Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 august 2010 sub nr. x/2010 pe rolul Judecătoriei Galaţi, reclamanta S.C. A. S.R.L. Galaţi - în insolvenţă, prin administratorul judiciar CII C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. Bucureşti (actuala E. S.A. Bucureşti), pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând o parte din prejudiciul total de 1.190.000 RON produs reclamantei prin neexecutarea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractul de transport fluvial de mărfuri nr. x/31.01.2008. A solicitat obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 12601 din 15 decembrie 2010, Judecătoria Galaţi a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 4 mai 2011 sub nr. x/2010/a1*.
Prin sentinţa comercială nr. 1115/2012 din 15 mai 2012, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, şi a respins acţiunea ca tardiv formulată.
Prin decizia nr. 113/A din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 1115/2012 din 15 mai 2012, pe care a anulat-o, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, stabilind că între părţi s-a încheiat un contract de prestări servicii (transport fluvial de mărfuri).
Recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei din apel a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1115 din 20 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2010/a1**.
Prin decizia nr. 23/2017 din 20 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010 a fost admisă acţiunea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.190.000 RON, cu titlu de daune compensatorii rezultate din neexecutarea totală a obligaţiei asumate prin contractul de transport fluvial de mărfuri nr. 38/31.01.2008, precum şi la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii expertiză achitate de reclamantă).
Întrucât apelul promovat în cauză a fost înregistrat sub nr. x/2010/a** pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2017, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea acesteia pe rolul secţiei a II-a Civilă, Maritimă şi Fluvială a Curţii de Apel Galaţi, având în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, respectiv acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea contractuală vizând un contract de transport fluvial.
Pe rolul secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Galaţi apelul a fost înregistrat sub nr. x/2010/a***.
Prin decizia civilă nr. 398/A din 8 noiembrie 2017, s-a admis apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 23/2017 din 20 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2010, a fost schimbată sentinţa civilă apelată în sensul că s-a respins ca nefondată acţiunea civilă având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta A. S.R.L. Galaţi, prin administrator judiciar CII C., în contradictoriu cu pârâta E. S.A.. A fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 21.505 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă E. S.A.
Prin decizia nr. 659 din 6 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 398/A din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, care a fost casată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2010/a1**** pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.
Prin decizia nr. 383/A din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 23/2017 din 20 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2010. A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Galaţi, prin administrator judiciar CII C. A fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 21.505 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea depusă la 7 decembrie 2010, reclamanta şi-a majorat câtimea pretenţiilor la suma de 1.190.000 RON.
În raport de obiectul acţiunii şi de natura contractului încheiat între părţi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în drept, pe lângă dispoziţiile legale invocate de reclamantă în acţiune, sunt incidente şi dispoziţiile art. 1081-1082 vechiul C. civ. (incidente în cauză, raportat la momentul încheierii contractului: 31.01.2008).
În cauză nu se poate pune în discuţie o schimbare a obiectului acţiunii, obiectul fiind cel stabilit prin cererea de chemare în judecată, precizările depuse la 03.03.2016, fiind în legătură cu raportul de expertiză întocmit de expert F., judecătorul fondului stabilind incidenţa dispoziţiilor legale în raport de obiectul cererii, ţinând cont totodată şi de prevederile art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, acestea regăsindu-se în considerentele sentinţei civile apelate.
Raportat la aceste considerente, primul motiv de apel invocat în cauză a fost respins ca nefondat, reţinându-se şi faptul că intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Galaţi nu a criticat în recurs dezlegarea dată de instanţa de apel, astfel încât aceasta a căpătat putere de lucru judecat.
Faţă de cel de-al doilea motiv de apel invocat, curtea a reţinut că, prin decizia nr. 659 din 06.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că faţă de contractul încheiat între părţi reiese că termenul a fost stipulat ca o condiţie esenţială avută în vedere de părţi la încheierea contractului, deoarece neîndeplinirea graficului lunar stabilit de părţi determină neîndeplinirea obiectului contractului, fiind astfel aplicabil art. 1079 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., prin care debitorul este de drept în întârziere.
În ceea ce priveşte inexistenţa unui prejudiciu şi imposibilitatea cuantificării acestuia s-a reţinut că, potrivit art. 1082 C. civ. pentru acordarea de despăgubiri către reclamantul-intimat, trebuie probată existenţa unui prejudiciu care este urmarea faptei ilicite a pârâtului, ce constă în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei asumate. În speţă, s-a invocat nerespectarea obligaţiei contractuale prevăzute de art. 4.2.3 din contract, coroborată cu art. 1.2, în sensul că beneficiarul avea obligaţia să asigure cantitatea de marfă stabilită în contract, respectiv 180.000 tone pentru anul 2008. Se invocă faptul că pârâta nu a asigurat cantitatea de 75.178,80 tone.
