Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 138/F din 3 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 126 din data de 06 august 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 27 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată sub nr. x/2018 contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 126 din data de 06 august 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. În motivarea scrisă a contestaţiei la executare, contestatorul condamnat a invocat încălcarea prin hotărârea contestată a Legii nr. 302/2004, arătând, în esenţă, că, deşi în Marea Britanie data la care trebuia să fie liberat condiţionat era 27 decembrie 2017 sau cel mai târziu 22 septembrie 2018, odată cu transferarea sa în România această dată a devenit 22 martie 2020, agravându-i-se, astfel, situaţia.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 1597/2018 din 25 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 47 alin. (1), art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia la executare formulată de petentul A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală sub numărul x/2/2018.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 43/F din 08 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 598 şi urm. C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 126 din data de 06 august 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. În acest sens, s-a reţinut că, la data de 18 decembrie 2017, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2017, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Deciziei penale nr. 95/A din 23 martie 2017 a instanţei supreme, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen.
În motivarea scrisă a acestei contestaţii la executare, contestatorul condamnat a invocat încălcarea, prin hotărârea contestată, a mai multor dispoziţii din Legea nr. 302/2004, arătând că în cuprinsul acestora se specifică faptul că în situaţia transferării unei persoane condamnate într-o ţară din Uniunea Europeană în ţara de origine nu trebuie să se agraveze situaţia acesteia, ci se impune adaptarea în România a sentinţei dată, astfel cum a prevăzut legiuitorul din statul de condamnare, context în care a arătat că data la care trebuia să fie pus în libertate în ţara în care a fost condamnat era 27 decembrie 2017, însă odată cu aducerea sa în România această dată a devenit 22 martie 2020.
Prin Decizia nr. 3/A din 08 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost trimisă contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 23 martie 2017 a instanţei supreme pronunţată în Dosarul nr. x/2015, la Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare, arătându-se că nelămurirea priveşte hotărârea ce se execută, respectiv cea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (aceasta din urmă fiind şi instanţă de executare), care a recunoscut hotărârea dată de autorităţile judiciare din Regatului Unit al Marii Britanii prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare şi a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, cu deducerea corespunzătoare a perioadei executate.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cauza a fost înregistrată la data de 07 februarie 2018, sub nr. x/2018.
Examinând dosarul cauzei, Curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 126 din 6 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 130 şi urm. din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută Hotărârea nr. T20147149 din 04 septembrie 2014, pronunţată de Curtea Coroanei Harrow, definitivă la data de 04 septembrie 2014, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare.
Totodată, s-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, din care s-a dedus perioada executată de la data de 24 martie 2014 la zi, precum şi emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.
Această sentinţă penală a rămas definitivă, prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, ca urmare a respingerii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apelului declarat de persoana solicitată A.
Instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate de condamnatul A., în susţinerea contestaţiei la executare formulată, Curtea a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile legale menţionate, întrucât contestatorul nu a invocat, în fapt, nicio nelămurire cu privire la dispozitivul Sentinţei penale nr. 126 din 06 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi niciun motiv care să conducă la micşorarea pedepsei, în accepţiunea prevederilor legale sus-menţionate, aceste fiind nemulţumit de faptul că, urmare a transferării sale într-un penitenciar din România, liberarea sa condiţionată poate fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi fost liberat în Marea Britanie.
S-a mai arătat că, potrivit prevederilor legale în materie, după recunoaşterea hotărârii pronunţate de Curtea Coroanei Harrow şi transferarea condamnatului A. în România în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, regimul executării pedepsei privative de libertate aplicate de autorităţile judiciare din Marea Britanie, este cel prevăzut de legislaţia românească, fiind incidente cu privire la liberarea condiţionată dispoziţiile legale prevăzute de C. pen. român, iar nu cele din legislaţia din Marea Britanie.
Sentinţa penală nr. 43/F din 08 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018 a rămas definitivă prin Decizia nr. 637 din 27 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A..
S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen. cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Or, în contextul celor arătate, Curtea a constatat că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile legale sus-menţionate, contestatorul condamnat A. invocând aceleaşi argumente şi apărări avute în vedere şi la soluţionarea Dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie petentul A., reluând argumentele din sesizare iniţială, în sensul că, la momentul transferării sale în România, pedeapsa de 9 închisoare la care a fost condamnat în Marea Britanie nu a fost adaptată în mod corect, stabilindu-se, în mod greşit, data de 22 martie 2020 ca moment al liberării condiţionate, deşi acesta era reprezentat de 27 decembrie 2017 sau cel mai târziu 22 septembrie 2018, context în care a apreciat că i s-a agravat situaţia, încălcându-se dispoziţiile Legii nr. 302/2004.
Examinând contestaţia formulată de petentul A., în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în mod corect instanţa de fond reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen. şi respingând, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestator împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 06 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 95 din 23 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, aşa cum s-a arătat anterior, contestatorul A. a criticat sentinţa penală definitivă, cu privire la care a formulat contestaţie la executare, arătând, în esenţă, că, în urma transferării sale în România i s-a agravat situaţia juridică, că instanţa trebuia să adapteze sentinţa dată, lucru care nu s-a întâmplat, dar care ar fi permis să fie liberat condiţional la 27 decembrie 2017 sau cel mai târziu la 22 septembrie 2018 şi nu la 22 martie 2020 cum s-a stabilit potrivit legii române.
Aceste critici au format obiectul mai multor cereri cu conţinut identic, petentul condamnat invocând aceleaşi aspecte referitoare la neadaptarea sentinţei, ce a avut ca efect agravarea situaţiei sale juridice, în condiţiile în care, după transferarea în România termenul de liberare condiţionată este mai lung decât cel de care ar fi beneficiat în Marea Britanie.
O primă cerere de contestaţie la executare, din 30 august 2017, cu un conţinut similar şi având aceleaşi motive şi apărări, formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 06 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 95 din 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a făcut obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, care, prin Sentinţa penală nr. 206/F din 30 octombrie 2017, definitivă prin Decizia penală nr. 134 din 15 februarie 2018 a instanţei supreme, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare, reţinând, în esenţă, că împrejurarea invocată de contestator în sensul că termenul de liberare condiţionată a fost modificat nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.
O altă cerere a contestatorului, cu conţinut identic, a fost formulată la 18 decembrie 2017 şi înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, vizând executarea Deciziei penale nr. 95/A din 23 martie 2017 a instanţei supreme.
Prin Decizia nr. 3/A din 08 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis contestaţia la executare formulată de contestatorul A. la Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07 februarie 2018, sub nr. x/2018.
Prin Sentinţa penală nr. 43/F din 08 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în acest dosar, definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 27 iunie 2018 a instanţei supreme, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 126 din 06 august 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din data de 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, reţinându-se, în esenţă că, în raport cu motivele invocate de contestator, nu sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen.
În acest context, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, contestatorul condamnat A. a mai formulat şi alte contestaţii la executare împotriva sentinţei Sentinţei penale nr. 126 din 06 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 95 din 23 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, cereri care au acelaşi conţinut şi apărări precum cea care formează obiectul cauzei, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că, în mod judicios, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă prezenta solicitare, soluţia pronunţată de aceasta fiind legală şi temeinică.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 138/F din 3 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe care, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul petent, în sumă de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 138/F din 3 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul petent, în sumă de 130 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2018.
Procesat de GGC - NN