţ stradal, de către apelanta-reclamantă, prin comercializarea produselor "bumeranguri", pe o suprafaţă de 0,5 mp, fără panou, în zona Aleea Carmen Sylva, între chioşcurile amplasate de Primăria Sinaia.

Reclamanţii au susţinut că, la scurt timp după obţinerea autorizaţiei de comerţ stradal, pârâţii au comercializat la un preţ derizoriu pe raza localităţii Sinaia, un produs contrafăcut, având caracteristicile şi compunerea similară cu cel brevetat de reclamant, cu scopul evident de a crea confuzie în rândul cumpărătorilor.

Reclamantul A. a arătat că, la data de 17.06.2013, s-a adresat organelor de poliţie, în vederea verificării încălcării reglementate de art. 32 din Legea nr. 64/1991 de către intimaţii-pârâţi.

S-a reţinut că, prin Ordonanţa de clasare din data de 29.07.2014, dată în Dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea apelantului-reclamant din prezenta cauză cu privire la săvârşirea de către intimaţii-pârâţi a infracţiunilor prevăzute de art. 59 alin. (1), raportat la art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991.

Plângerea formulată împotriva ordonanţei de casare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de şedinţă din data de 29.09.2015, pronunţată de Judecătoria Sinaia în Dosar nr. x/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.

Instanţa de apel a constatat că obiectele produse şi comercializate de către pârâţi reprezintă o contrafacere a produsului "E." inventat de apelantul-reclamant A.

În cauză, a avut loc o încălcare continuă a drepturilor conferite apelantului-reclamant A. prin brevetul de invenţie sus-menţionat, din probele administrate în cauză rezultând că intimaţii-pârâţi au exploatat caracteristici esenţiale cu cele ale produsului brevetat în cauză, în condiţiile în care produsele comercializate de intimaţi prezintă aceeaşi utilitate tehnică şi sunt aduse la cunoştinţa publică, prin prezentarea acestora pe piaţă.

Instanţa de apel a considerat că prima instanţă a interpretat greşit probatoriul administrat, realizând totodată o motivare contradictorie, întrucât deşi a reţinut echivalenţa unor caracteristici tehnice esenţiale ale produselor comercializate de intimaţi faţă de cel brevetat şi comercializat de apelanţi, a concluzionat că, în pofida acestor constatări, nu se poate reţine o încălcare a drepturilor conferite titularului de brevet prin activitatea desfăşurată de intimaţi.

Instanţa de apel a mai constatat că, prin fabricarea şi comercializarea produselor contrafăcute tip E., la preţuri derizorii, fără acordul titularului drepturilor de exploatare, respectiv apelanţii-reclamanţi, creând confuzie în rândul consumatorilor, intimaţii-pârâţi se fac vinovaţi de săvârşirea unor practici de concurenţă neloială, în accepţiunea prevăzută de art. 2 al Legii nr. 11/1991 mai sus menţionate, urmând a se constata săvârşirea acestor practici şi a fi interzise prin prezenta decizie.

Potrivit alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 11/1991, instanţa de apel a dispus publicarea pe cheltuiala pârâţilor a hotărârii judecătoreşti.

A menţinut în rest sentinţa atacată, întrucât, deşi prin completarea acţiunii reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor constând în prejudiciul produs de aceştia în ultimii 3 ani, prin operaţiunile de contrafacere şi comercializare a unui produs cu caracteristici similare produsului inventat de reclamantul A., prejudiciu evaluat provizoriu la suma de 3.000 RON, precum şi la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON, reclamanţii nu au propus şi nici administrat probe din care să rezulte prejudicial material efectiv produs acestora prin comercializare neloială a produselor contrafăcute în cauză, deşi le incumba această obligaţie, potrivit art. 249 C. proc. civ.

Referitor la prejudiciul moral de imagine pretins suferit de reclamanţi (repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi incertitudinilor rezultate din încălcarea drepturilor de exploatare conferite de brevetul de invenţie acordat apelantului-reclamant, precum şi alte prejudicii nemateriale), instanţa de apel a constatat că nici acesta nu a fost dovedit.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., corelat cu art. 451 din acelaşi cod, instanţa de apel a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 7.620 RON cheltuieli de judecată, către apelantul-reclamant, din care: suma de 3.370 RON onorariu expert; 50 RON taxă judiciară de timbru; 300 RON onorariu curator prima instanţă, conform art. 48 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013; 2.000 RON, onorariu avocat; 300 RON onorariu curator etapa procesuală a apelului; 100 RON, taxă judiciară de timbru apel; 1.500 RON, onorariu apărător apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâtul C., cât şi pârâtul D.

