Deliberând asupra cauzei civile de faţă, în condiţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 13.05.2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi S.C. D. S.A.. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata unor daune morale în cuantum de 250.000 euro.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâţii, în calitatea lor de jurnalişti, au "transmis informaţii calomnioase şi insulte" la adresa reclamantului, în cadrul unei emisiuni televizate, aducându-i un prejudiciu de imagine şi încălcând, "cu consecinţe" serioase, dreptul la respectarea demnităţii umane prevăzut de art. 72 alin. (1)-(2) C. civ.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 72 C. civ. şi pe prevederile art. 6 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 109/31.01.2017, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului A. împotriva pârâţilor E., B., C. şi S.C. D. S.A.
A obligat pârâţii persoane fizice în solidar cu pârâta persoană juridică să achite reclamantului câte 2000 euro fiecare cu titlu de daune morale, cu obligarea distinctă a pârâtei S.C. D. S.A. de a reda dispozitivul hotărârii în emisiunile sale informative.
Tribunalul a reţinut că în emisiunile de ştiri şi în cele pe care le-au moderat sau la care au participat, pârâţii au folosit expresii de natură să aducă atingere demnităţii şi reputaţiei reclamantului, postul de televiziune fiind, dealtfel, sancţionat prin decizie a Consiliului Naţional al Audiovizualului.
3. Hotărârea instanţei de apel:
Prin Decizia civilă nr. 366/26.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., a admis apelurile declarate de pârâţii E., B., C. şi S.C. D. S.A. şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins, în tot, acţiunea. A obligat reclamantul la plata sumei de 110 RON cheltuieli de judecată către fiecare din apelanţii pârâţi.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
a. Noţiunea de demnitate este sinonimă printre multe altele şi cu noţiunile de onoare, prestigiu, reputaţie, nume bun, respect, respectare, consideraţie, deferenţă, condescendenţă, vrednic de stimă, sobrietate, seriozitate.
Aşa fiind, tribunalul avea obligaţia, într-o primă etapă de analiză, să verifice dacă demnitatea reclamantului, sub toate formele sinonime de mai sus, este percepută ca atare în spaţiul public şi dacă atitudinea şi comportamentul public al reclamantului se raportează la exigenţele de mai sus. O atare analiză se impunea prioritar oricărui alt raţionament, pentru a constata dacă demnitatea, reputaţia, bunul nume al reclamantului există şi sub ce formă, pentru a putea stabili ulterior dacă pârâţii au adus atingere acestei reputaţii şi dacă da, în ce măsură cuantificabilă în daune.
Sigur că, în principiu, orice persoană are o anume reputaţie în spaţiul public, reputaţie pe care, în principal chiar respectiva persoană încearcă să o cultive, prin actele şi faptele sale. În acelaşi timp, noţiunea de reputaţie este subiectivă, un anume comportament putând fi calificat diferit de către observatori diferiţi, în funcţie de tot felul de factori: gradul de educaţie în familie, gradul de şcolarizare, profesie, anturaj, idealuri,etc. Tocmai de aceea, calitatea reputaţiei reclamantului nu poate fi etichetată în prezenta cauză decât din perspectiva modului în care această reputaţie a fost sau nu afectată prin acţiunile pârâţilor, în sensul schimbării în sens negativ a percepţiei publice asupra reclamantului, ulterior acţiunii pârâţilor, în raport de perioada anterioară acestor acţiuni, cauzând astfel reclamantului un prejudiciu de imagine.
Analizând înscrisurile depuse în acest sens, curtea de apel a reţinut câteva dintre expresiile şi formulările folosite uzual de reclamant, prin care acesta şi-a conturat o imagine publică şi care au fost expuse în presa scrisă ori pe pagina sa de socializare, considerată tot spaţiu public, nu doar la adresa pârâţilor, ci şi cu referire la terţe persoane şi instituţii (precizând că a eliminat acele expresii care nu îşi pot avea locul în considerentele unei hotărâri judecătoreşti, dar care pot fi identificate în actele dosarului):
"idiot, lichele, derbedei media, servitori, maimuţoi, gaşcă de interlopi, clan mafiot, şantajişti, infractori, personaj infect, parlament infect, manevre infecte, jeguri penale, sub-oameni, bandiţi, ticăloşi, gaşcă de mercenari, nocivi, toxici, radioactivi, râie pe faţă, babuin, proşti, oligofren, rudotel de uz veterinar, cozi de topor, lachei, abjecţi, tâmpiţi, argaţi, senatoarea foamei, securist solzos, trupă de circ" ş.a.
