Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 9 aprilie 2009, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, să fie stabilit cuantumul despăgubirilor care urmează a fi acordate pe seama lor la suma de 80 euro/mp pentru suprafaţa de 42.052 mp aflată în intravilanul localităţii Luna, tarlaua x identificată prin număr cadastral x, proporţional cu cotele lor de proprietate din imobilele supuse exproprierii prin Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu, astfel cum a fost precizată, intervenientele M., N. şi O. au solicitat să se constate că a operat strămutarea de drept a celor trei privilegii înscrise în C.F. nr. x P., cu număr cadastral xa/2/1/1, asupra despăgubirilor ce se vor stabili pentru exproprierea imobilului din cartea funciară menţionată anterior, raportat la cotele de proprietate de sub B 30-33, respectiv a proprietarilor tabulari C., D., A. şi B.

Prin Sentinţa civilă nr. 145 din 16 februarie 2012, Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor I. şi J.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., K. şi L. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, şi, în consecinţă, a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat constând în teren în suprafaţă de 42.052 mp, situat în comuna Luna, tarlaua x, cu număr cadastral x, la echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 761.982,24 euro, după cum urmează: în favoarea reclamanţilor A. şi B., suma de 295.957,13 euro; în favoarea reclamanţilor C. şi D., suma de 295.957,13 euro; în favoarea reclamanţilor K. şi L., suma de 104.455,45 euro; în favoarea reclamanţilor E. şi F., suma de 54.360 euro şi în favoarea reclamanţilor G. şi H., suma de 11.252,52 euro.

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii I. şi J. împotriva aceluiaşi pârât.

A admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenientele M., N. şi O., ambele prin reprezentant M..

A constatat că a operat de drept strămutarea privilegiilor înscrise în CF nr. x Câmpia Turzii (provenită din conversia pe hârtie a CF x P.) sub C 1-3, în favoarea intervenientelor, asupra despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanţilor A. şi B. şi a reclamanţilor C. şi D.

A obligat pârâtul să achite reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., K. şi L. suma de 4.441,76 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Reclamanţii A., B., C. şi D. au fost obligaţi să achite intervenientelor suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008 a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 870.505,42 RON, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 239.696,40 euro, pentru imobilul expropriat constând în teren în suprafaţă de 42.052 mp, situat în comuna Luna, judeţul Cluj, tarlaua x, identificat prin număr cadastral x, având categoria de folosinţă arabil extravilan, în favoarea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., persoane aparent îndreptăţite să primească despăgubiri.

Pe baza extraselor de carte funciară depuse la dosar şi a raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul Q., prima instanţă a reţinut că terenul expropriat, în suprafaţă de 42.052 mp, se identifică astfel:

Suprafaţa de 38.431 mp este înscrisă în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/1 şi face parte din terenul în suprafaţă totală de 263.124 mp, proprietari tabulari fiind: reclamanţii A. şi B., în cotă-parte de 17/40, reclamanţii C. şi D., în cotă-parte de 17/40 şi reclamanţii K. şi L., în cotă-parte de 3/20.

Suprafaţa de 3.000 mp este înscrisă în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/2, proprietari tabulari fiind reclamanţii E. şi F.

Suprafaţa de 621 mp este înscrisă în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/3 şi face parte din terenul în suprafaţă de 3.000 mp, proprietari tabulari fiind reclamanţii G. şi H.

Reclamanţii I. şi J. sunt proprietarii tabulari ai terenului în suprafaţă de 1.800 mp înscris în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/4, teren care nu a fost expropriat.

Potrivit raportului de expertiză, terenurile menţionate fac parte din imobilul înscris iniţial în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1, situat parţial în intravilanul şi parţial în extravilanul comunei Luna, cu suprafaţa totală de 270.924 mp.

În ceea ce priveşte terenul rămas în proprietatea reclamanţilor după expropriere s-a reţinut că: lotul nr. x din planşa anexă nr. 2 are o deschidere la calea publică (DN 15) în suprafaţă de 204,98 mp, lotul nr. x din aceeaşi planşă are o deschidere la calea publică (DN 15) în suprafaţă de 26,84 mp, în timp ce loturile x şi 6 nu au acces la calea publică (DN 15), DE 10 fiind blocat/intersectat de ampriza autostrăzii iar Ccn 30 neexistând faptic pe teren.

A reţinut Tribunalul Cluj că, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de experţii R., S. şi T. şi din răspunsul acestora la obiecţiuni, rezultă că valoarea de circulaţie a terenului expropriat este de 18,12 euro/mp, iar suprafaţa de 42.052 mp are o valoare totală de 761.982,24 euro.

Experţii sus-menţionaţi au procedat la estimarea valorii terenului la data întocmirii raportului de expertiză (iulie 2010); folosind grila datelor de piaţă pentru trei comparabile aflate în apropierea terenului evaluat şi tranzacţionate la date apropiate celei la care a fost emisă hotărârea de expropriere, a rezultat o valoare a terenului expropriat pentru luna aprilie 2008 de 30 euro/mp.

Prima instanţă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor I. şi J. cu motivarea că, deşi din probele administrate a reieşit că terenul lor nu a fost expropriat, aceştia figurează în Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008 în calitate de persoane aparent îndreptăţite să primească despăgubiri. Pe de altă parte, aceşti reclamanţi au solicitat şi despăgubiri reprezentând diminuarea valorii terenului lor, ca urmare a exproprierii.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a apreciat că experţii U. şi V. au stabilit în mod corect despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii ca urmare a exproprierii, ţinând cont de preţurile cu care se vindeau imobilele de acelaşi fel în comuna Luna la data întocmirii raportului, rezultând suma de 18,12 euro/mp. Nu a fost luată în considerare solicitarea reclamanţilor de stabilire a valorii de 30 euro/mp din momentul exproprierii, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, prima instanţa a considerat neîntemeiată solicitarea reclamanţilor de includere în cuantumul despăgubirilor şi a sumelor reprezentând diminuarea valorii terenurilor rămase în proprietatea lor ca urmare a exproprierii menţionând că din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul Q. rezultă că loturile nr. x şi 8 au în continuare acces la calea publică. În privinţa loturilor nr. 5 şi 6 instanţa a considerat fondate apărările pârâtului, în sensul că acestea nu au avut acces la drumul public nici anterior exproprierii.

Prin Decizia civilă nr. 118/A din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A., B., C. şi D. şi de apelantul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Sentinţei civile nr. 145 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat - teren în suprafaţă de 42.052 mp, situat în comuna Luna, tarlaua x, număr cadastral x, la echivalentul în RON la data plăţii, a sumei de 724.556 euro, după cum urmează: în favoarea reclamanţilor A. şi B., suma de 281.420,60 euro; în favoarea reclamanţilor C. şi D., suma de 281.420,60 euro; în favoarea reclamanţilor K. şi L., suma de 99.324,91 euro; în favoarea reclamanţilor E. şi F., suma de 51.690 euro şi în favoarea reclamanţilor G. şi H., suma de 10.699,83 euro.

A înlăturat din dispozitivul sentinţei dispoziţia referitoare la obligarea reclamanţilor A., B., C. şi D. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intervenientelor şi a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii - reclamanţi E., F., G., H., I., J., K. şi L. şi, respectiv, de intervenientele M., N. şi O.

A respins cererea apelanţilor-reclamanţi W. şi X. de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Intimaţii-reclamanţi şi intimatele-interveniente au fost obligaţi să plătească apelantului-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, suma de 5.700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a arătat că în apel s-a încuviinţat administrarea probei cu un nou raport de expertiză evaluatorie, având ca obiectiv evaluarea terenului expropriat în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică prin stabilirea valorii acestuia la momentul efectuării expertizei, fiind desemnaţi experţii Y., V. şi Z.

La efectuarea raportului de expertiză experţii au ţinut seama de împrejurarea că prin H.C.L. Luna nr. 15 din 27 martie 2007 s-a aprobat includerea în intravilanul comunei Luna a terenurilor situate în extravilan pe ambele laturi ale DN 15 - E 60, respectiv DJ 107A, care fac legătura între satele aparţinătoare comunei Luna pe o distanţă de 100 m de la şosea în tarlalele T1 (în care este situat şi imobilul litigios), T2, T18, T13, T37, T36, T26, T46, T47, T49, şi pe o distanţă de 200 m de la şosea în tarlaua T 48.

Experţii au stabilit că, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat, obţinută prin metoda comparaţiei prin bonitare, este de 17,23 euro/mp, echivalentul în RON al sumei de 78,65 RON/mp, valoarea totală a suprafeţei de 42.052 mp teren expropriat fiind de 724.556 euro.

Au mai arătat aceşti experţi că, la data emiterii hotărârii de expropriere, raportat la contractele de vânzare-cumpărare examinate, valoarea terenului supus evaluării era, în anul 2008, de 30 euro/mp.

Curtea de apel a apreciat însă că reclamanţilor nu li se pot acorda despăgubiri de 30 Euro/mp, calculate prin raportare la valoarea pe care terenul expropriat o avea la data emiterii hotărârii de expropriere, în aprilie 2008, întrucât dispoziţiile art. 26 alin. (2) teza I din Legea nr. 33/1994 prevăd că instanţa de judecată trebuie să se raporteze la valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză.

Instanţa de apel a luat în considerare la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat prin Hotărârea de expropriere nr. 1 din 17 aprilie 2008, valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză de către Comisia de experţi formată din experţii Y., V. şi Z., de 17,23 euro/mp, despăgubirile totale cuvenite pentru suprafaţa de 38.431 mp fiind în sumă de 662.166,13 euro (38.431 mp x 17,23 euro/mp).

Cu privire la motivele de apel prin care au fost criticate despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat s-a reţinut că reclamanţii şi intervenientele au criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul neacordării de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, despăgubiri care au fost estimate la 3 Euro/mp.

Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că aceste critici din apelul reclamanţilor şi al intervenientelor, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 129 alin. final din acelaşi act normativ, întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamanţii nu au învestit instanţa cu un petit având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat terenului rămas neexpropriat, ca urmare a diminuării valorii acestuia; reclamanţii au învestit instanţa doar cu o contestaţie împotriva Hotărârii de expropriere nr. 1 din 17 aprilie 2008, având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri doar pentru terenul efectiv expropriat prin această hotărâre, în suprafaţă de 42.052 mp.

Pe cale de consecinţă, au fost găsite nefondate criticile din apelul reclamanţilor şi al intervenientelor, privitoare la neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat.

Cu privire la motivul de apel formulat de apelanţii-reclamanţi referitor la greşita lor obligare prin hotărârea fondului la cheltuielile de judecată în favoarea intervenientelor, curtea de apel a constatat că, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în sumă de 1.000 RON, stabilite în sarcina reclamanţilor şi în favoarea intervenientelor, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 şi 275 C. proc. civ.

Astfel, după depunerea la dosar a cererii de intervenţie principală, pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2009, cu prilejul discutării admisibilităţii în principiu a acesteia la termenul din data de 21 ianuarie 2010, reprezentantul reclamanţilor a arătat că lasă la aprecierea instanţei pronunţarea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu. De asemenea, la termenul de judecată din 26 ianuarie 2012, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, reprezentanta reclamanţilor a arătat că solicită admiterea cererii de intervenţie în interes propriu.

Prin urmare, faţă de poziţia procesuală manifestată de reclamanţi, aceea de admitere a cererii de intervenţie, şi faţă de împrejurarea că aceştia nu sunt în culpă faţă de intervenienţi, curtea de apel a constatat că în mod greşit reclamanţii au fost obligaţi la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în favoarea intervenientelor.

În consecinţă, curtea de apel a constatat că, în aceste limite, apelul reclamanţilor W. şi X. este fondat, impunându-se schimbarea sentinţei fondului, în sensul înlăturării obligaţiei acestor reclamanţi, de plată către interveniente a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Cu privire la motivul de apel formulat de apelanţii-reclamanţi referitor la acordarea parţială, de către prima instanţă, a cheltuielilor de judecată efectuate la judecata în primă instanţă, curtea de apel a constatat că nu este fondat.

A reţinut instanţa de apel că, faţă de dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., în mod corect prima instanţă a acordat reclamanţilor cheltuieli de judecată proporţional cu pretenţiile admise.

Cu privire la motivul de apel formulat de apelantele-interveniente, prin care s-a solicitat să se constate strămutarea de drept a celor trei privilegii asupra despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, curtea de apel a reţinut că este lipsit de interes având în vedere că prin sentinţa apelată, ca urmare a admiterii cererii de intervenţie în interes propriu, s-a constatat că a operat de drept strămutarea privilegiilor asupra despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanţilor W. şi X..

Prin Decizia nr. 3158 din 6 iunie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost admise recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., K. şi L. şi de recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva Deciziei nr. 118/A din 8 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

A fost casată decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

A fost respinsă excepţia lipsei de interes cu referire la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi I. şi J., invocată de recurentul-pârât, şi a fost constatat nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi I. şi J. împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurenţii - reclamanţi I. şi J., invocată de recurentul-pârât, nu este fondată, întrucât aceştia au formulat apel împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă; câtă vreme această cale de atac a fost respinsă, aceşti recurenţi justifică un interes în exercitarea căii de atac a recursului.

În schimb, recursul este nul, deoarece criticile formulate nu au vizat motivarea instanţei de apel de respingere a apelului lor, diferită de motivarea care a justificat respingerea apelului celorlalţi reclamanţi.

Astfel, apelul declarat de reclamanţii I. şi J. a fost respins pe motiv că de la aceştia nu s-a expropriat nicio suprafaţă de teren; prin urmare, aceştia nu justifică nici un interes în a critica soluţia dată de prima instanţă pe fondul cauzei.