Potrivit contractului nr. x/31.01.2008 - capitolul 3, părţile au stabilit că datorează daune-interese astfel: beneficiarul pentru plata cu întârziere a facturilor emise, iar transportatorul pentru expirarea termenului de predare a mărfii către destinatar (6 ore din momentul sosirii la destinaţie), penalitate calculată la valoarea mărfii.
La art. 4.2.2 beneficiarul se obligă să asigure încărcarea/descărcarea mărfii în/din barje conform normelor de încărcare/descărcare stabilite - 1250 to/24 h, sau va achita taxe de staţionare de 100 euro/nava/zi, iar la punctul 4.2.3 se obligă să asigure cantitatea de marfă stabilită în contract.
Potrivit art. 7, contractul se întinde pe tot parcursul anului 2008, începând cu data de 01.02.2008, părţile neprevăzând nici o sancţiune specială în cazul nerespectării obligaţiei contractuale de încărcare a întregii cantităţi de marfă, astfel cum a fost stabilită prin contract.
La data de 23 iunie 2010 a fost încheiat între părţi contractul de conciliere, în care s-a stabilit că, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere calculate în baza contractelor x/2008 şi y/2009 care fac obiectul concilierii, între părţi a fost încheiată tranzacţia nr. x/10.06.2010 conform căreia debitoarea S.C. D. S.A. a achitat suma de 264.628,21 RON, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a renunţat la dreptul de a mai solicita alte penalităţi de întârziere aferente celor două contracte.
Celelalte pretenţii (în speţa cele deduse judecăţii) urmau să fie soluţionate în instanţă.
Susţinerile reclamantei, în sensul că beneficiarul S.C. D. S.A. - actuala E. S.A. nu ar fi avut destule stocuri, astfel că nu şi-a putut îndeplini obligaţia contractuală, sunt contrazise de "Situaţia stocurilor carierei G., H. în perioada 01.01.2008-31.12.2008".
Susţinerile apelantei-pârâte, în sensul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de transport din vina reclamantei, nu au fost dovedite.
Curtea a mai constatat că prima instanţă nu s-a raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, ci a reţinut doar o parte din concluziile raportului de expertiză contabilă depus la 13.09.2019, astfel cum a invocat şi apelanta-pârâtă.
Coroborând toate expertizele efectuate în cauză, obiecţiunile, răspunsul la obiecţiuni instanţa a constatat că instanţa de fond nu a avut în vedere întreg materialul probator de la dosarul cauzei.
Potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere în faţa judecătorului trebuie să o dovedească. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta trebuie să fie sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, fiind necesare elemente probatorii îndestulătoare pentru a-i determina existenta. Or, faţă de expertizele efectuate în cauză, rezultă că un expert şi un consilier expert nu au avut date suficiente pentru stabilirea cu certitudine a daunelor, instanţa de apel reţinând că acest motiv de apel este întemeiat.
A mai invocat apelanta-pârâtă S.C. D. S.A. - actuala E. S.A. existenţa uzanţelor între părţi, că pârâta a încheiat contracte cu B. S.R.L. începând cu anul 2003 şi cu S.C. A. S.R.L. din anul 2007. În acest sens au fost depuse la dosar contractele încheiate între părţi. Din situaţia centralizată a executării contractelor depusă de apelant reiese faptul că niciunul dintre contracte nu a fost executat în totalitate, însă reclamantul-intimat, anterior, nu a formulat cerere de chemare în judecată/notificare pentru niciun alt an anterior, precizând doar verbal imposibilitatea asigurării de către aceasta a capacităţii de transport.
Instanţa a reţinut că anterior anului 2007 contractele de transport au fost încheiate cu alte societăţi: S.C. B. S.R.L., S.C. B. 1 S.R.L., S.C. B. 2 S.R.L., aceste societăţi intrând treptat în insolvenţă şi fiind în prezent radiate. Relevant, faţă de motivul de apel invocat, este contractul nr. x/26.01.2009 de transport fluvial mărfuri. Între părţi a existat un litigiu, cu obiect identic cu cel al prezentei cauze, înregistrat sub nr. x/2011 pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, acesta fiind soluţionat prin sentinţa civilă nr. 16230/24.09.2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 175/12.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, acţiunea fiind respinsă ca nefondată.