Printre temeiurile de fapt ale acţiunii sale, reclamantul acuza folosirea la adresa sa a unor termeni precum "securist, nenorocit, dobitoc, insalubru", termeni pe care reclamantul i-a calificat ca fiind jigniri la adresa demnităţii sale publice. Instanţa de apel a precizat că, în principiu, reclamantul are dreptate, termenii de mai sus constituind în mod vădit insulte, jigniri, indiferent spre cine se îndreaptă, fapt recunoscut ca atare şi în decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului. Problema în speţă este însă de a aprecia dacă aceste jigniri sunt în măsură să afecteze reputaţia reclamantului şi să-i producă acestuia un prejudiciu, iar aici răspunsul este negativ. Termenii incriminaţi fac parte din acelaşi registru de exprimare publică pe care reclamantul îl practică uzual, exprimare în baza căreia şi-a conturat o anume imagine în spaţiul public şi o anume percepţie publică din partea celorlalţi, imagine şi percepţie ce nu s-a dovedit în cauză a se fi schimbat ulterior afirmaţiilor pârâţilor, în raport de perioada anterioară.
Curtea de apel a înlăturat argumentul invocat de reclamant în sensul că a primit foarte multe mesaje denigratoare generate de emisiunea pârâţilor, cu motivarea că, deşi aceste mesaje cuprind, într-adevăr, referiri negative la adresa pârâtului, ele nu pot fi reţinute ca o consecinţă a emisiunii pârâţilor şi a modului lor de exprimare, ci ca reacţii negative la chiar fapta reclamantului, pârâţii nefăcând altceva decât să expună în cadrul emisiunii fapta respectivă şi să-şi exprime public dezacordul faţă de faptă şi făptuitor. Pe de altă parte, numărul de 25 mesaje denigratoare primite de reclamant, conform propriilor sale postări, nu este de natură a dovedi primo, că oprobriul opiniei publice ar fi început să se manifeste ulterior faptei pârâţilor şi ar fi fost inexistent anterior acesteia şi secundo, că poate susţine apariţia unui oprobriu de masă în rândul opiniei publice ca reacţie la faptele pârâţilor.
Instanţa de apel a arătat că, în acest context, afirmaţiile pârâţilor, deşi constituie prin ele însele "expresii jignitoare de natură a afecta demnitatea umană", aşa cum s-a reţinut şi în decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului, nu au avut ca efect o modificare a percepţiei publice asupra imaginii, demnităţii, reputaţiei reclamantului, motivat de faptul că acestea se înscriu în zona comportamentală şi de exprimare publică pe chiar reclamantul şi-a proiectat-o şi asumat-o în spaţiul public.
Prin urmare, deşi există culpă din partea pârâţilor pentru folosirea unor expresii cu potenţial jignitor pentru demnitatea umană în general, în cauza concretă de faţă acestea nu au produs prejudiciu, ca element al răspunderii civile delictuale.
b. Afirmaţiile pârâţilor au constituit o reacţie la fapta reclamantului de a se exprima public la adresa unei categorii de oameni, cei "în vârstă şi cu punga de medicamente", în contextul unui eveniment organizat de jurnaliştii S.C. D. S.A..
Deşi doar sugestiv şi indirect, mesajul desconsiderator al reclamantului faţă de acea categorie de oameni nu poate fi contestat, ca de altfel nici culpa reclamantului în săvârşirea acestui act. Acest mesaj public al reclamantului a constituit factorul declanşator al tuturor afirmaţiilor pârâţilor, emisiunea respectivă prilejuind, conform înscrisurilor de la dosar, atât formularea unei diversităţi de mesaje de susţinere şi apreciere pentru categoria defăimată, cât şi acuzaţii şi jigniri, la fel dintre cele mai diverse, aduse celui acuzat de defăimare, reclamantul.
