Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1456/03.12.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea precizată şi a obligat pârâta la: plata sumei de 251.462,59 RON (TVA inclus), remuneraţie unică echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor de comerţ, a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora aferente perioadei 1.01.2011 - 31.12.2014, actualizată cu indicele de inflaţie la nivelul lunii august 2015, compusă din suma de 41.333,16 RON, pentru postul de radio naţional deţinut şi 210.129,43 RON pentru 11 posturi de radio locale; plata sumei de 223.464,85 RON, penalităţi de întârziere aferente debitului, calculate până la data de 30.09.2015, la care se vor adăuga penalităţile de întârziere de la această dată şi până la momentul plăţii efective; predarea play-listurilor cuprinzând fonogramele radiodifuzate începând cu data de 01.01.2012 şi până în prezent; obţinerea licenţei neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi plata sumei de 10 450 RON, cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 845A/9 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1456/03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR).
A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată precizată.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41.333,16 RON (TVA inclus), reprezentând remuneraţie unică echitabilă actualizată cu rata inflaţiei la nivelul lunii august 2015, datorată pentru postul de radio naţional B. Drobeta-Turnu Severin, pentru perioada 1.01.2011 - 31.12.2014, şi a sumei de 36.414,97 RON penalităţi de întârziere aferente calculate până la data de 30.09.2015, la care se vor adăuga penalităţile de întârziere de la această dată şi până la momentul plăţii efective.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei, privind predarea play-listurilor, obţinerea licenţei neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor şi cheltuieli de judecată.
S-a luat act de susţinerea apelantei privind solicitarea cheltuielilor de judecată din apel pe cale separată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, arătând în susţinere următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat, constând în remuneraţia unică echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor, deoarece dispoziţiile legale şi metodologice reglementează situaţia utilizării fonogramelor prin radiodifuzare, cererea de chemare în judecată şi cea precizatoare fiind întemeiate în drept pe dispoziţiile metodologiilor incidente, respectiv Decizia ORDA nr. 284/2010 şi Decizia ORDA nr. 216/2011 de modificare a celei anterioare.
În dezvoltarea petitului cererii de chemare în judecată au fost indicate posturile de radio deţinute de pârâtă, pentru care se solicită plata remuneraţiei echitabile pentru radiodifuzarea fonogramelor, în cererea precizatoare arătându-se că în mod eronat a fost indicat ca fiind post local postul naţional transmis satelitar şi făcându-se o precizare a modului de calcul.
Precizează că sunt 9 posturi de radio locale şi nu 11, cum a arătat iniţial, posturile din Câmpulung şi Turnu Măgurele neavând emisie în perioada dedusă judecăţii.
2. Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1065 din Legea nr. 8/1996 şi nu le-a coroborat cu dispoziţiile pct. 5 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 248/2010, respectiv pct. 6 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, conform cărora, sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în RON, calculat la cursul BNR din ziua scadenţei, a 500 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio local deţinut, respectiv a 1000 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio naţional deţinut.
A fost încălcată Decizia civilă nr. 153A/2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, prin care s-a stabilit forma definitivă a metodologiei publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, care a avut în vedere două criterii pentru corecta stabilire a remuneraţiei echitabile pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor, respectiv audienţa diferită şi potenţialul de a atrage venituri diferite, reţinând că "raportat şi la practica altor state europene, este judicios ca suma minimă reprezentând remuneraţia echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor să fie diferenţiată în raport de caracterul local sau naţional al radiodifuzării, având în vedere că, raportat la acest caracter, utilizarea se adresează unei audienţe potenţiale substanţial diferită şi, totodată, în funcţie de acest caracter, şi potenţialul unui post de radiodifuziune de a atrage venituri este, de asemenea, altul."
