Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa civilă nr. 3916 din data de 17 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/2007, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC A. SRL ca nefondată.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul mun. Constanţa şi Consiliului Local al mun. Constanţa, ca nefondată.
A admis acţiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
A obligat pârâţii să vândă reclamantei terenul în suprafaţă de 14.191,00 mp situat în intravilanul mun. Constanţa, staţiunea Mamaia, la ieşirea din partea de nord a acesteia, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo - cadastrală efectuată de expertul B., având următoarele vecinătăţi: Nord: proprietar neidentificat, Est: bulevardul x, Dud: discoteca Caraiman, Vest: lacul Siutghiol, prin negociere directă, la preţul de 1.532.00/mp (350.00 Euro/mp).
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, la data de 17 ianuarie 2013, pârâţii Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
Prin decizia civilă nr. 44 din data de 18 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii- pârâţi Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi SC C. SRL Otopeni şi SC A. SRL Voluntari.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 2812 din data de 25 septembrie 2013, irevocabilă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat recursul declarat de recurenţii- pârâţi Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 44 din 18 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
II. Prin cererea depusă la Tribunalul Constanţa şi înregistrată sub nr. x/2007 la data de 12 decembrie 2017, pârâţii Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa au solicitat îndreptarea erorii materiale a Sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2007, în sensul că "obligă pârâţii să vândă reclamantei terenul în suprafaţă de 10.100,5385 mp, situat în intravilanul Municipiului Constanţa, Staţiunea Mamaia, la ieşirea din partea de nord a acesteia, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo-cadastrală efectuată de expertul B., având următoarele vecinătăţi: Nord: proprietar neidentificat, Est: bulevardul x, Sud: discoteca Caraiman, Vest:Domeniu Privat-Primăria Constanţa, prin negociere directă, la preţul de 1.521.00/mp (350.00 Euro/mp)".
Au susţinut, în esenţă, că eroarea materială rezultă din faptul că instanţa a determinat suprafaţa de teren de 14.191 mp, scăzând din suprafaţa de 18.842 mp (pretins reprezentând suprafaţa totală a Complexului D., potrivit raportului de expertiză topo - cadastrală întocmit în cauză), suprafaţa de 4.651 mp (cu care a fost "restrâns" dreptul litigios" de către reclamantă, prin precizările depuse la dosar la 1 octombrie 2012), fără să scadă şi terenul aferent D., în suprafaţă măsurată de 3.730 mp (respectiv 3.655,75 din acte), la vânzarea căruia reclamanţii nu trebuiau să fie obligaţi, având în vedere că dreptul de proprietate asupra respectivului teren nu se afla în patrimoniul Municipiului Constanţa, după cum rezultă chiar din contractul încheiat la data de 28.09.2007 între Mamaia S.A., în calitate de vânzătoare şi societatea SC C. SRL - cumpărătoare şi reţinut de instanţă în considerentele Sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012.
Pârâţii au menţionat că reclamanta din prezenta cauză, SC A. SRL a devenit, încă din anul 2010, proprietara terenului aferent D. în suprafaţă măsurată de 3.730 mp (respectiv 3.655,75 din acte), astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară aferent Cărţii funciare nr. 205386.
Dintr-o altă perspectivă, pârâţii au susţinut că, deşi în raportul de expertiză topo - cadastrală efectuată de expertul B. s-a precizat că suprafaţa totală de teren aferent Complexului D. este de 18.481,5385 mp, în Sentinţa civilă nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a reţinut, în mod eronat, că suprafaţa totală a respectivului teren ar fi de 18.842 mp (suprafaţa indicată de asemenea în acelaşi raport de expertiză, însă în mod eronat), deci cu 360,4615 mp mai mare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.
Prin încheierea nr. 9 din data de 10 ianuarie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată cererea de îndreptare eroare materială a Sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, formulată de pârâţii Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că eroarea materială poate fi definită drept acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale şi poate viza numele, calitatea şi susţinerile părţilor, pot fi erori de calcul sau orice altă eroare materială, care nu sunt de natură însă să afecteze în vreun fel soluţia dată.
