Subiect procesual. Omisiunea citării. Apel. Soluţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Apelul
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- apel
C. proc. pen., art. 34, art. 353, art. 421, art. 5491
În cazul în care prima instanţă a dispus anularea unui testament şi a unui certificat de moştenitor, fără citarea beneficiarului acestor înscrisuri - persoană ce are calitatea de subiect procesual în accepţiunea prevederilor art. 34 C. proc. pen. -, contrar art. 353 alin. (1) corelat cu art. 5491 alin. (3) din acelaşi cod, instanţa de apel desfiinţează sentinţa primei instanţe sub aspectul anulării înscrisurilor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 54/A din 22 februarie 2019
Prin sentinţa nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută în art. 321 C. pen., participaţie improprie la înşelăciune prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Timiş.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., a fost anulat testamentul întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a conţinutului prin încheierea din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., a fost anulat certificatul de moştenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi C.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., a fost respinsă cererea Ministerului Public privind anularea certificatelor de moştenitor nr. Y. din 31 august 2011 şi nr. Z. din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi C., precum şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita D., în calitate de vânzător, şi numitul E., în calitate de cumpărător, autentificat la 11 februarie 2014 de către notarul public F., din cadrul Biroului Individual Notarial F.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, între altele, următoarele:
După decesul numitului G. survenit la data de 5 august 2011, inculpatul, în calitate de avocat, a înmânat numitei D. un testament olograf ce prezenta aparenţa scrierii şi a semnării lui de către numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară. Acest testament, prin încheierea din data de 16 iunie 2011, a fost atestat în privinţa datei, a identităţii părţilor şi a conţinutului, de către inculpat în calitate de avocat.
Prin raportul de expertiză criminalistică din 12 mai 2014, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.
Aceleaşi concluzii au fost reiterate şi prin raportul de expertiză criminalistică din 24 octombrie 2014.
Testamentul a fost înmânat martorului D. la data de 10 august 2011 la Cabinetul de avocat al inculpatului A., în prezenţa martorilor, întocmindu-se cu acest prilej un proces-verbal.
Ulterior, testamentul a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului G. la Biroul Notarilor Publici Asociaţi C., fiind emis certificatul de moştenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.
La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2018, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prescripţiei răspunderii penale.
Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt determinate în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise.
Ţinând seama de infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, respectiv fals intelectual prevăzută în art. 321 C. pen., participaţie improprie la înşelăciune prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., instanţa, prin raportare la dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani.
Conform art. 154 alin. (2) C. pen., termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
În cuprinsul actului de sesizare se reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea de fals intelectual la data de 16 iunie 2011, data întocmirii de către numitul A., în calitate de avocat, a încheierii, prin care a atestat data, identitatea părţii şi conţinutul testamentului presupus întocmit de către numitul G.
Referitor la celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, respectiv participaţie improprie la înşelăciune prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., tot în cuprinsul actului de sesizare se indică faptul că acestea au fost comise la data de 31 august 2011, dată la care testamentul a fost folosit de către martorul D. la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului G. şi la care notarul public a fost indus în eroare în legătură cu calitatea de moştenitor a martorului, emiţând certificatul de moştenitor nr. X. din 31 august 2011.
Ca atare, se poate constata că în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 16 iunie 2011, iar în cazul celorlalte două infracţiuni acelaşi termen de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 31 august 2011.
Cursul prescripţiei răspunderii penale poate fi întrerupt, determinând astfel curgerea unui nou termen de la momentul întreruperii.
Întreruperea se produce, sub imperiul actualului Cod penal, în condiţiile prevăzute în art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.
Însă, în această materie, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.
Faţă de lipsa de intervenţie a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituţionale, respectiv a soluţiei legislative cuprinse în dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., instanţa a apreciat că în prezent întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se produce în condiţiile reţinute la paragraful nr. 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, în mod asemănător soluţiei legislative prevăzute la art. 123 alin. (1) C. pen. anterior.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., instanţa a reţinut că prin ordonanţa din data de 14 mai 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost începută urmărirea penală în cauză in rem.
Abia prin ordonanţa din data de 12 decembrie 2017 procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam faţă de numitul A., acesta dobândind calitatea de suspect.
Ca atare, până la data de 12 decembrie 2017 inculpatul nu a avut calitatea de suspect sau inculpat, această din urmă calitate dobândind-o doar la data de 12 februarie 2018, odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, motiv pentru care niciunul dintre actele de procedură îndeplinite înainte de data de 12 decembrie 2017 nu a întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale, neexistând niciun suspect sau inculpat în cauză căruia să-i fie comunicate aceste acte în desfăşurarea procesului penal.
Pe cale de consecinţă, nefiind întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale până la data de 12 decembrie 2017, instanţa a constatat că anterior acestui moment s-au împlinit termenele de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani stabilite conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra desfiinţării totale sau parţiale a unui înscris sau restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.
De asemenea, conform art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra restabilirii situaţiei anterioare.
În prezenta cauză este incontestabil faptul că testamentul atribuit numitului G. şi întocmit la data de 16 iunie 2011 de către o persoană necunoscută este fals. Instanţa şi-a întemeiat opinia pe concluziile celor două expertize grafice efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv raportul de expertiză criminalistică din 12 mai 2014 şi raportul de expertiză criminalistică din 24 octombrie 2014, care au stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.
Potrivit dispoziţiilor art. 859 din vechiul Cod civil, testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
În prezenta cauză probele administrate au confirmat împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 şi atribuit numitului G. nu a fost scris şi nici semnat de acesta.
În acest context, testamentul este lovit de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., urmează a fi anulat.
Pornind de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., instanţa a procedat şi la anularea certificatului de moştenitor eliberat în baza testamentului fals, respectiv a certificatului de moştenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi C.
Procurorul a solicitat şi anularea certificatelor de moştenitor nr. Y. din 31 august 2011 şi nr. Z. din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi C. Cele două certificate au fost eliberate ca urmare a dezbaterii succesiunii numitului G. după părinţii săi, decedaţi la datele de 30 iulie 2001 şi 13 octombrie 2001. Cele două certificate de moştenitor nu au nicio legătură cu testamentul întocmit la data de 16 iunie 2011, nefiind eliberate în baza acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cererea Ministerului Public privind anularea acestor certificate de moştenitor a fost respinsă.
De asemenea, procurorul a solicitat şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial F. la 11 februarie 2014. Prin acest contract numita D. a înstrăinat o parte din bunurile dobândite în calitate de moştenitor al numitului G. către numitul E.
De la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial există şi anumite excepţii, una dintre acestea vizând cazul aplicării art. 901 C. civ. Organele de urmărire penală nu au efectuat niciun fel de verificări privind buna-credinţă a dobânditorului E., pe care nici măcar nu l-au audiat, în contextul în care, potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.
Procurorul a apreciat că numita D. a fost de bună-credinţă, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei faţă de această persoană. În acest context, dacă vânzătorul a fost considerat de bună-credinţă, cu atât mai puternică este prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului, respectiv a numitului E. Prezumţia de bună-credinţă poate fi răsturnată, însă prin administrarea unor probe, probe care nu au fost administrate de către organele de urmărire penală, situaţie în care cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita D. şi E. nu poate fi admisă, întrucât nu s-a făcut dovada relei-credinţe a celor două părţi.
Împotriva sentinţei nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală au formulat apel partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi persoana interesată D.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând apelurile de faţă, constată că acestea sunt întemeiate având în vedere, în principal, următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza apelurile formulate în cauză prin prisma a trei paliere: calitatea de persoană interesată a apelantei D., vătămarea adusă persoanei interesate prin necitare şi raportarea la dispoziţiile generale privind procedura de desfiinţare a unui înscris.
Astfel, cu titlu preliminar, instanţa va analiza calitatea de persoană interesată a apelantei D.
Potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă. Instanţa poate dispune citarea altor subiecţi procesuali atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei. (...)
Art. 34 C. proc. pen., cu titlul marginal „Alţi subiecţi procesuali”, prevede că, în afara participanţilor prevăzuţi la art. 33, sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
Raportând aceste consideraţii la speţa de faţă, se constată că apelanta D. are calitatea de persoană interesată, întrucât aceasta este beneficiara testamentului olograf al numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară, testament ce a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului G. la Biroul Notarilor Publici Asociaţi C., fiind emis certificatul de moştenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.
În ceea ce priveşte vătămarea adusă persoanei interesate ca urmare a necitării acesteia în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu a avut posibilitatea de a-şi face niciun fel de apărări în vederea protejării dreptului său de proprietate, în condiţiile în care instanţa dispune anularea testamentului întocmit la data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a conţinutului prin încheierea din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A., precum şi a certificatului de moştenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi C., fără ca persoana interesată să fi fost încunoştinţată despre existenţa unui dosar penal ce ar putea avea drept consecinţă afectarea dreptului său de proprietate.
Această vătămare se constată cu atât mai mult cu cât procurorul a reţinut că numita D. a fost de bună-credinţă, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei faţă de această persoană.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în M. Of. nr. 264 din 21 aprilie 2015, în care, din perspectiva contradictorialității, ca element definitoriu al egalității de arme și al dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituțională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază cu atât mai mult că se impunea citarea părţii interesate în situaţia din speţa de faţă având în vedere procedura de desfiinţare de înscrisuri, în care art. 5491 alin. (3) C. proc. pen. prevede că „pentru termenul fixat se dispune încunoștințarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate.”
Astfel, având în vedere cele reţinute de către Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată referitor la art. 5491 C. proc. pen., aplicând prin analogie raportat la situaţia particulară din speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, instanţa avea obligaţia de a dispune citarea beneficiarului testamentului, respectiv persoana interesată D.
Întrucât instanţa a pronunţat o dispoziţie care viza şi interesele altei persoane, avea obligaţia de a face aplicarea art. 353 alin. (1) raportat la art. 34 C. proc. pen.
În consecinţă, prin anularea înscrisurilor s-a încălcat dreptul unei persoane care avea un interes cert şi real în cauză, aceasta din urmă neavând nicio posibilitate de a efectua apărări, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.
Faţă de cele anterior menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi de persoana interesată D. împotriva sentinţei nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală.
A desființat în parte sentința penală apelată, în ceea ce privește latura civilă a cauzei și dispoziția de anulare a înscrisurilor.
A dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara.
A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.