A solicitat obligarea pârâtei la plata remuneraţiei datorate pentru radiodifuzarea fonogramelor din perspectiva unor difuzări diferite, datorate existenţei mai multor posturi de radio (1 post naţional satelitar şi 9 posturi de radio locale), diferite din perspectiva normelor legale şi metodologice, deoarece fiecare utilizare a fonogramelor atrage plata unei remuneraţii separate - aspect reţinut şi de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în Decizia civilă nr. 83A/25.03.2010 pronunţată în Dosarul civil nr. x/2008, care în interpretarea dispoziţiilor art. 1065 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 a considerat că legea nu distinge dacă utilizarea fonogramelor are ca izvor retransmiterea unui program deja difuzat, câtă vreme orice difuzare este supusă remuneraţiei, deci şi o utilizare indirectă cum arată şi textul.
Punctele 4 şi 6 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011 şi pct. 5 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 284/2010 precizează faptul că organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească remuneraţia echitabilă stabilită prin aplicarea unui procent la baza de calcul, respectiv remuneraţia minimă, pentru fiecare post de radio deţinut, fără a se distinge între posturile de radio care retransmit programele altui post şi posturile de radio care transmit propriile programe.
Fiecare post de radio constituie o sursă separată de venituri obţinute din publicitatea difuzată în cadrul acestora, iar, în baza licenţelor audiovizuale, intimata-pârâtă îşi desfăşoară activitatea de radiodifuzare, cu posibilitatea de a-şi stabili structura serviciilor de programe şi politica editorială, inclusiv în ce priveşte conţinutul de publicitate, la nivelul fiecărui post de radio deţinut.
Cum caracteristic licenţei audiovizuale este dreptul conferit radiodifuzorului de a emite într-o zonă geografică clar delimitată o anumită structură de servicii şi programe, tot astfel caracteristic postului de radio îi este "publicul nou" (audienţa diferită).
Şi în cazul postului naţional de radio deţinut de intimata-pârâtă este un public nou, apreciat în funcţie de canalul de difuzare, diferit faţă de cel al posturilor locale de radio. Posturile locale de radio ale intimatei-pârâte emit pe anumite frecvenţe de radio FM, astfel că recepţia programelor de radio se realizează direct de către public, prin intermediul aparatelor de radio personale, indiferent de locul unde se află (cu condiţia să se afle în aria de emisie pe respectivele frecvente FM), în vreme ce postul naţional de radio emite prin satelit, astfel că receptarea semnalului sonor de către public nu poate fi realizată, în principiu, în mod direct, ci doar prin intermediul unui operator de cablu (care preia semnal de la satelit, în măsura în care programele respectivului post de radio sunt în pachetul unui operator de cablu).
Astfel, în cazul postului naţional de radio se regăseşte un public suplimentar, căruia intimata-pârâtă îi oferă posibilitatea de a asculta propriile programe de radio, prin intermediul unui canal suplimentar de difuzare, supus şi el licenţei audiovizuale, destinat publicului care nu se află în aria frecvenţelor de radio FM a posturilor locale deţinute sau celor care le sunt la îndemâna serviciile operatorului de cablu (situaţia fiind similară şi cu cea privind difuzarea pe Internet).
În consecinţă, în cazul activităţii de radiodifuzare, "publicul nou" se apreciază în raport cu zona geografică sau localitatea în care radiodifuzorul este îndreptăţit să emită, dar şi în raport cu libertatea editorială pe care acesta o are în zona respectivă de a stabili ce programe de radio difuzează, ştiut fiind că de la o zonă la alta există un număr de potenţiali ascultători şi audienţe diferite, şi, în consecinţă, şi potenţialul diferit de a atrage venituri.
Nu are nicio relevanţă că intimata-pârâtă difuzează la Deva programele de radio ale postului de la Drobeta-Turnu Severin, câtă vreme are libertatea editorială să difuzeze orice programe doreşte, inclusiv programele de radio ale altor radiodifuzori, iar retransmiterea simultană a propriilor programe constituie tot acte de radiodifuzare, după cum sunt definite de art. 151 din Legea nr. 8/1996 coroborat cu art. 1065, pentru care se impune plata distinctă a remuneraţiei echitabile. De altfel, legea nu distinge dacă utilizarea fonogramelor are ca izvor retransmiterea unui program deja difuzat, câtă vreme orice radiodifuzare este supusă remuneraţiei, potrivit art. 1065 din Legea nr. 8/1996.
