Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3.11.2011 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comuna Şcheia prin primar şi Comuna Şcheia prin Primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să verifice temeinicia Hotărârii nr. 1/17.10.2011, dată în Dosarul nr. x/2011, de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor a Comunei Şcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor, să dispună exproprierea suplimentară a suprafeţelor de teren rămase, care nu mai pot fi folosite conform destinaţiei şi să oblige expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste suprafeţe de teren, raportat la preţul de piaţă.
În subsidiar, în măsura în care instanţa de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală a acestor suprafeţe, reclamanţii au solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, cu cheltuieli de judecată.
La data de 03.04.2012, reclamanţii au formulat precizări la acţiune, prin care au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca instanţa de judecată să constate netemeinicia Hotărârii nr. 1/17.10.2011 a Comisiei de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor Şcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, să stabilească despăgubirea la suma de 4.000 euro/arul de teren expropriat (total 179.080 euro), cu consecinţa anulării parţiale a hotărârii contestate în ce priveşte despăgubirea stabilită şi, eventual, suprafaţa expropriată, şi obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor solicitate, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, au solicitat exproprierea totală a suprafeţelor de teren care nu mai pot fi folosite conform cu destinaţiei şi obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste suprafeţe de teren raportate la preţul de piaţă solicitat, de 4.000 euro/arul de teren. În subsidiar, în măsura în care instanţa de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, reclamanţii au solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
Prin Sentinţa civilă nr. 203/29.01.2013, Tribunalul Suceava a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B., a desfiinţat, în parte, Hotărârea nr. 1/17.102011 emisă în Dosarul nr. x/2011, a obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamanţi a sumei de 50.142 euro în echivalent RON la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafeţe de teren suplimentare şi a obligat acelaşi pârât la plata către reclamanţi a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin hotărârea emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor Şcheia, s-a dispus plata sumei de 5.526 RON în favoarea reclamanţilor, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Şcheia, judeţul Suceava, identic cu parcela nr. 34146 din CF x, compus din teren liber de construcţii, în suprafaţă de 4.477 mp.
În speţă, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 5.526 RON, expropriatul a pretins suma de 4.000 euro/aria, adică 179.080 euro, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit s-a propus, într-o variantă, suma de 2.238,5 euro (0,5 euro/mp), prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă, suma de 50.142 euro (11,20 euro/mp), conform valorii de piaţă după Standardele Internaţionale de Evaluare.
Instanţa de fond şi-a însuşit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piaţă de 11,20 euro/mp, apreciind că aceasta reprezintă o valoare rezonabilă dacă se au în vedere caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află relativ aproape de oraşul Suceava, la o distanţă de cca 5 km, într-o zonă pretabilă pentru destinaţii diverse.
În ceea ce priveşte data evaluării, instanţa a avut în vedere data întocmirii raportului de expertiză, faţă de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În concluzie, tribunalul a reţinut că expropriatorul datorează expropriaţilor cu titlu de despăgubiri civile suma de 50.142 euro în echivalent RON la data plăţii efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată, câtă vreme nu s-a făcut dovada plăţii ei.
Tribunalul a mai constatat că, în urma exproprierii, în patrimoniul reclamanţilor au mai rămas 2 parcele, suprafaţa de 9.105 mp. teren şi suprafaţa de 2.768 mp. teren, ce nu sunt afectate de expropriere.
Cererea vizând exproprierea unei suprafeţe mai mari a fost respinsă de instanţă cu motivarea că Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestaţiei împotriva hotărârii expropriatorului, precum şi competenţa instanţei de judecată, doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010). În speţă, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind posibilitatea instanţei de a aprecia asupra caracterului parţial sau total al exproprierii nu are aplicabilitate, întrucât interesează doar procedura de expropriere generală, de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994. Or, litigiul de faţă este fundamentat pe Legea nr. 255/2010, lege specială, care cuprinde dispoziţii derogatorii pe acest aspect.
Tribunalul a mai reţinut că, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., expropriatorul datorează expropriaţilor cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON, sumă compusă din onorariul aferent expertizei, achitat în contul experţilor C. (1.000 RON) şi D. (1.200 RON), imputat în integralitate expropriatorului, dat fiind că a servit în întregime la darea soluţiei, precum şi din onorariul perceput de avocat E. (300 RON), care, de asemenea, a fost imputat în întregime expropriatorului, avându-se în vedere complexitatea cauzei şi munca depusă (formulare acţiune, răspuns la întâmpinare, obiective expertiză, prezenţă la multiplele termen de judecată). Tribunalul a considerat că nu se impune aplicarea art. 276 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Statul Român - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, iar prin Decizia civilă nr. 12/28.03.2014, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat.