Alăturând cele două elemente analizate, respectiv mesajul culpabil al reclamantului şi reacţia pârâţilor faţă de acel mesaj, reacţie generată exclusiv de acel mesaj, instanţa a constatat că reclamantul solicită daune în temeiul unei succesiuni de evenimente care au avut la bază propria sa faptă culpabilă pe care solicită să o valorifice sub forma daunelor.
Curtea de apel a reiterat concluzia în sensul că afirmaţiile pârâţilor constituie prin ele însele jigniri de natură a afecta demnitatea umană, iar o acţiune prin care cel jignit solicită să fie apărat şi despăgubit, în principiu poate fi primită. În litigiul de faţă însă, temeiul originar al acţiunii îl constituie comportamentul culpabil chiar al celui care cere protecţie şi daune şi, de aceea, reclamantul nu poate invoca tocmai propria sa culpă pentru obţinerea de despăgubiri. Concluzia, a arătat instanţa de apel, este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Oberschlick vs Austria, speţă în care Curtea a apreciat că actul de defăimare se înscrie în limitele prevăzute de art. 10 din Convenţie în condiţiile în care acţiunea denigratorilor a fost provocată de comportamentul culpabil al celui denigrat.
c. În ceea ce priveşte raportul dintre dreptul la liberă exprimare şi demnitatea umană, precum şi conceptele recunoscute jurisprudenţial de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la judecata de valoare şi afirmaţiile factuale, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul a generat în spaţiul public un mesaj sugestiv şi indirect, dar cu finalitate neechivocă pentru un observator rezonabil, de desconsiderare a unei categorii de oameni, în vârstă şi bolnavi, în contextul prezenţei acestora la o acţiune de susţinere organizată de jurnaliştii postului D.
Această faptă a reclamantului a generat reacţiile pârâţilor care l-au calificat pe reclamant ca purtător al unor mesaje de "tip nazist", cu "mentalităţi naziste" cu "viziune de tip nazist" şi care promovează "atacuri de tip nazist". Niciuna dintre aceste formulări nu poate fi reţinută drept afirmaţie factuală pentru că niciuna dintre acestea nu l-au indicat pe reclamant ca fiind nazist, în sensul doctrinar al noţiunii, membru activ ori simpatizant al unei organizaţii naziste, participant la reuniuni ale vreunei organizaţii naziste, purtător al unor însemne naziste, etc. Toate afirmaţiile de mai sus au fost lansate în contextul asemănării faptei reclamantului de a desconsidera o categorie de oameni, acelei componente din ideologia naţionalismului socialist german hitlerist, condamnate azi de istorie şi de oameni, de desconsiderare a unor categorii de oameni ce nu corespundeau unor anumite criterii de rasă ariană.
Din acest motiv, toate afirmaţiile de mai sus trebuie incluse în categoria judecăţilor de valoare permise unui jurnalist în spaţiul public şi recunoscute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu doar ca atare, ci chiar în condiţiile unor exagerări (cauza C. Popa vs România; de Hans/Gijsels vs Belgia; Dalban vs. România).
În acelaşi context, dar din perspectiva analizării termenilor jignitori folosiţi de către pârâţi şi invocaţi de reclamant, respectiv "securist, nenorocit, dobitoc, insalubru", în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Oberschlick vs Austria), folosirea unor astfel de termeni, (în speţa Curţii termenul era "idiot"), nu constituie "un atac gratuit la persoană" în condiţiile în care există o bază factuală, mai exact în prezenţa unei fapte a celui insultat care să fi provocat reacţia jignitoare. Aceasta este situaţia în speţa de faţă, fiind de necontestat că întreaga reacţie a pârâţilor faţă de reclamant a fost generată de fapta acestuia de a se exprima public, de o manieră pe care pârâţii au considerat-o inacceptabilă, faţă de condiţia unor oameni, "bătrâni şi cu medicamente", care participaseră la o acţiune organizată de pârâţi.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu există faptă ilicită, afirmaţiile pârâţilor înscriindu-se în limitele permise de jurisprudenţa Curţii Europene, atât ca judecăţi de valoare, cât şi ca afirmaţii factuale provocate de comportamentul celui lezat.
În consecinţă, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 72 C. civ. şi nici cele ale art. 1349 C. civ., nu există faptă ilicită şi nici prejudiciu, iar afirmaţiile pârâţilor se înscriu în limitele permise de art. 75 C. civ.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, apel ce viza critici referitoare la insuficienţa sumei stabilite în primă instanţă cu titlu de daune morale, în raport de veniturile pârâţilor.