În recurs, reclamanţii AA. au formulat, în comun cu ceilalţi reclamanţi, critici care vizează fondul cauzei, făcând abstracţie de faptul că acţiunea, în ceea ce îi priveşte, a fost respinsă din perspectiva interesului lor de a pretinde despăgubiri majorate. Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia din apel, care a fost fundamentată în ceea ce îi priveşte pe aceşti recurenţi pe anumite considerente, recurenţii nu au criticat hotărârea din perspectiva acestor considerente ale instanţei de apel, ci nesocotind limitele în care situaţia lor juridică a fost lămurită prin decizia instanţei de apel, au invocat motive de fond, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului, fiind incidentă sancţiunea prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul celorlalţi reclamanţi şi recursul declarat de pârât, s-a constatat că acestea sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care s-a susţinut nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel pentru încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În baza acestui motiv de recurs, atât recurenţii-reclamanţi cât şi recurentul-pârât au formulat critici privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Critica reclamanţilor potrivit căreia despăgubirile trebuiau calculate la data exproprierii terenului şi nu la data întocmirii raportului de expertiză, nu a fost primită faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora:

"La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate sub aspectul criticilor vizând nerespectarea criteriilor înscrise în articolul 26 din Legea nr. 33/1994, cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite în urma exproprierii.

Astfel, potrivit articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au solicitat în mod expres acordarea prejudiciului cauzat în urma exproprierii terenului, apreciind astfel că nu a fost învestită cu acest petit, deşi reclamanţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 26 din lege, iar prima instanţă a analizat pe fond aceste despăgubiri; prin urmare, în mod greşit instanţa de apel a considerat că nu a fost învestită cu soluţionarea acestui petit.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât, s-a constatat că deşi instanţele de fond au identificat corect dispoziţiile legale incidente cauzei pendinte, prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, faţă de caracterul explicit al normei legale şi faţă de jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi, care a configurat înţelesul acestei norme, nu puteau fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere a preţului; sintagma preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială şi nici înscrisurile sub semnătură privată.

Raportul de expertiză întocmit de experţii Y., V. şi Z., prin care s-a stabilit că, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat, obţinută prin metoda comparaţiei prin bonitare este de 17,23 euro/mp, nu putea fi însuşit de instanţă, în lipsa unor dovezi care să susţină afirmaţia experţilor în sensul că la nivelul anului 2012 nu au fost identificate tranzacţii cu terenuri similare, care să constituie comparabile viabile.

În respectarea acestor prevederi legale şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părţi pentru a obţine înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri de acelaşi fel şi preţul la care au fost tranzacţionate astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.

În plus, fără o motivare pertinentă, instanţa de apel a respins obiecţiunile la raportul de expertiză depuse de apelantul-pârât la 2 noiembrie 2012, în cadrul cărora s-a solicitat ca experţii să aibă în vedere numai contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referinţă a evaluării, octombrie 2012 şi nu aprilie 2008, folosind metoda comparaţiei directe şi nu pe cea a comparaţiei prin bonitare, deoarece această metodă nu a vizat preţul de tranzacţie a unor imobile similare celui în litigiu. De asemenea, din hotărârea instanţei de apel nu au rezultat motivele care au justificat respingerea obiecţiunilor aceleiaşi părţi, privind utilizarea de către experţi a unor coeficienţi care au crescut valoarea terenului.

A arătat Înalta Curte că, în rejudecare, instanţa de apel va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condiţiile procedurale şi de substanţă ale Legii nr. 33/1994, ţinând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, din această perspectivă solicitarea de relaţii de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe şi impozite locale şi OCPI Cluj fiind pe deplin pertinentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârât, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate, la aceeaşi curte de apel, menţionând că celelalte critici nu se mai impun a fi analizate.

Prin Decizia nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, apelurile declarate de reclamanţii A., B., C. şi D., de intervenientele M., N. şi O. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 145 din 16 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. şi, în consecinţă, a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite acestor reclamanţi, pentru terenul rămas neexpropriat în suprafaţă de 3800 mp, identificat în C.F. nr. x Luna, nr. cadastral x, la suma de 19.000 euro în echivalent în RON la data efectuării plăţii, după cum urmează: în favoarea reclamanţilor A. şi B., suma de 9.500 euro şi în favoarea reclamanţilor C. şi D. suma de 9.500 euro.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii E., F., G., H., K. şi L. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.

A înlăturat din dispozitivul sentinţei obligaţia stabilită în sarcina reclamanţilor A., B., C. şi D. de a achita intervenientelor cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin deciziei.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi în faţa primei instanţe.

A respins apelul declarat de reclamanţii E., F., G., H., K. şi L., împotriva aceleiaşi sentinţe.

A compensat parţial cheltuielile de judecată în apel şi, în consecinţă, i-a obligat pe reclamanţii E. şi F., să plătească suma de 694,85 RON, pe reclamanţii G. şi H. să plătească suma de 143,83 RON, iar pe reclamanţii K. şi L. să plătească suma de 1.335,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a încuviinţat efectuarea unui nou raport de expertiză, având ca obiective evaluarea terenului în litigiu în suprafaţă de 42.052 mp prin metoda comparaţiei directe, pentru stabilirea prejudiciului cauzat proprietarilor, atât la data emiterii hotărârii de expropriere 17 aprilie 2008, cât şi la data efectuării raportului de expertiză.

Curtea de apel a reţinut că, după casarea la data de 6 iunie 2013 a deciziei curţii de apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 9 teza a - II - a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate formulată de Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA din Bucureşti, şi s-a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale. Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

În această situaţie, curtea de apel a apreciat că trebuie să se conformeze statuărilor obligatorii ale Curţii Constituţionale în sensul că la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat şi a prejudiciului cauzat, urmează să ţină seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate (17 aprilie 2008).

Instanţa de apel şi-a însuşit concluziile experţilor BB., CC. şi DD. care au conchis că valoarea estimată a terenului la data exproprierii (aprilie 2008) determinată pe baza metodei comparaţiilor şi utilizând contracte existente din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, este de 5 euro/mp. În ceea ce priveşte prejudiciul pentru terenul rămas neexpropriat, s-a reţinut că suprafeţei de 216.956 mp nu i-a fost diminuată valoarea, iar suprafaţa de 4.180 din lotul de 11.946 mp a suferit o diminuare a valorii cu 40% din cauza restricţiilor la construire; pentru suprafaţa de 3.800 mp, afectată de retragerea obligatorie faţă de axul autostrăzii, s-a propus despăgubirea la preţul de 5 euro/mp, adică 1.900 euro.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin expropriere proprietarilor terenurilor rămase neexpropriate, experţii BB., CC. şi DD. au arătat că suprafaţa estimată a fi suferit o diminuare ca urmare a exproprierii, este de 3.000 mp, care la valoarea de 5 euro/mp reprezintă suma de 19.000 euro, sumă care va fi defalcată proprietarilor afectaţi, respectiv reclamanţilor A. şi B. suma de 9.500 euro şi reclamanţilor C. şi D. suma de 9.500 euro. Celorlalţi proprietari nu li s-a produs nici un prejudiciu cu privire la terenurile rămase neexpropriate.

Curtea de apel a apreciat că este fondat apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, întrucât prin sentinţa nr. 145/16 februarie 2012 li s-a acordat reclamanţilor suma de 761.982,24 euro pentru terenul în litigiu în suprafaţă de 42.052 mp (18,12 euro/mp), în timp ce valoarea reală a terenului la momentul transferului dreptului de proprietate, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de experţii BB., CC. şi DD., era de 5 euro/mp.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate în apel, raportat la cuantumul suportat de fiecare parte, la proporţiile în care pretenţiile au fost admise, respectiv la culpa fiecărei părţi, în baza art. 274 coroborat cu art. 276 C. proc. civ., instanţa de apel le-a compensat parţial şi, în consecinţă, i-a obligat pe reclamanţii E. şi F., să plătească suma de 694,85 RON, pe reclamanţii G. şi H. să plătească suma de 143,83 RON, iar pe reclamanţii K. şi L. să plătească suma de 1.335,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti.

Cu referire la apelul declarat de apelanţii-reclamanţi I. şi J., curtea de apel a constatat că nu formează obiectul prezentei judecăţi, având în vedere că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 315 din 6 iunie 2013, a fost constatat nul recursul declarat de aceştia împotriva Deciziei civile nr. 118/A din 8 noiembrie 2012 a Curţii a de Apel Cluj. De altfel, expertul în specialitatea topografie Q. a arătat că din imobilul cu nr. top. xa/2/1/4 înscris în C.F. nr. x P., proprietatea tabulară a lui I. şi J., nu a fost expropriată nicio suprafaţă de teren.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., K. şi L. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. Reclamanţii A., B., C., D., E., F., K. şi L. au formulat recurs şi împotriva încheierilor de şedinţă din data de 2 octombrie 2015 şi 11 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2009.

Prin Decizia nr. 990 din 22 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009, a fost admis recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., K. şi L., împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015 şi a încheierilor de şedinţă din data de 2 octombrie 2015 şi, respectiv 11 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2009.

A fost admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Au fost casate decizia şi încheierile recurate şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii cuprinse în Decizia de casare nr. 3158 din 6 iunie 2013, în sensul că modul de determinare a despăgubirilor nu se circumscrie exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, în opinia instanţei de apel, raportul de expertiză întocmit de experţii BB., CC. şi DD. este cel mai obiectiv şi mai bine fundamentat raport de expertiză, deoarece la efectuarea lui experţii au utilizat contracte de vânzare-cumpărare autentice din perioada contemporană exproprierii, încheiate cu privire la terenuri asemănătoare situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

Însă, acest raport de expertiză a fost întocmit pe baza a patru comparabile din care una reprezintă un înscris sub semnătură privată iar una a ridicat probleme de determinare a preţului, care nu au fost lămurite de instanţa de apel.

Deşi în decizia de casare sus-menţionată s-a statuat că în rejudecare se va dispune întocmirea unui nou raport de expertiză care să aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii, preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, raportul de expertiză întocmit de experţii CC., BB. şi DD., care a fost valorificat de instanţa de apel, are la bază patru comparabile din care comparabila A reprezintă un înscris sub semnătură privată, aşa cum rezultă din chiar conţinutul raportului unde s-a specificat: "Comparabila A - Contract bazat pe titlu de proprietate, act sub semnătură privată, certificare de semnătură EE., încheiat în 25 martie 2008 (...), teren situat în extravilanul com. Luna, de categorie arabil, neînscris în cartea funciară."

În condiţiile în care la dosar există contracte de vânzare-cumpărare autentificate, chiar recurentul-pârât făcând referire în întâmpinare la multitudinea unor asemenea înscrisuri, iar dezlegările obligatorii ale instanţei de recurs sunt lipsite de orice echivoc în sensul stabilirii cuantumului despăgubirii, în raport de preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele instanţei de apel, în sensul că potrivit opiniei experţilor, nu se justifică înlocuirea comparabilei A nu au putut fi reţinute deoarece sunt într-o evidentă contradicţie cu decizia de casare şi se fundamentează pe o extindere nepermisă de lege a competenţei experţilor judiciari.

Aceştia aveau obligaţia de a se conforma dispoziţiilor instanţei de apel care a dispus iniţial înlocuirea acestei comparabile, însă au refuzat acest lucru, arătând că: "Solicitarea de a înlocui comparabila A pentru simplul motiv că nu reprezintă un contract în formă autentică nu se justifică, întrucât pentru experţi acesta este un contract civil care reprezintă expresia părţilor şi aprecierea asupra unei juste valori a imobilului la acel moment", iar instanţa de apel nu a dispus măsurile procedurale care se impuneau.

Coroborarea ulterioară a valorii din înscrisul sub semnătură privată cu contracte de vânzare-cumpărare autentificate nu este în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece reprezintă o modalitate hibridă, indirectă, de analiză a preţurilor şi, în plus, a confirmat existenţa unor înscrisuri care, dacă sunt pertinente şi concludente ca şi probe în speţă, trebuiau utilizate ele însele drept elemente de comparaţie, la întocmirea raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte comparabila B, despre care experţii au arătat că este reprezentată de Contractul autentificat sub nr. 511 din 15 aprilie 2008 la BNP FF., încheiat între GG. şi HH., Curtea de Apel Cluj a încuviinţat, în şedinţa publică de la 2 octombrie 2015, obiecţiunea privitoare la greşita reţinere a preţului vânzării, apelanţii-reclamanţi susţinând că acesta este de 17 euro/mp, iar nu 2,13 euro, cum au reţinut experţii, fiind vorba despre transmiterea dreptului de proprietate asupra unei cote-părţi.

Experţii BB. şi DD. şi-au menţinut opinia iniţială cu următoarea motivare:

"Conform contractului, cotele părţi sunt transformate în metri pătraţi (nu se tranzacţionează cote părţi). În contract se precizează fiecare suprafaţă care se tranzacţionează, aferentă cotelor părţi din imobilele înscrise în CF-urile respective (...)".

Expertul CC. a admis că s-a produs o eroare de calcul, nu de raţionamente, cu influenţă în determinarea cuantumului despăgubirilor.

Din înscrisul aflat la filele x din volumul 3 al Dosarului nr. x/2009 al curţii de apel rezultă că, potrivit comparabilei B, a făcut obiectul transmiterii prin vânzare o cotă-parte din imobilele menţionate, pentru un preţ de 45.538 euro.