Recurentul-pârât C. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Instanţa de apel nu a luat în considerare statuările primei instanţe, care a reţinut că nu se poate susţine că pârâţii ar fi încălcat drepturile titularului de brevet, cu atât mai mult cu cât din declaraţia martorului F., rezulta că produsul E. era cunoscut anterior brevetării, având în vedere că reclamantul A. a început să vândă bumeranguri după anul 1990, iar pârâţii în perioada 1998 - 2008, iar prin declaraţia dată de reclamantul A. în faţa organelor de poliţie s-a recunoscut că pârâţii au comercializat bumeranguri anterior obţinerii brevetului de invenţie, respectiv D. începând cu anul 2011, iar C. din anul 2004. În situaţia producerii şi comercializării bumerangurilor anterior obţinerii brevetului, nu se poate spune că pârâţii ar fi încălcat dreptul protejat prin brevetul de invenţie. S-a mai reţinut că expertul a concluzionat că bumerangul produs de pârâtul C. are aceleaşi caracteristici constructive de realizare ale acestuia, având două suprafeţe curbilinii a căror dispunere în ansamblul bumerangului sunt diametral opuse;

- În mod greşit se reţine de către instanţa de apel că a fost practicată o concurenţă neloială de către recurent şi D., în condiţiile în care pe aleea Peleş se găsesc peste 20 de tarabe ce comercializează aceste bumeranguri;

- La pagina 3 a deciziei recurate, deşi se reţine că recurentul, prin notele scrise depuse la data de 31.05.2016, a invocat excepţia necompetenţei Tribunalului Prahova, instanţa competentă fiind, în opinia pârâtului, Tribunalul Mureş, faţă de domiciliul acestuia din judeţ Mureş, această excepţie nu a fost luată în considerare de instanţa de apel, deşi aceasta este o obligaţie procedural reglementată de art. 129 - 137 C. proc. civ. În acest sens, a făcut dovada că, potrivit menţiunilor din cartea de identitate, nu locuieşte în Sinaia, aici vine în vizita la soţia sa care are domiciliul în acest oraş. Aceeaşi excepţie a fost invocată de recurent şi în Dosarul nr. x/2017, excepţie ce a fost admisă de judecătoria Sinaia care, prin Sentinţa civilă nr. 639 din 4 iulie 2017, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Recurentul-pârât D. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Hotărârea recurată a fost dată de instanţa de apel cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 31 şi 56 din Legea nr. 64/1991, O.U.G. nr. 100/2005, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 şi art. 1349 C. civ.

- Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că asemenea jucării s-au comercializat în târguri, oboare şi multe alte locuri de foarte mulţi ani. Pârâtul D. a confecţionat asemenea jucării şi le-a comercializat cu câţiva ani înaintea datei eliberării brevetului de invenţie al reclamantului. Astfel se explică şi faptul că jucăriile confecţionate de pârâtul D. nu semănau cu cele fabricate şi comercializate de reclamant. Este, deci, cert faptul că produsul "E." era cunoscut cu mult timp anterior brevetării de către intimatul-reclamant A.. Or, în situaţia producerii şi comercializării acestor jucării anterior obţinerii brevetului, nu se poate reţine că pârâţii ar fi încălcat dreptul protejat prin brevetul de invenţie;

- Faţă de dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, nu sunt considerate atingeri aduse drepturilor conferite de un brevet de invenţie actele prevăzute la art. 31 alin. (2) efectuate de un terţ anterior datei la care s-a publicat cererea de brevet sau datei la care solicitantul a emis o somaţie, însoţită de o copie autentificată a cererii de brevet de invenţie. Rezultă, deci, că doar continuarea efectuării actelor prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 după primirea somaţiei din partea titularului de brevet, însoţită de copia autentificată a cererii de brevet de invenţie, ar putea aduce atingere drepturilor oferite de brevet;

- În speţă, reclamanţii nu au dovedit faptul că au somat pârâţii să nu mai producă şi să comercializeze produsul "E.".

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin decizia recurată s-a reţinut că obiectele şi produsele comercializate de către pârâţi reprezintă o contrafacere a produsului "E." inventat de reclamantul A. şi recunoscut ca atare, iar prin acţiunea de comercializare s-a realizat o încălcare continuă a drepturilor conferite reclamantului prin brevetul de invenţie nr. x.02.2017 privind respectivul produs.