A arătat că ceea ce invocă pârâţii este, în realitate, o greşeală de judecată a litigiului, o eroare de interpretare a probelor administrate în raport cu situaţia de fapt şi de drept, care putea fi îndreptată numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva Sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Reţinând că ceea ce se solicită prin demersul judiciar de faţă este analiza temeiniciei sau legalităţii acţiunii formulate de reclamanta SC A. SRL, din perspectiva întinderii suprafeţei de teren ce face obiectul obligaţiei de vânzare stabilite în sarcina pârâţilor, tribunalul a precizat că o asemenea analiză nu mai poate fi realizată, întrucât ar echivala cu o nouă judecată în fond a litigiului, cu atât mai mult cu cât, pârâţii formulează, în realitate, noi obiecţiuni la raportul de expertiză topo - cadastrală întocmit în cauză, care nu au fost invocate în procesul finalizat cu pronunţarea de către Tribunalul Constanţa a sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 .
A apreciat că pe calea aleasă de pârâţi nu se poate dispune rectificarea dispozitivului, în sensul menţionării unei alte suprafeţe de teren, deoarece aspectele semnalate nu au făcut obiectul dezbaterilor în procesul menţionat anterior.
Ca atare, nefiind întrunite cerinţele de admitere a unei asemenea cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, întrucât greşelile pretinse de pârâţi nu se circumscriu noţiunii de eroare materială, cererea formulată a fost respinsă, ca nefondată.
III. Împotriva acestei încheieri au formulat apel, la data de 12 martie 2018, pârâţii Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 294 din data de 30 mai 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi împotriva Încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, noţiunea de greşeală materială are înţelesul de eroare materială vizibilă, avându-se în vedere doar greşelile asupra numelui, calităţilor şi susţinerilor părţilor, cele de socoteli sau orice alte greşeli materiale.
A arătat că greşelile materiale vizate de norma sus menţionată sunt de ordin formal, strict procedural, astfel că ele nu pot fi folosite pentru modificarea soluţiei pronunţate de instanţă.
Pe cale de consecinţă, a considerat că remedierea solicitată, în sensul de a se modifica suprafaţa de teren care trebuie vândută intimatei-reclamante echivalează cu modificarea soluţiei instanţei de fond, ce nu poate fi realizată prin intermediul procedurii prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.
În plus, a reţinut că dispozitivul sentinţei a cărei îndreptare se solicită reflectă, într-o forma dezvoltată şi clară, minuta existentă în dosar, nefiind vorba de nicio greşeală materială, în sensul art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.
IV. Împotriva acestei decizii au formulat recurs, la data de 23 ianuarie 2019, pârâţii Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului formulat împotriva Încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2007 şi, prin urmare, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale intervenite în dispozitivul Sentinţei nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa, astfel cum a fost aceasta a fost lămurită la data de 22 februarie 2016, prin încheierea nr. 161.
Pe cale de consecinţă, au solicitat instanţei să dispună îndreptarea erorii materiale, în sensul rectificării Sentinţei nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa după cum urmează:
"Obligă pârâţii să vândă reclamantei terenul în suprafaţă de 10.100,5385 mp situat în intravilanul mun. Constanţa, staţiunea Mamaia, la ieşirea din partea de nord a acesteia, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo-cadastrală efectuată de expertul B., având următoarele vecinătăţi: Nord: proprietar neidentificat, Est: bulevardul x, Sud: discoteca Caraiman, Vest: Domeniul privat - Primăria Constanţa, prin negociere directa, la preţul de 1521.00 RON/mp (350.00 Euro/mp)".
În temeiul dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ. din 1865, recurenţii-pârâţi au solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
În cadrul cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865.
Au arătat, sub un prim aspect, că decizia recurată este nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.
În acest sens, au susţinut că instanţa de apel nu a analizat, în mod efectiv, fiecare argument invocat de părţi şi nu a prezentat motivele pentru care a reţinut netemeinicia criticilor formulate prin cererea de apel.