Curtea de apel a precizat că, în plus, pârâta S.C. D. S.A. nu poate fi sancţionată doar pentru că şi-a stabilit o grilă de programe şi emisiuni, acesta fiind sensul existenţei sale ca entitate media, recunoscut ca atare în hotărârea judecătorească de înregistrare. Eventualele derapaje, semnalate în cadrul unor emisiuni şi imputabile moderatorilor, atrag răspunderea distinctă a societăţii prin prisma legii audiovizualului, aşa cum de altfel s-a întâmplat în speţă, dar nu pentru fapta proprie, ci în calitate de comitent pentru faptele culpabile ale prepuşilor săi moderatori de emisiuni. Având în vedere că în speţă nu a fost reţinută o faptă ilicită în sarcina prepuşilor pârâtei S.C. D. S.A. şi că nu poate fi reţinută nici existenţa vreunei fapte ilicite din partea persoanei juridice în nume propriu, în baza art. 480 C. proc. civ., instanţa de apel a admis şi apelul acestei pârâte şi a schimbat sentinţa în acelaşi sens dispus prin admiterea apelurilor pârâţilor persoane fizice.
În baza art. 453 C. proc. civ., a obligat pe reclamant la plata către pârâţi a sumei de 440 RON, câte 110 RON către fiecare, reprezentând taxe de timbru.
4. Motivele de casare invocate
Reclamantul A. a declarat, în termen legal, recurs împotriva Deciziei civile nr. 366/26.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin cererea de recurs au fost formulate următoarele critici, pe care recurentul le-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:
Pârâţii au încălcat dreptul la respectarea demnităţii stipulat în art. 72 alin. (1) şi (2) C. civ.
Deşi în cuprinsul deciziei recurate, curtea de apel consemnează clar că pârâţii au folosit expresii jignitoare care aduc atingere demnităţii, prin soluţia pronunţată consideră că e acceptabil şi normal un astfel de comportament.
De asemenea, instanţa de apel interpretează mesajele care demonstrează oprobriul public ca fiind consecinţă a editorialului publicat de recurent, deşi toate aceste mesaje conţin orele şi data la care au fost transmise, acestea fiind ulterioare difuzării emisiunilor pentru care a fost demarat prezentul litigiu.
Decizia pronunţată de curtea de apel a ignorat legislaţia din domeniul audio-vizual care interzice insultele în programe TV, cere consemnarea şi difuzarea punctului de vedere al părţii acuzate şi prezentarea de dovezi pentru acuzele aduse.
Caracterul ilicit al acţiunilor pârâţilor este certificat de autoritatea competentă în domeniu - Consiliul Naţional al Audiovizualului - şi este recunoscut inclusiv în hotărârea apelată, însă instanţa nu a ţinut cont de acest aspect esenţial în justa soluţionare a acestui litigiu.
Condiţiile de desfăşurare a emisiunilor de tipul celor pentru care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată sunt delimitate general de Legea audiovizualului şi punctual prin deciziile Consiliului Naţional al Audiovizualului, instituţie care intervine pentru a impune respectarea unor reguli aparte.
Tocmai impactul mult mai puternic asupra publicului al programelor de televiziune a determinat reglementarea aparte a acestei zone, printr-o lege şi decizii ale instituţiei abilitate, Consiliul Naţional al Audiovizualului, care sunt obligatorii pentru realizatorii de programe.
Realizatorii de programe au obligaţia legală să se raporteze în primul rând la aceste condiţii atunci când îşi realizează emisiunile, indiferent de cum se poziţionează personal faţă de subiecţii emisiunilor.
Din acest motiv, dacă este de bună-credinţă şi urmăreşte doar informarea corectă a publicului sau dezbaterea oricărei teme în interes public, realizatorul unei emisiuni respectă cadrul obligatoriu stabilit prin lege şi reglementările ulterioare.
Pârâtul E., ca realizator al emisiunii (...), a încălcat deliberat cele mai importante condiţii impuse de lege unui moderator şi realizator, modul în care a acţionat fiind dovada faptului că nu a urmărit un interes public, ci strict denigrarea reclamantului, ceea ce este un fapt ilicit.
Recurentă redă prevederi ale Legii audiovizualului care, în opinia sa, au fost încălcate de pârâţi, invocă Codul de reglementare impus prin decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011 şi arată că principiul "audiatur et altera pars" a fost nesocotit, aşa cum a constatat şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, care a decis amendarea postului de televiziune.
Indiferent de ceea ce reclamantul ar fi scris pe blog, pe facebook, pe orice website de ştiri şi chiar ar fi putut spune în vreo emisiune TV, cadrul legal îi interzicea pârâtului E. să răspundă injurios, să denigreze sau să calomnieze şi îl obliga să prezinte punctul de vedere al recurentului pentru orice fel de acuzaţie.
De asemenea, Legea audiovizualului obliga şi la publicarea unui drept la replică, în situaţia în care un program TV lezează imaginea cuiva sau prezintă fapte inexacte. Nici această obligaţie legală nu a fost respectată de pârâtul E., ca realizator al emisiunii.
În data de 06.03.2016, după ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis decizia care confirmă că editorialul reclamantului nu a discriminat pe nimeni şi a fost redactat în limitele normale ale libertăţii de exprimare a jurnalistului, recurentul s-a adresat pârâtului E. şi conducerii postului D., cu un drept la replică, însă pârâţii au ignorat această solicitare, dovedind din nou că intenţia lor reală nu a fost informarea publicului sau comentarea unor opinii, în cadrul reglementat legal, ci a fost aceea de a îl supune pe reclamant unui tratament înjositor.
Profitând de buna-credinţă a publicului D., pârâţii au asociat sistematic şi insistent numele reclamantului cu noţiunea de nazism, cu ideea de propagare a unor mesaje naziste şi de mentalităţi naziste, alături de repetarea altor cuvinte jignitoare şi degradante care au încălcat demnitatea şi au prejudiciat grav imaginea recurentului.
Reclamantul redă în cuprinsul motivelor de recurs aspecte legate de situaţia de fapt invocată în litigiu şi argumentele pentru care apreciază că pârâţii au transmis informaţii false, calomnioase şi insulte la adresa sa şi a activităţii sale jurnalistice, prin postul de televiziune D., reia informaţiile transmise şi arată că aceste informaţii nereale i-au încălcat demnitatea şi au produs în rândul telespectatorilor o reacţie foarte agresivă materializată prin mesaje de ameninţare şi insultătoare transmise pe reţele sociale, inclusiv la adresa familiei sale.
5. Analiza motivelor de casare
a. Procedura în faţa instanţei de recurs
La data de 20.06.2018, intimatul E. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului. Aceleaşi excepţii au fost invocate şi prin întâmpinarea depusă la data de 10.07.2018 de intimata pârâtă S.C. D. S.A. Ambii intimaţi au solicitat, în subsidiar, prin întâmpinările formulate, respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, intimaţii au susţinut că prin cererea de recurs, recurentul critică sentinţa pronunţată de prima instanţă, iar nu decizia curţii de apel, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. În privinţa excepţiei nulităţii recursului, prin întâmpinările formulate, intimaţii au arătat că niciunul dintre motivele de recurs nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 C. civ.
Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 C. proc. civ. asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte a reţinut, sub aspectul celor două excepţii menţionate anterior, că recursul declarat în cauză îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi că o parte dintre criticile formulate pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, prin care Înalta Curte a constatat că numai acele critici prin care recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii întrucât, deşi reţine că pârâţii ar fi folosit expresii jignitoare la adresa reclamantului, curtea de apel respinge totuşi apelului reclamantului şi admite apelului pârâţilor, Înalta Curte urmează a exercita controlul de legalitate doar din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
b. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Recurentul susţine că acest motiv de casare intervine în cauză deoarece, pe de o parte, "instanţa de apel a reţinut că pârâţii au folosit expresii jignitoare care aduc atingere demnităţii", însă, pe de altă parte, "a decis că e acceptabil şi normal un astfel de comportament", cât timp a respins apelul reclamantului şi a admis apelul pârâţilor. Aceste considerente sunt, în opinia recurentului, contradictorii şi determină admiterea recursului şi casarea deciziei pronunţate de curtea de apel.
