Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 127/F din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă cererea formulată de petentul A., astfel cum a fost precizată - în sensul de revocare/încetare a pedepsei accesorii şi complementare dispuse prin Sentinţa penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 342 din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 29 mai 2018, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cererea formulată de A. prin care acesta a solicitat revocarea măsurii de siguranţă a interzicerii exercitării profesiei de avocat, dispusă prin Decizia nr. 342 din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. În susţinerea cererii, petentul a făcut referire la o măsură de siguranţă care ar fi fost dispusă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv interzicerea exercitării profesiei de avocat. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 111 alin. (2) C. pen., potrivit cărora măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat, iar o nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare, precum şi dispoziţiile art. 573 alin. (3) C. proc. pen., în conformitate cu care persoana cu privire la care s-a luat măsura prevăzută la art. 111 alin. (1) C. pen. poate cere instanţei de executare revocarea măsurii, în condiţiile art. 111 alin. (2) C. pen.
S-a mai arătat că, prin decizia la care a făcut referire, s-a luat măsura de siguranţă pe perioada de 1 an de la momentul executării pedepsei principale, măsura ce a încetat conform celor dispuse de către instanţă, în condiţiile în care a fost liberat condiţionat la data de 8 iunie 2016, prin Sentinţa nr. 1025 din 02 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Găeşti, rămasă definitivă prin necontestare. S-a susţinut că temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat, solicitându-se pronunţarea unei hotărâri prin care sa se constate încetată măsura de siguranţa dispusa prin Decizia penală nr. 342/A din 7 octombrie 2015.
Ulterior, în şedinţa din 13 iunie 2018, petentul şi-a precizat cererea în sensul că solicită, de fapt, revocarea/încetarea pedepsei accesorii şi complementare dispuse prin Sentinţa penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prin cererea formulată în scris, s-a arătat că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv art. 1, art. 14, art. 27, art. 28 şi art. 29, susţinându-se că s-ar putea aplica, prin analogie, dispoziţiile art. 61 din Legea privind încetarea măsurilor de siguranţă. În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar Decizia nr. x/A din 07 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul A. a fost condamnat, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de 1 an închisoare şi la 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În aceste condiţii, Curtea a arătat, preliminar, că, prin sentinţa menţionată, astfel cum a fost modificată în calea de atac, nu s-a instituit cu titlu de măsură de siguranţă interzicerea exercitării profesiei de avocat, astfel încât toate referirile petentului din cererea formulată iniţial sunt străine de situaţia din cauză. S-a reţinut, de altfel, că, prezent personal în faţa instanţei de judecată, petentul a precizat că, de fapt, nu solicită revocarea măsurii de siguranţă, ci revocarea/încetarea pedepsei accesorii şi complementare constând în interzicerea exercitării profesiei de avocat.
Curtea a constatat reală susţinerea petentului în sensul că, prin sentinţa de condamnare, i s-a interzis exercitarea profesiei de avocat ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, şi, în continuare, ca pedeapsă complementară pe un interval de 1 an, calculat în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., arătând că, în condiţiile în care petentul a fost liberat condiţionat, acest termen se calculează de la expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Prima instanţă a arătat, însă, că aspectele menţionate şi faptul că petentul a executat pedeapsa principală, fiind liberat condiţionat la data de 08 iunie 2016, ceea ce înseamnă că acesta a executat pedeapsa accesorie, dar şi pedeapsa complementară, nu îi deschid acestuia calea formulării unei cereri prin care să solicite revocarea/încetarea a pedepsei accesorii şi complementare dispuse, în cazul pedepselor menţionate simpla executare a pedepsei principale, respectiv scurgerea termenului pentru pedeapsa complementară însemnând executarea lor.
Curtea a reţinut că niciuna dintre dispoziţiile legale menţionate de petent nu deschid calea unei solicitări în sensul de a se constata încetată o pedeapsă complementară sau accesorie şi nici dispoziţiile din materia revocării măsurii de siguranţă nu se pot aplica prin analogie, arătând că, dacă s-ar admite teza susţinută de petent, ar însemna ca în toate situaţiile de executare a unor pedepse accesorii şi complementare dispuse pe lângă pedeapsa principală, persoana căreia i s-au aplicat aceste pedepse să solicite să se constate o încetare a pedepsei, respectiv să se constate executată această pedeapsă, ceea ce nu poate fi admis.