Au precizat că nu este suficient argumentul potrivit căruia remedierea solicitată echivalează cu modificarea soluţiei instanţei de fond, întrucât această modificare ar interveni doar sub aspectul suprafeţei totale de teren (a cărei întindere a fost rezultatul unei erori materiale), nu şi sub aspectul titularului obligaţiei de a pune în executare hotărârea judecătorească.
Recurenţii-pârâţi au arătat că instanţa de apel a realizat o expunere superficială şi o analiză incompletă a criticilor formulate şi nu a explicat care este raţionamentul pentru care a înlăturat argumentele menţionate în cererea de apel, aspect care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
În susţinerea acestui motiv de recurs au invocat practica judiciară, făcând referire la Decizia nr. 708R din data de 19 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Sub un al doilea aspect, recurenţii-pârâţi au invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, considerând că instanţa de apel a făcut, în mod vădit, o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din acest act normativ.
Au precizat că prin rectificarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 nu s-ar ajunge la modificarea, pe fond, a soluţiei pronunţate de instanţa de judecată, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, deoarece în ipoteza admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale, soluţia cu privire la acţiunea formulată de intimata-reclamantă ar rămâne neschimbată, în sensul admiterii acesteia, singura diferenţă vizând îndreptarea unei erori de calcul în ceea ce priveşte suprafaţa efectivă ce poate forma obiectul vânzării.
Susţinând că eroarea materială invocată a fost provocată de către intimata-reclamantă, prin indicarea în mod greşit de către aceasta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a suprafeţei de teren ce poate forma obiectul vânzării, recurenţii-pârâţi au precizat că îndreptarea acestei erori nu poate fi considerată a viza fondul cauzei, cât timp întinderea suprafeţei de teren ce poate fi vândută către intimata-reclamantă poate fi determinată din documentele depuse în probaţiune de către părţi, fiind de 10.100,5385 mp, iar nu de 14.191 mp, diferenţa de 3.730 mp din măsurători, respectiv 3.655,75 mp din acte, aflându-se deja în patrimoniul intimatei-reclamante, astfel că nu poate face obiectul vânzării.
Au solicitat judecata cauzei şi în lipsa părţilor.
La data de 8 martie 2019, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei în recurs.
A susţinut, în esenţă, că toate argumentele invocate de către recurenţii-pârâţi în susţinerea cererii de îndreptare a erorii materiale vizează, în realitate, fondul raportului juridic litigios dintre părţi, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865.
VI. Analizând actele dosarului, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. din 1865, în raport cu cele ale art. 281 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată recursul declarat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865:
"Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că procedura reglementată vizează îndreptarea unor greşeli de ordin formal, procedural, care nu sunt de natură să afecteze în vreun fel soluţia pronunţată, respectiv dispozitivul şi considerentele pe care aceasta se sprijină.
Recurenţii-pârâţi au solicitat primei instanţe îndreptarea dispozitivului Sentinţei nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa, în sensul ca prin dispozitivul rectificat să se dispună, în esenţă, ca îndeplinirea obligaţiei de vânzare la care au fost obligaţi recurenţii-pârâţi (către intimata-reclamantă) să aibă ca obiect o suprafaţă de teren de doar 10.100,5385 mp, în loc de cea de 14.191,00 mp, menţionată în prezent în dispozitiv, motivat de împrejurarea că instanţa de fond nu a scăzut din această suprafaţă un teren de 3.730 mp (respectiv de 3655,75 mp din măsurători) deţinut deja în proprietate de către intimata-reclamantă.
În legătură cu motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte constată că niciuna din criticile invocate de către recurenţii-pârâţi nu este fondată.
Se apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod justificat faptul că rectificarea solicitată, în sensul de a se modifica suprafaţa de teren ce trebuie vândută intimatei-reclamante, echivalează cu modificarea soluţiei instanţei de fond, iar o asemenea modificare nu poate fi realizată prin intermediul procedurii prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.