Prin urmare, comparabila B priveşte un drept de proprietate comună care se caracterizează prin divizarea intelectuală a dreptului, nu prin divizarea materială a bunului, aşa cum au apreciat experţii BB. şi DD. şi, implicit, şi instanţa de apel care nu a dispus măsurile procedurale pentru lămurirea acestei obiecţiuni şi a păşit la judecată reţinând ca fundamentate concluziile acestor experţi.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor-reclamanţi în sensul că pentru determinarea valorii reale a imobilului expropriat noţiunea de unitate administrativ-teritorială trebuie interpretată într-un sens mai larg, de judeţ, nu comună sau oraş, Înalta Curte a reţinut că, în speţă, nu pot fi primite şi aceasta deoarece dosarul se află în al doilea ciclu procesual iar modul de determinare a despăgubirilor a făcut deja obiectul unor dezlegări obligatorii ale unei instanţe de recurs, în sensul că faţă de trimiterea făcută la Serviciul de impozite şi taxe locale (fără vreo menţiune cu privire la celelalte comune sau oraşe din judeţul Cluj) pe cale de interpretare logică, unitatea administrativ-teritorială de referinţă este comuna Luna, în a cărei rază teritorială este situat terenul expropriat.

Chiar şi în măsura în care o asemenea dezlegare implicită nu ar fi existat, în condiţiile particulare ale speţei nu au putut fi primite aceste susţineri având în vedere că imobilul expropriat nu prezintă particularităţi care să-l diferenţieze în mod esenţial de altele de acelaşi fel din comuna Luna.

Înalta Curte a reţinut că sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994 este acela de a fi identificate spre comparare imobile situate pe cât posibil în proximitatea celui expropriat (desigur, fără ca prin aceasta să se înţeleagă numai imobilele învecinate) şi care să prezinte elemente de similitudine cu acesta. În condiţiile în care, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, imobilul în litigiu nu are un regim juridic special şi nu prezintă caracteristici care să-l particularizeze în unitatea sa administrativă de bază - comuna Luna, nu se poate aprecia ca justificată interpretarea dată de recurenţii-reclamanţi noţiunii de unitate administrativ-teritorială.

Această interpretare nu contravine dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Constituţia României, republicată, conform cărora:

"Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii."

Din coroborarea acestui text constituţional, cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, se desprinde concluzia că, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin unitatea administrativ-teritorială se înţelege, în primul rând, comuna/oraşul.

Prin urmare a fost înlăturată ca nefondată solicitarea acestora în sensul că, la o nouă administrare a probei cu expertiză judiciară, să poată fi utilizate drept elemente de comparaţie contracte de vânzare-cumpărare autentificate din alte localităţi situate în judeţul Cluj.

Cu referire la trimiterile pe care recurenţii-reclamanţi le-au făcut la rapoartele de expertiză deja administrate în cauză, Înalta Curte a subliniat că, în condiţiile existenţei unei decizii de casare prin care s-a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză, chiar în situaţia atipică existentă în speţă, ca efect al Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel nu putea să îşi fundamenteze soluţia pe unul din rapoartele de expertiză întocmite în fazele procesuale anterioare.

Criticile care au vizat, în concret, interpretarea probelor, nu s-au impus a fi examinate, fiind critici de netemeinicie.

Înalta Curte a menţionat însă că probele legal dobândite judecăţii trebuie analizate în procesul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în măsura în care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) C. proc. civ., de a fi utile, pertinente şi concludente.

Cu alte cuvinte, toate contractele autentice de vânzare - cumpărare privitoare la imobile similare din aceeaşi unitate teritorială, contemporane cu momentul exproprierii, încuviinţate ca probe în dosar, trebuie examinate de către experţi, deoarece alegerea selectivă a acestora, fără existenţa unor argumente pertinente, este de natură să încalce exigenţele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Sub un alt aspect, tot din perspectiva legalităţii administrării probelor, s-a impus menţiunea că nu pot fi excluse, de plano, contractele de vânzare-cumpărare în care figurează ca părţi reclamanţii sau intervenientele. Instanţa are posibilitatea de a le înlătura însă motivat, pe baza unor probe din care să rezulte că, deşi îndeplinesc condiţiile de a viza imobile similare din aceeaşi unitate teritorială şi de a fi contemporane cu momentul exproprierii, nu constituie totuşi comparabile relevante.

Înalta Curte a menţionat că înlăturarea contractelor sus-menţionate nu echivalează, aşa cum au susţinut recurenţii-reclamanţi, cu o depăşire a atribuţiilor instanţei, ci reprezintă o încălcare a regimului juridic al probelor.

Cu referire la criticile prin care recurenţii-reclamanţi au arătat că decizia este nelegală din perspectiva modului de stabilire a prejudiciului adus terenului rămas neexpropriat, Înalta Curte a reţinut că faţă de concluzia ambiguă a experţilor BB., CC. şi DD., care au arătat că:

"Valoarea terenului care constituie obiectul evaluării este influenţată negativ sau pozitiv de factorii menţionaţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, funcţie de destinaţia permisă legal", nu se poate aprecia că situaţia de fapt a fost lămurită cu referire la situaţia terenului rămas neexpropriat.

De altfel, s-a constatat că decizia recurată nu analizează această componentă a despăgubirii prin raportare la toate motivele invocate de apelanţii - reclamanţi, hotărârea fiind sub acest aspect, nemotivată.

Astfel, s-a constatat că instanţa de apel a preluat în decizia recurată concluziile experţilor BB., CC. şi DD. în sensul că suprafaţa estimată a fi suferit o diminuare este de 3.000 mp şi aparţine reclamanţilor W. şi X., însă nu a menţionat care sunt argumentele pe baza cărora şi-a însuşit această opinie iar argumentelor aduse de apelanţii-reclamanţi sub acest aspect nu li s-a răspuns.

Nu au fost lămurite în concret chestiunile privitoare la restricţiile de construire din perspectiva formei terenului rămas neexpropriat şi a poziţionării acestuia faţă de autostradă, a situaţiei căilor de acces şi a utilităţilor după expropriere ori a modificărilor aduse de construcţia autostrăzii în ceea ce priveşte poluarea fonică şi noxele. De asemenea, nu s-a analizat dacă, urmare exproprierii, recurenţii-reclamanţi au suferit un prejudiciu care se concretizează în beneficiu nerealizat.

De asemenea, instanţa de apel a respins, de principiu, cererea apelanţilor-reclamanţi de a se avea în vedere şi o pierdere viitoare a accesului la DN 15, apreciind că este un prejudiciu viitor.

Însă, o asemenea concluzie nu a fost precedată de o verificare a aspectelor învederate de apelanţii-reclamanţi care au susţinut că nu vor mai putea ulterior să solicite repararea acestui prejudiciu, în sensul că nu s-a solicitat expropriatorului să precizeze dacă supratraversarea amprizei autostrăzii în zona accesului la DN 15 a terenului rămas neexpropriat este prevăzută în proiectul care a necesitat exproprierea în discuţie.

Cu referire la recursurile declarate împotriva încheierilor de şedinţă din data de 2 octombrie 2015 şi 11 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte a reţinut că sunt fondate, argumentele fiind deja expuse la analiza recursului împotriva deciziei.

Astfel, instanţa de apel, în pofida neregularităţilor semnalate în privinţa determinării valorii despăgubirii, nu a dispus măsuri în scopul aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse cu privire la obiecţiunile încuviinţate şi a respins neprocedural cererea de efectuare a unei noi expertize în considerarea faptului că în cauză a fost administrat un vast probatoriu, iar cauza este complexă.

Aşadar, respingerea obiecţiunilor vizând comparabilele A şi B s-a făcut cu ignorarea deciziei de casare şi a regimului juridic al dreptului de proprietate comună, iar respingerea cererii de administrare a unei noi expertize s-a făcut doar din considerente privitoare la numărul probelor administrate, nu şi la calitatea lor de a fi lămuritoare.

Împrejurarea că în decizia ce face obiectul controlului judiciar, curtea de apel a menţionat că cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză a fost respinsă ca fiind neconcludentă şi inutilă faţă de rapoartele de expertiză tehnică judiciară efectuate în cauză nu este de natură să substituie motivarea consemnată în încheierea de şedinţă de la termenul din 11 decembrie 2015.

Pentru aceste considerente, reţinând că celelalte critici nu se mai impun a fi analizate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) coroborate cu cele ale art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., K. şi L. împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015 şi a încheierilor de şedinţă din data de 2 octombrie 2015 şi, respectiv 11 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2009, cu consecinţa casării deciziei şi a încheierilor recurate şi a trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Cu referire la recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, Înalta Curte a reţinut că, întrucât pune în discuţie modul de stabilire a despăgubirilor pentru prejudiciul adus terenului rămas neexpropriat, faţă de soluţia adoptată, de casare cu trimitere spre rejudecare, se impune a fi admis.

Criticile care au vizat cuantumul despăgubirii nu s-au impus a fi, în concret, cercetate de vreme ce au existat impedimente de ordin procedural care au împiedicat instanţa de recurs să statueze asupra legalităţii soluţiei sub acest aspect.

S-a impus însă a se sublinia că nu a putut fi primită susţinerea acestui pârât în sensul că despăgubirea acordată de expropriator ar include şi eventualele prejudicii aduse restului proprietăţii persoanelor expropriate, având în vedere lipsa oricărei menţiuni în acest sens în hotărârea de expropriere, dar şi împrejurarea că expropriatorul contestă existenţa unui asemenea prejudiciu.

Ca şi în cazul recursului declarat de reclamanţi, nu s-a impus, la momentul soluţionării recursului, examinarea criticilor care privesc cheltuielile de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2009**.

În această fază procesuală au fost administrate probe cu înscrisuri şi expertiză judiciară.

Prin Decizia nr. 90/A/din 31 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D., K. şi L. şi de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA, împotriva Sentinţei civile nr. 145 din 16 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna Luna, tarla x, teren în suprafaţă de 42.052 mp, la echivalentul în RON la data plăţii, a sumei de 384.271,93 Euro, după cum urmează: în favoarea reclamanţilor A. şi B., suma de 148.597,71 euro; în favoarea reclamanţilor C. şi D., suma de 148.597,71 euro; în favoarea reclamanţilor K. şi L., suma de 52.446,27 euro; în favoarea reclamanţilor E. şi F., suma de 32.276,65 euro; în favoarea reclamanţilor G. şi H., suma de 2.353,59 euro.

A stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul rămas neexpropriat afectat de măsura exproprierii, situat în comuna Luna, tarla x, teren în suprafaţă de 24.209,01 mp la echivalentul în RON la data plăţii, a sumei de 211.911,55 Euro, după cum urmează: în favoarea reclamanţilor A. şi B., suma de 90.062,43 euro; în favoarea reclamanţilor C. şi D., suma de 90.062,43 euro; în favoarea reclamanţilor K. şi L., suma de 31.789,69 euro.

A fost înlăturată din dispozitivul sentinţei dispoziţia referitoare la obligarea reclamanţilor A., B., C. şi D. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intervenientelor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii E., F., G., H. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată între reclamanţii A., B., C., D., K., L. şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA, din toate ciclurile procesuale

Au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi E. şi F. să plătească apelantului-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA suma de 345 RON cheltuieli de judecată parţiale în toate ciclurile procesuale.

Au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi G. şi H. să plătească apelantului-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA suma de 70 RON cheltuieli de judecată parţiale în toate ciclurile procesuale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că reclamanţii X. şi W. au achiziţionat cota-parte de 17/20 din terenul ce face obiectul prezentului litigiu - 263.124 mp, având nr. top xa/2/1/1, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 743 din 10 aprilie 2008, la BNP II.

Potrivit clauzelor contractului încheiat la data de 10 aprilie 2008, preţul terenului, de 2.390.000 euro, a fost stabilit diferenţiat, în funcţie de poziţia acestuia, astfel: pentru terenul plan, având un front la drumul european E60 de 403 m în suprafaţă totală de 80.600 mp, s-a avut în vedere un preţ de 27 euro/mp adică 2.176.200 euro, iar pentru restul terenului, constând în râpe şi dealuri, un preţ de 1,39 euro/mp, adică 213.800 euro.

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţii K. şi L., aceştia au achiziţionat cota-parte de 3/20 din terenul ce face obiectul prezentului litigiu - 263.124 mp, având nr. top xa/2/1/1, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 744 din 10 aprilie 2008, la BNP II.

Potrivit clauzelor contractului încheiat la data de 10 aprilie 2008, preţul terenului, de 230.000 euro, a fost stabilit pentru întreaga suprafaţă, astfel că preţul este de 5,8 euro/mp (suprafaţa fiind de 39.468,8 mp).

Exproprierea terenului pentru care reclamanţii solicită despăgubiri în cadrul litigiului pendinte a avut loc la data de 17 aprilie 2008, adică la interval de o săptămână de la data achiziţionării terenului de către reclamanţii X., W. şi JJ., în baza celor două contracte de vânzare-cumpărare menţionate.

Conform Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2008, emisă de C.N.A.D.N.R., pentru suprafaţa de teren expropriată de 42.052 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în sumă de 870.505 RON, reprezentând echivalentul a 239.696 euro.

Aşadar, la interval de o săptămână de la momentul achiziţionării cotei-părţi de 17/20 din terenul în suprafaţă de 263.124 mp de către reclamanţii X. şi W., cu preţul total de 2.390.000 euro, respectiv a cotei-părţi de 3/20 din aceeaşi suprafaţă de către reclamanţii JJ., cu preţul de 230.000 euro, a fost expropriată suprafaţa de 42.052 mp (în aceasta fiind inclusă şi suprafaţa de teren expropriată de la ceilalţi reclamanţi - KK. şi LL., care nu a făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data de 10 aprilie 2008), propunându-se acordarea despăgubirilor în sumă totală de 239.696,4 euro.