Împrejurarea că sunt difuzate aceleaşi programe la mai multe posturi de radio nu poate susţine ipoteza unui singur post de radio, cum greşit pretinde instanţa de apel, întrucât s-ar ignora tocmai elementele care caracterizează postul de radio, respectiv libertatea editorială a radiodifuzorului de a difuza într-o anumită zonă geografică orice programe de radio doreşte şi care sunt destinate unui public nou, diferit ca audienţă şi număr de potenţiali ascultători.
Mai mult decât atât, în speţă se verifică faptul că intimata-pârâtă a uzat de aceste elemente caracteristice postului de radio, în sensul că ştirile şi conţinutul de publicitate sunt diferite de la un post la altul, fiind astfel particularizate pentru fiecare post local în parte, în funcţie de comunitatea căreia i se adresează. Acest aspect este confirmat de informaţiile transmise de către CNA - Biroul Licenţe Autorizări cu referire la toate posturile locale deţinute de intimată:
"(...) structura serviciului de programe a fost conform anexei (...), cu inserţii de ştiri locale realizate în studioul din Drobeta-Turnu Severin, la orele (...) Publicitatea este inserată la orele (...)".
Faptul că pârâta utilizează în mare parte acelaşi conţinut muzical la toate posturile de radio deţinute reflectă politica sa editorială, rezumată în ideea de a evita sau reduce costurile cu editarea altor programe muzicale şi, implicit, de a-şi maximiza profitul urmărit din publicitatea diferită realizată la nivelul fiecărui post local de radio.
S-a reţinut o situaţie neconformă cu probatoriul administrat în cauză, documentele transmise de către CNA cu referire la licenţele audiovizuale deţinute de către pârâtă relevând diferenţe între programele emise de posturile de radio - anexele la licenţele audiovizuale făcând referire la diferenţe de ştiri locale şi de publicitate între posturile de radio ale intimatei-pârâte.
Este relevant şi faptul că retransmiterea postului B. Drobeta-Turnu Severin se realizează în procente diferite pentru posturile locale deţinute - de exemplu, B. Alexandria, Caransebeş, Deva, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Jiu retransmit B. Drobeta-Turnu Severin în proporţie de 98,5%, 1,5% fiind producţie proprie (pag. 85, 87, 97, 105, 107, 115, 117 dosar apel), în timp ce B. Craiova retransmite B. Drobeta-Turnu Severin în proporţie de 94,5%, 5,5% fiind producţie proprie.
În plus, trebuie observată diferenţa dintre structura de programe a postului de radio local B. Drobeta-Turnu Severin (producţie proprie: 29,46%, producţie ale altor producători: 66,04%, programe retransmise: RFI: 4,50%) - pag. 103 dosar apel - şi a postului de radio naţional satelitar B. (producţie proprie: 29,80%, producţie ale altor producători: 66,04%, programe retransmise: BBC: 4,16%) - pag. 119 dosar apel.
Structura programelor posturilor de radio deţinute raportată la CNA stabileşte doar proporţia din timpul de emisie a diferitelor tipuri de programe (divertisment, ştiri, publicitate etc.), fără a se putea stabili cu exactitate conţinutul concret al acestor programe (ce diferă de la un post la altul).
Instanţa de apel a reţinut că posturile locale au o proporţie a programelor producţie proprie de 1,5% faţă de B. Drobeta-Turnu Severin care se retransmite în proporţie de 98,5%, considerându-se că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1065 din Legea nr. 8/1996 şi ale normelor metodologice, deoarece nu se datorează remuneraţie echitabilă în cazul în care organismul de radiodifuziune este el însuşi producătorul fonogramelor.
Nu a fost invocat un motiv de apel şi nu a fost pusă în discuţia părţilor incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011.
Noţiunea "producţie proprie" nu presupune implicit faptul că B. este autorul/producătorul fonogramelor utilizate în cadrul acestor emisiuni/producţii. Noţiunea folosită de legislaţia audiovizualului este diferită de noţiunea de producător de fonograme ori producător al unei alte producţii audio, protejat de legea dreptului de autor.