Fiind în culpă procesuală, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. GALAŢI, prin lichidator judiciar C.I. C., motivele fiind, în esenţă, următoarele:
Hotărârea a fost pronunţată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. l din vechiul C. proc. civ.
În ciclul procesual anterior, acelaşi complet de judecată format din doamnele judecător K. şi L. a pronunţat decizia civilă nr. 398/A din 8 noiembrie 2017, prin care a dispus admiterea apelului formulat de pârâtă şi a schimbat sentinţa fondului, în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii promovate de S.C. A. S.R.L.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarant recurs, care a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 659 din 6 martie 2018, prin care s-a dispus admiterea recursului promovat, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, cauza a fost soluţionată de acelaşi complet de judecată, fiind pronunţată decizia civilă nr. 383/A din 28 noiembrie 2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din vechiul C. proc. civ., completul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în caz de rejudecare după casare.
În atare situaţie, hotărârea a fost pronunţată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 din vechiul C. proc. civ., care stabilesc imperativ că magistratul care a pronunţat o hotărâre să nu mai participe la judecarea acesteia după casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare astfel încât, din această perspectivă, hotărârea este nelegală.
Curtea de Apel Galaţi a pronunţat o hotărâre nelegală, în sensul că s-a pronunţat cu privire la o apărare: certitudinea şi existenţa prejudiciului, deşi aceasta nu a fost invocată de către apelanta-pârâtă.
Prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond - Judecătoria Galaţi, dosar nr. x/2010 - depusă la termenul din data de 16.11.2010, pârâta S.C. E. S.A. (fostă S.C. D. S.A.), a invocat: necompetenţa teritorială a Judecătoriei Galaţi; culpa reclamantei în neexecutarea contractului, aceasta nepunând la dispoziţii barje în vederea încărcării lor; pârâta a făcut eforturi deosebite pentru realizarea contractului, punând marfa la dispoziţia reclamantei şi stăruind ca aceasta să-şi îndeplinească obligaţia de transport.
Acestea au fost singurele apărări formulate prin întâmpinare de către pârâta S.C. E. S.A. Bucureşti, în cuprinsul întâmpinării nefăcându-se vorbire de neîndeplinirea condiţiilor necesare atragerii răspunderii contractuale.
Potrivit dispoziţiilor art. 115 pct. 3 şi 4 din C. proc. civ., întâmpinarea va cuprinde răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii, precum şi dovezile cu care pârâtul se apără împotriva fiecărui capăt de cerere, iar potrivit dispoziţiilor art. 118 întâmpinarea este obligatorie.
Conform art. 315 din C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului care vor ţine cont de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că în rejudecare instanţa de fond nu putea să se raporteze şi să se pronunţe decât cu privire la apărările formulate în întâmpinarea iniţială şi nicidecum să poată primi apărări noi.
Mai mult decât atât, după înregistrarea cauzei pentru rejudecarea în fond după casare, pârâta formulează, pentru termenul de judecată din data de 24.09.2014, o nouă întâmpinare, prin care invocă următoarele: necompetenţa teritorială a Tribunalului Galaţi; existenţa unor uzanţe comerciale între părţi; contractul nu prevede vreo obligaţie în sarcina beneficiarului de a exista comenzi scrise; culpa exclusivă a reclamantei, care nu a făcut dovada că deţine capacitatea de transport; lipsa corespondenţei scrise între părţi, în sensul că reclamanta nu şi-a executat propriile obligaţii.
După cum se poate observa, în niciuna din cele două întâmpinări, pârâta nu a invocat neîndeplinirea condiţiilor necesare atragerii răspunderii contractuale, respectiv imposibilitatea cuantificării prejudiciului.
Ulterior, prin motivele de apel formulate, apelanta invocă inexistenţa unui prejudiciu, dar şi imposibilitatea cuantificării acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Potrivit dispoziţiilor art. 295 instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă.
Caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat la analizarea motivelor de apel, raportat la cererile formulate în faţa instanţei de fond.
În cauza de faţă, prin motivele de apel s-a formulat o apărare nouă, aceasta constituind o încălcare a dispoziţiilor art. 294 din C. proc. civ., care interzic formularea de cereri noi în faţa instanţei de apel.