A arătat instanţa de apel că în cuprinsul Hotărârii de expropriere nr. 1 din 17 aprilie 2008 nu s-a făcut nicio diferenţiere între eventualele categorii distincte sau amplasamente favorabile faţă de drumul european, ci despăgubirea a fost acordată global pentru întreaga suprafaţă expropriată, însă, făcând o medie aritmetică, rezultă că despăgubirile propuse ca urmare a exproprierii, la doar o săptămână după momentul achiziţionării terenului de către reclamanţii X. şi W., respectiv JJ., erau de 5,69 euro/mp, fiind inferioare faţă de terenul plan, având un front la drumul european E60 de 403 m pentru care valoarea stipulată în contractul de vânzare-cumpărare era de 27 euro/mp, dar superioară valorii stabilite pentru restul terenului, constând în râpe şi dealuri, care a fost stabilit la un preţ de 1,39 euro/mp, şi, totodată, foarte apropiate ca valoare de cea de 5,8 euro/mp, reprezentând preţul la care, cu o săptămână anterior, cumpăraseră reclamanţii JJ.

Aşa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat acordarea unor despăgubiri în cuantum de 80 euro/mp teren, fără a face nicio distincţie cu privire la categoria de folosinţă a terenului expropriat, respectiv a terenului rămas neexpropriat, pentru care solicită despăgubiri, deşi, potrivit celor anterior arătate, ei înşişi, cu o săptămână anterior datei exproprierii au achiziţionat terenul la preţuri diferenţiate în raport de poziţia acestuia şi, în mod cert, net inferioare valorii pe care o pretind în litigiul pendinte.

S-a arătat că, în soluţionarea prezentului litigiu, instanţa este ţinută să stabilească valoarea despăgubirilor în conformitate cu dispoziţiile legale în materie - art. 26 alin. (2) teza I din Legea nr. 33/1994, cu menţiunea că sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, a fost suspendată de drept, încetându-şi efectele juridice, începând cu data de 30 august 2015, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate, ca urmare a statuărilor Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 527 din 15 iulie 2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale.

Aşadar, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.

Instanţa de apel a ţinut seama de opinia majoritară exprimată de către experţii MM. şi NN., în cuprinsul celei de a doua expertize administrate în cursul rejudecării apelurilor în cel de-al treilea ciclu procesual, apreciind că aceasta răspunde clar, pertinent şi coroborat cu celelalte probe administrate în cauză obiectivelor expertizei, respectând totodată şi îndrumarul obligatoriu al deciziei de casare.

S-a menţionat că, în cadrul acestei opinii, valoarea terenului expropriat, precum şi a terenului rămas neexpropriat, dar afectat de măsura exproprierii (fiind situat în limita de retragere instituită prin construirea autostrăzii), a fost calculată atât la data exproprierii - 17 aprilie 2008, cât şi la data consemnării despăgubirilor - 13 martie 2009, determinarea despăgubirilor făcându-se defalcat, pentru fiecare reclamant, în raport de suprafaţa expropriată, respectiv neexpropriată, dar afectată de măsura exproprierii.

În ceea ce priveşte punctul de vedere exprimat de către expertul OO., instanţa de apel a apreciat că nu poate fi împărtăşit, întrucât, pe de o parte, nu arată în mod explicit motivul pentru care o parte din contractele de vânzare-cumpărare susceptibile de a fi utilizate ca şi comparabile au fost înlăturate, iar, pe de altă parte, stabileşte despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren neexpropriată - intravilan în suprafaţă de 11.946 mp şi extravilan în suprafaţă de 216.926 mp, în condiţiile în care este evident că, pentru terenul neexpropriat, asupra căruia reclamanţii nu şi-au pierdut dreptul de proprietate, nu pot fi acordate despăgubiri pentru eventualul prejudiciu suferit, decât în măsura în care valoarea terenului neexpropriat este afectată de măsura exproprierii. Or, expertul OO. nu face o astfel de analiză şi distincţie, stabilind despăgubiri pentru întreaga suprafaţă neexpropriată, cuantumul despăgubirilor propuse în favoarea reclamanţilor A. şi B., C. şi D. şi K. şi L. ridicându-se la valori extrem de mari, fără o justificare obiectivă.

Aşa cum chiar reclamanţii X. au arătat, aceştia au edificat o hală pe o suprafaţă de teren distinctă de cea care face obiectul litigiului.

În baza Autorizaţiei de construire nr. x din 29 mai 2014, chiar după construcţia autostrăzii, reclamanţii X. au edificat o hală de producţie pe terenul care ulterior a fost înstrăinat, teren poziţionat la km 11+985 m, conform PUZ -ului, având acces la DN 15.

Reclamanţii au arătat că, anterior construcţiei autostrăzii, DN 15 se intersecta cu fostul De10 (drum parţial înscris acum în CF x), ce asigura calea de acces a întregului teren, dar, prin construcţia autostrăzii, De 10 a fost obturat.

Cu toate acestea, reclamanţii au arătat că eliberarea autorizaţiei de construire s-a realizat după construirea autostrăzii, ceea ce, în opinia instanţei de apel, denotă o contradicţie în sensul că, pe de o parte reclamanţii au arătat că Autorizaţia de construire nr. x din 29 mai 2014 a fost eliberată după construcţia autostrăzii, pentru terenul poziţionat la km 11+985 m, conform PUZ -ului, având acces la DN 15, iar, pe de altă parte, aceştia afirmă că prin construirea autostrăzii drumul a fost obturat.

În opinia instanţei de rejudecare, ceea ce este relevant este faptul că, în prezent, construcţia autostrăzii nu este finalizată, iar probele administrate în rejudecare au evidenţiat că pe viitor, accesul la DN 15 se va realiza printr-un drum poziţionat adiacent DN 15, la baza zidului de pământ armat, drum care pe perioada execuţiei va fi drum tehnologic, iar după încheierea execuţiei, acest drum va deservi proprietăţile adiacente pasajului pe DN 15 peste autostradă.

Or, nu este posibilă acordarea, în prezent, într-o etapă în care construirea autostrăzii nu este încă finalizată, a unor despăgubiri pentru terenul neexpropriat, ca şi cum acesta ar fi în situaţie perpetuă de loc înfundat, deoarece, ipotetic, odată acordate aceste despăgubiri, reparaţia acordată proprietarilor terenurilor rămase neexpropriate ar fi definitivă.

Faptul că reclamanţii au construit o hală în apropierea terenului expropriat, pe un teren pe care l-au achiziţionat în acest scop, naşte prezumţia lipsei oricărui prejudiciu, din faptul vecin şi conex (dovedit prin recunoaşterea reclamanţilor X. şi actele depuse la dosar la filele x apel rejudecare) al edificării unei alte hale industriale în apropiere.

În plus, aşa cum reiese din Certificatul de urbanism nr. 4 din 30 ianuarie 2008, emis de Primăria comunei Luna, obţinut de aceiaşi reclamanţi, atât anterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, cât şi anterior exproprierii, pentru terenul din intravilan, astfel cum acesta a fost încadrat în baza Hotărârii nr. 15 din 27 martie 2007 a Consiliului local al comunei Luna, se puteau autoriza construcţii de locuinţe individuale, anexe ale acestora şi activităţi complementare, cu menţiunea expresă a interzicerii amplasării de clădiri industriale, agricole şi dotări majore.

A arătat instanţa de apel că experţii care au exprimat punctul de vedere majoritar au indicat explicit contractele care au fost eliminate din analiza în cadrul căreia s-a făcut evaluarea, arătându-se, totodată, motivele care au stat la baza eliminării.

Astfel, au fost eliminate contractele care se repetau, contractele de vânzare-cumpărare care includeau în preţ şi valoarea caselor de locuit amplasate pe terenurile vândute, precum şi contractele pentru terenuri care se află în alte unităţi administrativ-teritoriale.

Cu referire la suprafaţa de teren rămasă neexpropriată, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Conform PUZ-ului aprobat prin HCL nr. 14 din 28 februarie 2014, ulterior exproprierii au intervenit restricţiile de construire descrise în Regulamentul local de urbanism aferent, la capitolul III - Zonificarea funcţională, Z1B şi Z1c, respectiv s-a instituit o zonă de restricţie a construcţiilor cu limita de retragere la distanţa de minim 50 de m faţă de marginea carosabilă a autostrăzii. În considerarea acestor restricţii au fost stabilite despăgubiri pentru terenurile neexpropriate, rămase în proprietatea reclamanţilor, dar afectate de măsura exproprierii.

Cu privire la forma terenului rămas neexpropriat, experţii au arătat că, deşi acesta are forme neregulate, conform PUZ - ului aprobat prin HCL nr. 14 din 28 februarie 2014, a fost introdus în intravilan şi nu înregistrează diminuări suplimentare.

În ce priveşte poziţionarea terenului neexpropriat faţă de autostradă - din cauza prezenţei autostrăzii, s-a înregistrat restricţia cu limita de retragere la distanţa de minim 50 de m faţă de marginea carosabilă a autostrăzii.

Referitor la căile de acces către terenurile neexpropriate, experţii au arătat că acestea sunt prevăzute în PUZ-ul aprobat prin HCL nr. 14 din 28 februarie 2014, în Regulamentul local de urbanism aferent, la capitolul II - punctul 7 - Reguli de bază cu privire la asigurarea acceselor obligatorii, unde la articolul 7.1 se arată că "accesul la zona studiata se realizează de pe drumul public DN 15, cu un acces existent la KM 11+985".

În prezent, există dezmembrată, cu destinaţia de drum, o suprafaţă de 7.108 mp, cadastral 55702 Luna, care asigură accesul la terenurile rămase neexpropriate în suprafaţă de 216.926 mp, iar pentru suprafaţa de teren rămasă neexpropriată de 11.946 mp, există terenul cu numărul cadastral x, cu destinaţia de drum care asigură accesul către aceasta.

Drumul de acces este intabulat în cartea funciară x Luna, cadastral 55702 în prezent, cu destinaţie de drum şi poate fi vizualizat pe planul de situaţie (anexele B9 şi B10).

În consecinţă, comisia de experţi a apreciat că accesul către terenuri este asigurat.

În acord cu această concluzie, instanţa de apel a constatat că, în pofida afirmaţiei reclamanţilor conform căreia nu au acces la DN 15, accesul este asigurat, întrucât din extrasul CF anexat raportului de expertiză rezultă că nr. cadastral x în suprafaţă de 352 mp este drum, asigurând accesul terenului neexpropriat rămas în proprietatea reclamanţilor X. şi W., aceeaşi situaţie fiind valabilă şi pentru imobilul cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 7.108 mp, care potrivit schiţei anexate extrasului CF reprezintă drum.

De altfel, reclamanţii au arătat la ultimul termen de judecată că autostrada nu este finalizată, chiar recent operându-se noi exproprieri în zonă, astfel încât, pe lângă faptul că probaţiunea administrată a statuat că apelanţii au cale de acces la DN 15, o eventuală acordare de despăgubiri ca şi cum nu ar avea cale de acces ar reprezenta o tranşare ireversibilă pe acest aspect. Aceasta întrucât prin prezenta hotărâre, s-ar acorda, ipotetic, despăgubiri pentru un teren fără cale de acces. Or, o cale de acces în fapt există, iar în proiectul autostrăzii, în forma finalizată a acesteia este evidenţiată o cale de acces.

Prin urmare, nu se poate valida susţinerea reclamanţilor în sensul că terenul este neconstruibil pentru că nu are cale de acces, iar în ceea ce priveşte dezlegările instanţei de recurs, acestea vizau verificarea aspectelor referitoare la o viitoare pierdere a accesului la DN 15, ceea ce probaţiunea administrată în cauză nu validează.

În ceea ce priveşte determinarea accesului la DN 15, în aprecierea instanţei de apel, în prezent, accesul parcelelor rămase neexpropriate este asigurat prin intermediul drumurilor locale DE10 şi CCN30, care au conexiune la DN 15, iar în viitor, după finalizarea autostrăzii, accesul lotului x la DN 15 se va realiza printr-un drum poziţionat adiacent DN 15, la baza zidului de pământ armat, drum care pe perioada execuţiei va fi drum tehnologic, iar după încheierea execuţiei, acest drum va deservi proprietăţile adiacente pasajului pe DN 15 peste autostradă.

În acelaşi sens sunt şi concluziile punctului de vedere majoritar exprimat în cadrul expertizei care stă la baza soluţionării apelului, anterior arătate, precum şi extrasele de carte funciară ale nr. cad. x, în suprafaţă de 352 mp, respectiv nr. cadastral x, în suprafaţă de 7108 mp, ambele suprafeţe reprezentând drum de acces, precum şi schiţele depuse de apelanţii-reclamanţi la ultimul termen de judecată, care evidenţiază în mod clar faptul că terenul rămas neexpropriat va avea cale de acces la DN 15.

Experţii au clarificat şi aspectul referitor la existenţa utilităţilor după expropriere, arătând că, întrucât terenul nu a avut utilităţi branşate la data exproprierii (acesta fiind "arător"), prin expropriere nu s-au adus prejudicii la echiparea cu utilităţi.

Referitor la modificările aduse de viitoarea construcţie a autostrăzii în ceea ce priveşte poluarea fonică şi noxele, având în vedere PUZ-ul aprobat prin HCL nr. 14 din 28 februarie 2014 (ulterior exproprierii) şi restricţiile descrise în Regulamentul local de urbanism aferent, la capitolul III - Zonificarea funcţională, Z1B şi Z1c, respectiv zona de restricţie a construcţiilor cu limita de retragere la distanţa de minim 50 de m faţă de marginea carosabilă a autostrăzii, experţii au arătat că prin expropriere şi construcţia autostrăzii, poluarea fonică şi noxele creează disconfort în zona de retragere de 50 de m de la marginea carosabilă, zonă pentru care au fost calculate despăgubiri.