Considerentele privind neaplicarea dispoziţiilor art. 1065 din Legea nr. 8/1996 deoarece singura modalitate de utilizare aplicabilă pârâtei este radiodifuzarea, nu şi comunicarea publică, precum şi distincţia dintre cele două noţiuni nu sunt incidente în prezenta cauză.
A făcut referire în întâmpinare şi în concluziile depuse în faza fondului şi apelului la incidenţa în cauză a argumentelor reţinute în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15 martie 2012, C-162/10, însă aceasta doar din perspectiva delimitării audienţei diferite, a publicului distinct, ca beneficiar al unui act de comunicare, căruia i se adresează un utilizator de fonograme şi care constituie un criteriu pentru determinarea unei noi utilizări (în speţă, comunicarea publică a fonogramelor). Această hotărâre vizează acte de comunicare publică a fonogramelor, iar noţiunea "act de comunicare" trebuie înţeleasă în sens larg, ca referindu-se la orice transmitere a unei opere protejate, indiferent de mijlocul sau de procedeul tehnic utilizat (Hotărârea OSA, C-351/12, parag. 25).
Prima instanţă nu a făcut trimitere la noţiunea de "comunicare publică", astfel cum este aceasta definită de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 8/1996, aceasta referindu-se strict la faptul ca orice difuzare este supusă remuneraţiei.
Instanţa de apel a făcut o interpretare ad literam şi eronată în cauză a sintagmei "acte de comunicare publică". Posturile de radio, în măsura în care includ fonograme în programele lor, efectuează acte de comunicare publică, iar pentru efectuarea acestor acte de comunicare publică reproduc fonogramele pe propriile computere, activitate numită reproducere instrumentală, care este necesară pentru o astfel de comunicare publică - Dosar S/0500/13 - Asociaţia Spaniolă de Radiodifuziune Comercială (AERC) contra Asociaţiei de Gestiune a Drepturilor Intelectuale (AGEDI) şi Societăţii Artiştilor Interpreţi şi Executanţi din Spania (AIE).
Prin urmare, argumentele instanţei de apel pe acest aspect sunt nefondate în raport de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată în cauză.
Analizând criticile şi apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunând casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Instanţa de apel a constatat că în mod greşit a reţinut tribunalul că se datorează remuneraţia "pentru orice difuzare" - în înlăturarea apărării pârâtei, prin care aceasta a susţinut că datorează remuneraţia doar pentru postul de radio naţional, întrucât pe celelalte posturi nu realizează radiodifuzare, ci retransmiterea propriilor programe.
Această concluzie a fost susţinută pe considerentul că apărarea pârâtei depăşeşte limitele învestirii instanţei prin cererile de chemare în judecată şi precizatoare, în care reclamanta nu a făcut menţiunea că ar solicita acordarea remuneraţiei pentru retransmiterea de către posturile de radio locale a serviciului de programe radiodifuzat de postul naţional B. sau că ar solicita angajarea răspunderii pârâtei pentru o altă modalitate de comunicare către public - în ambele cereri reclamanta referindu-se exclusiv la modalitatea de utilizare prin radiodifuzare a fonogramelor.
Instanţa de apel a mai reţinut că în mod corect pârâta a susţinut că redifuzarea propriilor emisiuni (radiodifuzate de postul naţional B.) nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1065 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, normă care distinge noţiunea de "radiodifuzare" de alte modalităţi de utilizare a operelor, respectiv de "comunicarea către public", precum şi că noţiunile "comunicare publică" şi "radiodifuzare" sunt definite în mod distinct de art. 15 şi art. 151 din lege, vizând modalităţi diferite de utilizare a unei opere.
Apărarea formulată de intimatul reclamant prin întâmpinare, prin care a arătat că împrejurarea că sunt difuzate aceleaşi programe de radio la mai multe posturi de radio nu poate susţine ipoteza unui singur post de radio, întrucât s-ar ignora faptul că ştirile şi conţinutul de publicitate sunt diferite nu a fost primită, fiind considerată a fi contrazisă de probele administrate în prezenta cauză.