Instanţa de apel nu putea analiza decât motivele de apel referitoare la apărări formulate prin întâmpinare în faţa instanţei de fond, neputând primi alte apărări noi, astfel încât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., respectiv instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Curtea de Apel Galaţi a pronunţat o hotărâre nelegală, în sensul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că, faţă de expertizele efectuate în cauză, un expert şi un consilier expert nu au avut date suficiente pentru stabilirea cu certitudine a daunelor.
Concluziile experţilor privitoare la cuantumul exact al prejudiciului sunt contradictorii, însă ceea ce este relevant este că ambele rapoarte de expertiză au reţinut culpa contractuală a apelantei-pârâte, constând în aceea că nu a pus la dispoziţia reclamantei întreaga cantitate ce trebuia transportată potrivit dispoziţiilor art. 2 din contractul nr. x/31.01.2008.
Instanţa de apel a reţinut caracterul contradictoriu al concluziilor experţilor, însă a respins proba cu expertiza tehnică navală solicitată de reclamantă, ce avea ca obiectiv determinarea exactă a prejudiciului.
Argumentul instanţei de apel în sensul că un expert şi un consilier expert nu au putut determina cuantumul prejudiciului nu este unul suficient, câtă vreme prin motivare nu sunt arătate argumentele pentru care sunt respinse apărările reclamantei reţinute de instanţa de fond, precum şi concluziile celorlalţi experţi.
Motivarea unei hotărâri presupune indicarea în ordine cronologică şi logică a celor reţinute, dar, şi în condiţiile existenţei de probe contradictorii, a argumentelor pentru care unele sunt primite şi altele înlăturate.
Instanţa de apel, în hotărârea pronunţată, nu a indicat argumentele pentru care a înlăturat probele contradictorii, precum şi apărările reclamantei privitoare la modul de calcul al prejudiciului, hotărârea astfel pronunţată fiind nelegală.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel nu putea primi motivul de apel privitor la inexistenţa prejudiciului, câtă vreme această apărare nu a fost formulată în faţa instanţei de fond de către apelanta-pârâtă.
De asemenea, în cauză erau incidente şi dispoziţiile art. 574 alin. (1) din Codul comercial (în vigoare în anul 2008) potrivit cărora "chiriaşul care înainte de plecarea vasului (...) încarcă o cantitate mai mică decât cea stabilită, e dator a plăti navlul întreg", acestea nefiind avute în vedere de către instanţă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 1, 6, 7 9 din vechiul C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. E. S.A. Bucureşti a solicitat respingerea recursului.
Instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 398/A din 8 noiembrie 2017, s-a pronunţat doar asupra excepţiei invocate prin cererea de apel - lipsa dovezii punerii în întârziere, nu şi asupra fondului apelului formulat, neexistând incompatibilitate decât dacă judecătorul s-a pronunţat asupra fondului sau asupra unei alte probleme litigioase, nu şi atunci când s-a pronunţat asupra unei excepţii.
Reclamanta-intimată, prin avocat, la termenul din 21.11.2018. aşa după cum este consemnat şi în încheierea de la acest termen, a invocat în faţa instanţei de apel incidenţa art. 41 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., respectiv faptul că dosarul este judecat de către acelaşi complet. Instanţa de apel a dus la cunoştinţă părţilor că în cauză nu s-au formulat cereri de abţinere şi a pus în discuţie dacă se doreşte recuzarea completului de judecată.
Ambele părţi, prin reprezentanţi, având cuvântul, au susţinut că nu înţeleg să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată, dar în recurs, reclamanta invocă nelegala compunere a completului de judecată din apel.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, intimata arată că instanţa de apel a fost chemată să descopere voinţa reală a părţilor din termenii contractuali, potrivit art. 969 şi art. 984 din vechiul C. civ. Astfel, în decizia pronunţată în rejudecare de către instanţa de apel (care face obiectul prezentului recurs), urmare a examinării probelor administrate (analizând inclusiv clauzele contractului nr. x/31.01.2008), s-a reţinut că părţile nu au stipulat nici o sancţiune specială în cazul nerespectării obligaţiei contractuale de încărcare a întregii cantităţi de marfă, astfel cum a fost stabilită prin contract.
Acest considerent (certitudinea şi existenţa prejudiciului) nu constituie un argument nou, aşa după cum susţine recurenta, ci unul dintre motivele pe care se sprijină decizia recurată. Acest motiv a fost invocat de către apelanta-pârâtă prin concluziile scrise depuse la Tribunalul Galaţi pentru termenul din data de 03.01.2017, dar a fost invocat şi ca motiv în apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 23 din 20 februarie 2017, pronunţată de către Tribunalul Galaţi.
Instanţa de apel a verificat întregul probatoriu administrat, precum şi imposibilitatea cuantificării prejudiciului, făcând aplicarea prevederilor art. 292 din vechiul C. proc. civ.
Raportat la al treilea motiv de recurs, intimata arată că, analizând considerentele deciziei recurate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii şi nici străine de natura pricinii, instanţa de apel arătând, conform art. 261 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., argumentele în baza cărora a ajuns la concluzia care a determinat pronunţarea hotărârii.
În susţinerea motivului de recurs ce vizează aplicarea greşită a legii, recurenta nu a indicat motive de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată.
Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., respectiv nelegala alcătuire a instanţei, constatând că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 398/A din 8 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, completul fiind compus din doamnele judecător L. şi K., a fost admis apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 23 din 20 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2010. A fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. Galaţi prin administrator judiciar CII C., în contradictoriu cu pârâta E. S.A. A fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 21.505 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanta-pârâtă.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 659 din 6 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, hotărârea recurată fiind casată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării.
Prin decizia nr. 383/A din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, completul fiind compus din doamnele judecător K. şi L., în rejudecare, a fost admis apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 23 din 20 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2010. A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Galaţi, prin administrator judiciar CII C.. A fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 21.505 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin incompatibilitatea se înţelege situaţia în care un judecător este oprit să ia parte la soluţionarea cauzei, în cazurile expres prevăzute de lege.
Cazurile de incompatibilitate sunt reglementate de art. 24 din C. proc. civ., care în alin. (1) teza finală prevede că judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în caz de rejudecare după casare.
Acest caz de incompatibilitate se justifică prin intenţia legiuitorului de a asigura condiţii optime pentru rejudecarea fondului după casare, evitând astfel situaţia în care judecătorul ce a pronunţat hotărârea casată să pronunţe aceeaşi hotărâre în rejudecare, pentru a demonstra ca el a avut dreptate.
Normele care reglementează incompatibilitatea sunt de ordine publică, fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Pentru a interveni acest caz de incompatibilitate, este necesar ca judecătorul să fi pronunţat o hotărâre prin care s-a dezlegat o problemă litigioasă, de natură să dezînvestească instanţa.
Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a hotărârii, fiind vorba despre norme juridice de ordine publică.
Înalta Curte constată că doamnele judecător L. şi K. au soluţionat cauza atât la data de 8 noiembrie 2017, prin decizia civilă nr. 398/A, cât şi ulterior, în rejudecare, cu nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (1) teza finală.
Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei în sensul că instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 398/A din 8 noiembrie 2017, s-a pronunţat doar asupra excepţiei invocate prin cererea de apel - lipsa dovezii punerii în întârziere, nu şi asupra fondului apelului formulat, neexistând incompatibilitate decât dacă judecătorul s-a pronunţat asupra fondului sau asupra unei alte probleme litigioase, nu şi atunci când s-a pronunţat asupra unei excepţii.
Înalta Curte constată că pentru a pronunţa decizia civilă nr. 398/A din 8 noiembrie 2017, instanţa de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe este netemeinică, în mod greşit apreciind că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale, punerea în întârziere a debitoarei realizându-se prin introducerea prezentei acţiuni.
Mai mult decât atât, instanţa de apel, a făcut o analiză a contractului încheiat între părţi, concluzionând că, în cauză, cel de-al doilea motiv de apel invocat - respectiv lipsa dovezii de punere în întârziere a pârâtei - una din condiţiile antrenării răspunderii civile contractuale - este întemeiat.
Raportat la aceste considerente, nu se poate reţine că instanţa de apel a soluţionat calea de atac în temeiul unei excepţii procesuale peremptorii.
Nu poate fi reţinut nici argumentul intimatei în sensul că reclamanta nu a formulat cerere de recuzare, în condiţiile în care nerespectarea normelor juridice referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a hotărârii, aceste norme fiind de ordine publică.
Hotărârea pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ. poate fi desfiinţată prin intermediul recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de judecată a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 24 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., motiv pentru care nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs invocate, urmând a fi casată hotărârea recurată.
Raportat la prevederile art. 313 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Galaţi, prin lichidator judiciar C.I. C., împotriva deciziei nr. 383/A din 28 noiembrie 2018, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în vederea rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. GALAŢI, prin lichidator judiciar C.I. C., împotriva deciziei nr. 383/A din 28 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.
Casează decizia nr. 383/A din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.
Trimite cauza Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în vederea rejudecării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2019.