Aceasta este zona în raport de care s-au stabilit despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru terenul neexpropriat, coroborat cu restricţiile de construire generate de faptul construirii autostrăzii, instanţa apreciind că o atare statuare este corectă, comparativ cu punctul de vedere minoritar al expertului OO., care a stabilit despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren neexpropriată - 216.926 mp teren extravilan şi 11.946 mp teren intravilan - fără a face nicio distincţie între terenul neexpropriat afectat de măsura exproprierii şi cel care nu a fost afectat de această măsură.

În ceea ce priveşte stabilirea eventualului prejudiciu care se concretizează în beneficiu nerealizat şi, în cazul existenţei acestuia, determinarea cuantumului, experţii au arătat că, întrucât la data exproprierii terenul reclamanţilor avea ramura de folosinţa "arător" intravilan/extravilan, potrivit extrasului de CF x P. şi Certificatului de urbanism nr. x/2008, iar ulterior exproprierii terenurile au rămas cu aceeaşi ramura de folosinţă "arător", reclamanţii nu au suferit un prejudiciu constând în beneficiu nerealizat.

În ceea ce priveşte obiectivul referitor la stabilirea valorii terenului rămas neexpropriat, dar afectat de măsura exproprierii, aceştia au arătat următoarele:

Valoarea despăgubirilor (prejudiciului) pentru terenul neexpropriat este reprezentată de pierderea de valoare a terenului amplasat în limita de retragere instituită prin construirea autostrăzii şi reprezintă diferenţa dintre valoarea terenului arabil posibil construibil intravilan/extravilan şi valoarea terenului în varianta arabil neconstruibil.

Curtea de apel a constatat că suprafaţa de teren extravilan neexpropriată, dar afectată de măsura exproprierii, este de 24.209 mp teren, suprafaţă pentru care a acordat despăgubiri.

În ceea ce priveşte momentul la care trebuie stabilite despăgubirile, instanţa de apel a arătat că valoarea despăgubirilor datorate de către pârât reclamanţilor pentru terenul expropriat şi pentru cel neexpropriat, dar afectat de măsura exproprierii, se impune a fi stabilită în raport de data consemnării despăgubirilor - 13 martie 2009 - având în vedere statuările din cuprinsul paragrafului 24 - 25 din conţinutul Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, coroborate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Valoarea despăgubirilor stabilite în cuprinsul raportului de expertiză sunt următoarele: pentru terenul expropriat intravilan - 15 euro/mp, iar pentru terenul expropriat extravilan - 3,79 euro/mp.

Pentru terenul neexpropriat, experţii au stabilit valoarea exclusiv în RON, iar instanţa, pentru a asigura pronunţarea unei hotărâri prin care prejudiciul să fie reparat efectiv şi integral, a determinat valoarea în euro, în baza unui calcul aritmetic constând în stabilirea în primă fază a valorii în RON/mp, iar ulterior a valorii în euro, prin luarea în considerare a cursului valutar al monedei euro la data de 13 martie 2009 - 4,27 RON pentru 1 euro.

În urma acestui calcul, pentru terenul neexpropriat intravilan valoarea a fost stabilită la 14,68 euro/mp, iar pentru terenul neexpropriat extravilan valoarea a fost stabilită la 3,47 euro/mp.

Raportat la suprafeţele de teren şi la valorile cuvenite cu titlu de despăgubiri, instanţa de apel a apreciat că reclamanţii W. sunt îndreptăţiţi să beneficieze de următoarele despăgubiri: 116.005,8 euro pentru terenul expropriat intravilan, 32.591,91 euro pentru terenul expropriat extravilan, 71.187,13 euro pentru terenul neexpropriat intravilan şi 18.875,3 euro pentru terenul neexpropriat extravilan.

Reclamanţii X. sunt îndreptăţiţi să beneficieze de următoarele despăgubiri: 116.005,8 euro pentru terenul expropriat intravilan, 32.591,91 euro pentru terenul expropriat extravilan, 71.187,13 euro pentru terenul neexpropriat intravilan şi 18.875,3 euro pentru terenul neexpropriat extravilan.

Reclamanţii KK. sunt îndreptăţiţi să beneficieze de următoarele despăgubiri: 27.975 euro pentru terenul expropriat intravilan, 4.301,65 euro pentru terenul expropriat extravilan, aceştia neavând în proprietate teren neexpropriat, dar afectat de măsura exproprierii.

Reclamanţii LL. sunt îndreptăţiţi să beneficieze de următoarele despăgubiri: 2.353,59 euro pentru terenul expropriat extravilan, aceştia neavând în proprietate teren neexpropriat, dar afectat de măsura exproprierii.

Reclamanţii JJ. sunt îndreptăţiţi să beneficieze de următoarele despăgubiri: 40.943,25 euro pentru terenul expropriat intravilan, 11.503,02 euro pentru terenul expropriat extravilan, 25.124,82 euro pentru terenul neexpropriat intravilan şi 6.661,87 euro pentru terenul neexpropriat extravilan.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, raportat la soluţia de admitere a apelurilor declarate atât de către o parte din reclamanţi, cât şi de către pârâtă, curtea de apel a făcut aplicarea art. 276 C. proc. civ., care prevede că atunci când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

În acest sens, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată între reclamanţii A., B., C., D., K., L. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA, din toate ciclurile procesuale.

La compensarea în tot a cheltuielilor de judecată între aceste părţi s-a avut în vedere faptul că instanţa a luat în considerare cererile şi apărările fiecăreia dintre părţi, în raport de cererile şi apărările părţii adverse; s-a ţinut seama de faptul că, atât reclamanţii, cât şi pârâta, au suportat cheltuieli de judecată în toate fazele şi ciclurile procesuale, reprezentând onorarii de avocat şi de expert.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. i-a obligat pe intimaţii-reclamanţi E. şi F. să plătească apelantului-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA suma de 345 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în toate ciclurile procesuale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi G. şi H. să plătească apelantului-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA, suma de 70 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în toate ciclurile procesuale.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, recurenţii-reclamanţi A. şi B., C. şi D., E. şi F., K. şi L. solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, pentru administrarea de probe, cu îndrumarea de a administra probaţiunea solicitată, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului declarat de aceştia şi a cererii de chemare în judecată, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru suprafaţa expropriată de 42.052 mp, aflată în intravilanul comunei Luna, tarlaua x, identificată prin nr. cad. x, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul OO. şi a contravalorii despăgubirilor stabilite pentru diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat.

Recurenţii au solicitat stabilirea despăgubirilor raportat la corespondenţa euro-leu din ziua plăţii efective şi nu raportat la cursul euro-leu al BNR avut în 17 aprilie 2008, doar într-o astfel de situaţie existând o despăgubire justă, precum şi indexarea sumelor stabilite potrivit raportului de expertiză cu dobânda legală, de la data exproprierii şi până la data plăţii efective a sumelor.

De asemenea, au solicitat casarea încheierii de şedinţă pronunţată de Curtea de Apel Cluj la 25 ianuarie 2018 în sensul admiterii cererii de obligare a experţilor PP., QQ. şi RR. la restituirea onorariilor încasate pentru raportul de expertiză anulat în 25 ianuarie 2018, având în vedere că sancţiunea anularii raportului a fost generată exclusiv de atitudinea acestora.

Au arătat că, deşi nerespectarea de către comisia de experţi a dispoziţiilor instanţei a generat amânarea cauzei la zece termene de judecată, instanţa în mod greşit a apreciat că se impune menţinerea plăţii onorariilor experţilor, avându-se în vedere munca prestată de către aceştia; în măsura în care au prestat o activitate care nu a avut nicio contribuţie în dezlegarea acestei pricini, se impune obligarea acestora la restituirea onorariilor încasate, onorarii pe care părţile au fost obligate a le suporta în integralitate.

Recurenţii au solicitat şi casarea încheierilor interlocutorii din 9 martie 2017 şi din 17 mai 2018, prin care au fost respinse obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit de experţii MM. şi NN., respectiv cererile de a se efectua o cercetare la faţa locului, de a se emite adrese pe seama IGPR şi CNAIR pentru a comunica dacă nr. cadastral x Luna în suprafaţă de 7.794 mp şi 55702 LUNA a fost autorizat (sau este autorizabil) ca acces în DN 15 şi de a se efectua o expertiză topografică din care să rezulte dacă există o altă cale de acces autorizată sau autorizabilă.

Au susţinut că respingerea cererii de probe s-a făcut cu ignorarea deciziei de casare şi a regimului juridic al dreptului de proprietate comună, iar respingerea cererii de administrare a unei noi expertize s-a făcut doar din considerente privitoare la numărul probelor administrate, nu şi la calitatea lor de a fi lămuritoare.

De asemenea, recurenţii - reclamanţi au solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată aferente tuturor stadiilor procesuale, în cuantum de 42.800 RON, la care se adaugă cheltuielile ocazionate în prezentul recurs.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 - 9, art. 315 şi art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că decizia atacată este nelegală sub următoarele aspecte:

1. Determinarea noţiunii de prejudiciu - conţinutul damnum emergens şi lucrum cessans în accepţiunea art. 26 din Legea nr. 33/1994; având ca subpuncte:

a. importanţa determinării corecte a ipotezelor de lucru raportat la validarea concluziilor celor două lucrări de expertiză;

b. determinarea corectă a ipotezelor de lucru, care să valideze rezultatul evaluării din raportul expertului OO., în lumina dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2), art. *22¹ alin. (3) pct. e), art. 37 alin. (9), art. 46 şi art. 52 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor precum şi a dispoziţiile cuprinse în Ordinul M.T. nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, Normativul AND 600/2010 pentru amenajarea intersecţiilor la nivel pe drumurile publice.

c. opţiunea corectă privind concluziile raportului domnului OO. şi înlăturarea concluziilor domnilor experţi MM. şi NN.,cu referire la posibilitatea de a opta pentru opinia separată a expertului OO.;

d. nerespectarea îndrumarului din Decizia de casare nr. 990 din 22 aprilie 2016 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că: "Nu au fost lămurite în concret chestiunile privitoare la restricţiile de construire din perspectiva formei terenului rămas neexpropriat şi a poziţionării acestuia faţă de autostradă, a situaţiei căilor de acces şi a utilităţilor după expropriere ori a modificărilor aduse de construcţia autostrăzii în ceea ce priveşte poluarea fonică şi noxele. De asemenea, nu s-a analizat dacă, urmare exproprierii, recurenţii-reclamanţi au suferit un prejudiciu care se concretizează în beneficiu nerealizat.

De asemenea, instanţa de apel a respins, de principiu, cererea apelanţilor-reclamanţi de a se avea în vedere şi o pierdere viitoare a accesului la DN 15. apreciind că este un prejudiciu viitor."

2. Determinarea momentului la care trebuie stabilit prejudiciul (17 aprilie 2008 - emiterea hotărârii de expropriere sau martie 2009, momentul consemnării despăgubirilor) prin raportare la adagiul "Nemo auditur propria suam turpitudinem allegans" raportat la dispoziţiile art. 5. 8 şi 15 din Legea nr. 198/2004 şi la dispoziţiile art. 26 - 28 din Legea nr. 33/1994.

3. Nelegalitatea compensării cheltuielilor de judecată în condiţiile art. 276 C. proc. civ., prin prisma art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.

Recurenţii - reclamanţi au expus considerentele Deciziei nr. 990 din 22 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi au învederat că noţiunea de prejudiciu cauzat proprietarului nu este definită în cuprinsul textului de lege (art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994), însă conform dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 33/1994:

"Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prezentei legi".

În ceea ce priveşte speţa de faţă, prejudiciul suferit constă în pierderea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren corespunzător cotei aferente fiecăruia dintre apelanţii-reclamanţi.

Cu privire la beneficiul nerealizat relativ la imobilul neexpropriat în suprafaţă de 228.872 mp, recurenţii au arătat că suprafaţa reziduală neexpropriată, cauzată de diminuarea valorii pe care acest teren o avea anterior, nu va mai putea fi utilizată pentru construcţia de locuinţe, pentru arendare sau pentru alte activităţi producătoare de venituri, din cauza poluării cu substanţe toxice emise de autovehiculele care vor circula cu mare frecvenţă în zona respectivă.

Au susţinut că prejudiciul se concretizează în diferenţa de valoare a terenului extravilan construibil evaluat de expertul OO. la 7,69 euro/mp, faţă de terenul arabil extravilan neconstruibil care a fost evaluat la 1,41 euro/mp.

Raportat la faptul că de la momentul exproprierii şi până în prezent au trecut mai bine de zece ani, în opinia recurenţilor, în aceeaşi categorie a "lucrum cessans", trebuie să se includă şi dobânda legală aplicată la contravaloarea justă a prejudiciului produs prin expropriere, de la data exproprierii şi până la consemnarea integrală a sumelor ce vor fi stabilite în instanţă, precum şi diferenţa de curs valutar dintre momentul emiterii Hotărârii de expropriere nr. 1/2008 şi momentul plăţii efective a despăgubirilor care se vor stabili în prezenta cauză.

Au arătat recurenţii-reclamanţi că instanţa de apel, încălcând dispoziţiile legale şi îndrumarul deciziei de casare, a pronunţat o hotărâre criticabilă; dispoziţiile legale încălcate sunt art. 26 - 28 din Legea nr. 33/1994, art. 5, 8 şi 15 din Legea nr. 198/2004, precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2), art. *22¹ alin. (3) pct. e, art. 37 alin. (9), art. 46 şi art. 52 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Ordinul M.T. nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, Normativul AND 600/2010 pentru amenajarea intersecţiilor la nivel pe drumurile publice.