Curtea de apel a apreciat că preţul de 11,20 euro/mp determinat prin expertiza reprezintă o dreaptă despăgubire, fiind stabilit de prima instanţă cu respectarea prevederilor art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994.
A fost respinsă şi critica formulată în subsidiar de pârât, privind cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa de apel constatând că tribunalul a făcut o corectă aplicare în cauză a art. 274 C. proc. civ.
Pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 12/28.03.2014 a Curţii de Apel Suceava, iar prin Decizia nr. 5360/20.11.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Înalta Curte a recomandat ca instanţa de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză. Înalta Curte a statuat că urmează a fi avută în vedere situaţia tranzacţiilor imobilelor la momentul de referinţă care interesează în speţă şi, doar în cazul în care ar reieşi condiţii de piaţă inactivă, să fie folosite criterii subsidiare de evaluare.
Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 573/07.06.2016, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi împotriva Sentinţei nr. 203/29.01.2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A la plata către reclamanţi a sumei de 43.875 euro, în echivalent RON la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin deciziei pronunţate şi a obligat intimaţii-reclamanţi să plătească apelantului-pârât suma de 4.158 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Curtea de apel a reţinut că valoarea de piaţă a imobilului expropriat trebuie determinată în raport de toate caracteristicile bunului, iar membrii comisiei de experţi, respectând acest criteriu, în unanimitate, au stabilit o valoare de piaţă de 9,80 euro/mp, respectiv valoarea de 43.875 euro pentru terenul expropriat în suprafaţă de 4.477 mp, o valoare mai mică decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în faţa primei instanţe, unde s-a stabilit o valoare de 50.142 euro.
Motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de tribunal a fost considerat neîntemeiat de către curtea de apel care a arătat că prima instanţă nu a reţinut în motivare incidenţa art. 274 alin. (2) C. proc. civ., ci a dezvoltat motivele pentru care nu se poate aplica art. 276 C. proc. civ., soluţia pronunţată sub acest aspect fiind corectă.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a obligat pe intimaţi-reclamanţii să plătească apelantului-pârât cheltuielile de judecată din apel, în cuantum de 4.158 RON, constând în onorariile de experţi achitate de acesta din urmă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi recurentul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.
Prin Decizia nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate, a casat Decizia civilă nr. 573/07.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte a reţinut că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât este fundamentată pe o evaluare ce nu respectă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin aceea că, în determinarea cuantumului despăgubirii sub pretextul unei pieţe imobiliare inactive şi a nefurnizării de tranzacţii adecvate de către părţi, comisia de experţi a utilizat exclusiv comparabile constând în oferte din publicitatea imobiliară şi de pe internet, iar nu tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, aşa cum impuneau exigenţele acestei norme legale.
Prin urmare, instanţa de control judiciar a recomandat ca, în rejudecare, curtea de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză.
Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 795/03.10.2018, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român - reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 203/29.01.2013 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamanţi a sumei de 34.786 euro, în echivalent în RON la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri (în loc de 50.142 euro). A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare acestei decizii şi, în temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., a obligat intimaţii reclamanţi în solidar să plătească pârâtului apelant suma de 5158 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, constând în suma de 4158 RON stabilită cu acest titlu în apel în al doilea ciclu procesual, necontestată în recurs, şi suma de 1000 RON din această fază procesuală, reprezentând onorarii experţi.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Aşa cum s-a stabilit prin decizia de casare, norma de trimitere de la art. 26 din Legea nr. 33/1994 este pe deplin aplicabilă în cauză, atât relativ la momentul verificării cuantumului despăgubirilor, cât şi în legătură cu criteriile aplicabile pentru determinarea lor - preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială. Statuările referitoare la raportul dintre legea generală şi cea specială au intrat în puterea lucrului judecat şi, faţă de limitele deciziei de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere nu poate reaprecia acest aspect.
Curtea de apel a încuviinţat proba cu expertiză, şi, întrucât prin raportul de expertiză efectuat nu s-a răspuns la obiectivul fixat de instanţă, precum şi în considerarea aspectului că în raportul de expertiză din această fază procesuală au fost înlăturate o serie de contracte având ca obiect terenuri aflate în aceeaşi unitate administrativ teritorială şi de aceeaşi categorie, s-a revenit cu adresă la comisia de experţi cu solicitarea de a proceda la completarea raportului de expertiză, prin selectarea tranzacţiilor ce se pot constitui în comparabilele cele mai apropiate din punct de vedere fizic, juridic şi economic de proprietatea imobiliară subiect.