Din această perspectivă, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că modificarea solicitată de recurenţii-pârâţi, constând în rectificarea întinderii suprafeţei de teren ce face obiectul obligaţiei de vânzare stabilite de instanţă în sarcina acestora cu suprafaţa de 3.730 mp din măsurători, respectiv 3.655,75 mp din acte, nu poate fi asimilată unei erori materiale din cele la care se referă dispoziţiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, a căror caracteristică principală este aceea că nu au aptitudinea de a afecta substanţa hotărârii.
O asemenea modificare ca aceea solicitată de recurenţii-pârâţi nu poate fi circumscrisă procedurii prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 ci, eventual, ar fi trebuit pusă în discuţie în cadrul exercitării căilor de atac împotriva hotărârii a cărei îndreptare se solicită.
În raport cu aceste aspecte, în ceea ce priveşte critica subsumată dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reţine că motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-a respins cererile şi argumentele recurenţilor-pârâţi, constituie elementele silogismului judiciar ce a condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv, potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.
Or, din examinarea deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe şi a expus în mod exhaustiv raţionamentul său cu privire la procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.
Deşi este esenţială obligaţia instanţei de a menţiona, în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să susţină soluţia pronunţată, în acelaşi timp nu se poate cere instanţei ca, procedând la motivarea soluţiei, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părţi în considerarea aceluiaşi motiv.
Din dispoziţiile art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 rezultă că admisibilitatea unei astfel de critici este condiţionată de completa ignorare de către instanţă a unuia dintre motivele cererii ce i-a fost supusă spre analiză, textul legal având în vedere, exclusiv, omisiunea instanţei de a examina unul dintre motivele invocate, iar nu unul dintre argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, subsumate acestui motiv.
Cu alte cuvinte, în cazul în care instanţa a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv al cererii sale, pentru a răspunde acestuia printr-un considerent comun, ori prin considerentele reţinute în argumentarea soluţiei, astfel cum s-a întâmplat în speţă, nu se poate reproşa instanţei o omisiune de a motiva hotărârea.
Prin urmare, în cauză nu sunt întemeiate criticile invocate în temeiul art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865, deoarece, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, decizia atacată cuprinde considerentele pentru care instanţa de apel a pronunţat soluţia dată, Înalta Curte observând, totodată, că instanţa a examinat, în mod real, apelul pârâţilor.
În acelaşi timp, Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865.
Se apreciază că în cauză, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, nu poate fi reţinută interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.
Dimpotrivă, Înalta Curte consideră că în mod corect a stabilit instanţa de apel că greşelile materiale vizate de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 sunt de ordin formal, strict procedural, astfel că această procedură nu poate fi folosită pentru modificarea soluţiei pronunţate de instanţă, în sensul de a se obţine diminuarea întinderii suprafeţei de teren ce face obiectul obligaţiei de vânzare stabilite de instanţă în sarcina recurenţilor, cu suprafaţa de 3.730 mp din măsurători, respectiv 3.655,75 mp din acte.
În raport cu acest aspect, se consideră ca fiind temeinică şi legală soluţia pronunţată de instanţa de apel, care a arătat că prin cererea de îndreptare formulată, recurenţii-pârâţi urmăresc, în realitate, să obţină schimbarea dispozitivului sentinţei, deşi acesta reflectă, în mod clar, minuta existentă în dosar.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865 şi art. 281 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, recurenţii pârâţi vor fi obligaţi, în solidar, la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, Înalta Curte reţinând că în speţă nu este aplicabil textul art. 2813 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, potrivit căruia:
"părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii", deoarece acest text are în vedere ipoteza cererii de îndreptare, lămurire sau completare a hotărârii admise de instanţă, ipoteză nerealizată în speţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-pârâţi Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 294/2018 din 30 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenţii-pârâţi Municipiul Constanţa - prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, în solidar, la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2019.
Procesat de GGC -LM