Astfel, instanţa s-a rezumat la a prelua concluziile raportului de expertiză al experţilor MM. şi NN., fără a le raporta la restul probelor existente la dosar, care răstoarnă opinia acestor experţi, de exemplu adresa x/16 mai 2018 emisă de Primăria comunei Luna, coroborată cu dispoziţiile O.G. nr. 43/1997, care impun îndeplinirea unor condiţii pentru ca un drum să fie autorizat.

Sub acest aspect, doar efectuarea unei cercetări la faţa locului, adrese către CNAIR şi IGPR şi efectuarea unui raport de expertiză topografică ar fi putut să întărească convingerea asupra existenţei sau inexistenţei căii de acces şi a autorizării acesteia.

Recurenţii au criticat concluzia instanţei de apel în ceea ce priveşte determinarea accesului la DN 15.

Conform concluziilor instanţei "accesul parcelelor ramase neexpropriate este asigurat prin intermediul drumurilor locale DE10 şi CCN30, care au conexiune la DN15", însă ceea ce trebuia clarificat este dacă porţiunea de drum care leagă aceste drumuri locale este sau nu o cale de acces efectivă, legală, autorizată sau autorizabilă, fapt pe care instanţa de apel nu l-a analizat.

Au susţinut recurenţii că instanţa de recurs nu s-a referit în îndrumar la necesitatea de a se cerceta existenţa frontului la DN 15 pentru parcela rămasă neexpropriată, ci a aptitudinii ca prin acel front de 26,85 m, să se realizeze în mod legal (adică autorizat) accesul la aceste parcele.

În ceea ce priveşte considerentele prin care instanţa de apel a arătat că:

"iar în viitor, după finalizarea autostrăzii, accesul la DN 15 se va realiza printr-un drum poziţionat adiacent DN 15, la baza zidului de pământ armat, drum care pe perioada execuţiei va fi drum tehnologic, iar după includerea execuţiei, acest drum va deservi proprietăţile adiacente pasajului pe DN 15 peste autostradă" recurenţii au arătat că reprezintă o supoziţie, nu o certitudine; din Adresa nr. x din 16 mai 2018, emisă de Primăria Comunei Luna rezultă că nu s-a făcut până în prezent niciun demers care să confere ideea de continuare a lucrărilor în sensul realizării vreunui acces. Mai mult, raportat la faptul că autostrada Câmpia Turzii - Gilău a fost dată spre folosinţă începând cu anul 2010 şi că, de la acel moment, în ceea ce priveşte acest tronson, nu s-a mai efectuat nicio lucrare suplimentară (respectiv efectuare spaţii repaos, ieşiri către localităţi) este greu de crezut că într-un termen rezonabil se va putea realiza un astfel de proiect.

Recurenţii-reclamanţi au redat punctul de vedere al expertului OO. cu referire la acest aspect şi au concluzionat că, prin continuarea tronsonului de autostradă A3, accesul terenului neexpropriat la DN 15 şi la utilităţile existente vor fi întrerupte.

Din documentele depuse la dosar de către CNAIR în 29 martie 2017 rezultă că se va executa o supratraversare a autostrăzii de DN 15, iar pentru accesul la terenurile rămase neexpropriate se vor executa, într-un viitor incert, drumuri de legătură din DN 15 rezultate prin alte exproprieri de terenuri învecinate.

În ceea ce priveşte evaluarea terenului intravilan neexpropriat - lotul x, recurenţii au redat opinia aceluiaşi expert, care a apreciat că întreaga suprafaţă de 11.946 mp nu mai poate fi utilizată decât ca teren intravilan arabil.

În ceea ce priveşte evaluarea terenului extravilan neexpropriat - loturile x, 6 şi 7 - cu o suprafaţă de 216.926 mp, au fost, de asemenea, redate concluziile expertului OO. care a opinat că, urmare a continuării tronsonului de autostradă, se va întrerupe total accesul de pe DN 15 şi accesul la utilităţi. Această continuare va fi urmată de realizarea supratraversării DN 15 peste autostradă, iar accesul la terenurile neexpropriate se vor putea face în viitor numai prin drumuri tehnologice secundare care vor deservi toate proprietăţile învecinate.

Întrucât nu există certitudini rezonabile concrete cu privire la data execuţiei şi amplasamentul viitoarelor lucrări de supratraversări şi drumuri secundare cu exproprierile de terenuri aferente, şi ca urmare a lipsei posibilităţilor de acces la loturile x, 6, 7 s-a susţinut că aceste loturi vor fi lipsite în viitorul apropiat de drumuri de acces auto organizate şi utilitar.

Cu privire la lotul x de teren în suprafaţă de 9.505 mp expertul OO. a concluzionat că această porţiune de teren intravilan îşi va pierde de asemenea în totalitate valoarea de piaţă, el nemaiputând fi construibil, din cauza nerespectării prevederilor legale, decât ca domeniu intravilan arabil.

Au arătat recurenţii că diferenţele de opinie ale experţilor raportat la concluziile acestora cu privire la despăgubirile ce se impun a fi acordate, constau în faptul că experţii au analizat în mod diferit starea de fapt privind existenţa sau inexistenţa unei căi de acces la terenul rămas neexpropriat.

Astfel, existenţa sau inexistenţa unei căi de acces autorizate sau autorizabile este esenţială în vederea respectării dispoziţiilor Deciziei nr. 990/2016 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale obiectivelor expertizei încuviinţate, deoarece toate solicitările pct. 2 din obiectivele expertizei au legătură cu situaţia căilor de acces.

Era necesar ca cercetând dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi celelalte acte normative secundare indicate în raportul OO. să se analizeze existenţa unui acces autorizat sau autorizabil la terenul rămas neexpropriat.

Or, în situaţia în care expertul OO. a apreciat că nu există o cale de acces se impunea măcar o analiză mai atentă a acestui aspect, mai ales că s-a depus la dosar Adresa nr. x din 16 mai 2018, emisă de Primăria Comunei Luna, care confirmă această împrejurare. De asemenea, a solicitat şi realizarea unui raport de expertiză suplimentar, pentru a se clarifica dacă există sau nu există o cale de acces autorizată, situaţie în care s-ar fi clarificat fără niciun dubiu dacă terenul în litigiu are caracteristicile unui loc înfundat.

Au arătat recurenţii-reclamanţi că, potrivit art. 616 din C. civ. de la 1864, noţiunea de loc înfundat a fost interpretată în sensul că include în sfera sa şi situaţiile în care, deşi nu e vorba de o imposibilitate absolută de a ieşi la calea publică, calea de acces existentă la drumul public este periculoasă sau prezintă inconveniente grave ori este insuficientă.

Prin urmare, pentru a avea acces la calea publică nu este suficient să existe un front spre calea publică, ci este necesar ca acest front să fie autorizat pentru a avea aptitudinea de a servi efectiv ca acces la calea publică. Orice dezvoltare urbanistică a terenului rămas neexpropriat pleacă de la necesitatea primordială a asigurării accesului autorizat.

Au susţinut recurenţii că, în măsura în care nu există o cale de acces legală, terenul rămas neexpropriat are proprietăţile unui loc înfundat, putând fi folosit doar ca teren arabil, impunându-se a se acorda despăgubiri raportate la prejudiciul ocazionat de imposibilitatea de folosinţă a acestuia conform scopului avut în vedere de către reclamanţi şi anume de a construi un parc industrial.

Făcând referire la înscrisurile depuse la dosar, recurenţii au arătat că PUZ-ul nr. 48/2013 privind posibilitatea obţinerii unui acces autorizat la DN 15 nu este eficace deoarece, pentru a putea dezvolta terenul rămas neexpropriat în suprafaţa de 216.926 mp, este esenţială existenţa unui acces autorizat sau autorizabil la calea publică, în acest sens fiind relevant răspunsul Primăriei Luna, emis sub nr. 2705 din 16 mai 2018 şi depus la dosar la ultimul termen de judecată, potrivit căruia drumul de la km 11+985 al DN 15 nu este un drum public şi nu a fost recepţionat de această instituţie.

În opinia recurenţilor, conform probelor administrate, văzând dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor este evident că terenul cu nr. cadastral x LUNA identificat de experţii MM. şi NN. ca reprezentând accesul la terenul rămas neexpropriat nu are aptitudinea de a realiza efectiv accesul la proprietate, nefiind autorizat şi neautorizabil.

Nu este relevantă existenţa nr. cadastral x LUNA care are înscrisă destinaţia de drum, atâta vreme cât acesta nu asigură un acces efectiv la DN 15, nu este autorizat şi nici autorizabil prin prisma punerii în operă a proiectului de supratraversare a autostrăzii de către DN 15.

În plus, nr. cadastral x Luna, coproprietatea reclamanţilor X., W. şi JJ. nu poate să reprezinte acces autorizat pentru proprietatea AA. sau pentru porţiunea neexpropriată din proprietatea LL.

Au susţinut recurenţii că numărul cadastral x LUNA, în ciuda faptului că aparent ajunge cu extremitatea estică la limita DN 15, nu reprezintă un acces la cale publică pentru terenul rămas neexpropriat, în suprafaţă de 216.926 mp, ceea ce duce la invalidarea ipotezei de lucru esenţiale utilizate în raportul MM. şi NN. şi, implicit, la necesitatea înlăturării concluziilor acestui raport.

Sub un alt aspect, recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel nu a înţeles modalitatea în care construcţia autostrăzii a afectat terenul rămas neexpropriat şi posibilitatea de a se edifica construcţii pe acest teren, reţinând în mod greşit faptul că în baza Autorizaţiei de construire nr. x din 29 mai 2014, chiar după construcţia autostrăzii, reclamanţii X. au edificat o hală de producţie pe terenul care ulterior a fost înstrăinat, având acces la DN 15, deoarece prin construcţia autostrăzii, terenul în litigiu a fost împărţit în două parcele. Parcela aflată în nordul amprizei autostrăzii (care nu a fost afectată în ceea ce priveşte pierderea frontului la DN 15 şi pe care s-a construit hala respectivă) şi parcela aflată în sudul autostrăzii (lipsită de cale de acces autorizată, deoarece vechiul drum care făcea legătura între această parcela şi DN 15 a fost obturat prin construcţia autostrăzii). Având în vedere că drumul care a fost construit de către reclamanţi, până la intersecţia cu vechiul drum obturat, nu reprezintă o cale de acces autorizată, accesul este obturat la această parcelă aflată în sudul autostrăzii, din punct de vedere al posibilităţii de obţinere a avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru construire.

Aceste aspecte dovedesc împrejurarea că instanţa a ignorat îndrumarul deciziei de casare şi prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte caracteristicile unei căi de acces autorizate, fiind incident astfel motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Au mai arătat recurenţii că, pentru terenul neexpropriat, experţii au stabilit valoarea exclusiv în RON, astfel că, pentru a asigura pronunţarea unei hotărâri prin care prejudiciul să fie reparat efectiv şi integral, instanţa a determinat valoarea în euro, în baza unui calcul aritmetic constând în stabilirea în primă fază a valorii în RON/mp, iar ulterior a valorii în euro, prin luarea în considerare a cursului valutar al monedei euro la data de 13 martie 2009 - 4,27 RON pentru un euro.

În urma acestui calcul, pentru terenul neexpropriat intravilan valoarea a fost stabilită la 14,68 Euro/mp, iar pentru terenul neexpropriat extravilan valoarea a fost stabilită la 3,47 Euro/mp.

Or, dacă experţii au stabilit pentru terenul intravilan valoarea de 15 euro/mp iar pentru terenul extravilan valoarea de 3,79 euro, o restabilire a acestor valori pe o bază empirică de către instanţa de apel este nelegală şi neavenită.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat să se dea eficienţă valorii stabilite în opinia minoritară a expertului OO., susţinând că nu are relevanţă faptul că există o opinie majoritară a comisiei de experţi, instanţa, în lipsa unei dispoziţii legale exprese cu privire la acest aspect, nefiind obligată să ţină seama de această opinie.

Mai mult, prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, permit instanţei să compare rezultatul expertizei, cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, tocmai pentru ca soluţia pronunţată să fie în concordanţă cu finalitatea acestei proceduri judiciare, aceea de a asigura o justă dezdăunare a proprietarului pentru bunul expropriat.

Fără îndoială că în toate cazurile soluţia adoptată cu privire la despăgubirile cuvenite expropriatului trebuie motivată, fiind necesar ca instanţa să prezinte argumentat de ce a împărtăşit opinia unui anumit expert.

Recurenţii au arătat că, prin Decizia nr. 308 din 26 mai 2015, pronunţată de Curtea Constituţională s-a decis că "la data întocmirii raportului de expertiză" prevăzută de alin. (3) art. 26 din Legea nr. 33/1994 este neconstituţională.

În temeiul acestei decizii urmează ca textul de lege să aibă următoarea formulare: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Faptul consemnării despăgubirii de 870.505,42 ron (239.696,40 euro) la 13 martie 2009 este irelevant sub aspectul solicitării de acordare a dobânzii legale şi a diferenţei de curs.

Potrivit art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004:

"În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflaţi în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii".

De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 198/2004 (în forma în vigoare la data exproprierii, 17 aprilie 2008):

"În termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 6, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora în condiţiile art. 5 alin. (4)-(6) şi ale art. 6 alin. (2)."

Prin urmare, consemnarea sumei la data de 13 martie 2009, la aproape un an de la emiterea hotărârii de expropriere, nu reprezintă o despăgubire efectivă deoarece intrarea în posesia acestei sume era condiţionată de acceptarea cuantumului despăgubirii propuse sau de obţinerea unei hotărâri irevocabile de stabilire a acestora despăgubiri.