Astfel, cu referire la documentele comunicate în dosarul de apel de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi la adresa referitoare la situaţia juridică a posturilor de radio cu difuzare locală, s-a reţinut că posturile de radio locale Alexandria, Caransebeş, Deva, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu nu au studio local, iar din structura serviciului de programe, după sursa de provenienţă, reiese faptul că acestea sunt retransmise (98,5%) şi din producţie proprie (1,5%), cu menţiunea că inserţia de ştiri locale se realizează din studioul postului de radio naţional Drobeta-Turnu Severin.
În ceea ce priveşte posturile de radio locale Craiova, Drobeta-Turnu Severin (difuzare pe cale radioelectrică terestră), Reşiţa, Slatina şi Drobeta-Turnu Severin (difuzare prin intermediul unei reţele de telecomunicaţii - fibră optică), instanţa de apel a constatat că probele administrate au relevat fie faptul că a existat un studio local, la care s-a renunţat din anul 2006 (Craiova) şi 2008 (Slatina), fie că acestea retransmit serviciul de programe B. Drobeta-Turnu Severin (98,5%), restul programelor fiind producţie proprie (1,5%).
În acest context, a fost menţinută obligaţia aferentă postului naţional, făcând aplicarea metodologiilor reţinute a fi aplicabile în cauză, publicate prin Deciziile ORDA nr. 284/2010 (pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 4 iulie 2011) şi nr. 2016/2011 (pentru perioada 5 iulie 2011 - 31 decembrie 2014), cu sublinierea că, potrivit acestora, nu se datorează remuneraţia echitabilă în cazul în care organismul de radiodifuziune este el însuşi producătorul fonogramelor.
2. Recurenta reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a solicitat prin cererile de chemare în judecată şi precizatoare, în calitate de organism de gestiune colectivă, obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata remuneraţiei unice echitabile care li se cuvine producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, cu indicarea posturile de radio pe care aceasta le deţine, invocând dispoziţiile art. 1065 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Legea nr. 8/1996) şi deciziile ORDA nr. 284/2010 şi nr. 216/2011.
Obiectul cererii de chemare în judecată, ca referindu-se exclusiv la modalitatea de utilizare a radiodifuzării, a fost subliniat de recurenta reclamantă şi în cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva deciziei de apel, context în care aceasta a menţionat şi că analizarea pretenţiilor din perspectiva "comunicării publice" sau a noţiunii de "difuzare", ca privind altă utilizare a fonogramelor decât cea a radiodifuzării, depăşeşte cadrul legal cu care a fost învestită instanţa de judecată.
Prin urmare, cum se confirmă de altfel şi prin cererea de recurs, cu referire la normele legale şi metodologice invocate, modalitatea de utilizare reclamată este cea a radiodifuzării fonogramelor sau a reproducerilor acestora, iar criticile care se referă la alte modalităţi de utilizare exced acestuia, mai puţin sub aspectele subliniate în cele ce urmează şi care urmează a fi dezlegate în rejudecare.
Instanţa de apel a reţinut că prin posturile de radio cu difuzare locală a avut loc o retransmitere de 98,5% - ce nu face obiectul dosarului (numai pentru o parte dintre acestea fiind indicată o retransmitere a serviciului de programe B. Drobeta-Turnu Severin, deşi apărarea reţinută a pârâtei este generală, ca privind redifuzarea/retransmiterea propriilor emisiuni), iar pentru restul de 1,5% producţie proprie, cu suplimentul în ceea ce priveşte locaţiile din Alexandria, Caransebeş, Deva, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu, în sensul că inserţia de ştiri locale se realizează din studioul postului de radio naţional Drobeta-Turnu Severin.
Considerentele referitoare la "retransmitere" se bazează pe apărarea formulată de către pârâtă şi pe relaţiile furnizate de Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar acestea nu conţin elemente din care să rezulte că s-a confirmat în cauză această modalitate de utilizare a fonogramelor în modul de derulare a operaţiunilor de către intimata pârâtă, în sensul Legii nr. 8/1996.