Înalta Curte apreciază că o astfel de critică nu poate fi primită. Considerentele hotărârii recurate nu sunt contradictorii în sensul art. 488 pct. 6. C. proc. civ., astfel cum pretinde reclamantul.
Astfel, curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei sale că:
"(…) Afirmaţiile pârâţilor, deşi constituie prin ele însele expresii jignitoare de natură a afecta demnitatea umană, aşa cum s-a reţinut şi în decizia C.N.A., nu au avut ca efect o modificare a percepţiei publice asupra imaginii, demnităţii, reputaţiei reclamantului, motivat de faptul că acestea se înscriu în zona comportamentală şi de exprimare publică pe care chiar reclamantul şi-a proiectat-o şi asumat-o în spaţiul public.
Iată de ce sub un prim aspect, deşi există culpă din partea pârâţilor pentru folosirea unor expresii cu potenţial jignitor pentru demnitatea umană în general, vom constata că în cauza concretă de faţă acestea nu au produs prejudiciu, ca element al răspunderii civile delictuale".
În continuare, instanţa de apel a arătat că:
"afirmaţiile pârâţilor constituie prin ele însele jigniri de natură a afecta demnitatea umană, iar o acţiune prin care cel jignit solicită să fie apărat şi despăgubit, în principiu poate fi primită. În litigiul de faţă însă, temeiul original al acţiunii îl constituie comportamentul culpabil chiar al celui care cere protecţie şi daune şi de aceea apreciem că în speţă reclamantul nu poate invoca tocmai propria sa culpă pentru obţinerea de despăgubiri. Concluzia nu este inedită, fiind în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene sa Drepturilor Omului, cauza Oberschlick vs Austria, speţă în care Curtea a apreciat că actul de defăimare se înscrie în limitele prevăzute de art. 10 din Convenţie în condiţiile în care acţiunea denigratorilor a fost provocată de comportamentul culpabil al celui denigrat."
Prin urmare, curtea de apel a considerat că, deşi, în principiu, afirmaţiile pârâţilor pot fi considerate expresii jignitoare, care aduc atingere demnităţii, ele trebuie evaluate în concret, atât în raport de comportamentul culpabil al reclamantului, care nu îl îndreptăţeşte la protecţie, cât şi în raport cu percepţia publică asupra imaginii, demnităţii şi reputaţiei reclamantului, bazată pe exprimarea pe care chiar reclamantul şi-a proiectat-o şi asumat-o în spaţiul public şi care nu este schimbată prin fapta pârâţilor.
Astfel cum au fost exprimate, considerentele instanţei de apel nu sunt contradictorii, ci reprezintă o aplicare a unor evaluări cu caracter general - calificarea, în principiu, ca jignitoare a unor afirmaţii - la situaţia concretă dedusă judecăţii, reprezentată de comportamentul pârâtului şi de percepţia publică pe care acest comportament a generat-o.
Aceste considerente au justificat soluţia pronunţată în soluţionarea apelurilor declarate în cauză, cu consecinţa schimbării soluţiei pronunţate de prima instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că susţinerile formulate în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prin cererea de recurs nu pot determina admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate prin cererea de recurs, şi pentru care recurentul a indicat prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, aşa cum dealtfel s-a reţinut şi prin raportul întocmit în cauză în baza art. 493 C. proc. civ., că acestea nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. civ. Ele reprezintă simple afirmaţii cu caracter general, reproduc aspecte ale situaţiei de fapt şi dispoziţii legale, fără a indica în mod concret în cea a constat greşeala instanţei de apel în interpretarea ori aplicarea normelor de drept material incidente în cauză.
Or, motivarea cereri de recurs în acord cu prevederile art. 486 C. proc. civ. implică determinarea greşelilor imputate instanţei şi argumentarea criticilor formulate. În caz contrar, indicarea unuia dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. devine pur formală şi nu învesteşte în mod legal instanţa de recurs cu exercitarea controlului de legalitate.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ce nefondat, recursul declarat de reclamantul A., iar în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata sumei de 4522 RON către intimaţii pârâţi B., C. şi S.C. D. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 366 din data de 26 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul reclamant A. la plata sumei de 4522 RON către intimaţii pârâţi B., C. şi S.C. D. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - NN