Cu referire la determinarea momentului la care trebuie stabilit prejudiciul (17 aprilie 2008 - emiterea hotărârii de expropriere sau martie 2009, momentul consemnării despăgubirilor) prin raportare la adagiul "Nemo auditur propria suam turpitudinem allegans", văzând dispoziţiile art. 5, 8 şi 15 din Legea nr. 198/2004, respectiv pe cele ale art. 26 - 28 din Legea nr. 33/1994, recurenţii au arătat că instanţa a reţinut corect că, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.

Însă, aceasta a omis să observe că teza finală a art. 15, care trimite la plata "în condiţiile legii", presupune respectarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 198/2004 potrivit cărora:

"în termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 6, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora în condiţiile art. 5 alin. (4)-(6) şi ale art. 6 alin. (2)".

Atâta vreme cât intimata-pârâtă C.N.A.D.N.R. a efectuat plata prin emiterea ordinului în 13 martie 2009, cu mult peste termenul de 5 zile prescris de art. 8, această încălcare culpabilă a legii nu poate fi transformată de intimată într-un beneficiu propriu, pretinzând evaluarea imobilelor la data plăţii efective a despăgubirii.

Argumentele reţinute de instanţa de apel, care a făcut trimitere la Decizia 12/2005 a Curţii Constituţionale, vizează o altă împrejurare decât cea dedusă judecăţii în speţă.

Raportat la dispoziţiile art. 15, coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 198/2004, momentul la care trebuie stabilită valoarea imobilelor supuse exproprierii este cel al plăţii despăgubirilor, atâta vreme cât acestea sunt achitate în condiţiile legii (în termen de 5 zile de la emiterea hotărârii de expropriere, potrivit art. 8).

Dacă plata despăgubirilor este întârziată depăşind termenul prescris de lege, o astfel de întârziere nu poate fi invocată de expropriatorul în culpă pentru a dobândi astfel un beneficiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 33/1994 "(1) Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligaţiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite".

De aceea, momentul la care trebuia stabilită valoarea de piaţă a imobilelor obiect al exproprierii este aprilie 2008, iar nu martie 2009.

Recurenţii au solicitat că, în măsura în care nu va fi primită cererea privitoare la momentul determinării valorii imobilelor expropriate, faţă de evidenta culpă a C.N.A.D.N.R. în consemnarea cu întârziere de aproape un an a despăgubirilor, diferenţa dintre evaluarea aprilie 2008 şi martie 2009 să fie achitată cel puţin cu titlu de prejudiciu ce se concretizează prin beneficiu nerealizat.

În ceea ce priveşte nelegalitatea compensării cheltuielilor de judecată, recurenţii-reclamanţi au arătat că determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză a fost realizată prin scriptul depus la data de 30 mai 2018 şi a chitanţelor ataşate, din care rezultă că totalul cheltuielilor judiciare suportate a fost în cuantum de 42.800 Ron, solicitând obligarea intimatei la plata lor integrală.

Din lecturarea încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2018, rezultă că reprezentanta intimatei CNAIR va solicita pe cale separată cheltuieli de judecată. Cu alte cuvinte, instanţa de apel, în a doua rejudecare, nu a fost investită cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, de către pârâta intimată; cu toate acestea a procedat la compensarea cheltuielilor, acordând mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. de la 1865. Este lipsit de relevanţă că, după închiderea dezbaterilor, când nu se mai puteau formula cereri, pârâta a solicitat obligarea recurenţilor, în solidar la plata sumei de 29.740 ron cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia criticată, Curtea de Apel Cluj a dispus compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată între reclamanţii W., X. şi JJ., respectiv pârâtul Statul Român prin CNAIR., în toate ciclurile procesuale.

Soluţia este nelegală sub un dublu aspect: a) instanţa a acordat mai mult decât s-a solicitat - art. 304 pct. 6) C. proc. civ. şi b) instanţa a făcut o greşită aplicare a art. 276 C. proc. civ., apreciind că instituţia compensării e aplicabilă în cauză şi că este indiferentă ideea de culpă procesuală - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Au susţinut recurenţii că posibilitatea aplicării de către instanţa de judecată a instituţiei compensării este limitată, şi anume numai atunci când în cauză s-au formulat pretenţii de către părţile aflate pe poziţii procesuale diferite.

Ca atare, posibilitatea compensării există atunci când în cauză există o cerere reconvenţională a pârâtului ori o cerere de intervenţie în interes propriu.

În lipsa unor asemenea cereri, numai în prezenţa acţiunii introductive a reclamantului şi a apărărilor formulate de pârât pe calea întâmpinării, compensarea nu poate opera, deoarece în această situaţie nu există vreo pretenţie formulată de pârât, care să fi impus soluţia admiterii ei în parte.

Problema aplicabilităţii instituţiei compensării poate fi pusă şi în cazul formulării unei cereri de chemare în garanţie (de parte sau chiar de chematul în garanţie), însă numai dacă între reclamant şi chematul în garanţie obligat în raportul juridic dedus judecăţii există obligaţii reciproce.

Însă, cum în cauză nu a existat cerere reconvenţională sau de intervenţie care să justifice aplicarea instituţiei compensării cheltuielilor de judecată la soluţionarea cererii de plata a cheltuielilor de judecată, trebuia reţinut că prezentul demers judiciar a fost generat exclusiv de maniera în care intimata a gestionat procedura administrativă a exproprierii imobilelor, în sensul că prin Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008 s-a expropriat suprafaţa de 42.052 mp identificată cu nr. cadastral x, deşi această suprafaţă era compusă din dezmembrăminte a patru numere cadastrale cu proprietari diferiţi.

Prin Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008, comunicată la data de 26 martie 2009, Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R., a stabilit acordarea de despăgubiri în cuantum de 239.696,40 euro (870.505,42 ron) fără o defalcare a acestora între proprietarii celor patru imobile expropriate parţial pentru imobilul expropriat situat administrativ în comuna Luna, categoria folosinţă arabil, parţial intravilan, tarlaua TI în suprafaţă totală de 42.052 mp identificat prin nr. cadastral x, rezultând o evaluare de 5,7 euro/mp de teren expropriat.

Or, hotărârea de expropriere trebuia emisă cu privire la fiecare imobil în parte; pârâtul a procedat nelegal emiţând o singură hotărâre pentru toate cele patru imobile (care nu au fost identificate cu date de carte funciară în corpul hotărârii).

Au conchis recurenţii-reclamanţi că, indiferent de acceptarea valorii despăgubirilor propuse, demararea procesului era necesară pentru stabilirea cotei fiecărui proprietar expropriat din suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, cheltuielile generate de proces şi probaţiunea inerentă fiind integral imputabile intimatei-pârâte.

Intimata M. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, solicitând admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

Intimatul-pârât, legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu a învederat Înaltei Curţi excepţiile şi apărările sale.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, astfel că urmează să-l respingă, pentru considerentele ce succed:

Prin primul motiv de recurs, recurenţii-reclamanţi au criticat decizia cu referire la determinarea noţiunii de prejudiciu, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În esenţă, prin acest prim motiv de recurs, recurenţii-reclamanţi au solicitat Înaltei Curţi să dea eficienţă punctului de vedere exprimat de expertul OO., în detrimentul opiniei majoritare exprimate de experţii MM. şi NN., care a fost însuşită de instanţa de apel.

Sub un alt aspect, prin acelaşi motiv de recurs se susţine că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. în sensul că nu s-a conformat Deciziei nr. 990 din 22 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au statuat următoarele: "Nu au fost lămurite în concret chestiunile privitoare la restricţiile de construire din perspectiva formei terenului rămas neexpropriat şi a poziţionării acestuia faţă de autostradă, a situaţiei căilor de acces şi a utilităţilor după expropriere ori a modificărilor aduse de construcţia autostrăzii în ceea ce priveşte poluarea fonică şi noxele. De asemenea, nu s-a analizat dacă, urmare exproprierii, recurenţii-reclamanţi au suferit un prejudiciu care se concretizează în beneficiu nerealizat.

De asemenea, instanţa de apel a respins, de principiu, cererea apelanţilor-reclamanţi de a se avea în vedere şi o pierdere viitoare a accesului la DN 15, apreciind că este un prejudiciu viitor."

Înalta Curte reţine că motivele de recurs nu sunt sistematizate, recurenţii-reclamanţi expunând ample critici de netemeinicie, care vizează situaţia de fapt şi probele administrate.

Or, recursul exercitat în condiţiile art. 304 C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, motive care pun în discuţie legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar.

Prin prezentul recurs, solicitând instanţei de recurs să dea eficienţă opiniei exprimate de expertul OO., recurenţii-reclamanţi pun în discuţie temeinicia hotărârii.

Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile care se circumscriu primului motiv de recurs numai în măsura în care prin acestea se invocă greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel.

De asemenea, se impune menţiunea că, întrucât dosarul se află în al treilea ciclu procesual, determinarea prejudiciului cauzat prin expropriere trebuie să respecte limitele impuse prin deciziile anterioare de casare, dispoziţiile art. 316 şi 294 C. proc. civ. fiind pe deplin aplicabile.

Deşi prin solicitarea formulată în subsidiar, de modificare a deciziei atacate, recurenţii-reclamanţi au solicitat inclusiv majorarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului expropriat, în dezvoltarea motivelor de recurs nu au fost identificate critici de nelegalitate care să privească această componentă a despăgubirii.

Criticile care au fost dezvoltate pun în discuţie determinarea prejudiciului adus terenului rămas neexpropriat, susţinându-se nerespectarea deciziei anterioare de casare, dar şi o greşită interpretare a probelor de către instanţa de apel.

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi au susţinut că beneficiul nerealizat priveşte suprafaţa de 228.872 mp care nu va mai putea fi folosită pentru construcţia de locuinţe, pentru arendare sau pentru alte activităţi producătoare de venituri, din cauza poluării cu substanţe toxice care vor fi emise de autovehiculele care vor circula cu mare frecvenţă în zonă.

În opinia recurenţilor, acest prejudiciu este concretizat în diferenţa de valoare a terenului extravilan construibil, faţă de terenul arabil extravilan neconstruibil.

Pe baza probatoriului administrat cu prilejul rejudecării, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost lămurită de instanţa de apel, inclusiv cu privire la suprafaţa de teren afectată de măsura exproprierii, care este de 24.209 mp de teren.

De altfel, se observă că recurenţii - reclamanţi îşi fundamentează susţinerile pe opinia minoritară a expertului OO., care a fost înlăturată de instanţa de apel tocmai în considerarea faptului că acesta a apreciat a fi afectată de măsura exproprierii întreaga suprafaţă rămasă neexpropriată, de 228.872 mp.

Instanţa de apel a expus pe larg în cuprinsul deciziei pronunţate motivele pentru care nu şi-a însuşit opinia minoritară, precum şi motivele pentru care a dat eficienţă opiniei exprimate de experţi în majoritate; Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde elementele pe baza cărora se poate exercita controlul de legalitate.

Sub un alt aspect, recurenţii au susţinut că în categoria beneficiului nerealizat ar trebui inclusă şi dobânda legală, care ar urma să fie aplicată la contravaloarea justă a prejudiciului produs prin expropriere, de la data exproprierii, până la consemnarea integrală a sumelor ce vor fi stabilite de instanţă, dar şi diferenţa dintre cursul valutar de la momentul emiterii hotărârii de expropriere şi, respectiv, de la momentul plăţii efective a despăgubirilor.

Faţă de aceste solicitări ale recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte apreciază necesar a sublinia că în recurs nu pot fi formulate cereri noi, conform dispoziţiilor art. 316 şi 294 C. proc. civ.

Or, verificând cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 9 aprilie 2009, sub nr. x/2009, Înalta Curte constată că reclamanţii nu au învestit instanţa cu o cerere de plată a dobânzii legale.

De asemenea, nu au solicitat plata vreunei diferenţe de curs valutar, ci au menţionat că despăgubirile ar trebui să fie stabilite la cursul euro-leu din ziua pronunţării sentinţei.

Prin urmare, în limitele deja menţionate, Înalta Curte reţine că nu fac obiectul învestirii instanţei cererile prin care se solicită dobânda legală şi diferenţa de curs valutar.

Pe cale de consecinţă, nu se impune analizarea motivelor de recurs care privesc aceste solicitări.

Cu referire la modalitatea de aducere la îndeplinire a obligaţiei stabilite în sarcina intimatei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dispus ca sumele stabilite în euro să fie achitate în RON - echivalentul din ziua plăţii, iar nu din ziua consemnării despăgubirilor, cum în mod greşit au susţinut recurenţii.

Modul de calcul al acestor despăgubiri se circumscrie prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că revine instanţei de judecată competenţa de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Prin urmare, cum instanţa de judecată nu este obligată să preia o valoare determinată de experţi ci are un drept de apreciere a probelor administrate, critica referitoare la stabilirea empirică a despăgubirilor nu este fondată.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine că art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, reglementează modul de eliberare a despăgubirilor, neputând fi primită susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că aceste prevederi ar condiţiona stabilirea cuantumului acestora de acordul de voinţă al persoanelor expropriate.

În ceea ce priveşte respectarea ce către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit Deciziei de casare nr. 990 din 22 aprilie 2016, în al doilea ciclu procesual s-a dispus trimiterea spre rejudecarea apelurilor reţinându-se, cu referire la prejudiciul adus terenului rămas neexpropriat, următoarele aspecte: 1) situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită cu privire la suprafaţa de 3.000 mp (estimată a fi suferit o diminuare) şi 2) instanţa de apel nu a analizat această componentă a prejudiciului, prin raportare la motivele invocate de apelanţii-reclamanţi, hotărârea fiind sub acest aspect nemotivată.