Potrivit art. 152 din lege, "Prin retransmiterea prin cablu, în sensul prezentei legi, se înţelege retransmiterea simultană, nealterată şi integrală, de către un operator, prin mijloacele prevăzute la art. 151 lit. b) sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepţionarea de către public, a unei transmisii iniţiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepţionării de către public." - art. 151 lit. b) din lege prevăzând că prin radiodifuzare se înţelege şi "transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepţia reţelelor de calculatoare, în scopul recepţionării ei de către public."
Considerentul referitor la o retransmitere de 98,5% şi la producţia proprie de 1,5% a fost reţinut de instanţa de apel în respingerea apărării intimatului reclamant, potrivit căreia, împrejurarea că sunt difuzate aceleaşi programe de radio la mai multe posturi de radio nu poate susţine ipoteza unui singur post de radio, întrucât s-ar ignora că ştirile şi conţinutul de publicitate sunt diferite - apărare considerată a fi contrazisă de probele administrate în cauză.
Aceasta în condiţiile în care, în ceea ce priveşte modalitatea de derulare a activităţii, intimata pârâtă a susţinut, inclusiv în întâmpinarea formulată în dosarul de recurs, că se face o confuzie între noţiunea de "licenţă" şi cea de "post de radio" şi că singura modalitate care poate fi reţinută în ceea ce o priveşte este o operaţiune de radiodifuzare, determinată de unicitatea semnalului sonor şi a serviciului de programe de radiodifuziune pe care îl difuzează în calitate de radiodifuzor, respectiv de difuzare a unuia şi aceluiaşi conţinut de programe prin intermediul celor 10 licenţe deţinute, pe frecvenţe distincte.
Din decizia de apel nu rezultă astfel cu claritate regimul juridic al operaţiunilor desfăşurate de către intimata pârâtă pe posturile de radio considerate locale.
În stabilirea acestuia trebuie avute în vedere şi apărările formulate de recurenta reclamantă (prin cererea de recurs, care se regăsesc şi în întâmpinarea din dosarul de apel) prin care se susţine o obligaţie de plată a remuneraţiei în sarcina fiecăruia, indiferent de structura de programe şi, cu atât mai mult, în ipoteza în care aceasta diferă, respectiv ca urmare a considerării efectuării prin intermediul fiecăruia a unui act distinct de radiodifuzare faţă de postul naţional, precum şi faptului că o retransmitere simultană, inclusiv a propriilor programe, este tot un act de radiodifuzare şi atrage plata distinctă a remuneraţiei echitabile.
În cazul în care se stabileşte o modalitate de utilizare distinctă de cea a radiodifuzării, respectiv al confirmării apărării intimatei pârâte privind o singură operaţiune de radiodifuzare, trebuie verificată pentru fiecare dintre acestea proporţia din structura de programe care nu este astfel afectată şi dacă în posibilele diferenţe se folosesc fonograme sau reproduceri ale acestora, a căror remuneraţie face obiectul prezentului dosar.
Aşa cum susţine recurenta reclamantă, este necesar să se stabilească dacă "producţia proprie", reţinută cu referire la acelaşi material probator pus la dispoziţie de Consiliul Naţional al Audiovizualului, echivalează cu calitatea de "producător de fonograme", pentru a atrage incidenţa normelor metodologice care exclud obligaţia de plată a remuneraţiei.
Contrar însă criticii de recurs aferente, o distincţie în ceea ce priveşte fonogramele a căror calitate de producător îi aparţine utilizatorului nu era necesar a fi cerută, instanţei de judecată de judecată revenindu-i sarcina a verifica îndeplinirea cerinţelor legale şi părţii reclamante de a demonstra că este îndreptăţită să colecteze remuneraţia în condiţiile stipulate de normele legale şi metodologice incidente şi că utilizatorii, chemaţi în judecată în temeiul acestora, nu beneficiază de situaţiile de excepţie care paralizează acţiunea formulată împotriva lor.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 şi a art. 497 C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, care va avea în vedere şi celelalte critici şi apărări, precum şi probatoriile administrate în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Deciziei nr. 845A din data de 9 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.
Procesat de GGC -NN