Instanţa a mai reţinut, în plus, că petentul nici nu a justificat un interes în sensul arătat, iar eventualele aspecte legate de interzicerea exercitării profesiei de avocat pot fi lămurite prin prezentarea sentinţei de condamnare şi a dovezii privind executarea pedepsei principale care i-a fost stabilită prin Sentinţa penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie petentul A., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei. În acest sens, a arătat că sentinţa contestată este contradictorie din perspectiva considerentelor, în care se precizează că, implicit, pedepsele accesorii şi complementare au încetat, însă nu constată acest lucru. Mai mult, instanţa de fond nu a analizat dispoziţiile ce au fost invocate ca temei de drept al cererii, limitându-se la a aprecia că ele nu deschid calea unei astfel de solicitări, şi nici interesul său, ce constă în exercitarea profesiei de avocat, reţinând că "eventualele aspecte legate de interzicerea profesiei de avocat pot fi lămurite prin simpla prezentare a sentinţei". Contestatorul a opinat că instanţa care a determinat pedeapsa accesorie sau complementară trebuie să ia şi act de eventuala revocare/încetare a acesteia, urmând ca soluţia să aibă acelaşi efect de opozabilitate faţă de terţi ca şi hotărârea de condamnare.
Examinând contestaţia formulată de petentul A. prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în mod corect instanţa de fond respingând cererea formulată de petentul A. de revocare/încetare a pedepsei accesorii şi complementare dispuse prin Sentinţa penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (3) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Ca urmare, pedeapsa accesorie se pune în executare în acelaşi timp cu pedeapsa principală privativă de libertate, fiind menţionată în mandatul de executare a pedepsei închisorii (conform art. 555 C. proc. pen.) ce se trimite în vederea punerii în executare organului de poliţie prevăzut de lege, dacă persoana condamnată este liberă, iar, în caz contrar, comandantului locului de deţinere, dar şi prin comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii de condamnare persoanelor şi instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi d) - n din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, corespunzătoare conţinutului pedepsei accesorii (conform art. 27 din acest act normativ). Aşadar, executarea pedepsei accesorii este indisolubil legată de executarea pedepsei principale.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 C. pen., în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată. Potrivit art. 100 alin. (6) C. pen., intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
În aceste condiţii, având în vedere că petentul A. a fost liberat condiţionat la data de 8 iunie 2016, prin Sentinţa nr. 1025 din 02 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Găeşti, rămasă definitivă prin necontestare, din executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, alături de care s-a stabilit şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., în aplicarea dispoziţiilor art. 106 C. pen., mai sus menţionate, se observă că cele două pedepse (principală şi accesorie) se consideră executate la data expirării termenului de supraveghere a liberării condiţionate stabilit conform art. 100 alin. (6) C. pen.
Deopotrivă, reglementând executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, art. 68 C. pen. stabileşte în alin. (1) lit. c) că aceasta începe "după executarea pedepsei închisorii, (…), sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate". Aşadar, pedeapsa complementară de 1 an constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., aplicată petentului prin sentinţa penală mai sus menţionată, a început să fie executată de acesta după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, calculat potrivit prevederilor menţionate anterior.
Mai mult, conform art. 29 alin. (1) lit. g) raportat la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, punerea în executare a pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, se face prin comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii de condamnare persoanei juridice în cadrul căreia persoana exercită respectiva funcţie, profesie, meserie sau activitate, precum şi, dacă este cazul, persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii respective ori autorităţii care a învestit-o cu exercitarea unui serviciu de interes public, în cuprinsul căreia se menţionează data de la care începe şi data la care ar trebui să înceteze executarea pedepsei complementare.
În acelaşi timp, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C. proc. pen., când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.
În aceste condiţii, se observă că nu este necesară intervenţia instanţei de judecată pentru a constata revocate/încetate/executate pedepsele accesorii şi complementare aplicate unei persoane condamnate, ci executarea acestora încetează de drept la expirarea termenelor expres prevăzute de lege, după distincţiile mai sus menţionate, în cazul primei categorii, şi a celor indicate în comunicarea transmisă persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei, în cazul celei de a doua.
Ca urmare, în mod corect judecătorul fondului nu a dat curs solicitării petentului, apreciind că aceasta nu este o cerere care, potrivit legii, să fie dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. Sub acest aspect, se impune a se sublinia că dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul sesizării iniţiale, respectiv art. 1, art. 14, art. 27, art. 28, art. 29 şi art. 61 din Legea nr. 253/2013, se referă doar la aspecte legate de punerea în executare a pedepselor accesorii şi complementare ori la eventuale modificări în cursul executării acestora, aspecte care, însă, nu formează obiectul cauzei, neinstituind o obligaţie pentru instanţele de judecată în sensul de a interveni pentru a constata încetată executarea lor.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 127/F din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 127/F din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2018.
Procesat de GGC - NN