Comisia de experţi a selectat 5 contracte care din punct de vedere al proximităţii pot fi folosite drept comparabile. În continuare, a fost selectat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.07.2011, avându-se în vedere drept criterii de selecţie categoria de folosinţă, respectiv "arabil" atât a proprietăţii comparabile cât şi a proprietăţii evaluate, situarea în extravilan a ambelor proprietăţi şi cea mai apropiată localizare a proprietăţii comparabile faţă de proprietatea evaluată.
În continuare, instanţa de apel a arătat care sunt considerentele pentru care nu se impune aplicarea de bonificaţii în compararea valorii terenurilor şi a expus argumentele pentru care nu pot fi primite obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de tribunal, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea introductivă s-a formulat o contestaţie la hotărârea de expropriere, contestaţie care a fost admisă de prima instanţă, soluţie în raport de care, cheltuielile de judecată trebuie acordate în totalitate, iar nu în funcţie de valoarea despăgubirilor stabilite, respectiv după cum s-a acordat cuantumul cerut de partea reclamantă sau un cuantum mai mic. Acest raţionament se impune întrucât pretenţia concretă dedusă judecăţii vizează contestaţia împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestaţie care este admisă.
Mai mult, cheltuielile ocazionate de întocmirea raportului de expertiză nu sunt condiţionate de valoarea despăgubirilor solicitate, activitatea de cercetare şi analiză desfăşurată de experţi raportându-se la alte criterii cum ar fi: număr suprafeţe de teren, amplasament, obiective fixate etc. De asemenea, şi activitatea desfăşurată de apărător este independentă de valoarea despăgubirilor solicitate, nefiind condiţionată în vreun fel de această valoare.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimaţii reclamanţi au fost obligaţi în solidar să plătească pârâtului apelant suma de 5158 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, constând în suma de 4158 RON stabilită cu acest titlu în apel în al doilea ciclu procesual, necontestată în recurs, şi suma de 1000 RON din această fază procesuală, reprezentând onorarii experţi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii F. (în calitate de succesor al reclamantului A., decedat pe parcursul soluţionării cauzei), B., şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.
I. Prin recursul declarat, reclamanţii F. şi B. formulează următoarele critici de nelegalitate pe care le întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Instanţa de apel a interpretat greşit îndrumările obligatorii date prin considerentele deciziei de casare nr. 2264/18.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
a. Potrivit acestei decizii, curtea de apel trebuia să se pronunţe asupra legalităţii cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanţă, după efectuarea unui nou raport de expertiză, fără a fi obligată să valorifice concluziile acestuia, cum în mod greşit a interpretat Curtea de Apel Suceava în considerentele hotărârii recurate.
b. Prin suplimentul 2 la raportul de expertiză valorificat de instanţa de apel, comisia de experţi a stabilit preţul unitar recomandat pentru terenul expropriat, preţ care nu reprezintă valoarea de piaţă şi nu este conform cu prevederile Standardelor de Evaluare ANEVAR. Or, prin decizia de casare, Înalta Curte a statuat în sensul că instanţa de apel trebuie să stabilească valoarea despăgubirilor, iar nu preţul terenului expropriat.
Recurenţii arată că, în situaţia în care experţii, prin suplimentul 2 la raportul de expertiză, au identificat doar un singur contract (nr. x/14.07.2011) care ar putea fi folosit drept comparabilă, aceştia nu au putut stabili valoarea de piaţă a imobilului expropriat printr-o metodă recunoscută de Standardele Internaţionale de Evaluare ANEVAR, fiind necesare un număr de minim trei comparabile.
În concluzie, în condiţiile în care nu există tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile, cum este cazul de faţă, pot fi valorificate preţurile cerute prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecţiilor corespunzătoare. Inclusiv Înalta Curte, în Decizia nr. 2264/18.11.2016, a menţionat această posibilitate de stabilire a despăgubirilor.
Recurenţii solicită să fie avute în vedere şi despăgubirile acordate în cazuri similare, pe baza unor rapoarte de expertiză care au valorificat cererile şi ofertele de pe piaţa imobiliară în perioada 2011 - 2017 (iar nu preţurile din tranzacţiile efective încheiate la notar).
2. Recurenţii critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi cu privire la dispoziţia de obligare a intimaţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată din ultimele două apeluri, în sumă de 5.158 RON, care se compune din suma de 4.158 RON acordată de Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 573/07.06.2016, suplimentată cu suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluţionarea celui de-al doilea apel.
În condiţiile în care, prin Decizia de casare nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte a admis atât recursul declarat de Statul Român, cât şi recursul reclamanţilor şi a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, în mod greşit Curtea de Apel Suceava a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată acordate prin Decizia nr. 573/07.06.2016 pronunţată în apel şi care a fost casată în totalitate prin decizia menţionată mai sus.
Mai mult, în condiţiile în care la baza pronunţării deciziei instanţei de apel nu a stat niciun supliment sau raport de expertiză efectuat în cadrul soluţionării celui de-al doilea apel, iar instanţa de apel şi-a însuşit concluziile suplimentului 2 la raport efectuat în soluţionarea cehii de-al treilea apel, acordarea cheltuielilor în sumă de 4.158 RON este total nelegală.
În plus, apelul Statului Român a fost admis în parte, astfel încât nu se justifică acordarea tuturor cheltuielilor de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
II. Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. formulează următoarele motive de recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel:
Soluţia instanţei de apel de validare a suplimentului la raportul de expertiză este nelegală, fiind adoptată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit verificărilor şi selecţiei efectuate de instanţa de apel, necontestată de niciuna din părţi, toate cele zece tranzacţii indicate în obiectivul pentru suplimentul nr. 1 al noului raport de expertiză au avut ca obiect terenuri care corespund criteriilor legale impuse de alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv terenuri cu categoria de folosinţă arabilă, situate în extravilanul comunei Şcheia.
În aceste condiţii, excluderea din analiza experţilor a unui număr mare de imobile de acelaşi fel cu terenul expropriat doar pe considerentul că ele sunt situate la o distanţă mai mare faţă de acest teren decât singura comparabilă selectată (cea din Contractul nr. x/14.07.2011) s-a realizat cu aplicarea vădit greşită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care se referă la imobile de acelaşi fel situate în unitatea administrativ teritorială şi din perspectiva căruia distanţa mai mare sau mai mică dintre terenul supus evaluării şi terenurile comparabile nu are absolut nicio relevanţă.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:
I. Recursul reclamanţilor F. şi B.
1. Instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. raportat la îndrumările obligatorii date prin considerentele Deciziei de casare nr. 2264/18.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
a. Prin Decizia nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit ca, în rejudecarea cauzei, instanţa de apel "să procedeze la efectuarea unei noi expertize care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994".
Curtea de apel a respectat această îndrumare a instanţei de control judiciar, efectuând un nou raport de expertiză. Administrarea acestei probe, efectuată cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., a fost făcută în scopul valorificării ei în ansamblul materialului probator al cauzei. Prin urmare, cât timp instanţa de apel a administrat proba cu expertiză în condiţiile dispuse prin decizia de casare, iar această probă s-a coroborat cu celelalte dovezi administrate în cauză, în mod legal instanţa de apel a avut în vedere, la pronunţarea hotărârii, raportul de expertiză efectuat.
b. Prin decizia de îndrumare pronunţată, Înalta Curte a stabilit în sarcina instanţei de apel administrarea unei noi probe cu expertiză "în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994". Alin. 2 al art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că:
"La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială". Prin urmare, cât timp legiuitorul a prevăzut că despăgubirile cuvenite în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 se raportează la preţul imobilelor, iar prin decizia de casare, Înalta Curte a indicat drept temei pentru efectuarea expertizei acest text de lege, în mod legal instanţa de apel a avut în vedere preţul imobilului în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.
Celelalte susţineri formulate de recurenţi vizând încălcarea Standardelor de Evaluare ANEVAR nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., ci obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat, astfel încât nu învestesc în mod legal instanţa de recurs şi nu vor fi analizate în prezenta cale de atac.
În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor în sensul că ar fi trebuit valorificate preţurile din ofertele de vânzare-cumpărare pentru terenuri comparabile, posibilitate admisă chiar de instanţa de recurs în Decizia nr. 2264/18.11.2016, Înalta Curte constată că, în decizia menţionată, o atare posibilitate este menţionată în subsidiar, pentru ipoteza în care nu ar fi existat tranzacţii efective care să poată sta la baza efectuării expertizei. Or, în cauză, astfel de tranzacţii au fost dovedite.
Tot astfel, trimiterea la "cazuri similare" nu poate fi primită, practica judiciară neconstituind izvor de drept şi neputând substitui dovezile administrate în cauză care fundamentează soluţia pronunţată de instanţa de apel.
2. Nu este fondată nici critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 274 C. proc. civ., şi care vizează cheltuielile de judecată acordate de instanţa de apel.
Prin decizia recurată, curtea de apel a obligat intimaţii reclamanţi să plătească pârâtului apelant suma de 5.158 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, arătând în considerentele hotărârii că această sumă se compune din suma de 4.158 RON, stabilită cu acest titlu în apel, în al doilea ciclu procesual, şi suma de 1000 RON din faza procesuală a ultimului apel, reprezentând onorarii expert.
Recurenţii susţin că, în mod greşit Curtea de Apel Suceava i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.158 RON, acordate prin Decizia nr. 573/07.06.2016 pronunţată în soluţionarea apelului în al doilea ciclu procesual, deoarece această hotărâre a fost casată în totalitate. Mai mult, respectivele cheltuieli de judecată au reprezentat plata onorariului de expertiză achitat pentru un raport de expertiză care nu a fost valorificat prin decizia recurată.
Susţinerea nu este întemeiată. Cheltuielile efectuate în faza de judecată a apelului în cel de-al doilea ciclu procesual, finalizat prin Decizia civilă nr. 573/04.07.2016 a Curţii de Apel Suceava, nu au constituit obiect al criticilor formulate în recursul declarat împotriva acestei decizii şi, în consecinţă, nu au fost cenzurate de instanţa de control judiciar.
Este adevărat că Decizia civilă nr. 573/04.07.2016 a Curţii de Apel Suceava a fost casată prin Decizia nr. 2264/18.11.2016 a Înaltei Curţi, însă acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.158 RON prin decizia ce face obiectul prezentului recurs nu s-a făcut în baza hotărârii casate. Instanţa de apel, prin hotărârea recurată, a făcut propriile aprecieri asupra dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., asupra culpei procesuale şi asupra cuantumului cheltuielilor pe care le-a acordat. Împrejurarea că decizia pronunţată în soluţionarea apelului în cel de-al doilea ciclu procesual a fost casată nu poate împiedica valorificarea dreptului la plata cheltuielilor de judecată al părţii care a câştigat procesul şi nici nu poate lipsi de sancţiune culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii. Chiar dacă cheltuielile au fost efectuate într-o fază procesuală anterioară, ele nu pot rămâne nerestituite de partea care a căzut în pretenţii, în condiţiile art. 274 C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici critica vizând greşita acordare în întregime a cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, susţin recurenţii, apelul Statului Român a fost admis în parte, astfel încât ar deveni aplicabile dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Apelul Statului Român a fost admis în totalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei instanţei de apel. Împrejurarea că, urmare a admiterii apelului declarat de Statul Român, hotărârea primei instanţe a fost schimbată în parte, nu poate atrage aplicarea art. 276 C. proc. civ. Aprecierea condiţiilor impuse de art. 274 C. proc. civ. sub aspectul culpei procesuale a fost în mod corect efectuată de instanţa de apel prin raportare la calea de atac exercitată. Or, prin decizia pronunţată, apelul declarat de pârât a fost admis, iar această soluţie îi dă dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate şi naşte în sarcina reclamanţilor, ca părţi căzute în pretenţii, obligaţia de a le achita.
II. Recursul pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA
Pârâtul susţine că decizia instanţei de apel este nelegală deoarece expertiza validată a avut la bază un singur contract de vânzare-cumpărare, ceea ce, în opinia recurentului, ar reprezenta o încălcare a art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Critica nu este întemeiată.
Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impun ca, la calcularea despăgubirilor ce se acordă, instanţa de judecată să aibă în vedere preţul cu care se vând imobilele "de acelaşi fel" cu cel expropriat în unitatea administrativ teritorială.
Legea nu stabileşte criteriile în temeiul cărora imobilele - cel pentru care urmează a se acorda despăgubiri şi cel care a făcut obiectul unei tranzacţii în aceeaşi unitate administrativ teritorială - pot fi considerate ca fiind "de acelaşi fel" în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi nici numărul de tranzacţii ce trebuie avute în vedere.
În cauză, în suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanţă, experţii au arătat că au avut în vedere şase elemente de identificare a unui teren, aplicabile în cazul în care contractelor de vânzare-cumpărare autentice ce au ca obiect un astfel de imobil. Or, numai terenul care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.07.2011 avea în comun cu terenul supus exproprierii trei dintre cele şase elemente de identificare ce se au în vedere în cazul unei tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil teren.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că terenul ce a făcut obiectul acelui contract şi cel supus exproprierii în prezenta cauză pot fi considerate imobile de "acelaşi fel" în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a validat concluzia experţilor bazată pe valorificarea ca element comparabil a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2011.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanţii F. şi G. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 795 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - NN