Prin urmare, Înalta Curte nu a statuat în al doilea ciclu procesual cu privire la îndreptăţirea reclamanţilor la repararea prejudiciului constând în beneficiu nerealizat, ci a constatat că hotărârea instanţei de apel nu cuprindea considerente lămuritoare cu privire la situaţia de fapt privitoare la suprafaţa de estimată a fi suferit o diminuare şi nu era motivată în ceea ce priveşte prejudiciul adus terenului rămas neexpropriat.

Astfel, instanţa de recurs a constatat că apelanţii-reclamanţi au invocat în apel, în al doilea ciclu procesual, o serie de critici prin care au susţinut că prejudiciul adus terenului rămas neexpropriat derivă din: 1) restricţii de construire determinate de forma dobândită de teren şi de poziţionarea acestuia faţă de autostradă, 2) situaţia căilor de acces şi a utilităţilor după expropriere şi 3) modificări aduse de construcţia autostrăzii în ceea ce priveşte poluarea fonică şi noxele.

De asemenea, instanţa de recurs a reţinut că este necesar să se procedeze la o verificare a susţinerilor apelanţilor-reclamanţi în ceea ce priveşte pierderea viitoare a accesului la DN 15, în sensul de a se solicita expropriatorului să precizeze dacă supratraversarea amprizei autostrăzii în zona accesului la DN 15 a terenului rămas neexpropriat este prevăzută în proiectul care a necesitat exproprierea în discuţie.

Verificând modul în care instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în rejudecare au fost administrate probe noi, cu înscrisuri şi expertiză judiciară, iar instanţa de apel a analizat susţinerile apelanţilor-reclamanţi cu referire la toate componentele prejudiciului adus terenului rămas neexpropriat care au fost invocate.

Astfel, au fost analizate restricţiile de construire, forma terenului rămas neexpropriat şi poziţionarea acestuia faţă de autostradă, situaţia căilor de acces, situaţia prezentă şi viitoare a accesului la DN 15, existenţa utilităţilor, poluarea fonică şi noxele.

Invocând nerespectarea dispoziţiilor art. 26 - 28 din Legea nr. 33/1994, a art. 5, 8, 15 din Legea nr. 198/2004, a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2), art. *22¹ alin. (3) pct. e, art. 37 alin. (9), art. 46 şi art. 52 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Ordinul M.T. nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, Normativul AND 600/2010 pentru amenajarea intersecţiilor la nivel pe drumurile publice, recurenţii-reclamanţi susţin în mod eronat că prin decizia anterioară de casare Înalta Curte a stabilit în sarcina instanţei de rejudecare să cerceteze dacă frontul la DN 15 al parcelei rămase neexpropriate are aptitudinea de a realiza în mod legal, adică autorizat, accesul la celelalte parcele.

În realitate, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a omis să cerceteze susţinerile apelanţilor-reclamanţi în ceea ce priveşte pierderea viitoare a accesului la DN 15; prin urmare, instanţa de recurs nu a putut realiza, sub acest aspect, un control de legalitate.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a reţinut corect limitele casării.

Amplele criticile dezvoltate de recurenţii-reclamanţi în ceea ce priveşte existenţa unei căi de acces autorizate la terenul rămas neexpropriat pun în discuţie exclusiv modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel, astfel că exced controlului de legalitate specific recursului.

Cu referire la dispoziţiile art. 616 C. civ., Înalta Curte constată că au fost invocate pentru prima oară în recurs. În plus, exproprierea are un regim juridic reglementat printr-o lege specială care se aplică cu prioritate.

În consecinţă, situaţia accesului la restul de teren a fost examinată în cauză din perspectiva dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că recurenţii au invocat formal prevederile legale sus-menţionate, fără a învedera veritabile aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, aceştia fiind nemulţumiţi de împrejurarea că instanţa de apel şi-a însuşit opinia exprimată de experţii MM. şi NN., iar nu pe cea exprimată de expertul OO.

Însă, interpretarea de către instanţa de apel a probatoriului administrat este o operaţiune care priveşte exclusiv temeinicia hotărârii.

Cu alte cuvinte, în faza de recurs instanţa nu poate face o interpretare proprie a probelor administrate la instanţele de fond şi apel şi nu are posibilitatea de a cenzura aspectele de fapt ale judecăţii.

În acest context, Înalta Curte constată că pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 26 - 28 din Legea nr. 33/1994 şi a dispoziţiilor art. 5, 8, 15 din Legea nr. 198/2004, este susţinută din perspectiva stabilirii situaţiei de fapt a terenului rămas neexpropriat şi a interpretării probelor cu înscrisuri şi expertiză, nefiind dezvoltată, în concret, nicio critică relativă la criteriile legale de stabilire a despăgubirilor.

Cu referire la prevederile art. 8 alin. (1) şi (2), art. *22¹ alin. (3) pct. e, art. 37 alin. (9), art. 46 şi art. 52 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Ordinul M.T. nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, Normativul AND 600/2010 pentru amenajarea intersecţiilor la nivel pe drumurile publice, Înalta Curte reţine că acestea vizează regimul drumurilor, respectiv administrarea drumurilor publice şi private.

Aceste prevederi au fost invocate în susţinerea criticii prin care s-a susţinut nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în decizia anterioară de casare.

Înalta Curte constată că normele legale incidente în cauză sunt cele care reglementează exproprierea în vederea edificării lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, iar nu cele care guvernează regimul juridic al drumurilor.

În acest sens este de menţionat că, în limitele cererilor formulate de reclamanţi la judecata în primă instanţă şi, respectiv, în căile de atac, instanţa de apel nu a avut a examina aplicarea în cauză a prevederilor care reglementează regimul drumurilor, astfel cum este acesta reglementat de O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor precum şi de dispoziţiile cuprinse în Ordinul M.T. nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, Normativul AND 600/2010 pentru amenajarea intersecţiilor la nivel pe drumurile publice, ci, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., curtea de apel a verificat dacă suprafaţa de teren rămasă neexpropriată are acces la o cale publică, respectiv la DN 15.

Pe baza probelor administrate - înscrisuri (constând în extrase de carte funciară) şi expertiză judiciară, această instanţă a apreciat că accesul la parcelele rămase neexpropriate este asigurat prin intermediul drumurilor locale DE 10 şi CCN 30, care au conexiune la DN 15, iar în viitor, după finalizarea autostrăzii, accesul la acest drum naţional se va realiza print-un drum adiacent, la baza zidului de pământ armat, drum care pe perioada execuţiei va fi drum tehnologic, iar după încheierea execuţiei va deservi proprietăţile adiacente pasajului pe DN 15 peste autostradă.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că acest raţionament al instanţei de apel reprezintă o supoziţie, că nu există nicio certitudine că lucrările vor fi efectuate, astfel că în mod greşit nu au fost despăgubiţi pentru acest tip de prejudiciu.

Înalta Curte reţine că realizarea căii de acces reţinută de instanţa de apel este un eveniment viitor, care implică o doză de incertitudine.

Însă, ţinând seama că lucrările de expropriere în zonă continuă, prejudiciul constând în pierderea accesului la o cale publică, din perspectiva probabilităţii ca drumul prevăzut în proiectul autostrăzii să nu se realizeze, este un aspect care nu poate fi analizat la acest moment.

Ceea ce se reţine pe baza situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel este că în prezent, construcţia autostrăzii nu este finalizată, iar pe viitor, accesul la DN 15 se va realiza printr-un drum poziţionat adiacent DN 15, la baza zidului de pământ armat, drum care pe perioada execuţiei va fi drum tehnologic, iar după încheierea execuţiei, va deservi proprietăţile adiacente pasajului pe DN 15 peste autostradă.

În măsura în care, până la finalizarea autostrăzii acest lucru nu se va întâmpla, recurenţii-reclamanţi vor putea solicita, în condiţiile legii, acoperirea prejudiciului rezultat din neexecutarea lucrărilor pentru acest drum de acces.

Argumentele aduse de recurenţi cu referire la situaţia halei edificate de reclamanţii X. pe o altă suprafaţă de teren decât cea aflată în discuţie exced controlului de legalitate, întrucât instanţa de apel s-a raportat la acest aspect ca la un element suplimentar în cadrul analizei probelor.

În ceea ce priveşte aptitudinea drumului menţionat de instanţa de apel de a servi ca acces pentru reclamanţii LL. şi AA., Înalta Curte constată că aceste părţi nu au exercitat recurs; prin urmare, critica formulată de recurenţi apare ca fiind lipsită de interes.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu este fondat.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs, prin care s-a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală din perspectiva momentului la care trebuie stabilit prejudiciul, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 9 şi 15 din Legea nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, momentul la care trebuie calculate despăgubirile este momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate, respectiv momentul la care au fost consemnate despăgubirile.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, având în vedere că exproprierea a fost dispusă sub imperiul Legii nr. 198/2004, iar prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că:

"24. (...) prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 prin raportare la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aduc atingere exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională, reţinută de Curte prin Deciziile nr. 984 din 22 noiembrie 2012 şi nr. 395 din 1 octombrie 2013. 25. Prin urmare, Curtea va admite excepţia de neconstituţionalitate formulată şi va reţine că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate."

Or, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile acestei legi.

Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile recurenţilor în sensul de a se calcula despăgubirile la data hotărârii de expropriere sau la data expirării termenului de 5 zile de la emiterea aceleiaşi hotărâri, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiile legale mai sus-menţionate, transferul dreptului de proprietate nu a operat decât la data consemnării despăgubirilor.

Nerespectarea de către expropriator a termenului de consemnare a despăgubirilor este susceptibilă de a da naştere unui prejudiciu persoanelor expropriate însă analiza acestuia nu poate fi făcută în prezentul recurs, faţă de dispoziţiile art. 316 şi 294 C. proc. civ.

Cercetând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că instanţa de apel a dispus în mod nelegal compensarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că nu este fondat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.: "Când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor."

Sub un prim aspect, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a dat mai mult decât ceea ce s-a cerut atunci când a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată, deoarece, la termenul din 17 mai 2018, reprezentantul intimatei a declarat că va solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Critica nu poate fi primită deoarece, fiind învestită cu cererea apelanţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a verificat care este partea care a căzut în pretenţii.

Constatând că, în raport de soluţia pronunţată, pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, din perspectivă legală, instanţa de apel avea posibilitatea de a proceda la compensarea cheltuielilor de judecată.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi care au arătat că în lipsa unei cereri incidentale nu se poate proceda la compensarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că noţiunea de parte căzută în pretenţii se analizează nu numai din perspectiva soluţiei date asupra fondului cauzei, ci şi prin raportare la soluţiile pronunţate în căile de atac.

Aşadar, nu se poate susţine cu temei că în lipsa unei cereri incidentale sau conexe, instanţa de judecată nu poate proceda la compensarea cheltuielilor de judecată.

În cazul analizat, se constată că ambele părţi au căzut în pretenţii, în condiţiile în care despăgubirile acordate de instanţă sunt mai mari decât cele oferite de expropriator, dar în mod evident mult inferioare celor solicitate de reclamanţi.

Prin urmare, nu se poate aprecia că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile formulate împotriva încheierilor de şedinţă din 9 martie 2017, 25 ianuarie 2018 şi 17 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite.

Astfel, cu referire la Încheierea din 25 ianuarie 2018, s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu se impune restituirea onorariului achitat experţilor RR., PP. şi QQ., cu toate că s-a dispus anularea lucrărilor întocmite de această comisie de experţi.

Înalta Curte constată că recurenţii nu au adus, sub acest aspect, niciun argument de nelegalitate, în sensul că nu au indicat dispoziţiile legale care au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel. Aceştia invocă caracterul neechitabil, iar nu nelegal, al măsurii dispuse de instanţa de apel pe care Înalta Curte nu îl poate cenzura, fiind o chestiune de apreciere care se circumscrie aspectelor de temeinicie.

În plus, aceste sume avansate de părţi se includ în calculul cheltuielilor de judecată, astfel că, de principiu, partea care a câştigat procesul le poate recupera, în condiţiile legii, de la partea care a căzut în pretenţii.

În ceea ce priveşte celelalte două încheieri atacate cu recurs, Înalta Curte reţine că la 9 martie 2017 şi, respectiv, la 17 mai 2018, curtea de apel a respins motivat obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit, în opinie majoritară, de experţii MM. şi NN., respectiv cererile de a se efectua o cercetare la faţa locului, adrese către IGPR şi CNAIR pentru a comunica dacă nr. cadastral x Luna în suprafaţă de 7.794 mp şi 55702 LUNA a fost autorizat (sau este autorizabil) ca acces în DN 15 şi de a se efectua o expertiză topografică din care să rezulte dacă există o altă cale de acces autorizată sau autorizabilă.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ., motivele pentru care s-a apreciat că probele solicitate nu sunt utile, fiind consemnate în încheierile recurate; obiecţiunile la raportul de expertiză au fost respinse, de asemenea, motivat.

De altfel, se observă că recurenţii nu au particularizat criticile aduse acestor încheieri, ci au preluat din decizia anterioară de casare argumente care, în acea fază procesuală, au justificat soluţia de casare a hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare.

Însă, aceştia nu au arătat, în concret, în ce mod instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a încălcat regimul juridic al dreptului de proprietate comună; susţinerea potrivit căreia cererea de efectuare a unei noi expertize a fost respinsă în considerarea numărului probelor administrate nu poate fi reţinută ca fiind corectă faţă de menţiunile cuprinse în încheierea de şedinţă din 17 mai 2018, în sensul că instanţa de apel s-a considerat lămurită cu privire la accesul reclamanţilor la suprafeţele rămase neexpropriate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., K. şi L. împotriva Deciziei nr. 90/A din 31 mai 2018 şi împotriva încheierilor de şedinţă din 9 martie 2017, 25 ianuarie 2018 şi 17 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM