Deliberând asupra recursului în casaţie, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1154/06.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, printre altele, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 367 alin. (1), (3) din C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (sub forma constituirii propriu-zise).
În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) din C. pen. au fost interzise inculpatei ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale).
În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) din C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare), în final pedeapsa principală de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 72 din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv al inculpatei A. de la 06.09.2016 la 11.05.2017.
În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpată.
Prin încheierea din data de 16.01.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin încheierea nr. 59/CO/C.C./17.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus începerea judecăţii.
Prin încheierea din data de 8 mai 2017, Tribunalul Bucureşti a luat act de solicitarea inculpatei A. privind aplicarea procedurii de judecată bazate pe recunoaşterea vinovăţiei prev. de art. 375 din C. proc. pen. şi a admis cererea de judecare în condiţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că faptele inculpatei A. constând în aceea că, anterior lunii mai 2016, s-a constituit într-un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii B. şi C., grup care avea ca scop cumpărarea de cantităţi mari de cannabis, de cel puţin 1 kg, din Spania, expedierea drogurilor de risc în România şi punerea lor în vânzare, grup la care au aderat, în cursul lunii iunie 2016, inculpaţii D., E. zis "F." şi G. zis "H.", sprijinit fiind şi de către inculpaţii I. şi J. zis "K.", întrunesc sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (sub forma constituirii propriu-zise). În cadrul grupului infracţional, rolul inculpatei A. a constat în faptul că le-a asigurat cazare inculpaţilor B. şi C. în Spania, cunoscând scopul deplasării acestora în această ţară şi a fost prezentă atât la întâlnirile inculpatului C. cu traficantul spaniol, asigurând traducerea convorbirilor, cât şi la expedierea coletelor.
Totodată, s-a reţinut că faptele inculpatei A., constând în aceea că, la sfârşitul lunii iunie 2016, respectiv la data de 27.06.2016, fiind în Spania împreună cu inculpaţii C. şi D. şi la data de 16.07.2016, fiind în Spania doar cu inculpatul C., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ajutorul inculpatului B., au cumpărat de la un cetăţean spaniol cantităţile de aproximativ 1500 grame cannabis şi de 1119,90 grame cannabis, droguri de risc pe care le-au ambalat în colete şi le-au expediat în ţară, fiind preluate din Bucureşti la data de 07.07.2016 şi, respectiv, 21.07.2016 de ceilalţi membri ai grupului infracţional, întrunesc sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale). Infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, fiind incidente prevederile art. 38 alin. (1) din C. pen.
Constatând că în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpată cu vinovăţia cerută de lege, Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea acesteia, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă a considerentelor.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, Tribunalul Bucureşti s-a raportat la dispoziţiile art. 74 din C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Astfel, sub aspectul împrejurărilor, a modului de comitere şi a mijloacelor folosite la săvârşirea faptelor s-au avut în vedere: rolul inculpatei A. de a asigura cazare inculpaţilor B. şi C. în Spania, traducerea convorbirilor inculpatului C. cu traficantul spaniol şi expedierea coletelor cu droguri în ţară; cantităţile de cannabis ce au făcut obiectul traficului internaţional în cauză; comercializarea drogurilor de risc cu scopul de a-şi completa veniturile licit obţinute.
Relativ la conduita procesuală adoptată de inculpată după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere poziţia de recunoaştere şi regret manifestată de aceasta, respectiv solicitarea de reducere a limitelor de pedeapsă conform prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., solicitare căreia i-a fost dată relevanţă juridică.
În concluzie, s-a adaptat cuantumul pedepsei în funcţie de periculozitatea inculpatei, apreciată prin prisma activităţii infracţionale desfăşurate, ţinându-se seama de contribuţia acesteia, de urmările faptelor, de rolul în cadrul grupului infracţional, de scopul urmărit, de comportamentul manifestat sub influenţa sancţiunii aplicabile şi de persoana sa.
În opinia Tribunalului Bucureşti, pedepsele aplicate trebuie să contribuie în primul rând la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Astfel, s-a apreciat că se justifică aplicarea unor pedepse cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie, aceasta fiind o măsură de natură a contribui la asigurarea scopului preventiv, educativ şi coercitiv al procesului penal.
S-a apreciat că nu se impune orientarea cuantumului pedepselor spre limita maximă, eficienţa unei pedepse privative de libertate neconstând doar în durata pe care se aplică, ci şi în conţinut şi în modul de executare.
Împotriva Sentinţei nr. 1154/06.06.2017 a Tribunalului Bucureşti, în termen legal, a declarat apel, printre alţii, inculpata A., care a criticat sentinţa în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanţă, considerând că aceasta este prea aspră, având în vedere că a recunoscut fapta comisă şi în raport de circumstanţele personale.
În susţinerea apelului, apelanta inculpată a depus la dosar un contract de muncă prin care a făcut dovada faptului că este angajată.
Examinând apelul declarat de inculpata A., sub aspectul motivelor invocate, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că este fondat.
În prealabil, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prezenta cauză a fost soluţionată în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii. Faţă de procedura aplicată, instanţa a constatat că au fost îndeplinite toate condiţiile legii pentru aceasta: inculpata a recunoscut fără rezerve faptele de care a fost acuzată, a fost de acord ca judecata să se desfăşoare pe baza probelor administrate la urmărirea penală, probele menţionate fiind suficiente pentru a face dovada faptelor şi a vinovăţiei inculpatei. În fine, instanţa a constatat că este îndeplinită în cauză condiţia cuantumului pedepsei, prevăzută de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut următoarele fapte în ceea ce-o priveşte pe inculpata A.: anterior lunii mai 2016, a constituit împreună cu inculpaţii C. şi B. un grup infracţional, ce avea ca scop cumpărarea de cannabis din Spania, expedierea drogurilor către România şi punerea lor în vânzare, grup la care au aderat ceilalţi inculpaţi în cauză; inculpata a asigurat cazarea inculpaţilor B. şi C. în Spania şi a fost prezentă la întâlnirile acestora cu cetăţeanul spaniol; în data de 27 iunie 2016 şi în data de 16 iulie 2016, împreună cu inculpatul C. au cumpărat de la cetăţeanul spaniol L. cantităţile de 1500 grame cannabis şi respectiv 1119,90 grame cannabis, pe care le-au expediat în ţară, unde au fost ridicate de ceilalţi membrii ai grupării infracţionale.
Aşa cum s-a arătat, inculpata A. şi-a recunoscut faptele, făcând menţiuni amănunţite asupra împrejurărilor în care aceste fapte au fost comise, faptele în materialitatea lor fiind de necontestat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata A., Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că pedepsele aplicate sunt prea mari, având în vedere persoana acesteia, care nu are antecedente penale şi a avut o poziţie procesuală corectă, prezentându-se la fiecare termen în faţa instanţei şi recunoscând toate faptele comise. Fără a nega gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, mai ales având în vedere caracterul organizat şi coordonat al traficului de droguri din Spania către România, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere posibilităţile de îndreptare ale inculpatei, conştientizarea necesităţii corijării comportamentului prin adoptarea unei atitudini corecte faţă de valorile sociale încălcate şi suprimarea pentru viitor a oricăror activităţi infracţionale.
S-a apreciat astfel că se impune orientarea pedepselor către minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus, prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., urmând a reduce la 1 an închisoare pedeapsa pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi la 2 ani închisoare pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpata urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.
S-a considerat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru un termen de supraveghere de 2 ani, apreciindu-se că sunt întrunite cerinţele legii şi că această condamnare va constitui un avertisment suficient pentru inculpată, pentru ca aceasta să nu mai comită şi alte infracţiuni.
Pentru motivele arătate, prin Decizia penală nr. 1221/A din data de 05 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2016, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 1154/06.06.2017 a Tribunalului Bucureşti, care a fost desfiinţată în parte şi în rejudecare:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 6.09.2016 la 11.05.2017.
Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii.