S-a mai reţinut că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 58 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, conform cărora "(1) În cazul încălcării dreptului titularului unui brevet de procedeu, prevăzut la art. 31 alin. (2) lit. b), sarcina probei în stabilirea faptului că procedeul utilizat pentru obţinerea unui produs identic este diferit de procedeul brevetat incumbă persoanei prezumate a fi încălcat acest drept; (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice produs identic care a fost realizat fără consimţământul titularului de brevet va fi considerat până la proba contrarie a fi fost obţinut prin procedeul brevetat în cel puţin una dintre următoarele circumstanţe: a) dacă produsul obţinut prin procedeul brevetat este nou; b) dacă există o probabilitate substanţială că produsul identic a fost obţinut prin procedeul respectiv şi titularul brevetului nu a putut, în ciuda unor eforturi rezonabile, să stabilească ce procedeu a fost de fapt utilizat", întrucât împotriva concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză (potrivit cărora obiectele produse şi comercializate de către pârâţi reprezintă o contrafacere a produsului "E." inventat de apelantul-reclamant A.) nu au fost administrate de către intimaţii-pârâţi probe contrarii, conform obligaţiei care, potrivit legii, le incumbă.

De asemenea, s-a mai constatat că prin fabricarea şi comercializarea produselor contrafăcute tip E., la preţuri derizorii, fără acordul titularului drepturilor de exploatare, (reclamanţii), creând confuzie în rândul consumatorilor, pârâţii s-au făcut vinovaţi de săvârşirea unor practici de concurenţă neloială, în accepţiunea prevederilor art. 2 din Legea nr. 11/1991.

Rezultă că prin decizia atacată s-a reţinut încălcarea drepturilor decurgând din brevetul de invenţie prin contrafacere, rezultând săvârşirea unor fapte de concurenţă neloială de către pârâţi, precum şi nerespectarea regulilor procedurale privind sarcina probaţiunii în asemenea situaţii.

Referitor la recursul pârâtului C., Înalta Curte constată că, deşi formal întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., acesta nu deduce judecăţii veritabile critici de nelegalitate, care să atragă incidenţa cazurilor de casare indicate în memoriul de recurs.

Astfel, fără a răspunde argumentelor instanţei de apel, recurentul evocă considerentele hotărârii de primă instanţă, situaţia de fapt concretizată în plângerile penale formulate împotriva sa de către reclamant şi modalitatea în care a fost soluţionată excepţia necompetenţei Tribunalului Prahova, aspecte care nu se raportează la considerentele hotărârii acestei instanţe, în cadrul cărora au fost dezbătute, aşa cum s-a arătat anterior, cu totul alte chestiuni.

Referitor la recursul pârâtului D., Înalta Curte constată că, deşi acest recurent a întemeiat, la rândul său, formal, calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând chiar normele pretins încălcate de către instanţa de apel, argumentele aduse în susţinerea demersului judiciar nu se circumscriu motivului de recurs invocat şi nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi analizate de instanţa de recurs.

Astfel, deşi recurentul pretinde că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 31 şi 56 din Legea nr. 64/1991, O.U.G. nr. 100/2005, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 şi art. 1349 C. civ., arată că nelegalitatea hotărârii instanţei de apel constă în faptul că aceasta nu a ţinut cont de faptul că jucării de tip E. s-au comercializat în târguri, oboare şi multe alte locuri de foarte mulţi ani, că pârâtul a confecţionat asemenea produse anterior eliberării brevetului de invenţie al reclamantului şi că respectivele produse nu semănau cu cele fabricate şi comercializate de reclamant. A mai arătat recurentul că reclamantul nu a dovedit că a somat pârâţii să nu mai producă şi comercializeze produsele în discuţie.

Nici acest recurent nu se raportează la raţionamentul instanţei de apel realizat în pronunţarea soluţiei, deducând analizei instanţei de recurs aspecte de netemeinicie, cu care aceasta nu poate fi învestită conform legii.

Criticile ambilor recurenţi nu indică, în concret, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei atacate, ci expun nemulţumiri de fapt, legate de modalitatea de soluţionare a cauzei, fără nicio legătură cu considerentele acesteia, în contextul în care prin această decizie, în esenţă, s-a constatat încălcarea drepturilor decurgând din brevetul de invenţie prin acţiuni de contrafacere.

Chiar dacă în motivele de recurs pârâtul D. a arătat că au fost aplicate greşit anumite texte de lege, acesta nu a arătat în ce a constat atare încălcare şi nu a dezvoltat critici în acest sens.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nulitatea recursurilor declarate de pârâţii C. şi D. împotriva Deciziei nr. 836/23.11.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de pârâţii C., cu domiciliul în judeţ Mureş şi D., cu domiciliul în Urlaţi, judeţ Prahova, împotriva Deciziei nr. 836/23.11.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-B., cu sediul în judeţul Prahova, intimatul-reclamant A., cu sediul în Judeţ Prahova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN