Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 961A/1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus după cum urmează:
A admis apelul declarat de pârâta A. împotriva Sentinţei civile nr. 989/14.07.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante B. S.A. şi C. S.A. şi cu intimatul pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a dispus anularea mărcii verbale individuale "B." nr. 116063 înregistrată cu depozitul nr. M 2011 05955/19.08.2011 pe numele pârâtei, doar pentru clasa 38 - Telecomunicaţii, respingând cererea de anulare a mărcii pentru clasa 43 - Restaurante şi cazare temporară.
A respins apelul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din data de 26.05.2016.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 10.09.2015, reclamantele B. S.A., prin administrator judiciar D. SPRL, şi C. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută/să se dispună anularea mărcii verbale individuale "B." nr. 116063, înregistrată cu depozitul nr. M 2011 05955 din 19.08.2011, publicată în BOPI nr. 1/2012, pe numele pârâtei persoană fizică, pentru clasele 38 - Telecomunicaţii şi 43 - Restaurante şi cazare temporară din Clasificarea de la Nisa şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 26.05.2016 instanţa a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirii procedurii prealabile şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei C. La acelaşi termen s-a constatat că excepţia inadmisibilităţii, aşa cum a fost formulată, nu este o excepţie de procedură propriu-zisă, ci o apărare de fond care va fi analizată odată cu fondul cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr. 989/14.07.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantele B. S.A. şi C. S.A. în contradictoriu cu pârâta A. şi a dispus anularea mărcii verbale individuale "B." nr. 116063 înregistrată cu depozitul nr. M 2011 05955/19.08.2011 pe numele pârâtei pentru clasele 38 - Telecomunicaţii şi 43 - Restaurante şi cazare temporară.
Împotriva deciziei de apel au declarat recurs reclamantele, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
1. Cu aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia cuprinde motive contradictorii.
S-a reţinut corect reaua-credinţă a pârâtei intimate la înregistrarea mărcii verbale "B.", cu numele societăţilor recurente, înregistrare care este făcută concomitent pe două clase, 38 - Telecomunicaţii şi 43 - Restaurante şi cazare temporară, atât cu privire la activitatea de telecomunicaţii, cât şi pe activitatea vilei din Slănic Moldova ce a fost vândută familiei acesteia.
Cu toate că reţine că alegerea denumirii a fost rezultatul unei consultări cu actualul soţ şi părinţii acestuia, pentru care la data respectivă realiza grafica, manual de identitate şi materiale publicitare pentru vila "B." (pag. 25), instanţa conchide pentru clasa 43 că ar fi fost de aşteptat ca pârâta să fi cunoscut activitatea reclamantelor în domeniul serviciilor analizate, contrar propriilor sale constatări că pârâta cunoştea de existenţa B. S.A., deoarece îşi desfăşura activitatea în sediul recurentelor din Bacău (pag. 27).
Deşi instanţa de apel reţine că este lipsit de sens să înregistrezi o marcă cu denumirea unei vile care aparţine unui terţ cu care nu ai astfel de relaţii care să asigure posibilitatea terţului respectiv să folosească pentru activitatea acelei vile (pag. 26), mai apoi concluzionează că nu se poate susţine că s-a urmărit vreun scop ilicit prin înregistrarea mărcii pentru această clasă (pag. 27).
2. Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
2.1. Instanţa a omis să constate că activitatea din clasa 43, pentru care a admis apelul, este o activitate componentă desfăşurării întregii activităţi a societăţilor recurente, accesorie activităţii principale din clasa 38, şi a procedat la o analiză complet distinctă, fără să ţină seama că cele două activităţi sunt gândite de părţi a fi desfăşurate legate sau cu legătură între ele.
Activitatea de cazare temporară nu înseamnă numai turism sau activitate hotelieră, ci orice formă de cazare temporară, iar restrângerea noţiunii de cazare temporară a condus instanţa la a aprecia că este o activitate independentă şi fără legătură cu cea de telecomunicaţii. În această noţiune intră pe lângă activitatea de cazare în vilele din staţiuni şi activitatea de cazare în cămine, care se adresează atât personalului propriu, cât şi oricăror terţi, în special studenţilor.
Menţinerea mărcii pe clasa 38 - cazare temporară conduce la interzicerea desfăşurării acestei activităţi sub această denumire, deşi cele mai multe spaţii de cazare sunt în cămine, care se dau persoanelor interesate zilnic, săptămânal sau lunar, sau pe an universitar, după caz. Mai mult, aceasta este una dintre activităţile care au ajutat la reorganizarea societăţii şi ieşirea din insolvenţă.
În patrimoniul recurentelor se aflau în anul 2011, anterior înregistrării mărcii de către pârâtă, spaţii de cazare temporară în fiecare reşedinţă de judeţ, precum şi în unele staţiuni balneoclimaterice, dintre care în timpul insolvenţei au fost înstrăinate căminele de la Sibiu, Bistriţa, Iaşi, Timişoara, Râmnicu Vâlcea şi Alba Iulia. Toate celelalte au rămas în patrimoniul recurentelor, adică 35 de cămine de cca. 300 locuri de cazare în medie fiecare, dintre care o parte au fost constituite aport în natura la capitalul C., inclusiv vilele de odihnă de la Olăneşti şi de la Borsec.
În apel nu a fost niciodată contestată sau pusă în discuţie împrejurarea că societăţile recurente nu ar avea spaţii sau că nu ar desfăşura activitate de cazare temporară, apelanta contestând activitatea de telecomunicaţii în sensul că nu ar mai fi desfăşurată în urma insolvenţei.
Dovezile pe acest aspect sunt certe, numeroase, pârâta le cunoaşte, iar dacă era necesar puteau fi suplimentate probele şi clarificate orice nelămuriri.
Motivul reglementat de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 trebuie raportat şi la dispoziţiile art. 6 alin. (4) lit. b) şi c) din lege, precum şi la obligaţiile asumate de România prin art. 6 bis şi art. 8 din Convenţia de la Paris, iar din economia acestor texte legale rezultă că înregistrarea mărcii verbale "B." s-a făcut cu încălcarea dreptului recurentei de a folosi exclusiv această denumire în domeniul său de activitate, neputând fi înregistrată o marcă atunci când este de natură să aducă atingere unor drepturi câştigate de un terţ în ţara în care se cere protecţia.
OSIM a procedat contrar acestor dispoziţii, ţinând seama că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Convenţia de la Paris, numele comercial este protejat în toate ţările Uniunii (deci şi în România), fără obligaţia de depunere sau de înregistrare (la OSIM), indiferent dacă face parte sau nu dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.
Marca atacată este numele comercial prin care se identifică recurenta B. S.A. în mod direct în relaţiile cu clienţii şi partenerii săi de afaceri, cu notorietatea de care se bucură în rândul clientelei căreia i se adresează serviciile în domeniul său de activitate, iar marca identifică comerciantul prin prisma produselor şi serviciilor pentru a se individualiza de alţi comercianţi.
Aşa cum în mod corect a reţinut Tribunalul Bucureşti, în baza probatoriului administrat, numele ambelor reclamante se bucură de o recunoaştere de care pârâta încearcă să beneficieze, continuând şi după 1990 să fie un actor important pe această piaţă, atât societatea mamă cât şi societatea fiică pe care o deţine având acelaşi nume distinctiv, "B.", ceea ce o îndreptăţeşte şi pe acesta din urmă să îşi protejeze numele comercial - indisolubil legat de obiectul de activitate, atât pe activitatea principală de telecomunicaţii, cât şi pe cea de cazare temporară.
Susţinerile intimatei-pârâte în sensul că C. nu a obţinut vreun drept asupra numelui comercial al B. S.A. sunt contrazise de denumirea comercială a acesteia, înregistrată la Registrul Comerţului, care se bucură de aceeaşi protecţie ca B. S.A., care a fondat-o în calitate de acţionar majoritar absolut, în anul 2010, anterior mărcii în cauză.
2.2. În ceea ce priveşte reaua-credinţă a intimatei pârâte, aceasta a fost dovedită pe clasele 37 şi 38 legate de activitatea principală şi se răsfrânge şi asupra activităţii accesorii, deoarece buna-credinţă presupune lipsa oricărei legături cu activitatea şi personalul B. S.A. Aceasta legătură a fost dovedită, nefiind situată în afara oricărei îndoieli cu privire la serviciile şi activitatea membrilor familiei.
În consecinţă, toate cele trei condiţiile prezentate în apel de către intimata pârâtă sunt îndeplinite şi pentru clasa 43 şi anume: apelanta pârâtă a cunoscut anterior înregistrării mărcii existenţa B. S.A. şi activitatea acesteia; intenţia de acaparare a clientelei societăţilor recurente, cunoscute prin numele distinctiv B., prin utilizarea mărcii verbale cu privire la bunuri şi servicii realizate de recurenţi şi încercarea de înlăturare de pe piaţă, chiar şi la nivel local; numele comercial beneficiază de o protecţie juridică similară, fiind expres prevăzut în convenţiile internaţionale referitoare la marcă că aceasta nu poate aduce atingere numelui comercial al oricărui agent economic anterior înregistrat.
Scopul înregistrării mărcii a fost acela de a induce în eroare consumatorii relevanţi, în condiţiile în care activităţile recurentelor de cazare temporară erau cunoscute sau notorii pe segmentului de consumatori cărora li se adresează de zeci de ani.
Este evident că înregistrarea mărcii verbale "B." a vizat cu precădere activitatea în domeniul telecomunicaţiilor deoarece este mult mai însemnată din punct de vedere economic, însă, aşa cum instanţa a reţinut, s-a urmărit de a crea confuzie, vila pe care au achiziţionat-o de la B. S.A. fiind un mijloc cât mai credibil pentru orice contractant major de pe piaţa telecomunicaţiilor, ai căror reprezentanţi erau invitaţi la întâlniri de lucru la această vilă.
Reputaţia acestei vile, deşi se numea altfel decât "B.", era cunoscută de publicul căreia i se adresase anterior vânzării, datorită proprietarului. La nivelul anului 2011, societăţile recurente aveau peste 900 de angajaţi în toată ţara, astfel că împreună cu familiile lor acopereau necesarul de clientelă, iar numai prin redenumirea "B.", ca să pară în patrimoniul societăţii B., îşi asigurau clientela care o frecventa în mod uzual.
Pârâta cunoştea exact clientela care se caza la vilă, aceasta fiind în legătură cu societăţile recurente, respectiv angajaţi şi familiile acestora şi în mod intenţionat a urmărit promovarea agresivă a acesteia sub numele "B.", tocmai datorită notorietăţii şi cunoaşterii de către publicul la care se adresa cu preponderenţă, faţă de care era renumită vila.
Este lipsit de sens să se redenumească vila cu numele fostului proprietar, B., deşi acela mai are astfel de vile şi spaţii de cazare, cu o denumire care nu are nici o legătură cu activitatea generală de turism, noţiune la care s-a mărginit instanţa de apel, iar aceasta nu poate avea loc decât dacă aduce un beneficiu.
Scopul real al acestei redenumiri nu are legătură cu activitatea generală de turism sub numele "B.", ci, cu preponderenţă, cu cazarea clientelei în legătură sau din domeniul de telecomunicaţiilor, din cadrul E., F., G., H., I., J., K., L., CFR, CNADNR, M., N., H., O., P. şi Ministerul de Interne, motiv pentru care activitatea de cazare este accesorie şi în legătura cu activitatea generală a construcţiilor în domeniul telecomunicaţiilor.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu se poate susţine că s-a urmărit un scop ilicit sau că nu se poate susţine că s-ar fi urmărit să se profite de renumele numelui comercial, în lipsa altor unităţi sau a unui presupus mod de derulare a raporturilor cu proprii angajaţi, pe care însă nu îl defineşte. Nu există un mod specific de derulare a vreunui raport de cazare a personalului şi a familiilor, în sensul că ar fi trataţi la preţuri preferenţiale, deoarece preţurile la unităţile de cazare deţinute sunt renumite ca fiind foarte mici.
Însăşi pârâta a arătat la interogatoriu legătura dintre desfăşurarea activităţii de telecomunicaţii şi cea de cazare de la vila "B.".
Nu se pune problema scoaterii de pe piaţă a societăţilor recurente, câtă vreme activitatea de cazare temporară se desfăşoară sub denumirea "B.", pe unele cămine fiind denumirea societăţii cu litere de cca. 2 metri fiecare (înscrisul ataşat - planşa foto.). Doar derularea acestui litigiu a împiedicat pârâta să nu le interzică utilizarea denumirii pe care o au şi să le solicite să înlăture panoul sau cuvântul "B." de pe orice cămin sau vilă, logo înscris pe toate bunurile, imobile sau imobile, inclusiv de pe căminul de la Bacău, administrat de fam. A. până recent.
Este de neconceput să nu poată folosi denumirea societăţii, respectiv partea distinctivă din numele comercial al recurentelor, "B.", pe aceste clădiri - unităţi de cazare temporară şi o ingerinţă nepermisă în dreptul de proprietate.
Orice persoană din categoria de consumatori căreia i se adresează genul acesta de vile, prin orice simplă căutare a unui spaţiu de cazare ieftin sau care caută pe internet cuvântul "B." ştiind că societatea B. are spaţii de cazare temporară ieftine, va găsi vila de la Slănic în loc să le găsească pe ale recurentelor.
La nivelul anului 2011 nu se pot distinge produsele şi serviciile pârâtei prin orice întreprindere care ar presta lucrări şi servicii pe domeniile de activitate din clasa 38 şi din clasa 43, raportat la caracterul lor adiacent, cât timp marca verbală o constituie tocmai numele comercial şi elementul de identificare ale recurentelor, recunoscut şi de OSIM ca elementul distinctiv.
Nu poate fi considerată o intenţie de înregistrare a mărcii ca fiind serioasă şi sinceră susţinerea pârâtei că anterior căsătoriei a urmărit desfăşurarea activităţii de turism la această vilă, care nu îi aparţinea şi o viitoare legătură depindea de căsătorie, un eveniment viitor şi incert.
Prin urmare, solicitarea de înregistrare a mărcii a fost şi este menită să conducă la confuzie şi nicidecum să se distingă de activitatea recurentelor, iar folosirea cuvântului "B." de către pârâtă duce fără echivoc la confundarea cu serviciile şi lucrările pe care le desfăşoară recurenta B. S.A..
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., precum şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Considerentele reţinute în motivarea deciziei nu sunt în măsură a contura motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece acestea sunt aferente analizelor care se fac distinct, din perspectiva şi a unor elemente particulare, pe cele două clase ale Clasificării de la Nisa, chiar dacă privesc acelaşi motiv de nulitate.
Astfel, alegerea denumirii mărcii, ca rezultat al consultării altor persoane, a fost reţinută în contextul sancţionării înregistrării mărcii pentru clasa 38, pe când considerentul referitor la cunoaşterea activităţii reclamantelor a vizat exclusiv serviciile din clasa 43.
Similar, celelalte considerente indicate ca fiind contradictorii se referă, pe de o parte, la reaua-credinţă la înregistrarea mărcii pentru clasa 38, fundamentată pe faptul cunoaşterii de către intimata pârâtă a membrilor familiei A. la data înregistrării mărcii şi a domeniului în care aceştia îşi desfăşurau activitatea, iar, pe de o parte, la reaua-credinţă la înregistrarea clasei 43, care nu a fost reţinută în condiţiile în care, chiar presupunând că intimata pârâtă cunoştea de la aceştia activitatea din domeniul acestei clase desfăşurată de reclamante, nu se poate susţine că a urmărit un scop ilicit prin înregistrarea mărcii pentru această clasă.
2. Motivele invocate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.
2.1. Instanţa de apel a reţinut că reclamantele au invocat în susţinerea cererii de anulare a mărcii pentru clasa 43 încălcarea drepturilor lor asupra propriilor nume comerciale, iar ca temei de drept au indicat dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (4) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998 şi art. 8 din Convenţia de la Paris, iar prima instanţă a reţinut, în mod corect, că art. 6 alin. (4) lit. c) din legea menţionată nu are în vedere dreptul asupra numelui comercial şi a încadrat cererea în categoria celor prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. e) din lege, subcategoria "drept de proprietate industrială protejat" - normă legală care prevede că anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către orice persoană interesată dacă înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la alt drept de proprietate industrială protejat, în vreme ce dreptul asupra numelui comercial este un drept de proprietate industrială, care se bucură de protecţia conferită de art. 8 din Convenţia de la Paris din 1883, potrivit cu care numele comercial va fi protejat în toate ţările uniunii, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.
Drept consecinţă, a fost analizată cererea formulată de reclamante prin raportare la aceste dispoziţii legale, cadru procesual care fixează şi limitele de judecată în faţa prezentei instanţe, în condiţiile în care prin cererea de recurs s-au reluat apărările, fără a se critica nelegalitatea modului de dezlegare a cauzei sub acest aspect, astfel cum impune art. 488 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Decizia de apel şi considerentele care o susţin (sau, în parte, în măsura caracterului nefavorabil) fac obiectul cenzurii din partea instanţei de recurs, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., context căruia nu i se circumscriu susţineri/apărări formulate de partea adversă care au fost deja infirmate de instanţa de apel, dezlegări ale cauzei care le sunt favorabile - privind calitatea procesuală activă - sau critici care exced obiectul cererii dedusă judecăţii - îndreptăţirea recurentelor reclamante de a folosi elementul verbal înregistrat ca marcă, generată de numele comercial deţinut, putând fi valorificată într-un eventual conflict, declanşat de intimata-pârâtă, care s-ar prevala de protecţia conferită de marcă, în vreme ce analizei motivelor de nulitate invocate nu i se circumscrie critica privind lipsirea de bun/proprietate.
Deşi a constatat că prin cererea de chemare în judecată nu s-a invocat dobândirea unui renume şi pentru clasa 43 şi că analiza tribunalului a vizat exclusiv renumele numelui comercial pentru servicii de construcţii în telecomunicaţii şi adiacente numai pentru clasa 38, fără o analiză şi pentru clasa 43, instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut vreo dovadă că la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii reclamantele ar fi dobândit renume pentru servicii din clasa 43, respectiv că ar fi fost cunoscute pentru activităţi de turism de turism şi alimentaţie publică desfăşurate sub numele comercial "B.", context în care înregistrarea unei mărci cu aceeaşi denumire pentru servicii din clasa 43 - "restaurante şi cazare temporară" nu este de natură să le aducă atingere numelui comercial - analiza sub acest aspect neputând fi înlăturată în judecata propriului recurs.
În justificarea acestei concluzii, instanţa de apel a constatat că din probele administrate nu rezultă dacă reclamantele mai au în patrimoniu vreo vilă sau alt activ destinat activităţii de restaurant şi cazare temporară, iar din susţinerile acestora rezultă că vila "B." nu le mai aparţine, anterior înstrăinării purtând altă denumire şi fiind destinată, în principal, odihnei şi recreerii propriilor angajaţi, ceea ce conduce la concluzia că activitatea de turism desfăşurată de reclamante avea o componentă preponderent socială, cu adresabilitate limitată, în principal la proprii angajaţi. De asemenea, activitatea respectivă era cunoscută publicului sub numele pe care îl purta vila, iar nu sub numele proprietarului vilei, întrucât turiştii identifică spaţiile de cazare după denumirea acestora, iar nu după proprietarul lor, pe care de multe ori nici nu îl cunosc. Chiar şi pentru proprii angajaţi, care probabil ştiau cine este proprietarul vilei, identificarea vilei şi serviciile de turism din cadrul acesteia se făceau tot după denumirea vilei, iar nu după proprietarul ei, acesta fiind modul în care este identificat un spaţiu de cazare sau de alimentaţie publică.
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, în cadrul argumentele invocate prin cererea de apel sunt şi cele referitoare la faptul că intimata pârâtă nu exercită nicio activitate de concurenţă, cu referire la activităţile desfăşurate - de către intimata pârâtă sub clasele 38 şi 43, iar de către partea adversă exclusiv sub clasa 37, arătându-se şi faptul că afirmaţiile potrivit cărora numele "B. SA" ar fi devenit sinonim unui standard de calitate ar fi fost făcute în legătură cu lucrările de infrastructură în telecomunicaţii şi nu pentru servicii aferente claselor 38 şi 43, pentru care a fost înregistrată marca.
Analiza cauzei s-a făcut pornindu-se de la interesul în promovarea cererii, solicitat de dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 pentru toate motivele de anulare a înregistrării unei mărci pe care le reglementează - interes care să fie generat de atingerea adusă numelui comercial de înregistrarea mărcii în litigiu de către pârâtă, în cazul de nulitate reglementat de lit. e).
Acesta a fost reţinut în ceea ce priveşte clasa 38 ca fiind dat de riscul asocierii numelui comercial al reclamantelor şi a serviciilor prestate de acestea cu serviciile prestate sub marca pârâtei şi de deturnarea clientelei care ar fi putea considera că serviciile din domeniul telecomunicaţiilor oferite sub marca pârâtei ar proveni de la reclamantele B. S.A. sau C. S.A., care se bucură de notorietatea numelui comercial dobândit printr-un îndelungat monopol în domeniu şi, ulterior, prin păstrarea unor colaborări comerciale cu foştii parteneri şi stabilirea unor raporturi comerciale cu principalii noi operatori în domeniul telecomunicaţiilor.
Acest element nu s-a reţinut în ceea ce priveşte clasa 43, cum s-a arătat anterior, iar concluzia instanţei este susţinută de situaţia de fapt stabilită urmare aprecierii materialului probator administrat în cauză şi a propriilor susţineri ale părţilor, apreciate de aceasta ca fiind suficiente în judecata cauzei, criticile de recurs, astfel cum acestea au fost formulate, şi probatoriile administrate în faţa prezentei instanţe nefiind în măsură a o infirma.
Astfel, denumirea comercial deţinută, a cărei protecţie este recunoscută atât la nivel naţional cât şi comunitar, cum s-a şi subliniat în analiza privind clasa 38, nu este suficientă, prin ea însăşi, în anularea înregistrării unei mărci, din perspectiva motivului de anulare în context, în lipsa dovedirii unei atingeri care îi poate fi adusă de această marcă.
Recurentele reclamante susţin şi un raport de accesorietate al activităţilor şi serviciilor clasei 43 faţă de cele ale clasei 38 pentru care s-a confirmat soluţia primei instanţe, care ar fi reflectată de întreaga activitate desfăşurată de către acestea, tinzându-se astfel a se extinde efectele puterii de lucru judecat ale deciziei de apel.
Pe lângă faptul că această apărare, deşi vizează o omisiune a instanţei de apel, a fost formulată pentru prima dată în dosarul de recurs, nici nu poate fi confirmată, dată fiind natura activităţilor şi serviciilor în discuţie şi particularităţii pe care o impune, iar aceasta inclusiv în ipoteza în care a fost valorificată.
Totodată, actul constitutiv al recurentei reclamante C. S.A. este autentificat în data de 16 decembrie 2010 în vreme ce marca este înregistrată în data de 19 august 2011, remarcându-se timpul scurt care nu poate susţine, prin el însuşi, recunoaşterea/notorietatea de care se prevalează partea în domeniul protejat de clasa 43, în vreme ce aportul în natură al celeilalte recurente reclamante nu este relevant, în acelaşi context, prin simpla consemnare. Deţinerea unor spaţii de cazare - extras carte funciară sector 6 pentru construcţie P şi 3 E cămin cu 300 locuri/2015, o fotografie cu o clădire purtând elementul verbal în discuţie şi 5 facturi de cazare persoane fizice/2017 au acelaşi regim, ţinând cont şi de concluzia instanţei privind regimul de afectare a spaţiilor de cazare, susţinut şi de propria apărare din recurs referitoare la proprii angajaţi/ai partenerilor de afaceri şi familiile lor (asupra căreia se va insista în cele ce urmează), în vreme ce existenţa vilei "Q.", fosta vilă care este deţinută de pârâtă (pentru care s-au depus acte de construire şi impozitate) nu a fost contestată, relevanţa acesteia fiind deja apreciată în raţionamentul instanţei de apel.
Faptul că în concluzia finală a instanţei se face referire la activitatea de turism nu este decât rezultatul unei erori evidente, analiza anterioară nefiind limitată la această activitate, aceasta referindu-se la servicii din clasa 43, respectiv activităţi de restaurant şi cazare temporară.
2.2. În ceea ce priveşte motivul de nulitate privind înregistrarea mărcii pentru clasa 43 cu rea-credinţă, sub incidenţa art. 47 alin. (1) lit. c) din lege, recurentele reclamante fac referire, în primul rând, la acelaşi raport de accesorietate între activităţile şi serviciile din clasele 38 şi 43, critică relativ la care urmează a fi avut în vedere în mod corespunzător argumentul reţinut în analiza aceleiaşi critici, valorificată şi pentru motivul de nulitate anterior analizat.
Analiza instanţei de apel s-a făcut în acelaşi context juridic reţinut şi în privinţa motivului de nulitate privind înregistrarea cu rea-credinţă a mărcii pentru clasa 38, cu referire la criteriile consacrate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries Pte. Ltd & Ankenævnet for Patenter og Varemærker, C-320/12, punctul 36, cu trimitere la Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli, C-529/07, punctele 37 şi 40-42.
Aceste criterii au fost confirmate prin cererea de recurs, iar criticile formulate nu sunt de natură a infirma soluţia instanţei de apel, prin care nu s-a reţinut reaua credinţă a intimatei pârâte la înregistrarea mărcii pentru clasa 43.
Astfel, cum corect a reţinut instanţa de apel, cunoaşterea de către intimata pârâtă a serviciilor din clasa 43 desfăşurate de către reclamante (presupunând acest lucru) nu este suficientă în sine pentru a stabili existenţa relei-credinţe, trebuind să se ia în considerare şi intenţia acesteia la momentul depunerii cererii de înregistrare.
Caracterul ilicit al intenţiei a fost justificat prin cererea de recurs pe acapararea clientelei recurentelor reclamante, cunoscute prin numele distinctiv "B.", prin utilizarea mărcii verbale cu privire la bunuri şi servicii realizate de recurenţi şi încercarea de înlăturare de pe piaţă, chiar şi la nivel local.
În acest context, instanţa de apel a constatat că nu se poate reţine scopul de acaparare a clientelei prin înregistrarea mărcii, întrucât "clientela" reclamantelor pe acest segment de servicii era, potrivit propriilor susţineri, compusă în principal din proprii angajaţi, care evident nu pot fi captaţi fraudulos având în vedere modul specific în care se derulează raporturile cu proprii angajaţi. Cât priveşte eventuala clientelă compusă din terţi, nu se poate vorbi de deturnarea ei, atât timp cât reclamantele nu sunt renumite pentru această activitate pentru ca folosirea denumirii "B." ca marcă pentru astfel de servicii să fie o modalitate de atragere a turiştilor. Totodată, nu se poate susţine că intimata pârâtă a urmărit scoaterea de pe piaţă a reclamantelor, întrucât acestea nu au desfăşurat serviciile din clasa 43 sub denumirea "B.", ci sub numele pe care îl purta unitatea de cazare şi/sau alimentaţie publică respectivă şi că ar fi urmărit să profite de renumele numelui comercial al reclamantelor, întrucât acest renume era dobândit pentru servicii din clasele 37 şi 38, iar nu pentru cele din clasa 43. Totodată, recurentele reclamante au reluat reperele analizate de instanţa de apel, iar criticile formulate cu privire la acestea nu pot fi reţinute.
Astfel, clientela urmărită a fi acaparată, în concepţia recurentelor reclamante, este recunoscută de acestea a fi formată cu preponderenţă, aproape în totalitate, din proprii angajaţi/ai partenerilor din domeniul telecomunicaţiilor şi familiile lor, condiţii în care nu se poate considera că aceştia, dat fiind statutul lor şi informaţiilor astfel deţinute, pot fi potenţiali consumatori induşi în eroare, chiar dacă spaţiul de cazare poartă elementul verbal în conflict şi, cu atât mai mult, să i se impute intimatei pârâte că a şi urmărit acest lucru la înregistrarea mărcii, inclusiv având cunoştinţă de această accesibilitate limitată. Nu preţuri preferenţiale caracterizează regimul special al cazării operat de către recurentele reclamante, cu preponderenţă, ci calitatea celor care beneficiază de serviciile oferite în unităţile de cazare.
Date fiind aceste considerente, nici achiziţionarea vilei şi nici promovarea acesteia cu noua denumire, apreciată ca agresivă de către recurentele reclamante, nu pot contura reaua credinţă (pe lângă faptul că ultima ipoteză este oricum ulterioară înregistrării mărcii).
Ceilalţi posibili consumatori (care nu se încadrează în categoria de personal vizată şi membrii lor de familie) nu pot fi consideraţi a face parte dintr-o clientelă deturnabilă atât timp cât nu s-a confirmat în cauză renumele recurentelor reclamante pe piaţa vizată de serviciile protejate prin clasa 43. Este posibil ca aceşti consumatori să facă a legătură cu recurentele reclamante, însă aceasta numai în măsura în care sunt şi consumatori avizaţi în ceea ce priveşte clasa 37, pentru care le este recunoscut acestora renumele, sau pentru clasa 38, pentru care s-a reţinut deja o confuzie, însă numărul acestora este nesemnificativ, cum se şi recunoaşte - considerente care nu pot susţine în mod rezonabil concluzia că intenţia de acaparare a lor a determinat înregistrarea mărcii.
Confuzia reclamată a fi urmărită nu poate fi confirmată nici în ipoteza în care această categorie de posibili consumatori caută pe internet cuvântul "B." ştiind că societatea B. S.A. are spaţii de cazare temporară ieftine, întrucât într-o asemenea ipoteză în mod cert este căutat proprietarul, nefiind suficientă denumirea locului de cazare - cu atât mai mult cu cât nici nu s-a susţinut în cauză că şi intimata pârâta ar practica acelaşi preţ la cazare.
Recurentele reclamante au anexat cererii de recurs o fotografie, susţinând chiar că nu se pune problema scoaterii de pe piaţa a societăţilor recurente, câtă vreme activitatea de cazare temporară se desfăşoară sub denumirea "B.", pe unele cămine fiind denumirea societăţii cu litere de cca. 2 metri fiecare - cu trimitere la înscrisul ataşat, planşă foto, precum şi că doar derularea acestui litigiu a împiedicat pârâta să nu le interzică utilizarea denumirii pe care o au şi să înlăture panoul sau cuvântul "B." de pe orice cămin sau vilă, logo înscris pe toate bunurile, imobile sau imobile, inclusiv de pe căminul de la Bacău, administrat de fam. A. până recent.
Înscrisul foto anexat cererii de recurs afectează într-o foarte mică măsură situaţia reţinută de instanţa de apel (amploarea folosirii elementului verbal înregistrat ca marcă, susţinută în cadrul criticii, nefiind confirmată), iar aceasta numai în măsura în care plasarea în timp este anterioară datei înregistrării mărcii, nesemnificativ însă cu privire la reperul vizat, şi nu se poate specula în context intenţia ilicită a intimatei pârâte în modul în care o fac recurentele reclamante, cu atât mai mult cu cât, deşi a înregistrat marca în anul 2011, nu s-au relevat elemente care să demonstreze întreprinderea vreunei măsuri prin care să se reclame un posibil conflict de semne.
Protecţia juridică a numelor comerciale (criteriu valorificat cu referire la jurisprudenţa subliniată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene) nu a fost contestată în cauză, însă aceasta are loc în condiţiile impuse de normele legale valorificate, iar renumele acestora pe piaţa serviciilor aferente clasei 43, de natură a justifica o posibilă intenţie de inducere în eroare a consumatorilor, nu a fost reţinut nici de prezenta instanţă, în analiza criticilor formulate.
Redenumirea vilei cu numele fostului proprietar sau cu o denumire care nu are vreo legătură cu serviciile protejate prin marcă nu conduce automat la ilicitatea intenţiei la înregistrare, relevante fiind şi considerentele anterior reţinute.
În considerarea acestor argumente, care susţin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B. S.A. şi C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 961A din data de 1 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Procesat de GGC - NN