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului de supraveghere stabilit, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile la Administraţia Domeniului Public sector 1 Bucureşti sau D.G.A.S.P.C. sector 1, Bucureşti, afară de cazul când starea de sănătate nu îi permite.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul comiterii de noi infracţiuni sau nerespectării obligaţiilor impuse.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului.
Împotriva Deciziei nr. 1221/A din data de 05 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.
În motivarea recursului în casaţie, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut, în esenţă, că prin Decizia penală nr. 1221/05.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a aplicat inculpatei A. o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Parchetul a apreciat că termenul de supraveghere a fost stabilit cu încălcarea dispoziţiilor legale, termenul de 2 ani fiind mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea aplicate (de 2 ani şi 4 luni).
S-a susţinut că problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul felului ori limitelor speciale ale pedepsei, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigentelor normative ale unui anumit mod de executare. S-a apreciat că încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor.
În concluzie, s-a apreciat că se impune casarea în parte a deciziei recurate şi stabilirea unui termen de supraveghere egal cu pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatei A.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 martie 2019, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 437 din C. proc. pen.
Referitor la cerinţele de formă prevăzute de lege, instanţa a reţinut că recursul în casaţie este formulat în scris şi cuprinde numele şi prenumele procurorului care a exercitat calea de atac, organul judiciar din care acesta face parte, hotărârea care se atacă, indicarea cazului de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea, motivarea acestuia şi semnătura procurorului care a exercitat calea de atac.
Instanţa a reţinut că motivele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală vizează termenul de supraveghere a executării pedepsei care a fost stabilit, în opinia acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor legale, termenul de 2 ani fiind mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea aplicate, de 2 ani şi 4 luni.
Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate pot face obiectul cenzurii instanţei de casaţie, aşa încât, constatând îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie.
Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 din C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este fondat.
Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, se impun anumite consideraţii teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privinţa stabilirii faptelor, fie în ceea ce priveşte aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.
Potrivit noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casaţie" - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.
Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cazul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.) este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând că în mod greşit s-a stabilit un termen de supraveghere a executării pedepsei de 2 ani, pentru pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatei A., în raport de dispoziţiile art. 92 alin. (1) din C. pen., având în vedere că termenul de supraveghere a executării pedepsei este mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea.
Înalta Curte reţine că, în speţă, prin Sentinţa penală nr. 1154/06.06.2017 a Tribunalului Bucureşti, printre altele, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 367 alin. (1), (3) din C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (sub forma constituirii propriu-zise).
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale).
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare).
Prin Decizia penală nr. 1221/A din data de 05 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2016, printre altele, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
După cum se poate observa, prin Decizia penală nr. 1221/A din data de 05 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2016, s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi, în baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din C. pen., "Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate."
Înalta Curte constată că stabilirea unui termen de supraveghere mai mic decât durata pedepsei rezultante aplicate constituie o nelegalitate a hotărârii care poate fi înlăturată prin rejudecarea dosarului de către instanţa supremă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. Restabilirea legalităţii în cauza de faţă presupune aplicarea dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din C. pen. raportat la pedeapsa aplicată de către instanţa de apel. Recursul în casaţie nu presupune, aşadar, o reindividualizare a sancţiunii, ci stabilirea duratei termenului de supraveghere a executării pedepsei în raport de un criteriu legal. În consecinţă, restabilirea legalităţii este de competenţa instanţei care soluţionează calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi nu se impune restituirea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme (cu titlu de exemplu poate fi menţionată Decizia nr. 522/RC din data de 25 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016). În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează aceste regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.
În consecinţă, încălcarea exigenţelor normative relative la individualizarea executării pedepselor, sub aspectul condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
În raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împotriva Deciziei penale nr. 1221/A din data de 05 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, va casa, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la inculpata A. şi numai referitor la durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi, rejudecând în aceste limite:
Va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împotriva Deciziei penale nr. 1221/A din data de 05 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2016.
Casează, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la inculpata A. şi numai referitor la durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi, rejudecând în aceste limite:
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 aprilie 2019.
Procesat de GGC - GV